Fugees Quotes

Because this is the other thing about immigrants ('fugees, émigrés, travellers): they cannot escape their history any more than you yourself can lose your shadow.

Laş e acela care se teme şi fuge, acela însă care se teme, dar nu fuge, nu este tocmai un laş.

The death of self of which the great writers speak is no violent act. It is merely the joining of the great rock heart of the earth in its roll. It is merely the slow cessation of the will's spirits and the intellect's chatter: it is waiting like a hollow bell with a stilled tongue. Fuge, tace, quiesce. The waiting itself is the thing.

This will take subterfuge. Do you think you’re up to it?” “I can fuge with the best of them.

[...] Suzy, draguto, trebuie sa-mi promiti ceva. Nu incerca sa te feresti de ceva, e imposibil. Daca te porti cum trebuie, nimeni nu-ti poate face vreun rau. Cand un om fuge de el insusi, ajunge un evadat. Si un evadat este intotdeauna prins.

She prayed for me because she believed I was blind to sin, wanting me to kneel and pray too, because people to whom sin is just a matter of words, to them salvation is just words too.

Versuri scrise într-o noapte de insomnie Noapte, nici un licărit; Iar veghez ca-ntr-o pustie; Picură monotonie Ornicul neobosit. Şoapta Parcelor vrăjeşte, Viaţa fuge şoriceşte: Prin unghere a foşnit... Somnul nopţii e trudit, Şi urâtul greu m-apasă... Ce urziţi în miez de noapte, Obsedante, triste şoapte? E mustrarea neînţeleasă, Glasul zilei ce s-a dus? Prorocind, ce oare-aţi spus? M-aţi chemat? Cum să vă-ncheg, Tâlcul să vi-l înţeleg?...

Take this Hercules - this hero! hero, indeed! What was he but a large muscular creature of low intelligence and criminal tendencies! Poirot was reminded of one Adolfe Durand, a butcher who had been tried at Lyon in 1895 - a creature of oxlike strength who had killed several children. The defence had been epilepsy - from which he undoubtedly suffered - though whether grand mal or petit mal had been an argument of several days' discussion. This ancient Hercules probably suffered from grand mal. No, Poirot shook his head, if that was the Greeks' idea of a hero, then meassured by modern standards, it certainly would not do. The whole classical pattern shocked him. These gods and goddesses - they seemed to have as many different aliases as a modern criminal. indeed they seemed to be definitely criminal types, Drink, debauchery, incest, rape, homicide and chicanery - enought to keep a fuge d'Instruction constantly busy. No decent family life, No order, no method. even in their crimes, no order or method!

Mi-a venit foarte greu sa ma afirm alaturi de gandurile mele. Era un demon in mine, iar in cele din urma prezenta lui a fost decisiva. Ma domina si mi-o lua inainte, iar cand se intampla sa nu mai tin seama de nimic, era fiindca el ma presa. Nu ma puteam opri niciodata la ceea ce obtinusem deja. Trebuia sa continui sa alerg, pentru a-mi ajunge din urma viziunea. Intrucat, dupa cum e lesne de inteles, contemporanii mei nu puteau percepe viziunea mea, vedeau in mine doar pe cineva care fuge aiurea. Am ofensat multi oameni; caci, indata ce observam ca nu ma intelegeau, pentru mine cazul era incheiat. Trebuia sa merg mai departe. Exceptie facand pacientii mei, n-aveam rabdare cu oamenii. Intotdeauna trebuia sa-mi urmez legea interioara care-mi era impusa si nu-mi lasa libertatea alegerii. Ce-i drept insa, n-o urmam de fiecare data. Cum am putea s-o scoatem la capat fara inconsecvente? Pentru unii oameni eram nemijlocit prezent, in masura in care se aflau in contact cu lumea launtrica; dar apoi se putea intampla ca, brusc, sa nu mai fiu acolo cu ei, dat fiind ca nu mai exista nimic care sa ma lege de ei. Am invatat anevoie ca oamenii continua sa fie prezenti, chiar si atunci cand nu mai au nimic a-mi spune. Multi trezeau in mine sentimentul unei umanitati vii, dar numai cand apareau in cercul magic al psihologiei, devenind vizibili; in clipa urmatoare, cand farul isi indrepta raza in alta directie, nu mai exista nimic. Unii oameni ma puteau interesa in modul cel mai intens, pentru ca, de indata ce ii "descifram", farmecul sa dispara. Mi-am facut multi dusmani astfel. Dar, ca om creator, esti la discretia demonului, nu esti liber, ci inlantuit si manat de el. "... o putere rusinos ne smulge / Inima. / Caci jertfa cere orice e ceresc. / Dar cand un zeu este lasat deoparte, / N-aduce nici un bine." (Holderlin, Imnuri si ode) Lipsa de libertate m-a umplut de tristete. Adesea aveam senzatia ca ma gasesc pe un camp de lupta. Acum ai cazut tu, bunul meu camarad, dar eu trebuie sa continui! Eu nu pot, nu, nu pot ramane! Caci "o putere rusinoasa ne smulge inima". Mi-esti drag, te iubesc chiar, dar nu pot ramane! Pe moment, este ceva sfasietor. Caci eu insumi sunt victima, nu pot, sa raman. Dar demonul aranjeaza lucrurile astfel incat s-o scoatem la capat, iar binecuvantata inconsecventa are grija ca, in contrast flagrant cu "infidelitatea" mea, sa pot ramane credincios intr-o masura nebanuita.

