Inverness Quotes

Omul frumos în ziua de azi e cel ce urcă invers pe scară, înfruntând nu numai turma care coboară, dar şi insultele ei

On the back part of the step, toward the right, I saw a small iridescent sphere of almost unbearable brilliance. At first I thought it was revolving; then I realised that this movement was an illusion created by the dizzying world it bounded. The Aleph's diameter was probably little more than an inch, but all space was there, actual and undiminished. Each thing (a mirror's face, let us say) was infinite things, since I distinctly saw it from every angle of the universe. I saw the teeming sea; I saw daybreak and nightfall; I saw the multitudes of America; I saw a silvery cobweb in the center of a black pyramid; I saw a splintered labyrinth (it was London); I saw, close up, unending eyes watching themselves in me as in a mirror; I saw all the mirrors on earth and none of them reflected me; I saw in a backyard of Soler Street the same tiles that thirty years before I'd seen in the entrance of a house in Fray Bentos; I saw bunches of grapes, snow, tobacco, lodes of metal, steam; I saw convex equatorial deserts and each one of their grains of sand; I saw a woman in Inverness whom I shall never forget; I saw her tangled hair, her tall figure, I saw the cancer in her breast; I saw a ring of baked mud in a sidewalk, where before there had been a tree; I saw a summer house in Adrogué and a copy of the first English translation of Pliny -- Philemon Holland's -- and all at the same time saw each letter on each page (as a boy, I used to marvel that the letters in a closed book did not get scrambled and lost overnight); I saw a sunset in Querétaro that seemed to reflect the colour of a rose in Bengal; I saw my empty bedroom; I saw in a closet in Alkmaar a terrestrial globe between two mirrors that multiplied it endlessly; I saw horses with flowing manes on a shore of the Caspian Sea at dawn; I saw the delicate bone structure of a hand; I saw the survivors of a battle sending out picture postcards; I saw in a showcase in Mirzapur a pack of Spanish playing cards; I saw the slanting shadows of ferns on a greenhouse floor; I saw tigers, pistons, bison, tides, and armies; I saw all the ants on the planet; I saw a Persian astrolabe; I saw in the drawer of a writing table (and the handwriting made me tremble) unbelievable, obscene, detailed letters, which Beatriz had written to Carlos Argentino; I saw a monument I worshipped in the Chacarita cemetery; I saw the rotted dust and bones that had once deliciously been Beatriz Viterbo; I saw the circulation of my own dark blood; I saw the coupling of love and the modification of death; I saw the Aleph from every point and angle, and in the Aleph I saw the earth and in the earth the Aleph and in the Aleph the earth; I saw my own face and my own bowels; I saw your face; and I felt dizzy and wept, for my eyes had seen that secret and conjectured object whose name is common to all men but which no man has looked upon -- the unimaginable universe. I felt infinite wonder, infinite pity.

My plenteous joys, Wanton in fulness, seek to hide themselves In drops of sorrow. Sons, kinsmen, thanes, And you whose places are the nearest, know We will establish our estate upon Our eldest, Malcolm, whom we name hereafter The Prince of Cumberland; which honour must Not unaccompanied invest him only, But signs of nobleness, like stars, shall shine On all deservers. From hence to Inverness,

As coisas que fazem de mim aquilo que sou. As recordações que mais ninguém conhece.

I don’t think I chose to be gay, if that’s what you mean. In fact, I didn’t choose a lot of things. Like being the son of the president. Or coming to Inverness. Or even being in the closet, really. All in all, I’d say I have about as much free will as an espresso maker.

Viața nu e suport pentru artă. Invers stau lucrurile.

ma adaptez peregrinarilor lui Ghily, peregrinarilor Maiei si peregrinarilor lui Yotam, acestea sunt triburile de nomazi ale epocii moderne, copii de divortati care isi pastoresc turmele de jucarii in orele amiezii dintr-o casa in alta, de la mama la tata si invers

... viteza pe secunda a limbii trebuie sa fie intotdeauna ceva mai mica decat viteza pe secunda a gandirii, in nici un caz invers.

Înţelege tot. Eu îl insult şi el mă urăşte. Sau invers" rîdea el.

at intervals between work schedules the next day. Everyone professed to be delighted with the goods and the only thing that we seemed not to have done was complete our own shopping! The next time we went to Inverness, once again Angus had been told and rang to say would we pick something up for him. He didn’t say what it was. When we arrived at his store, we were confronted by a Rayburn! He was quite upset when we refused to subject our backs and our elderly

Is this one of those bizarre instances where someone stepped on a bug and accidentally rewove the tapestry of fate? Because I'm pretty sure if the universe were in any sort of proper alignment, I would not have ended up in Colin Ward's arms in a hotel room in Inverness.

Viaţa nu refuză nimic. Şansele pe care ea le oferă sunt practic nesfârşite, nelimitate. Depinde însă de om. De ideea pe care el şi-o face despre sine, oricare ar fi împrejurările. Era invers, aşadar: omul numai, dându-se dinainte bătut, refuză ceva, el, şi nu viaţa, a cărei sălbatică, triumfătoare trăsătură e de a merge totdeauna mai departe.

What he needs to do,” Angus wheezed, “is travel south to Kintyre, turn back north and cross the Firth of Lorne to Mull so that he can scoot out to Iona, sail up to Skye, cross over to the mainland to Ullapool, back down to Inverness, pay his respects at Culloden, and from there, he can proceed south to Blair Castle, stopping in Grampian if he chooses so he can see how a proper bottle of whisky is made.

Adrian (not sure if real Christian name?) was a PTI in Perth Prison before he came to work in the special units with us. Adrian was a gentleman, but he was also a very, very hard man that didn’t take any shit. He is now working up in Inverness Prison, but I can tell you, this man can go for fun. I have witnessed him in action, I have been about all the diggers in Scotland ten times over and I would put this man up there with the best of them for a roll about with the prisoner.

N-o să reușesc niciodată să fac sau să fiu tot ce vrei - și nici invers -, dar mi-ar plăcea să cred că putem fi tipul de oameni care își spun unii altora cine sunt de fapt. Alternativa înseamna tăcere și minciună, care sunt adevărații dușmani ai iubirii.

