Luau Quotes

A compliment would be the last thing out of my mouth to a man who was so pigheaded that he could be served at a luau.

I will have you know there is probably less pineapple at your average luau than in my system at this moment

The flames of the luau bonfire burned brightly. Sparks flew into the sky and disappeared before they reached the stars above. Near the horizon, the moon was large and round and flawless as porcelain.

This was one of the last weekends before we’d be the seniors, and I was thinking about what that meant. About how these rituals of prom, the luau, and graduation that we’d watched for years were suddenly personal.

De obicei, luau lucrurile ca fiind de la sine înţelese, fără să le treacă prin minte să fie recunoscători.

Incorporate daily programs on positive thinking as a counterbalance against the negativity you may encounter in pursuit of your dreams.

Era atât de singur,încât deseori îi venea să se așeze pe treptele de piatră dintr-o curte străină,crezând că o să moară de rău.Rătăcea zile în șir,acosta oameni care îl luau drept nebun,prost crescut și scârbos.Nici la țară nu-i mergea altfel:adesea,zile întregi nu vedea nici pajiștile,nici câmpurile,din cauza lacrimilor din ochi.Îl trimiteau ici și colo,plătind pentru el.Căuta prieteni și nu găsea nici unul.I se întâmpla să creadă că găsise pe cineva,dar era doar o iluzie,de care scăpa înspăimântat.Se afunda și mai mult în încurcătură,în dorința de a o sfârși și în nedumerire.

Apoi Clarisse McClellan vorbi din nou. ― Te superi dacă îţi pun o întrebare? De cît timp eşti pompier? ― De zece ani, de la vîrsta de douăzeci de ani. ― Citeşti vreodată cărţile pe care le arzi? ― E interzis prin lege! rîse el. ― Oh. Desigur. ― E o muncă bună. Luni ardem Millar, miercuri ardem Whitman, vineri Faulkner, le facem scrum, apoi ardem şi scrumul. E deviza noastră oficială. Merseră mai departe şi fata îl întrebă: ― E adevărat că, în urmă cu mulţi ani, pompierii stingeau focurile în loc să le aprindă? ― Nu. Casele au fost întotdeauna construite din material neinflamabil, te rog să mă crezi. ― Ciudat. Am auzit că, odinioară, casele luau foc din întîmplare şi pompierii erau necesari ca să stingă focul. El rîse.

Pincev și Mincev se ciondãneau de când erau pe lume. Nu-și aducea cineva aminte sã-i fi vãzut vorbind omenește. Abia învãțaserã sã umble copãcel și deja își luau unul altuia jucãriile. Așa, de pildã, Pincev, cãlare pe un minunat cãluț de lemn, dacã-l vedea pe Mincev gonind cãlare pe un bãț rupt dintr-un tufiș vecin, repede își pãrãsea bidiviul ca sã galopeze pe bãțul lui Mincev. Hârâielile lor se isprãveau îndeobște cu scatoalce, zbierete și pâraie de lacrimi. Dacã-i despãrțeau, plângeau și mai tare. Când ajunserã Hedergangheli, școlari, erau priviți ca cei mai mari dușmani. Se hârâiau spre școalã, la școalã, spre casã. Uitau de mâncare. Dacã intervenea un al treilea și ținea partea unuia din ei, Pincev și Mincev cãdeau de acord sã-l facã una cu pãmântul. Abia începuserã sã studieze primele rânduri din Talmud, cã deja fiecare din ei o ținea sus și tare cã-l interpreteazã mai bine decât celãlalt. Nu se mai sãturau sã aprofundeze și sã discute chestiunile cele mai întortocheate, dar nu sufereau un al treilea în discuțiile lor. Nici unul, nici celãlalt nu ajunserã învãțați. Erau prea sãraci ca sã-și vadã de Talmud, și pentru altceva n-aveau tragere de inimã.

