Als Motivational Quotes

Oamenii la care ne gîndim dintr-o dată, fără motiv aparent, sînt cei care ne-au flatat ori ne-au umilit într-un moment sau altul al existenţei noastre. Sînt singurii de care ne amintim după ani, chiar şi atunci cînd au dispărut de tot din orizontul nostru.

Jalal shook his head and moved toward Khalid. "She is. Please give her a chance to explain." "Leave," Khalid commanded quietly. "Don't let your fear and your distrust ruin this." His uncle took Jalal by the shoulder. "She loves you!" Jalal continued, his tone heedless. "This is not what it seems. Maybe it began as something else, but I would bet my life on what it is now. She loves you. Please don't fall to hate. You're not your father. You are so much more. She is so much more.

Adevăratul motiv al temerilor mele – nu există ceva mai cumplit de spus şi nici de auzit – este că nu te voi putea poseda niciodată.

The process doesn’t end there. Stories are more than just images. As you continue in the tale, you get to know the characters, motivations and conflicts that make up the core of the story. This requires more parts of the brain. Some parts process emotion. Others infer the thoughts of others, letting us empathize with their experiences. Yet other parts package the experience into memories for future reflection

Assembling a coherent portrait of Muhammad’s life required piecing together scattered fragments and structuring them in an organized manner. What emerged from the reconstruction was the realization that Muhammad had endured terrible setbacks and traumatic suffering, only to turn his brokenness into an asset, unlocking latent abilities to improve the world around him. Moved by his own experience in overcoming challenges, Muhammad dedicated himself to inspiring others to see their imperfections as the very source of their potential. Despite all the pain, Muhammad refused to see himself as a victim. His nickname al- Badr Laylat At-Tamam (the fullest moon) referred to illumination of the darkness by his bright shining face.

Su motivación era la insatisfacción, y la insatisfacción crónica, como todos sabemos, es un virus mortal.

I have not written for their pleasure... I have never flattered their opinions, nor their pride; nor will I. Neither will I make "Ladies' books" al dilettar le femine e la plebe. I have written from the fulness of my mind, from passion, from impulse, from many sweet motives, but not for their "sweet voices." I know the precise worth of popular applause, for few scribblers have had more of it; and if I chose to swerve into their paths, I could retain it, or resume it. But I neither love ye, nor fear ye; and though I buy with ye and sell with ye, I will neither eat with ye, drink with ye, nor pray with ye.

What should a brand leader advertise? Brand leadership, of course. Leadership is the single most important motivating factor in consumer behavior.

This vacillation between assertion and denial in discussions about organised abuse can be understood as functional, in that it serves to contain the traumatic kernel at the heart of allegations of organised abuse. In his influential ‘just world’ theory, Lerner (1980) argued that emotional wellbeing is predicated on the assumption that the world is an orderly, predictable and just place in which people get what they deserve. Whilst such assumptions are objectively false, Lerner argued that individuals have considerable investment in maintaining them since they are conducive to feelings of self—efficacy and trust in others. When they encounter evidence contradicting the view that the world is just, individuals are motivated to defend this belief either by helping the victim (and thus restoring a sense of justice) or by persuading themselves that no injustice has occurred. Lerner (1980) focused on the ways in which the ‘just world’ fallacy motivates victim-blaming, but there are other defences available to bystanders who seek to dispel troubling knowledge. Organised abuse highlights the severity of sexual violence in the lives of some children and the desire of some adults to inflict considerable, and sometimes irreversible, harm upon the powerless. Such knowledge is so toxic to common presumptions about the orderly nature of society, and the generally benevolent motivations of others, that it seems as though a defensive scaffold of disbelief, minimisation and scorn has been erected to inhibit a full understanding of organised abuse. Despite these efforts, there has been a recent resurgence of interest in organised abuse and particularly ritualistic abuse (eg Sachs and Galton 2008, Epstein et al. 2011, Miller 2012).

Negative energy can be a positive motivating force devoid human emo-tion, isolation, and extinction.” “Be careful of the company that you keep, for everyone who smiles in your face is not your friend.” (Thought or Idea) ….. “That’s how the game is told, and that’s how the game is sold.” “For every action there is a reaction, however for every action there is also completely separate action that negates the first action.” “Life’s journey deals you friends in both high places ( + ), and low places ( - ), one can always mate the other.” “Every ending in one’s Life Series, constitutes a beginning De novo, al-ways every time.” “It’s not about your past, it’s about your future …… everyday.

Suicide is, after all, the result of a choice. However impulsive the action and confused the motives, at the moment when a man finally decides to take his own life he achieves a certain temporary clarity. Suicide may be a declaration of bankruptcy which passes judgment on a life as one long history of failure. But it is a decision which, by its very finality, is not wholly a failure. There is, I believe, a whole class of suicides who take their own lives not in order to die but to escape confusion, to clear their heads. They deliberately use suicide to create an unencumbered reality for themselves or to break through the patterns of obsession and necessity which they have unwittingly imposed on their lives.

If you don't start, you're finished.

The point is that the degree of hardship when exercising patience from committing sins depends on the strength or weakness of the motives for that sin.

Apunta a la luna y si fallas, al menos estaras entre las estrellas.

Blijf lezen, blijf leren, blijf proberen. Als je altijd hetzelfde blijft doen, dan blijf je ook dezelfde resultaten krijgen.

No one has a perfect life Some of us just hide the imperfections well.

If there were a world without sadness, happiness would have never been born

While some see fire as a threat and run away, some people use it to ignite their torch and enlighten the path ahead

It shows that being steadfast and avoiding sins, which are connected with the tongue and sexual organ, are the most difficult type of endurance, since their motives are very powerful and the acts are easy to commit.

I don't sit down and force words. I let them flow naturally. Makes for a much better story, I feel. Some days I write a couple hundred, others a couple thousand. There is no standard, and I still have an annual release.

Qualitative and quantitative research with adults and children reporting ritual abuse has found that it occurs alongside other forms of organised abuse, particularly the manufacture of child abuse images (Scott 2001, Snow and Sorenson 1990, Waterman et al. 1993), and hence subsuming such non-ritualistic experiences under the moniker ‘ritual abuse’ is misleading at best and incendiary at worst. Moreover, it is unclear why an abusive group that invokes a religious or metaphysical mandate to abuse children should be considered as largely distinct from an abusive group that invokes a non-religious rationale to do so. The presumption evident amongst some authors writing on ritual abuse that a professed spiritual motivation for abusing children necessarily reflects the offenders actual motivation seems naïve at best, and at worst it risks colluding with the ways in which abusive groups obfuscate responsibility for their actions.

Allah created angels with reason and no desires, animals with desires and no reason, and man with both reason and desires. So if a man's reason is stronger than his desire he is like an angel, and if his desires are stronger than his reason, then he is like an animal. The motive of religion is strongest in controlling and defeating the whims and desires. This level of control can only be achieved through consistent patience. When whims and desires prevail, the religious motive is diminished.

Iubirea, cu cît e mai intensă şi mai concentrată, cu atît se limitează mai mult în întindere, cu atît cere mai mult individualul şi unicul. Astfel se întîmplă că marile pasiuni descoperă absolutul într-o femeie, care la cea mai redusă analiză de abia îşi poate salva existenţa biologică. Unei consideraţii din afară, iubirea este atît de absurdă, încît ea nu poate fi apreciată decît pentru absurditatea ei. Din acest motiv, asupra iubirii nu se poate vorbi în consideraţii, ci numai în mirări. Din milioane de femei să aleg una singură, să mă limitez numai la una? Ar trebui ca aceea să fie în fiecare moment alta, să fie capabilă de atîta transfigurare, încît să-mi apară veşnic nouă şi nebănuită. Cîţi au pasiunea atît de mare, încît în fiecare moment să vadă lumini noi şi farmece schimbate? Femeia este o fiinţă cu puţine posibilităţi, ea nu poate rezista exigenţelor unui bărbat torturat, pentru care iubirea este numai o formă de a te realiza în viaţă. Îţi trebuie o pasiune mare pînă la imbecilitate pentru a putea iubi o singură femeie. Cînd simţi însă insuficienţa tuturor formelor de viaţă, cînd te satisface numai ceea ce e deviat, crescut paradoxal şi dezvoltat exagerat, ce mai poţi găsi într-o singură femeie? Schimbînd multe, dacă ţi se refuză surprize psihologice este imposibil să nu te farmece jocul de fizionomii, diversitatea de expresie şi să nu te pasioneze căutarea unui mister psihologic pe care nu-l găseşti totuşi niciodată, fiindcă nu există. Sensibilitatea feminină e prea periferică şi prea receptivă pentru a avea resursele inepuizabile ale unui mister. Farmecul absurd al iubirii adevărate, al iubirii intense, este de a găsi mister într-o singură fiinţă, de a descoperi — sau mai precis a inventa — un infinit într-o existenţă individuală de o deconcertantă finitate.

Dar, în toate acele dimineți de tristă întoarcere din vis, aveam ceva de care să mă prind, un motiv de înviorare: știam că voi evada în larg, pe coclauri, unde voi fi stăpân pe mine și liber să-mi aleg jocurile și isprăvile, animal zburdalnic, fără întrebări și nedumeriri. Era suficient s-o aud pe sora mică în curte, ca să mă regăsesc, să sar de sub plapumă, să-mi leg strâns brăcinarul larg al pantalonilor și să plec, cu ea de mână, printre bălării - amândoi îmbujorați și sprinteni, în soarele pe care-l bănuiam numai al nostru și al mărăcinilor.

Als je iets wil, en wel zo graag dat je er alles voor over hebt, maar dan ook echt alles: kan het dan eigenlijk mislukken? Was elke poging die je ondernam niet al een overwinning? Ik zal het hier halen vandaag. Ik kan niet anders. Misschien was het leven niet meer dan proberen.

I offer no solutions. I don’t, in fact, believe that solutions exist, since suicide means different things for different people at different times. Because of this there was never any question of motives: you do it because you do it, just as an artist always knows what he knows.

Der Weise nimmt seine Zuflucht zu den Schriften der Alten und lernt daraus nichts als Wortklauberei. Der Tor hingegen rückt den Problemen zu Leibe und geht das Wagnis, sich mit ihnen auseinanderzusetzen, ein und gewinnt dadurch – wenn ich mich nicht täusche – die wahre Klugheit.

