Ea Quotes

We've searched our database for all the quotes and captions related to Ea. Here they are! All 200 of them:

So it’s true, when all is said and done, grief is the price we pay for love.
E.A. Bucchianeri (Brushstrokes of a Gadfly, (Gadfly Saga, #1))
An acquaintance merely enjoys your company, a fair-weather companion flatters when all is well, a true friend has your best interests at heart and the pluck to tell you what you need to hear.
E.A. Bucchianeri (Brushstrokes of a Gadfly, (Gadfly Saga, #1))
Falling in love is very real, but I used to shake my head when people talked about soul mates, poor deluded individuals grasping at some supernatural ideal not intended for mortals but sounded pretty in a poetry book. Then, we met, and everything changed, the cynic has become the converted, the sceptic, an ardent zealot.
E.A. Bucchianeri (Brushstrokes of a Gadfly, (Gadfly Saga, #1))
Love, like everything else in life, should be a discovery, an adventure, and like most adventures, you don’t know you’re having one until you’re right in the middle of it.
E.A. Bucchianeri (Brushstrokes of a Gadfly, (Gadfly Saga, #1))
Errors do not cease to be errors simply because they’re ratified into law.
E.A. Bucchianeri (Brushstrokes of a Gadfly, (Gadfly Saga, #1))
... it’s a blessed thing to love and feel loved in return.
E.A. Bucchianeri (Brushstrokes of a Gadfly, (Gadfly Saga, #1))
... you’ll have to fall in love at least once in your life, or Paris has failed to rub off on you.
E.A. Bucchianeri (Brushstrokes of a Gadfly, (Gadfly Saga, #1))
The most beautiful moments always seemed to accelerate and slip beyond one’s grasp just when you want to hold onto them for as long as possible.
E.A. Bucchianeri (Brushstrokes of a Gadfly, (Gadfly Saga, #1))
Sometimes, the simple things are more fun and meaningful than all the banquets in the world ...
E.A. Bucchianeri (Brushstrokes of a Gadfly, (Gadfly Saga, #1))
Love is supposed to be based on trust, and trust on love, it's something rare and beautiful when people can confide in each other without fearing what the other person will think.
E.A. Bucchianeri (Brushstrokes of a Gadfly, (Gadfly Saga, #1))
Dispariţia iubirii e ca o oglindă întoarsă, nu se mai vede nimic, te uiţi zadarnic în ea. Gestul tău nu se mai reflectă, nu-i mai răspunde nimeni. Eşti singur.
Marin Preda (Cel mai iubit dintre pământeni)
I am an artist you know ... it is my right to be odd.
E.A. Bucchianeri (Brushstrokes of a Gadfly, (Gadfly Saga, #1))
EA: Is it the smoke that smells like vanilla? Audience: Yeah. EA: Yeah, they do that to mask the chemicals that are actually killing you.
Emilie Autumn
Poor God, how often He is blamed for all the suffering in the world. It’s like praising Satan for allowing all the good that happens.
E.A. Bucchianeri (Brushstrokes of a Gadfly, (Gadfly Saga, #1))
It was only high school after all, definitely one of the most bizarre periods in a person’s life. How anyone can come through that time well adjusted on any level is an absolute miracle.
E.A. Bucchianeri (Brushstrokes of a Gadfly, (Gadfly Saga, #1))
Weirdism is definitely the cornerstone of many an artist's career.
E.A. Bucchianeri (Brushstrokes of a Gadfly, (Gadfly Saga, #1))
It’s the unknown that draws people.
E.A. Bucchianeri (Brushstrokes of a Gadfly, (Gadfly Saga, #1))
Pînă la ea, femeia fusese pentru mine o pluralitate, de la ea încoace femeia deveni unică şi o chema cu numele ei.
Mihail Drumeş (Invitaţia la vals)
Când nu ştii ce simţi, când nu ştii de ce eşti agitat, nervos, cu capu-n nori şi cu gândurile vraişte, nu da vina pe tine - recunoaşte că ţi-e dor şi uită-te spre fiinţa care te-a răvăşit. Du-te până la ea şi vei da.. de tine, întreg.
Mihaela Rădulescu (Niste raspunsuri)
Well, if it can be thought, it can be done, a problem can be overcome,
E.A. Bucchianeri (Brushstrokes of a Gadfly, (Gadfly Saga, #1))
...it’s just another one of those things I don’t understand: everyone impresses upon you how unique you are, encouraging you to cultivate your individuality while at the same time trying to squish you and everyone else into the same ridiculous mould. It’s an artist’s right to rebel against the world’s stupidity.
E.A. Bucchianeri (Brushstrokes of a Gadfly, (Gadfly Saga, #1))
Be wise today so you don't cry tomorrow.
E.A. Bucchianeri
Sînt unii oameni atît de prosti, ca de le-ar aparea vreo idee la suprafata creierului ea s-ar sinucide din groaza de singuratate.
Emil M. Cioran (Cartea amăgirilor)
It’s not unpatriotic to denounce an injustice committed on our behalf, perhaps it’s the most patriotic thing we can do.
E.A. Bucchianeri (Brushstrokes of a Gadfly, (Gadfly Saga, #1))
... Oricît de întuneric ar fi fost, ea îl zărea, pentru că atunci cînd nu mai văd ochii, vede sufletul...
Ion Druță (Frunze de dor)
…zâmbind stângheriți. Îi salvează o baladă. Ea se prelinge ușor și-i caută buzele.
Tudor Chirilă (Exerciţii de echilibru)
... how terrible is the pain of the mind and heart when the freedom of mankind is suppressed!
E.A. Bucchianeri (Brushstrokes of a Gadfly, (Gadfly Saga, #1))
... an artist should paint from the heart, and not always what people expect. Predictability often leads to the dullest work, in my opinion, and we have been bored stiff long enough I think.
E.A. Bucchianeri (Brushstrokes of a Gadfly, (Gadfly Saga, #1))
Abortion should be listed as a weapon of mass destruction against the voiceless.
E.A. Bucchianeri
Make your lives a masterpiece, you only get one canvas.
E.A. Bucchianeri (Brushstrokes of a Gadfly, (Gadfly Saga, #1))
Love, like Fortune, favours the bold.
E.A. Bucchianeri (Brushstrokes of a Gadfly, (Gadfly Saga, #1))
It was not curiosity that killed the goose who laid the golden egg, but an insatiable greed that devoured common sense.
E.A. Bucchianeri (Brushstrokes of a Gadfly, (Gadfly Saga, #1))
Şi a găsit-o printre miile de oameni indiferenţi. I-a zărit mai întâi ochii verzi cu luminile calde si moi. S-a cutremurat până în temeliile fiinţei lui, ca şi când i s-ar fi lămurit fulgerător toate misterele vieţii. Apoi li s-au încrucişat privirile şi din uimirea ei a înţeles că şi ea l-a recunoscut, deşi nu l-a mai văzut niciodată.
Liviu Rebreanu (Adam și Eva)
... a true friend has your best interests at heart and the pluck to tell you what you need to hear.
E.A. Bucchianeri (Brushstrokes of a Gadfly, (Gadfly Saga, #1))
There are times when wisdom cannot be found in the chambers of parliament or the halls of academia but at the unpretentious setting of the kitchen table.
E.A. Bucchianeri
While she could hardly fathom what had just happened to her that night, she reached some conclusions before she fell asleep, certain things now made perfect sense; Moon River didn’t sound so syrupy, mistletoe wasn’t such a bad idea, and perhaps dating was not such a frivolous waste of time after all.
E.A. Bucchianeri (Brushstrokes of a Gadfly, (Gadfly Saga, #1))
No one messes around with a nerd’s computer and escapes unscathed.
E.A. Bucchianeri (Brushstrokes of a Gadfly, (Gadfly Saga, #1))
Theatres are curious places, magician's trick-boxes where the golden memories of dramtic triumphs linger like nostalgic ghosts, and where the unexplainable, the fantastic, the tragic, the comic and the absurd are routine occurences on and off the stage. Murders, mayhem, politcal intrigue, lucrative business, secret assignations, and of course, dinner.
E.A. Bucchianeri (Brushstrokes of a Gadfly, (Gadfly Saga, #1))
There are some things you can’t learn at any university, except for one, the University of Life... the only college where everyone is a permanent student.
E.A. Bucchianeri (Brushstrokes of a Gadfly, (Gadfly Saga, #1))
Socrates: Have you noticed on our journey how often the citizens of this new land remind each other it is a free country? Plato: I have, and think it odd they do this. Socrates: How so, Plato? Plato: It is like reminding a baker he is a baker, or a sculptor he is a sculptor. Socrates: You mean to say if someone is convinced of their trade, they have no need to be reminded. Plato: That is correct. Socrates: I agree. If these citizens were convinced of their freedom, they would not need reminders.
E.A. Bucchianeri (Brushstrokes of a Gadfly, (Gadfly Saga, #1))
Ea a renuntat la toate pentru el. Dar barbatii nu pot sa traiasca numai pentru iubire.
Liviu Rebreanu (Jar)
If you are what you eat, you are what you see and hear.
E.A. Bucchianeri (Brushstrokes of a Gadfly, (Gadfly Saga, #1))
Ea nu e în mobile,nu e în lucruri,nu e în atmosferă,nici măcar în străinătate.Ea e în mine,în sângele meu.Cum să scap de ea?În ce fel s-o alung?
Mihail Drumeş (Scrisoare de dragoste)
... what you think is right isn't the same as knowing what is right.
E.A. Bucchianeri (Brushstrokes of a Gadfly, (Gadfly Saga, #1))
You can’t enjoy art or books in a hurry.
E.A. Bucchianeri (Brushstrokes of a Gadfly, (Gadfly Saga, #1))
Sweetheart, darling, dearest, it was funny to think that these endearments, which used to sound exceedingly sentimental in movies and books, now held great importance, simple but true verbal affirmations of how they felt for each other. They were words only the heart could hear and understand, words that could impart entire pentameter sonnets in their few, short syllables.
E.A. Bucchianeri (Brushstrokes of a Gadfly, (Gadfly Saga, #1))
It is unfortunate that in most cases when the sins of the father fall on the son it is because unlike God, people refuse to forgive and forget and heap past wrongs upon innocent generations.
E.A. Bucchianeri (Brushstrokes of a Gadfly, (Gadfly Saga, #1))
If Christ is God, He cannot sin, and if suffering was a sin in and by itself, He could not have suffered and died for us. However, since He took the most horrific death to redeem us, He showed us in fact that suffering and pain have great power.
E.A. Bucchianeri (Brushstrokes of a Gadfly, (Gadfly Saga, #1))
If you boil it down, just because someone else does the wrong thing we are not exempt from doing what’s right.
E.A. Bucchianeri (Brushstrokes of a Gadfly, (Gadfly Saga, #1))
Free time is a terrible thing to waste. Read a book.
E.A. Bucchianeri
Dacă aș avea mijloace, n-aș face nimic altceva decât o bancă de lemn în mijlocul mării. Construcție grandioasă de stejar geluit, să respire pe ea, în timpul furtunii, pescărușii mai lași. E destul de istovitor să tot împingi din spate valul, dându-i oarecare nebunie; vântul, el, mai degrabă, s-ar putea așeza acolo din când în când. Și să zică așa, gândindu-se la mine: ”N-a făcut nimic bun în viața lui decât această bancă de lemn, punându-i de jur împrejur marea.” M-am gândit bine, lucrul acesta l-aș face cu dragă inimă. Ar fi ca un locaș de stat cu capul în mâini în mijlocul sufletului.
Marin Sorescu (Iona)
Pops added,"you know, they say if you don't vote, you get the government you deserve." "And if you do, you never get the results you expected," (Katherine) replied.
E.A. Bucchianeri (Brushstrokes of a Gadfly, (Gadfly Saga, #1))
Să te consideri spectator indulgent şi amuzat al lumii acesteia plină de infamie şi de prostie e să faci parte din ea, şi să beneficiezi de infamiile ei, având aerul că-i eşti deasupra.
Camil Petrescu (Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război)
Imi aminteam de ea ca de un vis frumos, intrerupt inainte de a se sfarsi.
Mihail Drumeş (Scrisoare de dragoste)
O regăsea mai departe, aşteptându-l. Nu-şi vorbeau. Trecea pe lângă ea, cu un salut, cu o privire. Se înţelegeau foarte bine din ochi şi ştiau amândoi că pentru ce ar voi să-şi spună nu sunt cuvinte.
Mihail Sebastian (Accidentul. Orașul cu salcâmi)
... the vintage of history is forever repeating ~ same old vines, same old wines!
