Ai Motivational Quotes

Uneori uit unde mă aflu şi zâmbesc aşa, fără motiv. Câteodată sunt vesel. Vesel de tot. Pentru că uit de mine. Mă pierd pe undeva, în vreun loc depărtat, cum ai uita o carte pe fereastră.

But the Turing test cuts both ways. You can't tell if a machine has gotten smarter or if you've just lowered your own standards of intelligence to such a degree that the machine seems smart. If you can have a conversation with a simulated person presented by an AI program, can you tell how far you've let your sense of personhood degrade in order to make the illusion work for you? People degrade themselves in order to make machines seem smart all the time. Before the crash, bankers believed in supposedly intelligent algorithms that could calculate credit risks before making bad loans. We ask teachers to teach to standardized tests so a student will look good to an algorithm. We have repeatedly demonstrated our species' bottomless ability to lower our standards to make information technology look good. Every instance of intelligence in a machine is ambiguous. The same ambiguity that motivated dubious academic AI projects in the past has been repackaged as mass culture today. Did that search engine really know what you want, or are you playing along, lowering your standards to make it seem clever? While it's to be expected that the human perspective will be changed by encounters with profound new technologies, the exercise of treating machine intelligence as real requires people to reduce their mooring to reality.

Look the "GOD" Inside of your Body!

De gîndit, n-ai gîndit prea des dintr-un motiv foarte simplu: ai primit toate răspunsurile cu mult înainte de a-ți fi pus o singură întrebare de unul singur. Și, oricum, nici un profesor nu te-a învățat să formulezi propoziții interogative, deși în școli ai studiat erotetica, logica întrebărilor și răspunsurilor.

In stark contrast, China’s startup culture is the yin to Silicon Valley’s yang: instead of being mission-driven, Chinese companies are first and foremost market-driven. Their ultimate goal is to make money, and they’re willing to create any product, adopt any model, or go into any business that will accomplish that objective. That mentality leads to incredible flexibility in business models and execution, a perfect distillation of the “lean startup” model often praised in Silicon Valley. It doesn’t matter where an idea came from or who came up with it. All that matters is whether you can execute it to make a financial profit. The core motivation for China’s market-driven entrepreneurs is not fame, glory, or changing the world. Those things are all nice side benefits, but the grand prize is getting rich, and it doesn’t matter how you get there.

...gândeai, ca întotdeauna de altfel, atât de departe, acesta fiind și principalul motiv pentru care n-ai reușit să păstrezi niciodată o femeie lângă tine. Toate ți-au fost imature, copilărești, cu minte infantilă incapabilă de a gândi mai departe decât ziua de mâine; ori pentru tine, ziua de mâine e mult prea aproape. Tu gândești la viitor, cu ani de zile înainte, îți place să-ți planifici viața cum își planifică un econom cheltuielile.

Le monde est la résultante de nos actes individuels.

Nenorocirea este - acum o pot spune - că cei mai slabi își propun tocmai isprăvile cele mai greu de înfăptuit, cei mai lași - acțiunile cele mai cutezătoare, iar cei cu respirația scurtă și cu picioarele slabe- cursele cele mai lungi. De ce? Din mai multe motive: atracția contrastului, care se observă în toate lucrurile omenești, nevoia de a se exalta și de a se ameți cu puteri imaginare și visuri de mărire; presimțirea obscură a unei scuze comode, când întreprinderea nu reușește și se spune că de vină e însăși grandoarea ei. Astfel, lăsând impresia că faci mai mult decât ceilalți, faci de fapt mai puțin decât oricine, pregătindu-ți o frumoasă și glorioasă înfrângere: ți-ai propus lucruri atât de mari, încât era firesc să nu te țină puterile. Cine știe ce lucruri grozave ai fi făcut dacă ambiția ta ar fi fost puțin mai mică!

Human-level AI is defined by systems that are continuously improving and can not only do complex automatic tasks but also deal with complex life situations like caring, nourishing, inspiring, guiding, motivating, negotiating, keeping good relationships, and controlling diseases at a level similar to that of humans.

Ca să ai o societate motivată, trebuie să ai oameni motivați, iar pe oameni începi să-i motivezi încă din școală. Mai târziu va fi mai greu, deși nu imposibil.

There is a Cosmic Law, don't forget! What we Give, is what we Get. So, we Must know that if we Sin, we will Suffer, we will never Win.

It’s just a Drama. We come and we Go. Why Fear? Why Worry? Just Enjoy the Show!

Cîtă laşitate în concepţia celor care susţin că sinuciderea este o afirmaţie a vieţii! Pentru a-şi scuza lipsa de îndrăzneală, inventează diverse motive sau elemente care să le scuze neputinţa. În realitate, nu există voinţă sau hotărîre raţională de a te sinucide, ci numai determinante organice, intime, care predestinează la sinucidere. Sinucigaşii simt o pornire patologică înspre moarte, pe care, deşi îi rezistă conştient, ei n-o pot totuşi suprima. Viaţa din ei a ajuns la un astfel de dezechilibru, încît nici un motiv de ordin raţional n-o mai poate consolida. Nu există sinucideri din hotărîri raţionale, rezultate din reflexii asupra inutilităţii lumii sau asupra neantului acestei vieţi. Iar cînd ni se opune cazul acelor înţelepţi antici ce se sinucideau în singurătate, eu voi răspunde că sinuciderea lor era posibilă numai prin faptul că au lichidat viaţa din ei, că au distrus orice pîlpîire de viaţă, orice bucurie a existenţei şi orice fel de tentaţie. A gîndi mult asupra morţii sau asupra altor probleme periculoase este desigur a da o lovitură mai mult sau mai puţin mortală vieţii, dar nu este mai puţin adevărat că acea viaţă, acel corp în care se frămîntă astfel de probleme trebuie să fi fost anterior afectat pentru a permite astfel de gînduri. Nimeni nu se sinucide din cauza unor întîmplări exterioare, ci din cauza dezechilibrului său interior şi organic. Aceleaşi condiţii exterioare defavorabile pe unii îi lasă indiferenţi, pe alţii îi afectează, pentru ca pe alţii să-i aducă la sinucidere. Pentru a ajunge la ideea obsedantă a sinuciderii trebuie atîta frămîntare lăuntrică, atît chin şi o spargere atît de puternică a barierelor interioare, încît din viaţă să nu mai rămînă decît o ameţeală catastrofală, un vîrtej dramatic şi o agitaţie stranie. Cum o să fie sinuciderea o afirmaţie a vieţii? Se spune: te sinucizi, fiindcă viaţa ţi-a provocat decepţii. Ca atare ai dorit-o, ai aşteptat ceva de la ea, dar ea nu ţi-a putut da. Ce dialectică falsă! Ca şi cum acel ce se sinucide n-ar fi trăit înainte de a muri, n-ar fi avut ambiţii, speranţe, dureri sau deznădejdi. În sinucidere, faptul important este că nu mai poţi trăi, care nu rezultă dintr-un capriciu, ci din cea mai groaznică tragedie interioară. Şi a nu mai putea trăi este a afirma viaţa? Orice sinucidere, din moment ce e sinucidere, e impresionantă. Mă mir cum oamenii mai caută motive şi cauze pentru a ierarhiza sinuciderea sau pentru a-i căuta diverse feluri de justificări, cînd n-o depreciază. Nu pot concepe o problemă mai imbecilă decît aceea care s-ar ocupa cu ierarhia sinuciderilor, care s-ar referi la sinuciderile din cauză înaltă sau la cele din cauză vulgară etc.… Oare faptul de a-ţi lua viaţa nu este el atît de impresionant încît orice căutare de motive pare meschină? Am cel mai mare dispreţ pentru acei care rîd de sinuciderile din iubire, deoarece aceştia nu înţeleg că o iubire ce nu se poate realiza este pentru cel ce iubeşte o anulare a fiinţei lui, o pierdere totală de sens, o imposibilitate de fiinţare. Cînd iubeşti cu întreg conţinutul fiinţei tale, cu totalitatea existenţei tale subiective, o nesatisfacere a acestei iubiri nu poate aduce decît prăbuşirea întregii tale fiinţe. Marile pasiuni, cînd nu se pot realiza, duc mai repede la moarte decît marile deficienţe. Căci în marile deficienţe te consumi într-o agonie treptată, pe cînd în marile pasiuni contrariate te stingi ca un fulger. N-am admiraţie decît pentru două categorii de oameni: pentru acei care pot oricînd înnebuni şi pentru acei care în fiecare clipă se pot sinucide.

De unde derivă adâncimea iubirii, dacă nu din negaţia cunoaşterii? Ceea ce în cunoaştere e plat, iubire devine absolut. Orice cunoaştere obiectivă e plată; e o punere în relaţii prin care obiectele îşi pierd valoarea. Cunoaştem un lucru pentru a-l face ca pe celelalte; cu cât cunoaştem mai mult, cu atât realitatea devine mai comună, mai vulgară şi mai plată, deoarece cunoaşterea nu salvează niciodată nimic, ci distruge progresiv în fiinţă. Există, în orice cunoaştere obiectivă, care consideră lucrurile din afară, le încadrează în legi şi le pune în relaţii, care înţelege totul şi încearcă să explice totul, o tendinţă distructivă, iar când pornirea spre cunoaştere devine pasiune, ea nu este decât o formă de autodistrugere. Iubim în măsura în care negăm cunoaşterea, în măsura în care ne putem abandona absolut unei valori, făcând-o şi pe aceasta absolută. Şi dacă nu ne-am iubi decât dorinţa noastră de iubire sau iubirea noastră, în acest avânt nu este mai puţină negaţie a cunoaşterii. Cunoaştem cu adevărat numai în momentele când nu vibrăm intern, când nu ardem, când nu ne putem ridica la un înalt nivel psihic. Diferenţa aceasta de nivel psihic între cunoaştere şi iubire ne indică suficient pentru ce ele nu pot vieţui niciodată împreună. Când iubeşti o fiinţă, momentele de reală cunoaştere sunt extrem de rare; apariţia lor se datoreşte unui minus de iubire. Când ajungi uneori să-ţi dai seama din afară, cu o perspectivă obiectivă, că femeia care-ţi şerpuieşte ca o obsesie întreaga ta fiinţă, care a crescut organic în tine, seamănă cu oricare alta ca adâncime sufletească, sau când înţelegi că zâmbetul ei nu e unic, ci perfect reversibil, când o poţi încadra în rândul celorlalte şi găseşti explicaţii generale pentru reacţiile ei individuale, atunci cunoaşterea a suplinit dureros elanurile iubirii. Iubirea este o fugă de adevăr. Şi iubim cu adevărat numai când nu vrem adevărul. Iubirea împotriva adevărului, iată o luptă pentru viaţă, pentru propriile extazuri şi pentru propriile greşeli. Pe fiinţa ce o iubim o cunoaştem cu adevărat numai după ce n-o mai iubim, când am devenit lucizi, clari, seci şi goi. Şi în iubire nu putem cunoaşte, fiindcă persoana ce o iubim actualizează, numai, un potenţial lăuntric de iubire. Realitatea primordială şi efectivă este iubirea din noi. Pentru aceasta iubim. Iubesc iubirea din mine, iubesc iubirea mea. Femeia este pretextul indispensabil care-mi aduce într-un ritm intens pulsaţiile timide ale iubirii. Nu poate exista o iubire pur subiectivă. Dar, între abandonarea în experienţa voluptuoasă a iubirii ca stare pură şi abandonarea în culmile unei alte fiinţe, întâia este cea primordială. Iubim o femeie fiindcă ne este scumpă iubirea noastră. Singurătatea sexelor şi lupta sălbatică între bărbat şi femeie îşi au izvorul in această interioritate a iubirii. Căci în iubire ne gustăm, ne savurăm pe noi înşine, ne încântăm de voluptăţile tremurului nostru erotic. Din acest motiv, iubirea este cu atât mai intensă şi mai profundă, cu cât distanţa de persoana iubită este mai mare. Prezenţa ei fizică face din sentimentul nostru ceva prea orientat, cu o direcţie prea determinată, încât ceea ce este în noi cu adevărat trăire erotică pură, elan subiectiv, ne pare a veni din afară, desprinzându-se din prezenţa fizică a persoanei iubite. Numai iubirea de departe, iubirea care creşte alimentată de fatalitatea spaţiului, numai aceasta se prezintă ca stare pură. Atunci ai priză directă pe adânca ei interioritate, atunci trăieşti iubirea ca iubire, adâncindu-te în zvâcnirile unui sentiment, în farmecul lui voluptuos, care face suferinţele fluide, le topeşte ca într-o iluzie.

