“
Eșind din aerul îmbâcsit dinăuntru, la lumină, în aerul deschis, ce vecinic schimbător e plin de sănătate, în răceala apei așa de bogată‑n viață e parcă o renaștere îndeplinită în sânul larg al naturii, în măreața sălbătăcie a mării. ...Și nu știu cum adesea mă duce gându‑n urmă, departe, la pământul cu orașele lui mari, la furnicarele omenești, prin mahalalele înfundate, acolo unde zac așa de înghesuiți atâția sclavi moderni – omul‑uneltă înăbușit în atelierul plin de fum, omul‑mașină‑de‑scris încătușat de biroul plin de praf și de cerneală – numai aci simți cât de tristă‑i soarta acelor victime ale mizeriei mult lăudatei civilizații.
”
”