E.A. Bucchianeri (Faust: My Soul be Damned for the World, Vol. 2)
De atunci femeia-ascunde sub pleoape-o taina si-si misca geana parc-ar zice ca ea stie ceva, ce noi nu stim, ce nimenea nu stie , nici Dumnezeu chiar.
Lucian Blaga
... food is not simply organic fuel to keep body and soul together, it is a perishable art that must be savoured at the peak of perfection.
E.A. Bucchianeri (Brushstrokes of a Gadfly, (Gadfly Saga, #1))
You know how creative people are, we have to try everything until we find our niche.
E.A. Bucchianeri (Brushstrokes of a Gadfly, (Gadfly Saga, #1))
Viaţa e un dar buclucaş. La început ai tendinţa să-l supraestimezi crezând că viaţa pe care ai primit-o este veşnică. Apoi, dimpotrivă, îl subestimezi, găsind că-i o porcărie, scurtă de nu-nţelegi nimic din ea şi pe care uneori ţi-ar veni s-o arunci de să nu se vadă. Abia către sfârşit pricepi că nu-i vorba de nici un dar, ci de un simplu împrumut. Pe care trebuie să încerci să-l meriţi.
Éric-Emmanuel Schmitt (Oscar et la dame rose)
...they say if you don't vote, you get the government you deserve, and if you do, you never get the results you expected.
E.A. Bucchianeri (Brushstrokes of a Gadfly, (Gadfly Saga, #1))
If on thoughts of death we are fed, Thus, a coffin, became my bed.
E.A. Bucchianeri (Phantom Phantasia: Poetry for the Phantom of the Opera Phan)
Trebuie sa-i sperii din cand in cand pe oameni ca sa-si pretuiasca viata. Ea nu s-a speriat. Si voia monede de durere. Stia despre ele. Stia sa geama cand cadeau stele. Poate ar fi trebuit s-o opresc... Eh, n-are cum sa ajunga departe cu monedele alea.
Tudor Chirilă (Exerciţii de echilibru)
You staying home all alone on New Year's Eve? Unthinkable. Take my advice ... the countdown should be shared with someone, or it's just another set of numbers passing you by.
E.A. Bucchianeri (Brushstrokes of a Gadfly, (Gadfly Saga, #1))
De zeci de ori pe zi deveneam alb ca varul, din cauza unui amănunt, care ar fi putut fi în legătură cu ea, în cea mai banală dintre convorbiri.
Camil Petrescu (Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război)
Oricine ştie că sinuciderea e o boală a sufletului, că nimeni nu-şi curmă zilele înainte ca ea să fi ajuns la sfîrşitul evoluţiei.
Mihail Drumeş (Invitaţia la vals)
Fără ea, viața lui nu putea avea înțeles, nici aici, nici în altă lume.
Liviu Rebreanu (Adam și Eva)
În ce mă priveşte, când apune soarele mă gândesc: A mai trecut o zi. Încă o zi în care n-am făcut nimic. Iar când răsare soarele, nu ştiu încotro să apuc, pe ce drum trebuie să merg, unde vreau să ajung. Eram sigură că fericirea există undeva, dincolo de zidurile casei noastre. Că într-o zi voi pune mâna pe ea, aşa cum pui mâna pe o ceaşcă sau pe scoarţa unui copac. Că dragostea este supremul miracol…
Cella Serghi (Cartea Mironei)
That's it. Love makes us all strong.
E.A. Bucchianeri (Brushstrokes of a Gadfly, (Gadfly Saga, #1))
Greşeala pe care o face fiecare dintre noi este că se gândeşte prea mult la micile lui înfrângeri, la dorinţele lui personale şi prea puţin la acest miracol care e viaţa, la obligaţia pe care o avem faţă de ea, obligaţia de a o face mai frumoasă, mai bună...
Cella Serghi
It’s an artist’s right to rebel against the world’s stupidity.
E.A. Bucchianeri (Brushstrokes of a Gadfly, (Gadfly Saga, #1))
Evil influence is like a nicotine patch, you cannot help but absorb what sticks to you.
E.A. Bucchianeri (Brushstrokes of a Gadfly, (Gadfly Saga, #1))
You cannot hinder someone’s free will, that’s the first law of the Universe, no matter what the decision.
E.A. Bucchianeri (Brushstrokes of a Gadfly, (Gadfly Saga, #1))
A mask you ask? Optional I find! Masks lend appeal of a mysterious kind.
E.A. Bucchianeri (Phantom Phantasia: Poetry for the Phantom of the Opera Phan)
While art thrives on the blazing colours of scandal, literature blossoms on the dark soil of tragedy.
E.A. Bucchianeri (Brushstrokes of a Gadfly, (Gadfly Saga, #1))
There has to be a cut-off somewhere between the freedom of expression and a graphically explicit free-for-all.
E.A. Bucchianeri (Brushstrokes of a Gadfly, (Gadfly Saga, #1))
... insanity is never reasonable.
E.A. Bucchianeri (Brushstrokes of a Gadfly, (Gadfly Saga, #1))
... true evil needs no reason to exist, it simply is and feeds upon itself.
E.A. Bucchianeri (A Compendium of Essays: Purcell, Hogarth and Handel, Beethoven, Liszt, Debussy, and Andrew Lloyd Webber)
Sunt sigură că o clipă poate să închidă în ea, ca un foşnet de frunză, ceva din bucuria vieţii şi din durerea ei.
Cella Serghi
Cred că nicio carte nu rezistă dacă nu zideşti în ea o parte din sufletul tău.
Cella Serghi
The rEaL wOrLd is but a fictional place where those who have narrow minds and shallow imagination compile their oppressive ideas of what rEaLiTy only should be.
Khayri R.R. Woulfe
Art is in the eye of the beholder, and everyone will have their own interpretation.
E.A. Bucchianeri (Brushstrokes of a Gadfly, (Gadfly Saga, #1))
To be, or not to be: what a question!
E.A. Bucchianeri (Faust: My Soul Be Damned for the World)
Ah, the magic of music, with it, all things are possible.
E.A. Bucchianeri (Brushstrokes of a Gadfly, (Gadfly Saga, #1))
întelegeti ca traim într-o pasare imensa care ne poarta în ea
Gellu Naum (Zenobia)
A new challenge keeps the brain kicking and the heart ticking.
E.A. Bucchianeri (Brushstrokes of a Gadfly, (Gadfly Saga, #1))
I am a Prince," he replied, being rather dense. "It is the function of a Prince—value A—to kill monsters—value B—for the purpose of establishing order—value C—and maintaining a steady supply of maidens—value D. If one inserts the derivative of value A (Prince) into the equation y equals BC plus CD squared, and sets it equal to zero, giving the apex of the parabola, namely, the point of intersection between A (Prince) and B (Monster), one determines value E—a stable kingdom. It is all very complicated, and if you have a chart handy I can graph it for you.
Catherynne M. Valente (In the Night Garden (The Orphan's Tales, #1))
Ah college years, those were the days. Pure freedom ... leaving home for the first time…the parties…” "What about the tutorials, the lectures, the large building with all the books called the ‘library’?” “Is that what those were?” Gerry blithely replied.
E.A. Bucchianeri (Brushstrokes of a Gadfly, (Gadfly Saga, #1))
Se întâmpla ca o femeie să întâlnească o epavă şi să decidă să facă din ea un bărbat sănătos. Uneori, reuşeşte. Se întâmplă ca o femeie să întâlnească un bărbat sănătos şi să decidă să facă din el o epavă. Chestia asta îi reuşeşte întotdeauna.
Cesare Pavese
It's a shame there has to be a tragedy before the best in people will finally shine.
E.A. Bucchianeri (Brushstrokes of a Gadfly, (Gadfly Saga, #1))
Aku tidak ingin cinta yang sejati. Tapi biarkan aku mencicipi cinta yang bukan sesaat. Biarkan aku berjuang dan bertahan di sana. Biarkan aku tersiksa untuk terus belajar bersetia. Aku rela tenggelam di sana, sebagaimana segelintir orang yang beruntung mendapatkannya.
Puthut EA (Cinta Tak Pernah Tepat Waktu)
Ea plânge şi-a căzut pe clape, Şi geme greu ca în delir... În dezacord clavirul moare, Şi ninge ca-ntr-un cimitir. (Nevroză)
George Bacovia
One piece of wisdom a writer quickly learns ~ typos keep you humble.
E.A. Bucchianeri
It was exciting to be off on a journey she had looked forward to for months. Oddly, the billowing diesel fumes of the airport did not smell like suffocating effluence, it assumed a peculiar pungent scent that morning, like the beginning of a new adventure, if an adventure could exude a fragrance.
E.A. Bucchianeri (Brushstrokes of a Gadfly, (Gadfly Saga, #1))
If you cannot judge a book by its cover, surely we should not judge an author by one book alone?
E.A. Bucchianeri
... The Book is more important than your plans for it. You have to go with what works for The Book ~ if your ideas appear hollow or forced when they are put on paper, chop them, erase them, pulverise them and start again. Don't whine when things are not going your way, because they are going the right way for The Book, which is more important. The show must go on, and so must The Book.
E.A. Bucchianeri
The devil has not vanished simply because people refuse to believe he exists, no more than God has...
E.A. Bucchianeri (Brushstrokes of a Gadfly, (Gadfly Saga, #1))
Ținea la el! Ei, și? Și el ținea la ea, și unde scrie că lucrul cel mai potrivit care urmau să-l facă ei doi era să-și răpească unul altuia libertatea? Numai pentru că dintre atîția bărbați ți-a plăcut la un moment dat unul singur? Acest moment dat nu e numai un ”moment”, cum spune și cuvîntul, adică ceva trecător, dar mai e și ”dat”, adică impus de împrejurări. Nu e deci clar că valoarea lui dispare îndată ce dispar împrejurările?
Marin Preda (Marele singuratic (vol. I & II))
God Is, Lucifer is a devil, and there is a Hell.
E.A. Bucchianeri (Faust: My Soul be Damned for the World, Vol. 1)
Hidup ini selebar layar tv, jika kita membukanya, lelahku lelahmu tak cukup untuk mengarunginya. Dan jika kita menutupnya tak butuh satu tarikan nafas untuk selesai... untuk sudah.
Puthut EA (Dua Tangisan pada Satu Malam)
Oamenii sunt de două feluri, unii sunt asemeni unor oglinzi, dacă îţi reflecţi iubirea în ei, o vei primi înapoi. Exact cum faci tu când te priveşti în oglindă, îi oferi o imagine şi ea te răsplăteşte cu alta la fel. Sunt însă şi oameni care nu pot oglindi, e ca şi cum ai încerca să-ţi priveşti chipul în perete. Poţi sta acolo mult şi bine, nu-ţi va oferi nimic. Doar dacă vor dori, se vor putea transforma în oglinzi.
Moise D. (Gol de timp)
Democracy was supposed to champion freedom of speech, and yet the simple rules of table decorum could clamp down on the rights their forefathers had fought and died for.
E.A. Bucchianeri (Brushstrokes of a Gadfly, (Gadfly Saga, #1))
... love for our neighbours does not die the minute we enter heaven, it intensifies.
E.A. Bucchianeri (Brushstrokes of a Gadfly, (Gadfly Saga, #1))
Osiris became the type and symbol of resurrection among the Egyptians of all periods, because he was a god who had been originally a mortal and had risen from the dead.
E.A. Wallis Budge (The Book of the Dead)
I believe books should be like a prime rib steak ~ good and thick.
E.A. Bucchianeri
Righteous, I like that. Kinda fitting when you think about it. If we danced and shared music, we'd be too busy en-joy-in' life to start a war.
E.A. Bucchianeri (Brushstrokes of a Gadfly, (Gadfly Saga, #1))
If you want to find out if someone is a true bookworm or not, give them a thousand page novel and see what happens.
E.A. Bucchianeri
Since art is considered a noble field, art should be used to promote all that is good and noble, and in a noble fashion.
E.A. Bucchianeri (Brushstrokes of a Gadfly, (Gadfly Saga, #1))
We are the sum total of the decisions we have made.
E.A. Bucchianeri
When in doubt, throw doubt out and have a little faith....
E.A. Bucchianeri (Brushstrokes of a Gadfly, (Gadfly Saga, #1))
Dramaturgii greci, clasici şi moderni au optat inevitabil pentru tragedie pentru că fericirea, te rog să mă crezi, nu impresionează pe nimeni şi nici nu se pot scrie mai mult de trei pagini despre ea.
Mihail Drumeş (Scrisoare de dragoste)
True beauty lies not upon gilded veneers, But found in the soul within.
