“
Îndrăgostirea", la începuturile ei, nu e nimic mai mult decât asta: atenţie anormal fixată asupra altei persoane, Dacă aceasta ştie să-şi folosească situaţia privilegiată şi alimentează în mod ingenios atenţia respectivă, restul se va produce printr-un mecanism inevitabil. Cu fiecare zi se va găsi şi mai în avans faţă de linia celorlalţi, a indiferenţilor, cu fiecare zi va dizloca un spaţiu şi mai mare în sufletul atent. Acesta se va simţi tot mai incapabil de a nu-i mai acorda atenţie celui privilegiat. Celelalte fiinţe şi lucruri vor fi treptat dizlocate din conţtiinţă. Oriunde s-ar afla "îndrăgostita", oricare i-ar fi îndeletnicirea aparentă, atenţia ei va gravita din propria-i masă către acel bărbat. Şi, invers, o va costa o mare sforţare să şi-o smulgă fie şi o clipă din acea direcţie şi să şi-o orienteze către solicitările urgente ale vieţii. Sfântul Augustin a observat cu sagacitate gravitarea spontană către un obiect, caracteristică iubirii. "Amor meus, pondus meum: illo feror, quocumque feror" ("Iubirea mea e greutatea mea: prin ea merg oriunde merg").
”
”