My heart is racing like I’ve run from here to Inverness,” he said. “Or just beaten an opponent who had a great, bloody axe.” “Mine too. He’s determined.” “And wily too. He knew you were in here. I think he set you up.” “Aye. Tricky bastard.” “Not tricky enough.” A wee smile cracked her face. She tried to hold it back, but it broke through, and they both burst out laughing—in relief, but also at the absurdity of it, at what had almost happened. How he, a grown man and laird, a warrior and defender of good people, had been running from chamber to chamber trying to outwit a decrepit, interfering old man.

Mă gândesc că, deşi concepem istoria ca pe ceva foarte mare şi rece, iar propria biografie ca pe ceva micuţ și insignifiant, în realitate şi una și cealaltă sunt puse în mişcare de răsucirea arcului mecanic. Se întâmplă ca vreo biografie să se ridice la rangul de istorie, dar se întâmplă şi invers – istoria alungă biografia din propria ei casă, provocând cataclisme.

O funcționare incorectă a psihicului poate dăuna în mare măsură corpului, după cum, invers, o suferință fizică poate să atragă participarea la suferință a sufletului; căci sufletul și corpul nu sunt ceva separat, ci sunt mai degrabă una și aceeași viață. Astfel, rareori există o boală a corpului care să nu fie complicată psihic, chiar dacă nu este determinată psihic.

Nu ne-am născut să iubim mai mult de cîțiva oameni. Iubirea e un eveniment intim, ciudat şi plin de contradicții, căci nu o dată se întîmplă să iubim pe cineva din dragoste pentru noi înşine, din egoism, din cupiditate, din pasiunea trupească, din voința de a-l stăpîni pe cel iubit şi de a-l supune, sau invers, dintr-un fel de voluptate de a ne supune obiectului iubirii noastre, şi în general iubirea e foarte asemănătoare urii, şi mult mai apropiată ei decît pot concepe majoritatea oamenilor.

Vedeți, fiecare limită fixată de Dumnezeu sugerează ceva ce merită protejat, astfel că dacă vrem să păstrăm miracolul existenței trebuie să apelăm la manualul de instrucțiuni al lui Dumnezeu. Cine crede că poate fixa limite la întâmplare fie că distruge miracolul vieții, fie că va sfârși el însuși în epuizare. Poruncile lui Dumnezeu au rolul să protejeze adevăratul rost al vieții, și nu invers. Dacă ținem cont de acest adevăr în viața noastră, nu ne vom pierde niciodată capacitatea de a ne mira.

Dacă-ți scuipi eul ai să gonești întotdeauna ca un zănatic, pe străzi întunecoase, hăituit de fantome. Ai să poți spune mereu, cu perfectă sinceritate: ”Nu știu ce vreau să fac în viață”. Poți să te împingi prin cilindrul vieții și să ieși la capătul invers al telescopului, văzând totul dincolo de tine, imposibil de atins și diabolic de contorsionat. De aci încolo începe jocul. În orice direcție te-ai întoarce, te pomenești într-o sală a oglinzilor, alergi ca un nebun ca să găsești o ieșire, doar ca să constați că ești înconjurat de imagini distorsionate ale propriului tău dulce eu.

Despre Transilvania, a te simți acasă și democrație: „În secolul IX ar fi părut o utopie să chemi un primar din Germania într-o comună din Alsacia, și invers. Asemenea cazuri, repet, ar fi părut o utopie. Soluția a venit din viitor. [...] Problema Transilvaniei nu este a istoricilor. Manualele istoricilor unguri și români nu vor putea fi puse niciodată de acord. Soluția pentru Transilvania nu poate veni din trecut, dar din viitor care astăzi ne pare utopic. Un ungur și un român pot să se simtă „la ei acasă”, dacă fiecare îi recunoaște dreptul celuilalt de a se simți la el acasă în aceeași măsură în care el se simte la el acasă. Niciunul nu trebuie să fie „mai la el acasă” decât celălalt. [...] Acest lucru nu e posibil decât într-o societate în care diferența e acceptată din capul locului și privită ca firească. Singura societate care creează starea de spirit a lui „a fi la tine acasă” este cea democratică, pentru că democrația este singura formă de guvernare care acceptă că ceea ce este diferit este totodată egal”.

Inverness,

Fort George near Inverness took over twenty years to complete and cost the vast sum of £200,000 – well over a billion pounds in modern terms. Capable of holding over 2,000 troops and 3,000 barrels of gunpowder, it was the largest and strongest fortification built in 18th-century Europe.

De andere stenen begonnen te roepen. Ik hoorde het geluid van een slagveld, de kreten van stervende mannen en gewonde paarden.

De mens is uit noodzaak een kuddedier. Sinfs de dagen van de eerste holbewoners hebben mensen - onbehaard, zwak en hulpeloos - weten te overleven door groepen te vormen; zij wisten, evenals veel andere eetbare diersoorten, dat het veiliger was om met velen te zijn. En die wetenschap, die in onze genen schuilt, ligt ten grondslag aan de heerschappij van het gepeupel. Want uit de groep stappen, laat staan er tegen in opstand komen, betekende duizenden en duizenden jaren lang een wisse dood voor degene die het waagde. Teneinde op te kunnen staan tegen een menigte had je meer nodig dan doodgewone moed; daar had je iets voor nofig dat tegen het menselijk instict indruist.

Căci în talmeș-balmeșul social numit din politețe societate, aproape întotdeauna destinul joacă un rol mai important decât însușirile, sau invers, însușirile se dovedesc mai importante decât un destin

banjo. A plucked, fretted lute where a thin skin diaphragm is stretched over a circular metal frame amplifying the sound of the strings. The instrument is believed to have evolved from various African and African-American prototypes. Four- and 5-stringed versions of the banjo are popular, each associated with specific music genres; the 5-stringed banjo, plucked and strummed with the fingers, is associated with Appalachian, old-time and bluegrass music, while the four-stringed versions (both the “plectrum” banjo, which is an identical 22-fret banjo, just like the 5-string instrument but without the fifth string and played with a plectrum, and the tenor banjo which has fewer frets [17 or 19], a shorter neck, is tuned in fifths and is played with a plectrum) is associated with vaudeville, Dixieland jazz, ragtime and swing, as well as Irish folk and traditional music. The first Irish banjo player to record commercially was James Wheeler, in the U.S. in 1916, for the Columbia label; as part of The Flanagan Brothers duo, Mick Flanagan recorded during the 1920s and 1930s as did others in the various dance bands popular in the U.S. at the time. Neil Nolan, a Boston-based banjo player originally from Prince Edward Island, recorded with Dan Sullivan’s Shamrock Band; the collaboration with Sullivan led to him also being included in the line-up for the Caledonia and Columbia Scotch Bands, alongside Cape Breton fiddlers; these were recorded for 78s in 1928. In the 1930s The Inverness Serenaders also included a banjo player (Paul Aucoin). While the instrument was not widely used in Cape Breton, a few notable players were Packie Haley and Nellie Coakley, who were involved in the Northside Irish tradition of the 1920s and 1930s; Ed MacGillivray played banjo with Tena Campbell; and the Iona area had some banjo players, such as the “Lighthouse” MacLeans. The banjo was well known in Cape Breton’s old-time tradition, especially in the 1960s, but was not really introduced to the Cape Breton fiddle scene until the 1970s when Paul Cranford, a 6-string banjo player, arrived from Toronto. He has since replaced the banjo with fiddle. A few fiddlers have dabbled with the instrument but it has had no major presence within the tradition.