E.A. Bucchianeri (Phantom Phantasia: Poetry for the Phantom of the Opera Phan)
She preferred the quiet solitary atmosphere, to create in her own world of paint and colour, the thrill of anticipating how her works would turn out as she eyed the blank sheets of paper or canvas before starting her next masterpiece. How satisfying it was to mess around in paint gear, without having to worry about spills, starch or frills, that was the life!
E.A. Bucchianeri (Brushstrokes of a Gadfly, (Gadfly Saga, #1))
Am sa viermuiesc singur, am sa umblu razna prin lume, ca un sicriu, purtînd în mine imaginea ei aproape lesinata pe care o iubesc neînchipuit de mult, am sa-i vorbesc, în gînd, prin paduri si prin gari, am sa-i fac patul în mine, s-o culc, în fiecare seara, s-o învelesc în cîrpe, voi stiti foarte bine cîte cârpe poarta în sine fiecare dintre noi, si ea n-o sa-mi raspunda niciodata pentru ca n-o sa ma auda cînd o sa-i spun nani-nani, pentru ca acolo, în mine, în cîrpele din ea, are sa-l înveleasca pe iubitul ei care o va purta învelita în cîrpele din el si o va legana si îi va spune nani-nani si asa mai departe;
Gellu Naum (Zenobia)
Editors can be stupid at times. They just ignore that author’s intention. I always try to read unabridged editions, so much is lost with cut versions of classic literature, even movies don’t make sense when they are edited too much. I love the longueurs of a book even if they seem pointless because you can get a peek into the author’s mind, a glimpse of their creative soul. I mean, how would people like it if editors came along and said to an artist, ‘Whoops, you left just a tad too much space around that lily pad there, lets crop that a bit, shall we?’. Monet would be ripping his hair out.
E.A. Bucchianeri (Brushstrokes of a Gadfly, (Gadfly Saga, #1))
O musculiță efemeră se naște la nouă dimineață, în lungile zile de vară, ca să moară la cinci seara; cum ar putea ea înțelege cuvântul noapte? Mai dă-i cinci ore de viață, și ea va vedea și va înțelege ce e noaptea.
Stendhal (The Red and the Black)
Thus, Marlowe posed the silent question: could aspiring Icarus be happy with a toilsome life on land managing a plough with plodding oxen having once tasted the weightless bliss of flight?
E.A. Bucchianeri (Faust: My Soul Be Damned for the World)
Secretul fericirii, sau cel puțin al liniștii, e să știi să desparți sexul de iubire. Și, dacă e posibil, să elimini iubirea romantică din viața ta, căci ea te face să suferi.
Mario Vargas Llosa (Travesuras de la niña mala)
Cred ca am gresit, ca am pierdut, intr-un anumit moment, legatura cu femeia pe care o iubeam. Iar acum nu am nevoie decat de-o harta, vreau sa ma duc la ea
Paulo Coelho (The Zahir)
Speed is not always a constituent to great work, the process of creation should be given time and thought.
E.A. Bucchianeri (Brushstrokes of a Gadfly, (Gadfly Saga, #1))
Claim me, and your every movement, every breath, every word will be written upon my heart, for eternity. You will be immortal yet.
E.A. Carter (The Lost Valor of Love (Transcendence, #1))
Apoi toate gândurile îi pieriră și sufletul rămase gol în fața ei. Numai pe ea o mai vedea, parcă ar fi dispărut lumea întreagă.
Liviu Rebreanu (Adam și Eva)
They lived off each other's hypocrisy, fuelling a worthless market of trash.
E.A. Bucchianeri (Brushstrokes of a Gadfly, (Gadfly Saga, #1))
Stay away from the underground lake I implore, The Siren will see you are heard of no more.
E.A. Bucchianeri (Phantom Phantasia: Poetry for the Phantom of the Opera Phan)
Societatea cere mereu oameni robusti, care sa se straduiasca cu spor pentru ea, sa-I duca mai departe rostul. Melancolia firii mele nu ar fi niciodata inteleasa.
George Bacovia
- Te iubesc foarte mult.. dar undeva, lipsește ceva. - Unde? întrebă ea privindu-l. -O, înăuntru, în mine. Eu ar trebui să mă rușinez.. sunt un olog psihic.
D.H. Lawrence (Sons and Lovers)
„Viața e o curvă, și dacă n-o fuți tu, te va fute ea” spune o vorbă veche. Ei, bine, eu am futut-o dar am uitat să folosesc prezervativele și acum plătesc polițele.
Costi Boșneag
DeathWish: You spent some time working with Courtney Love and Billy Corgan on a creative level, how did this experience help your growth as an artist? EA: It didn't -- it stunted it entirely. I gave up over a year of my life and career helping Billy with his flop of an album and designing and building all of the costumes for his music video. With Courtney, we were friends, but I spent years working to record and promote her flop of an album only to find that my value increased every time I peed in an orange juice bottle so that she could fake her way through a drug test. Not exactly a haven for artistic growth.
Emilie Autumn
... a man doesn't like to have his ego popped, especially when he prides himself on his sagacity, and then to be proved wrong by a man who claims he doesn't know anything.
E.A. Bucchianeri (Brushstrokes of a Gadfly, (Gadfly Saga, #1))
There's nothing like a printed book; the weight, the woody scent, the feel, the look.
E.A. Bucchianeri
Nu toti barbatii vor iubi asa. Nu toti barbatii stiu sa alinieze cuvinte care sa devina versuri spre a vorbi despre femeia pe care o iubesc - dar le simti privirea si un fel anume de a se purta cu ea care-ti spune tot. Ii ador pe barbatii care vad la femeilor lor amanunte sublime, care observa mici si rafinate detalii pe care le iubesc ca pe intreg. In afara de sani, fund, picioare si buze, femeile norocoase au privilegiul, din partea barbatilor lor, de a fi admirate pentru felul in care-si trec mana prin par...pentru cat sunt de frumoase cand gatesc si fredoneaza balade rock...pentru pielea si aroma lor...sau pentru zambetul fierbinte cu care-i intampina mereu...pentru felul ciudat in care se ung cu creme si mirodenii de femeie...sau pentru glezna impecabila..pentru modul adorabil in care stau bosumflate superficial, asteptand sarutul de impacare...pentru linistea din glas...sau pentru tinuta lor cand merg pe strada...pentru felul in care converseaza cu prietenii si pentru bunatatea lor...pentru cat de sexy sunt cu samponul in ochi...pentru cat de fragile sunt cand plang...pentru cat de frumos isi iubesc barbatii si cum stiu sa aiba grija de ei...
Mihaela Rădulescu (Niste raspunsuri)
Gândurile i se înșirară ca într-un cerc în care nu mai putea pătrunde nimic afară de ea. Remușcări și păreri de rău încadrau toate crâmpeiele de amintiri șoptindu-i ca a scăpat din mâini un noroc ce nu se mai întoarce niciodată.
Liviu Rebreanu (Adam și Eva)
Cand nu stii ce simti, cand nu stii de ce esti agitat, nervos, cu capu-n nori si cu gandurile vraiste, nu da vina pe tine - recunoaste ca ti-e dor si uita-te spre fiinta care te-a ravasit. Du-te pana la ea si vei da... de tine, intreg.
Mihaela Rădulescu (Niste raspunsuri)
... the lofty mind of man can be imprisoned by the artifices of its own making.
E.A. Bucchianeri (Faust: My Soul Be Damned for the World)
If there are damned souls in Hell, it is because men blind themselves.
E.A. Bucchianeri (Faust: My Soul be Damned for the World, Vol. 1)
Iubește! Să iubești mereu câte ceva, o dimineaţă, cana de cafea, floarea din fereastră, drumul spre şcoală, iubeşte oamenii, iubeşte tot. Mărunt sau imens, colorat sau şters, oricum ar fi. Nu ştii de unde se întoarce iubirea. Dacă stai cu ea în braţe şi cauți pe cineva să o dăruieşti, nu vei fi niciodată fericit pentru că îţi va fi greu să găseşti pe cineva care să merite cu adevărat. Iar în timp, vei deveni şi mai pretenţios. Vei muri singur cu un munte de iubire lângă tine. Împrăşti-o în jurul tău. Vei fi fericit în fiecare zi pentru că vei putea spune "Azi iubesc!
Moise D. (Gol de timp)
H for Hurry, E for Er-gent, L for Love Me Do and P for Please, pl-ea-se help me!' pleaded Fred. Ringo creaked open the door. 'Your story has touched my heart... Come in.' 'Bless you!' 'Did I sneeze?' Ringo smiled.
The Beatles (Yellow Submarine)
living soul for ever.
E.A. Wallis Budge (The Book of the Dead)
#Twitter: proudly promoting ghastly grammar and silly misspelling since 2006.
E.A. Bucchianeri
There is much to discover that's not on the back cover!
E.A. Bucchianeri
I'll tell you a secret. A raven created the world. When Noah sent him out to find land, he couldn't find any. It had all been washed away. So he created it. He shat the dry land and he pissed the the fresh water. Then he flew off, laughing fit to burst. So the world eas there for the dove to find. Really? They don't admit to it, of course. Who wants to be blamed for creating the world?
Neil Gaiman (The Sandman, Vol. 9: The Kindly Ones)
The gates of Hell are terrible to behold, are they not?
E.A. Bucchianeri (Brushstrokes of a Gadfly, (Gadfly Saga, #1))
The simple everyday experiences become the doorway to new thoughts and inspirations.
E.A. Bucchianeri
There are many forms of tyrants, but there are none so terrible as those stifling their own people in the name of freedom.
E.A. Bucchianeri (Lord of the Rings: Apocalyptic Prophecies)
When Hitler marched across the Rhine To take the land of France, La dame de fer decided, ‘Let’s make the tyrant dance.’ Let him take the land and city, The hills and every flower, One thing he will never have, The elegant Eiffel Tower. The French cut the cables, The elevators stood still, ‘If he wants to reach the top, Let him walk it, if he will.’ The invaders hung a swastika The largest ever seen. But a fresh breeze blew And away it flew, Never more to be seen. They hung up a second mark, Smaller than the first, But a patriot climbed With a thought in mind: ‘Never your duty shirk.’ Up the iron lady He stealthily made his way, Hanging the bright tricolour, He heroically saved the day. Then, for some strange reason, A mystery to this day, Hitler never climbed the tower, On the ground he had to stay. At last he ordered she be razed Down to a twisted pile. A futile attack, for still she stands Beaming her metallic smile.
E.A. Bucchianeri (Brushstrokes of a Gadfly, (Gadfly Saga, #1))
Mengapa kamu beri aku imbalan yang sangat besar untuk kerjaku yang sangat sederhana ini? Sementara aku tahu orang-orang di sekitarmu kamu peras keringat dan pikirannya, kamu lucuti mental hidupnya.
Puthut EA (Cinta Tak Pernah Tepat Waktu)
There's something satisfying about getting your hands in the soil.
E.A. Bucchianeri (Vocation of a Gadfly (Gadfly Saga, #2))
You can kill a book quicker by your silence than by a bad review.
E.A. Bucchianeri
Faustus, who embraced evil and shunned righteousness, became the foremost symbol of the misuse of free will, that sublime gift from God with its inherent opportunity to choose virtue and reject iniquity. “What shall a man gain if he has the whole world and lose his soul,” (Matt. 16: v. 26) - but for a notorious name, the ethereal shadow of a career, and a brief life of fleeting pleasure with no true peace? This was the blackest and most captivating tragedy of all, few could have remained indifferent to the growing intrigue of this individual who apparently shook hands with the devil and freely chose to descend to the molten, sulphuric chasm of Hell for all eternity for so little in exchange. It is a drama that continues to fascinate today as powerfully as when Faustus first disseminated his infamous card in the Heidelberg locale to the scandal of his generation. In fine, a life of good or evil, the hope of Heaven or the despair of Hell, Faustus stands as a reminder that the choice between these two absolutes also falls to us.
E.A. Bucchianeri (Faust: My Soul be Damned for the World, Vol. 1)
Benar bahwa kamu punya hak untuk mencoba menemukan pengganti perempuan itu. Tapi bukan begitu caranya. Ibarat seorang atlet yang cedera, seharusnya disembuhkan dulu luka itu, baru berlatih lagi dan bertanding lagi. Sebab jika ia terluka dan tetap berlatih serta bertanding, kamu akan semakin terluka, bahkan jika kasus itu sepertimu, bisa melukai orang lain.