Dacă încercăm să extragem din varietatea aproape inepuizabilă de probleme individuale ale vârstei tinere ceea ce este comun şi esenţial, dăm de o caracteristică precisă care pare inerentă tuturor problemelor acestei trepte: este o agăţare mai mult sau mai puţin evidentă de gradul de conştiinţă al copilăriei, o împotrivire faţă de puterile destinului din noi şi din jurul nostru care vor să ne implice în lume. Ceva ar vrea să rămână copil, complet inconştient, sau cel puţin conştient doar de Eul propriu, să respingă orice alteritate, sau cel puţin s-o supună voinţei sale, să nu facă nimic, sau cel puţin să-şi impună cheful ori puterea. Aici e ceva din inerţia materiei, o perseverare în starea de până acum, a cărei conştienţă e mai redusă, mai strâmtă, mai egoistă decât aceea a fazei dualiste, în care individul este pus în faţa necesităţii de a recunoaşte şi accepta acel altceva, acea alteritate, ca fiind tot viaţa lui şi ca fiind un "tot-Eu". Rezistenţa se îndreaptă împotriva lărgirii vieţii care este caracteristica esenţială a acestei faze. Această lărgire, această "diastolă" a vieţii, spre a mă sluji de o expriesie a lui Goethe, s-a instalat deja cu mult timp înainte. Ea începe odată cu naşterea, când copilul părăseşte limitarea foarte strâmtă din corpul matern, şi creşte neîncetat până ce atinge un punct culminant în starea problematică, atunci când individul începe să i se împotrivească. Ce i s-ar întâmpla individului dacă s-ar transforma în acea alteritate, în acel altfel care este tot Eu, iar Eul de până acum ar dispărea pur şi simplu în trecut? S-ar zice că aceasta ar fi o cale perfect practicabilă. Se ştie, intenţia educaţiei religioase - de la lepădarea de vechiul Adam şi, mergând în jos, până la riturile de renaştere ale popoarelor primitive - este de a transforma omul în ceea-ce-vine, în nou, şi de a face să dispară vechiul. Psihologia ne învaţă că în suflet nu există într-un anumit sens nimic vechi, nimic care să poată cu adevărat muri definitiv; chiar şi lui Pavel i-a rămas un ghimpe în carne. Cine se apără de nou, de străin, şi regresează în trecut este în aceeaşi dispoziţie nevrotică precum acela care, identificându-se cu noul, fuge de trecut. Singura deosebire este că unul s-a îndepărtat de viitor, celălalt de trecut. În principiu, ambii fac acelaşi lucru: îşi salvează îngustimea conştiinţei în loc să o dinamiteze prin tensiunea dintre contrarii şi astfel să edifice o stare de conştiinţă superioară, mai amplă.