De unde derivă adâncimea iubirii, dacă nu din negaţia cunoaşterii? Ceea ce în cunoaştere e plat, iubire devine absolut. Orice cunoaştere obiectivă e plată; e o punere în relaţii prin care obiectele îşi pierd valoarea. Cunoaştem un lucru pentru a-l face ca pe celelalte; cu cât cunoaştem mai mult, cu atât realitatea devine mai comună, mai vulgară şi mai plată, deoarece cunoaşterea nu salvează niciodată nimic, ci distruge progresiv în fiinţă. Există, în orice cunoaştere obiectivă, care consideră lucrurile din afară, le încadrează în legi şi le pune în relaţii, care înţelege totul şi încearcă să explice totul, o tendinţă distructivă, iar când pornirea spre cunoaştere devine pasiune, ea nu este decât o formă de autodistrugere. Iubim în măsura în care negăm cunoaşterea, în măsura în care ne putem abandona absolut unei valori, făcând-o şi pe aceasta absolută. Şi dacă nu ne-am iubi decât dorinţa noastră de iubire sau iubirea noastră, în acest avânt nu este mai puţină negaţie a cunoaşterii. Cunoaştem cu adevărat numai în momentele când nu vibrăm intern, când nu ardem, când nu ne putem ridica la un înalt nivel psihic. Diferenţa aceasta de nivel psihic între cunoaştere şi iubire ne indică suficient pentru ce ele nu pot vieţui niciodată împreună. Când iubeşti o fiinţă, momentele de reală cunoaştere sunt extrem de rare; apariţia lor se datoreşte unui minus de iubire. Când ajungi uneori să-ţi dai seama din afară, cu o perspectivă obiectivă, că femeia care-ţi şerpuieşte ca o obsesie întreaga ta fiinţă, care a crescut organic în tine, seamănă cu oricare alta ca adâncime sufletească, sau când înţelegi că zâmbetul ei nu e unic, ci perfect reversibil, când o poţi încadra în rândul celorlalte şi găseşti explicaţii generale pentru reacţiile ei individuale, atunci cunoaşterea a suplinit dureros elanurile iubirii. Iubirea este o fugă de adevăr. Şi iubim cu adevărat numai când nu vrem adevărul. Iubirea împotriva adevărului, iată o luptă pentru viaţă, pentru propriile extazuri şi pentru propriile greşeli. Pe fiinţa ce o iubim o cunoaştem cu adevărat numai după ce n-o mai iubim, când am devenit lucizi, clari, seci şi goi. Şi în iubire nu putem cunoaşte, fiindcă persoana ce o iubim actualizează, numai, un potenţial lăuntric de iubire. Realitatea primordială şi efectivă este iubirea din noi. Pentru aceasta iubim. Iubesc iubirea din mine, iubesc iubirea mea. Femeia este pretextul indispensabil care-mi aduce într-un ritm intens pulsaţiile timide ale iubirii. Nu poate exista o iubire pur subiectivă. Dar, între abandonarea în experienţa voluptuoasă a iubirii ca stare pură şi abandonarea în culmile unei alte fiinţe, întâia este cea primordială. Iubim o femeie fiindcă ne este scumpă iubirea noastră. Singurătatea sexelor şi lupta sălbatică între bărbat şi femeie îşi au izvorul in această interioritate a iubirii. Căci în iubire ne gustăm, ne savurăm pe noi înşine, ne încântăm de voluptăţile tremurului nostru erotic. Din acest motiv, iubirea este cu atât mai intensă şi mai profundă, cu cât distanţa de persoana iubită este mai mare. Prezenţa ei fizică face din sentimentul nostru ceva prea orientat, cu o direcţie prea determinată, încât ceea ce este în noi cu adevărat trăire erotică pură, elan subiectiv, ne pare a veni din afară, desprinzându-se din prezenţa fizică a persoanei iubite. Numai iubirea de departe, iubirea care creşte alimentată de fatalitatea spaţiului, numai aceasta se prezintă ca stare pură. Atunci ai priză directă pe adânca ei interioritate, atunci trăieşti iubirea ca iubire, adâncindu-te în zvâcnirile unui sentiment, în farmecul lui voluptuos, care face suferinţele fluide, le topeşte ca într-o iluzie.

Addiction to softer drugs like alcohol or pot can be just as damaging but more insidious. The costs mount so slowly that they can be difficult to detect. That’s especially true of pot. If she’s using daily, don’t accept her protestations that marijuana has no deleterious effect on her. I don’t care how many cannabis evangelists she can rally to her cause, researchers tell a different story about heavy pot use. Heavy pot use lowers IQ (Meier et al. 2012); it damages memory (Solowij and Battisti 2008); it impairs decision-making (Tamm et al. 2013); it devastates motivation (Treadway et al. 2012; Smirnov and Kiyatkin 2008; Bloomfield et al. 2014); and it increases anxiety (Zvolensky et al. 2008). Finally, no matter what you might have heard, pot is addictive. In part, this is because it lowers the amount of available dopamine in the brain, necessitating its continued use to maintain normal levels (Hirvonen et al. 2011).

Al trasladarse de un río a otro, los wabanakis tenían que acarrear sus canoas y el resto de sus posesiones. Todos conocían el valor de viajar ligero y comprendían que ello requería dejar atrás algunas cosas. El miedo, con frecuencia la carga más difícil de abandonar, era lo que más entorpecía el movimiento.

People who suffer the most from a given state of affairs are paradoxically the least likely to question, challenge, reject, or change it.” To explain this peculiar phenomenon, Jost’s team developed a theory of system justification. Its core idea is that people are motivated to rationalize the status quo as legitimate—even if it goes directly against their interests. In one study, they tracked Democratic and Republican voters before the 2000 U.S. presidential election. When George W. Bush gained in the polls, Republicans rated him as more desirable, but so did Democrats, who were already preparing justifications for the anticipated status quo. The same happened when Al Gore’s likelihood of success increased: Both Republicans and Democrats judged him more favorably. Regardless of political ideologies, when a candidate seemed destined to win, people liked him more. When his odds dropped, they liked him less. Justifying the default system serves a soothing function. It’s an emotional painkiller: If the world is supposed to be this way, we don’t need to be dissatisfied with it. But acquiescence also robs us of the moral outrage to stand against injustice and the creative will to consider alternative ways that the world could work.

'Sehen Sie'. sagt er, 'jeder Mensch lebt auf zwei Ebenen. Auf der einen leistet man etwas, das von andern gesehen und beurteilt wird. Da hat man Erfolg oder Mißerfolg, da wird man getrieben von Ehrgeiz und Machtwillen und Besitzgier und Eigennutz und Eitelkeit, und man ist in Unruhe und verzettelt sich in lauter Betrieb. Auf der anderen Ebene sieht einen ein anderes Auge, und man wird mit einem anderen Maßstab gemessen, der läßt nichts gelten als das, was ganz ohne Berechnung getan wird, ganz ohne Egoismus, aus keinem andern Motiv als dem der Liebe und der Freude. Ich bin von der einen Ebene auf die andre gesprungen, von der Erde in den Himmel.'

You can either believe, accept and live forever in blissful eternity; or disbelieve, deny and live forever in torment and despair. This is the divine thumb that the fundamentalist live under, and it is their fear of their God that not only keeps them in line, but also serves as the motivation for their insistence that they keep others in line as well.

Sa nu-ti renegi niciodata originile,oricate motive ai avea sa rosesti pentru ele.E o apostazie rusinoasa si de altfel fizic imposibila,o contradictie in termeni: e un refuz al indentitatii ,e ca si cum ai spune: "Eu nu sunt eu",lucru pe care,evident,il poti spune,dar care nu inseamna nimic-afara de cazul ca e o intorsatura retorica sau un paradox de circumstanta.

E' nelle tue mani. No, non sempre è giusta. No, non sempre va bene. Può bruciare, lacerarti, a volte infierire al punto da renderti irriconoscibile. Certe persone combattono. Altre... non ci riescono, anche se non credo che bisognerebbe biasimarle per questo. Arrendersi è facile. Tirarsi su molto meno. Ma dobbiamo credere che se ci riusciamo, potremo fare un altro passo.

Compania lui Rampion mă cam indispune, căci mă face să înţeleg marea prăpastie care desparte conştiinţa lucrurilor evidente de trăirea lor efectivă. Şi vai, câte greutăţi ai de întâmpinat când vrei să treci acea prăpastie! Înţeleg acum de ce marele farmec al vieţii intelectuale – viaţa devotată erudiţiei, cercetărilor ştiinţifice, filosofiei, esteticii, criticii – constă în uşurinţa ei. E o substituire de simple scheme intelectuale în locul complexităţilor realităţii... E incomparabil mai uşor să ştii multe, să spunem, în domeniul istoriei artei şi să ai cele mai adânci idei asupra metafizicii şi sociologiei, decât să cunoşti personal şi intuitiv amănunte despre cei din jurul tău, să ai legături mulţumitoare cu iubitele şi prietenii tăi, cu nevasta şi copiii tăi. Viaţa e mult mai grea decât limba sanscrită, chimia sau ştiinţele economice. Viaţa intelectualului e un joc de copii; iată de ce intelectualii tind să devină puerili, apoi imbecili şi, în sfârşit, aşa cum demonstrează limpede istoria politicii şi industriei din ultimele secole, ţicniţi, cu idei criminale sau fiare. ... e mult mai uşor să fii un intelectual pueril, un ţicnit sau o fiară decât să fii un om matur, echilibrat, iată de ce (printre alte motive) se simte şi o atât de mare nevoie de educaţie superioară. Goana după cărţi şi universităţi e ca o goană după băutură. Oamenii vor să înece în alcool înţelegerea greutăţilor de a trăi decent în această lume contemporană grotescă, şi vor să uite propria lor incapacitate deplorabilă de a reuşi ca artişti în viaţă. Unii îşi îneacă grijile în alcool, alţii, mai numeroşi, citind cărţi şi practicând diletantismul artistic.(Philip Quarles)

Țăranii, în orice caz cei cu oarecare stare, nu aveau niciun motiv să se lase atrași de ideologia comunistă: doreau să-și rotunjească proprietățile, nicidecum să le piardă; țăranii săraci, pe de altă parte, erau și teribil de incluți, mulți dintre ei analfabeți, așa încât prea puțini aveau tentații ideologice, comuniste sau de orice altă natură. [...] Nici n-aveau un nivel intelectual de natură să contracareze impactul ideologic al comunismului; „învățătura” comunistă s-a așezat la ei pe un teren virgin. Au fost ușor captați de comunism. Li s-a oferit o promovare socială aproape instantanee la care nici n-ar fi visat. Au avut și satisfacția de a vedea cum în timp ce ei urcă, alții, care față de ei fuseseră până atunci atât de sus, coboară sau se prăbușesc (e și asta o delectare care ține de latura mai puțin lăudabilă a psihologiei umane). S-ar zice că egalitarismul comunist a fost pedeapsa primită de România pentru inegalitarismul anterior.

UNIVERS EU voi pleca spre infinitul În care mi-a rămas privitul Și voi veni de nicăieri... Poate mai repede ca ieri. Dar știu că voi găsi mereu... Acel ușor și acel ,,greu" același rău, același bine, În contradicție cu mine... Alți regi și alți martiri mai noi... Unii-mbuibați și alții goi... Și alte măști, alți arlechini... Alți ratați și alți senini. Alte motive puse lumii De vreun proliferant al ciumii. Și alte măști, alți rechini, O, repetiție turbată. Termină-ți ciclu-acesta-odată Și azvârle-mă în UNIVERS De unde-am venit Făr să fi mers...

Stau întins în pat, cufundat în dulceaţa semisomnului. La ora şase, în prima fază a uşoarei treziri, întind mîna spre micul tranzistor aflat lîngă perna mea şi apăs pe buton. Se aud primele ştiri ale dimineţii... Abia izbutesc să disting cuvintele şi adorm din nou; în felul acesta frazele crainicilor se transformă în vise. E faza cea mai frumoasă a somnului, momentul cel mai încîntător al zilei: datorită radioului gust savoarea neîncetatelor mele adormiri şi treziri — acea sublimă legănare între starea de somn şi trezie, care, în sine, constituie un motiv îndestulător ca omul să nu regrete faptul de a se fi născut.

