A N I M E Quotes

The tattoo is just setting below his hp bone. H e l l i s e m p t y a n d a l l t h e d e v i l s a r e h e r e I kiss my way across the words. Kissing away the devils. Kissing away the pain.

i’m pretty sure you have s t a r d u s t running through those v e i n s.   - women are some kind of magic.

Don't be silly, Dawlish. I'm sure you are an excellent Auror, I seem to remember you achieved 'Outstanding' in all your N.E.W.T.s, but if you attempt to — er — 'bring me in' by force, I will have to hurt you.

h e l l  i s  e m p t y a n d  a l l  t h e  d e v i l s  a r e  h e r e

n OthI n g can s urPas s the m y SteR y of s tilLnes s

Ni muer ni viu ni no guaris, Ni mal no·m sent e si l’ai gran, Quar de s’amor no suy devis, Ni no sai si ja n’aurai ni quan, Qu’en lieys es tota le mercés Que·m pot sorzer o decazer.” “Not dying nor living nor healing, there is no pain in my sickness, for I am not kept from her love. I don’t know if I will ever have it, for all the mercy that makes me flourish or decay is in her power.

A is for Amy who fell down the stairs. B is for Basil assaulted by bears. C is for Clara who wasted away. D is for Desmond thrown out of a sleigh. E is for Ernest who choked on a peach. F is for Fanny sucked dry by a leech. G is for George smothered under a rug. H is for Hector done in by a thug. I is for Ida who drowned in a lake. J is for James who took lye by mistake. K is for Kate who was struck with an axe. L is for Leo who choked on some tacks. M is for Maud who was swept out to sea. N is for Neville who died of ennui. O is for Olive run through with an awl. P is for Prue trampled flat in a brawl. Q is for Quentin who sank on a mire. R is for Rhoda consumed by a fire. S is for Susan who perished of fits. T is for Titus who flew into bits. U is for Una who slipped down a drain. V is for Victor squashed under a train. W is for Winnie embedded in ice. X is for Xerxes devoured by mice. Y is for Yorick whose head was bashed in. Z is for Zillah who drank too much gin.

Dacă aș avea mijloace, n-aș face nimic altceva decât o bancă de lemn în mijlocul mării. Construcție grandioasă de stejar geluit, să respire pe ea, în timpul furtunii, pescărușii mai lași. E destul de istovitor să tot împingi din spate valul, dându-i oarecare nebunie; vântul, el, mai degrabă, s-ar putea așeza acolo din când în când. Și să zică așa, gândindu-se la mine: ”N-a făcut nimic bun în viața lui decât această bancă de lemn, punându-i de jur împrejur marea.” M-am gândit bine, lucrul acesta l-aș face cu dragă inimă. Ar fi ca un locaș de stat cu capul în mâini în mijlocul sufletului.

Architecture is a hazardous mixture of omnipotence and impotence. It is by definition a c h a o t i c a d v e n t u r e... In other words, the utopian enterprise.

Oh, it makes SUCH a difference. It LOOKS so much nicer. When you hear a name pronounced can't you always see it in your mind, just as if it was printed out? I can; and A-n-n looks dreadful, but A-n-n-e looks so much more distinguished. If you'll only call me Anne spelled with an E I shall try to reconcile myself to not being called Cordelia.

I remembered what it is I like about sex: what I like about sex is that I can lose myself in it entirely. Sex, in fact, is the most absorbing activity I have discovered in adulthood. When I was a child I used to feel this way about all sorts of things—Legos, The Jungle Book, The Hardy Boys, The Man from U.N.C.L.E., Saturday morning cartoons...I could forget where I was, the time of day, who I was with. Sex is the only thing I've found like that as a grown-up, give or take the odd film: books are no longer like that once you're out of your teens, and I've certainly never found it in my work. All the horrible pre-sex self-consciousness drains out of me, and I forget where I am, the time of day...and yes, I forget who I'm with, for the time being.

Hey, man, I'm old school. Don't make me bust out the Easy-E and the N.W.A I will got straight up gangsta on your ass. No one is more hardcore than a rich, suburban white girl.

Catch me coming to my senses, when it's so delightful to be mad. I'm too sharp for that.

