Un Motivational Quotes

Quand tu veux construire un bateau, ne commence pas par rassembler du bois, couper des planches et distribuer du travail, mais reveille au sein des hommes le desir de la mer grande et large. If you want to build a ship, don't drum up people together to collect wood and don't assign them tasks and work, but rather teach them to long for the endless immensity of the sea.

Cowards hide [...] but warriors lie and wait [...] the only difference is whether you're motivated by fear or purpose.

Should happiness and success be hidden, in view of the misery and poverty around. Would it be a sign of selfishness and un-intellectual behavior, if we admit to a pursuit of happiness? Could it, on the contrary, not work out as a motivation and an incentive? When giving voice to our happiness, could it not be perceived as a positive challenge? Could happiness not be contagious and become a salutary infectious syndrome? A beneficial infection. ( "Happy days are back again" )

Oamenii la care ne gîndim dintr-o dată, fără motiv aparent, sînt cei care ne-au flatat ori ne-au umilit într-un moment sau altul al existenţei noastre. Sînt singurii de care ne amintim după ani, chiar şi atunci cînd au dispărut de tot din orizontul nostru.

The motivation of transparency is important. The culture teaches people to be candid and blunt, but this usually revolves around self-centeredness – you have a right to express your true feelings and your rage. This is an entitlement. Instead, the Christian way to approach transparency is to realize out candidness should be motivated by a desire to have a pure heart before God and others.

Está empezando un nuevo día. Quizá sea un día como los demás, o quizá sea un día relevante que, por diferentes razones, quede grabado en la memoria. En cualquier caso, por el momento, todo el mundo tiene ante sí un hoja en blanco, sin nada escrito.

Am cautat cu delicata sensibilitate peisajele frumoase; e singurul motiv pentru care am caltorit. Peisajele erau ca un arcus care canta pe sufletul meu, si anume acelea pe care nu le cita nimeni[...].

Mientras el corazón lata y la carne palpite, no me explico que un ser dotado de voluntad se deje dominar por la desesperación.

You are conditioned to believe that if you let go, if you surrender, you will either be a victim of circumstances and not assertive in your own being, or you will be viewed as being lazy, lacking in willpower, and un-motivated. Yet will and power cannot exist alongside one another. Motivation does not come into question when you surrender fully into the present moment. Motivation to do, to take action, to make moves, comes naturally from this surrender.

Su motivación era la insatisfacción, y la insatisfacción crónica, como todos sabemos, es un virus mortal.

Din pacate, nu stiu sa le spun oamenilor pe care ii iubesc cat de mult ii iubesc. Imi ascund, dintr-o proasta pudoare, ori din timiditate, ori din mandrie prost inteleasa, ori din toate aceste motive la un loc, nevoia mea dureroasa de ei, recunostinta pentru tot ce mi-au dat, regretele pentru tot ce nu le-am dat eu. Aici este adevarata mea salbaticie. Cea mai grava. Cea mai trista.

Am cautat cu delicata sensibilitate peisajele frumoase; e singurul motiv pentru care am calatorit. Peisajele erau ca un arcus care canta pe sufletul meu, si anume acelea pe care nu le cita nimeni[...]

De gîndit, n-ai gîndit prea des dintr-un motiv foarte simplu: ai primit toate răspunsurile cu mult înainte de a-ți fi pus o singură întrebare de unul singur. Și, oricum, nici un profesor nu te-a învățat să formulezi propoziții interogative, deși în școli ai studiat erotetica, logica întrebărilor și răspunsurilor.

(...) Arthur ne aminteşte adesea (şi lui însuşi) că emoţia are puterea de a ascunde şi de a falsifica cunoaşterea; că lumea întreagă capătă un aspect senin atunci când avem motive să ne bucurăm şi unul întunecat şi posomorât atunci când ne copleşeşte părerea de rău

Life is all about Re-Inventing Yourself, so that you can rejoice every moment, just un-learn and let-go of the past and no sooner you do it, you stay afresh and are born again!” 

Totul se întâmplă cu un motiv și un scop, chiar dacă de cele mai multe ori nu știm de ce. Dacă avem noroc, e posibil ca într-o zi să înțelegem și să învățăm adevărul.” Simion, adresându-i-se lui Paul Costi Boșneag, InVoluntar în Războiul Altora

Da, draga mea, o camee! Nu văd nici un motiv să nu fii elegantă la tine acasă. M- am străduit totdeauna să înţeleg femeile pentru care oglinda nu înseamnă nimic altcevadecît strada sau o vizită. Trebuie să-ţi facă plăcere să te priveşti.

Pe lângă trupuri identice, și motive globale să fim fericiți... Mâinile astea să muncească pentru voi; să mă cocoșez pentru asta toată viața; picioarele astea să alerge pentru voi și eu să le încalț și să le oblojesc când mă lasă; mintea asta să gândească pentru voi și eu să scriu noaptea, când îmi cade capul de somn!

Many outsiders clarified that they believe Christians have a right (even an obligation) to pursue political involvement, but they disagree with our methods and our attitudes. They say we seem to be pursuing an agenda that benefits only ourselves; that we expect too much out of politics; they question whether we are motivated by our economic status rather than faith perspectives when we support conservative politics; they claim we act and say things in an unchristian manner; they wonder whether Jesus would use political power as we do; and they are concerned that we overpowered the voices of other groups.

...gândeai, ca întotdeauna de altfel, atât de departe, acesta fiind și principalul motiv pentru care n-ai reușit să păstrezi niciodată o femeie lângă tine. Toate ți-au fost imature, copilărești, cu minte infantilă incapabilă de a gândi mai departe decât ziua de mâine; ori pentru tine, ziua de mâine e mult prea aproape. Tu gândești la viitor, cu ani de zile înainte, îți place să-ți planifici viața cum își planifică un econom cheltuielile.

Fiecare om are un motiv personal ca să moară.

Existe la magia de las pequeñas cosas, de los gestos sencillos y las sonrisas fugaces, de un perdón sincero, de los te quieros y las promesas eternas. Que a esa magia vosotros la llamáis felicidad.

Tous les hommes politiques d'aujourd'hui, selon Pontevin, sont un peu danseurs, et tous les danseurs se mêlent de politique, ce qui, toutefois, ne devrait pas nous amener à les confondre. Le danseur se distingue de l'homme politique ordinaire en ceci qu'il ne désire pas le pouvoir mais la gloire ; il ne désire pas imposer au monde telle ou telle organisation sociale (il s'en soucie comme d'une guigne) mais occuper la scène pour faire rayonner son moi.

Gratitude is a key that unlocks the door to a joyful spirit. When days go by without gratefulness, the door can feel stuck, causing an emptiness inside. The door becomes un-wedged and reopens once you re-focus on what you are grateful for. If you have draining days, reach deep within your heart and reintroduce gratitude to refill your spirit with joy.

Deseori se întâmplă să trăiești îndelung cu un gând de bucurie pentru celălalt și, dintr-un motiv oarecare, să fii primit fără căldură. Explicațiile poți să le găsești cu ușurință, nu e nimeni vinovat, totuși momentul rămâne în suflet, trist.

Universul ne inspaimanta prin imensitatea nesocotita a departarilor lui, prin lungimea de neconceput a perspectivelor de timp, care reduc toata istoria omenirii la durata unei clipiri din ochi, prin extrema noastra singuratate, prin neinsemnatatea materiala a locuintei noastre in spatiu-a milioana particica dintr-un bob de nisip, printre toate boabele de nisip ale tuturor tarmurilor din lume. Dar mai presus de toate ni se pare universul ingrozitor, pentru ca pare indiferent fata de orice fel de viata, la fel cu a noastra. Emotie, ambitie si succes, arta si religie, toate par deopotriva de straine planului lui. ... Pentru aceste motive mi se pare imposibil ca universul sa fi putut fi conceput la origine cu intentia de a produce viata...

Iubirea adevărată e o experienţă a bucuriei împărtăşite şi ea iradiază, ca atare, în întregul spaţiu din jurul său. Evident, nu cred în utopia unei exaltări de fiecare clipă, sau în convieţuirea paradiziacă, în care totul e roz, adorabil, ireproşabil. Vreau doar să spun că dacă o întîlnire de dragoste devine prea complicată, dacă emoţia, farmecul şi plăcerea se umplu, dintr-un motiv sau altul, de cearcăne, ceva în măruntaiele acestei întîlniri e pe cale de a se deteriora. De asemenea, dacă frumuseţea întîlnirii se cuplează cu nefericirea masivă a altora. O mare iubire care sfîrşeşte prin a ruina cariere, caractere, vieţi e o iubire mai curînd strîmbă şi are puţine şanse de happy end. Sintagme de tipul „sînt îndrăgostit fără speranţă“, „sînt îndrăgostit şi mă simt vinovat“, „sînt îndrăgostit şi nu mai sînt bun de nimic“ n-au ce căuta în vocabularul iubirii. Iubirea adevărată e creatoare, mobilizatoare, restauratoare. E tonică, simplă, vitală. Amărăciunile, neîncrederea, infernul geloziei, suspiciunile mărunte, spaima de viitor şi tot alaiul de indispoziţii cotidiene care confiscă uneori viaţa cuplului sînt preliminarii şi semne ale ratării. Iubirea fericită este, dimpotrivă, un corelativ a reuşitei umane, o binecuvîntare care îmbogăţeşte şi înfrumuseţează inventarul destinului pămîntesc. Fericirea se multiplică, atunci cînd e atentă la fericirea partenerului, iar fericirea cuplului aşază asupra întregii comunităţi un cer mai curat şi mai hrănitor. Ştiu foarte bine că descrierea de mai sus nu se potriveşte tuturor iubirilor, că iubirile fericite nu se întîlnesc pe toate drumurile (deşi sînt sigur că ele sînt mai numeroase decît ne închipuim). Dar iubirile nefericite ar trebui şterse din registrul iubirii: admit că ele sînt curente, aproape inevitabile şi că îşi au nimbul lor de tragism şi de respectabilitate. Nu sînt însă iubiri adevărate: sînt doar teribile probe existenţiale, provocări tainice ale sorţii, materie primă pentru o eventuală soluţie de înţelepciune. Iubirea adevărată e fericire pe termen lung, sau nu e deloc.

The 'working mind' acts without a motive from the past or an expected future outcome (without doership). The 'working mind' is the natural flow of pure consciousness.

El pasado debe servirte como trampolín, no como una cama

With faith, we can walk though the faire un-harmed.

It is better to hope than be un-happy.

Abandonar un sueño es como morirse por fascículos.

Mientras el corazón lata y la carne palpite, no me explico por qué un ser dotado de voluntad se deje dominar por la desesperación.

Mirar hacia atrás el hoyo de donde saliste, dar gracias y luego ayudar a cerrarlo para que otros no caigan en él, sería un gran paso y un acto de valentía.

Filozofia de calitate trebuie să existe, dacă nu dintr-un alt motiv, pentru că filozofia proastă trebuie să primească un răspuns.

Popoarele, familiile, neamurile, toate ajung să se destrame dintr-un motiv sau altul. Oamenii apucă mereu pe căi greşite şi neînţelese, dar, în cele din urmă, tot acasă se întorc.

Dar, în toate acele dimineți de tristă întoarcere din vis, aveam ceva de care să mă prind, un motiv de înviorare: știam că voi evada în larg, pe coclauri, unde voi fi stăpân pe mine și liber să-mi aleg jocurile și isprăvile, animal zburdalnic, fără întrebări și nedumeriri. Era suficient s-o aud pe sora mică în curte, ca să mă regăsesc, să sar de sub plapumă, să-mi leg strâns brăcinarul larg al pantalonilor și să plec, cu ea de mână, printre bălării - amândoi îmbujorați și sprinteni, în soarele pe care-l bănuiam numai al nostru și al mărăcinilor.

Singurul bărbat despre care se poate afirma cu certitudine că s-a oprit la o singură femeie a fost Adam,dintr-un motiv lesne de înţeles.Nu există altă femeie în Paradis în afară de Eva.

Es ist auch überdies jammerschade, wenn ein Mensch in Verzweiflung stirbt. Die Verzweiflung schickt uns Gott nicht, um uns zu töten, er schickt sie uns, um neues Leben in uns zu wecken.

Cîtă laşitate în concepţia celor care susţin că sinuciderea este o afirmaţie a vieţii! Pentru a-şi scuza lipsa de îndrăzneală, inventează diverse motive sau elemente care să le scuze neputinţa. În realitate, nu există voinţă sau hotărîre raţională de a te sinucide, ci numai determinante organice, intime, care predestinează la sinucidere. Sinucigaşii simt o pornire patologică înspre moarte, pe care, deşi îi rezistă conştient, ei n-o pot totuşi suprima. Viaţa din ei a ajuns la un astfel de dezechilibru, încît nici un motiv de ordin raţional n-o mai poate consolida. Nu există sinucideri din hotărîri raţionale, rezultate din reflexii asupra inutilităţii lumii sau asupra neantului acestei vieţi. Iar cînd ni se opune cazul acelor înţelepţi antici ce se sinucideau în singurătate, eu voi răspunde că sinuciderea lor era posibilă numai prin faptul că au lichidat viaţa din ei, că au distrus orice pîlpîire de viaţă, orice bucurie a existenţei şi orice fel de tentaţie. A gîndi mult asupra morţii sau asupra altor probleme periculoase este desigur a da o lovitură mai mult sau mai puţin mortală vieţii, dar nu este mai puţin adevărat că acea viaţă, acel corp în care se frămîntă astfel de probleme trebuie să fi fost anterior afectat pentru a permite astfel de gînduri. Nimeni nu se sinucide din cauza unor întîmplări exterioare, ci din cauza dezechilibrului său interior şi organic. Aceleaşi condiţii exterioare defavorabile pe unii îi lasă indiferenţi, pe alţii îi afectează, pentru ca pe alţii să-i aducă la sinucidere. Pentru a ajunge la ideea obsedantă a sinuciderii trebuie atîta frămîntare lăuntrică, atît chin şi o spargere atît de puternică a barierelor interioare, încît din viaţă să nu mai rămînă decît o ameţeală catastrofală, un vîrtej dramatic şi o agitaţie stranie. Cum o să fie sinuciderea o afirmaţie a vieţii? Se spune: te sinucizi, fiindcă viaţa ţi-a provocat decepţii. Ca atare ai dorit-o, ai aşteptat ceva de la ea, dar ea nu ţi-a putut da. Ce dialectică falsă! Ca şi cum acel ce se sinucide n-ar fi trăit înainte de a muri, n-ar fi avut ambiţii, speranţe, dureri sau deznădejdi. În sinucidere, faptul important este că nu mai poţi trăi, care nu rezultă dintr-un capriciu, ci din cea mai groaznică tragedie interioară. Şi a nu mai putea trăi este a afirma viaţa? Orice sinucidere, din moment ce e sinucidere, e impresionantă. Mă mir cum oamenii mai caută motive şi cauze pentru a ierarhiza sinuciderea sau pentru a-i căuta diverse feluri de justificări, cînd n-o depreciază. Nu pot concepe o problemă mai imbecilă decît aceea care s-ar ocupa cu ierarhia sinuciderilor, care s-ar referi la sinuciderile din cauză înaltă sau la cele din cauză vulgară etc.… Oare faptul de a-ţi lua viaţa nu este el atît de impresionant încît orice căutare de motive pare meschină? Am cel mai mare dispreţ pentru acei care rîd de sinuciderile din iubire, deoarece aceştia nu înţeleg că o iubire ce nu se poate realiza este pentru cel ce iubeşte o anulare a fiinţei lui, o pierdere totală de sens, o imposibilitate de fiinţare. Cînd iubeşti cu întreg conţinutul fiinţei tale, cu totalitatea existenţei tale subiective, o nesatisfacere a acestei iubiri nu poate aduce decît prăbuşirea întregii tale fiinţe. Marile pasiuni, cînd nu se pot realiza, duc mai repede la moarte decît marile deficienţe. Căci în marile deficienţe te consumi într-o agonie treptată, pe cînd în marile pasiuni contrariate te stingi ca un fulger. N-am admiraţie decît pentru două categorii de oameni: pentru acei care pot oricînd înnebuni şi pentru acei care în fiecare clipă se pot sinucide.

Sînt oameni cărora le este dat să guste numai otrava din lucruri, pentru care orice surpriză este o surpriză dureroasă și orice experiență un nou prilej de tortură. Dacă se va spune că această suferință își are motive subiective, ținînd de o constituție particulară, voi întreba: există un criteriu obiectiv pentru aprecierea suferinței? Cine ar putea preciza că vecinul meu suferă mai mult decît mine sau că Isus a suferit mai mult decît toți? Nu există măsură obiectivă, deoarece ea nu se măsoară după excitația exterioară sau indispoziția locală a organismului, ci după modul în care suferința este simțită și reflectată în conștiință.

Leer un buen libro es casi como estar en la luna. Durante esos instantes, mientras te sumerges entre las páginas, dejas de tener los pies en la tierra, viajas lejos, a otros lugares, a otros mundos, a otras vidas...

L'humanité a connu trois vexations. La première c'est Nicolas Copernic qui a déduit de ses observations du ciel que la Terre n'était pas au centre de l'univers. La deuxième c'est Charles Darwin qui a conclu que l'homme descendait d'un primate et était donc un animal comme les autres. La troisième c'est Sigmund Freud qui a signalé que la motivation réelle de la plupart de nos actes politiques ou artistiques était la sexualité.

Taking a Sagmeister,” as I now call it, requires a fair bit of planning and saving, of course. But doesn’t forgoing that big-screen TV seem a small price to pay for an unforgettable—and un-get-backable—year of personal exploration?

Noi, pamantenii, avem talentul de a distruge tot ce e mare si frumos. Singurul motiv pentru care n-am instalat tarabe cu crenvursti in templul egiptean de la Karnak este pentru ca nu avea vad si nu oferea nici un beneficiu comercial deosebit.

... dar in "Pivnita de ceapa" a lui Schmuh nu se gasea nimic de mancare si cine voia sa manance ceva trebuia sa mearga in alta parte, la Fischl si nu in "Pivnita de ceapa", fiindca aici nu se taia decat ceapa. Si de ce asa? Pentru ca pivnita se numea astfel si ce era cu totul iesit din comun pentru ca aceasta ceapa, ceapa taiata, cand o privesti cu atentie... nu, clientii lui Schmuh nu mai vedeau nimic sau doar unii dintre ei nu mai vedeau nimic, li se scurgeau ochii, nu pentru ca aveau inimile prea pline; caci unde scrie ca daca ti-e inima plina, trebuie sa iti planga ochii, unora nu le reuseste niciodata asa ceva, mai ales in deceniile din urma, de aceea secolul nostru se va numi candva, in viitor, secolul lipsit de lacrimi, desi a fost multa suferinta - si tocmai din acest motiv, din cauza lipsei lacrimilor, oamenii, cei care isi puteau permite, se duceau la "Pivnita de ceapa", se lasau serviti de patron cu o scandura de tocat, cu un cutit de bucatarie si cu o ceapa ordinara de camp sau gradina care-i costa douasprezece marci, o taiau atat de marunt pana ce sucul reusea. Ce reusea? Reusea ceea ce lumea si suferinta acestei lumi nu reuseau sa produca: omeneasca lacrima rotunda. Si atunci se puneau pe plans. In sfarsit se punea lumea, din nou, pe plans. Se plangea serios, dezlantuit, in toata legea. Apa curgea si lua totul cu ea. Apoi venea ploaia. Apoi cadea roua... Si dupa acea calamitate naturala de douasprezece marci si optzeci de pfenigi, oamenii satui de plans incep sa vorbeasca. Inca ezitand, mirati de propria lor limba goala, dupa ce savureaza ceapa, clientii pivnitei se predau vecinilor lor, acolo, pe lazile incomode imbracate in iuta, se lasa intrebati, isi schimba felul de a fi cum iti intorci paltonul.