Îndrăgostirea", la începuturile ei, nu e nimic mai mult decât asta: atenţie anormal fixată asupra altei persoane, Dacă aceasta ştie să-şi folosească situaţia privilegiată şi alimentează în mod ingenios atenţia respectivă, restul se va produce printr-un mecanism inevitabil. Cu fiecare zi se va găsi şi mai în avans faţă de linia celorlalţi, a indiferenţilor, cu fiecare zi va dizloca un spaţiu şi mai mare în sufletul atent. Acesta se va simţi tot mai incapabil de a nu-i mai acorda atenţie celui privilegiat. Celelalte fiinţe şi lucruri vor fi treptat dizlocate din conţtiinţă. Oriunde s-ar afla "îndrăgostita", oricare i-ar fi îndeletnicirea aparentă, atenţia ei va gravita din propria-i masă către acel bărbat. Şi, invers, o va costa o mare sforţare să şi-o smulgă fie şi o clipă din acea direcţie şi să şi-o orienteze către solicitările urgente ale vieţii. Sfântul Augustin a observat cu sagacitate gravitarea spontană către un obiect, caracteristică iubirii. "Amor meus, pondus meum: illo feror, quocumque feror" ("Iubirea mea e greutatea mea: prin ea merg oriunde merg").

Femeia îi oferă bărbatului ocazia magică de a se comporta cu altă fiinţă fără raţiuni, de a o influenţa, de a o domina, de a i te abandona, fără intervenţia vreunei raţiuni. Credeţi-mă: dacă păsările ar avea minimul de de personalitate necesară pentru a ne răspunde, ne-am îndrăgosti de păsări, nu de femeie. Şi, invers, dacă bărbatul normal nu se îndrăgosteşte de alt bărbat e pentru că-i vede sufletul alcătuit pe de-a-ntregul din raţionalitate, din logică, din matematică, din poezie, din industrie, din economie. Ceea ce, din punct de vedere masculin, numim absurdul şi capriciul femeii este exact ceea ce ne atrage. Lumea e admirabil făcută de un meşter excelent, şi e o minune cum i se potrivesc şi i se ajustează toate piesele!

nu exista alta realitate decat inteligenta umana. Lumea a venit la fiinta datorita acesteia, iar nu invers.

Le epoche danno conforto soprattutto a chi non ne ha mai fatto un'esperienza diretta. Definiamo la storia a partire da una complessità che va ben oltre la nostra portata. E applichiamo delle etichette ai risultati. Attribuiamo a essi una denominazione. E poi parliamo di queste denominazioni come se fossero cose che esistono veramente.

Dacă Războiul Starflyer îl învățase ceva era că evenimentele îi conduc pe oameni, nu invers.

Omenirea era săracă și se hrănea muncind, fără să distrugă bogățiile naturii, stînd la porțile ei cu modestie și fără să se gîndească încă la jaf. Răbdînd de foame putea să hrănească acolo cîțiva prinți și preoți, nu erau prea mulți, și această “nedreptate” socială este neînsemnată, dacă ținem seama de faptul că această diferență era necesară pentru formarea culturii. ... Nici o egalitate nu va înălța catedrale și palate, nu le va picta, nu le va împodobi. ... Din îndestulare se năștea disponibilitatea, din disponibilitate – capacitatea de apreciere, iar din capacitatea de apreciere – nivelul de cultură. În nici un caz invers. Cultura are nevoie de o bază, de bogăție. Nu pentru a satisface cerințele artistului, ci pentru a avea cu adevărat căutare. Este prea tîrziu deja să înțelegem acest rol pasiv, aproape biologic al aristocrației, și atît de evident. Nimănui nu-i trece acum prin cap că un extravagant din fruntea unui mic principat se pricepea pesemne foarte bine la muzică, dacă Haydn sau Bach erau “angajați” la el. Că papa se pricepea la pictură dacă avea de ales între Michelangelo și Rafael. Totuși aceștia erau niște oameni luminați. ... Doar pe seama inegalității sociale s-a perpetuat sensul umanității și posibilitatea ei.

Let me guess—you were good at hockey and football when you were at school, but not at tennis.” He laughed at that, eyes crinkling at the corners. “Tennis? At an Inverness grammar school? Soft Southron sport, we’d have called it; game for poofters. But I take your point—no, you’re right, I was fine at the football, but not much at rounders. Why?” “You don’t have any binocular vision,” I said. “Chances are that someone noticed it when you were a child, and made an effort to correct it with prismatic lenses—but it’s likely that it would have been too late by the time you were seven or eight,” I added hastily, seeing his face go blank. “If that’s going to work, it needs to be done very young—before the age of five.” “I don’t … binocular vision? But doesn’t everyone?… I mean, both my eyes do work, don’t they?” He looked mildly bewildered. He looked down into the palm of his hand, closing one eye, then the other, as though some answer might be found among the lines there. “Your eyes are fine,” I assured him. “It’s just that they don’t work together. It’s really a fairly common condition—and many people who have it don’t realize it. It’s just that in some people, for one reason or another, the brain never learns to merge the images coming in from both eyes in order to make a three-dimensional image.” “I don’t see in three dimensions?” He looked at me, now, squinting hard, as though expecting me suddenly to flatten out against the wall. “Well, I haven’t quite got a trained oculist’s kit”—I waved a hand at the burned-out candle, the wooden spoon, the drawn figures, and a couple of sticks I had been using—“nor yet an oculist’s training. But I’m reasonably sure, yes.

