Pe With Joe Quotes

Se apropie și fratele lui, își pune o mână, cu nepăsare, pe umărul lui Joe, și asta îl transformă instantaneu pe Joe în fratele mai mic - junghiul din inima mea e ascuțit și subit - eu nu mai sunt sora mai mică. Nu mai sunt soră, punct.

De fiecare dată când ai un gând, creierul tău, pe lângă faptul că produce neurotransmițători, produce, de asemenea, și o altă substanță chimică - o mică proteină denumită neuropeptidă, care trimite un mesaj corpului tău. Corpul tău reacționează apoi, având o senzație. Creierul observă că organismul are o senzație, prin urmare generează alt gând care să se potrivească cu acea senzație, ce va produce mai multe mesaje chimice care îți permit să gândești în felul în care tocmai te simțeai. Prin urmare, gândirea creează simțire, apoi simțirea creează gândire, care corespunde senzațiilor respective. Este o buclă (una care, pentru majoritatea oamenilor, poate continua ani de zile). Și, deoarece creierul acționează asupra senzațiilor corpului generând aceleași gânduri care vor produce aceleași emoții, devine clar că gândurile redundante îți programează creierul într-un tipar fix de neurocircuite.

Moartea ne așteaptă pe toți. Nimic nu durează o veșnicie. Iar scopul omului în viață e să încerce să facă totul cât mai bine.

„Am fost blocată într-o viață pe care nu mi-o aminteam, strâns în carapacea acestei fete – această Samantha Joe Franco – și cu cât am aflat mai multe despre ea, cu atât mai mult începeam să o urăsc.

Elegie Cele dintâi stele muguriseră. Era târziu. Talazuri după talazuri veneau din zare Toamna o răscolea vântul plin de soare, Frunze sângerau, din pom ca plâns pe un sicriu... Atunci mi-a apărut, poete, umbra ta dragă, Tu, care cântaseși învățăturile iubirii, Rătăcitor pe limanul amăgirii, Gonit, de cei ce urau să te înțeleagă. La fumul unui foc de butuci de vie, Unde se-ndeasă sumane și turme de oi. Povesteai de zei frumoși, aproape goi, Dintr-o cetate albă-aurie... Vorbele tale sunau ca măzărichea de gheață De pe copacii ce-i tremură viforile, Tu le spuneai cum au lămâii florile, Și cum oamenii cred, că înțelepciunea, se învață… Jertfeai sărutarea unei servitoare neîndemânatice Mirosind a caș și a izmă neagră, Privirea o deschideai cu brațele spre marea neagră, Pe care se scufundau corăbii, și treceau lebezi sălbatice. Tot mai mult barba ți s-a încâlțit, și privirea S-a plimbat veștedă peste fire; Chiar când Neptun trâmbița, și când subțire Biciul lui Joe sfârtica nemărginirea. Ochii tăi închideau pleoape de sicriu, Pașii înaintau fără nici o dorință, Înțelepciunea iubirii ți se arăta în suferință... Și, cele dintâi stele răsăriseră, era târziu.

În a patra zi, Monstrul Plictiseală a prins din zbor o foaie dintr-o revistă motivațională adusă de un uragan de pe Pământ. (Erau din ce în ce mai dese uraganele pe Pământ, oamenii ăia chiar nu se plictiseau deloc). Așa a aflat că toate soluțiile la probleme sunt deja în interiorul lui. S-a retras în sine, într-o stare de meditație profundă. În a cincea zi – zi de transă. În a șasea zi – idem ziua cinci. În a șaptea zi, a ieșit din starea de meditație mai plictisit decât intrase. Soluțiile or fi fost în interior, dar nu în interiorul lui. Și atunci i-a venit IDEEA. Ce-ar fi să caute în interiorul altora? Să scotocească adânc, să-i gâdile, să-i locuiască, să-i transforme în marionetele lui personale. Planul era măreț și tocmai din acest motiv avea nevoie de cineva mic pentru a începe marea schimbare. Scria tot acolo, pe foaia din revistă, negru pe alb, că marile schimbări încep cu pași mici.... Deci, cine avea cel mai mic pas de pe Pământ?

- Ți-a spus cineva ceva? am întrebat-o. - Nu-s decât o ciupercă. Gluma asta cazonă era veche și pe timpul lui taică-meu: Sunt ținută în beznă și hrănită cu rahat.

Părea straniu că o reacție petrecută într-un volum de dimensiunea unui parameci ar fi putut declanșa sfârșitul lumii. Al Universului. Evident, singura modalitate de a verifica realmente ipoteza era efectuarea experimentului. Aducea într câtva cu testarea funcționării unei arme prin încărcarea ei, introducerea țevii în gură și apăsarea pe trăgaci.

Strategia fundamentală era următoarea: în primul rând, nu dădeai nimic pe gratis. Un lucru pe care l-am învățat de la Statul Universal al Bunăstării este că oamenii subevaluează lucrurile pentru care nu plătesc.