Iubirea, cu cît e mai intensă şi mai concentrată, cu atît se limitează mai mult în întindere, cu atît cere mai mult individualul şi unicul. Astfel se întîmplă că marile pasiuni descoperă absolutul într-o femeie, care la cea mai redusă analiză de abia îşi poate salva existenţa biologică. Unei consideraţii din afară, iubirea este atît de absurdă, încît ea nu poate fi apreciată decît pentru absurditatea ei. Din acest motiv, asupra iubirii nu se poate vorbi în consideraţii, ci numai în mirări. Din milioane de femei să aleg una singură, să mă limitez numai la una? Ar trebui ca aceea să fie în fiecare moment alta, să fie capabilă de atîta transfigurare, încît să-mi apară veşnic nouă şi nebănuită. Cîţi au pasiunea atît de mare, încît în fiecare moment să vadă lumini noi şi farmece schimbate? Femeia este o fiinţă cu puţine posibilităţi, ea nu poate rezista exigenţelor unui bărbat torturat, pentru care iubirea este numai o formă de a te realiza în viaţă. Îţi trebuie o pasiune mare pînă la imbecilitate pentru a putea iubi o singură femeie. Cînd simţi însă insuficienţa tuturor formelor de viaţă, cînd te satisface numai ceea ce e deviat, crescut paradoxal şi dezvoltat exagerat, ce mai poţi găsi într-o singură femeie? Schimbînd multe, dacă ţi se refuză surprize psihologice este imposibil să nu te farmece jocul de fizionomii, diversitatea de expresie şi să nu te pasioneze căutarea unui mister psihologic pe care nu-l găseşti totuşi niciodată, fiindcă nu există. Sensibilitatea feminină e prea periferică şi prea receptivă pentru a avea resursele inepuizabile ale unui mister. Farmecul absurd al iubirii adevărate, al iubirii intense, este de a găsi mister într-o singură fiinţă, de a descoperi — sau mai precis a inventa — un infinit într-o existenţă individuală de o deconcertantă finitate.

UN-Impressives • Lying. • Bragging. • Gossiping. • Cursing and using foul language. • Making self-deprecating comments. • Regularly expressing worry and anxiety. • Criticizing and condemning people and situations. • Demonstrating a lack of emotional intelligence or compassion.

What happened?" "Oil." The sheikh shook his head. "The great cursed wealth from beneath the ground that the Prophet foresaw would destroy us. And statehood-what a terrible idea that was, eh? This part of the world was never meant to function that way. Too many languages, too many tribes, too motivated by ideas those high-heeled cartographers from Paris couldn't understand. Don't understand. Will never understand. Well, God save them-they're not the ones who have to live in this mess. They said a modern state needs a single leader, a secular leader, and the emir was the closest thing we had. So to the emir went all the power. And anyone who thinks that isn't a good idea is hounded down and tossed in jail, as you have so recently discovered. All so that some pantywaist royal nephew can have a seat at the UN and carry a flag in the Olympics and be thoroughly ignored.

De unde derivă adâncimea iubirii, dacă nu din negaţia cunoaşterii? Ceea ce în cunoaştere e plat, iubire devine absolut. Orice cunoaştere obiectivă e plată; e o punere în relaţii prin care obiectele îşi pierd valoarea. Cunoaştem un lucru pentru a-l face ca pe celelalte; cu cât cunoaştem mai mult, cu atât realitatea devine mai comună, mai vulgară şi mai plată, deoarece cunoaşterea nu salvează niciodată nimic, ci distruge progresiv în fiinţă. Există, în orice cunoaştere obiectivă, care consideră lucrurile din afară, le încadrează în legi şi le pune în relaţii, care înţelege totul şi încearcă să explice totul, o tendinţă distructivă, iar când pornirea spre cunoaştere devine pasiune, ea nu este decât o formă de autodistrugere. Iubim în măsura în care negăm cunoaşterea, în măsura în care ne putem abandona absolut unei valori, făcând-o şi pe aceasta absolută. Şi dacă nu ne-am iubi decât dorinţa noastră de iubire sau iubirea noastră, în acest avânt nu este mai puţină negaţie a cunoaşterii. Cunoaştem cu adevărat numai în momentele când nu vibrăm intern, când nu ardem, când nu ne putem ridica la un înalt nivel psihic. Diferenţa aceasta de nivel psihic între cunoaştere şi iubire ne indică suficient pentru ce ele nu pot vieţui niciodată împreună. Când iubeşti o fiinţă, momentele de reală cunoaştere sunt extrem de rare; apariţia lor se datoreşte unui minus de iubire. Când ajungi uneori să-ţi dai seama din afară, cu o perspectivă obiectivă, că femeia care-ţi şerpuieşte ca o obsesie întreaga ta fiinţă, care a crescut organic în tine, seamănă cu oricare alta ca adâncime sufletească, sau când înţelegi că zâmbetul ei nu e unic, ci perfect reversibil, când o poţi încadra în rândul celorlalte şi găseşti explicaţii generale pentru reacţiile ei individuale, atunci cunoaşterea a suplinit dureros elanurile iubirii. Iubirea este o fugă de adevăr. Şi iubim cu adevărat numai când nu vrem adevărul. Iubirea împotriva adevărului, iată o luptă pentru viaţă, pentru propriile extazuri şi pentru propriile greşeli. Pe fiinţa ce o iubim o cunoaştem cu adevărat numai după ce n-o mai iubim, când am devenit lucizi, clari, seci şi goi. Şi în iubire nu putem cunoaşte, fiindcă persoana ce o iubim actualizează, numai, un potenţial lăuntric de iubire. Realitatea primordială şi efectivă este iubirea din noi. Pentru aceasta iubim. Iubesc iubirea din mine, iubesc iubirea mea. Femeia este pretextul indispensabil care-mi aduce într-un ritm intens pulsaţiile timide ale iubirii. Nu poate exista o iubire pur subiectivă. Dar, între abandonarea în experienţa voluptuoasă a iubirii ca stare pură şi abandonarea în culmile unei alte fiinţe, întâia este cea primordială. Iubim o femeie fiindcă ne este scumpă iubirea noastră. Singurătatea sexelor şi lupta sălbatică între bărbat şi femeie îşi au izvorul in această interioritate a iubirii. Căci în iubire ne gustăm, ne savurăm pe noi înşine, ne încântăm de voluptăţile tremurului nostru erotic. Din acest motiv, iubirea este cu atât mai intensă şi mai profundă, cu cât distanţa de persoana iubită este mai mare. Prezenţa ei fizică face din sentimentul nostru ceva prea orientat, cu o direcţie prea determinată, încât ceea ce este în noi cu adevărat trăire erotică pură, elan subiectiv, ne pare a veni din afară, desprinzându-se din prezenţa fizică a persoanei iubite. Numai iubirea de departe, iubirea care creşte alimentată de fatalitatea spaţiului, numai aceasta se prezintă ca stare pură. Atunci ai priză directă pe adânca ei interioritate, atunci trăieşti iubirea ca iubire, adâncindu-te în zvâcnirile unui sentiment, în farmecul lui voluptuos, care face suferinţele fluide, le topeşte ca într-o iluzie.

Al trasladarse de un río a otro, los wabanakis tenían que acarrear sus canoas y el resto de sus posesiones. Todos conocían el valor de viajar ligero y comprendían que ello requería dejar atrás algunas cosas. El miedo, con frecuencia la carga más difícil de abandonar, era lo que más entorpecía el movimiento.

UN-Impressive Acts of Indiscretion • Forwarding other people's emails without getting permission. • Throwing other people under the bus to save yourself. • Talking loudly, being boorish and insensitive to the others around you. • Flagrant cheating. • Burning bridges. • Talking smack. • Dissing your competitor to your customer. • Oversharing and revealing too much personal information about yourself and others. • Breaking trust by sharing someone else’s secrets. • Being passive-aggressive to manipulate a situation or person. • Saying one thing and doing another. • Being two-faced. • Lying by omission. • Dispensing bulls#@%!

Atunci când trăieşti, nu se întâmplă nimic. Decorul se schimbă, oamenii intră sau ies, asta e totul. Începuturi nu există niciodată. Zilele se adaugă la alte zile fără rimă şi fără motiv, e o adiţiune interminabilă şi monotona. Nici sfârşit nu există; nimeni nu părăseşte vreodată o femeie, un prieten, un oraş dintr-o dată.

Sa nu-ti renegi niciodata originile,oricate motive ai avea sa rosesti pentru ele.E o apostazie rusinoasa si de altfel fizic imposibila,o contradictie in termeni: e un refuz al indentitatii ,e ca si cum ai spune: "Eu nu sunt eu",lucru pe care,evident,il poti spune,dar care nu inseamna nimic-afara de cazul ca e o intorsatura retorica sau un paradox de circumstanta.

E' nelle tue mani. No, non sempre è giusta. No, non sempre va bene. Può bruciare, lacerarti, a volte infierire al punto da renderti irriconoscibile. Certe persone combattono. Altre... non ci riescono, anche se non credo che bisognerebbe biasimarle per questo. Arrendersi è facile. Tirarsi su molto meno. Ma dobbiamo credere che se ci riusciamo, potremo fare un altro passo.

We love our enemies, do good to those who hate us, bless those who curse us, extend kindness to the ungrateful, and flood evil people with mercy not because such behavior will always work at confronting injustice, but because such behavior showcases God’s stubborn delight in un-delightful people. Faithfulness rather than perceived effectiveness motivates our response to evil.

Sunt zile ce aduc în viața noastră împliniri, momente frumoase de neuitat și oameni noi, minunați...dar și zile în care pierdem oameni care, dintr-un motiv sau altul, nu au reușit să ne însoțească mai departe pe drumul vieții noastre.Sunt zile irosite cu nimicuri, cu momente de adâncă tristețe, cu lamentări și cu oameni care ne irosesc timpul și sentimentele, dar sunt și zile trăite din plin.

Tudore, depinde ce te desparte de omul cu care vrei să te-mpaci. Faptul că partenerul tău, la un moment dat, ți-a preferat pe altcineva nu este un motiv să te oprească să te-mpaci. Aici n-ai de înfrânt decât un orgoliu de natură mai mult socială. Dacă însă omului cu care vrei să te-mpaci îi găsești uman niște defecte pe care nu i le poți tolera, e mai bine să nu mai încerci să peticești oala.

Compania lui Rampion mă cam indispune, căci mă face să înţeleg marea prăpastie care desparte conştiinţa lucrurilor evidente de trăirea lor efectivă. Şi vai, câte greutăţi ai de întâmpinat când vrei să treci acea prăpastie! Înţeleg acum de ce marele farmec al vieţii intelectuale – viaţa devotată erudiţiei, cercetărilor ştiinţifice, filosofiei, esteticii, criticii – constă în uşurinţa ei. E o substituire de simple scheme intelectuale în locul complexităţilor realităţii... E incomparabil mai uşor să ştii multe, să spunem, în domeniul istoriei artei şi să ai cele mai adânci idei asupra metafizicii şi sociologiei, decât să cunoşti personal şi intuitiv amănunte despre cei din jurul tău, să ai legături mulţumitoare cu iubitele şi prietenii tăi, cu nevasta şi copiii tăi. Viaţa e mult mai grea decât limba sanscrită, chimia sau ştiinţele economice. Viaţa intelectualului e un joc de copii; iată de ce intelectualii tind să devină puerili, apoi imbecili şi, în sfârşit, aşa cum demonstrează limpede istoria politicii şi industriei din ultimele secole, ţicniţi, cu idei criminale sau fiare. ... e mult mai uşor să fii un intelectual pueril, un ţicnit sau o fiară decât să fii un om matur, echilibrat, iată de ce (printre alte motive) se simte şi o atât de mare nevoie de educaţie superioară. Goana după cărţi şi universităţi e ca o goană după băutură. Oamenii vor să înece în alcool înţelegerea greutăţilor de a trăi decent în această lume contemporană grotescă, şi vor să uite propria lor incapacitate deplorabilă de a reuşi ca artişti în viaţă. Unii îşi îneacă grijile în alcool, alţii, mai numeroşi, citind cărţi şi practicând diletantismul artistic.(Philip Quarles)

Dacă urmărim cu atenție istoria unei nevroze, dăm regulat peste un moment critic când s-a ivit o problemă care a fost evitată. Această evitare este o reacție atât de firească și de generală precum sunt lenea, comoditatea, lașitatea, anxietatea, neștiința și ignoranța care îi stau la bază. În fața a ceea ce e neplăcut, dificil și primejdios, șovăim de cele mai multe ori și pe cât posibil nu ne îndreptăm într-acolo. Consider că aceste motive sunt suficiente.

- Alors ? - J'ai du plaisir à sentir mon corps se remettre à fonctionner, Salim. Je me délecte de mes enjambées qui se fluidifient, du frottement de mes bras contre mon torse, de l'oxygène qui entre dans mes poumons, j'apprécie même la douleur dans mes muscles et mon souffle court... Comprends-tu ? - Je crois, oui, répondit Salim soudain attentif. - Alors écoute la suite. Je désire marcher pour redevenir moi-même mais, par-dessus tout, je désire découvrir un trajet que j'ai effectué dans tes bras et dont je ne garde pas le moindre souvenir. Si j'en étais capable, je l'accomplirais en te portant sur mon dos pour comprendre la force qui t'a soutenu, sans boire et sans manger, sans certitude pour motiver tes pas. Je veux marcher parce que je te suis redevable, Salim, c'est le seul moyen dont je dispose pour rembourser une infime partie de ma dette. Un pas sur le côté amoindrirait ton geste et je t'aime trop pour te diminuer.

Țăranii, în orice caz cei cu oarecare stare, nu aveau niciun motiv să se lase atrași de ideologia comunistă: doreau să-și rotunjească proprietățile, nicidecum să le piardă; țăranii săraci, pe de altă parte, erau și teribil de incluți, mulți dintre ei analfabeți, așa încât prea puțini aveau tentații ideologice, comuniste sau de orice altă natură. [...] Nici n-aveau un nivel intelectual de natură să contracareze impactul ideologic al comunismului; „învățătura” comunistă s-a așezat la ei pe un teren virgin. Au fost ușor captați de comunism. Li s-a oferit o promovare socială aproape instantanee la care nici n-ar fi visat. Au avut și satisfacția de a vedea cum în timp ce ei urcă, alții, care față de ei fuseseră până atunci atât de sus, coboară sau se prăbușesc (e și asta o delectare care ține de latura mai puțin lăudabilă a psihologiei umane). S-ar zice că egalitarismul comunist a fost pedeapsa primită de România pentru inegalitarismul anterior.

-Ai perfectă dreptate. Spun prostii şi nu ştiu să exprim ceea ce simt. Nu prea sunt deşteaptă., - adăugă ea şi oftă. Dar soarele ăsta face ca totul să-mi pară atât de frumos. Mai vrei un ceai? E marca Twinings. Simţi în el aroma de portocal? -Nu, nu simt. -Te-ai simţit vreodată fericit? - întrebă ea visătoare. Fără să ştii de ce? Pur şi simplu aşa, fără niciun motiv? -De fapt nici nu există vreun motiv. Fericirea este o stare iraţională. Dacă încerci s-o analizezi dispare.

Dacă nu cauţi decât plăcerea imediată, nu va trebui să-ţi dovedeşti nici credinţa, nici curajul, nici puterea de sacrificiu. Desfătările de moment nu te motivează să practici acele acţiuni şi principii care contează cu adevărat şi nici nu te îndeamnă să observi că lumea este făcută din lucruri realmente valoroase. A avea un sens în viaţă este mai bine decât să posezi ceea ce îţi doreşti, pentru simplul motiv că s-ar putea să nici nu ştii ce-ţi doreşti sau să-ţi doreşti lucruri de care nu ai de fapt nevoie.

UN-Impressives of the Poor Listener • Thinking about what you should have done, could have done, or need to do. • Allowing your emotional reactions to take over. • Interrupting the person talking. • Replying before you hear all the facts. • Jumping to conclusions and making assumptions. • Being preoccupied with what you're going to say next. • Getting defensive or being over-eager. • One-upmanship—feeling the urge to compete and add something bigger, better, or more significant than what the speaker has to share. • Imposing an unsolicited opinion. • Ignoring and changing the subject altogether.

Moartea e un lucru de mirare. Oamenii își trăiesc toată viața ca și cum moartea n-ar exista și, cu toate astea, moartea e unul dintre cele mai puternice motive de a trăi. Unii dintre noi devin din timp conștienți de ea și trăiesc mai intens, mai încăpățânat, mai cu furie. Unii au nevoie de prezența ei constantă pentru a înțelege antiteza. Alții devin atât de preocupați de moarte încât ajung să o aștepte cu mult înainte ca ea să își anunțe sosirea. Ne e frică de moarte, dar, cel mai mult, ne e teamă că o să-i lovească pe alții, nu pe noi. Cea mai mare frică e că o să ne ocolească. Și că o să ne lase singuri pe lume.

Stau întins în pat, cufundat în dulceaţa semisomnului. La ora şase, în prima fază a uşoarei treziri, întind mîna spre micul tranzistor aflat lîngă perna mea şi apăs pe buton. Se aud primele ştiri ale dimineţii... Abia izbutesc să disting cuvintele şi adorm din nou; în felul acesta frazele crainicilor se transformă în vise. E faza cea mai frumoasă a somnului, momentul cel mai încîntător al zilei: datorită radioului gust savoarea neîncetatelor mele adormiri şi treziri — acea sublimă legănare între starea de somn şi trezie, care, în sine, constituie un motiv îndestulător ca omul să nu regrete faptul de a se fi născut.

Fraților, este important să nu vă mințiți pe voi înșivă. Cel care se minte pe sine însuși și se lasă pătruns de propria minciună ajunge să nu mai deosebească niciodată minciuna de adevăr și, treptat, chiar se înstrăinează de orice formă de adevăr, și de cel din interiorul său, și de cel din afară, din jur, pierzîndu-și totodată, stima față de sine și față de alții. Dacă nu respectă pe nimeni, încetează să mai iubească și atunci, pentru a-și umple timpul, se consacră plăcerilor trupești și patimilor, ajungând să aibă un comportament vicios și brutal, și toate acestea i se întâmplă pentru că ajunge să se mintă deopotrivă pe sine și pe ceilalți din jur. Cel care se minte pe sine devine suspicios și este primul care găsește motive de supărare. Nu-i așa că, uneori, e foarte plăcut să te superi? Cu toate că omul știe că nimeni nu l-a jignit cu ceva, că el însuși și-a inventat supărarea și a mințit pentru împodobirea exagerată a unei clipe, că a înflorit unele fapte ca să-și creeze un tablou cât mai convingător pentru sine, că s-a legat de un cuvânt și a făcut dintr-o boabă de linte un munte, este primul care se îmbufnează și se enervează doar ca să-și facă plăcere și ca să trăiască din plin această senzație de plăcere, ajungând, totodată, să devină dușmanul propriului adevăr.

Mai întâi, cred, împreună cu Schopenhauer, că unul dintre cele mai puternice motive ce conduc la artă şi ştiinţă este evadarea din viaţa de toate zilele cu asprimea ei dureroasă şi pustiul ei dezolant, din cătuşele propriilor dorinţe veşnic schimbătoare. Toate acestea alungă pe omul sensibil din existenţa personală în lumea contemplării obiective şi a înţelegerii; este un motiv comparabil cu nostalgia ce îl împinge pe orăşean, fără putinţă de împotrivire, din ambianţa sa zgomotoasă şi lipsită de perspectivă spre ţinuturile liniştitoare ale munţilor înalţi unde privirea se pierde în depărtări prin aerul liniştit şi pur şi se animă de contururi odihnitoare create, parcă, de eternitate. Acestui motiv negativ i se alătură unul pozitiv. Omul încearcă, într-un fel care să i se potrivească oarecum, să-şi creeze o imagine a lumii simplificată şi sistematică şi să treacă astfel dincolo de lumea trăirilor, în măsura în care năzuieşte să o înlocuiască, până la un anumit grad, prin această imagine. Este ceea ce face pictorul, poetul, filozoful speculativ şi cercetătorul naturii, fiecare în felul său. El strămută centrul de greutate al vieţii sufleteşti în această imagine şi în alcătuirea ei pentru a căuta astfel liniştea şi statornicia pe care nu le poate găsi în cercul prea strâmt al zbuciumatelor trăiri personale

Privesc la zâmbetul de sânge. Acest zâmbet roșu are aceeași culoare ca lalelele din grădina Serenei Joy, spre baza florilor, acolo unde încep să se vindece. Roșul este același, dar nu e nici o legătură între ele. Lalelele nu sunt lalele de sânge, zâmbetele roșii nu sunt flori, nici unele, nici altele nu spun nimic despre celelalte. Laleaua nu reprezintă un motiv să nu crezi în spânzurat sau viceversa. Fiecare din cele două lucruri e valabil și adevărat în locul respectiv. Și eu trebuie în fiecare zi să-mi găsesc calea în fel și chip, într-un câmp plin de astfel de obiecte valabile. Fac mari eforturi ca să stabilesc astfel de distincții. Trebuie să le stabilesc. Trebuie ca în mintea mea noțiunile să fie foarte clare.