Tony:...but you need something to do about Noah. Paul: I know, I know. The only problem being that (a) he thinks I'm getting back with my ex-boyfriend, (b) he thinks I'll only hurt him, because (c) I've already hurt him and (d) someone else has already hurt him, which means that I'm hurting him even more. So (e) he doesn't trust me, and in all fairness, (g) every time I see him, I (h) want everything to be right again and I (i) want to kiss him madly. This means that (j) my feelings aren't going away anytime soon, but (k) his feelings don't look likely to budge, either. So either (l) I'm out of luck, (m) I'm out of hope, or (n) there's a way to make it up to him that I'm not thinking of. I could (o) beg, (p) plead, (q) grovel, or (r) give up. But, in order to do that, I would have to sacrifice my (s) pride, (t) reputation, and (u) self-respect, even though (v) I have very little of them left and (w) it probably wouldn't work anyway. As a result, I am (x) lost, (y) clue-free, and (z) wondering if you have any idea whatsoever what I should do.

when i was younger i believed i could reach for the stars now that i’m older my feet have remained planted on this earth and i, tearfully holding my head in my hands wondering if things could’ve been d i f f e r e n t . . .

i’m pretty sure you have s t a r d u s t running through those v e i n s. - women are some kind of magic.

Reluctant though you may be, Noah, you are the embodiment of the Hero. You don’t have to learn to become good at anything. You simply are the best at everything. Your telomeres don’t stop replicating. If you aren’t killed, you might actually live forever. You have every gift, Noah.” I D O N ’ T W A N T T H E M.

up or down from the infinite C E N T E R B R I M M I N G at the winking rim of time the voice in my head said LOVE IS THE DISTANCE BETWEEN YOU AND WHAT YOU LOVE

STOP TREATING DOPE PEOPLE LIKE THEY'RE REGULAR

It's 2 lines. Font like typewriter inked across the very bottom of his torso. h e l l i s e m p t y a n d a l l t h e d e v i l s a r e h e r e

i’m pretty sure you have s t a r d u s t running through those v e i n s. -women are some kind of magic.

A: Tsk! Ano ba naman 'tong araw na 'to? Ang ineeeht! Hwooh! B: Natural! Ano gusto mo? Malamig s'ya? E 'di dedbol na tayo n'un! Hwaha! A: Tangek! All I'm saying is... tsk! 'Wag na tayo dito sa labas... Kanina pa tayo nasa araw eh! D'un na -- B: Huwow! And all this time akala ko nasa earth tayo!! Hwow! Teka lang! Huwow!

This computer-generated pangram contains six a's, one b, three c's, three d's, thirty-seven e's, six f's, three g's, nine h's, twelve i's, one j, one k, two l's, three m's, twenty-two n's, thirteen o's, three p's, one q, fourteen r's, twenty-nine s's, twenty-four t's, five u's, six v's, seven w's, four x's, five y's, and one z.

But, my dear, if you should be caught out in the storm!" "Why, I don't know but I should like it! What harm could it do? I'm not soluble in water - rain won't melt me away! I think upon the whole I rather prefer being caught in the storm," said Cap, perversely.

This book first arose out of a passage in [Jorge Luis] Borges, out of the laughter that shattered, as I read the passage, all the familiar landmarks of my thought—our thought that bears the stamp of our age and our geography—breaking up all the ordered surfaces and all the planes with which we are accustomed to tame the wild profusion of existing things, and continuing long afterwards to disturb and threaten with collapse our age-old distinction between the Same and the Other. This passage quotes a ‘certain Chinese encyclopaedia’ in which it is written that ‘animals are divided into: (a) belonging to the Emperor, (b) embalmed, (c) tame, (d) suckling pigs, (e) sirens, (f) fabulous, (g) stray dogs, (h) included in the present classification, (i) frenzied, (j) innumerable, (k) drawn with a very fine camelhair brush, (l) et cetera, (m) having just broken the water pitcher, (n) that from a long way off look like flies’. In the wonderment of this taxonomy, the thing we apprehend in one great leap, the thing that, by means of the fable, is demonstrated as the exotic charm of another system of thought, is the limitation of our own, the stark impossibility of thinking that.

Îmi zisese într-o zi: "Nu, domnule, eu nu mă tem de moarte. Vină cînd va dori. Uşa e deschisă, nu trebuie nici măcar să bată. E destul s-o împingă şi să-mi spună: «Bună ziua, domnule»... asta-i singura condiţie pe care i-o pun, să mi se adreseze politicos... «am venit să vă poftesc cu mine». Poate că tot din politeţe o voi întreba «unde?», fără să aştept un răspuns, deoarece ştiu că n-ar avea ce să-mi răspundă. După care formalităţile ar fi încheiate şi m-aş pregăti de călătorie, iertîndu-i pe toţi, uitîndu-i şi lăsîndu-i şi pe ei să mă uite"...