Uneori sentimentul principal al celui arestat este acela de ușurare și chiar de... bucurie, mai cu seamă în timpul epidemiilor de arestare: când în jur sunt ridicați pe capete oameni ca și tine, și după tine n-au venit încă, amână mereu, iar această epuizare, aceste chinuri sunt mai rele decât orice arestare, și nu doar pentru un suflet slab. Vasili Vlasov, un comunist neînfricat (...) care a refuzat să fugă, cum îl sfătuiau subalternii lui fără de partid, ajunsese la capătul puterilor din cauză că întreaga conducere a raionului Kadâi a fost arestată (1937), doar pe el încă nu-l luau. El nu putea să primească lovitura decât direct, în față, - aprimit-o și s-a liniștit, iar în primele zile după arestare s-a simțit extraordinar. - Părintele Irakli, preot, a plecat în 1934 la Alma-Ata să-i viziteze pe credincioșii deportați. În vremea asta, la locuința lui din Moscova au venit de trei ori să-l aresteze. Când s-a întors, enoriașele l-au întâmpinat la gară și nu l-au lăsat să se ducă acasă. Opt ani de zile l-au ascuns, mutându-l dintr-o locuință în alta. Această viață de om hăituit l-a istovit într-atât, încât în anul 1942, când totuși l-au arestat, a mulțumit bucuros lui Dumnezeu.

Întrebarea dacă amintirile fac sau nu parte din viața noastră e ceva la care m-am gândit adeseori. Pe deoparte, suntem făcuți din amintiri: amintirile ne mișcă, amintirile ne opresc. Amintirile bune ne dau curaj, amintirile rele ne opresc să repetăm aceleași greșeli. Pe de altă parte, amintirile sunt ceva ce nu mai există în fapt. Totul e simplu în privința amintirilor, dacă nu ar fi lucrurile pe care le uităm. Sunt atâtea lucruri pe care le uităm! Până la urmă, noi, sau ceva din noi, alegem ce rămâne pentru noi o amintire și ce se dă uitării. Și dacă amintirile noastre se stochează selectiv, atunci ele nu sunt neapărat o parte din făptura noastră, mai bine spus sunt doar niște frânturi, nu întotdeauna cele mai fericite, mai degrabă nefericite. Poate că amintirile nu înseamnă nimic? Poate sunt doar niște închipuiri hrănite de noi, umflate, crescute, până când devin mai mari decât noi înșine, decât unii dintre noi, până ne înghit cu totul și ne fac și pe noi o parte din trecut - al propriului trecut, al unui trecut neîntreg, fărâmițat, un trecut care există doar în amintiri. Rugăciunile vechilor asceți, păstrate în rânduielile creștinilor ortodocși până în zilele noastre, conțin multe referiri la gândurile rele, al obiceiurile nepotrivite și la amintiri. În una dintre rugăciunile de taină citite de preot la Vecernie se cere izbăvire de „relele aduceri-aminte”. Amintirile sunt văzute ca arme în mâinile demonilor cu care luptă împotriva noastră. Nu este nimic mai cumplit decât sfâșierea gândurilor care se pricinuiește unui suflet întristat și neîncrezător în Dumnezeu. Omul chinuit de gânduri poate răbda foame, nesomn și frig, fără ca măcar să bage de seamă. Un om disperat se aruncă în luptă fără nici o reținere, sare de la înălțimi, intră în foc, își pune capăt vieții. Iuda este un om ucis de propriile gânduri. Totuși, asceții din Pustia Egiptului luau în derâdere atacurile gândurilor. Pentru ei, amintirile sunt ca păsările care zboară pe cer căutând să-și facă cuib în inima noastră. Cu alte cuvinte, între noi și amintirile noastre este tot atâta înrudire cât între o pasăre care zboară pe cer și o grămadă de paie. Dacă oamenii ar fi preocupați de ceea ce trebuie să facă și unde trebuie să ajungă, amintirile ar dispărea din mințile și inimile lor în chip firesc, căci ar fi date afară de preaplinul râvnei cu care își trăiesc viața.

Lordul Edward și fratele său luau aer în parcul Gattenden. Lordul Edward lua aer plimbîndu-se. Al cincilea marchiz lua aer într-un fotoliu pe rotile, tras de un măgar mare, cenușiu. Marchizul era infirm. “Asta nu împiedică, din fericire, să-mi umble mintea”, îi plăcea lui să spună. Mintea îi umblase haotic, de colo-colo, toată viața. Măgarul cenușiu mergea încet, foarte încet.