He wonders if it’s some sort of twisted joke the adults are having, shoving hormonal teens into tight quarters but making it impossible to do anything but breathe. “I wouldn’t mind suffocating if it was with you,” the girl says, which is flattering, but makes him even less interested in her. “There’ll be a better time,” he tells her, knowing that such a time will never come—at least not for her—but hope is a powerful motivator. Eventually they settle into a sort of symbiotic breathing rhythm. He breathes in when she breathes out, so their chests don’t fight for space. After a while, there’s a jarring motion. With his arm now around the girl, he holds her a little more tightly, knowing that easing her fear somehow eases his own.

I felt sick that a stray tweet could actually result in a meeting, although I took some solace from believing that what motivated Trump was the press coverage and photo op of this unprecedented DMZ get-together, not anything substantive. Trump had wanted to have one of the earlier summits at the DMZ, but that idea had been short-circuited because it gave Kim Jong Un the home-court advantage (whereas we would fly halfway around the world), and because we still hadn’t figured out how to ensure it was just a Trump-Kim bilateral meeting. Now it was going to happen. North Korea had what it wanted from the United States and Trump had what he wanted personally. This showed the asymmetry of Trump’s view of foreign affairs. He couldn’t tell the difference between his personal interests and the country’s interests.

Iubirea este explozia stării de bine provenite din interiorul meu. E momentul în care sunt așa de fericită încât soarele îmi pare mai strălucitor și parcă și griul cerului îmi pare mai luminos. Momentul în care mă trezesc zâmbind fără motiv. Când nebuniile mă cuprind și dansez cu veselia. Când nu îmi permit să mă supăr pentru a nu îmi strica starea de bine. Când dependența de persoana iubită e bolnăvicioasă. Când mergi aiurea pe stradă și lumea te privește ciudat dar tu ești prea extaziată ca să poți observa. Când abia ce te-ai despărțit de persoana iubită dar deja îți e dor de ea. Atunci când îl suni noaptea târziu doar pentru a-i auzi vocea. Momentul acela minunat că te pierzi la o singură privire de a lui și chiar și după un an reușește să te surprindă. Când te face să te îndrăgostești din nou și din nou de el, la fiecare întrevedere.

If you care so much about it,” she asks him, “then why did you run?” He takes a moment before answering, shifting his weight and grimacing again. “Their work is good,” he says. “It just isn’t mine.” This baffles her. His motives—his hazy integrity. It was easy to dismiss Lev as “part of the problem” when she did not know him, but now it’s not so easy. He’s a paradox. This is a boy who almost blew himself to bits in an attempt to kill others, and yet he offered himself to the parts pirate in order to save Miracolina’s life. How could someone go from having no respect for one’s own existence to being willing to give himself as a sacrifice for someone he barely knows? It flies in the face of the truths that have defined Miracolina’s life. The bad are bad, the good are good, and being caught in between is just an illusion. There is no gray.

Poate că eşti un ratat. Sau poate că nu – dar dacă cumva eşti, aceasta nu înseamnă că trebuie să continui aşa. Poate că pur şi simplu ai un obicei prost. Poate că eşti o colecţie de habitudini nefaste. Oricum ar fi, chiar dacă au existat motive întemeiate ca să ajungi în această postură nefericită – pentru că ai fost nepopular sau umilit acasă sau la şcoală -, această situaţie nu mai este adecvată în prezent. Circumstanţele se schimbă. Dacă rămâi la pământ, cu comportamentul unui homar învins, oamenii îţi vor acorda exact acel statut de individ decăzut, şi bătrânul contor pe care îl împarţi cu crustaceele, localizat la baza creierului tău, îţi va acorda un loc inferior în ierarhia dominării. Apoi creierul tău nu va mai produce la fel de multă serotonină. Vei fi mai puţin fericit, mai anxios şi mai trist. Vei fi tentat să te dai bătut atunci când ar trebui să-ţi aperi drepturile.

Ţi-a fost dor de mine, Alina? Ţi-a fost dor de mine cât ai fost la palat? — În fiecare zi, i-am răspuns eu sincer. — Mie mi-a fost dor de tine în fiecare oră. Şi ştii care a fost partea cea mai rea? Că m-a luat complet prin surprindere. Mă trezeam că încercam să dau de tine, dar nu pentru vreun motiv anume, ci pur şi simplu din obişnuinţă, pentru că văzusem ceva şi voiam să-ţi povestesc sau pentru că voiam să-ţi aud vocea. Dar apoi îmi dădeam seama că nu mai erai în preajma mea, şi de fiecare dată – dar de fiecare dată – simţeam că mi se taie respiraţia. Mi-am riscat viaţa pentru tine. Am traversat jumătate din Ravka pentru tine, şi aş face la fel încă o dată şi încă o dată, numai ca să fiu cu tine, numai ca să sufăr de foame cu tine, să îndur frigul cu tine şi să te aud plângându-te de caşcaval în fiecare zi. Deci nu-mi spune că locul nostru nu e unul lângă altul, a zis el pe un ton apăsat.

În acest fel , făcând un pas înainte și unul înapoi, părintele nostru interior ascultă strigătele de ajutor din trecut și încearcă să descopere adevăratul motiv din spatele sentimentelor actuale. La fel ca un bun terapeut sau un bătrân înțelept, părintele interior ne ajută să calmăm latura copilărească care capătă valoare și apartenență. Această parte din noi se simte auzită și înțeleasă, ceea ce duce la o înțelegere și o ușurare imediate. în loc să acționeze orbește printr-o reacție emoțională, dialogul interior permite timp pentru o pauză și reflecție. Prin aceste validări constante ale sinelui nostru esențial, părțile din noi blocate într-un comportament copilăresc ies din umbră și intră într-o stare de integritate. În acest fel, vechile noastre răni, abandonate în copilărie, au șansa de a se vindeca. Nu mai simțim nevoia să ne distanțăm de aceste părți vechi ale noastre, pentru că vedem că ele sunt doar proiecții din trecutul nostru.

Cînd iubeşti o fiinţă, momentele de reală cunoaştere sunt extrem de rare; apariţia lor se datoreaza unui minus de iubire. Cînd ajungi uneori să-ţi dai seama din afară, cu o perspectivă obiectivă, că femeia care-ţi şerpuieşte ca o obsesie intreaga ta fiinţă, care a crescut organic in tine seamănă cu oricare alta ca adîncime sufletească sau cînd înţelegi că zîmbetul ei nu e unic, ci perfect reversibil; cand o poţi înseria şi încadra în rîndul celorlalte şi găseşti explicaţii generale pentru reacţiile ei individuale, atunci cunoaşterea a suplinit dureros elanurile iubirii. lubirea este o fugă de adevăr. Şi iubim cu adevărat numai cînd nu vrem adevărul. Iubirea împotriva adevărului, iată o lupta pentru viaţă, pentru propriile extazuri şi pentru propriile greşeli. Pe fiinţa ce o iubim o cunoaştem cu adevărat numai după ce n-o mai iubim, cînd am devenit lucizi, clari, seci şi goi. Şi în iubire nu putem cunoaşte, fiindcă persoana ce o iubim actualizează numai un potenţial lăuntric de iubire. Realitatea primordială şi efectivă este iubirea din noi. Pentru aceasta iubim. Iubesc iubirea din mine, iubesc iubirea mea. Femeia este pretextul indispensabil care-mi aduce într-un ritm intens pulsaţiile timide ale iubirii. Nu poate exista o iubire pur subiectivă. Dar între abandonarea în experienţa voluptuoasă a iubirii ca stare pură şi abandonarea în culmile unei alte fiinţe, întîia este cea primordială. Iubim o femeie, fiindcă ne este scumpă iubirea noastră. Singurătatea sexelor şi lupta sălbatică între bărbat şi femeie îşi au izvorul în această interioritate a iubirii. Căci în iubire ne gustăm, ne savurăm pe noi înşine, ne încîntăm de voluptăţile tremurului nostru erotic. Din acest motiv, iubirea este cu atît mai intensă şi mai profundă, cu cît distanţa de persoana iubită este mai mare. Prezenţa ei fizică face din sentimentul nostru ceva prea orientat, cu o direcţie prea determinată, încît ceea ce este în noi cu adevărat trăire erotică pură, elan subiectiv, ne pare a veni din afară, desprinzîndu-se din prezenţa fizică a persoanei iubite. Numai iubirea de departe, iubirea care creşte alimentată de fatalitatea spaţiului, numai aceasta se prezintă ca stare pură. Atunci ai priză directă pe adinca ei interioritate, atunci trăieşti iubirea ca iubire, adîncindu-te în zvacniriIe unui sentiment, în farmecul lui voluptuos, care face suferinţele fluide, le topeşte ca într-o iluzie. La oamenii cu multă imaginaţie şi cu o viaţă interioară complicată, se găseşte nu arareori o astfel de purificare a iubirii încît ei trăiesc elanurile iubirii in ceea ce ele au suav, virginal, în volutele vitale ale iubirii, în pulsaţiile ei pure, în potenţialul erotic ca atare, inainte ca o fiinţă să fi trezit la viaţă şi să fi actualizat acest potenţial. Contopirea în tremurul vital, în iubirea ca germen, în iubirea ca dorinţă face din sufletul acestor oameni fîntîni nesecate de stări cristaline în puritatea lor.

Ea luă loc la pian, în timp ce el se aşeză în faţa focului care ardea frumos în chemineu, şi începu să cânte pentru el. Indiferent, în timp ce melodia invada camera amestecându-se cu zgomotul produs de troznetul butucilor care ardeau, Duncan simţi cum îl cuprinde liniştea. Când tânăra femeie se opri din cântat, el îşi regăsise calmul. - Spune-mi, tot mai vrei să fugi? întrebă ea. - Nu, dumneavoastră ştiţi foarte bine că vreau să continui să fac ceva important ... ceva foarte important în medicină. - Cu adevărat? munca aceasta te interesează. - Cu pasiune! Iar dumneavoastră, dumneavoastră cântaţi minunat! - Este foarte necesar pentru degetele mele. Asta le face să fie puternice şi suple. Nu uita că sunt chirurg. - Aproape am uitat. Cu toate că numele pe care îl purtaţi îmi este cunoscut. Există un doctor Geisler foarte cunoscut în Austria, doctorul Ana Geisler. A scris o carte extraordinară despre chirurgia modernă. Este cumva o rudă de a dumneavoastră? - Nu chiar ... pentru simplul motiv că sunt chiar eu doctorul Ana Geisler!

and there is dishonest men plenty to guide them to the devil, scoundrels that reckons to be the ‘people’s friends,’ and that knows nought about the people, and is as insincere as Lucifer. I’ve lived aboon forty year in the world, and I believe that ‘the people’ will never have any true friends but theirseln and them two or three good folk i’ different stations that is friends to all the world. Human natur’, taking it i’ th’ lump, is nought but selfishness. It is but excessive few, it is but just an exception here and there, now and then, sich as ye two young uns and me, that, being in a different sphere, can understand t’ one t’ other, and be friends wi’out slavishness o’ one hand or pride o’ t’ other. Them that reckons to be friends to a lower class than their own fro’ political motives is never to be trusted; they always try to make their inferiors tools. For my own part, I will neither be patronized nor misled for no man’s pleasure. I’ve had overtures made to me lately that I saw were treacherous, and I flung ’em back i’ the faces o’ them that offered ‘em.

M-am apucat să citesc Micul Prinţ de Saint Exupéry, un autor francez pe care o lume întreagă îl admiră mai mult decât francezii. A fost prima poveste pe care a ascultat-o cu atâta atenţie, fără să se trezească, încât a fost nevoie să-i citesc fără răgaz două zile, până i-am terminat-o. Am continuat cu Poveştile lui Perrault, cu Biblia, cu O mie şi una de nopţi într-o versiune aseptică pentru copii şi, din pricina diferenţelor din somnul ei, mi-am dat seama că avea mai multe grade de profunzime care depindeau de cât de interesante i se păreau cele citite. Când simţeam că nu mai puteam, stingeam lumina şi mă culcam, ţinând o în braţe până cântau cocoşii. Eram atât de fericit, încât o sărutam pe pleoape, uşurel, şi într-o noapte s-a pogorât parcă o lumină din cer: a zâmbit pentru prima oară. Mai târziu, fără niciun motiv, s-a răsucit în pat, mi-a întors spatele şi a spus supărată: Isabel a făcut melcii să plângă. Exaltat de iluzia unui dialog, am întrebat-o pe acelaşi ton: Ai cui erau? N-a răspuns. Vocea ei avea o nuanţă plebee, ca şi când n-ar fi fost a ei, ci a cuiva străin aflat înlăuntrul său. Orice urmă de îndoială a dispărut atunci din cugetul meu: o preferam adormită.

De la doisprezece ani, cred că de când mi s-a trezit conştiinţa de sine, am început să nu-i mai iubesc pe oameni. De fapt, nu să nu-i iubesc, ci să simt că mi-e greu cu ei. În clipele de tristeţe, mi-a fost mie însumi foarte greu că nu puteam să spun totul nici măcar celor apropiaţi ; adică puteam, dar nu voiam, era ceva care mă reţinea : sunt suspicios, posac şi necomunicativ. În plus, chiar din copilărie am observat faptul că învinuiesc prea adesea sau sunt înclinat să-i acuz pe alţii ; însă, deşi aveam această înclinaţie, foarte adesea eram prins de un alt gând, mult prea grav pentru mine : "Oare nu eu sunt adevăratul vinovat şi nu ei?". Şi cât de adesea mă învinuiam pe mine pe degeaba! Ca să nu caut răspuns la asemenea întrebari, preferam singurătatea. La drept vorbind, nici n-am aflat ceva demn de interes în societatea oamenilor, oricât m-aş fi străduit, şi m-am straduit ; în orice caz, cei de o vârstă cu mine, toţi colegii mei, toţi pâna la unul, erau mai prejos în ce priveşte gândirea - nu-mi vine în minte nici o excepţie. Dar sunt morocanos, mă ascund mereu. Foarte des vreau să parasesc societatea. Aş putea face un bine oamenilor, dar nu văd nici un motiv ca să le fac acest bine. Şi oamenii ce nu sunt deloc atat de minunati, încât să ai grija lor. De ce nu se poartă ei direct şi sincer şi de ce, neapărat, eu trebuie să fiu primul care să-i abordez?

Diagnozele clinice sunt importante, întrucât oferă o oarecare orientare, dar ele nu-l ajută cu nimic pe pacient. Punctul decisiv este problema “poveștii” pacientului; căci ea dezvăluie fundalul uman și suferința umană și numai atunci poate începe terapia medicului. Am văzut asta clar și într-un alt caz. Era vorba despre o pacientă bătrână de la secția de femei, în vârstă de șaptezeci și cinci de ani. Venise la spital cu aproape cincizeci de ani în urmă, dar nimeni nu-și mai amintea de momentul internării ei; toți muriseră între timp. Doar o soră-șefă, care lucra în această instituție de treizeci și cinci de ani, mai știa câte ceva din povestea ei. Bătrâna nu mai putea vorbi și nu putea consuma decât hrană lichidă sau semilichidă. Își ducea hrana la gură numai cu ajutorul degetelor. Uneori îi lua aproape două ore pentru o cană de lapte. Dacă nu era ocupată cu mâncarea, făcea niște mișcări ciudate, ritmice, cu mâinile și brațele, cărora nu le înțelegeam natura și sensul. Eram profund impresionat de gradul distrugerii pe care-l poate produce o boală mintală, dar nu găseam nici o explicație. În conferințele clinice era prezentată ca o formă catatonică de demență precoce, ceea ce nu-mi spunea nimic, căci nu mă lămurea absolut deloc în legătură cu semnificația și originea mișcărilor ei ciudate. Impresia lăsată de acest caz asupra mea caracterizează reacția mea la psihiatria de atunci. Când am ajuns medic, am avut senzația că nu pricepeam nimic din ceea ce pretindea psihiatria că este. Mă simțeam extrem de jenat față de șeful meu și de colegii care afișau atâta siguranță, în timp ce eu orbecăiam nedumerit prin întuneric. Consideram că misiunea principală a psihiatriei este cunoașterea lucrurilor care se petrec în interiorul spiritului bolnav, iar despre aceasta nu știam încă nimic. Eram antrenat deci într-o meserie în care nu mă orientam deloc! Într-o seară, târziu, m-am dus prin secție, am văzut-o pe bătrâna cu mișcările ei enigmatice și m-am întrebat din nou: de ce o fi așa? Care o fi explicația? M-am dus la bătrâna noastră soră-șefă și m-am interesat dacă pacienta fusese dintotdeauna astfel. – Da, mi-a răspuns, dar sora dinaintea mea îmi povestea că pe vremuri bolnava confecționa pantofi. Apoi i-am studiat încă o dată vechea poveste; scria despre ea că ar fi avut niște gesturi de parcă ar fi făcut cizmărie. Odinioară, cizmarii țineau pantofii între genunchi și trăgeau firele prin piele cu niște mișcări foarte asemănătoare. (La cizmarii de la sate se mai poate vedea și astăzi.) Pacienta a murit curând și fratele ei mai mare a venit pentru înmormântare. – De ce s-a îmbolnăvit sora dumneavoastră? l-am întrebat. Mi-a povestit că sora lui iubise un cizmar, care însă nu voise să se însoare cu ea dintr-un oarecare motiv și atunci ea “o luase razna”. Mișcările de cizmar arătau identificarea ei cu omul iubit, care a durat până la moarte.

Acest fapt particular permite să tragem concluzii referitoare la "localizarea" animusului şi animei în cadrul structurii psihice: ele trăiesc şi funcţionează în mod evident în straturile mai adânci ale inconştientului, mai cu seamă în acel strat filogenetic profund pe care l-am numit inconştientul colectiv. Această localizare explică mult din stranietatea lor: ele aduc o viaţă psihică necunoscută, ce ţine de un trecut îndepărtat, în conştiinţa efemeră. Este spiritul strămoşilor noştri necunoscuţi, felul lor de a gândi şi a simţi, felul lor de a trăi experienţa vieţii şi lumii, a zeilor şi oamenilor. Realitatea acestor straturi arhaice este probabil rădăcina credinţei în reîncarnare şi în amintirile unor "existenţe anterioare". Aşa cum corpul omenesc constituie un fel de muzeu al istoriei sale filogenetice, tot aşa şi psihicul. N-avem niciun motiv să presupunem că structura specială a psihicului este singurul lucru de pe lume care nu are o istorie dincolo de manifestările sale individuale. Nici conştiinţei noastre nu i se poate nega o istorie care cuprinde vreo cinci mii de ani. Numai conştiinţa Eului are tot mereu un început nou şi un sfârşit timpuriu. Dar psihicul incoştient nu este doar infinit de vechi, ci are şi posibilitatea să crească într-un viitor la fel de îndepărtat. El formează species humana şi este o parte componentă a ei, la fel ca şi corpul care, deşi ca individ este efemer, din punct de vedere colectiv este de o vârstă incomensurabilă.

