Ipocrit Quotes

Scopul existenței fiecărui individ este plăcerea și cine o contestă ori e ipocrit, ori imbecil.

Nu m-am gândit niciodată serios să am de-a face cu o prostituată. Nu vreau să par ipocrit. Sunt un bărbat ca oricare altul. Nivelul de hormoni androgeni din sângele meu este de zece ori mai ridicat decât în sângele unei femei. Creierul meu este scăldat în hormoni sexuali. Simt de multe ori din plin neliniştea erotică pură, mă excită de multe ori o necunoscută dintr-un autobuz, mă rătăcesc adesea în labirintul fanteziilor violente şi-ntunecate, populate tocmai de asemenea obiecte sexuale, total aservite voinţei mele. Pornografia nu mă dezgustă întotdeauna — îmi asum ca bărbat zecile de mii de site-uri de pe internet şi sutele de reviste pe care nici o femeie nu le-ar cumpăra — şi sunt momente când am o nevoie imperioasă de imagini orgiastice. Cu toate acestea, am regretat de câte ori am făcut dragoste cu o femeie străină şi indiferentă, şi pentru nimic în lume n-aş face dragoste cu o prostituată. Nu pentru că riscurile sunt mari şi nici pentru că fidelitatea nu mi-o permite. Cred, pur şi simplu, că sexul însoţit de intimitate este mai bun decât cel fără intimitate. Intenţionat nu vorbesc despre dragoste, deşi până la urmă despre asta e vorba. Dragostea ca sentiment este uneori un inhibitor al sexualităţii, iar fidelitatea devine greu de suportat în pat. Sexul implică o profundă îngustare a conştiinţei, o coborâre adânc sub convenţiile sociale şi etice, o eliberare de tabu-uri, de dezgust, o căutare a plăcerii în interzis şi perversiune. Dragostea, cu puternica ei componentă culturală, tinde şi ea să fie înlăturată în cele mai intense momente ale actului sexual, ca parte a carapacei cerebrale ce ne acoperă nuditatea; în multe cupluri fantezia depersonalizării partenerilor, a uitării legăturii dintre ei, intensifică plăcerea erotică. Cu toate acestea, ceva din această legătură psihică dintr-un cuplu adevărat, numită dragoste, ceva esenţial şi despre care se vorbeşte prea puţin, supravieţuieşte şi celei mai devastatoare dezgoliri simbolice. Este, ca să zic aşa, iubirea intensă dintre două corpuri. Chiar şi când minţile şi personalităţile sunt dizolvate în plăcerea irepresibilă a sexualităţii, intimitatea rămâne şi dă actului acestuia violent şi animalic ceva copilăros, înduioşător, ceva pe care ţi-l aminteşti, după ce ai uitat plăcerea, ca pe adevărata bucurie a acelor ore. Cum nu dau doi bani pe fanteziile puse-n practică (pentru că, concretizate, ele îşi pierd tocmai idealitatea: pot fantaza despre un sex party, de pildă, dar unul real trebuie că e dezamăgitor printr-o mulţime de amănunte concrete), la fel un act sexual în care corpurile nu se cunosc mi se pare ratat de la bun început.

Ca tot omul era pregătită împotriva agresiunilor, a propunerilor pe care ea nu le considera nici rușinoase, nici dezonorante, ci doar prea burște; altfel socotea că numai femeile prroaste sau ipocrite, sau - cel mai des - și una și alta se-arată ofensate de ”omagiul” strict fizic al unui bărbat. Om al datoriei, exigentă mai ales cu ea, avea nevoie să știe că actul fizic este girat de dragoste, sau măcar de iluzia dragostei pentru partener.

