Cont Quotes

It is better to risk saving a guilty person than to condemn an innocent one.

A sick thought can devour the body's flesh more than fever or consumption.

Solitude is indeed dangerous for a working intelligence. We need to have around us people who think and speak. When we are alone for a long time we people the void with phantoms

FLEABAG (CONT’D) I love you. They sit with the words. Pause. She looks at him. He takes her hand. PRIEST (gently) It’ll pass. Beat. She smiles. Beat.

You really are a bastard, aren't you? Christian Grey has nothing on you. My name might be similar, but I'd never say "Laters, baby.

If these things are alchemical," said Sofia, "I'd better be the one to have a look at them." "If it could be dangerous, I'm going as well," said Lorenzo. "And me," said Conte "Great! We can all go! It'll be fun!" Locke waved his tied hands at the door. "But hurry it up, for fucks sake.

Les contes de fées n'existent que dans les contes de fées. La vérité est plus décevante. La vérité est toujours décevante, c'est pourquoi tout le monde ment.

aujourd'hui est le premier jour du reste de ma vie

I said, 'If other beings besides us exist on Earth, why didn't we meet them a long time ago?

L'angoisse de l'attente faisait désirer la venue de l'ennemi.

القوانين شرعت لإغاثة المواطنين كما شرعت لإخافتهم !

Il existe des femmes dont le mystère s'évente d'un seul coup lorsqu'elles se mettent à rire. Comme si quelqu'un allumait des néons de salle de bains au milieu d'une forêt de conte de fées. Toi, tu fais pousser des forêts de conte de fées dans un bouquet de néon.

J'aimais les peintures idiotes, dessus de portes, décors, toiles de saltimbanques, enseignes, enluminures populaires ; la littérature démodée, latin d'église, livres érotiques sans orthographe, romans de nos aïeules, contes de fées, petits livres de l'enfance, opéras vieux, refrains niais, rythmes naïfs.

Nu vedeam rostul pentru care ar trebui să învăţ despre lucruri pe care le creaseră alţii, atât timp cât şi eu mă simţeam în stare să creez pe cont propriu. Aveam o credinţă specială legată de artă, şi anume că viaţa fiecăruia dintre noi este materialul pe care ne putem desfăşura liber imaginaţia. Eu eram propria mea operă de artă - şi cât eram de reuşită ! „

Elle se sentait noyée dans le mépris de ces gredins honnêtes qui l'avaient sacrifiée d'abord, rejetée ensuite, comme une chose malpropre et inutile.

La joie d'un homme heureux serait une insulte ; mais deux malheureux sont comme deux arbrisseaux faibles qui, s'appuyant l'un sur l'autre, se fortifient contre l'orage.

Elle se sentait en même temps indignée contre tous ses voisins, et humiliée d'avoir cedé, souillée par les baisers de ce Prussien entre les bras duquel on l'avait hypocritement jetée.

Les contes de fées c'est comme ça. Un matin on se réveille. On dit: "Ce n'était qu'un conte de fées..." On sourit de soi. Mais au fond on ne sourit guère. On sait bien que les contes de fées c'est la seule vérité de la vie. Fairy tales are like that. One morning, we wake up and say, "It was only a fairy tale..." We put a smile on our face but deep inside, this isn't what we feel like doing. It's because we know full well that fairy tales are the only truth in life. [The English translation is Lucrèce Riminiac's.]

العقل أقدم من العادة !

When he was left alone, when he had pulled out one stop after another (for the work required it), Stanley straightened himself on the seat, tightened the knot of the red necktie, and struck. The music soared around him, from the corner of his eye he caught the glitter of his wrist watch, and even as he read the music before him, and saw his thumb and last finger come down time after time with three black keys between them, wringing out fourths, the work he had copied coming over on the Conte di Brescia, wringing that chord of the devil’s interval from the full length of the thirty-foot bass pipes, he did not stop. The walls quivered, still he did not hesitate. Everything moved, and even falling, soared in atonement. He was the only person caught in the collapse, and afterward, most of his work was recovered too, and it is still spoken of, when it is noted, with high regard, though seldom played.

Live to Love & Love to Live

Si ha sempre fretta di essere felici, signor Danglars, perchè quando uno ha sofferto a lungo, stenta a credere alla felicità.

Cada um vive a fé à sua maneira", dizia - lhe. "Mas não conte a ninguém que eu disse isto, ou mandam-me para as missões a ver se alguma anaconda me engole.

Vivete, dunque, e siate felici, figli adorati del mio cuore, e non dimenticate mai che, sino al giorno in cui Dio si degnerà di svelare all’uomo l’avvenire, l’intera saggezza umana risiederà in queste due parole: Attendere e sperare! Il vostro amico Edmond Dantès Conte di Montecristo

olhe, hoje é possível reviver o fascismo, quer saber. é possível na perfeição. basta ser-se trabalhador dependente. é o suficiente para perceber o que é comer e calar, e por vezes nem comer, só calar. vá espirar esses patrões por aí fora. conte pelos dedos os que têm no peito um coração a florescer de amor pelo proletariado. que porra de conversa comunista. mas não é possível deixar de ter conversas comunistas enquanto não se largar a merda das ideias do capitalismo de circo que está montado. um capitalismo de especulação no qual o trabalho não corresponde a riqueza e já nem a mérito, apenas a um fardo do qual há quem não se consiga livrar.

