Eu Ai Act Quotes

Contrairement à la plupart des hommes un peu réfléchis, je n'ai pas plus l'habitude du mépris de soi que de l'amour-propre ; je sens trop que chaque acte est complet, nécessaire et inévitable, bien qu'imprévu à la minute qui précède, et dépassé à la minute qui suit. Pris dans une série de décisions toutes définitives, pas plus qu'un animal, je n'avais eu le temps d'être un problème à mes propres yeux. (p. 158-159)

— Uneori, după ce mănânc sau înainte de a începe, simt nevoia să mă închin. Dar, dacă sunt persoane de faţă, n-o mai fac. — Şi? — Păi, şi e bine sau e rău? — E bine să faci cum simţi. Ce gând te opreşte să te închini de faţă cu lumea când inima îţi zice să o faci? — Gândul că mă laud, că le arăt eu cât de credincioasă sunt eu. — Asta nu înseamnă că eşti smerită, dimpotrivă. Că te mândreşti. A te abţine de la a-i mulţumi lui Dumnezeu pentru orice, ca să nu te judece oamenii, nu este un act de maturitate. Ce-ţi pasă ţie ce zic oamenii? Tu te închini şi cu asta basta. Doar nu-i mulţumeşti lui Dumnezeu ca să te vadă sau să nu te vadă careva.

Laissez-moi vous donner un exemple précis. Un médecin d’un certain âge est venu me consulter parce qu’il souffrait d’une grave dépression depuis deux ans. Il ne pouvait se remettre de la mort de sa femme, qu’il avait aimée plus que tout au monde. Que pouvais-je pour lui? Que lui dire? J’ai décidé de lui poser la question suivante: «Et si vous étiez mort le premier et que votre femme ait eu à surmonter le chagrin provoqué par votre décès? — Oh! pour elle, cela aurait été affreux; comme elle aurait souffert! — Eh bien, docteur, cette souffrance lui a été épargnée, et ce, grâce à vous. Certes, vous en payez le prix puisque c’est vous qui la pleurez.» Il n’a rien dit, mais il m’a serré la main et a quitté mon bureau calmement. La souffrance cesse de faire mal au moment où elle prend un sens. Elle devient alors un acte sacré, un sacrifice.

Cine ma va lecui de cumplitul meu "Bildungstrieb"? Pe cine sa fac vinovat de pasiunea mea pentru "carti",de a acumula,de a sti,de a strange nimicuri despre orice?Prefer,pentru comoditate,sa pun aceste cusururi pe seama originilor mele:iesit dintr-un popor pentru care analfabetismul era realitatea dominanta,nu sunt oare,prin curiozitatea mea insatiabila,un fenomen de reactie? Sau,mai curand,nu trebuie sa platesc pentru toti strabunii mei in ochii carora exista o singura carte,cea numita de ei cartea,adica Biblia? E in acelasi timp placut si umilitor sa ma gandesc ca in urma cu cateva generatii ai mei erau niste salbatici,niste bastinasi.Juridic vorbind,erau niste sclavi,obligati sa nu stie nimic;eu insa ma simt obligat za stiu totul:de aceea citesc orice,pana-ntr-acolo ca nu mai am timp pentru propriile mele elucubratii.Le neglijez ca sa vad ce au spus ceilalti.Consumul de carti nu este egalat la mine decat de consumul de alimente: intr-adevar,mi-e foame permanent si nimic nu ma satura-nici cand mananc,nici cand citesc.Bulimia si abulia merg mana-n mana.Trebuie sa devor ca sa simt ca exist,ca sa fiu.Imi amintesc ca in copilarie,uneori,mi se intampla sa mananc singur cat toata familia.Asadar o veche nevoie de a ma linisti prin hrana,de a gasi certitudini printr-un act bestial,de a scapa prin ceva precis,animalic,de ezitarile,de vagul si indecizia in care traiesc.Cand vad un caine sau un porc repezindu-se la mancare,il inteleg ca pe un frate.Si cand ma gandesc ca de luni de zile lecturile mele au drept tema principala renuntarea si ca,dintre toate cartile,le prefer pe cele de filozofie hindusa. Cartile pe care le citesc cu cel mai mare interes trateaza despre mistica si despre dietetica.Sa fie vreun raport intre ele? Neindoielnic,in masura in care mistica implica asceza-aceasta nefiind in esenta decat o chestiune de regim.

