Anonymous Pics With Quotes

Corpul nu doreşte nicotină. Numai creierul o doreşte. Dacă ai senzaţia aceea de „vreau o ţigară” în următoarele câteva zile, creierul tău pur şi simplu va avea de ales. O variantă este să interpreteze senzaţia drept ceea ce este – senzaţia de gol şi de nesiguranţă, declanşată de prima ţigară şi perpetuată de toate celelalte – şi să te facă să-ţi spui: „Bravo mie, sunt nefumător!”. Cealaltă variantă este să te îmbie să tânjeşti după o ţigară şi să înduri asta tot restul vieţii. Stai un pic şi gândeşte-te. N-ar fi o prostie monumentală? Să-ţi spui, „Nu mai vreau să fumez niciodată” şi să-ţi petreci restul vieţii gândind, „Mi-ar plăcea o ţigară…”? Este exact ce fac fumătorii care folosesc „Metoda voinţei”. Nu-l de mirare că se simt nefericiţi. Îşi petrec viaţa tânjind cu disperare la ceva ce au vrut cu disperare să nu mai aibă. Nu-l de mirare că atât de puţini reuşesc şi că acei puţini nu se simt niciodată complet eliberaţi.

În trecut liber-cugetătorii şi revoluţionarii erau adeseori produsele celei mai evlavioase educaţii ortodoxe. Lucrul acesta nu trebuie să ne surprindă. Metodele folosite de educatorii ortodocşi erau şi sunt încă prea puţin eficace. Sub un dictator ştiinţific, educaţia va avea efecte adevărate – cu rezultatul că majoritatea bărbaţilor şi femeilor vor ajunge cu timpul să-şi iubească sclavia şi nici nu vor mai visa vreodată la revoluţie. Nu pare să existe niciun motiv serios pentru a răsturna vreodată o dictatură pe deplin ştiinţifică. Între timp a mai rămas totuşi un pic de libertate pe lumea asta. E adevărat, mulţi tineri nu par să preţuiască libertatea. Dar unii dintre noi continuă să creadă că fără libertate fiinţele omeneşti nu pot deveni pe deplin umane şi că deci libertatea este de nepreţuit. Poate că forţele care ameninţă acum libertatea sunt prea puternice pentru a li se putea rezista multă vreme. Şi totuşi este de datoria noastră să facem tot ce putem pentru a ne împotrivi lor.

Daniel îşi îndoi genunchii, parcă prăbuşindu-se un pic, se sprijini de parapetul de lemn şi privi spre cer. Părea că suferă. — Ai spus că nimic nu te poate lua de lângă mine, şopti el. Dar o vor face. Poate doar au întârziat. — Cine? întrebă Luce, uitându-se în jur la plaja pustie. Cam? Cred că ne-a pierdut urma. — Nu. Daniel se întoarse spre ponton. Tremura. E imposibil. — Daniel. — O să vină, şopti el. — Mă sperii. Luce îl urmă, încercând să ţină pasul cu el. Pentru că, brusc, deşi nu-şi dorea asta, avea sentimentul că ştia ce voia el să spună. Nu era vorba de Cam, ci de altceva, de o altă ameninţare. Luce îşi simţi mintea înceţoşată. Vorbele lui parcă îi arse-seră creierul, părându-i-se straniu de verosimile, dar sensul lor îi scăpa. Era ca aburul unui vis pe care nu reuşea să şi-l amintească. — Vorbeşte cu mine, îi ceru ea. Spune-mi ce se întâmplă. Se întoarse spre ea, palid ca un bujor alb, cu braţele moi pe lângă corp, într-un gest de abandon. — Nu ştiu cum să-i opresc, şopti, nu ştiu ce să fac.

the only pics that should be allowed online are ones of cats standing on 2 legs