“
Imi imaginez, dragul meu, incepu el cu un zambet ingandurat, ca batalia s-a incheiat si lupta s-a potolit. Dupa blesteme, bulgari de noroi si fluieraturi, a venit acalmia si oamenii au ramas SINGURI, cum au dorit; mareata idee de altadata i-a parasit; marele izvor de putere, care ii adapase pana azi, se STINGEA ca un grandios soare chemator, dar aceasta era de-acum parca ultima zi a omenirii. Si deodata oamenii au inteles ca au ramas absolut singuri si au simtit cu totii deodata o imensa singuratate de orfani. Dragul meu baiat, nu am putut niciodata sa mi-i imaginez pe oameni nerecunoscatori si prostiti. Ramasi orfani, oamenii ar incepe imediat sa se stranga unii in altii cat mai tare si mai plini de iubire; s-ar prinde de maini, intelegand ca de-acum doar ei sunt totul unul pentru altul. Ar disparea mareata idee a nemuririi si ei ar fi nevoiti s-o inlocuiasca cu ceva; si tot marele surplus de iubire, pe care altadata il aveau pentru Cel care era chiar nemurirea, toti si l-ar rasfrange asupra naturii, asupra lumii, a oamenilor, a fiecarui firicel de iarba. Atunci ei ar indragi irezistibil pamantul si viata, in masura in care si-ar da treptat seama ca sunt trecatori si au un sfarsit, iar iubirea lor ar fi deosebita, alta decat cea de dinainte. Ar incepe sa observe si ar descoperi in natura fenomene si taine pe care nici nu le banuiau mai inainte, caci ar privi natura cu alti ochi, cu ochii indragostitului care isi priveste iubita. S-ar trezi si s-ar grabi sa se sarute, zorindu-se sa iubeasca, stiind ca zilele sunt scurte, ca asta este tot ceea ce le mai ramane. Ar lucra unii pentru altii si fiecare si-ar da tuturor tot ceea ce are si prin asta ar fi fericit. Orice copil ar sti si ar simti ca fiecare om de pe pamant ii este ca un tata si ca o mama. 'Chiar daca maine va fi ultima mea zi, s-ar gandi fiecare, privind soarele care apune, chiar daca eu am sa mor, vor ramane toti ceilalti, iar dupa dansii vor ramane copiii lor' si acest gand, ca ei vor ramane tot asa, iubindu-se si tremurand unul pentru altul, ar inlocui gandul ca se vor intalni pe lumea cealalta. O, s-ar grabi sa iubeasca, pentru a stinge marea tristete din inimile lor. Ar fi mandri si curajosi pentru ei insisi, dar ar deveni sfiosi unii pentru altii; fiecare ar tremura pentru viata si fericirea fiecaruia. Ar deveni gingasi unii fata de altii si nu s-ar rusina de aceasta, ca acum, si s-ar alinta ca niste copii. Intalnindu-se, s-ar uita unii la altii cu o privire profunda si plina de intelegere, iar in privirea lor ar fi iubire si tristete...
”
”