Mai întâi, cred, împreună cu Schopenhauer, că unul dintre cele mai puternice motive ce conduc la artă şi ştiinţă este evadarea din viaţa de toate zilele cu asprimea ei dureroasă şi pustiul ei dezolant, din cătuşele propriilor dorinţe veşnic schimbătoare. Toate acestea alungă pe omul sensibil din existenţa personală în lumea contemplării obiective şi a înţelegerii; este un motiv comparabil cu nostalgia ce îl împinge pe orăşean, fără putinţă de împotrivire, din ambianţa sa zgomotoasă şi lipsită de perspectivă spre ţinuturile liniştitoare ale munţilor înalţi unde privirea se pierde în depărtări prin aerul liniştit şi pur şi se animă de contururi odihnitoare create, parcă, de eternitate. Acestui motiv negativ i se alătură unul pozitiv. Omul încearcă, într-un fel care să i se potrivească oarecum, să-şi creeze o imagine a lumii simplificată şi sistematică şi să treacă astfel dincolo de lumea trăirilor, în măsura în care năzuieşte să o înlocuiască, până la un anumit grad, prin această imagine. Este ceea ce face pictorul, poetul, filozoful speculativ şi cercetătorul naturii, fiecare în felul său. El strămută centrul de greutate al vieţii sufleteşti în această imagine şi în alcătuirea ei pentru a căuta astfel liniştea şi statornicia pe care nu le poate găsi în cercul prea strâmt al zbuciumatelor trăiri personale

from: The Portrayal of Child Sexual Assault in Introductory Psychology Textbooks - Elizabeth J. Letourneau, Tonya C. Lewis One of the central questions surrounding the debate on memories of CSA is how often false or repressed memories actually occur. The APA working group (Alpert et al., 1996) and other experts (e.g., Loftus, 1993a) noted that no reliable method can distinguish between accurate and inaccurate memories. Therefore, no one can determine the prevalence of false or repressed memories. Nevertheless, six texts (30%) implied that false memories occur frequently (see Table 1). Of these, three included the opinionated suggestion that a "witch hunt" may be occurring in which innocent parents are routinely accused of, and then severely punished for, CSA. Two texts suggested that false memories of CSA must occur because an entire support group (the FMSF) has been formed for falsely accused parents. These authors apparently failed to consider that some members of the FMSF may actually have sexually assaulted children but are motivated to appear innocent. (85)

Die Ordnung der Güter und die Moral. – Die einmal angenommene Rangordnung der Güter, je nachdem ein niedriger, höherer, höchster Egoismus das Eine oder das Andere will, entscheidet jetzt über das Moralisch-sein oder Unmoralisch-sein. Ein niedriges Gut (zum Beispiel Sinnengenuss) einem höher geschätzten (zum Beispiel Gesundheit) vorziehen, gilt als unmoralisch, ebenso Wohlleben der Freiheit vorziehen. Die Rangordnung der Güter ist aber keine zu allen Zeiten feste und gleiche; wenn jemand Rache der Gerechtigkeit vorzieht, so ist er nach dem Maassstabe einer früheren Cultur moralisch, nach dem der jetzigen unmoralisch. "Unmoralisch" bezeichnet also, dass Einer die höheren, feineren, geistigeren Motive, welche die jeweilen neue Cultur hinzugebracht hat, noch nicht oder noch nicht stark genug empfindet: es bezeichnet einen Zurückgebliebenen, aber immer nur dem Gradunterschied nach. – Die Rangordnung der Güter selber wird nicht nach moralischen Gesichtspuncten auf- und umgestellt; wohl aber wird nach ihrer jedesmaligen Festsetzung darüber entschieden, ob eine Handlung moralisch oder unmoralisch sei.

Roughly 25 percent of humanity is Muslim. For every Jew, there are roughly one hundred twenty-five Muslims. Judaism is about 2500 years older than Islam, and yet it has not been able to attract nearly as many followers. If we construe religions as memeplexes (a collection of interconnected memes), to borrow Richard Dawkin's term, the Islamic memeplex has been extraordinarily more successful than its Jewish counterpart (from an epidemiological perspective, that is). Why is that? To answer this important question, we must look at the contents of the two respective memeplexes to examine why one is more "infectious" than the other. Let us explore the rules for converting into the two religions and apostatizing out of them. In Judaism, the religious process for conversion is onerous, requiring several years of commitment and an absence of ulterior motive. (For example, converting to Judaism because you are marrying a Jewish person is considered an ulterior motive). Not surprisingly, given the barriers to entry, relatively few people convert to Judaism. On the other hand, to convert to Islam simply requires that one proclaim openly the sentence, the shahada (the testimony): "There is no true god but Allah, and Muhammad is the Messenger of Allah." It does not require a sophisticated epidemiological model to predict which memeplex will spread more rapidly. Let us now suppose that one wishes to leave the religion. While the Old Testament does mention the death penalty for apostasy, it has seldom been applied throughout Jewish history, whereas to this day apostasy from Islam does lead to the death penalty in several Islamic countries. But perhaps the most important difference is that Judaism does not promote or encourage proselytizing, whereas it is a central religious obligation in Islam. According to Islam, the world is divided into dar al-hard (the house of war) and dar al-Islam (the house of Islam). Peace will arrive when the entire world is united under the flag of Allah. Hence, it is imperative to Islamize the nations within dar al-harb. There is only one Jewish country in the world, Israel, and it has a sizeable non-Jewish minority. But there are fifty-seven member states of the Organization of Islamic Cooperation.

Dragă Christian, Te-am așteptat în vacanța de Paște. Ți-am pregătit patul lângă al meu. Deasupra, am agățat niște postere cu fotbaliști. Am făcut loc în dulap ca să-ți pui hainele și mingea. Eram gata să te primesc la mine. Nu vei veni. Sunt multe lucruri pe care nu am apucat să ți le spun. De exemplu, cred că nu ți-am povestit niciodată despre Laure. E logodnica mea. Ea nu știe încă. Am plănuit să o cer în căsătorie. Foarte curând. Când va fi din nou pace. Eu și Laure ne trimitem scrisori. Scrisori care ajung cu avionul. Berze de hârtie care călătoresc între Africa și Europa. Este prima oară când mă îndrăgostesc de o fată. E o senzație tare ciudată. Ca o febră în stomac. Nu îndrăznesc să le spun prietenilor, pentru că ar râde de mine. Mi-ar spune că sunt îndrăgostit de o fantomă. Pentru că nu am văzut-o niciodată pe fata asta. Dar nu e nevoie să mă întâlnesc cu ea ca să știu că o iubesc. Îmi sunt de-ajuns scrisorile noastre. Am amânat să-ți scriu. Am încercat prea mult în timpul ăsta să rămân copil. Prietenii mă îngrijorează. Se îndepărtează de mine tot mai mult în fiecare zi. Se iau la harță pentru chestii de oameni mari, își inventează dușmani și motive de luptă. Tata avea dreptate când nu ne lăsa pe mine și pe Ana să vorbim despre politică. Tata pare obosit. Mi se pare absent. Distant. Și-a făcut o platoșă groasă de fier ca să nu-l atingă răutatea. Dar eu știu că, în inima lui, e la fel de gingaș ca pulpa unui fruct bine copt de guava. Mama nu s-a mai întors niciodată de la tine. Și-a lăsat sufletul în grădina ta. I s-a frânt inima. A înnebunit, ca lumea care te-a răpit. Am amânat să-ți scriu. Am ascultat o mulțime de voci care mi-au spus atâtea lucruri… La radio au zis că echipa Nigeriei, cu care țineai tu, a câștigat Cupa Africii pe națiuni. Străbunica mea spunea că oamenii pe care îi iubim nu mor dacă ne gândim în continuare la ei. Tatăl meu spunea că în ziua în care nu va mai fi război între oameni, va ninge la tropice. Doamna Economopoulos spunea că mai adevărate decât realitatea sunt cuvintele. Profesoara mea de biologie spunea că pământul e rotund. Prietenii mei spuneau că trebuie să alegem de ce parte a baricadei suntem. Mama spunea că dormi, cu tricoul de fotbal al echipei tale preferate. Iar tu, Christian, nu vei mai spune nimic, niciodată. Gaby

Seit dem Sündenfall sind wir in der Fähigkeit zur Erkenntnis des Guten und Bösen im Wesentlichen gleich; trotzdem suchen wir gerade hier unsere besonderen Vorzüge. Aber erst jenseits dieser Erkenntnis beginnen die wahren Verschiedenheiten. Der gegenteilige Schein wird durch Folgendes hervorgerufen: Niemand kann sich mit der Erkenntnis allein begnügen, sondern muss sich bestreben, ihr gemäss zu handeln. Dazu aber ist ihm die Kraft nicht mitgegeben, er muss daher sich zerstören, selbst auf die Gefahr hin, sogar dadurch die notwendige Kraft nicht zu erhalten, aber es bleibt ihm nichts anderes übrig, als dieser letzte Versuch. (Das ist auch der Sinn der Todesdrohung beim Verbot des Essens vom Baume der Erkenntnis; vielleicht ist das auch der ursprüngliche Sinn des natürlichen Todes.) Vor diesem Versuch nun fürchtet er sich; lieber will er die Erkenntnis des Guten und Bösen rückgängig machen; (Die Bezeichnung “Sündenfall” geht auf diese Angst zurück) aber das Geschehene kann nicht rückgängig sondern nur getrübt werden. Zu diesem Zweck entstehen die Motivationen. Die ganze Welt ist ihrer voll, ja die ganze sichtbare Welt ist vielleicht nichts anderes, als eine Motivation des einen Augenblick lang ruhenwollenden Menschen. Ein Versuch, die Tatsache der Erkenntnis zu fälschen, die Erkenntnis erst zum Ziel zu machen.

Acest fapt particular permite să tragem concluzii referitoare la "localizarea" animusului şi animei în cadrul structurii psihice: ele trăiesc şi funcţionează în mod evident în straturile mai adânci ale inconştientului, mai cu seamă în acel strat filogenetic profund pe care l-am numit inconştientul colectiv. Această localizare explică mult din stranietatea lor: ele aduc o viaţă psihică necunoscută, ce ţine de un trecut îndepărtat, în conştiinţa efemeră. Este spiritul strămoşilor noştri necunoscuţi, felul lor de a gândi şi a simţi, felul lor de a trăi experienţa vieţii şi lumii, a zeilor şi oamenilor. Realitatea acestor straturi arhaice este probabil rădăcina credinţei în reîncarnare şi în amintirile unor "existenţe anterioare". Aşa cum corpul omenesc constituie un fel de muzeu al istoriei sale filogenetice, tot aşa şi psihicul. N-avem niciun motiv să presupunem că structura specială a psihicului este singurul lucru de pe lume care nu are o istorie dincolo de manifestările sale individuale. Nici conştiinţei noastre nu i se poate nega o istorie care cuprinde vreo cinci mii de ani. Numai conştiinţa Eului are tot mereu un început nou şi un sfârşit timpuriu. Dar psihicul incoştient nu este doar infinit de vechi, ci are şi posibilitatea să crească într-un viitor la fel de îndepărtat. El formează species humana şi este o parte componentă a ei, la fel ca şi corpul care, deşi ca individ este efemer, din punct de vedere colectiv este de o vârstă incomensurabilă.

