Ar Bernard Quotes

The ignorance of the oppressed is strength for the oppressor.

Our choices determine our destiny.

Norocul meu că l-am citit în adolescență pe Bernard Shaw și că mi-am zgâriat în creier următoarea frază din el: Un bărbat nu-nșeală o femeie cu-o altă femeie pentru că cea de-a doua ar fi mai tânără, mai frumoasă ori mai deșteaptă decât prima, ci pentru că e alta.

We’ve confused equal treatment under the law with equal roles inside the marriage.

When a woman feels understood, it is easier for her to feel loved. When she feels loved, she is more inclined to give of herself in the relationship.

Dar știți, ceea ce mă-ntristează cel mai mult e că n-o să vină nimeni la înmormântare. Eu eram unica lui familie, și n-am știut pe cine să anunț. E ciudat, însă tocmai asta mă face să fiu cel mai trist, cu adevărat trist. Nu neapărat moartea lui, cât această idee că nu va fi nimeni la înmormântare. Vă imaginați? Groaznic, nu? — Da, cu siguranță. Nu știu ce să vă spun. — Pot să vă-ntreb ceva? — Da. — Dumneavoastră unde mergeți? Pentru că poate... Dacă n-o să fiți prea departe mâine, ați putea... poate... în fine... e ridicol... — Da, vreau să vin, am spus eu fără să stau pe gânduri. Chipul acestui om mă impresiona, la fel și perspectiva de a avea ceva de făcut. Când te afli într-un abis al lumii, să mergi la o înmormântare e ca un colac de salvare. A părut încântat, ba chiar emoționat. Poate că aveam să devenim prieteni? Pe țărmurile nefericirii există toate condițiile ca să ai parte de întâlniri decisive. — Chiar o să faceți asta? Nu știu ce să vă spun! Ce bucuros o să fie tata! — ...? — În fine, asta i-ar fi făcut plăcere, cu siguranță.” “Vasele erau spălate, de exemplu; ne-am putea imagina că spălase vasele știind că avea să facă asta pentru ultima dată. Ce idee, nu-i așa? La ce bun să mai speli o farfurie, dacă știi că după aceea o să mori? Poate că asta e culmea delicateții: să faci menajul înainte de a muri.” “Tatăl lui vindea cravate, iar el bărbierea gâturi. Vindea lame de ras pentru acea zonă a corpului pe care tatăl lui o avea în stăpânire. M-am gândit că, dacă ar avea la rându-i un fiu, acesta ar vinde ștreanguri. Erau o familie-gât și, generație după generație, lațul se strângea tot mai mult.” “Pe urmă, Bernard mi-a arătat colecția de cravate a tatălui lui. A deschis nenumărate valize, oftând: „E păcat, au rămas multe nevândute...“ Mi-l și imaginam pe sărmanul om zicând în agonie: „Ptiu, ce aiurea că mor, când mai am tot stocul ăsta de vânzare." Ne-am uitat la toate cravatele acelea cu o reală tristețe. Toate acele cravate orfane.