Ce se întîmplă cu tine, băiete? mă întrebă. Vorbea destul de aspru pentru felul lui de a fi. Cîte materii ai urmat în trimestrul ăsta? ― Cinci, domnule profesor. ― Cinci? Şi la cîte ai căzut? ― La patru. Îmi amorţise fundul stînd pe pat. În viaţa mea nu stătusem pe un pat atît de tare. ― La engleză am trecut, i-am spus, fiindcă poveştile cu Beowulf şi cu Lord Randal, fiul meu le-am învăţat încă de pe vremea cînd eram la Whooton. Şi, de fapt, la engleză nu trebuia să fac mai nimic, decît să scriu din cînd în cînd cîte o compunere. Bătrînul nici nu mă asculta. N-asculta niciodată cînd îi vorbeai. ― Eu unul te-am trîntit la istorie fiindcă n-ai ştiut absolut nimic. ― Ştiu, domnule profesor, vă înţeleg. Ce era să faceţi? ― Absolut nimic, repetă el. Tare mă înfurie cînd oamenii repetă de două ori un lucru pe care tu l-ai recunoscut de prima dată. Şi pe urmă a mai spus-o şi a treia oară. ― Dar absolut nimic. Ai deschis cartea măcar o dată, în trimestrul ăsta? Eu mă îndoiesc. Spune drept! ― Păi, ştiţi, am răsfoit-o... de vreo două ori, am spus. Nu voiam să-l jignesc. Îi plăcea istoria la nebunie! ― A, ai răsfoit-o! spuse el foarte ironic. Uite, hm, teza ta e acolo sus pe raft, deasupra teancului de caiete. Ad-o, te rog, încoace. Era o figură urîtă din partea lui. Dar n-am avut încotro, m-am dus şi i-am adus-o. Pe urmă, m-am aşezat din nou pe patul lui de ciment. Mamă, nici nu ştiţi ce rău începuse să-mi pară că venisem să-mi iau rămas bun. Ţinea lucrarea mea de parc-ar fi fost o bucată de rahat sau mai ştiu eu ce. ― Am studiat cu voi egiptenii de la 4 noiembrie la 2 de¬cembrie, îmi zise. Singur ai ales să scrii despre ei la lucrarea facultativă de control. Vrei să auzi ce-ai scris? ― Nu, domnule profesor, nu face, i-am răspuns. Cu toate astea, începu să citească. Nu poţi opri niciodată un profesor să facă un anumit lucru, dacă s-a hotărît să-l facă. Oricum, face tot ce vrea el! Egiptenii sînt o rasă veche de caucazieni care locuiesc într-una din regiunile din nordul Africii. Africa, după cum ştim cu toţii, e cel mai mare continent în emisfera răsăriteană. Şi eu eram obligat să stau şi s-ascult toate tîmpeniile astea! Zău că era urît din partea lui. Pe noi, astăzi, egiptenii ne interesează din mai multe motive. Ştiinţa modernă n-a descoperit nici pînă azi ce substanţe misterioase întrebuinţau cînd îmbălsămau morţii, pentru ca feţele lor să nu putrezească secole la rînd. Această enigmă interesantă continuă să constituie o sfidare pentru ştiinţa modernă a secolului XX. Se opri şi puse jos lucrarea. Începusem să-l urăsc! ― Eseul tău, ca să-i zicem aşa, se opreşte aici, spuse cît se poate de ironic. N-ai crede că un tip atît de bătrîn poate fi atît de ironic şi aşa mai departe. Apoi adăugă: Şi în josul paginii mi-ai scris şi mie cîteva cuvinte. ― Ştiu, ştiu, i-am răspuns precipitat, ca să-l opresc înainte de a-ncepe să citească. Dar parcă mai putea cineva să-l oprească?! Ardea ca un fitil de dinamită. Dragă domnule Spencer (citi el cu glas tare), asta e tot ce ştiu eu despre egipteni. Nu reuşesc să mă intereseze, cu toate că dumneavoastră predaţi foarte frumos. Să ştiţi totuşi că nu mă supăr dacă mă trîntiţi ― că în afară de engleză tot am picat la toate materiile. Cu stimă, al dumnea¬voastră, Holden Caulfield. În sfîrşit, a pus jos lucrarea mea nenorocită şi mi-a arun¬cat o privire de parcă m-ar fi bătut măr la ping-pong sau mai ştiu eu ce. Cît oi trăi nu cred c-am să-l iert c-a citit cu glas tare toate rahaturile alea. Dacă le-ar fi scris el, eu unul nu i le-aş fi citit niciodată. Zău că nu. Şi, de fapt, nu-i scrisesem notiţa aia nenorocită decît ca să nu-i pară prea rău că mă trînteşte. ― Mă condamni că te-am trîntit, băiete? m-a întrebat el. ― Nu, domnule profesor, zău că nu! i-am răspuns eu. Numai de-ar fi încetat naibii să-mi mai zică "băiete"!

We may need to consider a little abstinence from our automatic, reflexive responses of being helpful to others. For some of us, doing this may feel very threatening; to identify our addictions of helpfulness is to challenge the ways we habitually express love – it comes close to challenging our love itself. . . . Let us go back for a moment and look at that tiny, perhaps almost nonexistent space between feeling a person’s pain and doing something in response to it. It is not easy to just be with the pain of another, to feel it as your own. No wonder we are likely to jump into our habitual responses so quickly. As soon as we start doing something for or to the suffering person, we can minimize the bare agony of feeling that person’s pain. It is like that everywhere; our addicted doings act as minor anaesthesia. . . . Sometimes, perhaps often, taking the space will feel like an absence of response. We may fear the person will think we don’t care because we are not immediately hopping like popcorn to do something helpful. And sometimes the response that is authentically invited will never appear overtly helpful. Perhaps we are just invited to pray, silently in the background, or just to be present without saying a word or offering even a touch. Sometimes love even invites us to leave a person alone. Such responses are not too good for our egos; the suffering person is unlikely to come and thank us for our lack of involvement. But love does not ask for credit, nor does it permit ego-gratification as the motive for response. Authentic loving responsiveness calls for a kind of fasting from being helpful. Real helpfulness requires a relinquishment of our caretaking reflexes. It demands not only that we stay present with the un-anaesthetized pain of the person or situation, but that we also risk appearing to be uncaring. It further asks us to be unknowing. Right there in the centre of a situation that screams for action, we must admit that we really don’t know what to do. Finally, it invites us to turn our consciousness toward the exact point where our hearts are already looking: to the source of love. There, and only there, is the wellspring of authentic responsiveness found.

Nu înţelegeţi ce vreau să spun? Trebuie să vă mărturisesc că mă simt obosit. Pierd şirul vorbei şi nu mai am acea minte limpede atât de mult lăudată de prietenii mei. Spun prietenii mei, din principiu. Căci nu mai am prieteni, ci numai complici. În schimb, aceştia sunt mai numeroşi şi reprezintă întreaga omenire. Şi, printre ei, primul sunteţi dumneavoastră. Cel de lângă tine e totdeauna primul. Cum ştiu că n-am prieteni? E cât se poate de simplu: am descoperit că n-am prieteni în ziua în care m-am gândit să mă omor, spre a le juca o farsă zdravănă, spre a-i pedepsi, într-un anume sens. Dar m-am pomenit că n-aveam pe cine pedepsi. Câţiva ar fi fost surprinşi; dar nimeni nu s-ar fi simţit pedepsit. De altminteri, chiar dacă aş fi vrut, tot nu mi-ar fi folosit la nimic. Dacă aş fi putut să mă sinucid şi apoi să-i văd ce mutră fac, atunci, da, ar fi meritat. Dar pământul e negru, iubite prieten, lemnul e gros, giulgiul des. I-aş fi văzut cu ochii sufletului, e adevărat, dar numai dacă există un suflet şi dacă acest suflet are ochi. De asta însă nu suntem siguri, nu suntem niciodată siguri de nimic! Altminteri, ar exista o ieşire, am izbuti să fim luaţi în serios. Numai propria-ţi moarte îi convinge pe oameni de temeinicia motivelor tale, de sinceritatea ta, de adâncimea suferinţei tale. Atâta vreme cât trăieşti, cazul tău e îndoielnic, n-ai dreptul decât la scepticismul lor. De aceea, dacă ar exista fie şi numai o şansă de a te bucura de spectacol, ar merita să le dovedeşti ceea ce nu vor să creadă, uimindu-i. Dar aşa, te omori şi ce însemnătate mai poate avea dacă ei cred sau nu, de vreme ce tu nu mai eşti de faţă spre a te desfăta cu mirarea sau cu căinţa lor, de altminteri atât de scurtă, spre a asista, aşa cum îşi visează fiecare om, la propria-ţi înmormântare. Ca să nu mai fii îndoielnic, trebuie să nu mai fii, pur şi simplu. Şi oare nu-i mai bine aşa? Nepăsarea lor ne-ar face să suferim mai mult. "O să mi-o plăteşti!" îi spunea o fată tatălui ei, care n-o lăsase să se mărite cu un adorator, prea fercheş după gustul lui. După care s-a omorât. Dar tatăl n-a plătit nimic. Îi plăcea la nebunie pescuitul. După trei duminici, s-a întors la râu, ca să uite, zicea el. Şi nu se înşela: a uitat. La drept vorbind, de mirare ar fi fost dacă s-ar fi întâmplat altminteri. Crezi că mori spre a-ţi pedepsi nevasta şi de fapt îi redai libertatea. De aceea e mai bine să nu vezi. Ca să nu mai vorbim ce rişti să-i auzi vorbind despre ceea ce socotesc ei a fi fost pricina sinuciderii tale. Parcă-i aud: "S-a omorât fiindcă n-a mai putut îndura să..." Ah! dragă prietene, ce puţină imaginaţie au oamenii! Ei cred întotdeauna că te sinucizi pentru un motiv oarecare. Dar poţi să te sinucizi foarte bine pentru două motive. Lor nu le dă însă prin cap una ca asta. Şi atunci, la ce bun să mori de bună voie, să te sacrifici pentru ideea pe care vrei să şi-o facă despre tine? Căci, o dată mort, vor profita de asta spre a explica gestul tău prin tot felul de motive idioate sau vulgare. Martirii, dragă prietene, trebuie să aleagă între a fi uitaţi, batjocoriţi sau folosiţi. Căci înţeleşi nu vor fi niciodată.

Oare ce-a fost pe lume până-acuma păcatul cel mai mare? Oare n-a fost cuvântul celui ce zicea: „Vai celor care râd aici!” Chiar nu găsise el pe lume nici un motiv să râdă? Înseamnă că nu căutase bine. Chiar şi-un copil ar fi găsit destule motive. Acela nu iubea-ndeajuns: altfel ne-ar fi iubit chiar şi pe noi, cei care râdem! El însă ne-a batjocorit şi ne-a urât, şi ne-a promis doar lacrimi şi scrâşnirea dinţilor. Se cade oare să blestemi ce nu iubeşti? — Nu mi se pare de bun gust aceasta. El însă a făcut aşa, neînduplecatul. El se trăgea din gloată. El însuşi nu iubea-ndeajuns – altfel nu s-ar fi mâniat că nu este iubit îndeajuns. Iubirea mea nu-i flămândă de iubire: ea vrea mai mult. Feriţi-vă de toţi aceşti neînduplecaţi! Ei sunt o biată spiţă cam bolnavă, spiţă de gloată, care se uită doar chiorâş la viaţă, care privesc cu ciudă-acest pământ. Feriţi-vă de toţi aceşti intransigenţi! Ei calcă greu, au inimi apăsate – ei nu ştiu să danseze. Cum să le fie uşor lor pământul? Tot ce e bun şi-atinge ţelul încovoiat. Îşi încovoaie ca pisicile spinarea, începe-a toarce văzându-şi fericirea apropiată – tot ce e bun ştie să râdă. Pasul arată dacă mergi sau nu pe drumul tău: uitaţi-vă la mine cum păşesc! Dar cine se apropie de ţel dansează. Într-adevăr, eu nu sunt ca un stâlp, nu stau acolo ţeapăn, încremenit şi tâmp ca o coloană; îmi place să merg repede. Şi chiar dacă pe lume mai sunt şi smârcuri şi tristeţe groasă, cel care are glezna sprintenă aleargă peste mâluri şi dansează ca pe gheaţa netedă. Sus inimile, fraţi ai mei, mai sus! Mai sus! Dar nu uitaţi picioarele! Săltaţi-le, voi – ageri dansatori, sau şi mai bine: aşezaţi-vă în creştet! Coroana celor care râd, această cunună din crengi de trandafir, eu însumi m-am încoronat cu ea, eu însumi am decis că râsul meu e sfânt. Căci n-am găsit pe nimeni altul destul de tare pentru-aceasta. Eu, Zarathustra, dansatorul! Eu, Zarathustra cel uşor! cel care dă din aripi, gata pentru zbor, în rând cu toate păsările, mereu dispus şi ager, ferice în uşurătatea sa. Profetul Zarathustra, profetul care râde, nicicând intransigent şi nici nerăbdător, cel ce iubeşte săriturile: eu însumi m-am încoronat! Sus inimile, fraţi ai mei, mai sus! Mai sus! Şi nu uitaţi picioarele! Săltaţi-le, voi – ageri dansatori, sau şi mai bine: aşezaţi-vă în creştet! Există chiar şi-n fericire brute greoaie, există glezne-mpiedicate din născare. Acestea ostenesc bizar, asemeni elefantului care-ar cerca să se aşeze-n creştet. Mai bine să fii nebun de fericire decât să fii nebun de nenoroc, mai bine să dansezi greoi decât să şchiopătezi. Deci învăţaţi înţelepciunea mea: chiar lucrul cel mai rău are două părţi bune — chiar lucrul cel mai rău are picioare bune de dansat; deci învăţaţi voi înşivă, oameni superiori, cum să vă ţineţi pe picioare! Daţi la o parte văicăreala şi toată-amărăciunea gloatei! Ce jalnici mi se par acuma aceşti bufoni ai gloatei! însă prezentul aparţine gloatei. Faceţi ca vântul care se năpusteşte din peşterile muntelui: la propriul său fluier vrea să danseze, să crească-n freamăt mările şi să-i urmeze paşii-n salturi mari. Cel care dă aripi asinilor, cel care mulge chiar leoaicele – lăudat să fie spiritul dezlănţuit, care ca uraganul mătură orice prezent şi orice gloate. — duşmanul ciulinilor şi-al celor care taie firu-n patru şi-al tuturor frunzarelor şi buruienilor îngălbenite: lăudat să fie acest aprig uragan plăcut şi liber, care dansează peste smârcuri şi amărăciuni ca peste pajişti.

Domnul von Spat urăște somnul. Cum interpretați asta? El spune că, după ce-și va fi înfrânt complet dușmanii, nu o să mai existe somn, iar modalitatea de a-i înfrânge pe băieți ar fi aceea de a-i izola de sursa somnului. Răspuns: instinctul de putere nu există în somn. Da, în somn instinctul de putere e la podea. Suntem complet neajutorați și pasivi, deschiși pentru întreaga lume, goi în ceea ce ne înconjoară. Este o stare în care puterea e la podea și instinctul iese la suprafață, deci primul gând ar fi că von Spat trebuie să reprezinte conștiința, iar Fo, principiul inconștienței. Dar la o privire mai atentă, lucrurile arată puțin diferit. Domnul von Spat este și inconștiență, și anume aspectul inconștient, demonic, al conștiinței. Conștiența constă din ceva ce credem că știm, este o conștiință imediată. Deși nu prea știm ce este, avem sentimentul subiectiv că ceea ce este conștiența ne este bine cunoscut. Dar în spatele acestei conștiențe știute stă o inconștiență, cu alte cuvinte, în spatele eului și al întregului fenomen al conștiinței stă umbra, instinctul de putere și ceva demonic. Nu trebuie să uităm niciodată aspectul demonic al conștiinței, el există. Începem acum să fim conștienți că realizările conștiinței noastre - realizările noastre tehnice - au aspecte distructive. Ne mișcăm spre constatarea că poate fi un dezavantaj conștiința și că se bazează pe inconștiență. Ceea ce mă face să-mi doresc cu pasiune dominația conștiinței asupra vieții este ceva inconștient. Nevoia, impulsul sau pasiunea pentru conștiință este ceva inconștient, precum ceea ce numim tradiție conștientă. De exemplu, pentru un trib primitiv, propria tradiție este conștiință. Un novice dintr-un trib african - după ce a fost torturat, i s-au scos dinții etc. - este instruit privitor la crearea lumii, apariția răului, semnificația bolii, căsătoria cu femei dintr-un anumit clan, din anumite motive, iar asta este, pentru el, conștiință. Africanii spun că bărbatul este un animal înainte de a trece prin inițiere, asimilând astfel tradiția tribală. Neițiații sunt numiți animale, ceea ce demonstrează credința lor că obținerea unei atari cunoașteri este pasul de la inconștiența animală la conștiința umană. Cu toate acestea, pentru noi, care avem o tradiție diferită, învățăturile mitologice pe care le asimilează un tânăr primitiv par pură inconștiență. Mai mult, interpretăm respectivele învățături așa cum interpretăm visele; faptul că acest lucru este posibil ne arată că ceea ce înseamnă conștiință colectivă pentru un trib conține, în realitate, mult simbolism inconștient. Mă refer la alte civilizații pentru a-mi ilustra punctul de vedere, pentru că poți observa o altă societate sine ira et studio, adică imparțial. Se întâmplă același lucru și în tradiția noastră religioasă. Putem spune că învățătura creștină conține conștiința noastră colectivă. Dar, la o privire mai atentă, vedem că ea e bazată pe simboluri ca zeul crucificat, Fecioara Maria etc. Dacă ne gândim la ele, la înțelesul lor și încercăm să le legăm de viața noastră reală, descoperim că nu știm cum, fiindcă sunt pline de inconștiență. Aflăm că exact acele aspecte cunoscute ale tradiției noastre spirituale rămân pentru noi un complet mister, din mai multe puncte de vedere, că nu putem spune nimic despre ele. Conștiința conține, așadar, un revers secret, care este inconștiența. Chiar asta e demonic la von Spat, și anume faptul că vederile conștiente se comportă ca și cum ele ar fi întregul răspuns. S-ar putea spune, probabil, că psihologia are acum sarcina de a releva acest aspect secret, distructiv al conștiinței și de a lupta împotriva lui. Sper să ajungem cândva la punctul în care conștiința poate funcționa fără pretenția de a ști totul și de a avea ultimul cuvânt. Dacă ar putea fi redusă la o funcție, o funcție descriptivă, atunci oamenii ar înceta să facă afirmații definitive.

unlimiting un·lim·it·ing (noun) The act or process of casting aside inaccurate and restrictive perceptions of one’s potential and embracing the reality that, with the right mindset, motivation, and methods, there are no limitations.

También debía adentrarme en el mundo del maquillaje.Comprar innumerables productos de belleza [...] ya que esta era una de mis mejores armas de la conquista del ideal femenino y, por supuesto, de los hombres. Tenía que aprender que mucho maquillaje daba mala impresión, que había que usar estrictamente lo necesario para verme bonita sin estar enviando señales equivocadas. [...] me tocó a su debido tiempo [...] teñirme el pelo para que no se notaran esas canas tan envejecedoras en una mujer y tan sexis en un hombre.

La cosa se puso peor cuando llegó la época de los tacones. ¡Qué masoquismo! Encaramarse en esos dos palitos es un acto cercano al malabarismo y aprender a manejarlos todo un suplicio. Otro invento que, estoy segura, se lo debemos a los hombres porque con el tiempo descubrí el poder que puede tener un par de piernas balanceándose en estos pequeños simulacros de zancos. Y me monté en ellos, como se montaron las demás mujeres mientras ellos caminan felices por la vida sin problemas de callos, ni de deformaciones creadas por la altura de los tacones. Y después tienen el descaro de quejarse de lo mucho que demoramos las mujeres para arreglarnos. Como si lograr que el pelo luzca maravilloso [...] como les gusta a ellos, maquillarse sin que se nos pase la mano, elegir el vestido adecuado para la ocasión y montarse en los dos palitos fuera igual que afeitarse, bañarse y ponerse lo mismo de siempre: una camisa y un pantalón. Pero ¡ay que uno salga con la cara lavada y sin ningún tipo de arreglo!

EU SUNT UN GENIU" - asta îmi repet zi de zi. Dacă TU nu ai încredere în forțele proprii, dacă TU nu te încurajezi sau nu-ți apreciezi abilitățile native, atunci cu siguranță nimeni n-o va face pentru tine. Nu mai fi modest(ă)! Ieși din anonimat și creează acel "ceva" care să te împingă de la spate cu forță până când dorințele-ți vor deveni pură realitate! Sunt sigur că vei reuși!

