Fara Cuvinte Quotes

Uneori cuvintele nu trebuie sa existe,caci,daca exista,strica.Uneori vorbesti fara cuvinte. Uneori cuvintele ranesc pentru ca se revolta. Uneori cuvintele trebuie sa taca,sa faca liniste si sa asculte cum vorbeste tacerea.Uneori cuvintele se rostogolesc in saruturi si nu se mai numesc vorbe,ci taina.

Au ramas toti trei tacuti. Flacaul simti ca teama plutea in aer, chiar daca nimeni nu rostise nici un cuvant. Inca o data, intelegea limbajul fara cuvinte, Limbajul Universal.

De la o vreme, Ivan Ilici isi petrecea mai tot timpul incercand sa retraiasca clipele de odinioara, cand vechile sentimente il tinusera departe de ideea mortii. Bunaoara isi spunea: "Am sa ma ocup de slujba, doar in ea mi-am gasit rostul vietii." Si se ducea la Curte, indepartand de el toate indoielile; intra in vorba cu colegii, se aseza cum ii era altadata obiceiul, imbratisand ganditor publicul cu o privire distrata, si se rezema cu amandoua mainile slabite de bratele fotoliului de stejar, se apleca, cum facea si inainte spre colegul sau, isi lua dosarul mai aproape, schimba cateva cuvinte in soapta si-apoi deodata, ridicand ochii si indreptandu-se in jilt, rostea formula de rigoare si incepea procesul. Dar brusc, in toiul sedintei, fara a se sinchisi de desfasurarea procesului, durerea dintr-o parte isi incepea actiunea distrugatoare. Ivan Ilici isi pleca mai intai urechile la ea , apoi isi alunga gandul de la ea , dar ea isi continua actiunea si ii aparea in fata ochilor, se uita la el, iar el sta impietrit, cu ochii stinsi si se intreba: "Oare numai ea sa fie realitatea ?

Nu cunosteam cantecul, nu-l auzisem niciodata inainte si nu-l voi mai auzi niciodata. Imi amintesc doar ca era vorba de niste lamai sau portocali, nu mai stiu precis, si pentru mine asta-i un succes, c-am retinut ca era vorba de lamai, sau de portocali, caci din alte cantece pe care le-auzisem in viata mea, si-am auzit destule, caci este fizic imposibil s-ar zice, sa traiesti, chiar si asa cum traiam eu, fara sa auzi cantecele, exceptandu-i pe surzi, nu retinusem absolut nimic, niciun cuvant, nicio nota, sau atat de putine cuvinte, atat de putine note ca, ca ce, ca nimic, fraza asta a durat destul.