- E bine să faci cum simți. Ce gând te oprește să te închini de față cu lumea? Când inima îți zice să o faci. - Gândul că mă laud, că le arăt lor cât de credincioasă sunt eu. - Asta nu înseamnă că ești smerită, dimpotrivă. Că te mândrești. A te abține de la a-i mulțumi lui Dumnezeu pentru orice, ca să nu te judece oamenii, nu este un act de maturitate. Ce-ți pasă ție de ce zic oamenii? Tu te închini și cu asta basta. Doar nu-i mulțumești lui Dumnezeu ca să te vadă sau ca să nu te vadă careva.

– Je te remercie, digne compagnon d'armes, dit Sobieski, comme s'il s'était réveillé d'un long sommeil, je te remercie, car tu m'as empêché d'accomplir un acte infâme. Tu as raison ; ces gens ont combattu en braves. Qu'on leur donne à chacun cinquante ducats ! Puis se tournant vers les Roumains, il leur dit : « Braves gens, vous êtes libres, allez en paix et dites à vos enfants et à vos frères que vous avez eu l'honneur de vous opposer pendant cinq jours au roi de Pologne. » (extrait de « Le roi Sobieski et les Roumains », dans la traduction de Nicolae Iorga et Septime Gorceix) [– Îți mulțămesc, vrednice al meu tovarăș de arme, zise Sobiețki ca deșteptat din somn, îți mulțămesc că m-ai oprit de a face o faptă defăimată. Ai cuvânt; oamenii aceștii s-au purtat vitejește. Să li se deie fiecăruia câte cincizeci de zloți. Apoi, înturnându-se cătră români: Voinicilor, zise, sunteți slobozi, mergeți în pace și spuneți copiilor și fraților voștri că ați avut cinstea a vă împotrivi cinci zile regelui de Polonia.]

Pe de altă parte, revenind la calomnie în general, ea se poate folosi chiar de un adevăr: scos din context, interpretat tendenţios, supus unui proces de intenţie, un act real al tău, oricât de inocent sau de pozitiv, poate fi înfăţişat ca o culpă. Mai grav: cel care te vorbeşte de rău este uneori chiar de bună-credinţă. Într-un fel. Prejudecăţi înrădăcinate, lenea de a revizui păreri de mult făcute, incompetenţa pretenţioasă, puţină ostilitate, provocată de nu importă ce faptă a ta, ajung ca cineva să te denigreze fără să aibă deloc sentimentul că greşeşte, poate nici pe acela că se răzbună. I-ai refuzat ceva ilegitim sau peste puterile tale, i-ai trântit copilul la un examen, nu l-ai invitat la cununie, ai trecut pe lângă el pe stradă şi, neobservându-l, nu l-ai salutat, gata, poţi să fii tu Arhanghelul Mihail şi tot se găseşte unul care să spună că ţi-ai vândut sabia de foc la mezat şi o mie care să-l creadă. Şi apoi omul este înclinat să-şi aline plictisul cu orice, dar mai ales cu vorbitul de rău. Calomnia prosperă pe veselul tărâm al bârfei dulci şi-al clevetirii. Cine colportează lucruri bune despre tine n-are haz, cum n-a mai avut haz nici povestea cu nevasta şefului de gară, când s-a aflat că presupusul ei însoţitor galant îi e frate. Iar dacă îţi ia cineva apărarea, i se spune: "las' că ştiu eu". Ştie perfect că nu dintr-o farmacie ieşeai, ci de la o amantă, că te-ai îmbogăţit din speculă, că nu eşti chiar aşa cum te arăţi, uşă de altar, că eşti bastard, vândut stăpânirii, că propovăduieşti idei periculoase, că te duci la biserică doar aşa, de ochii lumii, că oi fi tu specialist, dar ultima ta carte e plină de greşeli (zice un ignorant), că-ţi baţi nevasta. Că eşti tot ce nu eşti.