Caută zi de zi motive care să te facă să zâmbești din tot sufletul și să te bucuri ca un copil.

Să fii optimist a devenit pentru mine... simplu... un nou mod de viață.

Even the pleasures and luxury happens is side effect happens when you are travelling towards Enlightenment. Anything other than Enlightenment is put as a priority, that tradition is not a Religion. Be un.. very clear. It is a socio-political cult. ~KAILASA's SPH JGM Nithyananda Paramashivam

The past you project into the future is ghost. When you hit the solution, when you kill that past, that is the skull which Kalabhairava is having in his hand. The un-lived life. The skull which Kalabhairava is having in his hand. The skull will swallow anything you put in his hand. Kalabhairava is hungry, Shiva never got anything. This is why when Devi Annapoorani comes, Shiva approaches her and says, Bhiksham gnanavairagya siddytvam bhiksham dehi bhiksham parvati

The Marxist Mapam leader Simha Flapan,7 not an academic scholar, was the first historian to challenge the myths surrounding the 1948 war.8 Most of his theses were confirmed and elaborated upon by the other three historians. The New Historians disclosed how the Zionist leadership nominally accepted the UN Partition Plan but covertly agreed with King Abdullah to divide the area designed for a Palestinian state between Transjordan and Israel. Motivated to prevent the founding of a Palestinian state, Britain and the US supported the extension of the state of Israel into areas that were granted to the Palestinians; furthermore, they encouraged the rule of the Hashemites over the rest of the West Bank.

Am ajuns sa vorbesc si alte limbi destul de bine, dar putine au solemnitatea islandezei, pentru ca sunt concepute pentru uz zilnic. Germana mi se pare cea mai putin pretentioasa limba, iar vorbitorii ei o folosesc precum isi foloseste tamplarul ciocanul: isi construiesc cu ea o casa pentru ganduri, fara vreo consideratie pentru estetic. In afara de rusa, italiana este cea mai frumoasa limba din lume, care transforma pe oricine intr-un imparat. Franceza este un sos gustor pe care francezii vor sa-l savureze cat mai mult posibil, iata de ce vorbesc in cercuri, mestecand fiecare cuvant, motiv pentru care deseori le curge sosul pe la coltul gurii. Daneza e o limba cu care danezilor le e rusine. Vor sa scape de ea cat mai repede, de-asta isi scuipa cuvintele. Olandeza e o limba guturala care a inghitit alte doua. Suedeza se crede franceza Nordului, iar suedezii fac tot posibilul sa-i dea gust plescaind din buze. Norvegiana e rezultatul incercarilor unui popor intreg de a nu vorbi daneza. Engleza nu mai e o limba, ci un fenomen universal ca soarele si oxigenul. Cat despre spaniola, e o pervertire aparte a limbii latine, care a aparut pe lume cand poporul a incercat sa se adapteze defectului de vorbire al unui rege, si totusi e limba pe care am invatat-o cel mai bine.

Cand mi se intampla sa-mi exprim scrupulele, imi spuneau ca trebuie sa reflectez la ceea ce este in joc si imi dadeau argumente adesea impresionante ca sa ma faca sa inghit ceea ce nu-mi aluneca pe gat. Si eu le raspundeam ca marii ciumati, cei care isi pun robe rosii, au si ei argumente excelente in aceste cazuri si ca, daca admitem argumentele de forta majora si necesitatile invocate de micii ciumati, nu mai puteam sa le resping pe cele ale celor mari. Ei ma faceau sa observ ca felul cel mai potrivit de a da dreptate robelor rosii era de a le lasa exclusivitatea condamnarii. Si eu imi spuneam ca, daca cedezi o data in aceasta problema, nu mai exista motive sa te opresti. Se pare ca istoria mi-a dat dreptate, astazi se intrec cine sa omoare mai mult. Sunt toti cuprinsi de furia uciderii si nu pot sa faca altfel. Ceea ce ma interesa, in orice caz, nu era rationamentul. (...) Si imi spuneam ca pana una-alta si cel putin in ceea ce ma priveste, voi refuza sa-i gasesc vreodata vreo ratiune, una singura, acestei dezgustatoare macelarii. Da, am ales aceasta orbire incapatanata asteptand sa vad mai clar. (...) Pana atunci eu stiu ca nu mai valorez nimic pentru lumea asta si ca, din clipa cand am renuntat sa ucid m-am condamnat la un exil definitiv. Istoria o vor face ceilalti. Stiu de asemenea ca, in aparenta, nu pot sa-i judec pe acesti ceilalti. (...) M-am hotarat atunci sa folosesc un limbaj clar si sa am o purtare deschisa ca sa gasesc drumul cel bun. Incerc sa fiu un ucigas nevinovat. Vezi ca nu e o ambitie mare...

Religion commandeered both sides of the slavery issue. Lincoln made this point in his Second Inaugural: “Both [sides] read the same Bible, and pray to the same God; and each invokes His aid against the other.”8 The bloodshed might have been stemmed were it not for the unmovable certainty religion breeds in the faithful. We might say today that abolitionists motivated by religion were correct to be certain on such an obvious issue, but their brethren south of the Mason-Dixon Line were just as certain, and they had the stronger side of the biblical argument. As William Lloyd Garrison, a leading abolitionist, put it, “In this country, the Bible has been used to support slavery and capital punishment; while in the old countries, it has been quoted to sustain all manner of tyranny and persecution. All reforms are anti-Bible.

Poţi găsi însemnătate în orice dacă privești cu îndeajuns de multă atenţie, dacă vrei să crezi că totul se întâmplă cu un motiv. Dar, dacă ne-am înțelege cu adevărat unii pe alţi, dacă toate întâmplările ar avea sens, niciunul dintre noi n-ar mai învăţa nimic și n-ar mai evolua. Zilele n-ar fi plăcute, dar banale.

Am refuzat sinuciderea din doua motive. Primul? Imi iubesc si imi respect mama. Ea mi-a facut cel mai frumos cadou posibil: viata. In ciuda anilor grei in care s-a straduit cum a putut sa ne creasca si sa ne tine langa ea cu gelozie, stiu ca, in felul ei, m-a iubit mereu. [...] Al doilea? N-am vrut sa le dau gardienilor satisfactia de a elibera celula inainte de termen. Daca erai doar un pic slab de inger, puteai ceda psihic. Totul era construit incat sa te impinga spre un colt, spre ultima limita.

Atârnăm de balustradă cu capul în jos lilieci spre hău din timpul nostru de stat degeaba. doamna profesor de tehnologie s-a uitat în câte o oră prea mult. ora s-a uitat în ea. aruncă de fiecare dată cu câte un motiv în noi. ne balonăm de la câte o înjurătură. ne desfacem din șuruburi și piulițe. inimă nouă în așteptare. câte un ficat. ne mai întindem un car de nervi gâturile flash-uri la foc mic fasole boabe. ne aducem aminte de cartea ierbar de nervi. uităm că trăim. nici la moarte nu sperăm. cum să ții licuricii să nu mai zburde pe holuri le spun mă dezamăgiți. nu vor să intre la clase să așeze pe bănci apucături frumoase domnul profesor de limba germană are două ceasuri pentru fiecare corp. nu întârzie niciun minut în corp A nici în corp B. când pierde un minut se pune pe ciuciulică duce doua palme la ochi să plângă pe interior. un copil ce nu ajunge la timp. noi îl alintăm suntem darnici.

Și apoi își zise: oare n-or fi toate speranțele oamenilor la fel de grotești ca asta? Având în vedere natura umană, ne punem speranțele în evenimente care, dacă se produc, ne provoacă doar frustrare și amărăciune; motiv pentru care pesimiștii se recrutează dintre foștii încrezători, căci pentru a avea o viziune sumbră despre lume trebuie să fi crezut înainte în ea și în posibilitățile ei. Și mai curios și paradoxal este faptul că pesimiștii, odată dezamăgiți, nu sunt în mod constant și sistematic lipsiți de speranță, ci, într-un anume fel, par dispuși să-și reînnoiască speranța în fiece clipă, chiar dacă o disimulează sub învelișul cernit de întristați universal, în virtutea unui gen de pudoare metafizică; de parcă pesimismul, pentru a-și păstra veșnic puterea și vigoarea, ar avea nevoie, la răstimpuri, din când în când, de o nouă și brutală deziluzie.

I see you...and I am Listening. You Matter

Autocontrol. Son capaces de mantener su peso quienes han aprendido a alimentarse basándose en densidad nutricional y no únicamente en calorías. Tienen una ventaja sobre el resto, quienes son capaces de monitorear lo que comen y llevan un control de sus medidas y de su peso. Quienes tienen una rutina para comer y se auto imponen ciertas limitaciones a la hora de elegir lo que comen, que en un entorno obesogénico es de vital importancia para mantenerse en forma. También, quienes planifican con anticipación sus comidas fuera de casa, eventos sociales, etc. Monitoreo externo. Cuando tienes a alguien que monitoree por ti tus medidas y tu alimentación es más fácil mantener tu peso. Puede ser por un profesional de la nutrición, por un familiar, amigo o por una comunidad que te motive. No necesariamente tiene que ser un monitoreo exhaustivo, basta con que sirva de recordatorio del porqué lo haces o de porqué lo hiciste en un principio. Motivadores intrínsecos. Eres menos propenso a recuperar el peso perdido cuando tienes una motivación real, cuando lo haces por salud, por mantener un mejor estado físico y por tener una mejor calidad de vida, o para prevenir enfermedades relacionadas con el sobrepeso y/o obesidad. Motivadores extrínsecos. Cuando la motivación viene desde fuera también podría ayudarte a mantener tu peso. Por ejemplo, querer mejorar la imagen que das a la sociedad o a tu círculo cercano. Aquí es cuando los grupos de apoyo suelen funcionar bastante bien. Metas autodefinidas. Son capaces de mantener el peso perdido quienes tienen claros sus objetivos y están constantemente re-evaluándolos. Aquellos que saben perfectamente a dónde quieren llegar y los pasos que deben dar para llegar hasta ahí. Si tienes una meta sin un plan entonces será tan solo un sueño y si fallas en planificar entonces estás planificando fallar.

As former UN ambassador John Bolton documents in persuasive detail in his book Surrender Is Not An Option, diplomats and State Department negotiators are often more motivated to secure an agreement—even those they know will become mere window dressing that will be ignored by the party across the table—than they are to push for actual, verifiable results favorable to America. When diplomatic success is measured by the agreements and documents we have produced rather than by behavior that has actually changed, we create a false sense of security that prevents us from recognizing and dealing with real threats. The multitude of North Korean agreements, celebrated

Încet-încet am început să înțeleg că n-are importanță dacă lucrul care ne tulbură este mare sau mic, importantă este însăși neliniștea; să avem un motiv de neliniște, adică să ne exersăm mintea ca să avem certitudinea că nu ne abrutizăm, să găsim o poartă închisă și s-o forțăm să se deschidă.

Primăvara oamenii devin mai ușori. După ce se leapădă de hainele groase, pășesc pe asfalt ca pe nisip. Uneori se ȋndrăgostesc de un străin de pe stradă. Fără niciun motiv, inima le bate mai tare cȃnd privesc la ochii străinului. Inima insistă, ar vrea să-și ia tălpășița din temnița pieptului amorezilor și să-și dea rendez-vous cu cealaltă inimă, nepăsătoare și ȋncă nostalgică după iarna care a trecut. Evident, de cele mai multe ori, este vorba despre o poveste de iubire imposibilă. Ȋi invadează o speranță disperată, un fel de agățare de ultimul tren. Și cȃnd totul ȋn jurul tău renaște și tu te simți mort, ȋți ȋncalci promisiunile cele mai sacre.

La gran pregunta, entonces, es qué recomendarles a los jóvenes que están por escoger una carrera y qué enseñarles a los niños para que puedan tener habilidades útiles en un mundo donde la información que recibimos en la escuela puede obtenerse apretando una tecla, o haciendo una pregunta verbalmente a un asistente virtual. Se ha vuelto un lugar común decir que en el mundo del futuro lo importante no es lo que sabemos, sino lo que podemos hacer con lo que sabemos. Pero ¿qué significa eso en términos prácticos? Significa que debemos alentar a los niños a que encuentren sus fuentes de automotivación. Tendremos que contagiarlos de entusiasmo para que encuentren algo que los apasione y los motive. Y al mismo tiempo, como decíamos antes, deberemos enseñarles “habilidades blandas” como la creatividad y la capacidad de trabajar en equipo para que puedan funcionar en un mundo constantemente cambiante.

C'è tanta gente infelice che tuttavia non prende l'iniziativa di cambiare la propria situazione perchè è condizionata dalla sicurezza, dal conformismo, dal tradizionalismo, tutte cose che sembrano assicurare la pace dello spirito, ma in realtà per l'animo avventuroso di un uomo non esiste nulla di più devastante di un futuro certo. [...] La gioia di vivere deriva dall'incontro con nuove esperienze, e quindi non esiste gioia più grande dell'avere un orizzonte in continuo cambiamento, del trovarsi ogni giorno sotto un sole nuovo e diverso.

¨Una historia, dos caminos: oscuridad y luz, ¿cuál eliges? No vayas por el camino fácil, no aprenderás nada. Atrévete a adentrarte en el bosque oscuro, el silencio de la noche te contará secretos ocultos. Los animales nocturnos te enseñarán un mundo mágico, que te servirá de guía para encontrar la luz. No temas, todo lo que ves es nada más que tu reflejo en el espejo del mundo, donde todo se conecta y se encuentra. Buen viaje.¨

Cualquier régimen o cualquier gobierno que motive a su propio pueblo a ser diferente el uno del otro es un buen régimen, es un buen gobierno! Anima a la gente a pensar diferente, a actuar de manera diferente y a creer en cosas diferentes, de lo contrario creas solo un rebaño de animales!

După mine, dragostea creștinească față de aproape este un miracol imposibil pe pământ. Hristos a fost Dumnezeu. Adică ceea ce nu suntem noi. Să presupunem, de pildă, că eu aș avea o suferință adâncă; nimeni altul însă n-o să-ți poată da seama vreodată cât sufăr, pentru că este altul, nu eu, și, în afară de asta, foarte rar întâlnești un om care să admită că semenul lui poate fi un martir (ca și cum ar fi cine știe ce titlu de noblețe!). Și știi de ce nu vrea să admită? Pentru simplul motiv că miros urât sau mutra mea i se pare stupidă, ori pentru că odată, nu mai știu când, l-am călcat pe picior. Și apoi, sunt suferințe și suferințe: o suferință umilitoare și degradantă, cum ar fi, de pildă, foamea, poate mai degrabă să trezească mila cuiva; dacă însă suferința mea este de un ordin superior, bunăoară dacă, să zicem, aș avea de pătimit pentru o idee, prea puțini ar fi dispuși să-i dea crezământ decât doar în cazuri extrem de rare, pentru că, uitându-se la mine, ar constata că n-am înfățișarea pe care, după părerea lor, ar trebui s-o aibă omul sortit să sufere în numele unei idei. Și le este de ajuns ca să-mi retragă pe loc bunăvoința lor, și fii sigur că n-o fac din răutate; nu, câtuși de puțin! De aceea, cred eu, cerșetorii și, mai ales boierii scăpătați n-ar trebui să scoată niciodată capul în lume, mulțumindu-se să ceară de pomană prin gazete. Teoretic, firește, poți să-ți iubești aproapele, dar numai așa, de la distanță, niciodată însă când e-n preajma ta. Dacă totul în lume s-ar petrece ca pe scenă, ca într-un balet unde milogii apar costumați în zdrențe pitorești de mătase și dantele rupte, cerșind cu cea mai desăvârșită grație, atunci ai putea cel puțin să-i admiri. Să-i admiri, însă nu să-i și iubești.

One of the hegemonic contexts of blackmailing is also known as a Veto; surprisingly, the juristic ideology accepts and respects that; consequently, peace collapses and dies under that. The veto is such a privilege that disregards and prevails the majority vote and consensus and all rules. The exact definition of veto disregards the small and the developed states, and it is also a visible idiocy of the member states of the United Nations that they confer a veto right on those powers that are already superpowers of the world. Such states exercise their hegemony and devious interests to oppress and victimize weak states. Change is necessary to eliminate judicial bigotry and unfairness, global racism, and unjust international conduct for the sake of peace and prosperity in every society. World peace stays a dream and is impossible until the veto power holders become unable to practice veto dragon since that causes injustice, wars, and destruction. The UN Security Council is such a place or venue, where the veto dominant states and supremacists delineate, stipulate, and arbitrate the rules, with its motives, and penetrate or violate the rules of law and precepts, is not the infraction and duality, whereas, it is true! A veto is a crime that is unpalatable because it ignores rules, fairness, consensus, and even global peace.

La difficulté (en particulier pour les élèves allophones dont al situation bien spécifique produit finalement un effet de loupe sur celle que vivent tous les élèves) est de comprendre à qui s ’adresse l’enseignant pour orienter son attention. À travers ces quelques exemples, on conçoit l’habileté que doivent développer les élèves pour prendre des repères dans un déluge de parole. On comprend aussi la fatigue des enseignants pour maintenir l’attention de tous vers le bon objet, attention qui change tout au long ed la journée à un rythme soutenu. On ne dialogue donc pas vraiment avec une entité classe, mais à un instant t avec certains élèves de la classe. Pendant quel ’un intervient, les autres ont le choix d’observer la mise en scène du tête à tête, d’y participer, ou de se retirer de l’échange avec plus ou moins de discrétion. Si tout le monde a bien conscience que l’attention des élèves est limitée et que la variation des dispositifs didactiques maintient un certain niveau de motivation, on ne dit pas assez que le cours dialogué reste le format didactique le plus difficile à tenir, à moins d’endormir sa classe d’ennui, ou de la qlacer par la terreur. Pourtant le temps dialogué/magistral parfois s’étire. Ponctué d’exercices individuels, il s’allonge jusqu’à l’engourdissement ou l’agitation auxquels il faudra mettre un terme, en ajoutant encore des paroles à un discours déjà trop long. Les migraines professionnelles sont indiscutablement liées au bruit d’un groupe d’enfants et d’adolescents partageant un espace clos et restreint. Une partie non négligeable de ces migraines est due à son propre flot de paroles, à tous ces monts mis bout à bout, toutes ces demandes insatisfaites. Il y a beaucoup de pistes à inventer pour limites ces bénéfices négatifs. Toutes ont la même racine : il faudra nécessairement abandonner l’illusion de l’exhaustivité et du contrôle des comportements. Ce qui conduit à trop parler tient à une croyance selon laquelle ce que l’on dit est entendu et retenu ! Toutes les recherches sur les processus de compréhension et de mémorisation montrent qu’il n’en est rien. Même silencieux, l’élève n’est pas nécessairement attentif, encore moins en train d’apprendre. Pour cela il faut autre chose, incontrôlable de l’extérieur, on ne peut que la susciter : une intention ! (p. 21-22)

Motivation can be a good building block or serve as basic learning, just like you learn basic math and arithmetic when you are really young, but if counting numbers is all you know even when you are old, and refuse to see the truth in anything beyond what was taught when you were young, you my friend have failed to grow in life.

Why Long Term Goal Setting is Largely Pointless. Desires change, motivations change. What you wanted the most in high school is probably not what you wanted the most 10 years after that. In high school, being popular with the opposite sex and trying to look cool was probably the number one priority. After ten years, the number one priority is to probably get a good job or have a stable income. And if you have that, to find the right relationship for life. Twenty years after high school, it is probably to see your Kids do well in school and so on. Having a dream that you desire with the same extreme intensity as you desired it when you were 16 is possible but uncommon. Most of the times, you will realize that you probably don’t desire it after twenty or if you do, you probably don’t care AS much as you used to. How can a fire keep on raging once the fuel is burnt up? How can anything be accomplished if the burning desire to achieve it is no longer there after a long stretch of time? And there is nothing wrong with wanting something else after twenty years. That’s human nature. You don’t have to keep slogging on for something that you don’t care about. The point is this is why super long term individualistic goals can sometimes get vague and pointless because you may realize midway that you don’t even care about them anymore.