Puthut EA (Cinta Tak Pernah Tepat Waktu)
Uneori mă gândesc că iubirea asta imensă şi inutilă pe care o simt pentru propria-mi fiinţă încurcă totul, face ca fiecare zi să fie atât de greu de dus cu bine la un final dacă nu fericit cel puţin nu tragic, că strică tot ce se mai poate strica. Îmi place să visez la cât de liber aş fi fost fără ea.
Cristina Nemerovschi (Sânge Satanic (Sânge Satanic, #1))
He offered his love ... she could not bother, She gives her love to the other! The other!
E.A. Bucchianeri (Phantom Phantasia: Poetry for the Phantom of the Opera Phan)
Mă cuprindea o nesfârşită tristeţe văzând că nici femeia asta, pe care o credeam aproape sulfet din sufletul meu, nu înţelegea că poţi să lupţi cu îndârjire şi fără cruţare pentru triumful unei idei, dar în acelaşi timp să-ţi fie silă să te frămânţi pentru o sumă, fie ea oricât de mare, să loveşti aprig cu coatele.
Camil Petrescu (Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război)
Câţi oameni sunt într-un singur om? Tot atâţia câte stele sunt cuprinse într-o picătură de rouă sub cerul cel limpede al nopţii. Şi, dac-ai mări acea picătură, să te poţi uita în adâncul ei, ai revedea toate miile de stele ale cerului, fiecare — o lume, fiecare cu ţări şi popoare, fiecare cu istoria evilor ei scrisă pe ea — un univers într-o picătură trecătoare.
Mihai Eminescu (Sărmanul Dionis)
He began to see the truth, that Ged had neither lost nor won but, naming the shadow of his death with his own name, had made himself whole: a man: who, knowing his whole true self, cannot be used or possessed by any power other than himself, and whose life therefore is lived for life's sake and never in the service of ruin, or pain, or hatred, or the dark. In the Creation of Ea, which is the oldest song, it is said, 'Only in silence the word, only in dark the light, only in dying life: bright the hawk's flight on the empty sky.
Ursula K. Le Guin (A Wizard of Earthsea (Earthsea Cycle, #1))
Poezia în esența ei nu ţine de cuvinte. Esenţa poeziei nu trebuie mai întîi căutată în limbă... Limba pentru poezie nu este altceva decît un vehicul.Dar ea, poezia, se face simţită prin limbă, pentru că din toate părţile trupului vorbirea seamănă cel mai puţin cu rădăcina sa, cu trupul, după cum frunza seamănă cel mai puţin cu rădăcina copacului.
Nichita Stănescu (Cartea de recitire)
nu mai e nimic de făcut; trebuie să trăim împreună... Până la sfârşitul vieţii, adăugai eu turburat. Nu ştiu dacă ai simţit vreodată cât e de gravă şi de definitivă o asemenea dragoste; dacă ţi-ai dat vreodată seama că, orice s-ar întâmpla, nu te mai poţi despărţi de fiinţa iubită, că eşti legat de ea până la moarte, în sensul concret al cuvântului. Adică numai eventuala ei moarte îţi mai poate reda libertatea. Altminteri, cât trăieşte ea, fie că eşti sau nu eşti îndrăgostit, fie că vrea sau nu mai vrea iubita, te simţi al ei, legat de ea, ursit ei
Mircea Eliade (Nuntă în cer)
Mă inspiră traiectoriile, mersul, deplasarea. Mă inspiră poveștile, din clipa în care nu sunt nimic altceva decât o idee vagă, până în momentul finalului, în care sunt complete, împlinite, și pleacă să se cuibărească într-o minte pregătită să le îmbrățișeze și poate chiar să trăiască pentru ele. Mă inspiră anotimpurile, și în special acele momente în care ele se îmbină, pentru că este vorba tot despre o schimbare, o transformare. Mă inspiră locurile pe care le-am vizitat în perioade diferite din viața mea. Mă inspiră muzica, dar nu ea în sine, ci tot ceea ce simțim noi când o ascultăm; unele dintre cele mai frumoase momente mi se par cele în care realizezi, ascultând același fragment muzical, cât de diferit ești față de ultima dată când l-ai ascultat. Mă inspiră nu cărțile în sine, ci tot acel haos de idei care ți se naște în timp ce înțelegi și simți o carte. Și, firește, mă inspiră oamenii și tot ce au ei neexplicit, neclar, difuz, vag, neînțeles, neacceptat, necunoscut, nemaiîntâlnit, complicat, divers, ciudat, ascuns, nebunesc, rușinos, intens.
Cristina Nemerovschi
You know something is wrong when the government declares opening someone else’s mail is a felony but your internet activity is fair game for data collecting.
E.A. Bucchianeri
There are so many problems to solve on this planet first before we begin to trash other worlds.
E.A. Bucchianeri (Brushstrokes of a Gadfly, (Gadfly Saga, #1))
Have you ever felt you were born in the wrong decade, or came just a bit too late and missed out on all the good stuff when it was in its heyday?
E.A. Bucchianeri (Brushstrokes of a Gadfly, (Gadfly Saga, #1))
The devil did not need to work at all when people were so willing to do his dirty work for him.
E.A. Bucchianeri (Vocation of a Gadfly (Gadfly Saga, #2))
I love you, even past the boundary of eternity. Not even the end of my existence could extinguish the love I feel for you.
E.A. Carter (The Call of Eternity (Transcendence, #2))
Aș fi vrut să fiu un copac sau să am puterea să las viața să-mi crească singură de undeva din burtă sau de sub coaste și să se răspândească apoi prin mâini și prin picioare,prin gât și prin fiecare fir de păr,în orice direcție ar fi vrut ea,ca un trandafir care se cațără pe o casă.Așa aș vrea să mă cațăr pe lume.
Maria Ellis (Carte de colorat pentru orbi)
Cum să fac să nu o iau în brațe când o văd trecând prin univers? îmi fac o listă: de pus mereu în buzunar un trotuar de rezervă, când o văd că se apropie de mine scot trotuarul și trec pe partea cealaltă mă prefac neatent, întorc capul spre zid mă zidesc în el trec prin zid sau: mă întorc brusc și o iau la fugă înapoi, toată lumea va înțelege, (am uitat ceva esențial, undeva, cu zece douăzeci treizeci de ani în urmă, fug înapoi spre copilărie) sau, și mai bine, când o văd că se apropie de mine îmi ridic brațele, le transform în aripi, descopăr brusc că sunt capabil să zbor, la revedere, Domnișoară nu mai sunt obligat să mor dacă nu vă iau în brațe sau, și mai bine, nu mă mai nasc, nu mai scriu nimic nici măcar acest poem nu mai există nu, nu pot să-i fac asta, ea trăiește cu un poem pe zi mai bine mă prefac în poem se va parfuma cu mine, se va lipi de mine la micul dejun mă va citi poate de mai multe ori…
Matei Vişniec (Negustorul de începuturi de roman)
Morala constituie pentru arta o primejdie pe care multi o subestimeaza, arta se apropie mai mult de natura, prin cruzimea ei infantila, decat morala, care e creatia spiritului uman matur, impins de nevoia de a pune ordine in viata afectiva si de a tine in frau instinctele. Uneori, ea devine necrutatoare,tinzand la suprimarea totala a instinctelor, ca si cand fara ele fiinta umana ar putea supravietui.
Marin Preda (Imposibila întoarcere)
În tristete, totul are doua fete. Nu poti fi nici în iad si nici în rai, nici în viata si nici în moarte, nici fericit si nici nefericit. Un plîns fara lacrimi, un echivoc fara sfîrsit. Caci nu te izgoneste ea în aceeasi masura din aceasta lume, ca si din cealalta? Esti trist de totdeauna, nu de acum. Si acest totdeauna e toata lumea înainte de nasterea ta. Nu-i tristetea amintirea vremii în care n-am fost?
Emil M. Cioran (Cartea amăgirilor)
When Anu the Sublime, King of the Anunnaki, and Bel, the lord of Heaven and earth, who decreed the fate of the land assigned to Marduk, the over-ruling son of Ea, God of righteousness, dominion over earthly man, and made him great among the Igigi, they called Babylon by his illustrious name, made it great on earth, and founded an everlasting kingdom in it, whose foundations are laid so solidly as those of heaven and earth; then Anu and Bel called by name me, Hammurabi, the exalted prince, who feared God, to bring about the rule of righteousness in the land, to destroy the wicked and the evil-doers; so that the strong should not harm the weak, so that I should rule over the black-headed people like Shamash and enlighten the land, to further the well-being of mankind. ...When Marduk sent me to rule over men, to give the protection of right to the land, I did right and righteousness in . . . , and brought about the well-being of the oppressed. [The oldest known written code of laws from around 1772 BCE]
Hammurabi (The Code of Hammurabi)
You cannot sodomize a Sacrament and expect God to say, 'Well done.
E.A. Bucchianeri
Oricât de mult ai iubi o femeie, oricâtă încredere ai avea în ea, oricare ar fi siguranța în viitor pe care ți-o dă trecutul ei, ești întotdeauna mai mult sau mai puțin gelos. Dacă ai fost îndrăgostit, cu adevărat îndrăgostit, desigur ai resimțit această nevoie de a izola de restul lumii ființa în a cărei inimă ai vrea să fii numai tu. Mi se pare că oricât ar fi de indiferentă la ceea ce o înconjoară, femeia iubită își pierde din parfumul și din armonia ei în contact cu oamenii și cu lucrurile.
Alexandre Dumas fils
Trebuie să găsesc o felie de timp să mă caut. Timpul meu și numai al meu. Mă întreb ce-mi voi spune cand mă voi gasi? Habar n-am. Poate mă voi privi lung și voi întreba: cine ești tu? Poate nu mă voi recunoaște. Poate voi trece pe lângă mine, pur și simplu. Poate eu cea adevărată nu are chef să se întîlnească sau să vorbească cu mine. De unde să știu ce vrea dacă n-o cunosc? Îmi doresc această întâlnire, dar mi-e și frică de ea. Nu știu de ce..
Oana Pellea (Jurnal 2003 - 2009)
(The Mona Lisa), that really is the ugliest portrait I’ve seen, the only thing that supposedly makes it famous is the mystery behind it,” Katherine admitted as she remembered her trips to the Louvre and how she shook her head at the poor tourists crowding around to see a jaundiced, eyebrow-less lady that reminded her of tight-lipped Washington on the dollar bill. Surely, they could have chosen a better portrait of the First President for their currency?
E.A. Bucchianeri (Brushstrokes of a Gadfly, (Gadfly Saga, #1))
S-a întors și mirosul ăsta pe care îl urăsc atât de mult, mirosul fricii, al panicii fără de scăpare. Mi-am dorit dintotdeauna să fug, știu, e o prostie, dar asta e prima senzație care te încearcă, știi că nu ai cum să scapi de fantomele minții tale dar primul impuls e să fugi din locul unde te afli când te lovește. Am coborât din mașină dar ea era încă acolo, pentru totdeauna acolo. Nu voi fi vindecat niciodată. Uneori, doarme, dar de plecat nu va pleca niciodată.
Cristina Nemerovschi (Sânge Satanic (Sânge Satanic, #1))
In genere, femeia nu-si insala barbatul si nu-l tradeaza, daca el singur nu-i acela care sa-i strice sau sa-i calce inima singur in picioare, daca nu o dezgusta ori n-o respinge prin micimea lui, prin egoismul lui, prin ingustimea vederilor. Deci, trebuie sa iubesti. Ca ea sa nu se simta numai femela ta, ci faptura cea mai scumpa pentru tine, copilul tau, prietenul tau; poart-o la san, ca sa-i fie cald si atunci poti fi sigur de ea, atunci, cu fiecare an care trece, se va lipi tot mai mult de tine, pana cand o sa va lipiti de tot, ca gemenii siamezi. Daca nu-i dai toate astea, o strici, o dezgusti prin nimicnicia ta si se indeparteaza. Te va parasi de indata ce maini mai nobile se vor intinde spre ea, caci trebuie s-o faca, are nevoie de caldura si de consideratie ca de aerul pe care-l respira.
Henryk Sienkiewicz (Without Dogma: A Novel of Modern Poland)
Triunghiul Mortii: Traim, domnule, intr-o lume fara onoare si fara limite morale. Cum as putea fi fericit? Poate dumneavoastra, oamenii politici, s-o duceti altfel. Vorbiti de clasa noastra politica, ei bine, ea confirma ca am ajuns o tara plina de secaturi. O tara minora, cazuta rusinos la examenul de capacitate in fata europei. Aici ne-au adus politicienii ordinari! Hotii, improvizati astazi in moralisti. Ministrii ce s-au vandut o viata-ntreaga. Parlamentari contrabandisti. Boala o avem in suflet, exista o epidemie infricosatoare de meningita morala, iar tara trebuia sa ajunga aici tarata pe marginea prapastiei de unii conducatori care sunt hoti la drumul mare.