Am auzit aceiasi poveste, spusa de 14 ori, cu mici variatiuni. Femei obidite, care si-au redus rolul la cel de mama si sotie, sacrificate, care au avut unul-doua joburi si apoi au dat fuga sa faca totul acasa, treaba care in sine era deja un serviciu foarte greu, sa curete, sa spele, sa calce, sa faca mancare, sa spele copiii, sa faca teme cu ei, sa puna masa, sa ridice masa, sa spele vasele dupa. Pana au cazut late, pentru ca a doua zi sa o ia de la capat. Femei nefericite, lipsite de placere sexuala, care s-au pus cu totul la dispozitia barbatilor lor, barbati care le-au detinut vietile intr-un fel sau altul. Femei care au facut toata viata ceea ce se astepta de la ele, care nu au divortat, desi uneori luau bataie, femei care au purtat masti toata viata lor, ca sa nu se faca de ras in lume, sat, scara de bloc. Care au disimulat, care nu si-au dat voie sa fie importante pentru ele, care au trait doar prin copii si si-au pierdut sensul cand copiii au plecat de acasa. Acestea au fost modelele noastre. Asta ni s-a imprimat in inconstient, inca de cand ne-am nascut.

Dragonul începu să râdă, iar râsul lui era ca o mulțime de cutremure ce se luau la întrecere, ca o furtună fără ploaie formată doar din mii de tunete ce se rostogoleau într-o cascadă de sunete ce zguduiau pământul. Însă, surprinzător, râsul lui era plăcut, liniștitor. Asta, în măsura în care puteau sta liniștiți lângă un dragon ai cărui colți erau mai înalți decât ei.

The endowment would make a second serendipitous investment when Robert Noyce, a Grinnell trustee and alumnus, offered Grinnell stock in his then-private start-up, NM Electronics.22 Noyce had almost been expelled from Grinnell for stealing a pig and roasting it at a campus luau.23 He would have been expelled but for the intervention of his physics professor who felt that Noyce was the best student he’d ever taught. 24 The professor managed to persuade the school to reduce the expulsion to a one-semester suspension.25 Noyce never forgot the favor, and made the stock available to the school if it wanted it.26 Rosenfield told Noyce that the endowment would take all the stock he’d let it have.27 Grinnell’s endowment took 10 percent of the $3 million private placement (Grinnell put up $100,000, and Rosenfield and another trustee put up $100,000 each).28 Shortly thereafter the company, then renamed Intel, went public in 1971. Grinnell started selling the stake in 1974, at which time it was worth $14 million, more than half the value of the $27 million endowment. Noyce was concerned that Grinnell should have so much exposure to a single name associated with him, and cajoled Rosenfield to sell. He recalls, “Bob [Noyce] was trembling about it. He’d say, ‘I don’t want the college to lose any money on account of me.’ But I’d say, “We’ll worry about that, Bob. We’ll take the risk.”29 Noyce eventually wore Rosenfield down, however, and Grinnell fully exited the stake by 1980. On its sale, the Intel investment had generated a profit of 4,583 percent. Rosenfield told Zweig, “I wish we’d kept it. That was the biggest mistake we ever made. Selling must have cost us $50 million, maybe more.”30 Zweig didn’t have the heart to tell the then 96-year-old Rosenfield that the shares he sold would have been worth several billion dollars in 2000. Perhaps this is why Rosenfield “considers selling to be indistinguishable from error.

Maui Luau Wok Sauce Serves: 4 ⅓ cup unsweetened, shredded coconut ½ cup water 1½ cups pineapple chunks 1 teaspoon Bragg Liquid Aminos or low-sodium soy sauce 1 scallion, sliced (2 tablespoons) 2 cloves garlic ½ teaspoon minced ginger 3 unsulfured dried apricots, soaked in ¼ cup water for 30 minutes ½ teaspoon no-salt seasoning blend such as Mrs. Dash 1 tablespoon Passion Fruit Vinegar* or rice vinegar Place all ingredients in a blender and blend until smooth. To use as a cooking sauce for your favorite vegetables, heat ¼ cup water in a large nonstick wok or skillet, add your choice of vegetables, cover, and cook until crisp-tender, about 4 to 8 minutes, depending on the vegetable, stirring occasionally and adding additional water as needed. Uncover, add desired amount of Maui Luau Wok Sauce, and continue cooking until mixture is heated through. PER SERVING: CALORIES 89; PROTEIN 1g; CARBOHYDRATE 12g; TOTAL FAT 5g; SATURATED FAT 4.3g; SODIUM 61mg; FIBER 1.6g; BETA-CAROTENE 96mcg; VITAMIN C 12mg; CALCIUM 21mg; IRON 0.6mg; FOLATE 3mcg; MAGNESIUM 17mg; ZINC 0.3mg; SELENIUM 1.7mcg

Now here’s the thing. Annabeth and I were used to traps, and usually those traps looked good at first. So I expected the clipboard lady to turn into a snake or a demon, or something, any minute. But on the other hand, we’d been floating in a rowboat for most of the day. I was hot, tired, and hungry, and when this lady mentioned a luau, my stomach sat up on its hind legs and begged like a dog.