The truth is you can’t plan out your entire life 50 years into the future. If there is a God, only he/she can. It is thus much better to focus on goals that are much closer to the present day because then you will not only be much more motivated to perform because you can see the reward right in front of you, you will also be in a much better position to adapt and change course with changing priorities. Most importantly you will learn to live close to the present moment and enjoy life while it happens instead of postponing your happiness in the hopes of a reward 20 years later that may not even come.

The idea of individuals being in control of their destinies gained significant popularity during the late 17th century and continued through the 18th century. The subsequent Industrial Revolution further reinforced these ideas by emphasizing self-made success and personal agency. They do motivate people to take matters into their own hands, but taken to the extreme, they have surely done more harm than good, because it divided the world into “winners” and “losers”, regardless of whether they deserved to be.

Don’t buy into pseudo-motivational words like “Talent is overrated. Hard Work is everything.” The truth is talent is the base, the starting point of everything, and no matter how hard you try to run as a dog, you are never going to beat a Cheetah. Humans currently “rule” this world because of their unique intellectual talent, that no other animal currently possesses, not because of their so called hard work.

People often try to motivate everyone by saying nonsensical statements like, “Try to be the best in the world at something, and you will be rewarded MASSIVELY.” The problem with that statement is that by the very definition of that statement, you have clearly admitted that this advice only works for ONE person per field. There can only be “one best in the world at something.” Last I checked, there were billions of people in the world who still needed to make a living.

Au centre de notre cerveau, les zones du système de récompense sont à la base du comportement humain. Aire tegmentale ventrale, noyau accumbens, pallidum, hypothalamus, cortex préfrontal. Vous croyez que vous êtes libre ? C’est une illusion. La prison est à l’intérieur de votre crâne. Chaque fois que vous agissez d’une certaine façon, c’est parce que la dopamine vous motive à le faire. Et vous recommencez parce que les opioïdes et les cannabinoïdes renforcent votre attachement au même acte. Les neuromédiateurs vous commandent. Vous devenez dépendant. Donnez les outils à un rat, plantez-lui une électrode au bon endroit du cerveau et une pédale pour déclencher une excitation électrique, et il passera son temps à s’autostimuler. Il éprouvera une sensation de plaisir proche de l’orgasme et continuera indéfiniment, quitte à mourir, à bout de forces. C’est inscrit dans notre ADN de mammifère. Le succès est une drogue. Et comme toutes les drogues, on a envie de recommencer.

All is an immanent, indivisible and an infinite Whole. Know thus the Absolute, any which way, O' un-whole!

There was a man who was greatly motivated by Edison who used to believe that one should sleep only when they are dead. True to his philosophy, this motivated guy died as a result falling asleep at the steering wheel”- Sir Anubhav Srivastava (Mentor of Sir Thomas Edison)

Altădată ea îi auzea pașii până și prin somn, ca și cum ar fi fost un semnal dinainte stabilit. Toate celelalte zgomote din noapte, chiar mult mai puternice, nu izbuteau s-o trezească – nici vehiculele care treceau pe stradă, nici plânsul unui copil, nici urletele câinilor, nici cucuvelele, nici obloanele care se izbeau, nici vântul șuierând printre streșini, nici ploaia sau trosnetul mobilelor. Numai pasul lui o deștepta, nu pentru că ar fi fost zgomotos (dimpotrivă, Giovanni mergea în vârful picioarelor). Nu exista nici un motiv anume, ci doar pentru că el era fiul ei.

Would you be comfortable travelling in a car or an air plane or maybe in a space shuttle in the future, knowing that the only safety mechanism that the engineers relied upon was positive thinking and visualization of everything being perfect? Would you feel safe knowing that engineers did not imagine and solve most of the possible negative outcomes that could happen that dramatically increase the chances of an accident? Would you want to live in a building built by someone who only relied on positive thinking and did not thinking of how to safeguard it from possible disasters? The buildings we live in, the things we travel in and the devices we use are relatively safe today BECAUSE of the positive steps taken as a result of negative and cautious thinking. Confidence is a great thing but sometimes the lack of it is an even better thing. The fear motivates you to settle for nothing less than excellence.

Every inspirational and motivational advice given to you is not good advice." - Sir Anubhav Srivastava (Inspirational & Motivational Advice Giver)

Motivational Gurus often ask people their 5-year goals, 10-year goals or even 20-year goals. Those who can’t answer that are considered aimless. We are given the illusion that we can plan out our entire life with extreme precision. You couldn’t be more wrong. Life is not a game of chess where you can plan all your moves ahead or have a backup move for everything. There are countless forces influencing what happens to you.

Tu peux réussir et obtenir tout ce que tu souhaites. Tu dois le vouloir et le croire avec toute la profusion de ton cœur et agir avec énergie vers sa réalisation

Femeile nu se ceartă când au motive, ci când au chef. Legenda spune că odată, demult, o femeie a avut un motiv real de ceartă, iar atunci cerurile s‑au deschis și au înghițit‑o, cel mai probabil Dumnezeu recunoscând că greșise sexul făpturii sale.Dacă‑i zici unei gagici: — Iubire, vezi că aseară am fost cu o bagaboantă! M‑a costat un milion! o să râdă. — Vai, nebun mai ești!… Vezi să nu faci glume de‑astea când vin ai mei pe la noi! — De ce, o să li se pară că am dat prea mult? ar putea să vină replica ta. O ceartă cu o femeie începe atunci când vrea ea să înceapă, iar ca asta să se întâmple, orice normă de logică, orice fărâmă de argumentație, orice miligram de normalitate trebuie căl‑ cate în picioare, agresate cu bestialitate, lăsate cu borșul la nas

Un copil poate oricînd să-1 înveţe pe un adult trei lucruri: cum să fie mulţumit fără motiv, cum să nu stea locului niciodată si cum să ceară cu insistenţă ceea ce-şi doreşte.

Mulţi spun că dacă ar lua viaţa de la capăt ar trăi-o la fel. Sunt, probabil, mulţumiţi de ce au făcut. Eu recunosc că am motive serioase să mă tem că am fost, mai degrabă, "trăit" de întâmplări.

Ce qui m'intéresse, c'est de savoir qui paie les Rédempteurs, pas de me débarrasser d'une poignée de bouchers qui seront remplacés par d'autres avant même que j'aie le temps de me réjouir.(...) - Qu'est-ce qui te fait croire que quelqu'un les paie? - Ils ne volent rien, n'emportent rien, ni argent, ni bijoux, ni chevaux. Si c'était juste un ramassis d'enragés, il se serviraient sur les cadavres, ils pilleraient les chariots... - Ce sont des fanatiques, rétorqua Leth Marek, tentant d'oublier que lui-même s'était fait la même réflexion. Ils tuent au nom de la Déesse, c'est tout ce qui les motive. Annoa eut un sourire désabusé. - Tu crois vraiment qu'ils sortent de nulle part, avec leur armement de guerre? Que des fanatiques du culte de la Nature se seraient rassemblés spontanément pour créer une force de frappe? Que des gens comme toi et moi auraient abandonné leur famille, leur travail, pour consacrer leur vie à harceler des "infidèles"? - Peut-être pas, admit Leth Marek. - Les Rédempteurs sont des hors-la-loi. Kyrenia a mis une prime sur leurs têtes, et pourtant ils continuent à frapper depuis presque un an. Pour ça, il faut que quelqu'un les paie, et les paie bien.

Bizzarra la vita. C'è chi t'imprigiona per giorni in un pensiero, poi giri l’angolo e qualcuno ti libera con un sorriso.

Throughout history there have been populations that have lived in desperation, and none of them have resorted to the intentional targeting and murder of children as an officially practiced and widely praised mode of achieving political ends. When extremist elements of otherwise legitimate liberation movements such as the Republican Sinn Fein have committed such atrocities, their actions have been unconditionally condemned by the civilized world, and their political objectives have been discredited by their vile crimes. This is not so with the Palestinians. Once upon a time there was a special place in the lowest depths of hell for anyone who would intentionally murder a child. Now that place is in the pantheon of Palestinian heroes. Now that behavior is legitimized as ‘armed struggle’ against Israeli ‘occupation’ by, among others, the United Nations General Assembly, the UN Human Rights Commission, and the European Union. Since the Iranian Revolution of 1979 and the rise of Hamas in 1987, the campaign to destroy Israel has taken on an ugly, fanatic religious tone. Holy obligation reinforces (and is replacing) Palestinian nationalism as the motivation for committing terrorist murder. As we have seen the secular, ‘moderate’ factions of the Palestinian nationalist movement (such as Abbas’s Fatah Party) will shrink into insignificance, and is replaced by terrorist Islamic factions such as Hamas and Islamic Jihad. Hamas receives financial and material support from the same sources as al Qaeda, and from al Qaeda directly. Islamic Jihad receives financial and material support from Iran, directly and through Hezbollah. These are the same international criminal entities that wage religion-based terror war against the United States. They do it for the same reason and by the same means: to make Islam supreme in the world, by the sword or the suicide bomb.

Es sind tausend Tropfen in einer Welt nur für uns gemacht Tausend Tropfen wenn der Himmel weint und man dennoch lacht

Caroline mi-a spus ca, ori de cate ori se simte rusinata, incepe imediat sa repete cuvantul cu voce tare: "durere, durere, durere". Mi-a spus asa: " stiu ca suna foarte ciudat, si probabil ca par un pic nebuna, dar - nu stiu din ce motiv - chiar functioneaza". Binenteles ca functioneaza! Este o excelenta modalitate de a decupla programul de supravietuire al creierului reptilian, pentru a pune in functiune cortexul prefontal. Dupa un minut sau doua in care am repetat cuvantul "durere", am tras aer in piept si am incercat sa imi adun gandurile. Mi-am spuus: " Bun acumsunt in regula. Ce e de facut in continuare? Sigur ma descurc".” Cu toate ca stiam ca lucrul cel mai periculos pe care il poti face dupaa o criza de rusine, este sa te ascunzi ori sa faci uitata povestea, mi-a fost teama sa discut cu cineva. Totusi am dat cateva telefoane. I-am sunat pe sotul meu Steve si pe prietena mea cea mai buna Karen. Mi-au oferit amandoi lucrul de care aveam nevoie cel mai mult : empatie - cea mai buna modalitate de a-i arata cuiva ca nu este singur. Spre deosebire de critici (care exacerbeaza rusinea) , empatia iti confirma cu simplitate ca nu esti singur.

Zofia, nu există un bine imens, pe care să ni-l putem reprezenta, pentru simplul motiv că, spre deosebire de rău, binele este invizibil. Binele nu se calculează şi nu se povesteşte, fără să-şi piardă ceva din eleganţa şi din rostul lui. Binele este alcătuit dintr-o cantitate infinită de lucruri mărunte, care, puse cap la cap, poate că vor reuşi să schimbe, până la urmă, lumea. Cere oricui să-ţi numească cinci oameni care au schimbat în bine mersul omenirii. Nu va şti, de exemplu, să-ţi spună cum îl cheamă pe primul democrat sau pe inventatorul antibioticelor sau pe un pacificator. Oricât de ciudat ar părea, puţini oameni ar reuşi să ţi-i citeze; în schimb, îţi vor pomeni, fără nicio problemă, cinci dictatori. Cunoaştem numele tuturor bolilor grave, dar rareori pe cel al celor pe care le-au învins.

A dori ceva e, în definitiv, tendinţa de a poseda acest ceva, în care caz posesia înseamnă, într-un fel sau altul, ca obiectul să intre în orbita noastră şi să ajungă oarecum a face parte din noi. Din acest motiv, dorinţa moare automat odată cu dobândirea, dispare odată cu satisfacerea. Iubirea, în schimb, este veşnic nesatisfăcută. Dorinţa are un caracter pasiv şi în ultimă instanţă ceea ce doresc dorind este ca obiectul să ajungă la mine. Sunt un centru de gravitaţie în care aştept să cadă lucrurile. Viceversa: în iubire totul e, după cum vom vedea, activitate. Şi în loc de a consimţi ca obiectul să vină la mine, eu sunt cel ce mă duc la obiect şi mă instalez în el. În actul amoros, persoana iese din sine: e pesemne cea mai intensă încercare făcută de către Natură pentru ca fiecare să iasă din sine însuşi către altceva. Nu gravitează altceva către mine, ci eu către altceva.

With faith, we can walk through the fair un-harmed.

Review and reread your work before you hit send, post, or publish. Thankfully, many of the social media channels allow you to edit what you have created after they have been posted. However, there will be times when what you send out will be un-retractable. In some cases, they are there forever. So choose your words wisely!

Whoever came up with the idea that "nice guys finish last" must have been either very jaded or downright malicious. Why would a caring, emotionally healthy human being ever think that being “un-nice” is a virtue? Anyone who wants to get ahead in life and have quality outcomes needs to understand that kindness is a strength. You will move forward faster by making friends rather than foes.

UN-Impressive ‘Compliments’ . . . • When compliments are used as a passive-aggressive way to manipulate others for personal gain. • Delivering a back-handed compliment which makes others feel bad. • Dishonesty—you say it but really do not mean it. • False bravado. • Manufacturing the moment for your ulterior motives. • Pandering to win affection, a vote, or approval. • Exaggerating and being over-zealous. • Being hypocritical. • Expressing preferential treatment or making an unfair comparison. • When it draws attention to a person’s weakness, disabilities, or shortcomings. • When it is inappropriate and off-color.

Noroc cu Valentine's Day, că altfel nu mai sărbătoreau puii de dac iubirea, neam. De nervi, s-au inervat ăştia şi au contraatacat la inimioare cu o sărbătoare de care auziseră doar cercetătorii de la Institutul de Folclor. Probabil că sigur (cum a zis un mare jurnalist şi prezentator de ştiri şi nu voi înceta să reamintesc această contradovadă a existenţei creierului la personalităţi importante, cum se spune; pentru că sunt şi personalităţi neimportante, aşa cum nu e pădure fără foc sau scânteie fără uscături), probabil că sigur, zic, mai ştiau de ea şi iniţiaţii în kestii dacice de la Federaţia Română de Oină. Dragobetele ăsta e un fel de sărbătoare resuscitată la nervi, o mumie care mişcă un pic atunci când adie vântul de primăvară, un fel de #tuiguramăsii de marketing american, ce noi nu putem să facem ceva care nu interesează pe nimeni, care nu are legătură cu absolut nimic? Ce, mă, noi nu avem designeri talentaţi, care să ştie să copieze ia românească exact aşa ca şi cum ar fi făcut-o ei?! "Hai siktir", cum le spuneau vechii daci romanilor. Doar fashionistele ar putea să îşi ridice poporul din uitare şi din negarea rădăcinilor şi tradiţiilor noastre atât de frumoase, asortând ia noastră românească la nişte converşi cu broderie celtică, maramureşeană. În locul designerilor români care nu ţi-au uitat rădăcinile rurale, eu m-aş grăbi să creez un echipament şic pentru naţionala de oină; sunt puţini jucători, meciurile au loc pe islazuri abandonate, deci chiar nu ar fi vreo primejdie de mainstream. Sper să nu irosim şi această şansă. Oricum, nimic nu e clar la sărbătorile astea, în afară de faptul că primăvara vine inevitabil, iar oamenii caută orice motiv să bea şi alte alea. Partea frumoasă a vieţii e că printre cascade de inimioare, luminiţe şi broderii de borangic am zărit un cuplu de adolescenţi în metrou. Ea era cam pitică şi acneică, el, slăbănog, înăltuţ şi puţin timorat de entuziasmul ei. Părerea mea e că specia se descurcă singură, dacă e lăsată în pace, chiar dacă e frig şi poartă canadiene cu fermoar şi pare că are nevoie de sărbători inutile ca să se exprime tandru. Ea îl ţinea strâns cu braţul stâng pe după mijloc, îşi lăsase capul pe pieptul lui de fâş, îl implora din când în când pentru câte un pupic delicat şi tot urca şi cobora fermoarul gecii lui bleumarin. Devenise atentă la această mişcare şi se vedea că asculta ceva peste tâtâm-tâtâmul roţilor de tren. Metroul ajunsese la Victoriei, se cam golise, era pace şi se auzea doar un fâsâit, probabil de la perna de aer laser inventată de Henri Coandă, pe care se deplasează metroul românesc. Şi atunci, căprioarei i-au râs ochii şi i-a spus băiatului, luminată la faţă: "Ştii că fermoarul face alt sunet când îl închizi sau când îl deschizi?" I-a arătat de câteva ori: sus, jos, zuup, ziip, mai grav la urcare, mai înalt şi zglobiu la coborâre. El îşi aplecase urechea stângă şi asculta concentrat. Fata s-a oprit, s-au uitat intens unul la altul, ca şi cum ar fi ascultat un gospel cântat de toate fermoarele din lume, care se închideau şi se deschideau într-un balans perfect, şi s-au sărutat ca şi cum nu se văzuseră de foarte mult timp.

Sobretodo, no olvides, que un solo pensamiento puede llevar a una gran idea. Y una sola idea puede ser el comienzo de una gran victoria. Sembremos ideas, y viviremos para siempre.

— Ei nu admit alte cauze! îl întrerupse Razumihin cu foc. Spun adevărul!... Uită-te în cărţile lor: întreaga vina o poarta „mediul" şi nimic altceva! Asta este expresia lor preferata! De aici urmează concluzia că dacă societatea ar fi bine orânduită, crima ar dispărea, fiindcă, nemaiexistînd motive de protest, toata lumea, într-o clipita, ar deveni sfînta. De fire nu se ţine seama, firea este desconsiderata, ea n-are ce căuta! Teoriile lor nu admit o umanitate care se dezvolta istoric, urmînd o cale vie şi transformîndu-se pînă la urma de la sine, într-o societate bine organizata, ci, dimpotrivă, un sistem social izvorît din cine ştie ce cap de matematician, care organizează umanitatea şi o face într-o clipă să devină sfînta şi lipsita de cusururi, fară să mai treacă prin nici un proces de transformare, fără să urmeze calea dezvoltării fireşti, vii, istorice! Şi de aceea, ei, instinctiv, urăsc atât de mult istoria: „Istoria e numai monstruozitate şi prostie", zic ei, şi pun totul pe seama prostiei! De aceea urăsc ei atât de mult procesul viu al vieţii: ei nu au nevoie de suflete vii! Sufletul viu cere viaţă, nu vrea să se supună ca un automat, sufletul viu este suspicios, sufletul viu este retrograd! Pe când la ei, omul poate sa miroasă a hoit, numai să fie suplu, ca de cauciuc - n-are suflet viu, n-are voinţa, e un suflet de rob şi n-are să se răzvrătească! Pînă la urmă ei reduc totul la aşezarea cărămizilor, la împărţirea coridoarelor şi a odailor în falanster!