I'm sorry. I shouldn't be working." "Of course you should. I'm alright." "Even F.I.N.E.?" She laughed. "Especially that." Fucked-up. Insecure. Neurotic. Egotistical.

What would you say to a loved one if you had only a few seconds to impart a last message? What language does love speak? Some of you speak love with wine and roses. For other, "I love you," is best said by breakfast in bed, carefully set aside sport sections, or night out at the movies, complete with buttered popcorn. Children spell love T-I-M-E. So, I think, do older folks. Teenagers spell it T-R-U-S-T. Sometimes parents spell love N-O. But no matter what the letters, the emotion beneath the wording must be tangible, demonstrable, and sincere.

I pull her closer toward me, telling myself I’m only doing it to steady her. It’s a lie. I want her heat, her smell, the feel of her body pressed against mine.

It means you have until graduation to make her yours. After that, I’m doing all I can to make her mine, and I won’t quit until I do, brother.

THEY STOLE YOUR STYLE BUT THEY COULDN'T STEAL YOUR GLOW

YOU HIDE YOUR UGLY TRUTH SO BEAUTIFULLY AND WHEN YOU REVEAL IT TO THE WORLD YOU'RE EVEN MORE ATTRACTIVE

I A-M R-U-I-N-E-D.

And then, from the other room, we could hear Fudge singing himself to sleep. “M-a-i-n-e spells Maine. F-u-d-g-e spells Fudgie. P-e-t-e-r spells Pee-tah. B-e-e-r spells whiskey.

First item in the crew roster is given name, so I'll input 'Skippy'. Second item is surname-" "The Magnificent." "Really?" "It is entirely appropriate, Joe." "Oh, uh huh, because that's what everyone calls you," I retorted sarcastically, rolling my eyes. Not wanting to argue with him, I typed in 'TheMagnificent'. "Next question is your rank, this file is designed for military personnel." "I'd like 'Grand Exalted Field Marshall El Supremo'." "Right, I'll type in 'Cub Scout'. Next question-" "Hey! You jerk-" "-is occupational specialty." "Oh, clearly that should be Lord God Controller of All Things." "I'll give you that one, that is spelled A, S, S, H, O, L, E. Next-" "Hey! You shithead, I should-" "Age?" I asked. "A couple million, at least. I think." "Mentally, you're a six year old, so that's what I typed in." "Joe, I just changed your rank in the personnel file to 'Big Poopyhead'." Skippy laughed. "Five year old. You're a five year old." "I guess that's fair," he admitted. "Sex? I'm going to select 'n/a' on that one for you," I said. "Joe, in your personnel file, I just updated Sex to 'Unlikely'." "This is not going well, Skippy." "You started it!" "That was mature. Four year old, then. Maybe Terrible Twos." "I give up," Skippy snorted. "Save the damned file and we'll call it even, Ok?" "No problem. We should do this more often, huh?" "Oh, shut up.

Chiar de-a doua zi am început să-mi notez visele când mi le-am amintit dimineaţa. Mai întâi fără convingere, dar după aceea m-au interesat unele observaţii pe care le făceam singur, comparând; de pildă că visele, cel puţin ale mele, n-au sfârşit; de ce, nu ştiu; poate fiindcă moartea e sfârşitul fiecărui vis şi mă trezesc la timp ca să nu mor... Acum m-am întors, se pare, de unde am plecat şi mă întreb dacă nu cumva visez şi guzganii din acest pod. Îmi vine să-i persiflez uneori: Stimaţii mei, scârboşii mei confidenţi, nu existaţi în realitate, îmi pare rău pentru voi, nu sunteţi decât nişte biete ficţiuni. Clipa cînd mă voi trezi vă va omorî...

He arched a brow. “Miss Lahey, are you flirting with me?” “Well, hot stuff, if you have to ask, I’m not doing it right.” His laughter rumbled low, slithering heat underneath my skin. I pulled him to me, backing him against the table, risking a literal firestorm as his lips laid upon mine with a burning promise of— “That’s how babies are made!” I reeled back and knocked over a chair. “Aunt M!” “Sex kills!” “M, seriously.” Mom walked into the kitchen and rolled her eyes. My aunt patted her belly. “It killed my waistline.” Then she cackled. Who was the banshee now? “Ayden and Rory sitting in a tree,” Selena sing-songed, “making b-a-b-b-y-n-g.” “Mom!” “Selena,” Mom admonished. “That’s not the right spelling.