Throw in the valley’s rich history of computer science breakthroughs, and you’ve set the stage for the geeky-hippie hybrid ideology that has long defined Silicon Valley. Central to that ideology is a wide-eyed techno-optimism, a belief that every person and company can truly change the world through innovative thinking. Copying ideas or product features is frowned upon as a betrayal of the zeitgeist and an act that is beneath the moral code of a true entrepreneur. It’s all about “pure” innovation, creating a totally original product that generates what Steve Jobs called a “dent in the universe.” Startups that grow up in this kind of environment tend to be mission-driven. They start with a novel idea or idealistic goal, and they build a company around that. Company mission statements are clean and lofty, detached from earthly concerns or financial motivations.

Human-level AI refers to AI systems that are designed not just to do complex automatic tasks but to solve complex life issues such as caring, nourishing, inspiring, guiding, motivating, negotiating, maintaining good relationships, and disease control at a level comparable to that of humans.

The actual consumers of knowledge are the children—who can’t pay, can’t vote, can’t sit on the committees. Their parents care for them, but don’t sit in the classes themselves; they can only hold politicians responsible according to surface images of “tough on education.” Politicians are too busy being re-elected to study all the data themselves; they have to rely on surface images of bureaucrats being busy and commissioning studies—it may not work to help any children, but it works to let politicians appear caring. Bureaucrats don’t expect to use textbooks themselves, so they don’t care if the textbooks are hideous to read, so long as the process by which they are purchased looks good on the surface. The textbook publishers have no motive to produce bad textbooks, but they know that the textbook purchasing committee will be comparing textbooks based on how many different subjects they cover, and that the fourth-grade purchasing committee isn’t coordinated with the third-grade purchasing committee, so they cram as many subjects into one textbook as possible. Teachers won’t get through a fourth of the textbook before the end of the year, and then the next year’s teacher will start over. Teachers might complain, but they aren’t the decision-makers, and ultimately, it’s not their future on the line, which puts sharp bounds on how much effort they’ll spend on unpaid altruism . . .

Sa nu-ti renegi niciodata originile,oricate motive ai avea sa rosesti pentru ele.E o apostazie rusinoasa si de altfel fizic imposibila,o contradictie in termeni: e un refuz al indentitatii ,e ca si cum ai spune: "Eu nu sunt eu",lucru pe care,evident,il poti spune,dar care nu inseamna nimic-afara de cazul ca e o intorsatura retorica sau un paradox de circumstanta.

Tudore, depinde ce te desparte de omul cu care vrei să te-mpaci. Faptul că partenerul tău, la un moment dat, ți-a preferat pe altcineva nu este un motiv să te oprească să te-mpaci. Aici n-ai de înfrânt decât un orgoliu de natură mai mult socială. Dacă însă omului cu care vrei să te-mpaci îi găsești uman niște defecte pe care nu i le poți tolera, e mai bine să nu mai încerci să peticești oala.

Mình thích mấy người làm việc gì cũng biết cách thoải mái vui vẻ, lúc không vui thì tạm nghỉ ngơi, nhưng đã làm thì phải tập trung và tận hưởng. Ai cũng có xu hướng tách bạch cuộc sống - công việc, nhưng như vậy thì chờ tới bao giờ mới sống? Thật ra công việc mình chọn chính là cuộc sống của mình rồi, vì nó chiếm gần hết thời gian trong ngày của mình. Nếu mình trừ nó ra thì thời gian sống của mình là lúc nào đây?

Compania lui Rampion mă cam indispune, căci mă face să înţeleg marea prăpastie care desparte conştiinţa lucrurilor evidente de trăirea lor efectivă. Şi vai, câte greutăţi ai de întâmpinat când vrei să treci acea prăpastie! Înţeleg acum de ce marele farmec al vieţii intelectuale – viaţa devotată erudiţiei, cercetărilor ştiinţifice, filosofiei, esteticii, criticii – constă în uşurinţa ei. E o substituire de simple scheme intelectuale în locul complexităţilor realităţii... E incomparabil mai uşor să ştii multe, să spunem, în domeniul istoriei artei şi să ai cele mai adânci idei asupra metafizicii şi sociologiei, decât să cunoşti personal şi intuitiv amănunte despre cei din jurul tău, să ai legături mulţumitoare cu iubitele şi prietenii tăi, cu nevasta şi copiii tăi. Viaţa e mult mai grea decât limba sanscrită, chimia sau ştiinţele economice. Viaţa intelectualului e un joc de copii; iată de ce intelectualii tind să devină puerili, apoi imbecili şi, în sfârşit, aşa cum demonstrează limpede istoria politicii şi industriei din ultimele secole, ţicniţi, cu idei criminale sau fiare. ... e mult mai uşor să fii un intelectual pueril, un ţicnit sau o fiară decât să fii un om matur, echilibrat, iată de ce (printre alte motive) se simte şi o atât de mare nevoie de educaţie superioară. Goana după cărţi şi universităţi e ca o goană după băutură. Oamenii vor să înece în alcool înţelegerea greutăţilor de a trăi decent în această lume contemporană grotescă, şi vor să uite propria lor incapacitate deplorabilă de a reuşi ca artişti în viaţă. Unii îşi îneacă grijile în alcool, alţii, mai numeroşi, citind cărţi şi practicând diletantismul artistic.(Philip Quarles)

- Alors ? - J'ai du plaisir à sentir mon corps se remettre à fonctionner, Salim. Je me délecte de mes enjambées qui se fluidifient, du frottement de mes bras contre mon torse, de l'oxygène qui entre dans mes poumons, j'apprécie même la douleur dans mes muscles et mon souffle court... Comprends-tu ? - Je crois, oui, répondit Salim soudain attentif. - Alors écoute la suite. Je désire marcher pour redevenir moi-même mais, par-dessus tout, je désire découvrir un trajet que j'ai effectué dans tes bras et dont je ne garde pas le moindre souvenir. Si j'en étais capable, je l'accomplirais en te portant sur mon dos pour comprendre la force qui t'a soutenu, sans boire et sans manger, sans certitude pour motiver tes pas. Je veux marcher parce que je te suis redevable, Salim, c'est le seul moyen dont je dispose pour rembourser une infime partie de ma dette. Un pas sur le côté amoindrirait ton geste et je t'aime trop pour te diminuer.

-Ai perfectă dreptate. Spun prostii şi nu ştiu să exprim ceea ce simt. Nu prea sunt deşteaptă., - adăugă ea şi oftă. Dar soarele ăsta face ca totul să-mi pară atât de frumos. Mai vrei un ceai? E marca Twinings. Simţi în el aroma de portocal? -Nu, nu simt. -Te-ai simţit vreodată fericit? - întrebă ea visătoare. Fără să ştii de ce? Pur şi simplu aşa, fără niciun motiv? -De fapt nici nu există vreun motiv. Fericirea este o stare iraţională. Dacă încerci s-o analizezi dispare.

Some experts and thinkers, such as Nick Bostrom, warn that humankind is unlikely to suffer this degradation, because once artificial intelligence surpasses human intelligence, it might simply exterminate humankind. The AI would likely do so either for fear that humankind would turn against it and try to pull its plug, or in pursuit of some unfathomable goal of its own. For it would be extremely difficult for humans to control the motivation of a system smarter than themselves.

AI makers tend to believe intelligent systems will only do what they’re programmed to do. But Omohundro says they’ll do that, but lots more, too, and we can know with some precision how advanced AI systems will behave. Some of that behavior is unexpected and creative. It’s embedded in a concept that’s so alarmingly simple that it took insight like Omohundro’s to spot it: for a sufficiently intelligent system, avoiding vulnerabilities is as powerful a motivator as explicitly constructed goals and subgoals.

Dacă nu cauţi decât plăcerea imediată, nu va trebui să-ţi dovedeşti nici credinţa, nici curajul, nici puterea de sacrificiu. Desfătările de moment nu te motivează să practici acele acţiuni şi principii care contează cu adevărat şi nici nu te îndeamnă să observi că lumea este făcută din lucruri realmente valoroase. A avea un sens în viaţă este mai bine decât să posezi ceea ce îţi doreşti, pentru simplul motiv că s-ar putea să nici nu ştii ce-ţi doreşti sau să-ţi doreşti lucruri de care nu ai de fapt nevoie.

Machine-learning systems generally need a goal or metric that guides them as they train themselves. Musk, who liked to manage by decreeing what metrics should be paramount, gave them their lodestar: the number of miles that cars with Tesla Full Self-Driving were able to travel without a human intervening. “I want the latest data on miles per intervention to be the starting slide at each of our meetings,” he decreed. “If we’re training AI, what do we optimize? The answer is higher miles between interventions.” He told them to make it like a video game where they could see their score every day. “Video games without a score are boring, so it will be motivating to watch each day as the miles per intervention increases.

Iubirea este explozia stării de bine provenite din interiorul meu. E momentul în care sunt așa de fericită încât soarele îmi pare mai strălucitor și parcă și griul cerului îmi pare mai luminos. Momentul în care mă trezesc zâmbind fără motiv. Când nebuniile mă cuprind și dansez cu veselia. Când nu îmi permit să mă supăr pentru a nu îmi strica starea de bine. Când dependența de persoana iubită e bolnăvicioasă. Când mergi aiurea pe stradă și lumea te privește ciudat dar tu ești prea extaziată ca să poți observa. Când abia ce te-ai despărțit de persoana iubită dar deja îți e dor de ea. Atunci când îl suni noaptea târziu doar pentru a-i auzi vocea. Momentul acela minunat că te pierzi la o singură privire de a lui și chiar și după un an reușește să te surprindă. Când te face să te îndrăgostești din nou și din nou de el, la fiecare întrevedere.