Astăzi sunt trist şi tu eşti scuza perfectă pentru tristeţea mea. E surprinzător cât de repede se pot schimba lucrurile. Totul era bine. Se putea simţi atâta fericire. Nu ştiu când s-a rupt destrămat totul. Dintr-odată, într-o dimineaţă m-am trezit fără tine. Fără îmbrăţişările tale ce purtau numele de nu tecare-mi spuneau: nu te îngrijora pentru că totul va fi bine, fără puterea pe care mi-o dădeai ca să înfrunt lumea. Nu înţeleg ce s-a întâmplat. Poate a fost trecerea timpului sau simplul fapt că lucrurile au şi un final. Aveam totul şi acum nu-mi rămân nici măcar cuvintele că o să te aştept dacă ai să te întorci într-o bună zi. Există pe lumea asta persoane care au slăbiciuni. Tu eşti a mea. Sunt sigur că aş lăsa totul dacă drumurile noastre s-are vor intersecta din nou. Amândoi ştim că încă te iubesc. Poate am găsit femeia perfectă, dar îmi lipsesc imperfecţiunile tale, stilul tău de a face lucrurile prost şi zâmbetul tău capabil să repare distrugerile provocate de cuvintele tale. Privirea ta... Cum reuşeai să vorbeşti fără să deschizi gura. Modul de a striga te iubesc în linişte. Poate din toate aceste cauze nu sunt fericit, deşi am nenumărate motive să fiu. Fericirea mea a fost ascunsă mereu sub aşternuturile tale. Nu ştii cât de trist este să dorm cu cineva şi să te visez. Vreau să te uit, dar mereu termin sfârșesc prin a-mi aminti de tine. Nu ştii cum mă simt când caut printre oameni ochii tăi, când mi se pare că te aud şi când inventez mângâieri cu mâinile tale. Chiar şi atunci când cineva sună la uşă, îmi imaginez că eşti tu. Şi când îţi -am deschids îmi spui să lăsăm deoparte orgoliile prosteşti şi să începem de la zero. Dar nu eşti tu. Aş vrea să am suficient curaj să strig că încă te iubesc. Şi că fiecare te iubesc este un glonţ trimis cu speranţa că-ţi va atinge inima şi-ţi vei da seama că mă gândesc la tine. Rămân cu speranţa că, într-o zi, ne vom întâlni şi că trecerea timpului nu ne v-a fi afectat câtuşi de puţin. Şi dacă îţi voi spune că te-am uitat, să nu mă crezi. Inima mea gândeşte invers. Nu ştii de câte ori mă învinovăţesc pentru acea noapte când m-ai rugat să mă întorc la tine. Ar fi trebuit să alerg în braţele tale. Însă, mi-am lăsat permis ca orgoliul meu să iasă triumfătorînvingător. Poate în acel moment am crezut că voi fi capabil să te uit, dar nu. Acum sunt eu cel care nu mai are dreptul să-ţi spună că de când te-am pierdut sunt capabil să mă regăsesc doar în amintirile noastre, în acea iubire ce ar fi trebuit să dureze o veşnicie. Nu ştiu dacă îţi vei mai aduce aminte de mine sau de acea după-amiază în care ţi-am jurat că nu voi înceta să te iubesc. Nu ştiu dacă mai cauţi printre lucrurile tale resturile unei iubiri ce s-a terminat înainte să ne aducă împreună. Poate asta a fost greşeala. M-am speriat când am văzut că sentimentele îmi fug printre degete. Că nu mai puteam controla ce simţeam în preajma ta. Pentru că erai tu erai cea care- îmi dirija paşii. Într-un final a fost teama că într-o zi te voi pierde şi de aceea te-am pierdut. Ne-am pierdut. Astăzi nu mai am certitudini, dar sper ca atunci când ne vom reîntâlni, să am suficient curaj să-ţi spun că încă te iubesc. Că există iubiri ce vor fi mereu prezente, indiferent dacă vor trece câteva luni, câţiva ani sau o viaţă.

Caroline mi-a spus ca, ori de cate ori se simte rusinata, incepe imediat sa repete cuvantul cu voce tare: "durere, durere, durere". Mi-a spus asa: " stiu ca suna foarte ciudat, si probabil ca par un pic nebuna, dar - nu stiu din ce motiv - chiar functioneaza". Binenteles ca functioneaza! Este o excelenta modalitate de a decupla programul de supravietuire al creierului reptilian, pentru a pune in functiune cortexul prefontal. Dupa un minut sau doua in care am repetat cuvantul "durere", am tras aer in piept si am incercat sa imi adun gandurile. Mi-am spuus: " Bun acumsunt in regula. Ce e de facut in continuare? Sigur ma descurc".

Mi hanno chiesto spesso, ovviamente, che cosa avrei fatto se non fossi diventato un calciatore. Non ne ho la più pallida idea. Forse sarei diventato un criminale.

notes, et saisit sa médaille pour parler de ses travaux. Que se passe-t-il à l’intérieur d’un échantillon de cet objet, si une de ses extrémités est chauffée et l’autre mise dans la glace d’un seau à champagne ? La réponse n’est toujours pas connue, mais elle illustre l’une des motivations de cet éternel chercheur, toujours très actif. Comment expliquer les effets macroscopiques de la matière à partir de ces composants microscopiques ? Comment décrire les systèmes qui ne sont pas à l’équilibre thermodynamique ? Ou, dans le cas présent, peut-on déduire l’équation de propagation de la chaleur, connue depuis Fourier au XIXe siècle, d’après le comportement des particules élémentaires à l’intérieur de l’échantillon ?

În trecut liber-cugetătorii şi revoluţionarii erau adeseori produsele celei mai evlavioase educaţii ortodoxe. Lucrul acesta nu trebuie să ne surprindă. Metodele folosite de educatorii ortodocşi erau şi sunt încă prea puţin eficace. Sub un dictator ştiinţific, educaţia va avea efecte adevărate – cu rezultatul că majoritatea bărbaţilor şi femeilor vor ajunge cu timpul să-şi iubească sclavia şi nici nu vor mai visa vreodată la revoluţie. Nu pare să existe niciun motiv serios pentru a răsturna vreodată o dictatură pe deplin ştiinţifică. Între timp a mai rămas totuşi un pic de libertate pe lumea asta. E adevărat, mulţi tineri nu par să preţuiască libertatea. Dar unii dintre noi continuă să creadă că fără libertate fiinţele omeneşti nu pot deveni pe deplin umane şi că deci libertatea este de nepreţuit. Poate că forţele care ameninţă acum libertatea sunt prea puternice pentru a li se putea rezista multă vreme. Şi totuşi este de datoria noastră să facem tot ce putem pentru a ne împotrivi lor.

De toute façon,à qoi ça sert d'avoir une bonne histoire à raconter si t'as personne pour la comprendre? La vieille casette du "J'ai mal, je suis fatiguée", ça passe plus. En général, le monde comprend juste ce qui est concret. Des blessures qui ont pas d'élément déclencheur, c'est du n'importe quoi. Quand on est la seule metteure en scène de sa propre comédie dramatique comme moi, on s'étouffe avec ses pensées parce les "Tu vas aller mieux, tu vas voir, suffit d'un peu de motivation", j'en ai ma claque. Y'a des trucs insondables dans l'âme...

Dar, dincolo de orice, am remarcat o anume expresie a ochilor — un fel de severitate, o exigenţă lipsită de generozitate — care, din câte îmi dau seama acum, retrospectiv, a fost principalul motiv pentru care am privit-o fix şi atât de fascinat în seara aceea.

Câștigul material a început să devină un motiv de atracție, numai după ce bogăția materială a reușit să se transforme, în ochii mulțimii, într-un simbol al energiei intelectuale și morale.

Un bon projet exécuté tout de suite vaut mieux qu'un excellent projet exécuté la semaine prochaine.

Dar el primer paso es de significativa importancia para el logro de los objetivos y metas; pero si al dar los siguientes pasos no sigues los mensajes de tu cuerpo y las orientaciones del medio ambiente, podrías terminar en un estruendoso fracaso.

La guerre est un jeu de patience

La colère est un ouragan qui détruit tout sur son passage. Mais contrairement à l'ouragan qui disparaît dans l'éther après ses crimes; une personne en colère doit payer pour les dommages causés.

Un idiot pense qu'il ne mangera jamais de nouveau quand son estomac est plein; le sage réserve pour mille ans.

-Haide, haide, dacă n-ai un motiv, sigur că ai cel puțin o explicație sau un pretext, îl intrerupse străjerul. Milo clătină din cap. -Foarte grav, foarte grav, zise străjerul, clătinând și el din cap. Nu poți intra fără motiv. Medită un moment, apoi continuă;poate că am eu unul vechi pe care să-l folosești. Scoase din ghereta gărzii un geamantan uzat și scotoci nerăbdător în el, mormăind în barbă: -Nu... nu... nu... Asta nu merge... nu... hm... a, asta-i perfect! strigă triumfător, ridicând mâna cu un mic medalion pe lanț. Îl șterse de praf și pe o parte se văzu inscripția gravată: DE CE NU?

Sur le sable, des parents organisaient des jeux de plage pour leurs enfants. Je les observai un instant, et fus surpris de les entendre pousser leur progéniture dans la compétition avec les autres. Il ne suffisait pas qu'ils réussissent leurs activités, il fallait qu'ils battent leurs petits camarades, qu'ils soient meilleurs qu'eux. Que pouvaient croire ces parents ? Qu'on n'a de la valeur que lorsque l'on dépasse les autres ? Qu'un résultat n'est valable que s'il est meilleur que celui du voisin ? J'avais plutôt le sentiment que la seule compétition valable était celle que l'on avait avec soi-même. Se surpasser plutôt que dépasser. Le sage m'avait dit qu'on ne pouvait juger une croyance, seulement s'intéresser à ses effets. Quels pouvaient-ils être dans un cas pareil ? Une stimulation ? Certainement. Une motivation à progresser. Mais quels effets sur la relation aux autres ? Peut-on vivre une amitié, un amour, quand on a l'habitude de se comparer à l'autre ? Et que ressent-on en présence des gens ? Oscille-t-on entre sentiments de supériorité et d'infériorité ? Indifférence et déférence ? ou pitié et jalousie ? Ces parents étaient loin de se douter de ce qu'ils induisaient chez leurs enfants, et qui allait durablement conditionner leur vie en société. Leurs motivations, leurs comportements, leurs émotions seraient ainsi marqués par quelques croyances inculquées à l'âge où l'on absorbe les modèles proposés par l'extérieur.

Un truco mental para superar los malos momentos Una buena forma de absorber energía de cualquier obstáculo es reírte aunque no sea el momento. ¡Reírte sin razón! Se un actor, actúa como si ya tuvieras la alegría que buscas. No esperes a que algo te motive o la espera será muy larga.

Un truco mental para superar los malos momentos Una buena forma de absorber energía de cualquier obstáculo es reírte aunque no sea el momento. ¡Reírte sin razón! Se un actor, actúa como si ya tuvieras la alegría que buscas. No esperes a que algo te motive o la espera será muy larga.   ¡Actúa como si estuvieras contento y estarás contento!   La

Un truco mental para superar los malos momentos Una buena forma de absorber energía de cualquier obstáculo es reírte aunque no sea el momento. ¡Reírte sin razón! Se un actor, actúa como si ya tuvieras la alegría que buscas. No esperes a que algo te motive o la espera será muy larga.   ¡Actúa como si estuvieras contento y estarás contento!   La mayoría cree que la emoción va primero, creen que primero tienen que conseguir algo para alegrarse.

- Dar pentru oameni ca noi, Ellie, nu exista iertare. S-ar putea sa descoperi ca sentimentul de vinovatie joaca un rol mai mare in viata ta decat ai vrea. Se spune ca pasiunea arde cu un motiv, dar cand e vorba de o legatura extraconjugala, nu au de suferit doar cei implicati. - Vezi tu, nu poti face pe cineva sa te iubeasca iar. Oricat de mult ai vrea. Uneori, din pacate, momentul....a trecut. -..... expresia "de-ar fi fost altfel" e un joc tare periculos.

Wir lernen nicht um zu leben, sondern um täglich aufs Neue über uns hinauszuwachsen.

Dac-ar fi întrebat-o cineva de ce, n-ar fi știut să spună. Așa se-ntâmpla ori de câte ori o apuca plânsul. Nu știa să spună de ce. Fiindcă ea nu plângea niciodată pentru ceva anume. Trecuse peste multe motive, peste multe și grele, și nu-i picase o lacrimă. Și, deodată, când justificarea imediată, cauza lipsea dintre evenimentele recente, o apuca un plâns de se sfârșea lumea. Plânsul ei era, de fapt, ca pentru mulți alții, un prag al acumulării. O stare cantitativă care ducea la o altă calitate.

People don't lack motivation. They lack clarity.

Necesitaba que me creyeras, que aprendieras de mis heridas sin tener que sufrirlas... Dicen que nadie experimenta en cabeza ajena, pero es mentira. La gente de mayor inteligencia sí... Es un rasgo de sabiduría escuchar, leer y aprender de cuanto piensan otros.

Pour Proust, l'univers intérieur d'un homme constituait un étonnant miracle, un infini vertigineux. Ce n'est pas ce qui étonne Kafka. Il ne se demande pas quelles sont les motivations intérieures qui déterminent le comportement de l'homme. Il pose une question radicalement différente : quelles sont encore les possibilités de l'homme dans un monde où les déterminations extérieures sont devenues si écrasantes que les mobiles intérieurs ne pèsent plus rien ? En effet, qu'est-ce que cela aurait pu changer au destin de K s'il avait eu des pulsions homosexuelles ou un complexe d'Oedipe ? Rien, tandis que pour un personnage de Proust, ça changerait tout. Autoportrait en lecteur, page 62

Nu există efect fără cauză. Ura nu are scop. Nu are logică. Ura este în sine. Nu ai motiv pentru care să urăști. Cum să urăști ceea ce permiți să se întâmple? Cum să nu vezi că nu ești stăpânul niciunui suflet și, dacă nu ești în stare să-i oferi ceea ce are nevoie, trebuie să fii în stare să te dai la o parte? Ceea ce tu crezi că este bine pentru alt om nu înseamnă neapărat că este bine. Lasă-l pe celălalt să decidă ce este bine pentru el, ca să nu te surprindă că binele lui nu coincide cu binele tău. Când un om te părăsește, trebuie să accepți că nu ești ceea ce are el nevoie. Dacă el vrea un măr și tu îi oferi o excursie pe Marte, cum să fie ferici? Fii ceea ce ești pentru cine are nevoie de ceea ce ești. Și lasă-l pe celălalt să-și caute mărul. Poți juca roluri, dar cu ce preț? Oamenii sunt datori față de sine să nu rămână acolo unde sunt. Sunt datori să caute să-și trăiască timpul împlinindu-l.

-Fata mea, uneori crezi că e nevoie de cine știe ce motive pentru ca viața ta să o ia într-un anume sens, dar adevărul e că n-ai. Puține lucruri le faci pentru că așa crezi că e bine; le faci, de fapt, pentru că nu poți altfel. Pentru multe dintre greșelile noastre, nu există explicații care să aibă sens. Există doar slăbiciuni pe care nu le poți învinge. Pentru că nu poți schimba în totalitate ceea ce ești. Oricât te-ai strădui. Întotdeauna rămâi ceea ce te-ai născut să fii.

Încrederea oarbă este încrederea nebună în ceva sau în cineva, unde important nu este ceea ce dobândești la capăt de drum, ci parcursul în sine. Nu rezultatul este important, ci să dobândești ceva. Să reziști în fața încercărilor. Nu un rezultat te înalță. Dacă ai obținut ușor ceea ce ai dobândit, nu simți gustul. Greutate și adâncimea trăirilor îți dau răspunsuri. Viața mi-a oferit revelații în căutări, nu în rezultate. Când ajungi la liman, nu mai ești în priză, te relaxezi, intri în starea de confort. Încrederea este o stare de spirit, nu ți-o dă nimeni din exterior, nici măcar certitudinile. Ai încredere în ceva sau în cineva nu pentru că îți dă motive, ci pentru că ai nevoie să crezi. Când spui că îți pierzi încrederea, înseamnă că nu ai avut-o pe deplin niciodată. Încrederea nu se pierde în sine pentru că cineva sau cinva nu-ți dă încredere. Pierzi încrederea când nu mai ai nevoie să ai încredere. „Crede doar ceea ce-i face plăcere sufletului” - Dostoievski.

La réussite d'un leader ne se mesure pas parmi le nombre de gens qui le sert, mais le nombre d'individus qu'il sert. Une fois que les gens sont convaincus de la nature de vos motivations et de votre intention de les faire passer avant vos propres intérêts égoïstes, ils sont fin prêts à s'associer à vous.

O remarcă, asupra căreia Leonte revenea, era că Psihanaliza nu este una singură, ea ar fi multiplă. Sunt posibile atâtea Psihanalize câte instincte fundamentale stau la baza vieții. Explicațiile, ce Materialismul istoric le dă faptelor istorice, fac, cel mai adesea, impresia unor explicații caricaturale; dar același lucru se întâmplă și în cazul explicațiilor pe care Psihanaliza curentă le dă atâtor fapte psihologice și istorice. Impresia de „caricatural” nu constituie însă un suficient motiv pentru a bagateliza aceste „explicații”. Cu repudierea pur și simplu a acestor „teorii” n-am făcut încă nimic. Și Leonte continuă: „Ca primă formă sistematică a Psihanalizei, Materialismul istoric trebuie examinat cu desăvârșită seriozitate. Câte un mic adevăr cuprind toate Psihanalizele posibile. Materialismul istoric își descoperă neajunsurile numai când ridică pretenții de exclusivitate, devenind dogmatic. Doctrinarii intoleranți și cu mintea îngustă, care transformă o perspectivă și o ipoteză de lucru, relativ valabile, în armă de luptă socială, cad mereu în acest păcat, aducând în mare impas o idee asupra căreia discuțiile sunt până la un punct posibile. Trebuie să ne ținem treji. Să avem mereu în vedere împrejurarea că istoria are la bază nu un singur instinct, ci toate instinctele omenești. Trebuie să mai ținem seama și de-un aspect mai fundamental decât acesta, al istoriei. Instinctele omenești nu fac niciodată istorie fără de complicitatea atâtor factori de natură spirituală. Orice psihanaliză, ce s-ar aplica asupra faptelor istorice, este condamnată să rămână unilaterală. Materialismul istoric nu poate fi privit, deci, ca o explicație de ansamblu a fenomenelor „istorice”.” După o scurtă întrerupere Leonte încheie: „Materialismul istoric nu poate servi drept temei pentru alcătuirea unui program de mișcare socială. Rămâne la îndemâna oricui să acorde o preferință unei atari doctrine, dar aceasta e o chestiune de opțiune subiectivă. O mișcare socială ce se întemeiază pe Materialismul istoric, nu este în nici un fel mai ancorată în „absolut” decât ar fi eventualele mișcări ce ar porni de la o preferință arătată unei alte Psihanalize”.

Avec étonnement j’ai ressenti l’affection de Pippo, mais je ne parvenais pas à deviner sa motivation jusqu’au jour où il a lancé le diagnostic d’une justesse extrême dans lequel je me suis reconnu : “Georges, on t’aime parce que tu n’es ni tout à fait français, ni tout à fait roumain.” Je me suis reconnu dans un tel statut et j’ai accepté cet entre-deux d’une hybridation assumée… sans aucun terme occulté, mais les deux associés dans une union impure, comme ses spectacles.

A spoken word is like an arrow shot from a bow. Once it’s released, it can’t be un-released. If the arrow was shot after a careful aiming and in a deliberate manner, it will hit its target and accomplish the purpose of its release. But if it’s released aimlessly or not in deliberation for a purpose, then it might bring unwanted results and cause unintended damage.

Une raison de survie Mes poèmes demeureront brillants sur tes doigts comme des perles de nacre une manière de prévenir le temps qu’il ne saurait pas tout détruire car je suis mandaté à garder tes doigts qui cherchent dans le sommeil mon corps perdu entre les étoiles * [Un motiv de supraviețuire Poemele mele vor rămâne strălucind pe degetele tale ca niște bobițe de mărgăritar un fel de a preveni timpul că el nu poate distruge tot că eu sînt pus aici să păstrez degetele tale care îmi caută în somn trupul pierdut printre stele] (p. 37)

The U.S. economy will require large and increasing amounts of minerals from abroad, especially from less developed countries. That fact gives the U.S. enhanced interest in the political, economic, and social stability of the supplying countries. Wherever a lessening of population pressures through reduced birth rates can increase the prospects for such stability, population policy becomes relevant to resource supplies and to the economic interests of the United States. ... Assistance for population moderation should give primary emphasis to the largest and fastest growing developing countries where there is special U.S. political and strategic interest. Those countries are: India, Bangladesh, Pakistan, Nigeria, Mexico, Indonesia, Brazil, the Philippines, Thailand, Egypt, Turkey, Ethiopia and Columbia ... At the same time, the U.S. will look to the multilateral agencies, especially the U.N. Fund for Population Activities which already has projects in over 80 countries to increase population assistance on a broader basis with increased U.S. contributions. This is desirable in terms of U.S. interests and necessary in political terms in the United Nations. ... young people can more readily be persuaded to attack the legal institutions of the government or real property of the ‘establishment,’ ‘imperialists,’ multinational corporations, or other — often foreign — influences blamed for their troubles. ... Without diminishing in any way the effort to reach these adults, the obvious increased focus of attention should be to change the attitudes of the next generation, those who are now in elementary school or younger. ... There is also the danger that some LDC [less developed countries] leaders will see developed country pressures for family planning as a form of economic or racial imperialism; this could well create a serious backlash.… The U.S. can help to minimize charges of an imperialist motivation behind its support of population activities by repeatedly asserting that such support derives from a concern with: (a) The right of the individual couple to determine freely and responsibly the number and spacing of children and to have information, education, and means to do so; and (b) The fundamental social and economic development of poor countries in which rapid population growth is both a contributing cause and a consequence of widespread poverty.