13. ‘’Cel pe care mi-l arati, ce insemnatate are cate stie? E asemenea unui dictionar. Important este ceea ce este.’’ 14. ‘’ Si, una cate una, dintr-o contradictie invinsa in alta, ma indrept spre tacerea intrebarilor si astfel, catre fericire. O, limbutilor! Intrebarile au stricat atat de mult oamenii! Nebun cel care spera in raspunsul providentei! ‘’ 15. ‘’Iubesti fiindca iubesti! Nu exista ratiune pentru a iubi. ‘’ 16. ‘’Te folosesti de trecutul tau ca de o priveliste, marginita aici de un munte, dincolo de un fluviu si dispui in libertate de orasele viitoare, tinand seama de ceea ce exista. Iar daca ceea ce exista n-ar exista, ai inventa cu usurinta orase de vis, caci visului nimic nu-i rezista, dar vor fi nu numai usor de imaginat, ci si pierdute in arbitrar.’’ 17. ‘’ Iar desfraul se naste din spaima de a nu reusi sa fii…La fel despre acela sau aceea care nu vedeau decat golul din oameni, caci ei sunt goi daca nu sunt ferestre inspre eternitate. Iata pentru ce in dragostea vulgara nu iubesti decat ceea ce-ti scapa, caci altfel vei fi satul si scarbit de placerea ta. ‘’ 18. ‘’Caci exista un timp al judecatii. Dar exista si un timp al devenirii.’’ 19. ‘’Nu confunda dragostea cu delirul posesiei, care adduce cea mai crunta suferinta. Caci, in ciuda parerii commune, nu dragostea te face sa suferi, ci instinctual proprietatii, care este contrariul dragostei.’’ 20. ‘’De-abia v-a fost acordata dragostea si voi, intocmai ca in falsele voastre prietenii, transformati acest dar liber in servitute si robie si, din clipa in care sunteti iubiti, incepeti sa va simtiti lezati. Si va impuneti, pentru a aservi mai bine spectacolul suferintei voastre.’’ 21. ‘’Si-ti voi raspunde prin acest mare secret, ascuns sub cuvinte vulgare si simple, pe care intelepciunea m-a facut sa-l aflu, putin cate putin, de-a lungul vietii: ca a pregati viitorul nu inseamna decat a crea prezentul. Iar cei care urmaresc imagini indepartate, fruct al inventiei lor, se irosesc in utopia si himera.’’ 22. ‘’Din distrugere in distrugere, aluneci spre vanitate, caci ea ramane singura culoare posibila, atunci cand tot ce mai exista este doar reziduu ce nu te poate hrani. …Iata ca esti obligat, in pustiul tau, sa fii satisfacut de tine insuti, caci nu mai exista nimeni in afara ta. Si esti condamnat sa strigi de-acum inainte: ‘’Eu, eu, eu’’ in gol, si nu vei primi niciodata raspuns.’’ 23. ‘’Nu aceeasi este placerea pe care ti-o da un diamant fals si un diamant pur. Cea care tace in fata ta nu este aceeasi cu o alta, in profunzimea tacerii ei. Si nu vei fi niciodata inselat de la inceput…Ce inseamna diamantul daca nu este un bolovanis tare de scurmat, care-l ascunde? Ce inseamna o spade, daca nu exista dusmani? Ce inseamna o revenire fara absenta? Ce inseamna fidelitate daca nu exista tentatie?’’ 24. ‘’Am cautat si am gasit, caci spiritul nu doreste decat ceea ce poseda. A gasi inseamna a vedea. Si cum as putea cauta ceea ce pentru mine inca nu are sens? Ti-am spus, regretful dragostei inseamna dragoste. Nimeni nu sufera de dorinta a ceea ce nu concepe.'' 25. ‘’Nu incerca sa transformi omul in altceva decat este. Caci, fara indoiala, ratiuni puternice , impotriva carora nu poti sa faci nimic, il oblige sa fie asa cum este si nu altfel. Dar il poti transforma in ceea ce este, caci omul e greu de substanta. Tu esti cel care trebuie sa alegi din el ceea ce iti place. Si sa faci desenul a ceea ce ai ales, astfel incat sa para evident tuturor si lui insusi.’’ 26. ‘’Iata de ce nu am dusmani. In dusman vad prietenul. Iar el imi devine prieten. Iau toate partile. Nu am de ce sa schimb partile. Ci le leg printr-un alt limbaj. Si aceeasi fiinta se poarta altfel.’’ 27. ‘’Umilinta inimii iti cere nu sa te umilesti, ci sa te deschizi. Aceasta este cheia transformarilor. Doar atunci poti sa daruiesti si sa primesti.’’ 28. ‘’Daca iubirea ta dispretuieste semnele iubirii sub pretextul de a atinge esenta, ea nu mai este decat vocabular.

