Au Naturale Quotes

Ei exista, simultan, in doua lumi – lumea aparentelor si lumea adevarului. Firele care conecteaza aceste lumi pot lua multe forme. Atunci cand am ajuns prima oara aici, nu am inteles anumite lucruri. Spre exemplu, nu intelegeam de ce hainele sunt atat de importante. Sau de ce o vaca moarta devenea carne de vita, sau de ce iarba taiata intr-un anumit fel pretinde sa nu se calce pe ea, sau de ce animalele de companie ale unei gospodarii erau atat de importante pentru ei. Umanii se tem de natura si ii linisteste intr-o mare masura atunci cand pot sa isi demonstreze lor inisisi ca detin stapanirea asupra ei. De aceea exista peluzele, si de aceea lupii au evoluat devenind caini, si de aceea arhitectura lor se bazeaza pe forme care nu sunt naturale. Dar, cu adevarat, natura natura pura e doar un simbol pentru ei.

— E bine. Se vede că ştii care este definiţia unei linii drepte. Dar gândeşte-te puţin. Linia pe care ai trasat-o are un punct iniţial şi unul final. Deci este de fapt doar un segment de linie, cea mai mică distanţă care uneşte două puncte. În realitate, o linie dreaptă nu are capăt. Se întinde la infinit, în ambele direcţii. Dar o foaie de hârtie este desigur limitată. Şi capacităţile noastre sunt limitate şi de aceea folosim provizoriu acest segment, stabilind convenţional că reprezintă linia adevărată. În plus, oricât de bine ai ascuţi creionul, vârful său are o anumită grosime şi, în consecinţă, linia pe care ai trasat-o are o anumită lăţime, adică o suprafaţă. O linie reală e de fapt unidimensională. Prin urmare, e de fapt imposibil să trasezi o linie adevărată pe o foaie reală de hârtie. Fără să vreau, am examinat vârful creionului. — Şi atunci te întrebi în mod firesc unde se găseşte o linie adevărată, iar răspunsul este că numai aici, a zis arătând în dreptul inimii, la fel ca atunci când ne învăţase despre numerele imaginare. Adevărurile eterne sunt invizibile şi nu au legătură nici cu lucrurile materiale, nici cu fenomenele naturale şi nici măcar cu emoţiile noastre. Matematica este singura care le poate exprima şi ni le poate revela, şi nimeni şi nimic nu-i poate sta în cale.

Toţi cei ce, savanţi ori oameni de rând, se mulţumesc a primi drept răspuns la marile întrebări pe care şi le pune omul despre rostul lui în lume, despre univers şi despre viaţă, despre suferinţă şi nedreptate, fraze ca: universul a fost dintotdeauna şi va fi mereu, viaţa e un fenomen natural, întâmplarea a creat totul, gândirea e forma superioară a conştiinţei omeneşti, dovedesc că sunt tare puţin exigenţi. Asemenea răspunsuri sunt simple stereotipii simpliste şi-şi au echivalentul în: când vorbeşti cu mine să taci din gură. Dimpotrivă, nimic nu e firesc şi toul e de mirare şi minunat. Evoluţia e o taină şi o minune. Întrebările pe care şi le pune conştiinţa sunt o taină. Natura şi legile ei implacabile sunt o minune. Din toate părţile minunile ne împresoară şi tabără asupră-ne, neîntrerupt şi mai persistent decât razele cosmice. Şi nici măcar prostia sau indiferenţa nu pot constitui până la urmă un câmp magnetic care să ne apere de ele (...). Angoasa (ori exaltarea) până la urmă tot scutură orice suflet, fie şi cel mai obtuz: îl scutură în celula din închisoare, pe patul de suferinţă, în clipa morţii ori din senin, pe stradă, pe drum drept. Orice faptă e anti-destin. Orice operă e anti-natură. Orice hotărâre e anti-neant. Iubirea de aproapele e un mister de credinţă. Dragostea şi iertarea nu sunt naturale.

Idealuri? Idealurile sunt in cultura, in aer. Le inspiri. Toti printre care am crescut au inhalat aceleasi idealuri. Toti voiam sa iesim din ghetou, sa crestem in lume, sa avem succese, bogatie, respectabilitate. Asta voia toata lumea! Nici unul n-a stat sa-si aleaga deliberat idealurile - ele se aflau acolo, pur si simplu, consecinte naturale ale epocii, ale poporului meu, ale familiei mele. ... - Dar n-au fost destul de solide, Josef. Probabil ar putea fi destul de solide pentru unii, pentru cei care nu vad prea departe, pentru alergătorii inceti. Dar tu, ca si mine, ai vederea buna. Ai privit prea departe in viata.