Upon such slender threads as these do the fates of mortals hang

لكن العقل تغلب على الحزن، بل وجد شيئا من العزاء فى قسوة ما عانى من الآلام.

Live Life Fully & Abundantly

Van Gogh, Modigliani, Hiroshige, etc., didn’t know merde about yachts, 8-star hotels, infinite pools, private jets...

الحب الناشئ المكبوت لابد أن يُفتضح، أما الحب الذى ظفر بالرضا فهو قادر على أن يُستخفى.

إنه لعسير أن يسعد الإنسان فى هذه الحياة.

És curiós observar amb quina freqüència la felicitat més perfecta precedeix els mals moments.

Oromis - What is the most important mental tool a person can possess? Eragon - Detrrmination. Oromis - [...] no. I meant the tool most necessary to choose the best course of action in any given situation. Determination is as common among men who are dull and foolish as it is among those who are brilliant intellects [...] Eragon - Wisdom, wisdom is the most important for a person to possess. Oromis- A fair guess, but, again, no. the answer is logic. Or, to put it another way, the ability to reason analytically.Applied properly it can overcome any lack of wisdom, which one only gains through age and experience. Eragon - yes but isn't having a good heart more important than logic. pure logic can lead you to conclusions that are ethically wrong, whereas if you are moral and righteous, that will ensure you don't act shamefully. Oromis - you confuse the issue. All I wanted to know isq what is the most useful 'tool'ma person can have [...] I agree that it is important to be of a virtous nature, but I would also conted that if you had to choose between giving a man a noble disposition or teaching him to think clearly, you'd do better to teach him to think clearly. Too many problems in this world are caused by men with noble dispositions and clouded minds.

Physics depends on a universe infinitely centred on an equal sign. As science writer and sometime theologian David Conte wrote: 'God for all intents and purposes is an equal sign, and at least until now, something humanity has always been able to believe in is that the universe always adds up.

Zadig dirigeait sa route sur les étoiles... Il admirait ces vastes globes de lumière qui ne paraissent que de faibles étincelles à nos yeux, tandis que la terre, qui n'est en effet qu'un point imperceptible dans la nature, paraît à notre cupidité quelque chose de si grand et de si noble. Il se figurait alors les hommes tels qu'ils sont en effet, des insectes se dévorant les uns les autres sur un petit atome de boue.

while the earth, which in reality is only an imperceptible point in nature, appears to our fond imaginations as something so grand and noble. He then represented to himself the human species, as it really is, as a parcel of insects devouring one another on a little atom of clay. This true image seemed to annihilate his misfortunes, by making him sensible of the nothingness of his own being

The essential thing is not knowledge, but character.

- Добре, чадо мое – отвърна той. – Не мога да отблъсна една заблудена овца. Помъчих се да му посоча, че съм мъж и като такъв съм по-сходен с коч, а не с овца, обаче дръжки!

Vraiment, un homme sans moustache n'est plus un homme.

أينا يقدر على أن يُغير قانونا قدسه الزمن؟!

إن للعواطف الجامحة آيات ليس للشك إليها سبيل.

إن الحب يشغفنا ولكننا نخاف الحب، وإن نارا واحدة تحرقنا ولكننا نبغض هذه النار.

صديق واحد خير من مئة قسيس.

إن إله السماء والأرض الذى لا يختص أحدا بفضله لا يؤثر قدما على قدم سواء أكانت اليمنى أو اليسرى.

«I ara vosaltres sigueu feliços, cagom déu.» ―Paraules televisades, Despatx Oval, Casa Blanca Novembre de 1987

Per tutti i mali ci sono due rimedi, il tempo e il silenzio

Show me your friends and I'll show you your future.

Cats were my weakness. I’d never met one I didn’t love instantaneously.

Iubirea e banală. Îți provoacă o intoxicație chimică foarte asemănătoare cu aceea dată de o reușită mult așteptată sau de mersul cu mare viteză. În acele momente, nu mai ținem cont de nimic și ne concentrăm doar asupra propriei noastre delectări; viața de zi cu zi ne este distorsionată și devenim iraționali: ne simțim fericiți și ni se pare că totul este posibil.

Тя вече си била съвсем истинска. Носела ленена рокля с фестони от шевица, гофрирана яка и дантелено жабо с джувки от муселин, златоткана фуста с подплънки и чисто ирландски ръкавици с паяжинно нежни ажури – от глава до пети била цяла във фърбалички, свидетелстващи за вещината на изкусна шивачка. Воланите на полата ѝ били веревни, стояли разперени благодарение на банели и от горе до долу били извезани на възлен бод, и то със сърма, така че около неземното видение сякаш трепкала омара от конци, изпод която се подавали златни обувчици, украсени с големи диамантени катарами.

