Eufori Quotes

Farmecul unei fiinţe străine pe care o iubim întâia oară e farmecul primordial la care ar trebui să ne oprim. E cel pur, numai el ne redă o libertate despre care nu ştiam că e prizoniera unei melancolii adânci, a cărei euforie ne poate chiar face să ne credem fericiţi...

Nu știam că fericirea nu înseamnă euforie, beție, zbenguire, înseamnă, de fapt, numele meu spus din gura ta.

La urma urmei, câteva clipe de euforie fac, din când în când, viața suportabilă, dar şansa asta nu o trăiesc decât naivii, cei pentru care a trăi şi nimic mai mult reprezintă totul, cei care nu sunt urmăriți de umbre.

Pe langa talent, vreau sa spun, literatura iti pretinde multe: puterea de a o lua mereu de la capat, de a te culca seara convins ca ai ratat totul si de a te indrepta apoi spre masa de scris indata ce te trezesti, inteligenta de a fi modest (pentru a nu fi ridicol) si nebunia de a fi orgolios (pentru a nu renunta). Trebuie sa te inveti cu socul de a trece, dintr-o clipa in alta, de la fericire la suferinta, de la euforie la deznadejde.

Wat kon hij anders dan zoeken naar woorden? De waarheid zeggen, dat geluk sinds de breuk werd afgemeten aan de relatieve afwezigheid van leegte? Moest hij vertellen over die constante, troebele gemoedstoestand waarin weliswaar geen euforie besloten lag, maar ook geen groot verdriet?

Iubirea e ca un drog. La început ai senzaţia de euforie, de abandon total. Apoi, a doua zi, vrei mai mult. Încă nu e un viciu, dar îţi place senzaţia şi îţi închipui că o poţi ţine sub control. Te gândeşti la fiinţa iubită vreme de două minute şi uiţi de ea timp de trei ore. În scurt timp, însă, te obişnuieşti cu acea persoană şi începi să fii complet dependent de ea. Acum te gândeşti la ea trei ore şi o uiţi două minute. Dacă ea nu e lângă tine, încerci aceleaşi senzaţii ca şi drogaţii când nu-şi obţin drogul. În acest moment, aşa cum drogaţii fură şi se înjosesc ca să facă rost de ceea ce le trebuie, şi tu eşti dispus să faci orice pentru dragoste.

Oricare ar fi tihna si belsugul dinauntrul caselor, libertatea si civilizatia unei societati se vad in strada. [...] Cand administratia publica incepe sa nu mai tina seama de sentimentele si dezideratele pietonului, cand acesta nu se mai sinchiseste de viata obsteasca, e semn ca civilizatia se atrofiaza si e iremediabil sortita pieirii, eventual chiar sub cele mai stralucite aparente, de pilda in plina euforie cibernetica si informationala. Acolo unde pietonul nu mai e decat o simpla unitate statistica, unde devine o infima insecta alergand de la un capat la altul al metropolei, fie in metrou, fie in masina, fara sa mai contemple edificiile multicentenare, fara sa se mai plimbe prin piete si gradini, fara sa se mai opreasca in fata orologiului sau sa intre si sa se reculeaga sub vastele bolti ale Domului, contemplandu-i pilastrii, vitraliile sau picturile, acolo civilizatia cedeaza terenul pentru o noua barbarie, cu atat mai devastatoare cu cat e mai tehnicizata, mai confortabila si mai sigura de superioritatea ei.

Farmecul unei ființe străine pe care o iubim întâia oară e farmecul primordial la care ar trebui să ne oprim. E cel pur, numai el ne redă o libertate despre care nu știam că e prizoniera unei melancolii adânci, a cărei euforie ne poate chiar face să ne credem fericiți... Găsisem nu numai firești și proprii ființei mele bucuriile apropierii de moarte, dar începusem chiar să cred că această apropiere e singura care avea valoare și durată, singura care scoate ființa noastră din intemporal, sporind, prin refuzul corpului nostru de a muri, plenitudinea vieții din noi și a scurgerii armonioase a clipelor... Ar fi trebuit deci să plec, să părăsesc acel trup asemeni omului de odinioară, care, zărind în pădure o femelă, o fugărește, o prinde, o posedă flămând, apoi, fără gândul că o părăsește, o părăsește totuși, cum părăsim fără gând ceea ce nu ne aparține... Întâlnirea în mijlocul naturii sălbatice e voința divinității și ceea ce ne aparține e doar libertatea noastră, un sentiment atât de firesc și de total, încât nici gândul, nici impulsul inconștient nu ne vin de a o stingheri pe-a altora... Suntem toți zeități ale acestui pământ...

Arbeidsethos, voorpret of kortstondige euforie, zodra die zaken wegvallen blijft slechts over wat eronder zit: verdriet.

När eufori bär fläckar av skräck, och sorg får all glädje att smaka beskt. När kärlek och hat vandrar hand i hand, fingrarna hopflätade med varandra. Vad är vad, och hur håller man konflikten i schack?