Sergiu Nicolaescu
Vine un moment în viaţa omului în care trebuie să se trezească din rutină şi din amorţeala sufletului şi să-şi evalueze viaţa, cu tot ceea ce înseamnă ea: realizări, eşecuri, fericire, tristeţe şi oameni. Un moment de sinceritate, în care să înceteze să se mai amăgească. De prea multe ori amânăm acel moment. Îl amânăm, poate, din lipsa de curaj, de dragul unor oameni pe care-i iubim şi care depind de noi, de teama că un nou început nu ne asigură o reuşită, sau poate pentru că încă nu suntem pregătiţi să abandonăm drumul care nu ne duce nicăieri şi să pornim spre drumuri noi. Nu e uşor... Pentru că un astfel de moment presupune rupturi dureroase de oameni, de locuri şi renunţări la vise. Omul nu ştie cât este de puternic până când nu se aruncă în luptă. Iar teama de eşec îl face uneori laş şi îl obligă să se resemneze cu o viaţă lipsită de frumos şi de sens. Sau e posibil ca, uneori, omul să uite să se preţuiască şi trăieşte cu impresia că nu merită o viaţă frumoasă, că fericirea este pentru cei aleşi, şi de aceea nici nu îndrăzneşte măcar să spere, să viseze şi să lupte. Acest moment îl sperie... îl sperie schimbările drastice, alegerile, luptele, incertitudinile şi nu se gândeşte aproape deloc că el înseamnă, de fapt, un nou început, alte posibilităţi, o salvare dintr-o viaţă netrăită aşa cum ar trebui. Şi astfel îşi iroseşte viaţa şi se abandonează pe sine neputinţei. Iar într-o zi se trezeşte cu sufletul încărcat cu regrete şi cu convingerea că e prea târziu...
Irina Binder (Fluturi (vol. I+II))
Să încerci să dormi e o înfrîngere, şi nu una curată – eşti ţinut ca în portocala mecanică cu pleoapele răsfrînte ca să te holbezi la o stivă de eşecuri nenorocite, între care se află greşelile altora şi ale tale, decese şi copii legalizate, lama rece pe care te deplasezi ca un cursor de plastic, amintirile scîrbite ele de tine cum eşti tu de ele, şi nu în ultimul rînd replicile usturătoare pe care nu le-ai găsit. Plus acele lucruri mai grele. Dacă o cană cade de pe masă şi se face ţăndări, nu ţi-ar trece prin cap să încerci să mai bei din ea. În schimb, nimic nu te poate face să încetezi să mai aparţii unei iubiri care s-a terminat. Nimic nu poate fi suficient de dur pentru tine încît să renunţi, încît să te potoleşti, nici evidenţa nepăsării celuilalt, sau a trădării lui, nici evidenţa neputinţei tale sau chiar a propriei tale trădări. Nu te gîndeşti decît la cum să bei din nou din cana care s-a făcut ţăndări.
Cătălin Pavel (Aproape a şaptea parte din lume)
I could hear and indescribable seething roar which wasn't which wasn't in my ear but everywhere and had nothing to do with sounds. I realised that I had died and reborn numberless times but just didn't remember especially because the transitions from life to death and back to life are so ghostly eas, a magical action for naught, like falling asleep and waking up again a million times, the utter casualness and deep ignorance of it. I realised it was only because of the stability of the intrinsic Mind that these ripples of birth and death took place, like the action of wind on a sheet of pure, serene, mirror-like water. I felt sweet, swinging bliss, like a big shot of heroin in the mainline vein, like a gulp of wine late in the afternoon and it makes you shudder; my feet tingled. I thought I was going to die the very next moment.
Jack Kerouac (On the Road)
Intimitatea mea cu celălalt corp al meu este permanentă, când dorm ştiu şi în vis că e lângă mine, dar în orele de dragoste fizică ea devine totală. Atunci nu mai disting privirea de atingere, tandreţea de violenţă, fericirea de suferinţă. Numai pe ea o vreau pentru că numai pe ea o cunosc. Ii privesc, între coapse, «fluturele cu aripi lipite somnoros» şi ştiu că e, cu adevărat, cel mai frumos lucru pe care l-aş putea vedea şi atinge vreodată. Ajungi cu adevărat la maturitate sexuală doar atunci când începi să trăieşti un ciudat solipsism în doi care te face să spui: «în tot universul nu există decât două fiinţe care fac cu adevărat dragoste: eu şi iubita mea.»
Mircea Cărtărescu (De ce iubim femeile)
Oare ne putem imagina cat de importanta este o mica raza de speranta in bezna deznadejdii? Poate ca tu nu, pentru ca ai fruntea lipsita de griji, dar fata de la malul marii stie, si o poarta in inima in fiecare clipa. Venea ca de obicei in fiecare zi langa mare dar nu o mai privea cu atata fericire. Gandurile ei se indreptau spre el, cel care a fost langa ea si acum plecase undeva, departe. Si ea putea doar sa spere ca intr-o zi el se va intoarce. Nu, nu te intrista, povestea noastra are un final fericit. Dupa ce a pierdut destul timp cautand, el a inteles ca deja isi gasise sufletul pereche.Si a cautat-o la capatul tuturor marilor, a gasit-o si au trait fericiti pana la adanci batraneti. Vezi? Fericirea si iubirea nu se afla ascunse in scoici pe fundul marii ci in sufletul celui care ne iubeste. Speranta insa o putem gasi in locurile cele mai neasteptate.
Moise D. (Poveşti despre lucruri mărunte)
Nu te ataşa de o persoană: fie ea cea mai dragă dintre toate, - fiecare persoană este o temniţă şi, totodată, un ungher. Nu te lăsa ataşat de un sentiment de compătimire: nici măcar pentru oamenii superiori al căror martiriu deosebit şi a căror neajutorare o descoperi întâmplător. Nu te ataşa de o ştiinţă: chiar dacă vreuna te-ar ademeni cu inestimabile descoperiri ce par să-ti fie hărăzite de-a dreptul ţie. Nu te ataşa de propria-ţi detaşare, de nicio depărtare voluptuoasă, ţinut îmbătător al păsării ce zboară din ce în ce mai sus, pentru a zări sub ea o întindere mereu crescândă: - primejdia celui ce zboară. Nu te ataşa de propriile-ti virtuţi, nu te jertfi în întregime pentru un oarecare şi unic detaliu, de exemplu pentru „ospitalitatea“ ta: aceasta e primejdia primejdiilor pentru sufletele alese şi bogate care, risipitoare şi aproape nepăsătoare faţă de ele însele, împing virtutea generozităţii până la viciu. Trebuie să ştii să te păstrezi: iată cea mai bună dovadă a independenţei.
Friedrich Nietzsche (Beyond Good and Evil)
„Noaptea aceasta era specială, era ca ultima femeie, care-și lăsa urma de parfum acolo unde începuse amorul – în gând. Scurtă, fugară și, ca orice iubită de împrumut, era carnală. Nu-mi cerea să-i ofer iubire, jurăminte și cuvinte dulci. Știa de ce fel de resurse dispunea, știa ce trebuia să facă și știa în cât timp să dispară până-n zori. Noaptea aceasta purta ceas la mână. Nu voia nimic de la mine și îmi era atât de dragă, pentru că, astfel, îmi aparțineam mie însumi mai mult. Delicat, îmi atinse pielea rece și își lipi buzele fierbinți de vis, cu patosul unei nebunii trecătoare. Mă sărută-n gând, furându-mi respirația și m-am trezit rostind două cuvinte de somnambul, nu „te iubesc!”, ci... „noapte bună!“ Știam amândoi că se va sfârși. Ea nu era fidelă, în caz contrar nu și-ar împărți trupul între duminică și luni. O îmbrăţişam cu drag, căci nu o voi revedea nicicând. I-am păstrat, în gând, urma de ruj și parfumul.
Carmen Stoian (Din octombrie până în martie)
Motivele care-i determină pe oameni să acţioneze sunt în număr de trei: a) Egoismul, care determină bunăstarea individului; el este fără margini; b) Răutatea, care doreşte nenorocirea aproapelui; c) Mila, care vrea binele aproapelui; ea merge până la nobleţe şi grandoare. Orice acţiune omenească are drept cauză unul din aceste mobile, lucrând în parte sau împreună. Egoismul de care cu toţii suntem plini şi pe care-l ascundem din politeţe se trădează în momentul în care instinctiv căutăm în fiecare persoană pe care-o vedem o relaţie sau un mijloc de parvenire către unul din scopurile pe care le urmărim. Când facem o cunoştinţă nouă primul nostru gând este de a şti dacă şi cât ne poate fi folositoare; dacă nu poate, nu reprezintă nimic pentru noi. Este în natura fiinţei umane să vadă în aproapele său un posibil mijloc pentru a-şi atinge scopurile.
Arthur Schopenhauer
Iubirea adevărată e o experienţă a bucuriei împărtăşite şi ea iradiază, ca atare, în întregul spaţiu din jurul său. Evident, nu cred în utopia unei exaltări de fiecare clipă, sau în convieţuirea paradiziacă, în care totul e roz, adorabil, ireproşabil. Vreau doar să spun că dacă o întîlnire de dragoste devine prea complicată, dacă emoţia, farmecul şi plăcerea se umplu, dintr-un motiv sau altul, de cearcăne, ceva în măruntaiele acestei întîlniri e pe cale de a se deteriora. De asemenea, dacă frumuseţea întîlnirii se cuplează cu nefericirea masivă a altora. O mare iubire care sfîrşeşte prin a ruina cariere, caractere, vieţi e o iubire mai curînd strîmbă şi are puţine şanse de happy end. Sintagme de tipul „sînt îndrăgostit fără speranţă“, „sînt îndrăgostit şi mă simt vinovat“, „sînt îndrăgostit şi nu mai sînt bun de nimic“ n-au ce căuta în vocabularul iubirii. Iubirea adevărată e creatoare, mobilizatoare, restauratoare. E tonică, simplă, vitală. Amărăciunile, neîncrederea, infernul geloziei, suspiciunile mărunte, spaima de viitor şi tot alaiul de indispoziţii cotidiene care confiscă uneori viaţa cuplului sînt preliminarii şi semne ale ratării. Iubirea fericită este, dimpotrivă, un corelativ a reuşitei umane, o binecuvîntare care îmbogăţeşte şi înfrumuseţează inventarul destinului pămîntesc. Fericirea se multiplică, atunci cînd e atentă la fericirea partenerului, iar fericirea cuplului aşază asupra întregii comunităţi un cer mai curat şi mai hrănitor. Ştiu foarte bine că descrierea de mai sus nu se potriveşte tuturor iubirilor, că iubirile fericite nu se întîlnesc pe toate drumurile (deşi sînt sigur că ele sînt mai numeroase decît ne închipuim). Dar iubirile nefericite ar trebui şterse din registrul iubirii: admit că ele sînt curente, aproape inevitabile şi că îşi au nimbul lor de tragism şi de respectabilitate. Nu sînt însă iubiri adevărate: sînt doar teribile probe existenţiale, provocări tainice ale sorţii, materie primă pentru o eventuală soluţie de înţelepciune. Iubirea adevărată e fericire pe termen lung, sau nu e deloc.
Andrei Pleșu (Despre frumusețea uitată a vieții)
Am ales o carte bună să citesc. Coperta avea culoarea pielii și era roasă, la colțuri, de gura timpului nemilos. Abia vedeam să citesc ce scria pe ea – am aflat, până la urmă, de pe cotor. Am deschis-o la întâmplare, pătimaș, ca un amant dornic să-și miroasă iubita, înainte de a o cunoaște. După ce i-am simțit parfumul, i-am citit prefața. Fiecare carte avea un miros unic, pe care nu-l regăseai nicăieri, nici măcar la un exemplar identic, provenit de la aceeași tipografie. Fiecare carte păstra amprentele dorințelor cuiva de a o citi, a regretelor, a încercărilor eșuate, dar, mai ales, amprentele impresiilor de la final. Acestea te puteau urmări o viață. O carte o puteai citi de mai multe ori și o puteai vedea de fiecare dată altfel. Era exact același lucru ca momentul în care cunoșteai o femeie: într-un fel o înțelegi la douăzeci de ani și în alt fel o înțelegi la treizeci, patruzeci, cincizeci de ani. La douăzeci de ani e posibil să nu ai răbdare s-o termini și, înainte de a o termina, începi alta. La treizeci de ani o citești în paralel cu alta, încercând să te descoperi pe tine. La patruzeci de ani, dacă ea ți-a lăsat o impresie bună, îi dai o șansă până la final. La cincizeci de ani, știi cine ești și ce îți place – o recitești nostalgic, pe nerăsuflate. Dar ce se întâmplă cu acea carte veche, deschisă pentru prima dată? Din ea se varsă, prin particulele de praf, lacrimi uscate. Acea carte, precum iubita fidelă, are ochi doar pentru tine, iar când ți se deschide – citește-o tandru și cu răbdare, căci te-a așteptat mult.
