“
noncontradicţiei este fals -, n - a r putea f i gândit sau comunicat. Or, în fapt, toată lumea gândeşte ş i comunică ceva anume , i n c l u s i v sofiştii, cei c a r e cont e s t ă pr inc ipiul noncontrad iqi e i . Altminteri, dacă nu a r comunica, omul a r fi, zice Aristotel, "aidoma unei l e gume " . Iar dacă nu ar comunica ceva determinat, omul nu ar comuni c a , în fapt, n imi c . R ealitatea comunicării unu i subiea determinat, aşadar, pr e supune acceptarea une i con sistenţe a gândirii, a unei determinări coerente a gândului gândit ş i apoi comunicat, ceea ce, la rândul său, impl i c ă pr inc ipiul noncont r adiqi e i . Pentru ca omul s ă rămână în domeniul logos-ului , al g ândului coe r ent ş i al expresiei ve rba l e ne e chi voc e , e necesar c a el să ut i l i z e z e imp l i c i t pr inc ipiul noncontra dicţiei, fie şi atunci când, explicit, el ar dori să-I conteste. Chiar da c ă - aşa cum crede de e x emplu J. Lukasiewicz - acest pr inc ipiu nu este o "lege a l o g i c i i " ş i nu arc valoare logică ca atare, el întemeiază orice l im b aj omenesc ş i înfiinţează orice responsabilitate pentru spusele rostite şi faptele comise. Iar dacă el nu este încă logic, cu siguranţă că el întemeiază logica. Or, pe de altă parte, după cum s-a spus, e pl auz ibi l ca orice consistenţă a gândirii să fie un reflex al consistenţei lumii. (Prin c ipiul noncontradicţiei nu poate funcţiona în cazul unor obiecte imaginare inconsistente, precum un triunghi dreptunghic cehi lateral.) I a r o lume consistentă este o lume unde există Fi inţ ă . Aş ada r , pr int r -un f e l de " a r gument ontologic" imp l i c it, subt i l ş i ma i p u ţ i n pretenţios decât cel " c la s i c " al l u i An s e lm din Cantcrbury, Aristotel deduce, din faptul incontestabil a l comu nicării umane, că trebuie să existe Fiinţă. Unde este Fiinţa ? Dar, chiar dacă acum ş t im că trebuie să existe Fi inţ a , încă n u ş t im unde s e află ea, sau ce anume este ea - altfel spus, cu ce porţiune din realitate s e identifică ea. Problema pare etern ă : " iată subiectul cercetat şi controversat şi în vechime, şi a cum, ş i p u r u re a : ce e s t e ceea-ce-este, adi c ă ce e s t e F i i nţa ? " - scrie Aristotel. Într-adevăr, filozofii, predecesorii săi, au identificat Fiinţa - adică porţiunea de stabilitate şi coerenţă din lume -
”
”