Cuándo la persona que amamos nos quiere a medias, con limitaciones y dudas, la sensación que queda es más de agradecimiento que de alegría, como si estuvieran haciendo un favor. *Una buena relación no permite reparos afectivos.* Cuando el sentimiento vale la pena, es tangible, incuestionable y casi axiomático. Y seguido no pasa desapercibido, no requiere de terapias especializadas ni de reflexiones profundas. *Se destaca y se nota.* Cómo decía Teilhard de Chardin: “¿En qué momento llegan los amantes a poseerse a sí mismos plenamente, si no es cuando están perdidos el uno en el otro?” Si hay dudas, el afecto está enfermo. *Sanarlo implica correr el riesgo de que se acabe; dejarlo cómo está es hacer que el virus se propague.*

India neither respects UN Security Council resolutions nor has the intention to build peace in the region. Indian Intelligence Agencies have always tried for conspiracy against Pakistan and caused economic damage with false propaganda and collaboration of international media, writers, scholars, and such ones, who became of them a chess propaganda army everywhere. The fools, traitors, and idiots having no brain became delicious chocolate for the Indian Intelligence. It is not an illusion or delusion, or table made, story; it is a real and significant truth ever since, as they tried to buy me as well; I am authentic evidence of it. Sold figures harp their voice, motives, and advocacy for them, with the crocodile tears, on the fears of deaths. While such ones never realize the killing of innocent children, elderly and mothers, in Kashmir. When selfishness and greediness dominate upon one, who became sold is unworthy, whether having academic or dynasty background. The peace lies in Indian ruling minds, the biggest democracy in the world if that, realize and accomplish the regulations of the Security Council; indeed, peace shall prevail.

La baza tuturor eforturilor noastre de a transforma pe cineva stă un motiv egoist, convingerea că dacă el se schimbă, vom fi fericite. E foarte bine să-ţi doreşti să fii fericit, dar să plasezi sursa acestei fericiri în afara sinelui tău, în mâinile altcuiva, înseamnă să eviţi capacitatea şi responsabilitatea de a-ţi schimba viaţa în bine

De ce ne atrage pe noi, femeile, ideea de a schimba persoana nefericită, bolnavă de lângă noi, într-un partener perfect? De ce este acest concept atât de tentant în pofida încercărilor la care ne supune? Pentru unele, răspunsul e limpede: morala iudeo-creştină cuprinde porunca de a-i ajuta pe cei mai puţin norocoşi decât noi. Suntem învăţate că avem datoria să răspundem cu compasiune şi generozitate celor aflaţi în nevoie. Să nu judecăm, să ajutăm; asta pare a fi obligaţia noastră morală. Din nefericire, aceste motive pline de virtute explică indubitabil şi integral comportamentul milioanelor de femei care decid să-şi ia ca parteneri bărbaţi violenţi, indiferenţi, abuzivi, cu carenţe afective, dependenţi, sau altfel spus, incapabili de iubire şi atenţie.

Je suis un tigre Mes cicatrices sont les rayures

Mais il faut le voir à table comme il la regarde quand elle brille, ses yeux d'animal subjugué. D'où vient-elle donc cette créature ? Pr les mots dans sa bouche, ces idées qui lui passent par la cervelle, son insatisfaction tout le temps, son intraitable enthousiasme, ce désir d'aller voir ailleurs, de marquer les distances, cet élan qui frise l'injure parfois? Ou va-t-elle chercher tout ça ? Alors, quand leur fille a besoin de sous pour un voyage de classe ou acheter des livres, Mireille et Jean ne rechignent pas. Ils raquent. Ils font ce qu'il faut. C'est leur terrible métier de parents, donner à cette gamine les moyens de son évasion. On a si peu de raison de se réjouir dans ces endroits qui n’ont ni la mère ni la Tour Eiffel, ou dieu est mort comme partout où la soirée s’achèvent à 20 heures en semaine et dans les talus le week-end Car elle et Jeannot savent qu'ils ne peuvent plus grand-chose pour elle. Ils font comme si, mais ils ne sont plus en mesure de faire des choix à sa place. Ils en sont réduits ça, faire confiance, croiser les doigts, espérer quils l'ont élevée comme il faut et que ça suffira. L'adolescence est un assassinat prémédité de longue date et le cadavre de leur famille telle qu'elle fut git déjà sur le bord du chemin. Il faut désormais réinventer des rôles, admettre des distances nouvelles, composer avec les monstruosités et les ruades. Le corps est encore chaud. Il tressaille. Mais ce qui existait, l'enfance et ses tendresses évidentes, le règne indiscuté des adultes et la gamine pile au centre, le cocon et la ouate, les vacances à La Grande-Motte et les dimanches entre soi, tout cela vient de crever. On n'y reviendra plus. Et puis il aimait bien aller à l'hôtel, dont elle réglait toujours la note. Il appréciait la simplicité des surfaces, le souci ergonome partout, la distance minime entre le lit et la douche, l'extrême propreté des serviettes de bain, le sol neutre et le téléviseur suspendu, les gobelets sous plastique, le cliquetis précis de l'huisserie quand la porte se refermait lourdement sur eux, le code wifi précisé sur un petit carton à côté de la bouilloire, tout ce confort limité mais invariable. À ses yeux, ces chambres interchangeables n'avaient rien d'anonyme. Il y retrouvait au contraire un territoire ami, elle se disait ouais, les mecs de son espèce n'ont pas de répit, soumis au travail, paumés dans leurs familles recomposées, sans même assez de thune pour se faire plaisir, devenus les cons du monde entier, avec leur goût du foot, des grosses bagnoles et des gros culs. Après des siècles de règne relatif, ces pauvres types semblaient bien gênés aux entournures tout à coup dans ce monde qu'ils avaient jadis cru taillé à leur mesure. Leur nombre ne faisait rien à l'affaire. Ils se sentaient acculés, passés de mode, foncièrement inadéquats, insultés par l'époque. Des hommes élevés comme des hommes, basiques et fêlés, une survivance au fond. Toute la journée il dirigeait 20 personnes, gérait des centaines de milliers d'euros, alors quand il fallait rentrer à la maison et demander cent fois à Mouche de ranger ses chaussettes, il se sentait un peu sous employé. Effectivement. Ils burent un pinot noir d'Alsace qui les dérida et, dans la chaleur temporaire d'une veille d'enterrement, se retrouvèrent. - T'aurais pu venir plus tôt, dit Gérard, après avoir mis les assiettes dans le lave-vaisselle. Julien, qui avait un peu trop bu, se contenta d'un mouvement vague, sa tête dodelinant d'une épaule à l'autre. C'était une concession bien suffisante et le père ne poussa pas plus loin son avantage. Pour motiver son petit frère, Julien a l'idée d'un entraînement spécial, qui débute par un lavage de cerveau en règle. Au programme, Rocky, Les Chariots de feu, Karaté Kid, et La Castagne, tout y passe. À chaque fois, c'est plus ou moins la même chose : des acteurs torse nu et des séquences d'entraînement qui transforment de parfaits losers en machines à gagner.

Bucureștiul este așezat într-o câmpie mlăștinoasă, motiv pentru care malaria îi afectează frecvent atât pe locuitorii săi, cât și pe străini. Este un oraș construit alandala pe râul Dâmbovița. Când am ajuns prima oară acolo, orașul era foarte prost pavat cu pietre neregulate și era de-a dreptul neplăcut să circuli pe Calea Victoriei, căci zgomotul continuu făcut de roți pe aceste pietre împiedica orice încercare de conversație. Toate acestea s-au schimbat când s-a introdus pavajul de lemn.

Nu își mai putea stăpâni euforia. Elisabeth a zâmbit și, dintr-un motiv oarecare, a început să râdă.

În fine, există o profundă lege a firii, potrivit căreia reintegrarea originilor nu se poate face prin regresiune orizontală, ci numai printr-o ruptură ontologică de nivel, care presupune integrarea cel puțin a nivelului imediat superior. La Euripide, de pildă, găsim ideea că numai „sfintele râuri” se pot întoarce la izvoare. În același fel, orice regresiune neasistată divin, îndreptată spre moduri de a fi pe care timpul deja le-a îngropat în sertarele lui, îl decade pe om din condiția sa și îl aruncă în animalitate. Am putut deja vedea felul în care regresia elitelor SS la modul de a fi al vechilor confrerii de războinici-fiare conduce la cea mai calificată animalitate. La fel, egalizarea oamenilor, în comunism, după modelul regresiv al comunei primitive, a generat un sistem politic tarat de o criminalitate animalică. Observația mea este următoarea: întrucât omul nu își poate schimba neasistat modul de a fi (decât, cum am văzut, cu riscul de a cădea în animalitate), disprețul agresiv față de individualism al multor „spirituali” de azi este extrem de periculos. Las deoparte nepotrivita lui trufie și voi spune doar că nu există alternativă imanentă la individualism pentru cei care sunt deja individualități. Orice formă de agregare corporatistă a indivizilor, după reguli inventate de vizionari și visate retrospectiv de erudiți, nu poate conduce decât la pustiitoare regresii tribale, care nu pot restitui omului nimic din ceea ce se pretinde că i-ar fi luat individul; și aceasta dintr-un motiv elementar: noi nu suntem stăpânii modului nostru de a fi, ceea ce înseamnă că individualismul este azi în noi ca o natură umană dată.

Analizând preocupările de astăzi pentru practicarea fitnessului, fără îndoială că un psihiatru de la jumătatea secolului al XX-lea ar găsi numeroase motive să suspecteze o gamă largă de tulburări mintale - masochism, narcisism, tulburare obsesiv-compulsivă - fiecare dintre acestea putând semnala necesitatea unei intervenții medicale.

El corazón necesita un segundo corazón. La alegría compartida es doble alegría. El dolor compartido es la mitad del dolor.

This Form (the “Bright”) was (Itself) “radical” self-understanding. It was no-seeking and no-dilemma as primary, inherent, un-“created”, Self-Abiding Divine Self-Recognition. It was inherently free of the entire search for perfection and union. When the “Bright” is Realized, all of life is simply observed and enjoyed (if noticed at all), and the things of life no longer provide a source of motivation separate (and separating) from this primary Awareness. Therefore, the “Bright” is the very Medium for unqualified Presence and Enjoyment—without dilemma, unconsciousness, or separation.

Sisif îmbătrânește și devine melancolic. Își aduce aminte câte veri au trecute de când a suit prima oară acest munte. Atunci era foarte tânăr, nici nu simțea greutatea stâncii. Îl înfuria numai gândul că efortul său e zadarnic. Pe urmă a învățat să descopere frumusețea muntelui și, pe măsură ce timpul a trecut, a înțeles că toată bogăția lui se află în aceste urcușuri, găsind astfel în lăuntrul efortului său o recompensă la care zeii nu s-au gândit deoarece ei nu au priceput niciodată de ce o amiază caldă, când cerul miroase ca iarba dogorită de soare, e de ajuns uneori pentru a face pe cineva fericit; și nici de ce, alteori, fără nici un motiv aparent, oamenii simt nevoia să se grăbească.

Sînziana plângea. Dac-ar fi-ntrebat-o cineva de ce, n-ar fi știut să spună. Așa i se-ntâmpla ori de câte ori o apuca plânsul. Nu știa să spună de ce. Fiindcă ea nu plângea niciodată pentru un motiv anume. Trecuse peste multe motive, peste multe și grele, și nu-i picase o lacrimă. Și, deodată, când justificarea imediată, cauza lipsea dintre evenimentele recente, o apuca un plâns de parcă se sfârșea lumea. Plânsul ei era de fapt, ca pentru mulți alții, un prag al acumulării. O stare cantitativă care ducea la o altă calitate. Erau momentele când, într-un sinopsis al amărăciunii, își vedea etalată toată viața. Nu ura atunci pe nimeni, nu se compara cu nimeni, nu se considera nenorocită, nu acuza soarta, dar simțea nevoia să dea ceva afară din sufletul ei, ceva ce nu mai încăpea. Era ca un fel de-a face ordine și curățenie în sinea ei. Nu-și jura nimic, nu lua nicio hotărâre, nu se-nverșuna-mpotriva nimănui și-a nimic. Dac-o răzbea-n cursul zilei, se-apuca frenetic de treabă, de treburi grele și obositoare.

Miliarde de oameni se perinda pe glob, indragostindu-se unii de altii, ca apoi sa le treaca, fara nici un motiv explicabil prin logica, prin calcule sau prin simtul comun. Cat de inexplicabil de ciudati putem fi!

It is the easiest thing to know That Which Is. God for some. Just un-read all books. Especially your own one. And within look.

Hacer deporte. — Duchas de agua fría. — El ayuno. — Aprender algo nuevo que motive. — Iniciar un proyecto. — Desconectar del mundo digital.

Dar frumusetea, adevarata frumusete, sfarseste acolo unde apare expresivitatea intelectuala. In sine, intelectul este o maniera de exagerare si distruge armonia oricarui chip. In momentul in care te asezi sa gandesti, devii doar nas sau frunte sau ceva respingator. Uita-te la oamenii de succes din oricare dintre profesiunile intelectuale. Sunt perfect hidosi ! ‘’ 2.‘’Atunci cand imi plac enorm unii oameni, nu le spun numele altora. E ca si cum as renunta la o parte din ei. De la o vreme cultiv discretia. Se pare ca este acel lucru care face viata moderna misterioasa sau incredibil de minunata. Cel mai banal lucru devine incantator daca il ascunzi. Cand plec din oras nu spun nimanui unde ma duc. Daca as face-o, as pierde intreaga placere. E un obicei prostesc, as zice, dar se pare ca aduce o mare doza de aventura in propria-ti existenta. Imi inchipui ca ma crezi teribil de necugetat.’’ 3.‘’Constiinta si lasitatea sunt unul si acelasi lucru, Basil draga. Constiinta e doar numele comercial. Asta-i tot.’’ 4.‘’- Poetii nu sunt atat de scrupulosi ca tine. Ei stiu bine cat de utila este pasiunea pentru a putea publica o carte. In zilele noastre o inima distrusa se lasa tiparita in mai multe editii. -Ii urasc pentru asta, striga Hallward. Artistul trebuie sa creeze lucruri frumoase, dar nu trebuie sa puna nimic din viata lui in acestea. Traim intr-o epoca in care oamenii trateaza arta de parca ar fi o forma de autobiografie. Am pierdut sensul abstract al frumosului. ‘’ 5.’’Simt o placere cu totul ciudata in a-i spune lucruri de care stiu ca-mi va parea rau ca i le-am spus. De regula el se poarta fermecator; stam in atelier si vorbim despre o multime de lucruri. Totusi, din cand in cand e groaznic de necugetat si pare ca-i produce o mare placere sa ma faca sa sufar. In acele momente simt ca mi-am dat in intregime sufletul cuiva care il trateaza de parca ar fi o floare de pus la butoniera, asa, ceva decorativ care sa-i incante vanitatea, un ornament pentru o zi de vara.’’ 6.’’ Pentru ca a influenta pe cineva inseamna sa-i dai propriul suflet. Cel influentat nu mai gandeste cu propriile ganduri si nu mai arde cu propriile-i pasiuni. Pentru el virtutile nu mai sunt reale. Pacatele, daca exista intr-adevar pacate, sunt imprumutate. El devine ecoul muzicii altcuiva, un actor care joaca un rol ce nu a fost scris pentru el. Scopul vietii e dezvoltarea sinelui. Atingerea propriei naturi intr-un mod perfect-iata pentru ce suntem aici, pe pamant, fiecare dintre noi. Azi, oamenii se tem de ei insisi. Au uitat suprema datorie, datoria fata de sine.’’ 7. ‘’Pentru a-ti recastiga tineretea trebuie doar sa-ti repeti nebuniile. (…..)Azi cei mai multi oameni mor dintr-un soi de bun-simt infiorator si descopera atunci cand e prea tarziu ca singurele lucruri pe care nu le regreta sunt greselile comise. (…) Se juca cu idea si o continua cu obstinatie; o zvarlea in aer si o transforma, o lasa sa-i scape si o prindea din nou, o facea sa iradieze de fantezie si ii dadea apoi aripi de paradox.’’ 8. ‘’Femeile banale nu-ti starnesc imaginatia. Sunt limitate la secolul in care traiesc. Ghicesti ce gandesc la fel de usor cum le cunosti palariile. Le poti descoperi usor. Nu au nici un pic de mister. Au zambete stereotipe si maniere la moda. Sunt destul de transparente.’’ 9. ‘’Tocmai pasiunile asupra carora ne inselam ne tiranizeaza cu mai multa forta. Cele mai debile motive sunt cele de a caror natura suntem constienti. De cele mai multe ori se intampla ca, atunci cand credem ca facem experiente pe altii, sa facem de fapt experiente pe noi.’’ 10.’’Sufletul e o realitate teribila. Poate fi vandut si cumparat si pus la vanzare. Poate fi otravit sau adus la perfectiune. Toti avem un suflet. Stiu.

En ce qui concerne les impasses de la théologie — auxquelles les incroyants ont le droit d'être sensibles — nous devons avoir recours à la métaphysique afin d'élucider le fond du problème. Les apparentes "absurdités" qu'impliquent certaines formulations s'expliquent avant tout par la tendance volontariste et simplificatrice inhérente à la piété monothéiste, d'où a priori la réduction des mystères suprêmes — relevant du Principe divin suprapersonnel — au Principe divin personnel. C'est la distinction entre le Sur-Être et l'Être, ou entre la « Divinité » et « Dieu » (Gottheit et Cott) en termes eckhartiens ; ou encore, en termes védantins : entre le Brahma « suprême » (Para-Brahtm) et le Brahnia « non-suprême » (Apara-Brahma). Or en théologie sémitique monothéiste, le Dieu personnel n'est pas conçu comme la projection du pur Absolu ; au contraire, le pur Absolu est considéré — dans la mesure où on le pressent — comme l'Essence de cet Absolu déjà relatif qu'est le Dieu personnel ; c'est toujours celui-ci qui est mis en relief et qui est au centre et au sommet. Il en résulte des difficultés graves au point de vue de la logique des choses, mais « inaperçues » au point de vue de la crainte et de l'amour de Dieu : ainsi, la Toute-Possibilité et la Toute-Puissance appartiennent en réalité au Sur-Être ; elles n'appartiennent à l'Être que par participation et d'une façon relative et unilatérale, ce qui décharge le Principe-Être d'une certaine « responsabilité » cosmologique. En parlant, plus haut, d'apparentes « absurdités », nous avions en vue surtout l'idée d'un Dieu à la fois infiniment puissant et infiniment bon qui crée un monde rempli d'imperfections et de calamités, y compris un Enfer éternel ; seule la métaphysique peut résoudre ces énigmes que la foi impose au croyant, et qu'il accepte parce qu'il accepte Dieu ; non par naïveté, mais grâce à un certain instinct de l'essentiel et du surnaturel. C'est précisément la perte de cet instinct qui a permis au rationalisme d'éclore et de se répandre ; la piété s'affaiblissant, l'impiété pouvait s'affirmer. Et si d'une part le monde de la foi comporte incontestablement de la naïveté, d'autre part le monde de la raison manque totalement d'intuition intellectuelle et spirituelle, ce qui est autrement grave ; c'est la perte du sacré et la mort de l'esprit. Au lieu de discuter vainement sur ce que Dieu « veut » ou ne « veut pas », les théologiens répondent volontiers, et avec raison, par une fin de non-recevoir : qui es-tu, homme, pour vouloir sonder les motivations de ton Créateur ? Dieu est incompréhensible, et incompréhensibles sont ses volontés ; ce qui, au point de vue de la mâyâ terrestre, est la stricte vérité, et la seule vérité que l'humanité à laquelle le Message religieux s'adresse, soit capable d'assimiler avec fruit. Assimilation plus morale qu'intellectuelle ; on ne prêche pas le platonisme aux pécheurs en danger de perdition, pour lesquels la réalité, c'est le monde « tel qu'il est ».