E' necessaria la sventura per scavare certe misteriose miniere nascoste nell'intelligenza umana; serve la pressione per fare esplodere la polvere. La prigionia ha riunito in un punto solo tutte le mie facoltà, che fluttuavano quà e là, e sono venute a scontrarsi in uno spazio stretto: come sapete, dall'urto delle nubi scaturisce l'elettricità, dall'elettricità il lampo, dal lampo la luce

D’où viennent ces influences mystérieuses qui changent en découragement notre bonheur et notre confiance en détresse ? On dirait que l’air, l’air invisible est plein d’inconnaissables Puissances, dont nous subissons les voisinages mystérieux. Je m’éveille plein de gaieté, avec des envies de chanter dans la gorge. – Pourquoi ? – Je descends le long de l’eau ; et soudain, après une courte promenade, je rentre désolé, comme si quelque malheur m’attendait chez moi. – Pourquoi ? – Est-ce un frisson de froid qui, frôlant ma peau, a ébranlé mes nerfs et assombri mon âme ? Est-ce la forme des nuages, ou la couleur du jour, la couleur des choses, si variable, qui, passant par mes yeux, a troublé ma pensée ? Sait-on ? Tout ce qui nous entoure, tout ce que nous voyons sans le regarder, tout ce que nous frôlons sans le connaître, tout ce que nous touchons sans le palper, tout ce que nous rencontrons sans le distinguer, a sur nous, sur nos organes et, par eux, sur nos idées, sur notre cœur lui-même, des effets rapides, surprenants et inexplicables ?

There were two things about this particular book (The Golden Book of Fairy Tales) that made it vital to the child I was. First, it contained a remarkable number of stories about courageous, active girls; and second, it portrayed the various evils they faced in unflinching terms. Just below their diamond surface, these were stories of great brutality and anguish, many of which had never been originally intended for children at all. (Although Ponsot included tales from the Brothers Grimm and Andersen, the majority of her selections were drawn from the French contes de fées tradition — stories created as part of the vogue for fairy tales in seventeenth century Paris, recounted in literary salons and published for adult readers.) I hungered for a narrative with which to make some sense of my life, but in schoolbooks and on television all I could find was the sugar water of Dick and Jane, Leave it to Beaver and the happy, wholesome Brady Bunch. Mine was not a Brady Bunch family; it was troubled, fractured, persistently violent, and I needed the stronger meat of wolves and witches, poisons and peril. In fairy tales, I had found a mirror held up to the world I knew — where adults were dangerous creatures, and Good and Evil were not abstract concepts. (…) There were in those days no shelves full of “self–help” books for people with pasts like mine. In retrospect, I’m glad it was myth and folklore I turned to instead. Too many books portray child abuse as though it’s an illness from which one must heal, like cancer . . .or malaria . . .or perhaps a broken leg. Eventually, this kind of book promises, the leg will be strong enough to use, despite a limp betraying deeper wounds that might never mend. Through fairy tales, however, I understood my past in different terms: not as an illness or weakness, but as a hero narrative. It was a story, my story, beginning with birth and ending only with death. Difficult challenges and trials, even those that come at a tender young age, can make us wiser, stronger, and braver; they can serve to transform us, rather than sending us limping into the future.

In questo mondo non ci sono né felicità ne infelicità, esiste solo il confronto tra una condizione e l'altra, ecco tutto. Solo chi abbia provato l'estremo dolore è in grado di percepire l'estrema felicità. Bisogna aver voluto morire per sapere quanto è bello vivere.

Alexa sniffled. “Oh my God, he gave her an airport scene! Just like in the books I read and all those movies. He followed her to an airport and confessed his love before she could board the plane!” Nick laughed. “Sweetheart, she wasn’t boarding the plane.” “Close enough.

Un rideau de flocons blancs ininterrompu miroitait sans cesse en descendant vers la terre; il effaçait les formes, poudrait les choses d'une mousse de glace; et l'on n'entendait plus, dans le grand silence de la ville calme et ensevelie sous l'hiver, que ce froissement vague, innommable et flottant de la neige qui tombe, plutôt sensation que bruit , entremêlement d'atomes légers qui semblaient emplir l'espace, couvrir le monde.

How fathomless the mystery of the Unseen is! We cannot plumb its depths with our feeble senses - with eyes which cannot see the infinitely small or the infinitely great, nor anything too close or too distant, such as the beings who live on a star or the creatures which live in a drop of water... with ears that deceive us by converting vibrations of the air into tones that we can hear, for they are sprites which miraculously change movement into sound, a metamorphosis which gives birth to harmonies which turn the silent agitation of nature into song... with our sense of smell, which is poorer than any dog's... with our sense of taste, which is barely capable of detecting the age of a wine! Ah! If we had other senses which would work other miracles for us, how many more things would we not discover around us!

Le doute exprime l'incertitude, un manque de conviction, en ce sens il ne nous plaît guère, car nous aimons être certains, cela nous rassure. Mais il nous permet aussi d'aller plus avant, de voir nos erreurs, de progresser dans nos pensées.

Car la même sensation reparaît chaque fois l'ordre établi de choses est renversé, que la sécurité n'existe plus, que tout ce que protégeait les lois des hommes oub celles de la nature, se trouve à la merci d'une brutalité inconsciente et féroce.

Televiziunea, prietene Daniel, este Anticristul, si iti spun eu ca vor fi de-ajuns trei sau patru generatii pentru ca oamenii sa nu mai stie nici sa traga o basina pe cont propriu si pentru ca fiinta umana sa se intoarca la pestera, la barbaria medievala si la niste stadii de imbecilitate pe care si limaxul le-a depasit inca de prin Pleistocen. Lumea asta nu va muri de o bomba atomica, asa cum spun ziarele, ci va muri de ris, de banalitate, facand o gluma la tot si la toate si, in plus, o gluma proasta.