Poate că eşti un ratat. Sau poate că nu – dar dacă cumva eşti, aceasta nu înseamnă că trebuie să continui aşa. Poate că pur şi simplu ai un obicei prost. Poate că eşti o colecţie de habitudini nefaste. Oricum ar fi, chiar dacă au existat motive întemeiate ca să ajungi în această postură nefericită – pentru că ai fost nepopular sau umilit acasă sau la şcoală -, această situaţie nu mai este adecvată în prezent. Circumstanţele se schimbă. Dacă rămâi la pământ, cu comportamentul unui homar învins, oamenii îţi vor acorda exact acel statut de individ decăzut, şi bătrânul contor pe care îl împarţi cu crustaceele, localizat la baza creierului tău, îţi va acorda un loc inferior în ierarhia dominării. Apoi creierul tău nu va mai produce la fel de multă serotonină. Vei fi mai puţin fericit, mai anxios şi mai trist. Vei fi tentat să te dai bătut atunci când ar trebui să-ţi aperi drepturile.

Ţi-a fost dor de mine, Alina? Ţi-a fost dor de mine cât ai fost la palat? — În fiecare zi, i-am răspuns eu sincer. — Mie mi-a fost dor de tine în fiecare oră. Şi ştii care a fost partea cea mai rea? Că m-a luat complet prin surprindere. Mă trezeam că încercam să dau de tine, dar nu pentru vreun motiv anume, ci pur şi simplu din obişnuinţă, pentru că văzusem ceva şi voiam să-ţi povestesc sau pentru că voiam să-ţi aud vocea. Dar apoi îmi dădeam seama că nu mai erai în preajma mea, şi de fiecare dată – dar de fiecare dată – simţeam că mi se taie respiraţia. Mi-am riscat viaţa pentru tine. Am traversat jumătate din Ravka pentru tine, şi aş face la fel încă o dată şi încă o dată, numai ca să fiu cu tine, numai ca să sufăr de foame cu tine, să îndur frigul cu tine şi să te aud plângându-te de caşcaval în fiecare zi. Deci nu-mi spune că locul nostru nu e unul lângă altul, a zis el pe un ton apăsat.

Cînd iubeşti o fiinţă, momentele de reală cunoaştere sunt extrem de rare; apariţia lor se datoreaza unui minus de iubire. Cînd ajungi uneori să-ţi dai seama din afară, cu o perspectivă obiectivă, că femeia care-ţi şerpuieşte ca o obsesie intreaga ta fiinţă, care a crescut organic in tine seamănă cu oricare alta ca adîncime sufletească sau cînd înţelegi că zîmbetul ei nu e unic, ci perfect reversibil; cand o poţi înseria şi încadra în rîndul celorlalte şi găseşti explicaţii generale pentru reacţiile ei individuale, atunci cunoaşterea a suplinit dureros elanurile iubirii. lubirea este o fugă de adevăr. Şi iubim cu adevărat numai cînd nu vrem adevărul. Iubirea împotriva adevărului, iată o lupta pentru viaţă, pentru propriile extazuri şi pentru propriile greşeli. Pe fiinţa ce o iubim o cunoaştem cu adevărat numai după ce n-o mai iubim, cînd am devenit lucizi, clari, seci şi goi. Şi în iubire nu putem cunoaşte, fiindcă persoana ce o iubim actualizează numai un potenţial lăuntric de iubire. Realitatea primordială şi efectivă este iubirea din noi. Pentru aceasta iubim. Iubesc iubirea din mine, iubesc iubirea mea. Femeia este pretextul indispensabil care-mi aduce într-un ritm intens pulsaţiile timide ale iubirii. Nu poate exista o iubire pur subiectivă. Dar între abandonarea în experienţa voluptuoasă a iubirii ca stare pură şi abandonarea în culmile unei alte fiinţe, întîia este cea primordială. Iubim o femeie, fiindcă ne este scumpă iubirea noastră. Singurătatea sexelor şi lupta sălbatică între bărbat şi femeie îşi au izvorul în această interioritate a iubirii. Căci în iubire ne gustăm, ne savurăm pe noi înşine, ne încîntăm de voluptăţile tremurului nostru erotic. Din acest motiv, iubirea este cu atît mai intensă şi mai profundă, cu cît distanţa de persoana iubită este mai mare. Prezenţa ei fizică face din sentimentul nostru ceva prea orientat, cu o direcţie prea determinată, încît ceea ce este în noi cu adevărat trăire erotică pură, elan subiectiv, ne pare a veni din afară, desprinzîndu-se din prezenţa fizică a persoanei iubite. Numai iubirea de departe, iubirea care creşte alimentată de fatalitatea spaţiului, numai aceasta se prezintă ca stare pură. Atunci ai priză directă pe adinca ei interioritate, atunci trăieşti iubirea ca iubire, adîncindu-te în zvacniriIe unui sentiment, în farmecul lui voluptuos, care face suferinţele fluide, le topeşte ca într-o iluzie. La oamenii cu multă imaginaţie şi cu o viaţă interioară complicată, se găseşte nu arareori o astfel de purificare a iubirii încît ei trăiesc elanurile iubirii in ceea ce ele au suav, virginal, în volutele vitale ale iubirii, în pulsaţiile ei pure, în potenţialul erotic ca atare, inainte ca o fiinţă să fi trezit la viaţă şi să fi actualizat acest potenţial. Contopirea în tremurul vital, în iubirea ca germen, în iubirea ca dorinţă face din sufletul acestor oameni fîntîni nesecate de stări cristaline în puritatea lor.

M-am apucat să citesc Micul Prinţ de Saint Exupéry, un autor francez pe care o lume întreagă îl admiră mai mult decât francezii. A fost prima poveste pe care a ascultat-o cu atâta atenţie, fără să se trezească, încât a fost nevoie să-i citesc fără răgaz două zile, până i-am terminat-o. Am continuat cu Poveştile lui Perrault, cu Biblia, cu O mie şi una de nopţi într-o versiune aseptică pentru copii şi, din pricina diferenţelor din somnul ei, mi-am dat seama că avea mai multe grade de profunzime care depindeau de cât de interesante i se păreau cele citite. Când simţeam că nu mai puteam, stingeam lumina şi mă culcam, ţinând o în braţe până cântau cocoşii. Eram atât de fericit, încât o sărutam pe pleoape, uşurel, şi într-o noapte s-a pogorât parcă o lumină din cer: a zâmbit pentru prima oară. Mai târziu, fără niciun motiv, s-a răsucit în pat, mi-a întors spatele şi a spus supărată: Isabel a făcut melcii să plângă. Exaltat de iluzia unui dialog, am întrebat-o pe acelaşi ton: Ai cui erau? N-a răspuns. Vocea ei avea o nuanţă plebee, ca şi când n-ar fi fost a ei, ci a cuiva străin aflat înlăuntrul său. Orice urmă de îndoială a dispărut atunci din cugetul meu: o preferam adormită.

The popular 2020 documentary The Social Dilemma illustrates how AI’s personalization will cause you to be unconsciously manipulated by AI and motivated by profit from advertising. The Social Dilemma star Tristan Harris says: “You didn’t know that your click caused a supercomputer to be pointed at your brain. Your click activated billions of dollars of computing power that has learned much from its experience of tricking two billion human animals to click again.” And this addiction results in a vicious cycle for you, but a virtuous cycle for the big Internet companies that use this mechanism as a money-printing machine. The Social Dilemma further argues that this may narrow your viewpoints, polarize society, distort truth, and negatively affect your happiness, mood, and mental health. To put it in technical terms, the core of the issue is the simplicity of the objective function, and the danger from single-mindedly optimizing a single objective function, which can lead to harmful externalities. Today’s AI usually optimizes this singular goal—most commonly to make money (more clicks, ads, revenues). And AI has a maniacal focus on that one corporate goal, without regard for users’ well-being.

De la doisprezece ani, cred că de când mi s-a trezit conştiinţa de sine, am început să nu-i mai iubesc pe oameni. De fapt, nu să nu-i iubesc, ci să simt că mi-e greu cu ei. În clipele de tristeţe, mi-a fost mie însumi foarte greu că nu puteam să spun totul nici măcar celor apropiaţi ; adică puteam, dar nu voiam, era ceva care mă reţinea : sunt suspicios, posac şi necomunicativ. În plus, chiar din copilărie am observat faptul că învinuiesc prea adesea sau sunt înclinat să-i acuz pe alţii ; însă, deşi aveam această înclinaţie, foarte adesea eram prins de un alt gând, mult prea grav pentru mine : "Oare nu eu sunt adevăratul vinovat şi nu ei?". Şi cât de adesea mă învinuiam pe mine pe degeaba! Ca să nu caut răspuns la asemenea întrebari, preferam singurătatea. La drept vorbind, nici n-am aflat ceva demn de interes în societatea oamenilor, oricât m-aş fi străduit, şi m-am straduit ; în orice caz, cei de o vârstă cu mine, toţi colegii mei, toţi pâna la unul, erau mai prejos în ce priveşte gândirea - nu-mi vine în minte nici o excepţie. Dar sunt morocanos, mă ascund mereu. Foarte des vreau să parasesc societatea. Aş putea face un bine oamenilor, dar nu văd nici un motiv ca să le fac acest bine. Şi oamenii ce nu sunt deloc atat de minunati, încât să ai grija lor. De ce nu se poartă ei direct şi sincer şi de ce, neapărat, eu trebuie să fiu primul care să-i abordez?