Carmen Stoian (Din octombrie până în martie)
Pentru el, universul nu era mai mare decat circumferinta matasoasa a fustei ei; isi reprosa ca n-o iubeste, i se facea dor s-o vada iar; si se intorcea repede, urca scara cu inima batand. Emma, in camera ei, isi facea toaleta; el intra cu pasi usori, o saruta pe spate, iar ea scotea un tipat. Nu se putea opri sa-i atinga tot timpul pieptenele, inelele, salul; uneori ii saruta zgomotos obrajii sau o coplesea cu un sirag de sarutari marunte de-a lungul bratului gol, din varful degetelor pana la umar; ea-l respingea, pe jumatate zambitoare si plictisita, ca pe un copil care se tine scai. Inainte sa se marite crezuse ca simtea iubire; dar fericirea care ar fi trebuit sa rezulte din aceasta iubire nefacandu-si aparitia, insemna ca s-a inselat, gandea ea. Si Emma incerca sa afle ce se intelegea de fapt in viata prin cuvinte ca desfatare, patima si betie, care i se parusera atat de frumoase in carti.
Gustave Flaubert (Madame Bovary)
-Nu e niciodată prea târziu să îți întâlnești sufletul pereche! îmi spunea mereu zâmbind. -Cine știe ce înseamnă „târziu”? Probabil disperarea te face să spui asta, dar ce te faci dacă îl întâlnești tocmai când viața ta este la apus? Nu o să ți se pară târziu când o să te apuci să numeri anii care ar fi posibil să-ți rămână? Și asta dacă ești optimist, dacă nu, poți să te gândești că vei muri chiar mâine, sau chiar în clipa următoare. Inima ta va înceta să bată și atât! -Dar măcar l-am găsit! -Așa e, dar găsirea lui este cea mai mare fericire sau timpul petrecut alături? Chipul i s-a întunecat, și-a luat restul de bani și sacoșa de pe tejghea, mi-a întors spatele și a plecat, fără să spună nimic. Părea scufundat în mii de gânduri, căuta răspunsuri și soluții. Norocul însă l-a lovit, a întâlnit-o pe Ana când avea aproape 60 de ani. Era fericit. -Am găsit-o! Am găsit-o! Ți-am spus eu, niciodată nu e prea târziu. Când o privesc, simt că am ajuns acasă! Ea e „acasă” pentru mine. L-am privit cu o ușoară invidie dar și cu regret. -Știu ce ziceai atunci, nu am uitat. Zi de zi mi-au sunat vorbele tale în minte. Sunt fericit că am găsit-o. Cât despre timpul petrecut alături de ea, am făcut o mică magie, sau o înșelăciune, să-i zicem. De când am întâlnit-o am spus că vom schimba numele de „zi” cu cel de „săptămână”. „Săptămână” devine „lună” iar „luna” devine „an”. Până la urmă sunt cuvinte, nu ne acuză nimeni dacă le schimbăm între ele. Și o să fie secretul nostru. Așa păcălim timpul. Uite, azi a trecut deja un an. Mă duc să cumpăr un buchet de flori!
Moise D. (Între cer şi pământ)
Am introdus picioarele în lava păcatelor, care mă strângea cu a sa căldură și am înaintat. Ajuns la brâu, simțeam îngrămădirea sufletelor pierdute și adunate laolaltă de acest tragic destin. Eram sufocat și am încercat să merg înapoi, însă nu puteam; calea de întoarcere era blocată de cei din urma mea care, agitați, avansau. Covârșit, m-am predat senzației lipicios-odihnitoare. În dreptul pieptului, inima goală a devenit efervescentă, dizolvându-se, iar aburul emanat se ridica spre cerul înflăcărat. Priveam cum se înălța, ducând pe celălalt tărâm de iad boarea regretelor rămase în ea, urmând ca dracii de acolo să inhaleze duhoarea morții depline. Mă uitam în sus ca într-o oglindă a infernului. Privirea mi-a fost acoperită de flăcări. M-am scufundat și auzeam cum trosnesc, mistuite, speranțele. Membrele mi-au fost contopite cu ale celorlalți și, unit fiind într-o horă a chinului, m-am ridicat la suprafață, jelind: uuu...uuu...uuu...uuu. Am renăscut prin cântecul și dansul veșnic. În jur, săreau scântei de suflet ce purtau falsa iluzie a fericirii.
Carmen Stoian (korsakoff - doar inceputul)
În acea dimineață în care urma să ne întoarcem în sat, mama se îngropase pe jumătate în scoici și m-a chemat să îi îngrop și a doua jumătate, căci ea nu putea singură. I‑am spus că o să răcească: pentru că pe mare se stîrnise vîntul, nisipul era ud, ea avea cancer și valurile veneau mari. Mama însă a insistat. Am tot îngropat-o răsturnînd peste ea pumni de scoici mărunte, pînă cînd în locul ei a apărut o ridicătură sidefată, ca un val împietrit care vorbea și speria pescărușii. Valul cu miez de mamă era nespus de frumos și emana o lumină multicoloră, ca un curcubeu pe moarte. "Curcubeul muribund" a fost al treilea tablou, pe care nu-l voi vinde nicicând, pentru că era preferatul Moirei și despre care ea a spus odată că îl vom agăța în dormitor, ca să îl vedem în fiecare dimineață și seară, iar mama să vadă că noi îl vedem și să se bucure. Acum este la ea. Am lăsat-o să zacă acolo acoperită de scoici, ca într-o fașă, până când valurile ajunseseră prea aproape și i-am spus că ar fi bine să plecăm, dar nici atunci nu m-a ascultat. Mi-a răspuns că ar prefera să moară exact în acea secundă, pentru că nu ar fi existat moarte mai frumoasă, mai ales după a viață atât de nefrumoasă ca a ei.
Tatiana Țîbuleac (Vara în care mama a avut ochii verzi)
Într-o zi, Rațiunea și Inima s-au hotărât să pornească împreună prin lume. -Hai să închidem ochii, să ne învârtim de câteva ori și să pornim pe drumul care ni se va deschide în fața ochilor, a spus Inima chicotind. -Ba mai bine hai să întrebăm, să vedem care dintre drumuri este sigur, a spus Rațiunea încruntându-se. Inima a cedat și a lăsat Rațiunea să aleagă drumul. Au călătorit împreună, Inima minunându-se și exaltându-se pentru tot ceea ce le ieșea în cale, Rațiunea privind cu atenție, analizând, criticând, comparând. Într-o zi s-au întâlnit cu un negustor. -Trebuie să vă vând ceva! a spus negustorul. -Dar nu avem nevoie de nimic! a spus Rațiunea. -Abia aștept să văd ce ai de oferit! a spus nerăbdătoare Inima. Vânzătorul a afișat un zâmbet fals, și-a înmuiat glasul în cea mai dulce miere și a început să le înșire tot ce avea în desagă. Inima s-a oprit la o cutiuță mică în care se afla o piatră strălucitoare. -Este un diamant! a spus vânzătorul și ochii lui sclipiră într-un mod ciudat. -Ba nu este! Este un fals! a spus Rațiunea după ce i-a aruncat o privire critică. -Este un diamant frumos! a spus Inima ridicându-l și lăsând razele soarelui să se răsfrângă pe suprafața pietrei. Îl vreau! -Nu merită! E fals! Uite! a strigat Rațiunea, dar în zadar, Inima își închisese deja ochii. -Este o înșelăciune! O să regreți! a strigat Rațiunea, dar Inima și-a acoperit urechile. -E fals! a strigat din toate puterile Rațiunea și o dată cu ea a strigat și Inima, un strigăt de durere - piatra aceea strălucitoare îi lăsase în palmă o rană adâncă. Oricât ar striga Rațiunea, Inima este de cele mai multe ori surdă și oarbă, nu aude, nu vede, dar simte durerea..
Moise D. (Între cer şi pământ)
Sunt un om viu. Nimic din ce-i omenesc nu mi-e străin. Abia am timp să mă mir că exist, dar mă bucur totdeauna că sunt. Nu mă realizez deplin niciodată, pentru că am o idee din ce în ce mai bună despre viaţă. Mă cutremură diferenţa dintre mine şi firul ierbii, dintre mine şi lei, dintre mine şi insulele de lumină ale stelelor. Dintre mine şi numere, bunăoară între mine şi 2, între mine şi 3. Am şi-un defect un păcat: iau în serios iarba, iau în serios leii, mişcările aproape perfecte ale cerului. Şi-o rană întâmplătoare la mână mă face să văd prin ea, ca printr-un ochean, durerile lumii, războaiele. Dintr-o astfel de întâmplare mi s-a tras marea înţelegere pe care-o am pentru Ulise - şi bărbatului cu chip ursuz, Dante Alighieri. Cu greu mi-aş putea imagina un pământ pustiu, rotindu-se în jurul soarelui... (Poate şi fiindcă există pe lume astfel de versuri.) Îmi olace să râd, deşi râd rar, având mereu câte o treabă, ori călătorind cu o plută, la nesfârşit, pe oceanul oval al fantaziei. E un spectacol de neuitat acela de-a şti, de-a descoperi harta universului în expansiune, în timp ce-ţi priveşti o fotografie din copilărie! E un trup al tău vechi, pe care l-ai rătăcit şi nici măcar un anunţ, dat cu litere groase, nu-ţi pferă vreo şansă să-l mai regăseşti. Îmi desfac papirusul vieţii plin de hieroglife, şi ceea ce pot comunica acum, aici, după o descifrare anevoioasă, dar nu lipăsită de satisfacţii, e un poem închinat păcii, ce are, pe scurt, următorul cuprins: Nu vreau, când îmi ridic tâmpla din perne, să se lungească-n urma mea pe paturi moartea, şi-n fiece cuvânt ţâşnind spre mine, peşti putrezi să-mi arunce, ca-ntr-un râu oprit. Nici după fiecare pas, în golul dinapoia mea rămas, nu vreau să urce moartea-n sus, asemeni unei coloane de mercur, bolţi de infern proptind deasupra-mi... Dar curcubeul negru-al ei, de alge, de-ar bate-n tinereţia mea s-ar sparge. E o fertilitate nemaipomenită în pământ şi-n pietre şi în schelării, magnetic, timpul, clipită cu clipită, gândurile mi le-nalţă ca pe nişte trupuri vii. E o fertilitate nemaipomenită în pământ şi-n pietre şi în schelării. Umbra de mi-aş ţine-o doar o clipă pironită, s-ar şi umple de ferigi, de bălării! Doar chipul tău prelung iubito, lasă-l aşa cum este, răzimat între două bătăi ale inimii mele, ca între Tigru şi Eufrat.
Nichita Stănescu
Filozofia este expresia neliniştii oamenilor impersonali. De aceea ea oferă atât de puţin pentru înţelegerea trăirilor totale, dramatice şi ultime. Pentru cei care, fără să vrea, au depăşit viaţa, filozofia e prea puţin. Niciun gând n-a suprimat o durere şi nicio idee n-a alungat frica de moarte. De aceea, lasă gandurile şi începe teroarea împotriva ta, cu furie şi cu o exaltare disperată. Căci ideile n-au salvat şi nici n-au prăbuşit pe nimeni. Din centrul fiinţei tale, din zona din care eşti iresponsabil, fiindcă e prea adâncă, izbucneşte într-o explozie feroce, scoate atâta energie din intunericul tău încât să nu mai rămână decât lumină. Şi în demonia aceasta, să se nască în tine mândria de-a nu mai avea idei, ci numai clocot, obsesii şi nebunie. Să fii atât de frenetic, încât vorbele tale să ardă, şi expresiile tale să fie atât de limpezi, încât să semene transparenţei arzătoare a lacrimilor. Aruncă peste neliniştea ta teroarea ta şi fă ca în acest fel totul să tremure într-un apocalips intern, zguduitor şi dramatic. Aducându-ţi întreg organismul la un nivel atât de ridicat şi la o vibraţie atât de mare, ritmul intens şi accelerat înghite durerea în încordările lui, o topeşte şi o integrează în evoluţiile lui, astfel că o mare nebunie ne scapă temporar de o mare durere.