Ponerse en los “zapatos del otro” Ponerse en los “zapatos del otro”, es un buen sistema para poder leer la mente. A menudo nos cruzamos con personas que no entendemos, y que no podemos llegar a comprender la coherencia de sus palabras, actos y reacciones. ¿No les pasó?… Seguramente pensaron en estos casos: ¡qué ganas de poder leerle la mente para entender por qué actúa de esta forma!!!… Creo que la principal razón por la cual no llegamos a comprender del todo en estos casos, es que tratamos de hacerlo utilizando nuestros propios esquemas mentales; en otras palabras, tratamos de entender a esta persona de acuerdo a nuestra forma de pensar, sentir, actuar y -en definitiva- vivir… Y ese es un error, si es que queremos entender realmente qué le está pasando por su cabeza. Si bien hay esquemas mentales similares y que se repinten, cada ser humano es diferente a otro. Sus vivencias, experiencias, familia, educación, valores, todo, absolutamente todo, influye en cómo actúa alguien, en incluso -a veces- hasta casi lo determina. Probemos entonces ponernos realmente en sus zapatos. Analicen, averigüen, piensen y observen… Traten de colocarse en su pellejo. Esto no significa qué harían ustedes en su lugar (si bien este es también un parámetro valido, a veces confunde en estos casos), sino, tratar de entender cómo funciona su mente, quién es y de dónde viene, cómo es su personalidad, cómo actúo anteriormente en casos similares, qué necesidades tiene, cuáles son sus objetivos, inquietudes e intereses, tiene condicionantes externos que lo están afectando, etc., etc., etc… Sé que suena algo de Perogrullo y sabido, pero les aseguro que un una herramienta ¡I M P R E S I O N A N T E M E N T E PODEROSA! Al fin y al cabo, los mayores secretos para lograr algo con éxito generalmente son sonsos y de conocimiento público, lo difícil es tener la conciencia real de lo importante que son y saber aplicarlos adecuadamente. La importancia de “ponerse en los zapatos del otro” se estudia en el Mundo, hay ejercicios bien concretos que demuestran su potencialidad. De hecho, yo tuve real dimensión de todo esto, con ejercicios que hice en Harvard cuando estudié Negociación. Uno, cuando logra comprender verdaderamente a alguien, se le abre un mundo nuevo de posibilidades respecto de esta persona. Es una herramienta con una potencialidad impresionante, así que úsenla con cuidado y prudencia… ¡Pruebelo y me cuentan! Espero respuestas… Gonzalo GUMA

Cine n-a făcut pact cu diavolul n-are rost să trăiască, deoarece el exprimă simbolic esenţa vieţii mai bine decît Dumnezeu. Regretul meu este că diavolul m-a ispitit atît de rar… Dar nici Dumnezeu nu m-a iubit. Creştinii n-au înţeles nici acum că Dumnezeu este mai departe de oameni decît oamenii de el. Îmi închipui un Dumnezeu plictisit pînă dincolo de margini de aceşti oameni care nu ştiu decît să ceară, un Dumnezeu exasperat de trivialitatea creaţiei sale, dezgustat de pămînt şi de cer. Şi-mi închipui un Dumnezeu avîntîndu-se în neant, ca Isus de pe cruce… Oare ce s-ar fi întîmplat dacă soldaţii romani ar fi ascultat ruga lui Isus, dacă l-ar fi luat de pe cruce şi l-ar fi lăsat să plece? În nici un caz el nu s-ar fi dus în altă parte a lumii pentru a predica, ci pentru a muri singur, fără compătimirea oamenilor şi fără lacrimile lor. Chiar dacă Isus n-ar fi cerut soldaţilor eliberarea — din cauza orgoliului —, totuşi îmi este imposibil să cred că această idee nu l-ar fi obsedat. Neapărat Isus a crezut că e fiul lui Dumnezeu, dar aceasta nu l-a putut împiedica, în faţa jertfei pentru alţii, să se îndoiască sau să-i fie frică de moarte. În întreg procesul răstignirii, Isus a avut momente cînd, dacă nu s-ar fi îndoit că e fiul lui Dumnezeu, a regretat că e fiul lui. În faţa morţii, Isus Cristos a regretat că e fiul lui Dumnezeu. Şi dacă a primit moartea, a făcut-o numai pentru a triumfa ideile sale.