- Numai că eu privesc altfel lucrurile. Nu sunt o persoană excepțională, dar cred că cele prin care am trecut m-au cam rupt de toată lumea. - Tu ai fost întotdeauna altfel, de la începutul începuturilor, și nu te-ai rupt după aceea de ceilalți oameni, întotdeauna ai fost rupt de ei. - Mă flatezi. - Nu-i vorba de flatare. Nu-i niciun merit și nicio calitate. Eu n-am niciun fel de merite sau calități, și totuși sunt și eu ruptă de ceilalți și însingurată, și asta e în viața mea cel mai important. Lucrurile astea le hotărăște cineva peste capul nostru - așază pe tabla de șah lupii aparte, și oile laolaltă, grămadă. Cu singura deosebire că aici oile îi mănâncă pe lupi, și nu invers.

Jamie’s face, already drawn and grim, grew somewhat grimmer at this question. The completest of landlubbers, he was not just prone to seasickness, but prostrated by it. He had been violently ill all the way from Inverness to Le Havre, though sea and weather had been quite calm. Now, some six hours later, safe ashore in Jared’s warehouse by the quay, there was still a pale tinge to his lips and dark circles beneath his eyes.

Încercuiesc ciocănitoarea verde în zona ei cea mai vulnerabilă: gâtul. Apoi se aşază în poziţie de tir apropiat. Abdomenele lor ţintesc zburătoarea. Foc! Artileristele propulsează cu toată puterea sfincterelor jetul de acid formic superconcentrat. Pasărea are brusc impresia neplăcută că cineva îi strânge gâtul cu un fular de ace. Se zbate, vrea să se elibereze. Dar a înaintat prea mult. Are aripile prinse în pământul şi rămurelele domului. Îşi lansează din nou limba pentru a ucide cât mai multe dintre aceste adversare minuscule. Alte luptătoare iau locul primului val. Foc! Ciocănitoarea verde are o tresărire. De data asta nu mai sunt ace, ci ţepi. Loveşte nervoasă cu ciocul. Foc! Acidul, ţâşneşte din nou. Pasărea tremură, începe să respire cu greutate. Foc! Acidul îi roade nervii şi e complet imobilizată. Tirul încetează. De peste tot, luptătoare cu mandibule mari se năpustesc să muşte din rănile făcute de acidul formic. În acelaşi timp, o legiune se deplasează în exterior, pe ceea ce a mai rămas din dom, reperează coada animalului şi începe să foreze partea cea mai odorantă: anusul. Genistele lărgesc repede orificiul şi pătrund în măruntaiele păsării. Prima echipă a reuşit să despice pielea gâtului. Când încep să curgă primele picături de sânge roşu, emiterea feromonilor de alarmă încetează. Partida e câştigată. Deschizătura gâtului e din ce în ce mai largă şi prin ea se reped batalioane întregi. În laringele animalului mai sunt încă furnici vii. Se trece la salvarea lor. Apoi luptătoarele pătrund în interiorul capului, căutând orificiile care le vor permite să ajungă la creier. O lucrătoare găseşte o trecere: carotida. Trebuie însă reperată direcţia bună: cea care merge de la inimă la creier, nu invers. Iat-o! Patru lucrătoare sparg canalul şi se aruncă în lichidul roşu. Duse de curentul cardiac, temerarele sunt în curând propulsate până la emisferele cerebrale. Sunt gata să sape în materia cenuşie. Ciocănitoarea verde, înnebunită de durere, se tăvăleşte la dreapta şi la stânga, dar nu are nici un mijloc de a se opune tuturor acelor invadatori care o tranşează din interior. Un pluton de furnici pătrunde în plămâni şi aruncă acid. Pasărea tuşeşte cumplit. Altele, un întreg corp de armată, pătrund în esofag pentru a face joncţiunea în sistemul digestiv cu colegele lor care au intrat prin anus. Acestea din urmă escaladează cu rapiditate intestinul gros şi distrug în trecere toate organele vitale aflate la îndemâna mandibulelor. Scormonesc carnea vie aşa cum obişnuiesc să scormonească pământul, luând cu asalt, pe rând, pipota, ficatul, inima, splina şi pancreasul, ca pe nişte fortăreţe. Se întâmplă ca un val neaşteptat de sânge sau de limfă să înece câţiva indivizi. Aşa păţesc însă numai neîndemânaticele care nu ştiu unde şi cum să taie. Celelalte înaintează metodic prin cărnurile roşii şi negre. Ştiu să se eschiveze înainte de a fi strivite de un spasm. Evită să se atingă de zonele pline de bilă sau de acizi digestivi. Cele două armate se întâlnesc până la urmă în dreptul rinichilor. Pasărea nu a murit încă. Inima ei, crestată de lovituri de mandibulă, continuă să trimită sânge prin conductele sparte. Fără să se aştepte ultima suflare a victimei, şiruri de lucrătoare îşi trec din mână în mână bucăţile de carne încă palpitânde. Nimic nu rezistă micilor chirurgi. Când încep să taie bucăţile de creier, ciocănitoarea verde are o convulsie, ultima.

Eventually they made land — Eber with the survivors of his following landing at Inver Sceni, in Bantry Bay; and afterwards defeating a De Danann host under Queen Eire but losing their own Queen Scota in the fray — and Eremon with his people at Inver Colpa (mouth of the Boyne). When they had joined their forces, in Meath, they went against the De Danann in general battle at Taillte, and routed the latter with great slaughter. The three kings and the three queens of the De Danann were slain, many of them killed, and the remainder dispersed. The survivors fled into the remote hills and into the caves.

because of the quarrel of the women, the beautiful peace of the Island was broken by battle. Eber was beaten, and the high sovereignty settled upon Eremon. It was in his reign, continues the legend, that the Cruitnigh or Picts arrived from the Continent. They landed in the southwest, at the mouth of the River Slaney (Inver Slaigne).

I love you, lass,” he said quietly. She looked up to see him watching her from under his arm. “More than I thought a man could love.” Her stone tumbled off its precipice. Tears heated her eyes and moistened her cheeks as she pulled off the other boot and let it fall to the floor. Happiness infused her, making her body warm and heavy with longing. “I love you too.” “Enough to forsake your home?” He sat up and swung his legs over the edge of the mattress, waiting for her response. His face wore a much more jaded version of the vulnerability she had grown used to. She went to him and undid his belt, shaking her head. “I’ll never forsake my home.” When he closed his eyes to shield her from his disappointment, she let the undone belt fall to the blankets and framed his face with her hands. “My home is where you are. I will stay with you. Forever.” He opened his eyes and searched her gaze with shocked wonder. “I would have told you as much if you’d bothered to ask before leaving for Inverness.” She softened the rebuke with a smile. “But I understand why you went, I think. You were trying to keep your word to me.