Две седмици по-късно те започнали да огладняват. От медна жица Жозеф измайсторил въдица и за десет минути уловили шест дузини пиявици. - Ние ли ще ги изкльопаме или те нас? – попитал вихрогонът сбито, но ясно. - То ще си покаже! – рекъл Вартоломей с известна боязън.

Ces six personnes formaient le fond de la voiture, le côté de la société rentée, sereine et forte, des honnêtes gens autorisés qui ont de la Religion et des Principes.

A proč vůbec se chovat urážlivě k někomu, na kom jsme úplně závislí? To by nebylo vůbec hrdinství, nýbrž jen nerozvážná smělost.

Souvent, en regardant le soleil, je me suis dit « Pourquoi viens-tu chaque jour éclairer tant de souffrances, découvrir tant de douleurs, présider à tant de sottes misères ? »

C'est pourtant fort bête d'être joyeux, à date fixe, par décret du gouvernement.

Memories are fragile; they can be broken and forgotten or preserved like a tomb.

فلنحتفظ بشجاعتنا، فقد يكون لألمنا حد يقف عنده.

ليس من العسير أن يصبح الإنسان سعيدا.

La moral! —digué—. És el pes més inútil que pot carregar un home.

Cadascú basteix les seves quimeres d’acord amb les seves il·lusions més recòndites.

Zadig s'écria: A quoi tient le bonheur! tout me persécute dans ce monde, jusqu'aux êtres qui n'existent pas. Il maudit les savants, et ne voulut plus vivre qu'en bonne compagnie.

Mentockplein 19 1853 Strombeek-Bever/Belgium Tél. : +32 2 263 20

There is neither happiness nor misfortune in this world, there is merely the comparison between one state and another, nothing more.

Foi (de Zoroastro) que as nações herdaram este grande princípio: É preferível arriscar-se a salvar um culpado que condenar um inocente.

فأينا يجرؤ أن يغير قانوناً قدّسه الزمن؟ هل يوجد شيءٌ أجدرُ بالاحترام من ظلم بعُد به العهد ..؟

Those who love cats have a special place in heaven,” he said, tipping his fedora at me.

Les vases du fleuve ensevelissaient ces vengeances obscures, sauvages et légitimes, héroïsmes inconnus, attaques muettes, plus périlleuses que les batailles au grand jour et sans le retentissement de la gloire. Car la haine de l'Étranger arme toujours quelques Intrépides prêts à mourir pour une Idée.

She was pretty and, even more, she was smart, and she had a divine figure according to all accounts. He fell in love with her, as a man always falls in love with any attractive woman whom he sees a lot of.

Имаше едно време една тиквичка - най-обикновена тиквичка, каквато виждаме всеки ден, ала тази се пръскаше от самолюбие. Мечтата на живота ѝ бе да стане пържена тиквичка. из "Любовното приключение на една тиквичка

Adieu, mon cher vieux. Relis et rebûche ton conte. Laisse-le reposer et reprends-le, les livres ne se font pas comme les enfants, mais comme les pyramides, avec un dessin prémédité, et en apportant des grands blocs l´un par-dessus l´autre, à force de reins, de temps et de sueur, et ça ne sert à rien! et ça reste dans le désert! mais en le dominant prodigieusement. Les chacals pissent au bas et les bourgeois montent dessus, etc.; continue la comparaison.

Στο Αρχιπέλαγος Γκαγιόκ των Φιλιππίνων, οι ιθαγενείς ξέρουν να μετράνε μόνο μέχρι το 457. Για το μετά το 457, λένε: "πολλά". Το στοιχείο αυτό μπορεί να ξαφνιάζει, πόσο μάλλον που, όπως και να το κάνουμε, το 456 δεν είναι και λίγο.

Nous en avons profité pour discuter de la morale de ce conte: si j'étais prince et que je devais supporter les caprices d'une hystérique capable de détecter un petit pois sous douze matelas, pas sûre que j'aurais envie de l'épouser.

Grand Dieu! dit-il en lui-même, qu'on est à plaindre quand on se promène dans un bois où la chienne de la reine et le cheval du roi ont passé! qu'il est dangereux de se mettre à la fenêtre! et qu'il est difficile d'être heureux dans cette vie!

Why not other elements besides fire, air, earth and water? There are four of them, just four, those foster parents of beings! What a pity! Why aren't there forty elements instead, or four hundred, or four thousand? How paltry everything is, how miserly, how wretched! Stingily given, aridly invented, heavily made! Why not other elements besides fire, air, earth and water? There are four of them, just four, those foster parents of beings! What a pity! Why aren't there forty elements instead, or four hundred, or four thousand? How paltry everything is, how miserly, how wretched! Stingily given, aridly invented, heavily made!