Decât cu ruşinea, mai bine cu durerea, Lastocika, să trăieşti. Să ţii minte asta de la mine. Durerea când vine, când îţi bate la uşă, îi deschizi şi gata. Se aşază cu tine la masă, beţi dintr-o cană, îţi înfoaie perna pentru noapte. Ca de o mie de ani începe a trăi cu tine durerea. Ca o fată bătrână te vrea doar pentru ea. Crezi că eu nu m-am zbătut, crezi că n-am plâns? Scoate-ţi un dinte, aruncă-l, şi o să mă înţelegi. Mai straşnic te doare golul decât plinul. Picior mi-a cerut şi i-am dat. Mână mi-a cerut şi i-am dat. Şi, iată, trăiesc. Împreună ieşim din iarnă, împreună coborâm în iad. Fără durere, îmi pare, m-aş risipi ca varul acela de pe perete. Dar cu ruşinea, Lastocika, treaba e groasă. Ruşinea nu-ţi ia nimic, ea îţi adaugă. Intră în tine ca o aşchie şi te umple de puroaie. Pe-o secundă să o primeşti şi nu te mai uită în vecii vecilor. Îţi sare la gât, te încarcă, iar de sub talpa ei drăcească nici moartea nu te scoate. Nici chiar moartea. Să ţii minte asta de la mine.

İnsanlara gönül indirmek, yüreğinin kapılarını herkese açık tutmak, liberal bir tavırdır, ama yalnızca liberal. S e ç k i n bir konukseverliğe yetkin olan yürekler, sıkı sıkıya çekilmiş perdelerinden ve örtülmüş panjurlarından anlaşılırlar: en iyi odalarını boş tutarlar. Neden mi? -"gönül indirmenin" söz konusu o l m a d ı ğ ı konukları bekledikleri için...

i’m pretty sure you have s t a r d u s t running through those v e i n s. - women are some kind of magic.

That one look is like a knife stabbing straight through my heart. A heart that only beats when I’m in close proximity to the beauty sitting in front of me, now.

N-am să uit vreodată privirea ei întunecată pe când mâncam: De ce m-ai cunoscut atât de bătrân? I-am răspuns adevărul: Vârsta nu e cea pe care o ai, ci aceea pe care o simţi.

THE COLONIES OF AMERICA C L O U D . M E D I T E C H . D E S C O N . E V E R G R E E N A FREE STATE IS A CORPORATE STATE   Abruptly

Arta n-are sens dacă nu-i evadare. Dacă nu se naște din disperarea de a fi prizonier. N-am respect pentru arta ce aduce confort și alinare, pentru romane și muzică și pictură ce-ți fac șederea în celulă mai suportabilă. ... Vreau să-mi înțeleg cu luciditate și cinism situația. Suntem prizonieri în închisori concentrice și multiple. Sunt prizonier în mintea mea, care-i prizonieră în corpul meu, care-i prizonier în lume. Scrisul meu e un reflex al demnității mele, e nevoia mea de căutare a lumii făgăduite de propria minte. ... Vreau să scriu nu ca un scriitor, fie el și de geniu, ci cum cânta Efimov (personaj dostoievskian din Netocika Nezvanova – n.m), cu un orgoliu nemăsurat și cu o imperfecțiune sublimă. El găsise calea, care nu se găsește prin tradiție, ci prin har, căci arta este credință și dacă nu e credință nu e nimic. Înțeleg mai bine ca oricine de ce și-a lăsat Efimov vioara să putrezească, de ce Vergiliu și Kafka au vrut să-și transforme capodoperele în cenușă. Fiindcă tăcerea și cenușa sunt căi drepte, pe când muzica și cărțile aruncate în lume sunt rătăciri.

I believe in aristocracy, though—if that is the right word, and if a democrat may use it. Not an aristocracy of power … but … of the sensitive, the considerate.… Its members are to be found in all nations and classes, and all through the ages, and there is a secret understanding between them when they meet. They represent the true human tradition, the one permanent victory of our queer race over cruelty and chaos. Thousands of them perish in obscurity, a few are great names. They are sensitive for others as well as themselves, they are considerate without being fussy, their pluck is not swankiness but the power to endure … E. M. Forster, “What I Believe,”         in Two Cheers for Democracy             Contents   Cover   Title Page   Copyright   Dedication   Epigraph   Preface   Are You Highly Sensitive? A Self-Test   1  The Facts About Being Highly Sensitive: A (Wrong) Sense of Being Flawed   2  Digging Deeper: Understanding Your Trait for All That It Is

I think for only a minute. S-T-E-P-H-E-N H-A-W-K-I-N-G, I spell out. I want to know how he does ordinary stuff, like eating and drinking. After all, he’s a grown man. Does his wife put him on the toilet? He has kids. How does he manage to be a dad? And I want to know about his talking devices, the supercool computers that help him talk and do really hard math problems, like finding black holes in space.