Ce se întîmplă cu tine, băiete? mă întrebă. Vorbea destul de aspru pentru felul lui de a fi. Cîte materii ai urmat în trimestrul ăsta? ― Cinci, domnule profesor. ― Cinci? Şi la cîte ai căzut? ― La patru. Îmi amorţise fundul stînd pe pat. În viaţa mea nu stătusem pe un pat atît de tare. ― La engleză am trecut, i-am spus, fiindcă poveştile cu Beowulf şi cu Lord Randal, fiul meu le-am învăţat încă de pe vremea cînd eram la Whooton. Şi, de fapt, la engleză nu trebuia să fac mai nimic, decît să scriu din cînd în cînd cîte o compunere. Bătrînul nici nu mă asculta. N-asculta niciodată cînd îi vorbeai. ― Eu unul te-am trîntit la istorie fiindcă n-ai ştiut absolut nimic. ― Ştiu, domnule profesor, vă înţeleg. Ce era să faceţi? ― Absolut nimic, repetă el. Tare mă înfurie cînd oamenii repetă de două ori un lucru pe care tu l-ai recunoscut de prima dată. Şi pe urmă a mai spus-o şi a treia oară. ― Dar absolut nimic. Ai deschis cartea măcar o dată, în trimestrul ăsta? Eu mă îndoiesc. Spune drept! ― Păi, ştiţi, am răsfoit-o... de vreo două ori, am spus. Nu voiam să-l jignesc. Îi plăcea istoria la nebunie! ― A, ai răsfoit-o! spuse el foarte ironic. Uite, hm, teza ta e acolo sus pe raft, deasupra teancului de caiete. Ad-o, te rog, încoace. Era o figură urîtă din partea lui. Dar n-am avut încotro, m-am dus şi i-am adus-o. Pe urmă, m-am aşezat din nou pe patul lui de ciment. Mamă, nici nu ştiţi ce rău începuse să-mi pară că venisem să-mi iau rămas bun. Ţinea lucrarea mea de parc-ar fi fost o bucată de rahat sau mai ştiu eu ce. ― Am studiat cu voi egiptenii de la 4 noiembrie la 2 de¬cembrie, îmi zise. Singur ai ales să scrii despre ei la lucrarea facultativă de control. Vrei să auzi ce-ai scris? ― Nu, domnule profesor, nu face, i-am răspuns. Cu toate astea, începu să citească. Nu poţi opri niciodată un profesor să facă un anumit lucru, dacă s-a hotărît să-l facă. Oricum, face tot ce vrea el! Egiptenii sînt o rasă veche de caucazieni care locuiesc într-una din regiunile din nordul Africii. Africa, după cum ştim cu toţii, e cel mai mare continent în emisfera răsăriteană. Şi eu eram obligat să stau şi s-ascult toate tîmpeniile astea! Zău că era urît din partea lui. Pe noi, astăzi, egiptenii ne interesează din mai multe motive. Ştiinţa modernă n-a descoperit nici pînă azi ce substanţe misterioase întrebuinţau cînd îmbălsămau morţii, pentru ca feţele lor să nu putrezească secole la rînd. Această enigmă interesantă continuă să constituie o sfidare pentru ştiinţa modernă a secolului XX. Se opri şi puse jos lucrarea. Începusem să-l urăsc! ― Eseul tău, ca să-i zicem aşa, se opreşte aici, spuse cît se poate de ironic. N-ai crede că un tip atît de bătrîn poate fi atît de ironic şi aşa mai departe. Apoi adăugă: Şi în josul paginii mi-ai scris şi mie cîteva cuvinte. ― Ştiu, ştiu, i-am răspuns precipitat, ca să-l opresc înainte de a-ncepe să citească. Dar parcă mai putea cineva să-l oprească?! Ardea ca un fitil de dinamită. Dragă domnule Spencer (citi el cu glas tare), asta e tot ce ştiu eu despre egipteni. Nu reuşesc să mă intereseze, cu toate că dumneavoastră predaţi foarte frumos. Să ştiţi totuşi că nu mă supăr dacă mă trîntiţi ― că în afară de engleză tot am picat la toate materiile. Cu stimă, al dumnea¬voastră, Holden Caulfield. În sfîrşit, a pus jos lucrarea mea nenorocită şi mi-a arun¬cat o privire de parcă m-ar fi bătut măr la ping-pong sau mai ştiu eu ce. Cît oi trăi nu cred c-am să-l iert c-a citit cu glas tare toate rahaturile alea. Dacă le-ar fi scris el, eu unul nu i le-aş fi citit niciodată. Zău că nu. Şi, de fapt, nu-i scrisesem notiţa aia nenorocită decît ca să nu-i pară prea rău că mă trînteşte. ― Mă condamni că te-am trîntit, băiete? m-a întrebat el. ― Nu, domnule profesor, zău că nu! i-am răspuns eu. Numai de-ar fi încetat naibii să-mi mai zică "băiete"!

This book consists not only of my stories of mistakes, rather it’s all our stories of mistakes and heart aches. It’s the plight of all of us who were rebelling, and kicking against the social messes we found ourselves in. Yet there are so many others who are not alive today, and I feel obligated in not allowing the lessons of their mistakes to lie in the grave with them. It was the United States Senator, Al Franken, who stated, “Mistakes are a part of being human. Precious life lessons that can only be learned the hard way unless it's a fatal mistake, which, at least, others can learn from.” I’m revealing all of those mistakes and more, sadly a lot of them are fatal. In an attempt to have these real life lessons obtained in blood, prevent the blood-shedding of so many others. These stories are ones that young people can understand and identify with. While at the same time empowering them, to make better decisions about their choice of friends, the proper use of their time and how one wrong move can be fatal. I guess the major question that we all have to ask ourselves at the end of the day would be: how could I and so many others have been prevented from becoming monsters? You be the judge. I now extend my hand to you, and personally invite you to take a journey with me into the heartlands of innocence to menacing, from a youngster to a monster, and the making of a predator. I will safely walk you down the deserted and darkened street corners which were once my world of crime, gang violence and senseless murders. It’s a different world unto itself, one which could only be observed up close by invitation only. Together we will learn the motivation behind hard-core gangsters, and explore the minds of cold-blooded murderers. You will discover the way they think about their own lives, and why they are so remorseless about the taking of another’s life. So, if you will, please journey with me as we discover together how the fight of our lives were wrapped up in our fathers.

We believe that the caregiver’s capacity to observe the moment-to-moment changes in the child’s mental state is critical in the development of mentalizing capacity. The caregiver’s perception of the child as an intentional being lies at the root of sensitive caregiving, which attachment theorists view as the cornerstone of secure attachment (Ainsworth et al. 1978; Bates, Maslin, and Frankel 1985; Belsky and Isabella 1988; Egeland and Farber 1984; Grossmann, Grossmann, Spangler, Suess, and Unzner 1985; Isabella 1993; Isabella and Belsky 1991). Secure attachment, in its turn, provides the psychosocial basis for acquiring an understanding of mind. The secure infant feels safe in making attributions of mental states to account for the behavior of the caregiver. In contrast the avoidant child shuns to some degree the mental state of the other, while the resistant child focuses on its own state of distress, to the exclusion of close intersubjective exchanges. Disorganized infants may represent a special category: hypervigilant of the caregiver’s behavior, they use all cues available for prediction; they may be acutely sensitized to intentional states and thus may be more ready to construct a mentalized account of the caregiver’s behavior. We would argue (see below) that in such children mentalization may be evident, but it does not have the central role in self-organization that characterizes securely attached children. We believe that what is most important for the development of mentalizing self-organization is the exploration of the mental state of the sensitive caregiver, which enables the child to find in the caregiver’s mind (that is, in the hypothetical representation of her mind that he constructs to explain her behavior toward him) an image of himself as motivated by beliefs, feelings, and intentions. In contrast, what the disorganized child is scanning for so intently is not the representation of his own mental states in the mind of the other, but the mental states of that other that threaten to undermine his own self.

Oare ce-a fost pe lume până-acuma păcatul cel mai mare? Oare n-a fost cuvântul celui ce zicea: „Vai celor care râd aici!” Chiar nu găsise el pe lume nici un motiv să râdă? Înseamnă că nu căutase bine. Chiar şi-un copil ar fi găsit destule motive. Acela nu iubea-ndeajuns: altfel ne-ar fi iubit chiar şi pe noi, cei care râdem! El însă ne-a batjocorit şi ne-a urât, şi ne-a promis doar lacrimi şi scrâşnirea dinţilor. Se cade oare să blestemi ce nu iubeşti? — Nu mi se pare de bun gust aceasta. El însă a făcut aşa, neînduplecatul. El se trăgea din gloată. El însuşi nu iubea-ndeajuns – altfel nu s-ar fi mâniat că nu este iubit îndeajuns. Iubirea mea nu-i flămândă de iubire: ea vrea mai mult. Feriţi-vă de toţi aceşti neînduplecaţi! Ei sunt o biată spiţă cam bolnavă, spiţă de gloată, care se uită doar chiorâş la viaţă, care privesc cu ciudă-acest pământ. Feriţi-vă de toţi aceşti intransigenţi! Ei calcă greu, au inimi apăsate – ei nu ştiu să danseze. Cum să le fie uşor lor pământul? Tot ce e bun şi-atinge ţelul încovoiat. Îşi încovoaie ca pisicile spinarea, începe-a toarce văzându-şi fericirea apropiată – tot ce e bun ştie să râdă. Pasul arată dacă mergi sau nu pe drumul tău: uitaţi-vă la mine cum păşesc! Dar cine se apropie de ţel dansează. Într-adevăr, eu nu sunt ca un stâlp, nu stau acolo ţeapăn, încremenit şi tâmp ca o coloană; îmi place să merg repede. Şi chiar dacă pe lume mai sunt şi smârcuri şi tristeţe groasă, cel care are glezna sprintenă aleargă peste mâluri şi dansează ca pe gheaţa netedă. Sus inimile, fraţi ai mei, mai sus! Mai sus! Dar nu uitaţi picioarele! Săltaţi-le, voi – ageri dansatori, sau şi mai bine: aşezaţi-vă în creştet! Coroana celor care râd, această cunună din crengi de trandafir, eu însumi m-am încoronat cu ea, eu însumi am decis că râsul meu e sfânt. Căci n-am găsit pe nimeni altul destul de tare pentru-aceasta. Eu, Zarathustra, dansatorul! Eu, Zarathustra cel uşor! cel care dă din aripi, gata pentru zbor, în rând cu toate păsările, mereu dispus şi ager, ferice în uşurătatea sa. Profetul Zarathustra, profetul care râde, nicicând intransigent şi nici nerăbdător, cel ce iubeşte săriturile: eu însumi m-am încoronat! Sus inimile, fraţi ai mei, mai sus! Mai sus! Şi nu uitaţi picioarele! Săltaţi-le, voi – ageri dansatori, sau şi mai bine: aşezaţi-vă în creştet! Există chiar şi-n fericire brute greoaie, există glezne-mpiedicate din născare. Acestea ostenesc bizar, asemeni elefantului care-ar cerca să se aşeze-n creştet. Mai bine să fii nebun de fericire decât să fii nebun de nenoroc, mai bine să dansezi greoi decât să şchiopătezi. Deci învăţaţi înţelepciunea mea: chiar lucrul cel mai rău are două părţi bune — chiar lucrul cel mai rău are picioare bune de dansat; deci învăţaţi voi înşivă, oameni superiori, cum să vă ţineţi pe picioare! Daţi la o parte văicăreala şi toată-amărăciunea gloatei! Ce jalnici mi se par acuma aceşti bufoni ai gloatei! însă prezentul aparţine gloatei. Faceţi ca vântul care se năpusteşte din peşterile muntelui: la propriul său fluier vrea să danseze, să crească-n freamăt mările şi să-i urmeze paşii-n salturi mari. Cel care dă aripi asinilor, cel care mulge chiar leoaicele – lăudat să fie spiritul dezlănţuit, care ca uraganul mătură orice prezent şi orice gloate. — duşmanul ciulinilor şi-al celor care taie firu-n patru şi-al tuturor frunzarelor şi buruienilor îngălbenite: lăudat să fie acest aprig uragan plăcut şi liber, care dansează peste smârcuri şi amărăciuni ca peste pajişti.