Când valul se prăbușește, este momentul curățeniei. Fără această curățenie sau catharsis emoțional, o femeie își pierde cu timpul capacitatea de a iubi și a evolua în dragoste. Prin reprimarea controlată a sentimentelor, natura ei oscilatorie este obstrucționată și ea devine treptat lipsită de pasiune. Unele femei, care evită să aibă de-a face cu impulsurile lor negative și se opun mișcării naturale ondulatorii a sentimentelor lor, suferă de sindromul premenstrual (PMS). Există o legătură strânsă între PMS și neputința de a face față într-o manieră constructivă sentimentelor negative. În unele cazuri, femei care au reușit să învețe cum să-și trateze sentimentele, au constatat că PMS a dispărut. Chiar o femeie puternică, sigură de ea și bucurându-se de succes, va avea nevoie să coboare din când în când în adâncul fântânii. Bărbații fac de obicei greșeala să creadă că, dacă partenera lor are succese în muncă, nu va trece prin aceste momente de curățire a sufletului. De fapt, este exact invers. Dacă o femeie lucrează, ea este de obicei expusă la stres și poluare emoțională. Nevoia de curățire a sufletului devine acută. La fel, nevoia unui bărbat de a se contracta ca un elastic devine mai intensă dacă este supus unei încordări mai mari la lucru. Un studiu a arătat că respectul de sine al femeii crește și scae de obicei după un ciclu având o durată între douăzeci și una și treizeci de zile. Când femeia își pune hainele de lucru, poate face abstracție de acest tangaj emoțional, dar când revine acasă are nevoie ca partenerul să-i ofere sprijinul afectuos pe care îl apreciază și de care are nevoie. Este important de cunoscut că această tendință a femeii de a se scufunda nu îi influențează competența la serviciu, dar îi afectează puternic comunicarea cu persoanele pe care le iubește și care-i sunt apropiate.

Când tot se‑nveseleşte, când toţi aci se‑ncântă, Când toţi îşi au plăcerea şi zile fără nori, Un suflet numai plânge, în doru‑i se avântă L‑a patriei dulci plaiuri, la câmpii‑i râzători. Şi inima aceea, ce geme de durere, Şi sufletul acela, ce cântă amorţit, E inima mea tristă, ce n‑are mângâiere, E sufletu‑mi, ce arde de dor nemărginit. Aş vrea să văd acuma natala mea vâlcioară Scăldată în cristalul pârăului de‑argint, Să văd ce eu atâta iubeam odinioară: A codrului tenebră, poetic labirint; Să mai salut o dată colibele din vale, Dorminde cu un aer de pace, liniştiri, Ce respirau în taină plăceri mai naturale, Visări misterioase, poetice şoptiri. Aş vrea să am o casă tăcută, mitutică, În valea mea natală, ce undula în flori, Să tot privesc la munte în sus cum se ridică, Pierzându‑şi a sa frunte în negură şi nori. Să mai privesc o dată câmpia‑nfloritoare, Ce zilele‑mi copile şi albe le‑a ţesut, Ce auzi odată copila‑mi murmurare, Ce jocurile‑mi june, zburdarea mi‑a văzut. Melodica şoptire a râului, ce geme, Concertul, ce‑l întoană al păsărilor cor, Cântarea în cadenţă a frunzelor, ce freme, Născur‑acolo‑n mine şoptiri de‑un gingaş dor. Da! Da! Aş fi ferice de‑aş fi încă o dată În patria‑mi iubită, în locul meu natal, Să pot a binezice cu mintea‑nflăcărată Visările juniei, visări de‑un ideal. Chiar moartea, ce răspânde teroare‑n omenire, Prin vinele vibrânde gheţoasele‑i fiori, Acolo m‑ar adoarme în dulce liniştire, În visuri fericite m‑ar duce către nori. Familia, II, 21, 17/ 29 iulie 1866 [1866]

In the 20th century after WWII, Ralph Burke Tyree led the transformation and appreciation of the South Pacific’s serene beauty with his art. Furthermore he was the premier artist in American iconic movement of the Tiki revolution which emanated from Hawaii and California. He likely painted thousands of different pieces, initially oils on board, mostly wahines, au naturale. Starting in 1960 he switched to oils on black velvet with the portraiture nudity, more demure or sometimes a silhouette in a jungle scene.