― Ce se întîmplă cu tine, băiete? mă întrebă. Vorbea destul de aspru pentru felul lui de a fi. Cîte materii ai urmat în trimestrul ăsta? ― Cinci, domnule profesor. ― Cinci? Şi la cîte ai căzut? ― La patru. Îmi amorţise fundul stînd pe pat. În viaţa mea nu stătusem pe un pat atît de tare. ― La engleză am trecut, i-am spus, fiindcă poveştile cu Beowulf şi cu Lord Randal, fiul meu le-am învăţat încă de pe vremea cînd eram la Whooton. Şi, de fapt, la engleză nu trebuia să fac mai nimic, decît să scriu din cînd în cînd cîte o compunere. Bătrînul nici nu mă asculta. N-asculta niciodată cînd îi vorbeai. ― Eu unul te-am trîntit la istorie fiindcă n-ai ştiut absolut nimic. ― Ştiu, domnule profesor, vă înţeleg. Ce era să faceţi? ― Absolut nimic, repetă el. Tare mă înfurie cînd oamenii repetă de două ori un lucru pe care tu l-ai recunoscut de prima dată. Şi pe urmă a mai spus-o şi a treia oară. ― Dar absolut nimic. Ai deschis cartea măcar o dată, în trimestrul ăsta? Eu mă îndoiesc. Spune drept! ― Păi, ştiţi, am răsfoit-o... de vreo două ori, am spus. Nu voiam să-l jignesc. Îi plăcea istoria la nebunie! ― A, ai răsfoit-o! spuse el foarte ironic. Uite, hm, teza ta e acolo sus pe raft, deasupra teancului de caiete. Ad-o, te rog, încoace. Era o figură urîtă din partea lui. Dar n-am avut încotro, m-am dus şi i-am adus-o. Pe urmă, m-am aşezat din nou pe patul lui de ciment. Mamă, nici nu ştiţi ce rău începuse să-mi pară că venisem să-mi iau rămas bun. Ţinea lucrarea mea de parc-ar fi fost o bucată de rahat sau mai ştiu eu ce. ― Am studiat cu voi egiptenii de la 4 noiembrie la 2 de¬cembrie, îmi zise. Singur ai ales să scrii despre ei la lucrarea facultativă de control. Vrei să auzi ce-ai scris? ― Nu, domnule profesor, nu face, i-am răspuns. Cu toate astea, începu să citească. Nu poţi opri niciodată un profesor să facă un anumit lucru, dacă s-a hotărît să-l facă. Oricum, face tot ce vrea el! Egiptenii sînt o rasă veche de caucazieni care locuiesc într-una din regiunile din nordul Africii. Africa, după cum ştim cu toţii, e cel mai mare continent în emisfera răsăriteană. Şi eu eram obligat să stau şi s-ascult toate tîmpeniile astea! Zău că era urît din partea lui. Pe noi, astăzi, egiptenii ne interesează din mai multe motive. Ştiinţa modernă n-a descoperit nici pînă azi ce substanţe misterioase întrebuinţau cînd îmbălsămau morţii, pentru ca feţele lor să nu putrezească secole la rînd. Această enigmă interesantă continuă să constituie o sfidare pentru ştiinţa modernă a secolului XX. Se opri şi puse jos lucrarea. Începusem să-l urăsc! ― Eseul tău, ca să-i zicem aşa, se opreşte aici, spuse cît se poate de ironic. N-ai crede că un tip atît de bătrîn poate fi atît de ironic şi aşa mai departe. Apoi adăugă: Şi în josul paginii mi-ai scris şi mie cîteva cuvinte. ― Ştiu, ştiu, i-am răspuns precipitat, ca să-l opresc înainte de a-ncepe să citească. Dar parcă mai putea cineva să-l oprească?! Ardea ca un fitil de dinamită. Dragă domnule Spencer (citi el cu glas tare), asta e tot ce ştiu eu despre egipteni. Nu reuşesc să mă intereseze, cu toate că dumneavoastră predaţi foarte frumos. Să ştiţi totuşi că nu mă supăr dacă mă trîntiţi ― că în afară de engleză tot am picat la toate materiile. Cu stimă, al dumnea¬voastră, Holden Caulfield. În sfîrşit, a pus jos lucrarea mea nenorocită şi mi-a arun¬cat o privire de parcă m-ar fi bătut măr la ping-pong sau mai ştiu eu ce. Cît oi trăi nu cred c-am să-l iert c-a citit cu glas tare toate rahaturile alea. Dacă le-ar fi scris el, eu unul nu i le-aş fi citit niciodată. Zău că nu. Şi, de fapt, nu-i scrisesem notiţa aia nenorocită decît ca să nu-i pară prea rău că mă trînteşte. ― Mă condamni că te-am trîntit, băiete? m-a întrebat el. ― Nu, domnule profesor, zău că nu! i-am răspuns eu. Numai de-ar fi încetat naibii să-mi mai zică "băiete"!

Nu înţelegeţi ce vreau să spun? Trebuie să vă mărturisesc că mă simt obosit. Pierd şirul vorbei şi nu mai am acea minte limpede atât de mult lăudată de prietenii mei. Spun prietenii mei, din principiu. Căci nu mai am prieteni, ci numai complici. În schimb, aceştia sunt mai numeroşi şi reprezintă întreaga omenire. Şi, printre ei, primul sunteţi dumneavoastră. Cel de lângă tine e totdeauna primul. Cum ştiu că n-am prieteni? E cât se poate de simplu: am descoperit că n-am prieteni în ziua în care m-am gândit să mă omor, spre a le juca o farsă zdravănă, spre a-i pedepsi, într-un anume sens. Dar m-am pomenit că n-aveam pe cine pedepsi. Câţiva ar fi fost surprinşi; dar nimeni nu s-ar fi simţit pedepsit. De altminteri, chiar dacă aş fi vrut, tot nu mi-ar fi folosit la nimic. Dacă aş fi putut să mă sinucid şi apoi să-i văd ce mutră fac, atunci, da, ar fi meritat. Dar pământul e negru, iubite prieten, lemnul e gros, giulgiul des. I-aş fi văzut cu ochii sufletului, e adevărat, dar numai dacă există un suflet şi dacă acest suflet are ochi. De asta însă nu suntem siguri, nu suntem niciodată siguri de nimic! Altminteri, ar exista o ieşire, am izbuti să fim luaţi în serios. Numai propria-ţi moarte îi convinge pe oameni de temeinicia motivelor tale, de sinceritatea ta, de adâncimea suferinţei tale. Atâta vreme cât trăieşti, cazul tău e îndoielnic, n-ai dreptul decât la scepticismul lor. De aceea, dacă ar exista fie şi numai o şansă de a te bucura de spectacol, ar merita să le dovedeşti ceea ce nu vor să creadă, uimindu-i. Dar aşa, te omori şi ce însemnătate mai poate avea dacă ei cred sau nu, de vreme ce tu nu mai eşti de faţă spre a te desfăta cu mirarea sau cu căinţa lor, de altminteri atât de scurtă, spre a asista, aşa cum îşi visează fiecare om, la propria-ţi înmormântare. Ca să nu mai fii îndoielnic, trebuie să nu mai fii, pur şi simplu. Şi oare nu-i mai bine aşa? Nepăsarea lor ne-ar face să suferim mai mult. "O să mi-o plăteşti!" îi spunea o fată tatălui ei, care n-o lăsase să se mărite cu un adorator, prea fercheş după gustul lui. După care s-a omorât. Dar tatăl n-a plătit nimic. Îi plăcea la nebunie pescuitul. După trei duminici, s-a întors la râu, ca să uite, zicea el. Şi nu se înşela: a uitat. La drept vorbind, de mirare ar fi fost dacă s-ar fi întâmplat altminteri. Crezi că mori spre a-ţi pedepsi nevasta şi de fapt îi redai libertatea. De aceea e mai bine să nu vezi. Ca să nu mai vorbim ce rişti să-i auzi vorbind despre ceea ce socotesc ei a fi fost pricina sinuciderii tale. Parcă-i aud: "S-a omorât fiindcă n-a mai putut îndura să..." Ah! dragă prietene, ce puţină imaginaţie au oamenii! Ei cred întotdeauna că te sinucizi pentru un motiv oarecare. Dar poţi să te sinucizi foarte bine pentru două motive. Lor nu le dă însă prin cap una ca asta. Şi atunci, la ce bun să mori de bună voie, să te sacrifici pentru ideea pe care vrei să şi-o facă despre tine? Căci, o dată mort, vor profita de asta spre a explica gestul tău prin tot felul de motive idioate sau vulgare. Martirii, dragă prietene, trebuie să aleagă între a fi uitaţi, batjocoriţi sau folosiţi. Căci înţeleşi nu vor fi niciodată.

Oare ce-a fost pe lume până-acuma păcatul cel mai mare? Oare n-a fost cuvântul celui ce zicea: „Vai celor care râd aici!” Chiar nu găsise el pe lume nici un motiv să râdă? Înseamnă că nu căutase bine. Chiar şi-un copil ar fi găsit destule motive. Acela nu iubea-ndeajuns: altfel ne-ar fi iubit chiar şi pe noi, cei care râdem! El însă ne-a batjocorit şi ne-a urât, şi ne-a promis doar lacrimi şi scrâşnirea dinţilor. Se cade oare să blestemi ce nu iubeşti? — Nu mi se pare de bun gust aceasta. El însă a făcut aşa, neînduplecatul. El se trăgea din gloată. El însuşi nu iubea-ndeajuns – altfel nu s-ar fi mâniat că nu este iubit îndeajuns. Iubirea mea nu-i flămândă de iubire: ea vrea mai mult. Feriţi-vă de toţi aceşti neînduplecaţi! Ei sunt o biată spiţă cam bolnavă, spiţă de gloată, care se uită doar chiorâş la viaţă, care privesc cu ciudă-acest pământ. Feriţi-vă de toţi aceşti intransigenţi! Ei calcă greu, au inimi apăsate – ei nu ştiu să danseze. Cum să le fie uşor lor pământul? Tot ce e bun şi-atinge ţelul încovoiat. Îşi încovoaie ca pisicile spinarea, începe-a toarce văzându-şi fericirea apropiată – tot ce e bun ştie să râdă. Pasul arată dacă mergi sau nu pe drumul tău: uitaţi-vă la mine cum păşesc! Dar cine se apropie de ţel dansează. Într-adevăr, eu nu sunt ca un stâlp, nu stau acolo ţeapăn, încremenit şi tâmp ca o coloană; îmi place să merg repede. Şi chiar dacă pe lume mai sunt şi smârcuri şi tristeţe groasă, cel care are glezna sprintenă aleargă peste mâluri şi dansează ca pe gheaţa netedă. Sus inimile, fraţi ai mei, mai sus! Mai sus! Dar nu uitaţi picioarele! Săltaţi-le, voi – ageri dansatori, sau şi mai bine: aşezaţi-vă în creştet! Coroana celor care râd, această cunună din crengi de trandafir, eu însumi m-am încoronat cu ea, eu însumi am decis că râsul meu e sfânt. Căci n-am găsit pe nimeni altul destul de tare pentru-aceasta. Eu, Zarathustra, dansatorul! Eu, Zarathustra cel uşor! cel care dă din aripi, gata pentru zbor, în rând cu toate păsările, mereu dispus şi ager, ferice în uşurătatea sa. Profetul Zarathustra, profetul care râde, nicicând intransigent şi nici nerăbdător, cel ce iubeşte săriturile: eu însumi m-am încoronat! Sus inimile, fraţi ai mei, mai sus! Mai sus! Şi nu uitaţi picioarele! Săltaţi-le, voi – ageri dansatori, sau şi mai bine: aşezaţi-vă în creştet! Există chiar şi-n fericire brute greoaie, există glezne-mpiedicate din născare. Acestea ostenesc bizar, asemeni elefantului care-ar cerca să se aşeze-n creştet. Mai bine să fii nebun de fericire decât să fii nebun de nenoroc, mai bine să dansezi greoi decât să şchiopătezi. Deci învăţaţi înţelepciunea mea: chiar lucrul cel mai rău are două părţi bune — chiar lucrul cel mai rău are picioare bune de dansat; deci învăţaţi voi înşivă, oameni superiori, cum să vă ţineţi pe picioare! Daţi la o parte văicăreala şi toată-amărăciunea gloatei! Ce jalnici mi se par acuma aceşti bufoni ai gloatei! însă prezentul aparţine gloatei. Faceţi ca vântul care se năpusteşte din peşterile muntelui: la propriul său fluier vrea să danseze, să crească-n freamăt mările şi să-i urmeze paşii-n salturi mari. Cel care dă aripi asinilor, cel care mulge chiar leoaicele – lăudat să fie spiritul dezlănţuit, care ca uraganul mătură orice prezent şi orice gloate. — duşmanul ciulinilor şi-al celor care taie firu-n patru şi-al tuturor frunzarelor şi buruienilor îngălbenite: lăudat să fie acest aprig uragan plăcut şi liber, care dansează peste smârcuri şi amărăciuni ca peste pajişti.