Emil M. Cioran (Cartea amăgirilor)
Exista doua feluri de a simti singuratatea: a te simti singur în lume si a simti singuratatea lumii. Cînd te simti singur, traiesti o drama pur individuala; sentimentul parasirii este posibil chiar în cadrul unei splendori naturale. In acest caz, intereseaza numai nelinistile subiectivitatii tale. A te simti aruncat si suspendat în lume, incapabil de a te adapta ei, consumat în tine însuti, distrus de propriile tale deficiente sau exaltari, chinuit de insuficientele tale, indiferent de aspectele exterioare ale lumii, care pot fi stralucitoare sau sumbre, tu ramînînd în aceeasi drama launtrica, iata ce înseamna singuratate individuala.  Sentimentul singuratatii cosmice, desi se petrece tot într-un individ, deriva nu atît din framîntarea lui pur subiectiva cat din senzatia parasirii acestei lumi, a neantului exterior. Este ca si cum toate splendorile acestei lumi ar disparea deodata pentru ca monotonia esentiala a unui cimitir s-o simbolizeze. Sînt multi care se simt torturati de viziunea unei lumi parasite, iremediabil abandonate unei singuratati glaciale, pe care n-o ating, macar, nici slabele reflexe ale unei lumini crepusculare. Care sînt mai nefericiti, acei care simt singuratatea în ei, sau aceia care o simt în afara, în exterior? Imposibil de raspuns. Si apoi, de ce sa ma chinuiasca ierarhia singuratatii? A fi singur, în orice fel, nu e destul? Dau în scris, pentru toata lumea care va veni dupa mine, ca n-am în ce sa cred pe acest pamînt si ca unica scapare este uitarea absoluta. As vrea sa uit de tot, sa ma uit complet, sa nu mai stiu nimic de mine si de lumea aceasta. Adevaratele confesiuni nu se pot scrie decît cu lacrimi. Dar lacrimile mele ar îneca aceasta lume, precum focul meu interior ar incendia-o. N-am nevoie de nici un sprijin, de nici un îndemn si de nici o compatimire, caci desi sînt cel mai decazut om, ma simt totusi atît de puternic, atît de tare si de fioros! Caci sînt singurul om care traiesc fara speranta. Or, aceasta este culmea eroismului, paroxismul si paradoxul eroismului. Suprema nebunie! Toata pasiunea haotica si dezorientata din mine ar trebui s-o canalizez pentru a uita totul, pentru a nu mai fi nimic, pentru a scapa de spirit si de constiinta. Am si eu o speranta: speranta uitarii absolute. Dar aceasta mai e speranta, nu e ea disperare? Nu-i aceasta speranta negarea tuturor sperantelor viitoare? Vreau sa nu mai stiu nimic, nici macar sa stiu ca nu stiu nimic.
Emil M. Cioran
Finding a taxi, she felt like a child pressing her nose to the window of a candy store as she watched the changing vista pass by while the twilight descended and the capital became bathed in a translucent misty lavender glow. Entering the city from that airport was truly unique. Charles de Gaulle, built nineteen miles north of the bustling metropolis, ensured that the final point of destination was veiled from the eyes of the traveller as they descended. No doubt, the officials scrupulously planned the airport’s location to prevent the incessant air traffic and roaring engines from visibly or audibly polluting the ambience of their beloved capital, and apparently, they succeeded. If one flew over during the summer months, the visitor would be visibly presented with beautifully managed quilt-like fields of alternating gold and green appearing as though they were tilled and clipped with the mathematical precision of a slide rule. The countryside was dotted with quaint villages and towns that were obviously under meticulous planning control. When the aircraft began to descend, this prevailing sense of exactitude and order made the visitor long for an aerial view of the capital city and its famous wonders, hoping they could see as many landmarks as they could before they touched ground, as was the usual case with other major international airports, but from this point of entry, one was denied a glimpse of the city below. Green fields, villages, more fields, the ground grew closer and closer, a runway appeared, a slight bump or two was felt as the craft landed, and they were surrounded by the steel and glass buildings of the airport. Slightly disappointed with this mysterious game of hide-and-seek, the voyager must continue on and collect their baggage, consoled by the reflection that they will see the metropolis as they make their way into town. For those travelling by road, the concrete motorway with its blue road signs, the underpasses and the typical traffic-logged hubbub of industrial areas were the first landmarks to greet the eye, without a doubt, it was a disheartening first impression. Then, the real introduction began. Quietly, and almost imperceptibly, the modern confusion of steel and asphalt was effaced little by little as the exquisite timelessness of Parisian heritage architecture was gradually unveiled. Popping up like mushrooms were cream sandstone edifices filigreed with curled, swirling carvings, gently sloping mansard roofs, elegant ironwork lanterns and wood doors that charmed the eye, until finally, the traveller was completely submerged in the glory of the Second Empire ala Baron Haussmann’s master plan of city design, the iconic grand mansions, tree-lined boulevards and avenues, the quaint gardens, the majestic churches with their towers and spires, the shops and cafés with their colourful awnings, all crowded and nestled together like jewels encrusted on a gold setting.
E.A. Bucchianeri (Brushstrokes of a Gadfly, (Gadfly Saga, #1))
În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am înțeles că în toate împrejurările, mă aflam la locul potrivit, în momentul potrivit. Și atunci, am putut să mă liniștesc. Astăzi, știu că aceasta se numește – Respect pentru mine În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am realizat că neliniștea și suferința mea emoțională, nu erau nimic altceva decât semnalul că merg împotriva convingerilor mele. Astăzi, știu că aceasta se numește … Autenticitate. În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am încetat să doresc o viață diferită și am început să înțeleg că tot ceea ce mi se întâmplă, contribuie la dezvoltarea mea personală. Astăzi, știu că aceasta se numeste … Maturitate. În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am început să realizez că este o greșeală să forțez o situație sau o persoană, cu singurul scop de a obține ceea ce doresc, știind foarte bine că nici acea persoană, nici eu însumi nu suntem pregătiți și că nu este momentul … Astăzi, știu că aceasta se numește … Respect. În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am început să mă eliberez de tot ceea ce nu era benefic … persoane, situații, tot ceea ce îmi consumă energia. La început, rațiunea mea numea asta egoism. Astăzi, știu că aceasta se numește … Amor propriu. În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am încetat să-mi mai fie teamă de timpul liber și am renunțat să mai fac planuri mari, am abandonat Mega-proiectele de viitor. Astăzi fac ceea ce este corect, ceea ce îmi place, când îmi place și în ritmul meu. Astăzi, știu că aceasta se numește … Simplitate. În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am încetat să mai caut să am întotdeauna dreptate şi mi-am dat seama de cât de multe ori m-am înșelat. Astăzi, am descoperit … Modestia. În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am încetat să retrăiesc trecutul şi să mă preocup de viitor. Astăzi, trăiesc prezentul, acolo unde se petrece întreaga viață. Astăzi trăiesc clipa fiecărei zile. Și aceasta se numeste … Plenitudine. În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am înteles că rațiunea mă poate înşela şi dezamăgi. Dar dacă o pun în slujba inimii mele, ea devine un aliat foarte prețios. Si toate acestea înseamnă … să ştii să trăiești cu adevărat.” Traducere MIHAELA RADULESCU SCHWARTZENBERG.
Charlie Chaplin
Cîtă laşitate în concepţia celor care susţin că sinuciderea este o afirmaţie a vieţii! Pentru a-şi scuza lipsa de îndrăzneală, inventează diverse motive sau elemente care să le scuze neputinţa. În realitate, nu există voinţă sau hotărîre raţională de a te sinucide, ci numai determinante organice, intime, care predestinează la sinucidere. Sinucigaşii simt o pornire patologică înspre moarte, pe care, deşi îi rezistă conştient, ei n-o pot totuşi suprima. Viaţa din ei a ajuns la un astfel de dezechilibru, încît nici un motiv de ordin raţional n-o mai poate consolida. Nu există sinucideri din hotărîri raţionale, rezultate din reflexii asupra inutilităţii lumii sau asupra neantului acestei vieţi. Iar cînd ni se opune cazul acelor înţelepţi antici ce se sinucideau în singurătate, eu voi răspunde că sinuciderea lor era posibilă numai prin faptul că au lichidat viaţa din ei, că au distrus orice pîlpîire de viaţă, orice bucurie a existenţei şi orice fel de tentaţie. A gîndi mult asupra morţii sau asupra altor probleme periculoase este desigur a da o lovitură mai mult sau mai puţin mortală vieţii, dar nu este mai puţin adevărat că acea viaţă, acel corp în care se frămîntă astfel de probleme trebuie să fi fost anterior afectat pentru a permite astfel de gînduri. Nimeni nu se sinucide din cauza unor întîmplări exterioare, ci din cauza dezechilibrului său interior şi organic. Aceleaşi condiţii exterioare defavorabile pe unii îi lasă indiferenţi, pe alţii îi afectează, pentru ca pe alţii să-i aducă la sinucidere. Pentru a ajunge la ideea obsedantă a sinuciderii trebuie atîta frămîntare lăuntrică, atît chin şi o spargere atît de puternică a barierelor interioare, încît din viaţă să nu mai rămînă decît o ameţeală catastrofală, un vîrtej dramatic şi o agitaţie stranie. Cum o să fie sinuciderea o afirmaţie a vieţii? Se spune: te sinucizi, fiindcă viaţa ţi-a provocat decepţii. Ca atare ai dorit-o, ai aşteptat ceva de la ea, dar ea nu ţi-a putut da. Ce dialectică falsă! Ca şi cum acel ce se sinucide n-ar fi trăit înainte de a muri, n-ar fi avut ambiţii, speranţe, dureri sau deznădejdi. În sinucidere, faptul important este că nu mai poţi trăi, care nu rezultă dintr-un capriciu, ci din cea mai groaznică tragedie interioară. Şi a nu mai putea trăi este a afirma viaţa? Orice sinucidere, din moment ce e sinucidere, e impresionantă. Mă mir cum oamenii mai caută motive şi cauze pentru a ierarhiza sinuciderea sau pentru a-i căuta diverse feluri de justificări, cînd n-o depreciază. Nu pot concepe o problemă mai imbecilă decît aceea care s-ar ocupa cu ierarhia sinuciderilor, care s-ar referi la sinuciderile din cauză înaltă sau la cele din cauză vulgară etc.… Oare faptul de a-ţi lua viaţa nu este el atît de impresionant încît orice căutare de motive pare meschină? Am cel mai mare dispreţ pentru acei care rîd de sinuciderile din iubire, deoarece aceştia nu înţeleg că o iubire ce nu se poate realiza este pentru cel ce iubeşte o anulare a fiinţei lui, o pierdere totală de sens, o imposibilitate de fiinţare. Cînd iubeşti cu întreg conţinutul fiinţei tale, cu totalitatea existenţei tale subiective, o nesatisfacere a acestei iubiri nu poate aduce decît prăbuşirea întregii tale fiinţe. Marile pasiuni, cînd nu se pot realiza, duc mai repede la moarte decît marile deficienţe. Căci în marile deficienţe te consumi într-o agonie treptată, pe cînd în marile pasiuni contrariate te stingi ca un fulger. N-am admiraţie decît pentru două categorii de oameni: pentru acei care pot oricînd înnebuni şi pentru acei care în fiecare clipă se pot sinucide.
Emil M. Cioran
Iubirea, cu cît e mai intensă şi mai concentrată, cu atît se limitează mai mult în întindere, cu atît cere mai mult individualul şi unicul. Astfel se întîmplă că marile pasiuni descoperă absolutul într-o femeie, care la cea mai redusă analiză de abia îşi poate salva existenţa biologică. Unei consideraţii din afară, iubirea este atît de absurdă, încît ea nu poate fi apreciată decît pentru absurditatea ei. Din acest motiv, asupra iubirii nu se poate vorbi în consideraţii, ci numai în mirări. Din milioane de femei să aleg una singură, să mă limitez numai la una? Ar trebui ca aceea să fie în fiecare moment alta, să fie capabilă de atîta transfigurare, încît să-mi apară veşnic nouă şi nebănuită. Cîţi au pasiunea atît de mare, încît în fiecare moment să vadă lumini noi şi farmece schimbate? Femeia este o fiinţă cu puţine posibilităţi, ea nu poate rezista exigenţelor unui bărbat torturat, pentru care iubirea este numai o formă de a te realiza în viaţă. Îţi trebuie o pasiune mare pînă la imbecilitate pentru a putea iubi o singură femeie. Cînd simţi însă insuficienţa tuturor formelor de viaţă, cînd te satisface numai ceea ce e deviat, crescut paradoxal şi dezvoltat exagerat, ce mai poţi găsi într-o singură femeie? Schimbînd multe, dacă ţi se refuză surprize psihologice este imposibil să nu te farmece jocul de fizionomii, diversitatea de expresie şi să nu te pasioneze căutarea unui mister psihologic pe care nu-l găseşti totuşi niciodată, fiindcă nu există. Sensibilitatea feminină e prea periferică şi prea receptivă pentru a avea resursele inepuizabile ale unui mister. Farmecul absurd al iubirii adevărate, al iubirii intense, este de a găsi mister într-o singură fiinţă, de a descoperi — sau mai precis a inventa — un infinit într-o existenţă individuală de o deconcertantă finitate.