Dependenta emoționala este tot o problema de spațiu, de data acesta ca spațiu psihologic. "Migrez în celalalt fiindcă nu ma pot locui". Dependenta toxica ar fi o mișcare în sens invers, "ma las invadat pentru ca eu nu ma pot locui".

Inversgail. A third group believes that inver—meaning both “mouth” and “confluence”— holds the key. The name Inversgail, they say, results from a confluence of meanings. The storytellers lived and told their stories beside the river, and the stories spilled from their mouths, just as the river spills into the sea at Inversgail. Which origin story should you believe? We leave that to you, our visitors, to decide. Inversgail is a west Highland gem. We’re a resort town within easy

Astăzi sunt trist şi tu eşti scuza perfectă pentru tristeţea mea. E surprinzător cât de repede se pot schimba lucrurile. Totul era bine. Se putea simţi atâta fericire. Nu ştiu când s-a rupt destrămat totul. Dintr-odată, într-o dimineaţă m-am trezit fără tine. Fără îmbrăţişările tale ce purtau numele de nu tecare-mi spuneau: nu te îngrijora pentru că totul va fi bine, fără puterea pe care mi-o dădeai ca să înfrunt lumea. Nu înţeleg ce s-a întâmplat. Poate a fost trecerea timpului sau simplul fapt că lucrurile au şi un final. Aveam totul şi acum nu-mi rămân nici măcar cuvintele că o să te aştept dacă ai să te întorci într-o bună zi. Există pe lumea asta persoane care au slăbiciuni. Tu eşti a mea. Sunt sigur că aş lăsa totul dacă drumurile noastre s-are vor intersecta din nou. Amândoi ştim că încă te iubesc. Poate am găsit femeia perfectă, dar îmi lipsesc imperfecţiunile tale, stilul tău de a face lucrurile prost şi zâmbetul tău capabil să repare distrugerile provocate de cuvintele tale. Privirea ta... Cum reuşeai să vorbeşti fără să deschizi gura. Modul de a striga te iubesc în linişte. Poate din toate aceste cauze nu sunt fericit, deşi am nenumărate motive să fiu. Fericirea mea a fost ascunsă mereu sub aşternuturile tale. Nu ştii cât de trist este să dorm cu cineva şi să te visez. Vreau să te uit, dar mereu termin sfârșesc prin a-mi aminti de tine. Nu ştii cum mă simt când caut printre oameni ochii tăi, când mi se pare că te aud şi când inventez mângâieri cu mâinile tale. Chiar şi atunci când cineva sună la uşă, îmi imaginez că eşti tu. Şi când îţi -am deschids îmi spui să lăsăm deoparte orgoliile prosteşti şi să începem de la zero. Dar nu eşti tu. Aş vrea să am suficient curaj să strig că încă te iubesc. Şi că fiecare te iubesc este un glonţ trimis cu speranţa că-ţi va atinge inima şi-ţi vei da seama că mă gândesc la tine. Rămân cu speranţa că, într-o zi, ne vom întâlni şi că trecerea timpului nu ne v-a fi afectat câtuşi de puţin. Şi dacă îţi voi spune că te-am uitat, să nu mă crezi. Inima mea gândeşte invers. Nu ştii de câte ori mă învinovăţesc pentru acea noapte când m-ai rugat să mă întorc la tine. Ar fi trebuit să alerg în braţele tale. Însă, mi-am lăsat permis ca orgoliul meu să iasă triumfătorînvingător. Poate în acel moment am crezut că voi fi capabil să te uit, dar nu. Acum sunt eu cel care nu mai are dreptul să-ţi spună că de când te-am pierdut sunt capabil să mă regăsesc doar în amintirile noastre, în acea iubire ce ar fi trebuit să dureze o veşnicie. Nu ştiu dacă îţi vei mai aduce aminte de mine sau de acea după-amiază în care ţi-am jurat că nu voi înceta să te iubesc. Nu ştiu dacă mai cauţi printre lucrurile tale resturile unei iubiri ce s-a terminat înainte să ne aducă împreună. Poate asta a fost greşeala. M-am speriat când am văzut că sentimentele îmi fug printre degete. Că nu mai puteam controla ce simţeam în preajma ta. Pentru că erai tu erai cea care- îmi dirija paşii. Într-un final a fost teama că într-o zi te voi pierde şi de aceea te-am pierdut. Ne-am pierdut. Astăzi nu mai am certitudini, dar sper ca atunci când ne vom reîntâlni, să am suficient curaj să-ţi spun că încă te iubesc. Că există iubiri ce vor fi mereu prezente, indiferent dacă vor trece câteva luni, câţiva ani sau o viaţă.

De asemenea, existenţa arhitectului în prunc este o reali­ tate, dar virtuală, ş i deci de alt tip decât existenţa lui actualizată, l a maturitate. Or, confuz i a acestor sensuri poate conduce la nenumărate sofisme. Aşadar, existenţa, c a ş i alte noţiuni, nu are nici un sens unic, aşa cum credea Parmenide sau Platon, dar, pe de altă parte, ea nu descrie nici o multiplicitate pur verbală ( omonimică) de sensuri - aşa cum voiau sofişti i ; există mereu un nex comun, ceva care integrează toate aceste sensuri d i ferite, deopotrivă fără a le egaliza sau a l e deduce unele dintr-altele, dar şi fără a le lăsa s ă se disperseze în necuprindere. Dar care este atunci referinţa principală sau sensul central al existenţei, aceea care impune acest nex comun, aşa cum, în mod analog, sensul central al noţiunii de "sănătos" este "sănă­ tatea" ? Această referinţă principală este ceea ce Aristotel numeşte "Fiinţă" (ouaia). Fiinţa este p orţiunea de stabilitate din lume, " miezul tare" al realităţii. Fiinţa este ceea ce lucrul este în sinea lui, este ce-este-le său. Fiinţa este suportul proprietăţilor, al calităţilor ş i afecţiunilor, adică ceea ce e permanent într-un subiect atunci când acesta se s chimbă ş i devine într-un fel. De pi ldă , un om poate fi sănătos sau bolnav, poate fi fericit sau mizerabil, poate învăţa sau uita, ş i totuşi, atâta vreme cât trăieşte, el rămâne el însuşi, fiindcă el îşi păstrează Fiinţa. Râul lui Heraclit, în care nu te-ai putea scălda de două ori, sau chiar nici măcar o singură dată, după cum credea Cratylos, discipolul radical al lui Heraclit, deoarece este în perpetuă mişcare, rămâne totuşi un anume râu, şi nu un altul, deoarece subzista ceva din el: Fiinţa s a . Fi inţa, de asemenea, face ca lucrur i l e s ă nu f i e numai reţele de relaţii ş i contexte (aşa cum cred astăzi "pragmatişti" relativişti ca Richard Rorty ) , ci s ă a ibă şi o anume autonomie faţă de cel care l e percepe. Pentru c ă au Fiinţă, lucrur i l e nu sunt complet reductibile l a datele senzaţiei sau a l e percepţiei, c i ele admi t şi o cunoaştere raţională. Invers, da c ă nu a r exista Fiinţă, lume