Vedem pe marii poeti ai antichitatii - intre ei Homer, cu spada in mana - poeti cu care Dante schimba cuvinte ce nu pot fi reproduse. Insa aici troneaza tacerea, pentru ca totul este dominat de teribila pudoare a celor care nu vor vedea niciodata chipul Domnului. Dar, indata ce ajungem la cantul al cincilea, vedem ca Dante facuse deja marea sa descoperire: posibilitatea unui dialog cu sufletele mortilor, pe care apoi ii va judeca in felul sau. Nu, nu-i va judeca; el stie ca nu este judecator; judecator este altcineva; este cel de-al treilea interlocutor, este divinitatea. Ei bine, aici se afla Homer, aici se afla Platon si alti barbati ilustri. Dante vede insa doi oameni pe care ii cunoaste si care apartin lumii contemporane lui: Paolo si Francesca. El stie cum au murit cei doi adulteri. Ii cheama si ei vin indata. Dante spune: 'Quali colombe dal disio chiamate'. Suntem in fata a doi pacatosi, iar Dante ii compara cu 'doi porumbei chemati de dorinta'. Si asta pentru ca senzualitatea trebuie sa fie, de asemenea, in centrul scenei. Atunci se apropie de el Francesca, singura care vorbeste (Paolo nu poate vorbi), multumindu-i pentru ca i-a chemat, si ii spune aceste cuvinte patetice: 'Se fosse amico il re de l'universo noi preghiremmo lui de la tua pace', 'Daca Regele Universului ne-ar fi prieten l-am ruga pentru pacea ta', adaugand: 'din moment ce pacatele noastre nu-ti inspira mila'. Apoi, ea isi povesteste istoria si o spune de doua ori. Prima data o povesteste intr-o maniera rezervata, dar insista asupra faptului ca ea continua sa fie indragostita de Paolo. Continua sa fie indragostita de Paolo, deoarece sentimentul caintei este imposibil in Infern. Cainta este oprita in Infern, astfel incat, stiind ca a pacatuit, ea continua sa fie credincioasa pacatului sau, iar aceasta ii da o grandoare eroica. Ar fi fost oribil, de pilda, daca s-ar fi lamentat, daca s-ar fi cait, daca s-ar fi plans de cele intamplate. Dar ea accepta aceasta pedeapsa, stie ca pedeapsa a fost dreapta si continua sa-l iubeasca pe Paolo. Vorbind despre dragostea lor, Dante aminteste ca 'Amor condusse noi ad una morte', si, intr-adevar, dragostea i-a dus pe amandoi la moarte; amandoi au fost executati impreuna. Apoi, Dante este curios sa mai afle ceva. Dar pe el nu-l intereseaza adulterul, nu-l intereseaza in ce mod au fost descoperiti si apoi ucisi. Pe el il intereseaza ceva mult mai intim. El ar vrea sa stie cum si-au dat seama ei ca erau indragostiti, cum s-au indragostit si cum a venit timpul dulcelor suspine. [...] Aici este ceva ce nu spune Dante, ceva care se simte de-a lungul acestui intreg episod si care-i subliniaza virtutea. Iata: Dante, cu infinita compatimire, ne infatiseaza destinul celor doi amanti, dar, totodata, se simte ca el invidiaza acest destin. Ei raman in Infern, iar el se va salva. Ei insa s-au iubit, in timp ce el nu a reusit sa fie iubit de femeia pe care el o adora, Beatrice. In schimb, acesti doi infami sunt impreuna, desi nu-si pot vorbi si se rotesc in acea neagra involburare, fara nici o speranta, fara a spera macar, ne spune Dante, ca suferintele lor vor inceta vreodata, dar ei sunt impreuna, si cand ea vorbeste, spune 'noi'. Cu alte cuvinte, ea vorbeste pentru amandoi, ceea ce inseamna ca, intr-un fel, ei sunt impreuna. Sunt impreuna pentru eternitate, impartasesc amandoi Infernul, iar acest lucru ii pare lui Dante un fel de Paradis...

