“
Cand mi se intampla sa-mi exprim scrupulele, imi spuneau ca trebuie sa reflectez la ceea ce este in joc si imi dadeau argumente adesea impresionante ca sa ma faca sa inghit ceea ce nu-mi aluneca pe gat. Si eu le raspundeam ca marii ciumati, cei care isi pun robe rosii, au si ei argumente excelente in aceste cazuri si ca, daca admitem argumentele de forta majora si necesitatile invocate de micii ciumati, nu mai puteam sa le resping pe cele ale celor mari. Ei ma faceau sa observ ca felul cel mai potrivit de a da dreptate robelor rosii era de a le lasa exclusivitatea condamnarii. Si eu imi spuneam ca, daca cedezi o data in aceasta problema, nu mai exista motive sa te opresti. Se pare ca istoria mi-a dat dreptate, astazi se intrec cine sa omoare mai mult. Sunt toti cuprinsi de furia uciderii si nu pot sa faca altfel.
Ceea ce ma interesa, in orice caz, nu era rationamentul. (...) Si imi spuneam ca pana una-alta si cel putin in ceea ce ma priveste, voi refuza sa-i gasesc vreodata vreo ratiune, una singura, acestei dezgustatoare macelarii. Da, am ales aceasta orbire incapatanata asteptand sa vad mai clar. (...)
Pana atunci eu stiu ca nu mai valorez nimic pentru lumea asta si ca, din clipa cand am renuntat sa ucid m-am condamnat la un exil definitiv. Istoria o vor face ceilalti.
Stiu de asemenea ca, in aparenta, nu pot sa-i judec pe acesti ceilalti. (...)
M-am hotarat atunci sa folosesc un limbaj clar si sa am o purtare deschisa ca sa gasesc drumul cel bun.
Incerc sa fiu un ucigas nevinovat. Vezi ca nu e o ambitie mare...
”
”