Eu credeam că înțelepciunea constă în izgonirea acestui delir pe care ceilalți nu-l observă. Și se dovedește că este exact invers. Înțelept e cel care știe să rămână oarecum orb. Care nu-și sfâșie inima urmărind cu înverșunare toată nebunia cotidiană. Care acceptă liniștitoarea falsitate a cuvintelor: război, criminali, triumful justiției, tânărul chitarist nevinovat care a uitat trecutul...

Wolfric slid his cheek against hers, his mouth to her ear. ‘Well, if it isn’t the harpy who spoiled my pleasure in that alley in Inverness. Seems you may not be such a prude after all. You certainly don’t taste like one.

An aged lady in Inverness has often narrated to the writer the delight with which, in her youth, she used to visit the Blue House, when it was the abode of a gentleman known as 'Mr. Munro, Grenada'... There were beautiful gardens and a delightful conservatory attached to the house, but the real delight of the young people, who sometimes went there on a Saturday... was a room filled with foreign birds of brilliant plumage, having among them a parrot of such remarkable powers as had never been equalled by any parrot in Inverness.

Suntem ca animalele, vrem să facem bine celor care ne fac bine, și rău celor care ne fac rău. Ca ființe inteligente, ar trebui să procedăm invers. De bine au cea mai mare nevoie cei care ne fac rău, cei care sunt răi. Cei care fac rău oricui, nu numai nouă, sunt cei care au cea mai mare nevoie de bine.

Elevate your visuals with our expert drone filming services in Inverness. Stunning aerial cinematography tailored to your needs.

Si distese sul lettino: voleva dormire un poco, pensare ad altro. Non si addormentò, ma semintorpidito cominciò a recitare mentalmente dei versi. Erano di Guido. Da giorni gli riaffioravano alla memoria senza che lui li cercasse: Fresca rosa novella, piacente primavera, per prata e per rivera gaiamente cantando. Primavera, Giovanna... Vanna e Bice... io vidi monna Vanna e monna Bice venire inver’ lo loco là ov’io era, l’una apresso dell’altra meraviglia.

V-am zis să faceți bere pentru îndrăgostiți și să conțină afrodisiac? V-am zis, mă? Care era sloganu'? ,,Bea cât iubeşti”? Nu e bun. Mai bine invers - „Iubeşte cât bei".

When she was denied entry at Inverness, she lodged for the night in the town,

Mary arrived at Inverness only to find that the captain of the castle,

The country smelt of blood; reeked of it. For miles and miles round Inverness, where the search for fugitives was hottest, burnt hovels and blackened walls made blots upon the tardy green of spring. Women went about, white-faced and silent, trying to keep from their eyes the self-betraying consciousness of hidden terrors; each striving to forget the peat-stack on the moor where some hunted creature was lying, the scrub in the hollow that sheltered some wounded body, the cranny in the hill to which she must journey painfully after dark with the crusts in her apron.

A9, the road that Bea was traveling this early morning after leaving the Isle of Skye, was part of Scotland’s answer to Route 66. It was also a driver’s sort of road as it wound its way along the north coast of the highlands above Inverness, and this time of year was the perfect jot in time to be on it. It was early enough in the day for the sun’s rays to still break across the landscape, highlighting every tree, shrub, mountain, loch, or beach in the crisp and clear Kodachrome of late autumn, and it was also just late enough in the season for the road to be safely navigated at speeds just a bit above normal. Her car was running great, and her tunes were vibrating the sideboard speakers with rhythm and base and melody. Using her gears, she took the corners and adjusted to the rise and fall of the road in a syncopated rhythm that made she and her car one. With her left hand on the gearshift, her right grasping the steering wheel, and her eyes shifting from road to scenery and back again, she felt the exhilaration of being on her first road trip alone and free.

A9, the road that Bea was traveling this early morning after leaving the Isle of Skye, was part of Scotland’s answer to Route 66. It was also a driver’s sort of road as it wound its way along the north coast of the highlands above Inverness, and this time of year was the perfect jot in time to be on it. It was early enough in the day for the sun’s rays to still break across the landscape, highlighting every tree, shrub, mountain, loch, or beach in the crisp and clear Kodachrome of late autumn, and it was also just late enough in the season for the road to be safely navigated at speeds just a bit above normal

Cuvântul, prin emoția pe care o transmite, este poarta noastră spre lume și invers.Gândește-te cum ne simțim atunci când suntem cuprinși de o stare de bucurie, de fericire.