Then if it is denied that the unity at that level is the interconnection of the plurality or dissimilarity of religions as of parts constituting a whole, rather that every one of the religions at the level of ordinary existence is not part of a whole, but is a whole in itself-then the 'unity' that is meant is 'oneness' or 'sameness' not really of religions, but of the God of religions at the level of transcendence (i.e. esoteric), implying thereby that at the level of ordinary existence (i.e. exoteric), and despite the plurality and diversity of religions, each religion is adequate and valid in its own limited way, each authentic and conveying limited though equal truth. The notion of a plurality of truth of equal validity in the plurality and diversity of religion is perhaps aligned to the statements and general conclusions of modern philosophy and science arising from the discovery of a pluraity and diversity of laws governing the universe having equal validity each in its own cosmological system. The trend to align modern scientific discovery concerning the systems of the universe with corresponding statements applied to human society, cultural traditions,and values is one of the characteristic features of modernity. The position of those who advocate the theory of the transcendent unity of religions is based upon the assumption that all religions, or the major religions of mankind, are revealed religions. They assume that the universality and transcendence of esotericism validates their theory, which they 'discovered' after having acquainted themselves with the metaphysics of Islam. In their understanding of this metaphysics of the transcendent unity of existence, they further assume that the transcendent unity of religions is already implied. There is grave error in all their assumptions, and the phrase 'transcendent unity of religions' is misleading and perhaps meant to be so for motives other than the truth. Their claim to belief in the transecendent unity of religions is something suggested to them inductively by the imagination and is derived from intellectual speculation and not from actual experience. If this is denied, and their claim is derived from the experience of others, then again we say that the sense of 'unity' experienced is not of religions, but of varying degrees of individual religious experience which does not of neccesity lead to the assumption that the religions of inviduals who experienced such 'unity', have truth of equal validity as revealed religions at the level of ordinary existence. Moreover, as already pointed out, the God of that experience is recognized as the rabb, not the ilah of revealed religion. And recognizing Him as the rabb does not necessarily mean that acknowledging Him in true submission follows from that recognition, for rebellion, arrogance, and falsehood have their origin in that very realm of transcendence. There is only one revealed religion. There is only one revealed religion. It was the religion conveyed by all the earlier Prophets, who were sent to preach the message of the revelation to their own people in accordance with the wisdom and justice of the Divine plan to prepare the peoples of the world for the reception of the religion in its ultimate and consummate form as a Universal Religion at the hands of the last Prophet, who was sent to convey the message of the revelation not only to his own people, but to mankind as a whole. The essential message of the revelation was always the same: to recognize and acknowledge and worship the One True and Real God (ilah) alone, without associating Him with any partner, rival, or equal, nor attributing a likeness to Him; and to confirm the truth preached by the earlier Prophets as well as to confirm the final truth brought by the last Prophet as it was confirmed by all the Prophets sent before him.

Domnul von Spat urăște somnul. Cum interpretați asta? El spune că, după ce-și va fi înfrânt complet dușmanii, nu o să mai existe somn, iar modalitatea de a-i înfrânge pe băieți ar fi aceea de a-i izola de sursa somnului. Răspuns: instinctul de putere nu există în somn. Da, în somn instinctul de putere e la podea. Suntem complet neajutorați și pasivi, deschiși pentru întreaga lume, goi în ceea ce ne înconjoară. Este o stare în care puterea e la podea și instinctul iese la suprafață, deci primul gând ar fi că von Spat trebuie să reprezinte conștiința, iar Fo, principiul inconștienței. Dar la o privire mai atentă, lucrurile arată puțin diferit. Domnul von Spat este și inconștiență, și anume aspectul inconștient, demonic, al conștiinței. Conștiența constă din ceva ce credem că știm, este o conștiință imediată. Deși nu prea știm ce este, avem sentimentul subiectiv că ceea ce este conștiența ne este bine cunoscut. Dar în spatele acestei conștiențe știute stă o inconștiență, cu alte cuvinte, în spatele eului și al întregului fenomen al conștiinței stă umbra, instinctul de putere și ceva demonic. Nu trebuie să uităm niciodată aspectul demonic al conștiinței, el există. Începem acum să fim conștienți că realizările conștiinței noastre - realizările noastre tehnice - au aspecte distructive. Ne mișcăm spre constatarea că poate fi un dezavantaj conștiința și că se bazează pe inconștiență. Ceea ce mă face să-mi doresc cu pasiune dominația conștiinței asupra vieții este ceva inconștient. Nevoia, impulsul sau pasiunea pentru conștiință este ceva inconștient, precum ceea ce numim tradiție conștientă. De exemplu, pentru un trib primitiv, propria tradiție este conștiință. Un novice dintr-un trib african - după ce a fost torturat, i s-au scos dinții etc. - este instruit privitor la crearea lumii, apariția răului, semnificația bolii, căsătoria cu femei dintr-un anumit clan, din anumite motive, iar asta este, pentru el, conștiință. Africanii spun că bărbatul este un animal înainte de a trece prin inițiere, asimilând astfel tradiția tribală. Neițiații sunt numiți animale, ceea ce demonstrează credința lor că obținerea unei atari cunoașteri este pasul de la inconștiența animală la conștiința umană. Cu toate acestea, pentru noi, care avem o tradiție diferită, învățăturile mitologice pe care le asimilează un tânăr primitiv par pură inconștiență. Mai mult, interpretăm respectivele învățături așa cum interpretăm visele; faptul că acest lucru este posibil ne arată că ceea ce înseamnă conștiință colectivă pentru un trib conține, în realitate, mult simbolism inconștient. Mă refer la alte civilizații pentru a-mi ilustra punctul de vedere, pentru că poți observa o altă societate sine ira et studio, adică imparțial. Se întâmplă același lucru și în tradiția noastră religioasă. Putem spune că învățătura creștină conține conștiința noastră colectivă. Dar, la o privire mai atentă, vedem că ea e bazată pe simboluri ca zeul crucificat, Fecioara Maria etc. Dacă ne gândim la ele, la înțelesul lor și încercăm să le legăm de viața noastră reală, descoperim că nu știm cum, fiindcă sunt pline de inconștiență. Aflăm că exact acele aspecte cunoscute ale tradiției noastre spirituale rămân pentru noi un complet mister, din mai multe puncte de vedere, că nu putem spune nimic despre ele. Conștiința conține, așadar, un revers secret, care este inconștiența. Chiar asta e demonic la von Spat, și anume faptul că vederile conștiente se comportă ca și cum ele ar fi întregul răspuns. S-ar putea spune, probabil, că psihologia are acum sarcina de a releva acest aspect secret, distructiv al conștiinței și de a lupta împotriva lui. Sper să ajungem cândva la punctul în care conștiința poate funcționa fără pretenția de a ști totul și de a avea ultimul cuvânt. Dacă ar putea fi redusă la o funcție, o funcție descriptivă, atunci oamenii ar înceta să facă afirmații definitive.

What, then, is Jihad? Dr. Gabriel was an Imam of a mosque in Gaza, Egypt, and a respected professor at Al-Azhar University in Cairo, before he became a follower of Jesus Christ, and changed his name for his personal security. He writes that a major motivator for his leaving Islam was its emphasis on Jihad. Dr. Gabriel was troubled by Muhammad’s command, labeled as the “verse of the sword,” known to be the final development of Jihad in Islam, found in Surah 9:5:          “Fight and slay the pagans wherever you find them, and seize them, beleaguer them, and lie in wait for them in every stratagem (of war)…

Wenn ich mich getötet haben werde, können die anderen voraussichtlich eine Menge Mutmaßungen, Verdachte, Motive und Interpretationen angeben. Am häufigsten wird man wohl davon sprechen, dass die unangenehmen Situationen, in die die meisten Menschen geraten, nur neurotischen oder gar psychopathischen Persönlichkeiten unerträglich werden. Noch weiter werden jene gehen, die – da sie sowohl meine Lebenshaltung als auch meine Schreibweise als traurige kennen – meine Tat als Konsequenz einer Psychose werten werden; die Melancholie endet sehr oft mit Selbstmord; das ist vielen bekannt. Ich bin sicher, dass man oft den Satz hören wird: Das Kranke muss absterben, das ist ein biologisches Gesetz. Ob wohl unter den vielen Leuten, die mich kennen, sich einer den stillen Vorwurf machen wird, dass man mir hätte helfen können? Er wird bald einsehen, dass er sich den Vorwurf sparen kann, denn es war schließlich nicht seine Schuld, dass ich meine gefährliche Situation nicht deutlich genug zeigte. Die wirkliche Ursache, warum der Tod einen trifft, zu wissen ist niemals möglich; wirklich und ausschlaggebend ist nur, dass der Tod auch nach Teheran kommt.

Never give al of your Love away When you give all your love to someone you give them you. You want to share your love with them that is normal. If you give them all your love you have to offer you will have no love for yourself, never forget to save some love for you. Love them, but save some love for yourself if you have no love for yourself you can’t love anyone.

Sînziana plângea. Dac-ar fi-ntrebat-o cineva de ce, n-ar fi știut să spună. Așa i se-ntâmpla ori de câte ori o apuca plânsul. Nu știa să spună de ce. Fiindcă ea nu plângea niciodată pentru un motiv anume. Trecuse peste multe motive, peste multe și grele, și nu-i picase o lacrimă. Și, deodată, când justificarea imediată, cauza lipsea dintre evenimentele recente, o apuca un plâns de parcă se sfârșea lumea. Plânsul ei era de fapt, ca pentru mulți alții, un prag al acumulării. O stare cantitativă care ducea la o altă calitate. Erau momentele când, într-un sinopsis al amărăciunii, își vedea etalată toată viața. Nu ura atunci pe nimeni, nu se compara cu nimeni, nu se considera nenorocită, nu acuza soarta, dar simțea nevoia să dea ceva afară din sufletul ei, ceva ce nu mai încăpea. Era ca un fel de-a face ordine și curățenie în sinea ei. Nu-și jura nimic, nu lua nicio hotărâre, nu se-nverșuna-mpotriva nimănui și-a nimic. Dac-o răzbea-n cursul zilei, se-apuca frenetic de treabă, de treburi grele și obositoare.

Read as if it was your last day reading!

Caroline mi-a spus ca, ori de cate ori se simte rusinata, incepe imediat sa repete cuvantul cu voce tare: "durere, durere, durere". Mi-a spus asa: " stiu ca suna foarte ciudat, si probabil ca par un pic nebuna, dar - nu stiu din ce motiv - chiar functioneaza". Binenteles ca functioneaza! Este o excelenta modalitate de a decupla programul de supravietuire al creierului reptilian, pentru a pune in functiune cortexul prefontal. Dupa un minut sau doua in care am repetat cuvantul "durere", am tras aer in piept si am incercat sa imi adun gandurile. Mi-am spuus: " Bun acumsunt in regula. Ce e de facut in continuare? Sigur ma descurc".