Domnul von Spat urăște somnul. Cum interpretați asta? El spune că, după ce-și va fi înfrânt complet dușmanii, nu o să mai existe somn, iar modalitatea de a-i înfrânge pe băieți ar fi aceea de a-i izola de sursa somnului. Răspuns: instinctul de putere nu există în somn. Da, în somn instinctul de putere e la podea. Suntem complet neajutorați și pasivi, deschiși pentru întreaga lume, goi în ceea ce ne înconjoară. Este o stare în care puterea e la podea și instinctul iese la suprafață, deci primul gând ar fi că von Spat trebuie să reprezinte conștiința, iar Fo, principiul inconștienței. Dar la o privire mai atentă, lucrurile arată puțin diferit. Domnul von Spat este și inconștiență, și anume aspectul inconștient, demonic, al conștiinței. Conștiența constă din ceva ce credem că știm, este o conștiință imediată. Deși nu prea știm ce este, avem sentimentul subiectiv că ceea ce este conștiența ne este bine cunoscut. Dar în spatele acestei conștiențe știute stă o inconștiență, cu alte cuvinte, în spatele eului și al întregului fenomen al conștiinței stă umbra, instinctul de putere și ceva demonic. Nu trebuie să uităm niciodată aspectul demonic al conștiinței, el există. Începem acum să fim conștienți că realizările conștiinței noastre - realizările noastre tehnice - au aspecte distructive. Ne mișcăm spre constatarea că poate fi un dezavantaj conștiința și că se bazează pe inconștiență. Ceea ce mă face să-mi doresc cu pasiune dominația conștiinței asupra vieții este ceva inconștient. Nevoia, impulsul sau pasiunea pentru conștiință este ceva inconștient, precum ceea ce numim tradiție conștientă. De exemplu, pentru un trib primitiv, propria tradiție este conștiință. Un novice dintr-un trib african - după ce a fost torturat, i s-au scos dinții etc. - este instruit privitor la crearea lumii, apariția răului, semnificația bolii, căsătoria cu femei dintr-un anumit clan, din anumite motive, iar asta este, pentru el, conștiință. Africanii spun că bărbatul este un animal înainte de a trece prin inițiere, asimilând astfel tradiția tribală. Neițiații sunt numiți animale, ceea ce demonstrează credința lor că obținerea unei atari cunoașteri este pasul de la inconștiența animală la conștiința umană. Cu toate acestea, pentru noi, care avem o tradiție diferită, învățăturile mitologice pe care le asimilează un tânăr primitiv par pură inconștiență. Mai mult, interpretăm respectivele învățături așa cum interpretăm visele; faptul că acest lucru este posibil ne arată că ceea ce înseamnă conștiință colectivă pentru un trib conține, în realitate, mult simbolism inconștient. Mă refer la alte civilizații pentru a-mi ilustra punctul de vedere, pentru că poți observa o altă societate sine ira et studio, adică imparțial. Se întâmplă același lucru și în tradiția noastră religioasă. Putem spune că învățătura creștină conține conștiința noastră colectivă. Dar, la o privire mai atentă, vedem că ea e bazată pe simboluri ca zeul crucificat, Fecioara Maria etc. Dacă ne gândim la ele, la înțelesul lor și încercăm să le legăm de viața noastră reală, descoperim că nu știm cum, fiindcă sunt pline de inconștiență. Aflăm că exact acele aspecte cunoscute ale tradiției noastre spirituale rămân pentru noi un complet mister, din mai multe puncte de vedere, că nu putem spune nimic despre ele. Conștiința conține, așadar, un revers secret, care este inconștiența. Chiar asta e demonic la von Spat, și anume faptul că vederile conștiente se comportă ca și cum ele ar fi întregul răspuns. S-ar putea spune, probabil, că psihologia are acum sarcina de a releva acest aspect secret, distructiv al conștiinței și de a lupta împotriva lui. Sper să ajungem cândva la punctul în care conștiința poate funcționa fără pretenția de a ști totul și de a avea ultimul cuvânt. Dacă ar putea fi redusă la o funcție, o funcție descriptivă, atunci oamenii ar înceta să facă afirmații definitive.

J’ai découvert que les gens sont constitués de multiples couches de secrets. On croit les connaître, les comprendre, mais leurs motivations nous restent toujours cachées, enfouies au fond de leur cœur. On ne peut jamais savoir qui ils sont vraiment. Mais on peut parfois décider de leur faire confiance.

Femeile nu se ceartă când au motive, ci când au chef. Legenda spune că odată, demult, o femeie a avut un motiv real de ceartă, iar atunci cerurile s‑au deschis și au înghițit‑o, cel mai probabil Dumnezeu recunoscând că greșise sexul făpturii sale.Dacă‑i zici unei gagici: — Iubire, vezi că aseară am fost cu o bagaboantă! M‑a costat un milion! o să râdă. — Vai, nebun mai ești!… Vezi să nu faci glume de‑astea când vin ai mei pe la noi! — De ce, o să li se pară că am dat prea mult? ar putea să vină replica ta. O ceartă cu o femeie începe atunci când vrea ea să înceapă, iar ca asta să se întâmple, orice normă de logică, orice fărâmă de argumentație, orice miligram de normalitate trebuie căl‑ cate în picioare, agresate cu bestialitate, lăsate cu borșul la nas

-Haide, haide, dacă n-ai un motiv, sigur că ai cel puțin o explicație sau un pretext, îl intrerupse străjerul. Milo clătină din cap. -Foarte grav, foarte grav, zise străjerul, clătinând și el din cap. Nu poți intra fără motiv. Medită un moment, apoi continuă;poate că am eu unul vechi pe care să-l folosești. Scoase din ghereta gărzii un geamantan uzat și scotoci nerăbdător în el, mormăind în barbă: -Nu... nu... nu... Asta nu merge... nu... hm... a, asta-i perfect! strigă triumfător, ridicând mâna cu un mic medalion pe lanț. Îl șterse de praf și pe o parte se văzu inscripția gravată: DE CE NU?

- Dar pentru oameni ca noi, Ellie, nu exista iertare. S-ar putea sa descoperi ca sentimentul de vinovatie joaca un rol mai mare in viata ta decat ai vrea. Se spune ca pasiunea arde cu un motiv, dar cand e vorba de o legatura extraconjugala, nu au de suferit doar cei implicati. - Vezi tu, nu poti face pe cineva sa te iubeasca iar. Oricat de mult ai vrea. Uneori, din pacate, momentul....a trecut. -..... expresia "de-ar fi fost altfel" e un joc tare periculos.

Life has motive. A lizard warming itself on a rock for a reason. A bird soars through the air to get somewhere. Computers have no intrinsic motive. That’s why they cannot approximate life.

Dar frumusetea, adevarata frumusete, sfarseste acolo unde apare expresivitatea intelectuala. In sine, intelectul este o maniera de exagerare si distruge armonia oricarui chip. In momentul in care te asezi sa gandesti, devii doar nas sau frunte sau ceva respingator. Uita-te la oamenii de succes din oricare dintre profesiunile intelectuale. Sunt perfect hidosi ! ‘’ 2.‘’Atunci cand imi plac enorm unii oameni, nu le spun numele altora. E ca si cum as renunta la o parte din ei. De la o vreme cultiv discretia. Se pare ca este acel lucru care face viata moderna misterioasa sau incredibil de minunata. Cel mai banal lucru devine incantator daca il ascunzi. Cand plec din oras nu spun nimanui unde ma duc. Daca as face-o, as pierde intreaga placere. E un obicei prostesc, as zice, dar se pare ca aduce o mare doza de aventura in propria-ti existenta. Imi inchipui ca ma crezi teribil de necugetat.’’ 3.‘’Constiinta si lasitatea sunt unul si acelasi lucru, Basil draga. Constiinta e doar numele comercial. Asta-i tot.’’ 4.‘’- Poetii nu sunt atat de scrupulosi ca tine. Ei stiu bine cat de utila este pasiunea pentru a putea publica o carte. In zilele noastre o inima distrusa se lasa tiparita in mai multe editii. -Ii urasc pentru asta, striga Hallward. Artistul trebuie sa creeze lucruri frumoase, dar nu trebuie sa puna nimic din viata lui in acestea. Traim intr-o epoca in care oamenii trateaza arta de parca ar fi o forma de autobiografie. Am pierdut sensul abstract al frumosului. ‘’ 5.’’Simt o placere cu totul ciudata in a-i spune lucruri de care stiu ca-mi va parea rau ca i le-am spus. De regula el se poarta fermecator; stam in atelier si vorbim despre o multime de lucruri. Totusi, din cand in cand e groaznic de necugetat si pare ca-i produce o mare placere sa ma faca sa sufar. In acele momente simt ca mi-am dat in intregime sufletul cuiva care il trateaza de parca ar fi o floare de pus la butoniera, asa, ceva decorativ care sa-i incante vanitatea, un ornament pentru o zi de vara.’’ 6.’’ Pentru ca a influenta pe cineva inseamna sa-i dai propriul suflet. Cel influentat nu mai gandeste cu propriile ganduri si nu mai arde cu propriile-i pasiuni. Pentru el virtutile nu mai sunt reale. Pacatele, daca exista intr-adevar pacate, sunt imprumutate. El devine ecoul muzicii altcuiva, un actor care joaca un rol ce nu a fost scris pentru el. Scopul vietii e dezvoltarea sinelui. Atingerea propriei naturi intr-un mod perfect-iata pentru ce suntem aici, pe pamant, fiecare dintre noi. Azi, oamenii se tem de ei insisi. Au uitat suprema datorie, datoria fata de sine.’’ 7. ‘’Pentru a-ti recastiga tineretea trebuie doar sa-ti repeti nebuniile. (…..)Azi cei mai multi oameni mor dintr-un soi de bun-simt infiorator si descopera atunci cand e prea tarziu ca singurele lucruri pe care nu le regreta sunt greselile comise. (…) Se juca cu idea si o continua cu obstinatie; o zvarlea in aer si o transforma, o lasa sa-i scape si o prindea din nou, o facea sa iradieze de fantezie si ii dadea apoi aripi de paradox.’’ 8. ‘’Femeile banale nu-ti starnesc imaginatia. Sunt limitate la secolul in care traiesc. Ghicesti ce gandesc la fel de usor cum le cunosti palariile. Le poti descoperi usor. Nu au nici un pic de mister. Au zambete stereotipe si maniere la moda. Sunt destul de transparente.’’ 9. ‘’Tocmai pasiunile asupra carora ne inselam ne tiranizeaza cu mai multa forta. Cele mai debile motive sunt cele de a caror natura suntem constienti. De cele mai multe ori se intampla ca, atunci cand credem ca facem experiente pe altii, sa facem de fapt experiente pe noi.’’ 10.’’Sufletul e o realitate teribila. Poate fi vandut si cumparat si pus la vanzare. Poate fi otravit sau adus la perfectiune. Toti avem un suflet. Stiu.