Über dieser Fuge, wo der Name B A C H im Contrasubject angebracht worden, ist der Verfasser gestorben

... Cât despre liniile de fugă , ele nu constau niciodată în a fugi de lume, ci, mai degrabă, în a face lumea să fugă, să scape, să plesnească... și nu există sistem social care să nu scape pe la toate capetele sale, chiar dacă segmentele lui nu încetează să se întărească, să devină din ce în ce mai dure pentru a colmata liniile de fugă. Nimic imaginar sau simbolic într-o linie de fugă. Nimic mai activ decât o linie de fugă, la animal și la om. ... În fiecare moment, ce anume scapă, fuge într-o societate? Tocmai pe liniile de fugă se inventează noi arme, pentru a le opune marilor arme de stat... frecvent... un grup, un individ funcționează el însuși ca o linie de fugă; o creează mai curând decât o urmează, este mai curând el însuși arma vie pe care o meșterește decât o ia de la alții. Liniile de fugă sunt realități; și sunt extrem de periculoase pentru societăți, chiar dacă acestea nu pot să se lipsească de ele și uneori chiar le menajează.

My chest and throat burn from my wheezing breath booming in my ears. But my hands—they’re ice cold. My shoulders heave as my fingers dig into my palms. They’re desperate for Max’s signal, but it doesn’t come. My breath grows louder and high pitched as I scan the green darkness for Fuges. What I see instead makes me almost choke on the rotten air. It’s not the Fuges. It’s soldiers. Seven of them lower their weapons, obviously as confused as we are.

Mufleh is the CEO of the Fugees Family, which is a nonprofit devoted to child survivors of war.

Els teus llavis. La fruita. La magrana... Àngel rebel, tot olor de gingebre. Atrapa'm pels replecs d'aquesta febre. Vine amb verdor de pluja. Sargantana que em fuges pels cabells, sense frontera, al bat del sol, ales d'ocell nocturn! Serves per cor la Lluna o bé Saturn i, als ulls, un tast de boira matinera. El teu cos mineral. Sal. Vi. Maduixa. Com una serp, cargola't al meu ventre i cerca'm, amb verí d'amor, al centre. Tu seràs un gat negre. Jo una bruixa. Ens fitarem errants, i en el desvari la lluna, cega, encendrà l'escenari.

In Bezug auf die bewusste, geduldige, überwältigend entworfene und ausgearbeitete Textur seines Werkes ist Bach das genaue Gegenteil Beethovens. Selbst in den späteren Kompositionen, die den direkten Einfluss von Bachs Kontrapunkt zeigen (die Fugen op. 106, 110 oder 130, die Missa solemnis und andere), ist Beethovens Stil dramatisch - er drängt mit Phrasen von unwiderstehlicher Energie vorwärts, erobert neues Gebiet und strebt weiter, statt zu konsolidieren und mit kreisender Bewegung stetig auszugreifen, wie es bei Bach der Fall ist. In jedem seiner Werke verwendet Beethoven für diesen Angriff - entweder in der Exposition, Durchführung oder Reprise - andere Ansätze, die häufig winzig und themenlos sind, kaum mehr als gebrochene Dreiklänge (wie im ersten Satz der Eroica) oder thematische Muster, aus wiederholten Tönen gebildet (der erste und zweite Satz der Siebten Sinfonie). Bach ist episch, Beethoven dramatisch. Ich finde so faszinierend an Bachs letzten Werken (der h-Moll-Messe, den Goldberg-Variationen, der Kunst der Fuge, dem Musikalischen Opfer), dass er, anders als Beethoven, dessen Werke aus der dritten Periode die Gattung sprengen und eine Reihe zerstörter, unvollendeter, fragmentarischer Formen zurücklassen, offenbar bestrebt ist, jede Nuance, jede Verflechtung, jede Harmonie und jeden Rhythmus in das Ganze einzubeziehen.

