“
Şi cum te simţi acum, că trăieşti în Germania?
– Ce vrei să spui?
– Păi, după tot ce s-a întîmplat cu evreii.
– Nu mă gîndesc prea mult la asta. Nu-mi face plăcere.
– Da, dar ar trebui s-o faci, insistă el.
– Pare de necrezut. Nu pot să cred că aşa ceva chiar s-a întîmplat.
– Tocmai de-aia oamenii ar trebui să se gîndească la toată povestea, spuse băiatul. În primul rînd, fiindcă din cauza asta s-a şi întîmplat - fiindcă oamenilor nu le venea să creadă că s-a întîmplat. Şi evreilor li se părea de necrezut. Şi-au făcut coadă la camerele de gazare.
– Încetează, scînci fata.
– Ştii, am eu o teorie, cum că lucrurile cele mai urî te care se întîmplă sînt exact cele despre care crezi că nu se vor întîmplă niciodată.
– O, nu! Chestiile cele mai frumoase vin pe neaşteptate.
Cum a fost întîlnirea noastră pe vaporaş. Nu m-am aşteptat la ea.
– Eu da. Ţi-am spus doar. De-aia am şi venit la petrecere.
– Mai spune-mi o dată, zise Gloria, cuibărindu-se confortabil la pieptul lui.
– Stai un pic.
Prinsese un capăt de idee între degete şi nu voia să-l piardă. Era ceva ce nu mai exprimase niciodată în cuvinte.
– Nu crezi că atunci cînd se întîmplă ceva cu adevărat nasol, e mult mai rău dacă nu te aştepţi la aşa ceva? Adică dacă-i o surpriză urîtă?
– Mmm... cred că da, recunoscu ea.
– Şi nu încerci să împiedici dinainte lucrurile nasoale să se întîmple gîndindu-te că ele s-ar putea să se întîmple?
– Şi cum să le împiedici? Dacă ceva e sortit să se întîmple, se întîmplă şi gata.
– Nu ştiu, dar eu am avut întotdeauna senzaţia că poţi. De exemplu, la examene. Îmi spun întotdeauna că nu m-am descurcat şi de obicei mă descurc destul de bine.
Gloria rîse şi zise:
– Eu cred întotdeauna că m-am descurcat OK şi de obicei pic examenul.
– Data viitoare încearcă sistemul meu, o sfătui Timothy cu toată seriozitatea.
– Nu-ţi foloseşte la nimic dacă n-ai minte! rîse ea iar. Eu cred că sistemul tău e-o ţicneală.
– Nu-i o ţicneală!
– Ba da, e. Ce-ncerci tu să-mi spui e că dacă te gîndeşti la toate momentele nasoale de pe lume, atunci nici unul dintre ele n-o să se mai întîmple vreodată.
– Dacă ştii suficient de multe ca să te poţi gîndi la toate... Ei, acum nu zic chiar că nici unul dintre ele n-o să se întîmple vreodată, dar tot sînt de părere că poţi împiedica destul de multe.
Fata chicoti uşor.
– Cum ar fi, de exemplu, dimineaţa de azi. Îmi ziceam tot timpul că n-o să vii. Şi uite c-ai venit.
– Voiam să vin.
– Dar s-ar fi putut să nu vii.
– Dar asta n-ar fi avut nimic de-a face cu ceea ce gîndeai tu.
– Şi cum poţi să mi-o dovedeşti?
Gloria îşi ţinu o clipă răsuflarea, scotocindu-şi mintea după un răspuns, apoi izbucni brusc într-un rîs exploziv:
– E evident. Che sara, sara.
– Ce-i asta?
– E-n italiană. Ce va fi, va fi.
– Eşti o fatalistă.
– Şi tu un superstiţios.
– Nu, nu sînt. Nu cred în numere norocoase. Şi trec întotdeauna în mod intenţionat pe sub scări.
– Sistemul tău e superstiţios.
– Nu e. Se bazează pe raţiune. Trebuie să ai capacitatea de a gîndi, de a judeca lucrurile.
– Tu gîndeşti tot timpul?
– Sigur. Nu poţi să nu gîndeşti. Cogito, ergo sum.
– Ce-i asta?
– E-n latină. Gîndesc, deci exist, rînji Timothy, apoi adăugă: Iată, asta înseamnă măcar unu' din noi.
– Timothy...
– Da?
– Gîndeai şi mai înainte, cînd ne pipăiam?
– La sfîrşit nu.
– Numai la sfîrşit? Presupun că din cauza asta te-ai simţit prost după aceea. Te temi să te-opreşti din gîndit.
– Într-un fel, da, mă tem, recunoscu el.
Gloria îl privi cu seriozitate în ochi.
– Dar exact aici e toată chestia între băieţi şi fete. Să simţi şi să nu mai gîndeşti. Cîteodată e ceva bun.
– Da, zise Timothy, uşor nesigur. Îmi dau seama. Dar dacă eşti adult. Şi căsătorit.
”
”