Throughout history there have been populations that have lived in desperation, and none of them have resorted to the intentional targeting and murder of children as an officially practiced and widely praised mode of achieving political ends. When extremist elements of otherwise legitimate liberation movements such as the Republican Sinn Fein have committed such atrocities, their actions have been unconditionally condemned by the civilized world, and their political objectives have been discredited by their vile crimes. This is not so with the Palestinians. Once upon a time there was a special place in the lowest depths of hell for anyone who would intentionally murder a child. Now that place is in the pantheon of Palestinian heroes. Now that behavior is legitimized as ‘armed struggle’ against Israeli ‘occupation’ by, among others, the United Nations General Assembly, the UN Human Rights Commission, and the European Union. Since the Iranian Revolution of 1979 and the rise of Hamas in 1987, the campaign to destroy Israel has taken on an ugly, fanatic religious tone. Holy obligation reinforces (and is replacing) Palestinian nationalism as the motivation for committing terrorist murder. As we have seen the secular, ‘moderate’ factions of the Palestinian nationalist movement (such as Abbas’s Fatah Party) will shrink into insignificance, and is replaced by terrorist Islamic factions such as Hamas and Islamic Jihad. Hamas receives financial and material support from the same sources as al Qaeda, and from al Qaeda directly. Islamic Jihad receives financial and material support from Iran, directly and through Hezbollah. These are the same international criminal entities that wage religion-based terror war against the United States. They do it for the same reason and by the same means: to make Islam supreme in the world, by the sword or the suicide bomb.

The American experiment was based on the emergence in the second half of the eighteenth century of a fresh new possibility in human affairs: that the rule of reason could be sovereign. You could say that the age of print begat the Age of Reason which begat the age of democracy. The eighteenth century witnessed more and more ordinary citizens able to use knowledge as a source of power to mediate between wealth and privilege. The democratic logic inherent in these new trends was blunted and forestalled by the legacy structures of power in Europe. But the intrepid migrants who ventured across the Atlantic -- many of them motivated by a desire to escape the constraints of class and creed -- carried the potent seeds of the Enlightenment and planted them in the fertile soil of the New World. Our Founders understood this better than any others; they realized that a "well-informed citizenry" could govern itself and secure liberty for individuals by substituting reason for brute force. They decisively rejected the three-thousand-year-old superstitious belief in the divine right of kings to rule absolutely and arbitrarily. They reawakened the ancient Greek and Roman traditions of debating the wisest courses of action by exchanging information and opinions in new ways. Whether it is called a public forum or a public sphere or a marketplace of ideas, the reality of open and free public discussion and debate was considered central to the operation of our democracy in America's earliest decades. Our first self-expression as a nation -- "We the People" -- made it clear where the ultimate source of authority lay. It was universally understood that the ultimate check and balance for American government was its accountability to the people. And the public forum was the place where the people held the government accountable. That is why it was so important the marketplace for ideas operated independent from and beyond the authority of government. The three most important characteristics of this marketplace of ideas were the following: 1. It was open to every individual, with no barriers to entry save the necessity of literacy. This access, it is crucial to add, applied not only to the receipt of information but also the ability to contribute information directly into the flow of ideas that was available to all. 2. The fate of ideas contributed by individuals depended, for the most part, on an emergent meritocracy of ideas. Those judged by the market to be good rose to the top, regardless of the wealth or class of the individual responsible for them. 3. The accepted rules of discourse presumed that the participants were all governed by an unspoken duty to search for general agreement. That is what a "conversation of democracy" is all about.

Zofia, nu există un bine imens, pe care să ni-l putem reprezenta, pentru simplul motiv că, spre deosebire de rău, binele este invizibil. Binele nu se calculează şi nu se povesteşte, fără să-şi piardă ceva din eleganţa şi din rostul lui. Binele este alcătuit dintr-o cantitate infinită de lucruri mărunte, care, puse cap la cap, poate că vor reuşi să schimbe, până la urmă, lumea. Cere oricui să-ţi numească cinci oameni care au schimbat în bine mersul omenirii. Nu va şti, de exemplu, să-ţi spună cum îl cheamă pe primul democrat sau pe inventatorul antibioticelor sau pe un pacificator. Oricât de ciudat ar părea, puţini oameni ar reuşi să ţi-i citeze; în schimb, îţi vor pomeni, fără nicio problemă, cinci dictatori. Cunoaştem numele tuturor bolilor grave, dar rareori pe cel al celor pe care le-au învins.

Caroline mi-a spus ca, ori de cate ori se simte rusinata, incepe imediat sa repete cuvantul cu voce tare: "durere, durere, durere". Mi-a spus asa: " stiu ca suna foarte ciudat, si probabil ca par un pic nebuna, dar - nu stiu din ce motiv - chiar functioneaza". Binenteles ca functioneaza! Este o excelenta modalitate de a decupla programul de supravietuire al creierului reptilian, pentru a pune in functiune cortexul prefontal. Dupa un minut sau doua in care am repetat cuvantul "durere", am tras aer in piept si am incercat sa imi adun gandurile. Mi-am spuus: " Bun acumsunt in regula. Ce e de facut in continuare? Sigur ma descurc".” Cu toate ca stiam ca lucrul cel mai periculos pe care il poti face dupaa o criza de rusine, este sa te ascunzi ori sa faci uitata povestea, mi-a fost teama sa discut cu cineva. Totusi am dat cateva telefoane. I-am sunat pe sotul meu Steve si pe prietena mea cea mai buna Karen. Mi-au oferit amandoi lucrul de care aveam nevoie cel mai mult : empatie - cea mai buna modalitate de a-i arata cuiva ca nu este singur. Spre deosebire de critici (care exacerbeaza rusinea) , empatia iti confirma cu simplitate ca nu esti singur.

Al-Askarî gives examples of the high esteem shown to scholars and the important position in society they occupy, often in spite of their lowly origins which ordinarily would not have allowed them to advance far beyond their fathers’ menial situations. Much more numerous, and more interesting, are the anecdotes and remarks on the diffi culties that must be overcome on the road to knowledge. He cites the statement concerning the six qualities needed: a penetrating mind, much time, ability, hard work, a skilful teacher, and desire (or, in the parlance of our own time, “motivation,” shahwah). On his own, he adds the very elementary need for “nature,” that is, an inherited physical endowment, such as Muslim philologians of al-Askarî’s type always claimed as essential for their intellectual pursuits. The search for knowledge must be unselfi sh. As the author repeats over and over again, it is a never ending process. Persistent study sharpens the natural faculties. The hunger for knowledge is never stilled, as proclaimed by traditions ascribed to the Prophet. Stationariness means ultimate failure, according to the widely quoted saying that “man does not cease knowing as long as he studies, but once he gives up studying, he is the most ignorant of men.” Constant travel in search of knowledge and regular attendance at the teacher’s lectures are mandatory. The prospect of learning something not known before should make a man forget his home and his family and endure all possible hardships, as illustrated by an anecdote about al-Asmaî. Scholars refrain at times from certain foods as too luxurious or as harmful to the powers of memory. They study all night long.

In theory of the authoritarian personality, Adorno et al. (1950) argue that paternal punitiveness creates fear and aggressiveness that encourages individuals to seek certainty and environmental control. This motivation leads people to embrace authority, suppress societal difference, and generally endorse attitudes in line with conservatism.

Several themes that are common in early non Muslim sources but far less so in sources from the Arabo-Islamic tradition feature prominently in al-Zuhrī’s account. For instance, al-Zuhrī portrays the ascendance of Muhammad’s followers: (1) as led by a new king (malik), or else as ushering in an era of new kingship/dominion (mulk); and (2) as primarily an ethnic dominion, being a rule not of a community of faithful believers (al-muʾminīn) but rather of “the circumcised people [al-khitān].” While this is not incompatible per se with early Islamic historiography, these themes deeply resonate with early Christian accounts of the rise of Islam, particularly in the Levant, which most often speak of the new Arab/Saracen rulers in terms a new dominion (Syr. malkūtā), not a new religion and hence just as often depict Muhammad and other early Muslim rulers as merely “kings” (Syr. malkē) and nothing more. The account of Ps.-Fredegar fits this pattern perfectly, inasmuch as it describes the “circumcised” conquerors in purely ethnic terms, designating them as either Hagarenes (Agarrini) or Saracens (Saracini), but displays no knowledge of Muhammad, his religion, or the religious convictions and motivations of the “Saracen” conquerors.

You have no soul," he teased her. "You're right," she answered soberly. "I didn't think it showed." "You're only playing word games now." "No," she said, "what proof have I of a soul?" "How can you have a conscience if you don't have soul?" he asked despite himself - he wanted to keep things light, to get back onto a better footing after their last episode of moral wrestling and estrangement. "How can a bird feed its young if it has no consciousness of before and after? A conscience, Yero my hero, is only consciousness in another dimension, the dimension of time. What you call conscience I prefer to call instinct. Birds feed their young without understanding why, without weeping about how al that is born must die, sob, sob. I do my work with a similar motivation: the movement in the gut toward food, fairness, and safety. I am a pack animal wheeling with the herd, that's all. I'm a forgettable leaf on a tree." "Since your work is terrorism, that's the most extreme argument for crime I've ever heard. You're eschewing all personal responsibility. It's as bad as those who sacrifice their personal will into the gloomy morasses of the unknowable will of some unnamable god. If you suppress the idea of personhood then you suppress the notion of individual culpability.

When asked “With respect to your job/career you would like to have, how important are the following to you?” The rating scale ranged from 1 (not important) to 7 (very important). Men exposed to young, attractive women rated “having a large income” to be 5.09, whereas men exposed to older, less attractive models rated it only 3.27—an astonishingly large effect. Similar differences occurred in rating the importance of “being financially successful.” A full 60 percent of the men exposed to young, attractive models described themselves as “ambitious,” compared to 9 percent of the men exposed to older, less-attractive models. Another study found that merely having a young woman in the same room caused men to increase the importance they attach to having material wealth (Roney, 2003). Similar effects have been found by others. Men “primed” with attractive images of women display more creativity, independence, and nonconformity, causing them to stand out from other men (Griskevicius, Cialdini, & Kenrick, 2006; Griskevicius, Goldstein, Mortensen, Cialdini, & Kenrick, 2006). Chinese men also increase risk taking when being observed by women (Shan et al., 2012). In short, when mating motives are “primed” by exposure to young, attractive women, a cascade of psychological shifts occurs in men such that they value and display precisely what women want and hence what men need to succeed in mate competition.

Essere di sinistra, oggi, vuol dire pensare agli altri e al futuro. Anzi, pensare agli altri nel futuro.

The C.I.A.’s main target that spring was a long-haired, charismatic militant leader of the Wazirs named Nek Mohammad. He ruled Wana and distrusted the Pakistan Army. He was a complicated figure—a tribal nationalist who consorted with international terrorists. He accepted Al Qaeda and Uzbek refugees. In Islamabad, C.I.A. station chief Rich Blee used the assassination attempts against Musharraf to try to motivate the president and I.S.I. to strike back: “You have to kill them or they’re going to kill us.