Pensare" disse Caderousse, lasciando cadere la mano sulla carta "pensare che qui c'è un modo di uccidere un uomo più sicuramente che se lo si aspettasse all'angolo di un bosco per assassinarlo! Ho sempre avuto più paura di una penna , di una boccetta d'inchiostro e di un foglio di carta che di una spada o di una pistola

By Jove, it's great! Walk along the streets on some spring morning. The little women, daintily tripping along, seem to blossom out like flowers. What a delightful, charming sight! The dainty perfume of violet is everywhere. The city is gay, and everybody notices the women. By Jove, how tempting they are in their light, thin dresses, which occasionally give one a glimpse of the delicate pink flesh beneath! "One saunters along, head up, mind alert, and eyes open. I tell you it's great! You see her in the distance, while still a block away; you already know that she is going to please you at closer quarters. You can recognize her by the flower on her hat, the toss of her head, or her gait. She approaches, and you say to yourself: 'Look out, here she is!' You come closer to her and you devour her with your eyes. "Is it a young girl running errands for some store, a young woman returning from church, or hastening to see her lover? What do you care? Her well-rounded bosom shows through the thin waist. Oh, if you could only take her in your arms and fondle and kiss her! Her glance may be timid or bold, her hair light or dark. What difference does it make? She brushes against you, and a cold shiver runs down your spine. Ah, how you wish for her all day! How many of these dear creatures have I met this way, and how wildly in love I would have been had I known them more intimately. "Have you ever noticed that the ones we would love the most distractedly are those whom we never meet to know? Curious, isn't it? From time to time we barely catch a glimpse of some woman, the mere sight of whom thrills our senses. But it goes no further. When I think of all the adorable creatures that I have elbowed in the streets of Paris, I fairly rave. Who are they! Where are they? Where can I find them again? There is a proverb which says that happiness often passes our way; I am sure that I have often passed alongside the one who could have caught me like a linnet in the snare of her fresh beauty.

«Sono solo al mondo». «Allora amerete me. Se siete giovane, sarò vostro compare. Se siete vecchio, sarò vostro figlio. Ho un padre che dovrebbe avere settant’anni, se è ancora in vita. Amavo solo lui e una fanciulla di nome Mercédès. Mio padre non mi ha dimenticato, ne sono sicuro. Ma lei, Iddio solo sa se mi pensa ancora. Amerò voi come amavo mio padre».

The townsfolk in their darkened rooms were dazed as if by some cataclysm, some devastating earthquake, against which all wisdom and all resistance is of no avail. Such a feeling is produced every time the established order of things is upset, when security is destroyed and everything is hitherto protected by the laws of man or nature is suddenly at the mercy of wild unreasoning brutality.

Depuis que Ling Wen avait été amenée au ciel par nomination, les contes populaires racontaient tous qu’elle y était parvenue en séduisant un autre officier céleste, ce qui explique pourquoi, au début, le Palais de Ling Wen était froid et silencieux avec très peu de fidèles. Apparemment, pendant une période d’intense objection, elle était insultée et maudite au possible, et il y avait même des gens qui jetaient des linges menstruels et des brassières dans ses boîtes de dons. Cependant, si des officiers masculins avaient des rumeurs similaires, ils obtiendraient le titre de « charmant » à la place, et pouvaient en profiter pleinement. Clairement, bien que les situations soient similaires, il existe une différence entre les hommes et les femmes, et les conséquences étaient différentes.

Nu stiu daca e valabil si pentru restul lumii acest adevar care, in cazul meu, functioneaza fara gres si pe care eu l-am descoperit pe cont propriu, parca legat la ochi, aidoma unei cartite, l-am descoperit pe dibuite, pe incercate, consumandu-ma ca o lumanare ce-si arde propria fiinta: sunt iremediabil diferit si despartit de tot ce ma inconjoara, de fapturi si de lucruri, asa cum pielea corpului meu ma separa fizic de restul lumii, tot asa, si imaginar, si mental, exista o piele invizibila, imateriala, care asaza o prapastie intre mine si oricine altcineva; sunt condamnat la singuratate, iar rarele clipe cand se pare ca m-as contopi cu gandul altcuiva, cu sensibilitatea altcuiva sau cu lumina iata, cu aerul, nu inseamna in ochii mei decat o licarire a iluziei niciodata atinse, o subliniere a singuratatii mele absolute, o subliniere a slabiciunii mele, a neputintei mele de a iesi din mine insumi.

[...] Un soir nous étions plusieurs ministres à rompre le jeûne au Palais Royal de Fès, en présence de Sa Majesté, tout au début de son règne. A ma gauche Si Mohamed El-Fassi, à ma droite une autre personnalité. Ayant devant moi la soupière, El-Fassi me demanda de le servir. - "Non", lui répondis-je. -"Et pourquoi", dit-il, étonné ? - "Parce que, simplement, tu avais proclamé que la langue Tamazight n'est pas une langue et qu'il n'y avait pas lieu d'avancer son apport sur le plan de notre civilisation". Oui, j'ai dit cela. - "Mais d'abord mon bol , et je raconte!" Écoutons-le : - "A l'époque où j'ai été prisonnier avec d'autres nationalistes, à Aïn-Kardous, j'ai demandé à un fqih berbérisant de m'initier à la langue berbère. Il m'a répondu : "Pourquoi voudrais-tu perdre ton temps pour un jargon méprisé par Dieu lui-même ? Et, continuant : "Le Créateur a donné à chaque peuple une langue mais, à la fin, il a dû se rendre compte que l'un d'entre deux a été oublié. Il trouva la solution en ramassant les restes des langues éparpillées sur le sol, et offrit cette mixture, ne pouvant faire autrement, à ce bon peuple Amazigh". - "On dénonce même Dieu", ai-je rétorqué, furieux. "Mais tu viens de donner la preuve de l'universalité de la langue berbère." - "Universelle!" plaisanta mon autre voisin... "Elle n'est même pas dans les archives". La discussion devient générale, les uns pour, les autres... Sa Majesté, pour mettre fin à toutes nos grandes phrases, posa cette question à El-Fassi : - "Le berbère est-il une langue, oui ou non ?" - "A la réflexion, oui, Majesté; il a ses contes et ses légendes, sa poésie, et ses structures ne peuvent être niées". - "Alors," conclut Sa Majesté, "nous aborderons cette question dans une vingtaine d'années. Contentons-nous, maintenant, de consolider notre unité. (Tifinagh N°1 - Repris de "Le Maroc des potentialités, 1989, p276-280)

