“
Eseu on-line
În clipa asta când scrii, te și citești concomitent, în clipa când te naști și mori (postulat existențialist vechi în general și nou în particular), când gândești, nu trăiești și viceversa…, când ai găsit ceva sau pe cineva, e deja ca și pierdut (contează doar căutarea și așteptarea, împlinirea-i una cu eșecul, adică-i sfârșit… bla… bla… bla), copilăria și bătrânețea-ți sunt simultane, trecutul și viitoru-s una clipă de clipă așa-zis prezentă, sunt ziua în care-ai mers la grădiniță și cea-n care-ai ieșit la pensie… ce-o să faci cândva, ce n-ai făcut mai demult… încerci să scrii ce gândești ori viceversa sau simți, sau îți amintești ori doar încerci să nu te gândești, să nu simți, să nu-ți amintești ceea ce scrii… nu există tinerețe și bătrânețe, doar clipa așa-zis trăită sau care te trăiește… alt loc și timp comune, dar care, culmea, nu-i prezentă, e și una, și alta, trecut și viitor… viața e on-line oricum ai da-o sau lua-o…, paradoxu-i că-i… fără prezent, fără tine fără ea… fără fără fără… cu totul… Apropo, oare ar mai fi apărut cuvântul viață dacă nu existau oameni, ființele conștiente, trestiile alea gânditoare, în general… Cine i-ar mai fi simțit lipsa de pe lună sau Marte sau de pe ’ș de mii de planete de-aiurea sau din trupul celui pe care tocmai l-ai înmormântat… Oricum, Pascal a făcut pasul doi - chestia cu conștiența vieții și morții -, dar a încercat să și sară ceva trepte jucându-se de-a pariul, mizând totul (matematicianul) sau nimic (filosoful) pe-o carte (un cacialmist și-un trișor) și încercând să canonizeze șansa, norocul, întâmplarea…
P.S. : A fost o perspectivă SF…, apoi povestea a devenit realitate… iar într-o zi s-a făcut de basm… și-ntr-un târziu legendă, mit…, pentru ca în cele din urmă (sau dintâi), uitată, să-ajungă nit la coșciug… și toate astea, on-line… Ce de noutăți, nu!?
”
”