Analizând preocupările de astăzi pentru practicarea fitnessului, fără îndoială că un psihiatru de la jumătatea secolului al XX-lea ar găsi numeroase motive să suspecteze o gamă largă de tulburări mintale - masochism, narcisism, tulburare obsesiv-compulsivă - fiecare dintre acestea putând semnala necesitatea unei intervenții medicale.

The inches we need are everywhere around us. They are in every break of the game every minute, every second.

Take a moment to reflect on all that you have overcome, all the times you thought you couldn't go on but found the strength to keep moving forward.

An entire marketing field capitalizes on this lack of self-control (Moser et al., 2019). And, specifically, most rental car companies do not rent to customers under age 25 (Hawley, 2021). We were expecting students half that age to reliably manage themselves when the commercial world knows differently.

exciting application is in physical therapy, where virtual reality combined with AI can create immersive, engaging therapeutic exercises. This approach can motivate patients, making therapy more enjoyable and effective. Moreover, AI-powered assistive technologies can significantly enhance the quality of life for those with physical or cognitive disabilities. For example, AI-enabled communication devices can help those with speech impairments express themselves, promoting their social inclusion and independence (“AI Enhancing Human Experience in Healthcare, ” 2021).

According to Shweder and his colleagues (1997), purity norms can govern a range of issues, including what foods can be eaten, who is fit and unfit to prepare them, and how foods must be cleaned or treated before they can be eaten. Purity norms also address the specifics of which sexual activities are permissible and what is forbidden, deviant, or “dirty”; allowable and inappropriate sleeping arrangements involving the members of nuclear and extended families; what sorts of clothes can and cannot be worn at different times or in specific places and settings, especially in temples and other sacred locations, or during religious rituals; how a range of organic matter, such as corpses, blood, feces, and so on, should properly be dealt with to avoid the risk of pollution; and which other social groups one can interact with, as well as how and when it is permissible to interact with them, and how to avoid becoming tainted by members of “lower” groups. The subject matter of the issues governed by such norms shows a fairly clear affinity with the subject matter regulated by disgust, and the defining contrast between purity, on the one hand, and dirt and contamination, on the other, further implicates the emotion. The Co-opt thesis holds that disgust will provide the motivation for individuals to comply with purity norms that they have acquired, and that disgust also shapes the punitive motivations that are directed at violators. Initial experimental evidence has begun to flesh out this picture in more detail (Rozin et al. 1999).

They will tell you that you can't do it when they know that you can.

Ich habe [...] deutlich gemacht, dass der menschliche Wille kein anderes Ziel hat, als das Bewusstsein wach zu erhalten. Aber das geht nicht ohne Disziplin. Von allen Schulen der Geduld und der Klarheit ist das Schaffen die wirksamste. Es ist zudem das erschütternde Zeugnis für die einzige würde des Menschen: die unnachgiebige Auflehnung gegen seine conditio, die Ausdauer in einer für unfruchtbar erachteten Anstrengung. Es erfordert tägliches Sichmühen, Selbstbeherrschung, die genaue Abschätzung der Grenzen des Wahren, Maß und Kraft. Es begründet eine Askese. Und das alles "für nichts", nur um zu wiederholen und um auf der Stelle zu treten. Aber vielleicht hat das große Kunstwerk weniger Bedeutung an sich als durch die Bewährung, die es von einem Menschen verlangt, und die Gelegenheit, die es ihm bietet zur Überwindung seiner Gespenster und zur weiteren Annäherung an seine nackte Wirklichkeit.

–It's when you're acting selflessly that you are at your bravest.– I understand now. He wasn’t persuading me to give up. He was reminding me why I couldn’t-because I had to protect Al.

Heute', sagte [Mersault], 'habe ich begriffen, dass Handeln und Lieben und Leiden tatsächlich Leben ist, aber Leben nur, soweit man sein Schicksal in sich einlässt und es hinnimmt als den einzigen Widerschein eines Regenbogens aus Freuden und Leidenschaften, der für alle der gleiche ist.

Am refuzat sinuciderea din doua motive. Primul? Imi iubesc si imi respect mama. Ea mi-a facut cel mai frumos cadou posibil: viata. In ciuda anilor grei in care s-a straduit cum a putut sa ne creasca si sa ne tine langa ea cu gelozie, stiu ca, in felul ei, m-a iubit mereu. [...] Al doilea? N-am vrut sa le dau gardienilor satisfactia de a elibera celula inainte de termen. Daca erai doar un pic slab de inger, puteai ceda psihic. Totul era construit incat sa te impinga spre un colt, spre ultima limita.

Whosoever wants to know how his end will likely be: it is mirrored in his present state. Better your present and you will better your end.

Anglos dominated the prisoner population in 1977 and did not lose their plurality until 1988. Meanwhile, absolute numbers grew across the board—with the total number of those incarcerated approximately doubling during each interval. African American prisoners surpassed all other groups in 1988, but by 1995, they had been overtaken by Latinos; however, Black people have the highest rate of incarceration of any racial/ethnic grouping in California, or, for that matter, in the United States (see also Bonczar and Beck 1997). TABLE 4 CDC PRISONER POPULATION BY RACE/ETHNICITY The structure of new laws, intersecting with the structure of the burgeoning relative surplus population, and the state’s concentrated use of criminal laws in the Southland, produced a remarkable racial and ethnic shift in the prison population. Los Angeles is the primary county of commitment. Most prisoners are modestly educated men in the prime of life: 88 percent are between 19 and 44 years old. Less than 45 percent graduated from high school or read at the ninth-grade level; one in four is functionally illiterate. And, finally, the percentage of prisoners who worked six months or longer for the same employer immediately before being taken into custody has declined, from 54.5 percent in 1982 to 44 percent in 2000 (CDC, Characteristics of Population, various years). TABLE 5 CDC COMMITMENTS BY CONTROLLING OFFENSE (%) At the bottom of the first and subsequent waves of new criminal legislation lurked a key contradiction. On the one hand, the political rhetoric, produced and reproduced in the media, concentrated on the need for laws and prisons to control violence. “Crime” and “violence” seemed to be identical. However, as table 5 shows, there was a significant shift in the controlling (or most serious) offenses for those committed to the CDC, from a preponderance of violent offenses in 1980 to nonviolent crimes in 1995. More to the point, the controlling offenses for more than half of 1995’s commitments were nonviolent crimes of illness or of illegal income producing activity: drug use, drug sales, burglary, motor vehicle theft. The outcome of the first two years of California’s broadly written “three strikes” law presents a similar picture: in the period March 1994–January 1996, 15 percent of controlling offenses were violent crimes, 31 percent were drug offenses, and 41 percent were crimes against property (N = 15,839) (Christoper Davis et al. 1996). The relative surplus population comes into focus in these numbers. In 1996, 43 percent of third-strike prisoners were Black, 32.4 percent Latino, and 24.6 percent Anglo. The deliberate intensification of surveillance and arrest in certain areas, combined with novel crimes of status, drops the weight of these numbers into particular places. The chair of the State Task Force on Youth Gang Violence expressed the overlap between presumptions of violence and the exigencies of everyday reproduction when he wrote: “We are talking about well-organized, drug-dealing, dangerously armed and profit-motivated young hoodlums who are engaged in the vicious crimes of murder, rape, robbery, extortion and kidnapping as a means of making a living” (Philibosian 1986: ix; emphasis added).

Dar frumusetea, adevarata frumusete, sfarseste acolo unde apare expresivitatea intelectuala. In sine, intelectul este o maniera de exagerare si distruge armonia oricarui chip. In momentul in care te asezi sa gandesti, devii doar nas sau frunte sau ceva respingator. Uita-te la oamenii de succes din oricare dintre profesiunile intelectuale. Sunt perfect hidosi ! ‘’ 2.‘’Atunci cand imi plac enorm unii oameni, nu le spun numele altora. E ca si cum as renunta la o parte din ei. De la o vreme cultiv discretia. Se pare ca este acel lucru care face viata moderna misterioasa sau incredibil de minunata. Cel mai banal lucru devine incantator daca il ascunzi. Cand plec din oras nu spun nimanui unde ma duc. Daca as face-o, as pierde intreaga placere. E un obicei prostesc, as zice, dar se pare ca aduce o mare doza de aventura in propria-ti existenta. Imi inchipui ca ma crezi teribil de necugetat.’’ 3.‘’Constiinta si lasitatea sunt unul si acelasi lucru, Basil draga. Constiinta e doar numele comercial. Asta-i tot.’’ 4.‘’- Poetii nu sunt atat de scrupulosi ca tine. Ei stiu bine cat de utila este pasiunea pentru a putea publica o carte. In zilele noastre o inima distrusa se lasa tiparita in mai multe editii. -Ii urasc pentru asta, striga Hallward. Artistul trebuie sa creeze lucruri frumoase, dar nu trebuie sa puna nimic din viata lui in acestea. Traim intr-o epoca in care oamenii trateaza arta de parca ar fi o forma de autobiografie. Am pierdut sensul abstract al frumosului. ‘’ 5.’’Simt o placere cu totul ciudata in a-i spune lucruri de care stiu ca-mi va parea rau ca i le-am spus. De regula el se poarta fermecator; stam in atelier si vorbim despre o multime de lucruri. Totusi, din cand in cand e groaznic de necugetat si pare ca-i produce o mare placere sa ma faca sa sufar. In acele momente simt ca mi-am dat in intregime sufletul cuiva care il trateaza de parca ar fi o floare de pus la butoniera, asa, ceva decorativ care sa-i incante vanitatea, un ornament pentru o zi de vara.’’ 6.’’ Pentru ca a influenta pe cineva inseamna sa-i dai propriul suflet. Cel influentat nu mai gandeste cu propriile ganduri si nu mai arde cu propriile-i pasiuni. Pentru el virtutile nu mai sunt reale. Pacatele, daca exista intr-adevar pacate, sunt imprumutate. El devine ecoul muzicii altcuiva, un actor care joaca un rol ce nu a fost scris pentru el. Scopul vietii e dezvoltarea sinelui. Atingerea propriei naturi intr-un mod perfect-iata pentru ce suntem aici, pe pamant, fiecare dintre noi. Azi, oamenii se tem de ei insisi. Au uitat suprema datorie, datoria fata de sine.’’ 7. ‘’Pentru a-ti recastiga tineretea trebuie doar sa-ti repeti nebuniile. (…..)Azi cei mai multi oameni mor dintr-un soi de bun-simt infiorator si descopera atunci cand e prea tarziu ca singurele lucruri pe care nu le regreta sunt greselile comise. (…) Se juca cu idea si o continua cu obstinatie; o zvarlea in aer si o transforma, o lasa sa-i scape si o prindea din nou, o facea sa iradieze de fantezie si ii dadea apoi aripi de paradox.’’ 8. ‘’Femeile banale nu-ti starnesc imaginatia. Sunt limitate la secolul in care traiesc. Ghicesti ce gandesc la fel de usor cum le cunosti palariile. Le poti descoperi usor. Nu au nici un pic de mister. Au zambete stereotipe si maniere la moda. Sunt destul de transparente.’’ 9. ‘’Tocmai pasiunile asupra carora ne inselam ne tiranizeaza cu mai multa forta. Cele mai debile motive sunt cele de a caror natura suntem constienti. De cele mai multe ori se intampla ca, atunci cand credem ca facem experiente pe altii, sa facem de fapt experiente pe noi.’’ 10.’’Sufletul e o realitate teribila. Poate fi vandut si cumparat si pus la vanzare. Poate fi otravit sau adus la perfectiune. Toti avem un suflet. Stiu.