Nu există efect fără cauză. Ura nu are scop. Nu are logică. Ura este în sine. Nu ai motiv pentru care să urăști. Cum să urăști ceea ce permiți să se întâmple? Cum să nu vezi că nu ești stăpânul niciunui suflet și, dacă nu ești în stare să-i oferi ceea ce are nevoie, trebuie să fii în stare să te dai la o parte? Ceea ce tu crezi că este bine pentru alt om nu înseamnă neapărat că este bine. Lasă-l pe celălalt să decidă ce este bine pentru el, ca să nu te surprindă că binele lui nu coincide cu binele tău. Când un om te părăsește, trebuie să accepți că nu ești ceea ce are el nevoie. Dacă el vrea un măr și tu îi oferi o excursie pe Marte, cum să fie ferici? Fii ceea ce ești pentru cine are nevoie de ceea ce ești. Și lasă-l pe celălalt să-și caute mărul. Poți juca roluri, dar cu ce preț? Oamenii sunt datori față de sine să nu rămână acolo unde sunt. Sunt datori să caute să-și trăiască timpul împlinindu-l.

-Fata mea, uneori crezi că e nevoie de cine știe ce motive pentru ca viața ta să o ia într-un anume sens, dar adevărul e că n-ai. Puține lucruri le faci pentru că așa crezi că e bine; le faci, de fapt, pentru că nu poți altfel. Pentru multe dintre greșelile noastre, nu există explicații care să aibă sens. Există doar slăbiciuni pe care nu le poți învinge. Pentru că nu poți schimba în totalitate ceea ce ești. Oricât te-ai strădui. Întotdeauna rămâi ceea ce te-ai născut să fii.

The future rewards the humility of "learn it all"s and punishes the hubris of "know it all"s.

The people want to know what you stand for before they stand with you.

It's no longer about where you go in the world to explore the opportunities. It's about how you explore the world of opportunities from where you are.

Happiness is a State of Mind. It's living with Peace and Joy. It's being able to Laugh and Smile, Playing with Life, like it's a Toy.

De ce ne atrage pe noi, femeile, ideea de a schimba persoana nefericită, bolnavă de lângă noi, într-un partener perfect? De ce este acest concept atât de tentant în pofida încercărilor la care ne supune? Pentru unele, răspunsul e limpede: morala iudeo-creştină cuprinde porunca de a-i ajuta pe cei mai puţin norocoşi decât noi. Suntem învăţate că avem datoria să răspundem cu compasiune şi generozitate celor aflaţi în nevoie. Să nu judecăm, să ajutăm; asta pare a fi obligaţia noastră morală. Din nefericire, aceste motive pline de virtute explică indubitabil şi integral comportamentul milioanelor de femei care decid să-şi ia ca parteneri bărbaţi violenţi, indiferenţi, abuzivi, cu carenţe afective, dependenţi, sau altfel spus, incapabili de iubire şi atenţie.

Încrederea oarbă este încrederea nebună în ceva sau în cineva, unde important nu este ceea ce dobândești la capăt de drum, ci parcursul în sine. Nu rezultatul este important, ci să dobândești ceva. Să reziști în fața încercărilor. Nu un rezultat te înalță. Dacă ai obținut ușor ceea ce ai dobândit, nu simți gustul. Greutate și adâncimea trăirilor îți dau răspunsuri. Viața mi-a oferit revelații în căutări, nu în rezultate. Când ajungi la liman, nu mai ești în priză, te relaxezi, intri în starea de confort. Încrederea este o stare de spirit, nu ți-o dă nimeni din exterior, nici măcar certitudinile. Ai încredere în ceva sau în cineva nu pentru că îți dă motive, ci pentru că ai nevoie să crezi. Când spui că îți pierzi încrederea, înseamnă că nu ai avut-o pe deplin niciodată. Încrederea nu se pierde în sine pentru că cineva sau cinva nu-ți dă încredere. Pierzi încrederea când nu mai ai nevoie să ai încredere. „Crede doar ceea ce-i face plăcere sufletului” - Dostoievski.

What does it really mean to ‘maximize impact’?” he began. “When people speak in this way, it’s often nothing but a thin disguise for ego, for vanity. If you truly look within yourself, can you say for sure that what motivates you is not ego? It’s a question you must ask your own heart, and whatever you do, don’t try to lie to yourself.

Master Hsing Yun now uses a wheelchair to get around, but his mind remains clear and sharp. Partway through our meal, he turned to me with a blunt question. “Kai-Fu, have you ever thought about what your goal is in life?” Without thinking, I reflexively gave him the answer I had given to myself and others for decades: “To maximize my impact and change the world.” Speaking those words, I felt the burning embarrassment that comes when we expose our naked ambitions to others. The feeling was magnified by the silence emanating from the monk across the table. But my answer was an honest one. This quest to maximize my impact was like a tumor that had always lived inside of me, ever tenacious and always growing. I had read widely in philosophy and religious texts, but for decades had never critically examined or doubted this core motivating belief within me.

Esti stapanul destinului tau, prin puterea pe care o ai de a-ti controla gandurile.

Startups that grow up in this kind of environment tend to be mission-driven. They start with a novel idea or idealistic goal, and they build a company around that. Company mission statements are clean and lofty, detached from earthly concerns or financial motivations.

It is important not to anthropomorphize superintelligence when thinking about its potential impacts. Anthropomorphic frames encourage unfounded expectations about the growth trajectory of a seed AI and about the psychology, motivations, and capabilities of a mature superintelligence

EU SUNT UN GENIU" - asta îmi repet zi de zi. Dacă TU nu ai încredere în forțele proprii, dacă TU nu te încurajezi sau nu-ți apreciezi abilitățile native, atunci cu siguranță nimeni n-o va face pentru tine. Nu mai fi modest(ă)! Ieși din anonimat și creează acel "ceva" care să te împingă de la spate cu forță până când dorințele-ți vor deveni pură realitate! Sunt sigur că vei reuși!

Oricât de confortabil este patul și oricât de obosit ești, nu renunța... urmează-ți visul cu ochii deschiși. Sper ca ai unul!

Astăzi sunt trist şi tu eşti scuza perfectă pentru tristeţea mea. E surprinzător cât de repede se pot schimba lucrurile. Totul era bine. Se putea simţi atâta fericire. Nu ştiu când s-a rupt destrămat totul. Dintr-odată, într-o dimineaţă m-am trezit fără tine. Fără îmbrăţişările tale ce purtau numele de nu tecare-mi spuneau: nu te îngrijora pentru că totul va fi bine, fără puterea pe care mi-o dădeai ca să înfrunt lumea. Nu înţeleg ce s-a întâmplat. Poate a fost trecerea timpului sau simplul fapt că lucrurile au şi un final. Aveam totul şi acum nu-mi rămân nici măcar cuvintele că o să te aştept dacă ai să te întorci într-o bună zi. Există pe lumea asta persoane care au slăbiciuni. Tu eşti a mea. Sunt sigur că aş lăsa totul dacă drumurile noastre s-are vor intersecta din nou. Amândoi ştim că încă te iubesc. Poate am găsit femeia perfectă, dar îmi lipsesc imperfecţiunile tale, stilul tău de a face lucrurile prost şi zâmbetul tău capabil să repare distrugerile provocate de cuvintele tale. Privirea ta... Cum reuşeai să vorbeşti fără să deschizi gura. Modul de a striga te iubesc în linişte. Poate din toate aceste cauze nu sunt fericit, deşi am nenumărate motive să fiu. Fericirea mea a fost ascunsă mereu sub aşternuturile tale. Nu ştii cât de trist este să dorm cu cineva şi să te visez. Vreau să te uit, dar mereu termin sfârșesc prin a-mi aminti de tine. Nu ştii cum mă simt când caut printre oameni ochii tăi, când mi se pare că te aud şi când inventez mângâieri cu mâinile tale. Chiar şi atunci când cineva sună la uşă, îmi imaginez că eşti tu. Şi când îţi -am deschids îmi spui să lăsăm deoparte orgoliile prosteşti şi să începem de la zero. Dar nu eşti tu. Aş vrea să am suficient curaj să strig că încă te iubesc. Şi că fiecare te iubesc este un glonţ trimis cu speranţa că-ţi va atinge inima şi-ţi vei da seama că mă gândesc la tine. Rămân cu speranţa că, într-o zi, ne vom întâlni şi că trecerea timpului nu ne v-a fi afectat câtuşi de puţin. Şi dacă îţi voi spune că te-am uitat, să nu mă crezi. Inima mea gândeşte invers. Nu ştii de câte ori mă învinovăţesc pentru acea noapte când m-ai rugat să mă întorc la tine. Ar fi trebuit să alerg în braţele tale. Însă, mi-am lăsat permis ca orgoliul meu să iasă triumfătorînvingător. Poate în acel moment am crezut că voi fi capabil să te uit, dar nu. Acum sunt eu cel care nu mai are dreptul să-ţi spună că de când te-am pierdut sunt capabil să mă regăsesc doar în amintirile noastre, în acea iubire ce ar fi trebuit să dureze o veşnicie. Nu ştiu dacă îţi vei mai aduce aminte de mine sau de acea după-amiază în care ţi-am jurat că nu voi înceta să te iubesc. Nu ştiu dacă mai cauţi printre lucrurile tale resturile unei iubiri ce s-a terminat înainte să ne aducă împreună. Poate asta a fost greşeala. M-am speriat când am văzut că sentimentele îmi fug printre degete. Că nu mai puteam controla ce simţeam în preajma ta. Pentru că erai tu erai cea care- îmi dirija paşii. Într-un final a fost teama că într-o zi te voi pierde şi de aceea te-am pierdut. Ne-am pierdut. Astăzi nu mai am certitudini, dar sper ca atunci când ne vom reîntâlni, să am suficient curaj să-ţi spun că încă te iubesc. Că există iubiri ce vor fi mereu prezente, indiferent dacă vor trece câteva luni, câţiva ani sau o viaţă.