IDEOSFERĂ: Ideile sunt ca nişte fiinţe vii. Se nasc, cresc, proliferează, se confruntă cu alte idei şi în cele din urmă pier. Şi dacă ideile, ca şi fiinţele vii, ar avea propria lor evoluţie? Şi dacă ideile s-ar selecta între ele ca să le elimine pe cele mai slabe şi să le reproducă pe cele mai puternice ca în darwinism? În lucrarea Hazard şi Necesitate, apărută în 1970, Jacques Monod a emis ipoteza că ideile ar putea avea o autonomie şi, ca şi fiinţele organice, ar fi capabile să se reproducă şi să se înmulţească. În 1976, în Genă egoistă, Richard Dawkins pomeneşte conceptul de „ideosferă”. Ideosfera ar fi pentru lumea ideilor ceea ce este biosfera pentru lumea fiinţelor vii. Dawkins scrie: „Cînd plantezi o idee fertilă în mintea mea, îmi parazitezi literalmente creierul, transformîndu-l în vehicul pentru propagarea acestei idei”. Şi citează conceptul de Dumnezeu, o idee care s-a născut într-o zi şi a evoluat şi propagat continuu, preluată şi amplificată de parabole, scrieri, apoi muzică, artă, preoţii reproducînd-o şi interpretînd-o astfel încît să o adapteze spaţiului şi timpului în care trăiesc. Dar ideile, mai mult decît fiinţele vii, suferă repede mutaţii. De exemplu, conceptul, ideea de comunism, născută în mintea lui Karl Marx, s-a răspîndit într-un timp foarte scurt în spaţiu pînă la a acoperi jumătate din lume. Ea a evoluat, a suferit mutaţii, ca în cele din urmă să se reducă, stăruind la un număr din ce în ce mai mic de persoane, ca o specie animală pe cale de dispariţie. Dar, în acelaşi timp, a constrîns ideea de „capitalism” să sufere şi ea mutaţii. Din lupta ideilor din ideosferă apare civilizaţia noastră. Actualmente, computerele sunt pe cale să dea ideilor o accelerare a mutaţiei. Datorită Internetului, o idee se poate răspîndi mai repede în spaţiu şi timp, putînd să se confrunte mai rapid cu rivalii sau cu prădătorii ei. E excelent pentru răspîndirea ideilor bune, dar şi pentru cele rele, căci în noţiunea de idee nu există noţiunea de „moral”. De altfel, nici în biologie, evoluţia nu ascultă de nici un fel de morală. Iată de ce poate că ar trebui să reflectăm de două ori înainte de a răspîndi idei. Căci ele sunt de acum înainte mai puternice decît oamenii care le inventează şi decît cei care le vehiculează. În fine, e doar o idee... Edmond Wells, Enciclopedia cunoaşterii relative şi absolute, volumul IV

The heart is the center of the human microcosm, at once the center of the physical body, the vital energies, the emotions, and the soul, as well as the meeting place between the human and the celestial realms where the spirit resides. How remarkable is this reality of the heart, that mysterious center which from the point of view of our earthly existence seems so small, and yet as the Prophet has said it is the Throne (al-‘arsh) of God the All-Merciful (ar-Rahmân), the Throne that encompasses the whole universe. Or as he uttered in another saying, “My Heaven containeth Me not, nor My Earth, but the heart of My faithful servant doth contain Me.” It is the heart, the realm of interiority, to which Christ referred when he said, “The kingdom of God is within you” (Lk 17:21), and it is the heart which the founders of all religions and the sacred scriptures advise man to keep pure as a condition for his salvation and deliverance. We need only recall the words of the Gospel, “Blessed are the pure in heart, for they shall see God” (Mt 5:8) […] In Christianity the Desert Fathers articulated the spiritual, mystical, and symbolic meanings of the reality of the heart, and these teachings led to a long tradition in the Eastern Orthodox Church known as Hesychasm, culminating with St Gregory Palamas, which is focused on the “prayer of the heart” and which includes the exposition of the significance of the heart and the elaboration of the mysticism and theology of the heart. In Catholicism another development took place, in which the heart of the faithful became in a sense replaced by the heart of Christ, and a new spirituality developed on the basis of devotion to the Sacred Heart of Jesus. Reference to His bleeding heart became common in the writings of such figures as St Bernard of Clairvaux and St Catherine of Sienna. The Christian doctrines of the heart, based as they are on the Bible, present certain universal theses to be seen also in Judaism, the most important of which is the association of the heart with the inner soul of man and the center of the human state. In Jewish mysticism the spirituality of the heart was further developed, and some Jewish mystics emphasized the idea of the “broken or contrite heart” (levnichbar) and wrote that to reach the Divine Majesty one had to “tear one’s heart” and that the “broken heart” mentioned in the Psalms sufficed. To make clear the universality of the spiritual significance of the heart across religious boundaries, while also emphasizing the development of the “theology of the heart” and methods of “prayer of the heart” particular to each tradition, one may recall that the name of Horus, the Egyptian god, meant the “heart of the world”. In Sanskrit the term for heart, hridaya, means also the center of the world, since, by virtue of the analogy between the macrocosm and the microcosm, the center of man is also the center of the universe. Furthermore, in Sanskrit the term shraddha, meaning faith, also signifies knowledge of the heart, and the same is true in Arabic, where the word îmân means faith when used for man and knowledge when used for God, as in the Divine Name al-Mu’min. As for the Far Eastern tradition, in Chinese the term xin means both heart and mind or consciousness. – Seyyed Hossein Nasr (Chapter 3: The Heart of the Faithful is the Throne of the All-Merciful)