The air of Paris is quite different from any other. There's something about it which thrills and excites and intoxicates you, and in some strange way makes you want to dance and do all sorts of other silly things. As soon as I get out of the train, it's just as if I had drunk a bottle of champagne. What a time one could have surrounded by artists! How happy those lucky people must be, the great men who have made a name in a city like Paris! What a wonderful life they have!

Millions of books written on every conceivable subject by all these great minds, and, and in the end, none of 'em knows anything more about the big questions of life than I do. Ss--I read Socrates. You know, n-nn--, this guy used to kn-knock off little Greek boys. What the hell's he got to teach me? And, and Nietzsche with his, with his Theory of Eternal Recurrence. He said that the life we live, we're gonna live over and over again the exact same way for eternity. Great. (MORE) MICKEY (V.O.) (CONT'D) That means I, uh, I'll have to sit through the Ice Capades again. Tch. It's not worth it. The movie next cuts to a sunny day in Central Park. A male jogger, seen through some tree branches, runs by. The camera moves past him, revealing a pondering Mickey walking by the reservoir. He continues to talk over the screen. MICKEY (V.O.) And, and Freud, another great pessimist. Jeez, I was in analysis for years. Nothing happened. My poor analyst got so frustrated. The guy finally put in a salad bar.

Seigneur je suis très fatigué. Je suis né fatigué. Et j'ai beaucoup marché depuis le chant du coq Et le morne est bien haut qui mène à leur école. Seigneur, je ne veux plus aller à leur école, Faites, je vous en prie, que je n'y aille plus. Je veux suivre mon père dans les ravines fraîches Quand la nuit flotte encore dans le mystère des bois Où glissent les esprits que l'aube vient chasser. Je veux aller pieds nus par les rouges sentiers Que cuisent les flammes de midi, Je veux dormir ma sieste au pied des lourds manguiers, Je veux me réveiller Lorsque là-bas mugit la sirène des blancs Et que l'Usine Sur l'océan des cannes Comme un bateau ancré Vomit dans la campagne son équipage nègre... Seigneur, je ne veux plus aller à leur école, Faites, je vous en prie, que je n'y aille plus. Ils racontent qu'il faut qu'un petit nègre y aille Pour qu'il devienne pareil Aux messieurs de la ville Aux messieurs comme il faut Mais moi je ne veux pas Devenir, comme ils disent, Un monsieur de la ville, Un monsieur comme il faut. Je préfère flâner le long des sucreries Où sont les sacs repus Que gonfle un sucre brun autant que ma peau brune. Je préfère vers l'heure où la lune amoureuse Parle bas à l'oreille des cocotiers penchés Ecouter ce que dit dans la nuit La voix cassée d'un vieux qui raconte en fumant Les histoires de Zamba et de compère Lapin Et bien d'autres choses encore Qui ne sont pas dans les livres. Les nègres, vous le savez, n'ont que trop travaillé. Pourquoi faut-il de plus apprendre dans les livres Qui nous parlent de choses qui ne sont point d'ici ? Et puis elle est vraiment trop triste leur école, Triste comme Ces messieurs de la ville, Ces messieurs comme il faut Qui ne savent plus danser le soir au clair de lune Qui ne savent plus marcher sur la chair de leurs pieds Qui ne savent plus conter les contes aux veillées. Seigneur, je ne veux plus aller à leur école.

Deuxième conte XIV La mer est à nous la mer est à boire la mer tout entière se loge dans le creux de la main. Si tu te remplissais te barbouillais d'azur ? Si ton pied foulait la mer ? Si ta main apprenait les caresses océaniques ? Si les vagues sur ton corps ? Si les algues mêlées à ton désir ? Si le sel sur tes blessures ? Si la fureur de l'océan dans ton sang ? Si soudain tu renaissais ? Si soudain le rire ? Soudain l'été ? Soudain les plages de ton enfance et les chansons ? Si soudain tu voyais des deux yeux ? Si tu entendais des deux oreilles le cri de toutes les bouches ? Et si soudain tu te levais ? Et si tout aussi soudain tu te mettais à dire Non ?