Emil M. Cioran
De unde derivă adâncimea iubirii, dacă nu din negaţia cunoaşterii? Ceea ce în cunoaştere e plat, iubire devine absolut. Orice cunoaştere obiectivă e plată; e o punere în relaţii prin care obiectele îşi pierd valoarea. Cunoaştem un lucru pentru a-l face ca pe celelalte; cu cât cunoaştem mai mult, cu atât realitatea devine mai comună, mai vulgară şi mai plată, deoarece cunoaşterea nu salvează niciodată nimic, ci distruge progresiv în fiinţă. Există, în orice cunoaştere obiectivă, care consideră lucrurile din afară, le încadrează în legi şi le pune în relaţii, care înţelege totul şi încearcă să explice totul, o tendinţă distructivă, iar când pornirea spre cunoaştere devine pasiune, ea nu este decât o formă de autodistrugere. Iubim în măsura în care negăm cunoaşterea, în măsura în care ne putem abandona absolut unei valori, făcând-o şi pe aceasta absolută. Şi dacă nu ne-am iubi decât dorinţa noastră de iubire sau iubirea noastră, în acest avânt nu este mai puţină negaţie a cunoaşterii. Cunoaştem cu adevărat numai în momentele când nu vibrăm intern, când nu ardem, când nu ne putem ridica la un înalt nivel psihic. Diferenţa aceasta de nivel psihic între cunoaştere şi iubire ne indică suficient pentru ce ele nu pot vieţui niciodată împreună. Când iubeşti o fiinţă, momentele de reală cunoaştere sunt extrem de rare; apariţia lor se datoreşte unui minus de iubire. Când ajungi uneori să-ţi dai seama din afară, cu o perspectivă obiectivă, că femeia care-ţi şerpuieşte ca o obsesie întreaga ta fiinţă, care a crescut organic în tine, seamănă cu oricare alta ca adâncime sufletească, sau când înţelegi că zâmbetul ei nu e unic, ci perfect reversibil, când o poţi încadra în rândul celorlalte şi găseşti explicaţii generale pentru reacţiile ei individuale, atunci cunoaşterea a suplinit dureros elanurile iubirii. Iubirea este o fugă de adevăr. Şi iubim cu adevărat numai când nu vrem adevărul. Iubirea împotriva adevărului, iată o luptă pentru viaţă, pentru propriile extazuri şi pentru propriile greşeli. Pe fiinţa ce o iubim o cunoaştem cu adevărat numai după ce n-o mai iubim, când am devenit lucizi, clari, seci şi goi. Şi în iubire nu putem cunoaşte, fiindcă persoana ce o iubim actualizează, numai, un potenţial lăuntric de iubire. Realitatea primordială şi efectivă este iubirea din noi. Pentru aceasta iubim. Iubesc iubirea din mine, iubesc iubirea mea. Femeia este pretextul indispensabil care-mi aduce într-un ritm intens pulsaţiile timide ale iubirii. Nu poate exista o iubire pur subiectivă. Dar, între abandonarea în experienţa voluptuoasă a iubirii ca stare pură şi abandonarea în culmile unei alte fiinţe, întâia este cea primordială. Iubim o femeie fiindcă ne este scumpă iubirea noastră. Singurătatea sexelor şi lupta sălbatică între bărbat şi femeie îşi au izvorul in această interioritate a iubirii. Căci în iubire ne gustăm, ne savurăm pe noi înşine, ne încântăm de voluptăţile tremurului nostru erotic. Din acest motiv, iubirea este cu atât mai intensă şi mai profundă, cu cât distanţa de persoana iubită este mai mare. Prezenţa ei fizică face din sentimentul nostru ceva prea orientat, cu o direcţie prea determinată, încât ceea ce este în noi cu adevărat trăire erotică pură, elan subiectiv, ne pare a veni din afară, desprinzându-se din prezenţa fizică a persoanei iubite. Numai iubirea de departe, iubirea care creşte alimentată de fatalitatea spaţiului, numai aceasta se prezintă ca stare pură. Atunci ai priză directă pe adânca ei interioritate, atunci trăieşti iubirea ca iubire, adâncindu-te în zvâcnirile unui sentiment, în farmecul lui voluptuos, care face suferinţele fluide, le topeşte ca într-o iluzie.
Emil M. Cioran (Cartea amăgirilor)
Supliciul disperării constă tocmai în faptul că nu poţi muri. De aceea, ea se apropie mai mult de starea de agonie, când zaci, te chinuieşti de moarte şi nu poţi muri. Astfel, a fi bolnav de moarte înseamnă a nu putea muri, totuşi nu ca şi când ar persista speranţa de a supravieţui, nu, ci absenţa speranţei constă în faptul că nu mai există nici măcar ultima speranţă, moartea. Atunci când pericolul suprem este moartea, ea speră în viaţă; cine a cunoscut însă pericolul şi mai îngrozitor, speră în moarte. Dacă, aşadar, pericolul este atât de mare încât se pun speranţele în moarte, disperarea constă în absenţa speranţei de a putea măcar muri. Disperarea este aşadar boala de moarte, această contradicţie chinuitoare, această boală aflată în sine, de a muri veşnic, de a muri fără totuşi să mori şi de a muri moartea. Căci a muri înseamnă că totul se încheie, dar a muri moartea arăta că trăieşti faptul de a muri; şi dacă îl trăieşti o singură clipă, înseamnă că îl trăieşti pe veci. Dacă omul ar muri de disperare aşa cum se moare de o boală, atunci ar trebui că eternul din el, sinele, să poată muri în acelaşi sens în care trupul moare dintr-o boală. Or acest lucru este imposibil; faptul de a muri al disperării se converteşte permanent în viaţă. Disperatul nu poate muri: «pe cât de puţin poate un pumnal să ucidă gânduri», pe atât de puţin poate mistui disperarea veşnicia, sinele aflat la baza disperării, al căror vierme nu piere şi al căror foc nu se stinge. Totuşi disperarea înseamnă tocmai să te macini în interior, dar este o măcinare neputincioasă a unui sine care nu este în stare de ceea ce vrea. Disperarea vrea însă să se nimicească, ceea ce îi este peste puteri, iar această slăbiciune este o nouă formă de a se roade pe dinăuntru, în care totuşi disperarea din nou nu poate ce vrea, să se autodistrugă, ci avem de-a face cu o potenţare sau cu legea ridicării la putere. Această măcinare este ceea ce aţâţă sau e incendiul glacial din disperare, o măcinare întoarsă mereu spre interior şi care roade tot mai adânc şi tot mai neputincios din sine. Pentru cel ce disperă nu este o consolare nici măcar faptul că disperarea pe el nu-l distruge; dimpotrivă, tocmai această consolare este supliciul care ţine în viaţă disperarea mistuitoare şi viaţa în durere mistuitoare. Căci tocmai de aceea el nu a disperat, ci disperă: pentru că nu se poate distruge, nu se poate lepăda de sine, nu se poate nimici. Aceasta este formula potenţată a disperării, urcarea febrei în această boală a sinelui.
Søren Kierkegaard (Boala de moarte)
Cea mai minunată femeie din lume este cea care te iubeşte cu adevărat şi pe care-o iubeşti cu adevărat. Nimic altceva nu contează. Odată, pe vremea liceului, umblam pe bulevard cu un prieten, doi puşti zăluzi şi frustraţi care dădeau note «gagicilor» şi vorbeau cu atât mai scabros cu cât erau, de fapt, mai inocenţi erotic. Ce fund are una, ce balcoane are alta... Femeile nu erau nimic altceva pentru noi decât nişte obiecte de lux, ca automobilele lustruite din vitrinele magazinelor «Volvo» sau «Maserati»: nu ne imaginam cu adevărat că vom avea şi noi una vreodată. Prin dreptul cinematografului Patria am zărit o tipă trăznitoare. Am rămas înlemniţi: ce pulpe în ciorapi de plasă neagră, ce fund rotund şi ce mijloc subţire, ce ţoale pe ea, ce plete de sârmă roşie, răsucită în mii de feluri... Ne-am învârtit în jurul ei ca s-o vedem şi din faţă: cum putea avea aşa pereche de ţâţe, aşa de perfecte cum numai în albumele de artă — care pe-atunci ne ţineau loc de Penthouse—mai văzuserăm? Pentru cine era o astfel de fiinţă, cum putea fi o noapte de sex cu ea? Până la urmă ne-am aşezat la coadă la bilete, fără s-o scăpăm din ochi şi fără să-ncetăm comentariile. Când, îl auzim pe unul, un tip destul de jegos care stătea şi el la coadă, mâncând seminţe, înaintea noastră: «E bună paraşuta asta, nu? V-ar place şi vouă, ciutanilor... Da' ascultaţi-mă pe mine, c-am fumat destule ca ea: cât o vedeţi de futeşă, să ştiţi că e pe undeva un bărbat sătul de ea până peste cap! Poa'să fie cea mai mişto din lume, poa'să fie şi Brijibardo, că tot i-e drag vreunuia de ea ca mie de nevastă-mea...» Am fost mult mai şocat de remarcile astea decât mi-aş fi imaginat. Cum să te plictiseşti de frumuseţea însăşi, de neatins şi de neconceput? De cea pentru care ţi-ai da şi pielea de pe tine? Ce ar putea dori un bărbat mai mult decât să-şi poată trece braţul în jurul mijlocului ei, să poată privi minute-n şir în ochii ei, să o întindă încetişor pe pat... Să o scoată din învelişul ei de dantelă mătăsoasă... De-aici încolo imaginaţia mea se bloca, nu-mi puteam închipui cum e să faci dragoste. De câte ori mă gândeam cum ar fi, vedeam doar un ocean roz care se răsuceşte asupra ta şi te sufocă... Am cunoscut apoi femei reale, femei imaginare, femei din vis, femei din cărţi, femei din reclame, femei din filme, femei din videoclipuri. Femei din revistele porno. Fiecare altfel şi fiecare cu altceva de oferit. M-am îndrăgostit de câteva şi de fiecare dată a fost la fel: primul semn că aş putea-o iubi a fost mereu că nu m-am putut gândi, văzând-o, «cât de futeşă e». Chiar dacă era. Bărbaţii au creierul impregnat de hormoni. Nici cel mai distins intelectual nu e altfel, până şi el, la orice vârstă, îşi imaginează cum ar face-o cu fata plictisită, necunoscută, de lângă el. Dar când cunoşti cea mai minunată femeie din lume, care e cea pe care o poţi iubi, semnul este, trebuie să fie, că nici pulpele, nici «balcoanele» nu se mai văd, de parcă hormonii sexului şi-ai agresivităţii s-ar retrage din creierul tău tumefiat şi l-ar lăsa inocent ca un creier de copil şi translucid ca o corniţă de melc. Facem sex cu un creier de bărbat, dar iubim cu unul de copil, încrezător, dependent, dornic de a da şi a primi afecţiune. Femeile minunate din viaţa mea, toate cele pe care le-am iubit cu adevărat şi care-au răspuns cu dragoste dragostei mele, au fost într-un fel necorporale, au fost bucurie pură, nevroză pură, experienţă pură. Senzualitatea, uneori dusă până foarte departe, nu a fost decât un ingredient într-o aventură complexă şi epuizantă a minţii. Pentru mine nu există, deci, «cea mai minunată» în sensul de 90-60-90, nici în cel de blondă, brună sau roşcată, înaltă sau minionă, vânzătoare sau poetă. Cea mai minunată este cea cu care am putut avea un copil virtual numit «cuplul nostru», «dragostea noastră».
Mircea Cărtărescu (De ce iubim femeile)