To further support this claim, consider again the work of Michael Scheuer, the former head of CIA's Bin Laden Unit. Scheuer has provided a comprehensive analysis of Osama Bin Laden, al-Qaeda, and the war on terror as presently undertaken by the United States 42 One of Scheuer's central claims is that al-Qaeda, and other terrorist organizations, are not motivated by a fundamental hatred for the American identity and way of life, but instead by U.S. interventions and policies in the larger Middle East region. It is Scheuer's contention that these interventions are in fact the driving force behind the backlash against the United States.43 In other words, these interventions in the Middle East have generated negative unintended consequences, such as the 9/11 attacks, that in turn led to further interventions, such as the overall war on terror and the invasion of and subsequent reconstruction efforts in Afghanistan and Iraq.

There are organizational as well as ideological ties that bind Sunni sectarians, Arab and Asian alike, with Sunni Arab extremists. While outside the Muslim world the violent anti-Westernism of the Taliban and al-Qaeda appears most prominent, there can be no question that intense hatred of Shias and Shiism is an important motive for both these Sunni terror groups. The Taliban, al-Qaeda, and various Pakistani Sunni extremists fought side by side during the Afghan internal strife of the 1990s. Indeed, most of the murders of Shias at Mazar-i Sharif and Bamiyan appear to have been committed by Pakistani killers from Sipah-i Sahaba, who nearly started a war with Iran when they overran the Iranian consulate in Mazar-i Sharif in 1998 and slaughtered eleven diplomats.

Und ich dachte, dass sich gegenseitig Fotos zu erklären ein kleiner Weg zum Frieden ist, weil die Motive unterschiedlich sind, aber die Intention hinter jedem Foto ist dieselbe. Der Wunsch, sich für immer erinnern zu können. Und wenn jemand nach dem Foto fragte, könnte man immer erklären, warum das Bild mehr ist als die Abbildung der Dinge.

As artists, we are constantly becoming.

When Iran exported its jihad to Hezbollah in Lebanon, Hamas in Palestine, and the Muslim Brotherhood in several regions around the world, these all indirectly threatened the United States. These terrorists threatened our greatest ally in the region, Israel, while destabilizing countries we depend on to help bring security to that area. These terrorists harm our allies with violence while sowing hatred for our values, thus hurting our national interests abroad. Until 2001, these organizations had not historically attempted to carry out terrorist attacks on the American homeland. With the Sunni-Shiite divide once again put on the back burner to tackle a bigger enemy, the relationship between al-Qaeda, another Sunni terrorist organization, and the Shiite regime in Iran is all about destroying the United States of America. Their relationship began a long time before the United States even knew about al-Qaeda and Osama bin Laden as public enemy number one.1 Today, ISIS is perhaps public enemy number one. Yet the most interesting trait common to ISIS, al-Qaeda, Iran, and every other Islamic terrorist group is this: they are all motivated by the same anti-Western, jihadist ideology.

— Ei nu admit alte cauze! îl întrerupse Razumihin cu foc. Spun adevărul!... Uită-te în cărţile lor: întreaga vina o poarta „mediul" şi nimic altceva! Asta este expresia lor preferata! De aici urmează concluzia că dacă societatea ar fi bine orânduită, crima ar dispărea, fiindcă, nemaiexistînd motive de protest, toata lumea, într-o clipita, ar deveni sfînta. De fire nu se ţine seama, firea este desconsiderata, ea n-are ce căuta! Teoriile lor nu admit o umanitate care se dezvolta istoric, urmînd o cale vie şi transformîndu-se pînă la urma de la sine, într-o societate bine organizata, ci, dimpotrivă, un sistem social izvorît din cine ştie ce cap de matematician, care organizează umanitatea şi o face într-o clipă să devină sfînta şi lipsita de cusururi, fară să mai treacă prin nici un proces de transformare, fără să urmeze calea dezvoltării fireşti, vii, istorice! Şi de aceea, ei, instinctiv, urăsc atât de mult istoria: „Istoria e numai monstruozitate şi prostie", zic ei, şi pun totul pe seama prostiei! De aceea urăsc ei atât de mult procesul viu al vieţii: ei nu au nevoie de suflete vii! Sufletul viu cere viaţă, nu vrea să se supună ca un automat, sufletul viu este suspicios, sufletul viu este retrograd! Pe când la ei, omul poate sa miroasă a hoit, numai să fie suplu, ca de cauciuc - n-are suflet viu, n-are voinţa, e un suflet de rob şi n-are să se răzvrătească! Pînă la urmă ei reduc totul la aşezarea cărămizilor, la împărţirea coridoarelor şi a odailor în falanster!

This point notwithstanding, consistent with Holmes et al.’s (2005) emphasis in defining compartmentalization as “a deficit in the ability to deliberately control processes or actions that would normally be amenable to such control” (Holmes et al., p. 7), a particularly distressing variant of disintegrated or compartmentalized functions entails the perceived separation of will from action, that is, the dissociative compartmentalization of perceived agency. In other words, a person may experience a lack of normally expected conscious volitional control over his or her cognitive and behavioral–motor functions, with actions thus performed seemingly beyond the person’s own will. For example, a traumatized client described taking very high (though fortunately nonlethal) doses of prescription medications “against her will.” Specifically, despite her best intentions, she has frequently found that she cannot stop consuming the medication, the experience akin to her thoughts and actions seeming to be under dual control. Another traumatized client has described the experience of being without volitional control to stop acts of self-mutilation, which may, upon subsequent reflection, be understood as motivated by self-loathing and as epitomizing an act of aggression toward herself. In

Un copil poate oricînd să-1 înveţe pe un adult trei lucruri: cum să fie mulţumit fără motiv, cum să nu stea locului niciodată si cum să ceară cu insistenţă ceea ce-şi doreşte.

Anda bilang belajar itu susah. Anda bilang menghafal al-Qur'an itu susah. Anda bilang menulis itu sangat susah dan harus membutuhkan inspirasi yang tepat. kesemuaannya itu, bisa Anda lakukan dengan cara Anda merubah sikap dan diri Anda terlebih dahulu.

Los inoportunos son como una llanta que se explota en medio del desierto cuando no tenemos otra de repuesto. Llegan en el momento más difícil a aumentar las preocupaciones; pero aunque lo intenten, se les hace muy complicado ayudar en las soluciones. No es mala opción, al verlos llegar, asignarles alguna tarea que los aleje del núcleo de evaluación y toma de decisiones.

Dar el primer paso es de significativa importancia para el logro de los objetivos y metas; pero si al dar los siguientes pasos no sigues los mensajes de tu cuerpo y las orientaciones del medio ambiente, podrías terminar en un estruendoso fracaso.

There’s nothing wrong with focusing on your dreams instead—both Alli and I did that before we met Jamie and Nick. But the truth is, the main reason was because we’d been hurt and wanted to make sure it didn’t happen again.” She parked the teddy bear in Meg’s lap. “And fear is never the right motivation, Megs, so, yes, focus on your dreams. But you’re a beautiful girl on the threshold of womanhood, so don’t be surprised if God throws a monkey wrench in your plans.” “As long as the ‘wrench’ has nothing to do with a ‘monkey’ named Devin Caldwell,” Alli said with a scrunch of her nose. Meg grinned. “No, Al, monkeys are cute,” she said with a tilt of her head, employing a trace of French spunk along with the sass. She gave her sister a wink. “Our Mr. Caldwell is more of a baboon.

getting up and taking action. - Al Batt 

It is easy to sit up and take notice. What is difficult is getting up and taking action. - Al Batt 

Dac-ar fi întrebat-o cineva de ce, n-ar fi știut să spună. Așa se-ntâmpla ori de câte ori o apuca plânsul. Nu știa să spună de ce. Fiindcă ea nu plângea niciodată pentru ceva anume. Trecuse peste multe motive, peste multe și grele, și nu-i picase o lacrimă. Și, deodată, când justificarea imediată, cauza lipsea dintre evenimentele recente, o apuca un plâns de se sfârșea lumea. Plânsul ei era, de fapt, ca pentru mulți alții, un prag al acumulării. O stare cantitativă care ducea la o altă calitate.

7. în Duminica Sfintei Măria Egipteanca, un părinte hirotonit de curând a început un cuvânt despre pocăinţă. A dat câteva exemple de sfinţi care au părăsit păcatul. în biserică se auzeau şuşoteli. Unii credincioşi, în special cei mai în vârstă, nu păreau prea interesaţi de subiect. Două femei depanau amintiri din tinereţe, altele vorbeau 13 Danion Vasile deşertăciuni, comentând lungimea fustei unei femei care venise prima dată în acea biserică sau mirosul neplăcut al cerşetorilor de la poarta bisericii. Părintele a continuat: — Dar există şi mulţi păcătoşi care nu vor să audă de pocăinţă. în parohia noastră, de exemplu: avem un caz, un om căruia îi place să bea mult, despre care vă voi spune câteva cuvinte. Omul acesta, pe care îl cunoaşteţi cu toţii, este un caz care pare irecuperabil. încet-încet, credincioşii care şuşoteau începură să fie atenţi: predica devenea interesantă şi pentru ei - se gândeau că poate părintele va da şi nişte amănunte picante, pentru a le putea discuta la masa de prânz cu cei care nu veniseră să se împărtăşească din frumuseţea sfintei slujbe. — Să vă spun cât de tare a căzut în patima băuturii acest om? întrebă părintele, mirându-se câtă linişte se făcuse în biserică. Nu, nu o să vă spun. Am vrut numai să vă daţi singuri seama că, atâta vreme cât vă vorbeam despre îndreptarea vieţii, unii şuşoteau. Cum a venit vorba despre un păcătos care poate fi bârfit, care poate fi arătat cu degetul, s-a făcut linişte. Nu vă voi mai spune altceva astăzi, decât atât: dacă veniţi la biserică din orice alt motiv, şi nu pentru a fi în comuniune cu Dumnezeu şi a vă ruga împreună cu ceilalţi, dacă vă interesează numai subiectele de bârfă sau subiectele care vă ridică în proprii ochi, fâcându-vă să vi se pară că sunteţi superiori celor care stau la această oră în faţa televizoarelor, ar trebui să vă daţi seama că greşiţi. Biserica este casa lui Dumnezeu. Vreţi să o transformaţi în sală de spectacol, în salon de bârfe? Să nu fie aşa! Luaţi aminte la cursele vrăjmaşului care, dacă nu a reuşit să vă împiedice să ajungeţi la biserică, se luptă să vă sucească minţile şi să vă îndemne să vorbiţi în loc să vă rugaţi sau să ascultaţi cuvinte de folos. Aş mai fi avut multe să vă spun, dar o să vi le spun altădată. Vă las să vă gândiţi singuri dacă vreţi să mergeţi pe calea mântuirii. Şi, dacă nu vreţi, nu ştiu ce rost are să mai veniţi la biserică. Iar dacă vreţi, nu ştiu ce rost are să şuşotiţi şi să clevetiţi, în loc să vă rugaţi lui Dumnezeu cu zdrobire de inimă…

Al anxiety is separation anxiety. Our need for love and belonging, or going without it is at the heart of all our fears.