In Europa, intre 1911 si 1913, s-au produs doua miscari disidente ale psihanalizei, miscari inaugurate de persoane care pana atunci jucasera un rol de baza in tanara stiinta: Alfred si C. G. Jung. Aceste miscari pareau foarte periculoase si castigasera repede un mare numar de partizani. Ele nu trebuiau, totusi, prin forta lor, sa fie resimtite ca niste socuri furnizate psihanalizei, chiar daca nu se mai nega materialul faptic, ci permiteau, ceea ce era ademenitor, eliberarea de rezultate. Jung a incercat o transpunere a faptelor analitice intr-un mod abstract, impersonal, fara sa tina cont de istoria individului, modalitate prin care el spera sa indeparteze recunoasterea sexualitatii infantile si a complexului lui Oedip, ca si necesitatea de a analiza copilaria. Adler parea sa se indeparteze si mai mult de psihanaliza, respingand total importanta sexualitatii. Critica a fost ingaduitoare cu cele doua miscari (pentru cei doi «eretici»), eu neputand sa obtin mai mult decat sa-i fac pe Adler si pe Jung sa renunte sa-si numeasca doctrinele «psihanaliza». Se poate astazi constata, la capatul a zece ani, ca cele doua tentative au trecut pe langa psihanaliza fara sa o atinga. Este suficient sa spun ca in fata celor care m-au parasit ca Jung, Adler, Stekel sau alti cativa, se gaseste un mare numar de cercetatori ca Abraham, Eitingon, Ferenczi, Rank, Jones, Brill, Sachs, pastorul Pfister, van Emden, Reik, care de aproape 15 ani mi-au ramas fideli colaboratori, de majoritatea legandu-ma o prietenie pe care nimic n-a tulburat-o. N-am numit aici decat pe cei mai vechi dintre elevii mei, cei care si-au facut deja un nume in literatura psihanalitica; amintirea altor nume nu implica mai putin respect, si tocmai printre cei tineri si printre cei care au venit la mine mai tarziu se gasesc talente care ne dau mari sperante. Dar trebuie sa spun in avantajul meu ca un om dominat de intoleranta si de aroganta perfectiunii nu s-ar fi putut inconjura de o astfel de legiune de personalitati cu o inteligenta superioara, mai ales cand nu are sa le ofere atractii de ordin practic.

A natureza observadora e emocionalmente determinada do espírito lunar é designada em alemão pelas palavras pertencentes à raiz Sinn, que significa meditar, ter em mente, ponderar, considerar e ser contemplativo; e também contemplação, inclinação mental, assim, como sentidos e sensual; por último, mas não menos importante, o Eigen-Sinn (vontade própria, obstinação) que os homens em geral atribuem às mulheres. A consciência matriarcal age através da circum-ambulação e da meditação. Falta-lhe o propósito do pensamento dirigido, da conclusão lógica e do juízo. Sua Ação característica é um movimento em torno de um círculo, uma contemplação (Betrachtung, uma vez interpretada por Jung como trachtigmachen, engravidar) . Não tem o objetivo direto da consciência masculina, nem o fio aguçado de sua análise. Interessa-se mais pelo significativo do que por fatos e datas, e é orientada teleologicamente mais ao crescimento orgânico do que à causalidade mecânica ou lógica. Uma vez que o processo de cognição nessa “consciência lunar“ é uma gravidez e seu produto um nascimento, um processo em que toda a personalidade participa, seu “conhecimento “não pode ser partilhado, relatado ou provado. É uma posse interior, realizada e assimilada pela personalidade, mas não facilmente discutida, porque a experiência interna que está por trás dela não se presta a uma exploração verbal adequada, e dificilmente pode ser transmitida a alguém que não tenha passado pela mesma experiência. Por essa razão, uma consciência masculina pura e simples considera o “conhecimento” da consciência matriarcal não verificável, caprichoso e místico por excelência. Esse é, de fato, no sentido positivo, o cerne da questão. É a mesma espécie de conhecimento revelado nos mistérios e no misticismo. Consiste não de verdades partilhadas mas de transformações experimentadas, portanto necessariamente só tem validade para as pessoas que passaram pela mesma experiência. Para estas, o conselho de Goethe ainda vale: Sagt es niemand, nur den Weisen, Weil die Menge gleich verhohnet (Não conte a ninguém, apenas aos sábios, porque a multidão não tarda em zombar) Isto quer dizer que as percepções de consciência matriarcal são condicionadas pela personalidade que as realiza. Não são abstratas nem desemocionalizadas, pois a consciência matriarcal conserva o vínculo com o reino do inconsciente do qual seu conhecimento brota. Suas descobertas interiores, estão, em conseqüência, em oposição direta às da consciência masculina, que consiste idealmente de conteúdos conscientes abstratos, livres de emocionalismo e possuidores de uma validade universal não afetada por fatores pessoais.