The heart is the center of the human microcosm, at once the center of the physical body, the vital energies, the emotions, and the soul, as well as the meeting place between the human and the celestial realms where the spirit resides. How remarkable is this reality of the heart, that mysterious center which from the point of view of our earthly existence seems so small, and yet as the Prophet has said it is the Throne (al-‘arsh) of God the All-Merciful (ar-Rahmân), the Throne that encompasses the whole universe. Or as he uttered in another saying, “My Heaven containeth Me not, nor My Earth, but the heart of My faithful servant doth contain Me.” It is the heart, the realm of interiority, to which Christ referred when he said, “The kingdom of God is within you” (Lk 17:21), and it is the heart which the founders of all religions and the sacred scriptures advise man to keep pure as a condition for his salvation and deliverance. We need only recall the words of the Gospel, “Blessed are the pure in heart, for they shall see God” (Mt 5:8) […] In Christianity the Desert Fathers articulated the spiritual, mystical, and symbolic meanings of the reality of the heart, and these teachings led to a long tradition in the Eastern Orthodox Church known as Hesychasm, culminating with St Gregory Palamas, which is focused on the “prayer of the heart” and which includes the exposition of the significance of the heart and the elaboration of the mysticism and theology of the heart. In Catholicism another development took place, in which the heart of the faithful became in a sense replaced by the heart of Christ, and a new spirituality developed on the basis of devotion to the Sacred Heart of Jesus. Reference to His bleeding heart became common in the writings of such figures as St Bernard of Clairvaux and St Catherine of Sienna. The Christian doctrines of the heart, based as they are on the Bible, present certain universal theses to be seen also in Judaism, the most important of which is the association of the heart with the inner soul of man and the center of the human state. In Jewish mysticism the spirituality of the heart was further developed, and some Jewish mystics emphasized the idea of the “broken or contrite heart” (levnichbar) and wrote that to reach the Divine Majesty one had to “tear one’s heart” and that the “broken heart” mentioned in the Psalms sufficed. To make clear the universality of the spiritual significance of the heart across religious boundaries, while also emphasizing the development of the “theology of the heart” and methods of “prayer of the heart” particular to each tradition, one may recall that the name of Horus, the Egyptian god, meant the “heart of the world”. In Sanskrit the term for heart, hridaya, means also the center of the world, since, by virtue of the analogy between the macrocosm and the microcosm, the center of man is also the center of the universe. Furthermore, in Sanskrit the term shraddha, meaning faith, also signifies knowledge of the heart, and the same is true in Arabic, where the word îmân means faith when used for man and knowledge when used for God, as in the Divine Name al-Mu’min. As for the Far Eastern tradition, in Chinese the term xin means both heart and mind or consciousness. – Seyyed Hossein Nasr (Chapter 3: The Heart of the Faithful is the Throne of the All-Merciful)