Merită să zăbovim asupra acestei idei: nevoile de apartenență trebuie să fie permanent reînnoite și întărite. Dacă creierul nostru ar procesa în mod logic starea de siguranță, n-am avea nevoie de această reamintire constantă. Dar creierul nostru n-a ieșit cu bine după milioane de ani de selecție naturală pentru că procesează logic starea de siguranță. A ieșit așa cum a ieșit pentru că stă obsesiv la pândă, atent la pericole. Această obsesie își are originea într-o structură din miezul profund al creierului. Zona se numește corp amigdalian (sau amigdala) și este instrumentul nostru primitiv de exercitare a vigilenței, prin care scanăm în permanență mediul înconjurător. Când simțim o amenințarre, amigdala trage semnalul de alarmă, declanșând reacția luptă-sau-fugi care ne inundă organismul cu hormoni de stimulare și micșorează lumea noastră percepută la o singură întrebare: De ce am nevoie ca să supraviețuiesc? Știința a descoperit însă de curând că amigdala nu este responsabilă doar cu reacția la pericol - totodată, joacă un rol crucial în construirea relațiilor sociale. Mecanismul funcționează astfel: atunci când recepționezi un indiciu al apartenenței, amigdala schimbă rolurile și începe să-și folosească imensa capacitate neuromotorie inconștientă pentru a construi legături sociale și a le întreține. Amigdala ține evidența membrilor grupului tău, fiind atentă la interacțiunile cu ei și pregătind terenul pentru angajamentele importante, Cât ai clipi din ochi, se transformă dintr-un dulău de pază care mârâie amenințător, într-un câine-călăuză plin de energie și având în cap un singur țel: să se asigure că rămâi în strânsă legătură cu oamenii tăi. Pe imaginile scanate ale creierului, acest moment iese clar în evidență și este inconfundabil, fiindcă amigdala se activează într-un mod complet diferit. - Totul se dă peste cap, spune Jay Van Bavel, specialist în neuroștiințe sociale la New York University. În momentul când faci parte dintr-un grup, amigdala se raportează la cine face parte din grup și începe să-i urmărească la modul intens. Pentru că acești oameni valorează mult în ochii tăi. Îți erau străini înainte, dar acum fac parrte din echipa ta, ceea ce modifică întreaga dinamică a relațiilor tale sociale. Este un comutator care schimbă radical lucrurile - o schimbare foarte mare, de sus în jos, o reconfigurare totală a întregului sistem motivațional și de luare a deciziilor. Toate acestea ajută la revelarea unui paradox despre felul în care funcționează sentimentul de apartenență. Îl simți de parcă s-ar petrece din interior spre exterior, deși, în realitate, are loc în sens invers. Creierul nostru social se activează atunci când primește o acumulare constantă de indicii cvasiinvizibile: Suntem aproape unii de ceilalți, suntem în siguranță, avem un viitor comun.

«Sono nata a Inverness», raccontai. Il morso di Sachi pulsava, così iniziai a medicarlo. «Poi c'è stato il trasferimento a Perth, e dopo ancora a Edimburgo, l'ultima casa in Scozia, prima di venire Londra». «Tua madre ama viaggiare, eh?». «Mia madre adora fuggire da mio padre», puntualizzai. «Hanno divorziato, ma alla fine non si sono mai separati. Lui torna sempre, e penso che lo faccia per abitudine, non perché ci creda davvero. Alcune persone non riescono a staccarsi, chiudono gli occhi anche quando fanno qualcosa, perché a occhi chiusi è più facile mentire».

In 2018, James Owers booked train tickets for himself and his girlfriend Deena to travel from Edinburgh to Inverness, Scotland. They were able to get Deena’s bike on the train, but there was no space for James’s bike. He decided to cycle all the way from Edinburgh to Inverness (270 km or 170 miles) and arrived before the train did.

Nu știm să apreciem ceea ce ne ajută. Durerea apare ca să te scoată din starea de confort. Cu cât doare mai tare, cu atât trăirile sunt mai profunde și realitatea mai diformă. Noi privim invers. Nu vrem să ne doară nimic. Vrem să ne fie numai bine, indiferent cum trăim. Durerea vine ca un răspuns. Când trăirea este firească, atunci când oamenii sunt împreună și întru Dumnezeu și nu trăiesc schimonosit, nu există durere. Tot ceea ce apare pe parcurs... îi bucură, îi unește, îi face să lupte, să se depășească. Oamenii au sentimentul că trăiesc împreună când trăiesc unul viața celuilalt, când se simt întregiți și au orbește încredere. Suferința nu vine niciodată în urma unei experiențe care este în acord cu ființa ta. Nu suferi niciodată de fericire sau pentru că ești bucuros și liniștit. Suferința apare când ceva nu funcționează, când ceva e greșit. Și apare ca să curețe, nu ca să distrugă. Dacă nu te oprești și continui drumul, dacă nu ești orgolios și te lași dus în ea, suferința lucrează și te înalță. Dacă reziști și o accepți, nu te revolți, nu fugi și nu disperi, după ce ai depășit-o... suferința este starea care te redă ca om, îți redă libertatea, frumusețea, curățenia. Când omul trece printr-o suferință pură, coboară la rădăcina lui, în subsolul ființei și revine la starea inițială. Suferința niciodată nu te umple de mâl, ci te golește de el. Suferința pură nu e epidermică, atinge sufletul, nu mintea. Fiecare om știe când suferința se coace din orgoliu sau din inimă. Dacă pleacă din orgoliu, nu rezolvă trauma, doar o amână. Dacă pleacă din inimă, te construiește, te transformă. Suferința din orgoliu conține panică și disperare, nu are luciditate și nu te lasă să fii detașat. Îți protejează rolul de victimă și atât. Te sprijină în lamentație și te orbește. Suferința din inimă te ajută să te cunoști, să-ți vezi nevoile, să fii tu cu tine rațional, să vezi problema detașat, să nu judeci, ci să înțelegi profund cauza care a declanșat starea. Depinde doar de noi cum vrem să trăim. Mereu avem cel puțin două variante. Aș vrea să șterg toată ziua de azi, dar în viață nu poți face asta. Nu poți da delete la ceea ce ai trăit concret. Viața nu e un computer. Toată ziua de azi este un clișeu. Replici de scirs pe hârtie igienică. Nu știu dacă aș păstra jumătate dintr-un cuvânt gândit azi. Dacă seara, când ne băgăm în pat, nu găsim cel puțin o frază cu care să corespundem, am murit cu o zi mai devreme. Timpul... ni-l consumăm liber. Timpul are miros... și cel mai frică îmi este de mirosul de cangrenă, e mirosul deciziei.

În imaginația noastră totul este posibil fără restricții. Nu există nu se poate, ci nu vreau. Duc la capăt doar lucrurile în care cred, pentru că atunci nu am bariere. N-aș fi realizat ridicarea mea în două picioare dacă ar fi trebuit să țin seama de modul în care altcineva vede lucrurile. Tot ceea ce proiectezi în mintea ta se aude în univers și, dacă spui clar ce vrei, ți se răspunde. Încearcă să-ți dorești lucruri pe care nu le vrei și nu-ți plac. Invers... face toată lumea. Și apoi... să începi să te bucuri de ele ca și cum ți le-ai dori. Nimic din ceea ce primești nu este inutil. Trebuie să poți să vezi mai departe decât ceea ce vezi. Ridică-ți mâna și ciocănește ușor în ceerul nopții. Apoi... ascultă.