Uneori, copiii se pot simți respnsabili față de așteptările părinților chiar și atunci când aceștia nu le cer , în mod explicit și clar, ceva anume. Atunci când adulții semnificativi sunt deprimați o perioadă mai lungă de timp, dependenți de diferite substanțe sau nu sunt cu adevărat prezenți, din diferite motive, copiii pot interpreta acest gen de situații ca pe o nevoie a adultului de ajutor, și, mânați de loialitatea invizibilă pe care o manifestă față de cei care le-au dat viață, încep să preia din responsabilități fără să mai aștepte, în schimb, să primească iubirea părintească. Deseori am fost prins și eu în acest mecanism relațional în care, preocupați de propriile dureri psihologice, părinții îmi ofereau atenție doar atunci când deveneam o sursă de suport emoțional și ajutor practic; mai concret, atunci când adoptam comportamente care nu erau potrivite pentru vârsta mea, fenomen care în cărțile de terapia familiei este cunoscut ca parentificare. În timp, am învățat că pot să contribui la schimbarea stării emoționale a părinților mei, dar și a altor adulți din jur și că atunci sunt șanse mai mari să fie liniște în familie și poate - poate voi căpăta și eu puțină alinare emoțională. Însă cel mai dureros mesaj distorsionat pe care l-am dobândit a fost că eu pot fi acceptat doar dacă mă abțin de la a cere, dacă renunț la nevoile mele și mă străduiesc să țin cont de ale celor din jur. La maturitate, am ajuns să caut plăcerea în relații complicate, fiind atras de adulții care erau în căutarea unui colac de salvare. Și culmea sau nu, ajunsesem să mă simt bine în aceste diade unilaterale, în care mă dedicam trup și suflet pentru ca celorlalți să le fie bine. Nu este vorba doar despre conexiunile sentimentale, același obicei îl manifestam și în relațiile de prietenie și cele profesionale. Convingerea bazală fiind aceea că, dacă sunt perfect, mai devreme sau mai târziu, voi ajunge să primesc și eu ceva. Trăind astfel după principiul - Nu te accepta pentru ceea ce ești, deoarece nu ești suficient, tu trebuie să fii ceea ce cred alții că ești. Iar aceasta este o variantă a dependenței de nefericire.

This Sarah Perez had the most beautiful eyes in the world, those green eyes spangled with gold that you love so much: the eyes of Antinous. In Rome, such eyes would have made her a concubine of Adrian; in Madrid they helped her become the princess of Eboli ensconced in the bed of the king. But Philip II was extremely jealous of those wonderful emerald eyes and their delicate transparency, and the princess - who was bored with the funereal palace and the even more funereal society of the king - had the fancy and the misfortune to cast her admirable gaze upon the Marquis de Posa while she was leaving church one day. It was on the threshold of the chapel, and the princess believed herself to be alone with her camarera mayor, but the vigilance of the clergy was equal to the challenge. She was betrayed, and that very evening, in the intimacy of their bedroom, in the course of some violent argument or tempestuous tussle, Philip threw his mistress to the floor. Blind with rage he leapt upon her, tore out her eye and devoured it in a single gulp. 'Thus was the princess covered in blood - a good title for a conte cruel, that, which Villiers de l'Isle Adam has somehow omitted to write! The princess was henceforth one-eyed: the royal pet had a gaping hole in her face. Philip II, who had the Jewess in his blood, could not cleave so closely to a princess who had only one eye. He made amends to her with some new titles and estates in the provinces and - regretful of the beautiful green eye that he had spoiled - he caused to be inserted into the empty and bloody orbit a superb emerald enshrined in silver, upon which surgeons then inscribed the semblance of a gaze. Oculists have made progress since then; the Princess of Eboli, already hurt by the ruination of her eye, died some little time afterwards, of the effects of the operation. The ways of love and surgery were equally barbarous in the time of Philip II! 'Philip, the inconsolable lover, gave the order to remove the emerald from the face of the dead princess before she was laid in the tomb, and had it mounted in a ring. He wore it about his finger, and would never take it off, even when he went to sleep - and when he died in his turn, he had the ring bearing the green tear clasped in his right hand.

Имаше едно време две обувки, които се бяха оженили. Дясната беше мъжът и се казваше Николà, а лявата - жената, и се казваше Тина. Те живееха в хубава картонена кутия, увити в оризова хартия. Бяха безмерно щастливи и се надяваха, че щастието им ще трае вечно. Ала ето че една сутрин продавачката ги извади и ги даде за проба на една жена. Тя ги обу, направи няколко крачки, после, като прецени, че са ѝ удобни, каза: - Купувам ги. - Да ви ги завия ли? - попита продавачката. - Не, ще си ида с тях - отвърна жената. Тя плати и излезе, обула новите си обувки. И така, Николà и Тина вървяха през целия ден, без да се видят. Едва вечерта се събраха в един тъмен шкаф. - Ти ли си, Тина? - Аз съм, Николà. - Ах, какво щастие! Мислех, че си се загубила. - Аз също. Ама ти къде беше? - Аз ли? На десния крак. - А пък аз - на левия. - Сега разбирам, каза Николà. - Когато ти си била напред, аз съм бил отзад, а когато си оставала назад, аз съм минавал напред. Затова не сме се видели. - И така ли ще живеем занапред? ... след осем дни подметката се продупчи. Куцото момиче си купи нови обувки, а Николà и Тина хвърли в кофата за боклук. - Какво ще стане с нас? - разтревожи се Николà. - Знам ли? - отвърна Тина. - Да можех само да не се отделя никога от теб! - Приближи се и прихвани с връзката си моята - предложи Николà. - така никога няма да се разделим. Точно тъй сториха. Заедно ги хвърлиха на боклука, заедно ги отнесе боклукчийската кофа и заедно ги захвърлиха на едно пусто място. Там останаха до деня, в който едно момиченце и едно момченце ги намериха. - Я гледай! Обувки! Хванали са се под ръка! - Значи са женени! - каза момиченцето. - Щом са женени, нека тръгнат на сватбено пътешествие. Момченцето взе обувките, закова ги една до друга на дъсчица и я пусна в близката река да плава по течението по морето ... из "Чифт обувки"