“
Nocturnă
Uitarea venea... a venit.
O lacrimă cade jos, totul tace,
Lampa obosită a clipit,
Orice obiect atins şopteşte: lasă-mă-n pace...
De-acum...
Auzi, ploaia plânge pe drum
Pe un adânc tumult,
Pe urma unui mic pantof într-un parc
de demult...
Adorm... ascult...
Afară, la fereastră, toamna a spus:
- Of!
Nocturne
Oblivion comes . . . came.
A tear falls; total silence,
The tired lamp twinkles,
Every touched thing whispers, let me alone.
Now...
Listen, outside the rain sheds its tears ―
A serious dispute centers on
A scrap of a small shoe in an old park . . .
I sleep . . . I listen . . .
Outside a window, autumn says:
Oh!
”
”