Mi vergognavo di appartenere, da parte di madre, a una famiglia così antica e nobile. Non veniva proprio da loro, da quelle famiglie avide, ipocrite, rapaci, gran parte del male dell'isola? Odiavo la loro incapacità atavica di cambiare, di vedere la verità, di capire gli altri, di farsi da parte, di agire con umiltà. E la sola idea di dividere qualcosa con loro, fosse solo un'involontaria somiglianza, mi disgustava. Eppure, mio nonno era così lontano dallo stereotipo del nobile presuntuoso e arrogante da farmi pensare di essere stata ingiusta, forse per giovanili innamoramenti ideologici, con lui. E' sempre limitativo e stupido cacciare le persone dentro una categoria, che sia una classe o un sesso. Non fare i conti con l'imprevedibile è da citrulli.

Vi dirò come mi sono trasformata in un uomo. Prima ho dovuto trasformarmi in una donna. Ero stata neutra molto tempo, voglio dire che non ero affatto una donna ma uno-dei-ragazzi, perché se entri in una riunione di uomini, per motivi professionali o di altro genere, tanto vale mettersi un cartellone pubblicitario con la scritta: GUARDATE! HO LE TETTE! Ci sono sogghigni e risolini, rossori, contorsioni ipocrite, giochini con la cravatta, bottoni che vengono sistemati, allusioni, citazioni cortesi e una galanteria molto consapevole, sommata a un’insistenza compiaciuta sul mio fisico. Tutta questa robaccia solo per farmi piacere. Se diventi brava a essere uno-dei-ragazzi, il problema scompare. Naturalmente ciò comporta una certa spersonalizzazione, ma il cartellone pubblicitario svanisce; ribattei a tono e risi alle battute scherzose, specialmente quelle di natura ostile. Sotto sotto continui a ripetere in maniera gradevole ma risoluta: No, no, no, no, no, no. Ma è vitale per il mio lavoro e a me piace il mio lavoro. Ritengo abbiano deciso che le mie tette non erano autentiche, o che appartenessero a qualcun’altra (alla mia sorella gemella), così mi hanno diviso dal collo in su; come dicevo, questo richiede una certa spersonalizzazione. Ero certa che una volta ottenuto il dottorato di ricerca, la cattedra universitaria, la medaglia al torneo di tennis, il contratto da ingegnere, uno stipendio da diecimila dollari l’anno, una domestica a tempo pieno, la fama e il rispetto dei colleghi, una volta divenuta forte, alta e bella, una volta che il mio quoziente di intelligenza avesse superato la quota 200, e una volta divenuta un genio, solo allora avrei potuto togliermi il cartellone pubblicitario. Lasciai a casa sorrisi e risate allegre. Non sono una donna; sono un uomo. Sono una donna con la mente d’un uomo. Lo dicono tutti.

„- Eşti curajoasă, domnişoară. – Mi s-a mai spus. Dar vă rog să nu confundaţi curajul meu cu inconştienţa. Poate că nu vă cunosc întreaga istorie şi nu sunt la curent cu întâmplările, pe care le bănuiesc extraordinare, din viaţa dumneavoastră, dar nu îmi este teamă. Nu pot muri decât o singură dată, pe când greşelile le pot repeta la nesfârşit. Mi le asum. Într-un anumit fel vă înţeleg dorinţa de a trăi în anonimatul acesta poleit. Ceea ce nu înţeleg este de ce pretindeţi de la noi să jucăm un joc în care nimeni nu crede. Îl vedeam cu coada ochiului pe Ian, care mai avea puţin şi ţâşnea spre tavan de mânios ce era. – Mă crezi ipocrit? întrebă fomorul rezemându-şi braţele de masă şi aplecându-se în faţă ca să mă vadă mai bine. – Ipocrit? Nu. Dar bănuiesc că v-aţi jucat atâta vreme cu vieţile celorlalţi, încât aţi ajuns să confundaţi jocul cu realitatea. Probabil că este greu să fii lider, am adăugat eu ca o concesie făcută gazdei. […] – Ai dreptate. Ai perfectă dreptate. Eşti una dintre puţinele persoane care au avut curajul să îmi vorbească astfel. Celelalte nu mai sunt în viaţă ca să poată povesti, adăugă el, însă o făcu pe un ton glumeţ.

E mai uşor să fii bun şi ipocrit, decât rău, dar tu însuţi.