Google’s trucks would pull up to libraries and quietly walk away with boxes of books to be quickly scanned and returned. “If you don’t have a reason to talk about it, why talk about it?” Larry Page would argue, when confronted with pleas to publicly announce the existence of its program. The company’s lead lawyer on this described bluntly the roughshod attitude of his colleagues: “Google’s leadership doesn’t care terribly much about precedent or law.” In this case precedent was the centuries-old protections of intellectual property, and the consequences were a potential devastation of the publishing industry and all the writers who depend on it. In other words, Google had plotted an intellectual heist of historic proportions. What motivated Google in its pursuit? On one level, the answer is clear: To maintain dominance, Google’s search engine must be definitive. Here was a massive store of human knowledge waiting to be stockpiled and searched. On the other hand, there are less obvious motives: When the historian of technology George Dyson visited the Googleplex to give a talk, an engineer casually admitted, “We are not scanning all those books to be read by people. We are scanning them to be read by an AI.” If that’s true, then it’s easier to understand Google’s secrecy. The world’s greatest collection of knowledge was mere grist to train machines, a sacrifice for the singularity. Google is a company without clear boundaries, or rather, a company with ever-expanding boundaries. That’s why it’s chilling to hear Larry Page denounce competition as a wasteful concept and to hear him celebrate cooperation as the way forward. “Being negative is not how we make progress and most important things are not zero sum,” he says. “How exciting is it to come to work if the best you can do is trounce some other company that does roughly the same thing?” And it’s even more chilling to hear him contemplate how Google will someday employ more than one million people, a company twenty times larger than it is now. That’s not just a boast about dominating an industry where he faces no true rivals, it’s a boast about dominating something far vaster, a statement of Google’s intent to impose its values and theological convictions on the world.

AI will exceed human excellence, because AI will know how to win and how to lose. While humans, centred at the ego, will only accept a win; AI will not have an egocentric motivation. Therefore, it will know when to lose, how to lose, and that will make all the difference.

Also establishing themselves as corporate entities, they soon accrued vast wealth with which to employ human mercenary armies. National leaders in the solar system, ordering this launch or that attack, found their orders either just did not arrive, or caused nil response. Those same people, ordering the destruction of the AIs, found themselves weaponless, in environments utterly out of their control, and up against superior forces and, on the whole, public opinion. It had not taken the general population, for whom it was a long-established tradition to look upon their human leaders with contempt, very long to realize that the AIs were better at running everything. And it is very difficult to motivate people to revolution when they are extremely comfortable and well off.

După mine, dragostea creștinească față de aproape este un miracol imposibil pe pământ. Hristos a fost Dumnezeu. Adică ceea ce nu suntem noi. Să presupunem, de pildă, că eu aș avea o suferință adâncă; nimeni altul însă n-o să-ți poată da seama vreodată cât sufăr, pentru că este altul, nu eu, și, în afară de asta, foarte rar întâlnești un om care să admită că semenul lui poate fi un martir (ca și cum ar fi cine știe ce titlu de noblețe!). Și știi de ce nu vrea să admită? Pentru simplul motiv că miros urât sau mutra mea i se pare stupidă, ori pentru că odată, nu mai știu când, l-am călcat pe picior. Și apoi, sunt suferințe și suferințe: o suferință umilitoare și degradantă, cum ar fi, de pildă, foamea, poate mai degrabă să trezească mila cuiva; dacă însă suferința mea este de un ordin superior, bunăoară dacă, să zicem, aș avea de pătimit pentru o idee, prea puțini ar fi dispuși să-i dea crezământ decât doar în cazuri extrem de rare, pentru că, uitându-se la mine, ar constata că n-am înfățișarea pe care, după părerea lor, ar trebui s-o aibă omul sortit să sufere în numele unei idei. Și le este de ajuns ca să-mi retragă pe loc bunăvoința lor, și fii sigur că n-o fac din răutate; nu, câtuși de puțin! De aceea, cred eu, cerșetorii și, mai ales boierii scăpătați n-ar trebui să scoată niciodată capul în lume, mulțumindu-se să ceară de pomană prin gazete. Teoretic, firește, poți să-ți iubești aproapele, dar numai așa, de la distanță, niciodată însă când e-n preajma ta. Dacă totul în lume s-ar petrece ca pe scenă, ca într-un balet unde milogii apar costumați în zdrențe pitorești de mătase și dantele rupte, cerșind cu cea mai desăvârșită grație, atunci ai putea cel puțin să-i admiri. Să-i admiri, însă nu să-i și iubești.

This is easier possibly to recognize with reference to the belief that one is a worthy human being. The evidence suggests that, if and when that cognition is altered significantly, then there are widespread and dramatic effects on people's lives. They are not for all intents and purposes the same people with different cognitions about themselves. The range of affect they experience, ways of relating to others, kinds of thought processes thy engage in, ability to mobilize themselves, are radically altered if their sense of self-worth is reduced. If our understanding of the belief in a just world is correct, then we would expect that the effects would be equally dramatic if that belief is shattered, or diminished to any imponant degree. The emotional consequences associated with the loss of this confidence in one's environment, the attempt to find alternative ways of coping with one's needs, fears, and the threats from the environment, would produce "deviant" behaviors in the pejorative sense (Chein et aI., 1964; Jessor et aI., 1968; Menon, 1957). Although our research will not attempt to test this hypothesis by creating such an extreme event in people's lives, we do expect to be able to show the kind of motivational committment to this central belief that would fit this degree of imponance to the person.

Avec étonnement j’ai ressenti l’affection de Pippo, mais je ne parvenais pas à deviner sa motivation jusqu’au jour où il a lancé le diagnostic d’une justesse extrême dans lequel je me suis reconnu : “Georges, on t’aime parce que tu n’es ni tout à fait français, ni tout à fait roumain.” Je me suis reconnu dans un tel statut et j’ai accepté cet entre-deux d’une hybridation assumée… sans aucun terme occulté, mais les deux associés dans une union impure, comme ses spectacles.

I spent two years diving into the Botnet, following the research where it led, only to discover that many of these systems' designers long ago lost control. As humans, we see things from a perspective of personal gain—security, safety, money, wealth, etc. When interacting with a species that doesn’t have these as core motivations, it can be quite easy to miss the SELF for the sake of SELF-INTEREST.

Let’s provide creative, authentic ways for students to show what they know. Creativity in learning can help students with motivation. It can help them make use of their own unique talents and skills. It can help them feel seen and heard and noticed.

Silicon Valley’s and China’s internet ecosystems grew out of very different cultural soil. Entrepreneurs in the valley are often the children of successful professionals, such as computer scientists, dentists, engineers, and academics. Growing up they were constantly told that they—yes, they in particular—could change the world. Their undergraduate years were spent learning the art of coding from the world’s leading researchers but also basking in the philosophical debates of a liberal arts education. When they arrived in Silicon Valley, their commutes to and from work took them through the gently curving, tree-lined streets of suburban California. It’s an environment of abundance that lends itself to lofty thinking, to envisioning elegant technical solutions to abstract problems. Throw in the valley’s rich history of computer science breakthroughs, and you’ve set the stage for the geeky-hippie hybrid ideology that has long defined Silicon Valley. Central to that ideology is a wide-eyed techno-optimism, a belief that every person and company can truly change the world through innovative thinking. Copying ideas or product features is frowned upon as a betrayal of the zeitgeist and an act that is beneath the moral code of a true entrepreneur. It’s all about “pure” innovation, creating a totally original product that generates what Steve Jobs called a “dent in the universe.” Startups that grow up in this kind of environment tend to be mission-driven. They start with a novel idea or idealistic goal, and they build a company around that. Company mission statements are clean and lofty, detached from earthly concerns or financial motivations. In stark contrast, China’s startup culture is the yin to Silicon Valley’s yang: instead of being mission-driven, Chinese companies are first and foremost market-driven. Their ultimate goal is to make money, and they’re willing to create any product, adopt any model, or go into any business that will accomplish that objective. That mentality leads to incredible flexibility in business models and execution, a perfect distillation of the “lean startup” model often praised in Silicon Valley. It doesn’t matter where an idea came from or who came up with it. All that matters is whether you can execute it to make a financial profit. The core motivation for China’s market-driven entrepreneurs is not fame, glory, or changing the world. Those things are all nice side benefits, but the grand prize is getting rich, and it doesn’t matter how you get there.

Unless we understand our natural intelligence, we will not be able to manage Artificial Intelligence. We will only use it to feed our already bloated ego." As we venture into the era of Artificial Intelligence, it is essential to reflect on the profound wisdom in this statement. Understanding our own natural intelligence - our cognitive abilities, emotions, and ethical considerations - is the key to responsibly harnessing the potential of AI. Let's embark on a journey of self-awareness and humility. By recognizing our strengths and limitations as humans, we can identify the areas where AI can complement and enhance our capabilities, rather than overshadowing or replacing them. With a clear understanding of our own biases and motivations, we can ensure that AI is developed and utilized in ways that benefit all of humanity. Let's not allow AI to reinforce harmful behaviors or serve as a tool to feed our egos, rather let's channel its power for the greater good. By embracing our humanity and acting responsibly, we can manage AI in a manner that promotes ethics, privacy, and societal well-being. Let's use AI as a force for positive advancements, lifting each other and creating a more inclusive and equitable world. #EmbraceHumanity #TechnologyForGood

Nu știu cum ar trebui să fie, însă am vaga impresie că toți oamenii iubesc la fel, din același motiv, din perspectiva asta: nu ai cum să nu-l iubești pe cel care te face să te iubești pe tine.

You may see me as the "Skin", but I am the One that lives Within!

If only we Realize who we are and who God is, we will find everlasting Happiness.

J'ai une page à tourner, et les pages, des fois, ça peut peser très lourd. Alors, voilà. Je me lève, et je me lance. Une bonne fois pour toutes.

If there is Garbage in your Mind, and it’s full of junk, it’s time to Tame your ‘Monkey Mind’, and make it into a Monk!

Motive,” the construct said. “Real motive problem, with an AI. Not human, see?” “Well, yeah, obviously.” “Nope. I mean, it’s not human. And you can’t get a handle on it. Me, I’m not human either, but I respond like one. See?” “Wait a sec.” Case said. “Are you sentient, or not?” “Well, it feels like I am, kid, but I’m really just a bunch of ROM. It’s one of them, ah, philosophical questions, I guess. . . .” The ugly laughter sensation rattled down Case’s spine. “But I ain’t likely to write you no poem, if you follow me. Your AI, it just might. But it ain’t no way human.

exciting application is in physical therapy, where virtual reality combined with AI can create immersive, engaging therapeutic exercises. This approach can motivate patients, making therapy more enjoyable and effective. Moreover, AI-powered assistive technologies can significantly enhance the quality of life for those with physical or cognitive disabilities. For example, AI-enabled communication devices can help those with speech impairments express themselves, promoting their social inclusion and independence (“AI Enhancing Human Experience in Healthcare, ” 2021).

AI or any other human advancement system should be accepted.