... Cât despre liniile de fugă, ele nu constau niciodată în a fugi de lume, ci, mai degrabă, în a face lumea să fugă, să scape, să plesnească... și nu există sistem social care să nu scape pe la toate capetele sale, chiar dacă segmentele lui nu încetează să se întărească, să devină din ce în ce mai dure pentru a colmata liniile de fugă. Nimic imaginar sau simbolic într-o linie de fugă. Nimic mai activ decât o linie de fugă, la animal și la om. ... În fiecare moment, ce anume scapă, fuge într-o societate? Tocmai pe liniile de fugă se inventează noi arme, pentru a le opune marilor arme de stat... frecvent... un grup, un individ funcționează el însuși ca o linie de fugă; o creează mai curând decât o urmează, este mai curând el însuși arma vie pe care o meșterește decât o ia de la alții. Liniile de fugă sunt realități; și sunt extrem de periculoase pentru societăți, chiar dacă acestea nu pot să se lipsească de ele și uneori chiar le menajează. (Gilles Deleuze et Félix Guattari)

Universul îmi explodează în creier. Febră insuportabilă. Sunt la un pas de Haos. Elementele se dezlănțuie. Pământul îmi fuge de sub picioare. Cine mă va reconcilia cu lucrurile? Un punct fix, caut un punct fix, și nu găsesc decât incertitudine și noroi, și un delir irepresibil.

Now the twin leaves of the seedling chestnut oak on the Carvin's cover path have dried, dropped, and blown; the acorn itself is shrunk and sere. But the sheath of the stem holds water and the white root still delicately sucks, porous and permeable, mute. The death of the self of which the great writers speak is no violent act. It is merely the joining of the great rock heart of the earth in its roll. It is merely the slow cessation of the will's sprints and the intellect's chatter: it is waiting like a hollow bell with stilled tongue. Fuge, tace, quiesce. The waiting itself is the thing.

Fusesem prevenita ca timpul fuge. Dar nu-mi imaginam ca o va face asa de repede.

It was stupid for a fugitive terrorist to go to a gas station, but in order to be a fugitive you have to fuge, and it's hard to fuge without gas.

Luptele gândurilor sunt ca într-un carusel: nici nu apucă un gând să se termine, că celălalt se și prinde de minte și te învârte în toate părțile. Stările prin care îți trece sufletul... Semeni cu o halcă de carne ce se pregătește de grătar, se bate când pe față, se întoarce pe spate, iar pe față, iar pe spate, până e praf. Măcelul timpului trecut cu cel proiectat... Când nu mai ai siguranță nici în ceea ce ai trăit și nici în ceea ce, la un moment dat, îți doreai să trăiești. Atunci când ieși din confort și când vrei adevăr, până îl dobândești, îți fuge pământul de sub picioare. Când te lepezi de minciună, nu mai ai niciun punct de sprijin. Lumea nouă în care vrei să exiști este atât de nouă, încât nu ai la ce să te raportezi, ești în aer. Când ai avut sufletul plin de încredere și într-o secundă s-a golit, când ceea ce credeai odinioară definit pentru totdeauna acum nu se mai întrevede nici măcar cât un fir de gută are voie să te clatine, dar nu să-ți taie venele. Cum se poate ca tot ceea ce trăiești ani de zile, zeci de ani... într-o zi... să dispară ca prin magie, să dispară cu totul, să rămână doar amintirea și speranța și între ele... nimic? Sunt momentele în care aș vrea să mor puțin, în care prezentul seamănă leit cu un rebus pe care nu vreau să-l trăiesc. Doar că uneori nici în ruptul capului nu poți să schimbi ceea ce trăiești, încerci să jonglezi și să ocolești, dar ești prizonier. Ce face un om lipsit de libertatea de a alege? Se omoară. Sau așteaptă. Mintea nu poate să ți-o închidă nimeni. Trăiești în povești croșetate. Nu e tot timpul necesar să înțelegi punctul în care ai ajuns. Logica nu are mereu funcție de mască de oxigen. Uneori nu trebuie să înțelegi nimic, să treci printr-o situație ca un tsunami care curăță totul în urma lui și să te trezești pur și simplu în altceva. Uneori e necesar să-ți permiți genul acesta de atitudine. O situație nu se schimbă niciodată de la sine. Cineva trebuie să acționeze. În contemplare zaci. Nu schimbi.

De te ții după umbră, fuge de tine; Fugi de ea, și te va urma.

Cand o fata simte nevoia sa nu mai fie delicata, de fapt, fuge de ea.