The Most Awkward Viking Luau Ever

a furnished studio with two beds, one real, one fake—a sort of ironing board that folded out from the wall. Carter, being longer and heavier, got the real bed, and I got the ironing board. I didn’t care. After a day of surfing and selling encyclopedias, followed by a late night at the local bars, I could have slept in a luau fire pit. The rent was one hundred bucks a month, which we split down the middle. Life was sweet. Life was heaven. Except for one small thing. I couldn’t sell encyclopedias. I couldn’t sell encyclopedias to save my life. The older I got, it seemed, the shier I got, and the sight of my extreme discomfort often made strangers uncomfortable. Thus, selling anything would have been challenging, but selling encyclopedias, which were about as popular in Hawaii as mosquitoes and mainlanders, was an ordeal. No matter how deftly or forcefully I managed to deliver the key phrases drilled into us during our brief training session (“Boys, tell the folks you ain’t selling encyclopedias—you’re selling a Vast Compendium of Human Knowledge . . . the Answers to Life’s Questions!”), I always got the same response.

The luau has its roots as an ʻahaʻaina, meaning a “gathering meal,” where the serving of meat was the high point of the feast. Contrary to popular belief, meats and entire roasted pigs were not common in Native Hawaiian life, as this was not an abundant resource and was eaten only during special occasions.

The word “luau” itself translates literally to “taro,” and the feast takes this name because taro was one of the most common foods that were served at such feasts.

Într-adevăr, toți oamenii luau lumea în serios, convinși de realitatea ei. Și numai el știa cât de puțin ajunge pentru a face universul lor de nerecunoscut.

Izolarea la care au fost supuși basarabenii în timpul regimului țarist a făcut ca aceștia să nu fie pregătiți pentru evenimentele care au avut loc în anii 1917‑1918. După cum am văzut în capitolele precedente, unii dintre ei se „deșteptau“ în timpul studiilor din marile orașe ale Imperiului Rus, când luau exemplu de la estonieni, polonezi, ucraineni etc. Văzând că aceștia vorbeau în propria limbă, aveau un cult pentru propriii lor scriitori etc., moldovenii au început să aibă idealuri precum introducerea limbii române în școală, biserică și administrație sau chiar proclamarea unei autonomii locale în Basarabia. Acestor idealuri li se adăuga, sub influența mișcărilor socialiste din Rusia, necesitatea de a dobândi „pământ și voie“, cum spuneau ei, ceea ce se traducea prin introducerea votului universal și realizarea unei reforme agrare. În special aceste două deziderate îi mobilizau pe moldoveni, iar pământul era cerința cea mai importantă pentru ei. În ceea ce privește unirea cu România, aceasta nu exista în lista de deziderate ale elitei basarabene în 1917, cu mici excepții. Atașamentul față de Rusia era unul puternic, moldovenii considerând că problemele pe care le întâmpinau se datorau doar regimului țarist. Guvernul provizoriu sau „vremelnica stăpânire“, cum i se spunea, avea o componentă socialistă solidă, ceea ce le dădea încredere românilor din Basarabia că viitorul le va aduce realizarea reformelor sociale de care aveau nevoie. Pe de altă parte, majoritatea moldovenilor nici nu erau conștienți de apartenența lor la poporul român, mulți aflând de acest lucru cu ocazia intrării în contact cu frații lor de peste Prut, pe frontul din România. În plus, chiar dacă unii ar fi vrut, în sinea lor, ca Basarabia să se unească cu România, acest lucru părea imposibil din moment ce România era aliată cu Rusia în război.

That’s where you’re wrong. When a tidal wave washes out the luau, you surf it and look for land.

Careful there, Niner,” King Moho cautioned. “It’s bad luck if an alien passes out from hyperventilating in the middle of a luau.