1. ‘’Astfel, esenta lumanarii nu este ceara care lasa urme, ci lumina.’’ 2. ‘’Cel ce iubeste doar aproprierea dragostei, nu va cunoaste niciodata intalnirea cu ea.’’ 3. ‘’Caci am aflat ca omul este asemenea unei citadele. Rastoarna zidurile pentru a-si gasi libertatea, dar nu mai e decat fortareata nimicita, deschisa inspre stele. Atunci incepe spaima de a nu mai fi.’’ 4. ‘’Si am inteles ca au nevoie de liniste. Caci numai in liniste adevarul fiecaruia se leaga si prinde radacini. Caci ceea ce e important, inainte de toate,…, este timpul.’’ 5. ‘’ …limbajul nu contine nimic care sa fie vrednic de interes. Invata sa asculti nu zarva cuvintelor, nici rationamentele ce le permit sa se insele. Invata sa privesti mai departe.’’ ‘’Iata pentru ce am dispretuit dintotdeauna, ca fiind zadarnica, zarva cuvintelor. Si nu m-am increzut in artificiile limbajului. ‘’ 6. ‘’ Caci abilitatea nu este decat un cuvant gol. In creatie nu exista ocoluri. Creezi ceea ce faci si nimic mai mult. Iar daca pretinzi ca urmarind un scop, te indrepti spre un altul, deosebit de primul, doar cel pe care cuvintele il inseala te va crede abil.’’ 7. ‘’Caci fiecare iubeste in felul sau aceeasi imagine. Doar un limbaj insuficient ii opune pe oameni unii altora, caci dorintele lor nu difera. N-am intalnit niciodata pe cel care sa doreasca dezordinea sau josnicia sau ruina. Imaginea care-i framanta si pe care ar vrea s-o intemeieze se aseamana de la un capat la celalat al universului, dar caile de atingere a ei difera.’’ 8. ‘’ Desigur, cu cat munca pe care o consumi in numele dragostei este mai grea, cu atat mai mult te exalta. Cu cat dai mai mult, cu atat cresti mai mult. Dar trebuie sa existe cineva care sa primeasca. A pierde nu inseamna niciodata a darui.’’ 9. ‘’ Caci, o data mai mult, am aflat ca logica ucide viata. Si ca nu contine nimic prin ea insasi… Dar facatorii de formule s-au inselat asupra omului. Au confundat formula, care este umbra plata a cedrului, cu cedrul, din volumul, greutatea si culoarea lui, cu incarcatura sa de pasari si frunzisul sau, care nu s-ar putea exprima si cuprinde in cuvinte firave…Caci aceia confunda formula care desemneaza, cu obiectul desemnat. Si cum ar putea suporta ceea ce nu se poate formula, sau nu s-a implinit inca, sau intra in contradictie cu un alt adevar? Cum sa stie ca, intr-un limbaj care formuleaza dar nu cuprinde, doua adevaruri se pot opune?’’ 10. ‘’ Dar daca nu te ating, te construiesc ca pe un templu. Si te inalt in lumina. Si tacerea ta inchide in ea campiile. Iar eu te iubesc dincolo de mine sau tine. Si inventez imnuri pentru a-ti celebra imperiul…Nu esti decat o treapta in drumul meu spre eternitate.’’ 11. ‘’ Dar cei pe care ii numesc liberi si hotarand numai pentru ei insisi, inexorabil singuri, aceia nu sunt condusi, plutesc fara vant in panze, iar rezistenta lor nu este decat capriciu incoerent. Cei pe care ii urasc, sunt, mai ales, cei care nu exista cu adevarat. Rasa de caini ce se cred liberi, fiind liberi de a-si schimba opiniile, de a nega (cum ar putea sti ca neaga, de vreme ce ei insisi sunt judecatori?), liberi de a trisa, de a renega si de a se vinde , si pe care ii fac sa-si schimbe parerile doar aratandu-le troaca atunci cand le e foame.’’ 12. ‘’Caci dragostea nu-ti e data ca un cadou al acestui obraz, la fel cum linistea si calmul nu sunt produs al privelistii, ci al ascensiunii reusite, al muntelui dominat, al instalarii tale in cer. La fel- dragostea. Iluzia este ca o intalnesti, cand de fapt se invata.Si se inseala cel care rataceste prin viata, pentru a fi cucerit, cunoscand prin scurte fioruri , gustul tumultului inimii si visand sa intalneasca marea febra ce il va incinge pentru totdeauna, desi ea nu este decat o desarta victorie a inimii sale. De asemenea, nu te odihnesti in dragoste, daca ea nu se transforma din zi in zi, ca in maternitate.

E fatal, dispare coninteresarea, fara sa mai vorbim a esecul unei initiative pentru sine e mic, neinsemnat, in timp ce esecul tuturor, disparind grija individuala pentru vite de pilda, dar si pentru rest, e catastrofal. Legea unii fortelor, in mod paradoxal n-ar mai functiona, fiindca oamenii raspund la chemare si se unesc doar in fata primejdiilor, inundatiilor (chiar cazul Olandei, care si-a construit cunoscutele diguri in fata marii), foc, seceta generalizata, razboi dar dupa ce toate acestea trec se intorc in ei insisi si doresc sa traiasca asa cum le place, sa se speteasca muncind, daca asta ii pasioneaza in vederea unui castig care ar fi masura efortului depus si nu sa depuna efort in paguba, fiindca sa fim atenti, degeaba ar munci ei din toate puteriloe in colectiv, daca altii ar sta si ar munci prost: gospodaria colectiva ar fi saraca sau mediocra si valoarea zilei de munca ar fi scazuta. Cu alte cuvinte, cel sirguincios va trebuie sa cedeze fatalmente o parte din munca lui celui puturor, care prin puturosenia lui ar lovi in intreaga colectivitate. Cu alte cuvinte, am iesi din domeniul implacabil al necesitatii, care sileste un om liber sa munceasca daca nu vrea sa piara, in cel al gramezii umane in care aceasta amenintare ar disparea; rezultatul: saracie generalizate, demoralizarea pentru cei vrednici, care in cele din urma vor parasi gospodaria colectiva cautindu-si alte rosturi si bunurile pamantului vor zacea neculese pe cimp... Nu pot sa prevad mai mult consecintele care ar decurge: economie in dezordine, masuri menite sa cirpeasca ici, in timp ce ar plesni dincoace, fiindca unica masura, aceea de a recunoaste un esec si a se reda oamenilor initiativa individuala, nu s-ar lua.