“
Bătrânul și cărțile
Bătrânul scriitor era bolnav.
La librar, cineva răsfoia ultima lui carte
și mi se părea că asist la o licitare de obiecte.
Mă așteptam să văd pe coperți
nasturii ori monogramele curioase ale cămășilor lui,
ochelarii și țigaretul ieftin.
Ieri a murit.
Cărțile din biblioteca lui,
in-folii lucioase, bine hrănite,
pergamentele cojite și albumele decolorate
vor fi trimise la anticariat, prin frig.
Bătrânul nu suporta să le fie frig,
ori să fie singure. În ele a rămas poate,
cerneala sângelui lui.
Acum cărțile se vor risipi,
pielea lor se strânge de teamă,
oglinzile se descarcă de el,
iar hainele se topesc în scrin,
și în pachetul de tutun cântă greieri.
Cărțile ele, vor pali puțin,
și mi le grămădesc cu policioarele roșii, în amintire…
Mă sfătuia, cu seninătate, să nu fac dragoste
„în prezenta cărților”,
și pentru prima oară nu zâmbesc.
Ferestrele se sting,
motanul, mai vechi ca fotoliile, își ia lumea-n cap,
și cobor pe treptele roase din casa bătrânului,
în vreme ce
fără de veste, spre odaia moartă
lunecă pe lângă mine, în lift,
aproape strivindu-mă,
gleznele fetei lui, în ciorapi negri...
*
Le vieillard et les livres
Le vieil écrivain était malade.
On feuilletait chez le libraire son dernier bouquin
et il me semblait assister à une vente aux enchères.
Sur la couverture, je m'attendais à voir
ses boutons, de chemise ou leur chiffre bizarre,
ses lunettes et son fume-cigarettes bon marché.
C'est hier qu'il est mort.
Les livres de sa bibliothèque,
des in-folios satinés, bien nourris,
des parchemins pelés et des albums pâlis
seront expédiés aux bouquinistes, en plein hiver.
Le vieux ne supportait pas qu'ils aient froid,
ni qu'ils soient seuls. Ils ont gardé peut-être
l'encre de son sang.
Maintenant tous ces bouquins vont être éparpillés,
leur peau se crispe de terreur,
les miroirs se déchargent de son image,
ses vêtements se liquéfient dans la commode
et dans son paquet de tabac chantent les cigales.
Désormais ces bouquins vont pâlir un peu
et je les empile, rayons compris, dans ma mémoire…
Sans broncher, il me conseillait de ne pas faire l'amour
« en présence des livres »
et c'est la première fois que je ne souris pas.
Les fenêtres s'éteignent,
le matou, plus décrépit que les fauteuils, s'esquive,
et je descends les marches usées de la maison du vieux
lorsque soudain,
à l'improviste, vers la chambre défunte
sortent de l'ascenseur, en me frôlant,
m’écrasant presque,
les jambes de sa fille, gainées de noir...
(p. 201-203, traduit du roumain par Irina Radu)
”
”