Schimbările nu se fac greu sau ușor, se fac în funcție de ce avem nevoie. Îți trebuie o singură secundă, poate uneori infinit mai puțin decât o secundă, să te trezești din Rai în Iad sau invers.

Totul e matematic. De ce e bine când te complaci? Nu depui efort, nu te gândești la niciun moment în care poate să fie invers, îți cultivi sentimentul veșniciei, liniar, așezat, fără sincope. Dacă am putea să ne relaxăm, să nu mai fim încordați în căutarea de sine, să fim treji, să fim vii, să ne ridicăm imediat cum cădem, să fim mereu capabili să iertăm și să ieșim din greșeală, am sta mai aproape de Dumnezeu. Cum nu suntem capabili să iubim cu adevărat, nu suntem în stare nici să urâm cu adevărat. În Iad am văzut cum oamenii intră singuri. Pe când în Rai cred că au șansa să intre și împreună.

some guy had an impressively realistic skeleton costume under his Inverness cape and deerstalker, and a nametag that said Sherlock Bones.

Ura, la fel ca iubirea, nu poate fi înțeleasă din cărți sau din relatări. Dar între ură și iubire există o diferență notabilă: nu știi ce este ura pînă nu ești urît; în schimb, nu știi ce este iubirea pînă nu iubești. Astfel, iubirea își dezvăluie ființa în sens invers cu ura: ca să cunoști ura trebuie să devii obiect; ca să cunoști iubirea trebuie să devii subiect. Ura te transformă în obiect, iubirea face din tine un subiect.

E drept însă că eu, când mi s-a spus întâmplarea, în loc să mă indignez, am găsit că nu e decât un interesant caz psihologic, când în momente grave, cu toate intenţiile bune şi emoţia sinceră, te manifestezi invers de cum ar trebui.

Kenmac Surfacing are well known throughout Glasgow and the surrounding areas for the quality of our workmanship, meeting deadlines and being within budget again and again. We cover from Inverness to Manchester and everywhere in between. We can provide your driveway with a beautiful block-paved finish or a farm road with a traditional macadam surface. Whatever surface you choose for whatever size of job, you can be assured of a top quality service every time. Why not give us a call to arrange a free site visit and quotation? You won’t be disappointed.

Urmărind dezvoltarea istoriei, observăm că an de an, cu fiecare scriitor nou, vederile în legătură cu ceea ce constituie binele umanităţii se schimbă; aşa încât, ceea ce ne apare astăzi drept bine, peste zece ani ni se prezintă ca un rău, şi invers.

Când valul se prăbușește, este momentul curățeniei. Fără această curățenie sau catharsis emoțional, o femeie își pierde cu timpul capacitatea de a iubi și a evolua în dragoste. Prin reprimarea controlată a sentimentelor, natura ei oscilatorie este obstrucționată și ea devine treptat lipsită de pasiune. Unele femei, care evită să aibă de-a face cu impulsurile lor negative și se opun mișcării naturale ondulatorii a sentimentelor lor, suferă de sindromul premenstrual (PMS). Există o legătură strânsă între PMS și neputința de a face față într-o manieră constructivă sentimentelor negative. În unele cazuri, femei care au reușit să învețe cum să-și trateze sentimentele, au constatat că PMS a dispărut. Chiar o femeie puternică, sigură de ea și bucurându-se de succes, va avea nevoie să coboare din când în când în adâncul fântânii. Bărbații fac de obicei greșeala să creadă că, dacă partenera lor are succese în muncă, nu va trece prin aceste momente de curățire a sufletului. De fapt, este exact invers. Dacă o femeie lucrează, ea este de obicei expusă la stres și poluare emoțională. Nevoia de curățire a sufletului devine acută. La fel, nevoia unui bărbat de a se contracta ca un elastic devine mai intensă dacă este supus unei încordări mai mari la lucru. Un studiu a arătat că respectul de sine al femeii crește și scae de obicei după un ciclu având o durată între douăzeci și una și treizeci de zile. Când femeia își pune hainele de lucru, poate face abstracție de acest tangaj emoțional, dar când revine acasă are nevoie ca partenerul să-i ofere sprijinul afectuos pe care îl apreciază și de care are nevoie. Este important de cunoscut că această tendință a femeii de a se scufunda nu îi influențează competența la serviciu, dar îi afectează puternic comunicarea cu persoanele pe care le iubește și care-i sunt apropiate.

Sexologii afirma aberatii cum ca abstinenta indelungata de la sex, duce la acnee rezistenta la tratament , si alte dereglari hormonale, dar Arsenie Boca afirma ca expunerea indelungata la sex duce la pierderea memoriei, si deci, a neuronilor, pe termen lung. Si tot se confirma teoria cum ca placerea de jos e mai importanta decat placerea de sus. Deci hai sa ne mutam cu totii cu capul in fund, ca se pare ca fundul e mai important, si o sa am si eu un motiv in plus sa cad in cer, intr-un zbor invers.

De s-ar intoarce firea, uniforma, sa dea iar viata uscaturii ce ramane,Ar creste iarasi campuri verzi, Am fi iar liberi,Ar fi iar un "Cenaclul Flacara"…Dar deja privesc lucrurile invers…Am vrut mereu sa cad in cer, cand voi nu mai credeati in el.

I’ll probably just stay in Inverness until the orgies of hogmanay

Canada is not so much a country as a holding tank filled with the disgruntled progeny of defeated peoples. French-Canadians consumed by self-pity; the descendants of Scots who fled the Duke of Cumberland; Irish, the famine; and Jews, the Black Hundreds. Then there are the peasants from Ukraine, Poland, Italy and Greece, convenient to grow wheat and dig out the ore and swing the hammers and run the restaurants, but otherwise to be kept in their place. Most of us are huddled tight to the border, looking into the candy store window, scared of the Americans on one side and of the bush on the other. And now that we are here, prospering, we do our damn best to keep out our more ill-bred newcomers because they remind us of our own mean origins in the draper's shop in Inverness, or the shtetl, or the bog.