PLOŞNIŢE: Dintre toate formele de sexualitate animală, cea a ploşniţelor de pat (Cimex lectularius) este cea mai stupefiantă. Nici o închipuire omenească nu poate egala o asemenea perversiune. Prima particularitate: priapismul. Ploşniţa de pat nu se opreşte niciodată din copulaţie. Unii indivizi au peste două sute de raporturi sexuale pe zi. A doua particularitate: homosexualitatea şi bestialitatea. Ploşniţele de pat întâmpină dificultăţi în deosebirea semenilor şi, dintre aceşti semeni, le este şi mai greu să recunoască femelele. 50% din raporturile lor sunt homosexuale, 20% se produc cu alte specii, iar 30% se efectuează cu femele. A treia particularitate: penisul perforant. Ploşniţele de pat sunt echipate cu un sex lung dotat cu un vârf ascuţit. Prin intermediul acestui instrument asemănător cu o seringă, masculii străpung carapacea şi îşi injectează sămânţa oriunde, la întâmplare ― în cap, în abdomen, în labe, în spinare, ba chiar şi în inima doamnei lor! Operaţia nu afectează cu nimic sănătatea femelei, dar cum ar mai putea ele să rămână însărcinate în asemenea condiţii? De unde şi... ... A patra particularitate: virgina însărcinată. Din exterior, vaginul ei pare intact şi, totuşi, ea a primit o lovitură de penis în spinare. Cum pot supravieţui spermatozoizii în sânge? De fapt, majoritatea vor fi distruşi de sistemul imunitar, ca nişte vulgari microbi străini. Pentru a multiplica şansele ca vreo sută dintre aceşti gameţi masculi să ajungă la destinaţie, cantitatea de spermă eliberată e fenomenală. Cu titlu de comparaţie, dacă masculii ploşniţe ar avea dimensiunile unei fiinţe omeneşti, ei ar elibera treizeci de litri de spermă la fiecare ejaculare. Din această mulţime de spermatozoizi va supravieţui un număr extrem de mic. Ascunşi în ungherele arterelor, pitiţi prin vene, ei îşi vor aştepta sorocul. Femela îşi petrece iarna găzduindu-i pe aceşti locatari clandestini. Primăvara, conduşi de instinct, toţi spermatozoizii din cap, labe şi abdomen se strâng în jurul ovarelor, le străpung şi pătrund în interiorul lor. Fazele următoare ale ciclului se vor desfăşura fără nici o problemă. A cincea particularitate: femela cu sexe multiple. Fiind tot timpul perforate pretutindeni de sexele masculilor, femelele ploşniţe ajung la un moment dat să fie acoperite de cicatrice care conturează fante maronii înconjurate de o zonă deschisă la culoare. Asemenea unor ţinte! În felul acesta se poate şti câte acuplări a avut femela. Natura a încurajat aceste nelegiuiri dând naştere unor adaptări ciudate. Generaţie după generaţie, anumite mutaţii au ajuns să creeze incredibilul însuşi. Ploşniţele de sex feminin au ajuns să se nască având pe spate pete maronii, aureolate de o culoare deschisă. Fiecărei pete îi corespunde un receptacul care este un "sex sucursală" legat direct de sexul principal. Particularitatea aceasta există actualmente în toate fazele dezvoltării sale: lipsa cicatricelor, câteva cicatrice receptacule la naştere, veritabile vagine secundare pe spinare. A şasea particularitate: autoîncornorarea. Ce se întâmplă atunci când un mascul este perforat de un alt mascul? Sperma supravieţuieşte şi înaintează ca de obicei spre regiunea ovarelor. Negăsindu-le, se îndreaptă spre canalele deferente ale gazdei şi se amestecă cu spermatozoizii autohtoni. Rezultatul: când masculul pasiv va perfora, la rândul sau, o femelă, el îi va injecta propriii spermatozoizi, dar şi pe cei ai masculului cu care a întreţinut raporturi sexuale. A şaptea particularitate: hermafroditismul. Natura nu conteneşte să facă experienţe ciudate pe cobaiul său sexual favorit şi masculii ploşniţe au suferit, la rândul lor, mutaţii: în Africa trăieşte ploşniţa Afrocimex constrictus, ai cărei masculi se nasc cu nişte mici vagine secundare pe spinare. Aceştia nu sunt, totuşi, fecunzi. Se pare că aceste vagine au un rol pur decorativ sau de încurajare a raporturilor homosexuale.

Women dream of men in the ideal but marry the real. —EDWIN LOUIS COLE

Your destiny is tied to your relationships.

Los creyentes explicaban que Ar había descendido al continente hacía quinientos años para dar sabiduría a los hombres y unirlos en lo que acabarían siendo los diez reinos de Dréinlar. Se decía que Ar seguía velando por ellos a pesar de todos los siglos transcurridos, que siempre los tenía presentes y que, en las horas de mayor tristeza, recordar a Ar los ayudaría a sobrellevar el dolor.

Se decía que Ar había sido el creador del mundo y que los diez caudillos que habían fundado los diez reinos de Dréinlar, quinientos años atrás, eran enviados suyos.

The Man from Galilee taught us that a successful marriage isn’t about selfishness; it’s about selflessness.

We’ve come to believe, wrongly, that the roles of husband and wife are interchangeable.

Society tells us that fame, power, appearance, and money are all-important, so women today naturally seek these traits in a man.

Wives know their husbands better than anyone—other than God, of course—does. But often, women don’t understand themselves as well as they understand their men.

You can develop a talent when you’re alone, but you can develop character only when you’re with someone. Who you really are in life is not found in your skill, your talent, your ability, or your career; it’s found in your character.