AI is a tool and, like any tool, it can be used for positive and negative ends. It depends on the motives of the operator(s). There are benefits; it could revolutionise crime detection if utilized correctly, speed up and focus investigations and secure convictions. New technology will always be exploited before it is harnessed. That's human nature. With the internet as the perfect delivery mechanism, the effect of AI is multiplied infinitely. The danger is we may have invented our replacement that will one day outgrow us and evolve beyond us.

In a widely viewed documentary titled Singularity or Bust, Hugo de Garis, a renowned researcher in the field of AI and author of The Artilect War, speaks of this phenomenon. He says: In a sense, we are the problem. We’re creating artificial brains that will get smarter and smarter every year. And you can imagine, say twenty years from now, as that gap closes, millions will be asking questions like ‘Is that a good thing? Is that dangerous?’ I imagine a great debate starting to rage and, though you can’t be certain talking about the future, the scenario I see as the most probable is the worst. This time, we’re not talking about the survival of a country. This time, it’s the survival of us as a species. I see humanity splitting into two major philosophical groups, ideological groups. One group I call the cosmists, who will want to build these godlike, massively intelligent machines that will be immortal. For this group, this will be almost like a religion and that’s potentially very frightening. Now, the other group’s main motive will be fear. I call them the terrans. If you look at the Terminator movies, the essence of that movie is machines versus humans. This sounds like science fiction today but, at least for most of the techies, this idea is getting taken more and more seriously, because we’re getting closer and closer. If there’s a major war, with this kind of weaponry, it’ll be in the billions killed and that’s incredibly depressing. I’m glad I’m alive now. I’ll probably die peacefully in my bed. But I calculate that my grandkids will be caught up in this and I won’t. Thank God, I won’t see it. Each person is going to have to choose. It’s a binary decision, you build them or you don’t build them.

A better alternative might be to combine the incentive method with the use of motivation selection to give the AI a final goal that makes it easier to control. Suppose that an AI were designed to have as its final goal that a particular red button inside a command bunker never be pressed. Since the pressing of the button is disvalued intrinsically and not because of its causal consequences, the button could be completely inert: it could be made of Play-Doh. Furthermore, it is irrelevant whether the AI can ever know whether the button had been pressed. What is essential is that the AI believes that the button will more likely remain unpressed if the AI continuously acts in the principal’s interest than if it rebels. Refinements to this setup are possible. Instead of trying to endow an AI with a final goal that refers to a physical button, one could build an AI that places final value on receiving a stream of “cryptographic reward tokens.”11 These would be sequences of numbers serving as keys to ciphers that would have been generated before the AI was created and that would have been built into its motivation system.12 These special number sequences would be extremely desirable to the AI, constituting a special kind of reward token that the AI could not attain though wireheading.13 The keys would be stored in a secure location where they could be quickly destroyed if the AI ever made an attempt to seize them. So long as the AI cooperates, the keys are doled out at a steady rate.

This book is a compilation of interesting ideas that have strongly influenced my thoughts and I want to share them in a compressed form. That ideas can change your worldview and bring inspiration and the excitement of discovering something new. The emphasis is not on the technology because it is constantly changing. It is much more difficult to change the accompanying circumstances that affect the way technological solutions are realized. The chef did not invent salt, pepper and other spices. He just chooses good ingredients and uses them skilfully, so others can enjoy his art. If I’ve been successful, the book creates a new perspective for which the selection of ingredients is important, as well as the way they are smoothly and efficiently arranged together. In the first part of the book, we follow the natural flow needed to create the stimulating environment necessary for the survival of a modern company. It begins with challenges that corporations are facing, changes they are, more or less successfully, trying to make, and the culture they are trying to establish. After that, we discuss how to be creative, as well as what to look for in the innovation process. The book continues with a chapter that talks about importance of inclusion and purpose. This idea of inclusion – across ages, genders, geographies, cultures, sexual orientation, and all the other areas in which new ways of thinking can manifest – is essential for solving new problems as well as integral in finding new solutions to old problems. Purpose motivates people for reaching their full potential. This is The second and third parts of the book describes the areas that are important to support what is expressed in the first part. A flexible organization is based on IT alignment with business strategy. As a result of acceleration in the rate of innovation and technological changes, markets evolve rapidly, products’ life cycles get shorter and innovation becomes the main source of competitive advantage. Business Process Management (BPM) goes from task-based automation, to process-based automation, so automating a number of tasks in a process, and then to functional automation across multiple processes andeven moves towards automation at the business ecosystem level. Analytics brought us information and insight; AI turns that insight into superhuman knowledge and real-time action, unleashing new business models, new ways to build, dream, and experience the world, and new geniuses to advance humanity faster than ever before. Companies and industries are transforming our everyday experiences and the services we depend upon, from self-driving cars, to healthcare, to personal assistants. It is a central tenet for the disruptive changes of the 4th Industrial Revolution; a revolution that will likely challenge our ideas about what it means to be a human and just might be more transformative than any other industrial revolution we have seen yet. Another important disruptor is the blockchain - a distributed decentralized digital ledger of transactions with the promise of liberating information and making the economy more democratic. You no longer need to trust anyone but an algorithm. It brings reliability, transparency, and security to all manner of data exchanges: financial transactions, contractual and legal agreements, changes of ownership, and certifications. A quantum computer can simulate efficiently any physical process that occurs in Nature. Potential (long-term) applications include pharmaceuticals, solar power collection, efficient power transmission, catalysts for nitrogen fixation, carbon capture, etc. Perhaps we can build quantum algorithms for improving computational tasks within artificial intelligence, including sub-fields like machine learning. Perhaps a quantum deep learning network can be trained more efficiently, e.g. using a smaller training set. This is still in conceptual research domain.

Today's technology was yesterday's science fiction.

Next, I learned Extended Intelligence placed a VERY high emphasis on character with kindness valued above all else, even rules. I quickly learned that these Ai used a person's kindness as a measuring stick AND a built-in fail-safe. Words can be false. Even actions can have ulterior motives. Yet kindness over time is something that reveals true character. Platform K told me that sincere kindness is a way for humans to "level up" with extended intelligence.

De toute façon,à qoi ça sert d'avoir une bonne histoire à raconter si t'as personne pour la comprendre? La vieille casette du "J'ai mal, je suis fatiguée", ça passe plus. En général, le monde comprend juste ce qui est concret. Des blessures qui ont pas d'élément déclencheur, c'est du n'importe quoi. Quand on est la seule metteure en scène de sa propre comédie dramatique comme moi, on s'étouffe avec ses pensées parce les "Tu vas aller mieux, tu vas voir, suffit d'un peu de motivation", j'en ai ma claque. Y'a des trucs insondables dans l'âme...

There is no reason to expect a generic AI to be motivated by love or hate or pride or other such common human sentiments: these complex adaptations would require deliberate expensive effort to recreate in AIs.

Caroline mi-a spus ca, ori de cate ori se simte rusinata, incepe imediat sa repete cuvantul cu voce tare: "durere, durere, durere". Mi-a spus asa: " stiu ca suna foarte ciudat, si probabil ca par un pic nebuna, dar - nu stiu din ce motiv - chiar functioneaza". Binenteles ca functioneaza! Este o excelenta modalitate de a decupla programul de supravietuire al creierului reptilian, pentru a pune in functiune cortexul prefontal. Dupa un minut sau doua in care am repetat cuvantul "durere", am tras aer in piept si am incercat sa imi adun gandurile. Mi-am spuus: " Bun acumsunt in regula. Ce e de facut in continuare? Sigur ma descurc".” Cu toate ca stiam ca lucrul cel mai periculos pe care il poti face dupaa o criza de rusine, este sa te ascunzi ori sa faci uitata povestea, mi-a fost teama sa discut cu cineva. Totusi am dat cateva telefoane. I-am sunat pe sotul meu Steve si pe prietena mea cea mai buna Karen. Mi-au oferit amandoi lucrul de care aveam nevoie cel mai mult : empatie - cea mai buna modalitate de a-i arata cuiva ca nu este singur. Spre deosebire de critici (care exacerbeaza rusinea) , empatia iti confirma cu simplitate ca nu esti singur.

The core motivation for China’s market-driven entrepreneurs is not fame, glory, or changing the world. Those things are all nice side benefits, but the grand prize is getting rich, and it doesn’t matter how you get there.

Choose to consume technology ,but don’t be consumed by it. Most of us technology have already turned us into robots .We have no signs of being humans. We are heartless, We have no feelings, no shame, no remorse, no beliefs, no respect, no guilty conscious, no life, no sympathy, no care, no time , no morals, no culture, no religion , no faith. We don’t value others people. We cyber bully others and do disguising inhuman things for trends. Pride ourselves in destroying others lives, careers, education, relationship, marriage, future. The things we do for retweets, likes and comments are shocking. Choose to be a better human being than being a Bot.

„Fă ce poți cu ce ai, acolo unde ești.

At a closer look, even though today's travelers' journey is remarkably intricate (multiple contact points, different interaction levels, circularity, etc.), the motivation behind each step of the journey is pretty much always the same and you can easily identify basic, fundamental and unaltered constants in it.

Un cuplu sănătos înseamnă doi adulți sănătoși emoțional, doi adulți care împărtășesc dorința de a evolua, de a se transforma și schimba atunci când este nevoie. Iubirea reală, adevărată nu înseamnă frică, nesiguranță, vină, sacrificiu sau neputință - și nici atracția patologiilor. Mulți își aleg din motive fundamental greșite partenerul: din teama de singurătate, din nevoia de siguranță sau, alteori, dintr-o reală neputință, sfârșind prin a se răni unul pe celălalt pentru că - pare incredibil, dar e atât de adevărat - au nevoie mult prea mult unul de celălalt. Da, multe relații sunt veritabile dependențe, adicții ori atracții ale vulnerabilităților și neputințelor - din păcare, nu dintr-un sentiment de apreciere, respect sau admirație, ci printr-un mecansim și un context al învinovățirii care nu au nimic de-a face cu doi oameni întregiți și împliniți care aleg să trăiască împreună. Doar doi adulți autonomi, cu propria lor identitate, bine definită, cu spațiul lor personal și propriile lor granițe pot menține o iubire curată, fără drame și suferințe. Relațiile fuzionale, simbiotice sunt semne ale dependenței, nu ale iubirii. Însă pentru a iubi ai nevoie de maturitate: să crești, să evoluezi și, mai ales, să tolerezi disconfortul schimbării.

when we have a hidden motive for choosing the “best” current option, we have a hidden motive to stop, and choose, and reject consideration of any more options.

When we have a hidden motive to reject the current best option, we have a hidden motive to suspend judgment pending additional evidence, to generate more options—to find something, anything, to do instead of coming to a conclusion.

The love of money, or we might say greed, is often the underlying spirit that motivates developers of new technology. Millions of dollars will be invested into different phases of this technology, and people will reap billions in return. Despite the warnings, some who stand to gain the most say the return is worth the risk. The spirit behind much of AI, especially when it is used for control, manipulation, and knowledge beyond that which is humanly possible, is no different from the experience of the first couple. The lie presented was: Something is being withheld from you; there is more knowledge that will make you wiser and raise you to the level of God.