I’m adrift, suspended in a pool of senselessness, but something about her keeps tugging, sparking my nerves, errant currents pushing me to the surface of something—an emotional revelation—that trembles into existence only to evaporate, seconds later, as if it might be terrified to exist. This goes on and on and on and on and on Lightyears. Eons. over and over whispers of clarity g a s p s o f o x y g e n and I’m tossed back out to sea.

Era vanjos si viu, trupul, in toata goliciunea lui de femeie de douazeci de ani, tare, dar fara niciun os aparent, ca al felinelor. Pielea neteda si alba avea luciri de sidef. Toate liniile incepeau, fara sa se vada cum, asa ca ale lebedei, din ocoluri. Sanii robusti, din cauza mainii mele petrecute pe sub talie, prelungeau gratios, ca niste fructe oferite, cosul pieptului, ca sub ei, spre pantec, caderea sa fie brusca. Picioarele aveau coapsele tari, abia lipite inauntru cand erau alaturi, lung arcuite in afara, din sold la genunchi, ca si cand feminitatea ei ar fi fost intre doua paranteze fine, prelungi. Cu toata inversunarea impotrivirii, mi-am apropiat gura de a ei, dar cand am simtit-o moale si buna ca un miez bun de fruct, i-am dat dintr-o data drumul si-am sarit in mijlocul dormitorului, ca de frica unui sarpe. S-a ridicat infuriata, apriga, in genunchi si in aceeasi clipa mi-a zburat in cap cartea... si de abia am avut timp sa ma feresc, caci flaconul cu apa de colonia de pe masa a zburat si el, prabusind in spatele meu o etajera cu vasul de flori cu tot, facandu-se cioburi. Daca ma lovea, nu stiu ce s-ar fi putut intampla. M-ar fi desfigurat, poate m-ar fi ucis chiar. Era fara indoiala un paroxism, o unda de nebunie in furia ei, caci avea in joc aceeasi frenezie ca animalele din jungla. Niciodata n-o iubeam atat de mult ca in asemenea clipe si ar fi putut sa ma omoare, dar la ispita asta n-as fi renuntat. E ceea ce n-am intalnit niciodata la o femeie, aceasta impresie de a te juca pasionat cu o pantera intaratata.

There are Christian fiction writers and then there are Christians who write fiction. There is Christian fiction, then there is what some consider to be church fiction or church drama. You have some authors who didn’t necessarily set out to write Christian fiction, but they were placed in that category by either their publisher or the book stores simply shelve them that way. And of course you have the writers whose work is categorized as Christian fiction but they do not write for a Christian fiction imprint, which means they are not necessarily writing with any type of guidelines. I can’t speak for any other Christian fiction author or author who either chose or by default was placed in the Christian fiction category, but I am a Christian fiction writer who writes for a Christian fiction imprint. That is my choice on purpose. I’ll be the first to admit that yes, I have a ghost writer; the Holy Ghost! I take dictation from the Holy Spirit when I write my stories. My Holy Spirit does not curse nor does He describe explicit sex scenes for me to deliver to God’s people. I write Christian fiction, not inspirational fiction, not faith based fiction or anything else. Christ is in what I do “CHRISTian” fiction. I’m not worrying about “keepin’” it real. The Bible is as real as it gets and if the Holy Spirit didn’t instruct the authors of the Bible to curse people out and describe explicit sex scenes, then why on earth should He start using me to do it now? So my concern is not about “keepin’ it real” for the world as much as it is keepin’ it holy for the Kingdom. My ultimate goal is, yes, to please the readers, but I must first please God. P.S. Maybe Peter did curse. But even the author of the Bible didn’t feel the need to write the actual curse words.

Mr. Today’s Clue: FOLLOW THE DOTS AS THE TRAVELING SUN, MAGNIFY, FOCUS, EVERY ONE. STAND ENROBED WHERE YOU FIRST SAW ME, UTTER IN ORDER; REPEAT TIMES THREE. SAM & LANI’S TAP SYSTEM: A=1 TAP B=2 TAPS C=3 TAPS D=4 TAPS E=5 TAPS OR 1 SLAP F=6 TAPS OR 1 SLAP 1 TAP G=7 OR 1 SLAP 2 TAPS H=8 OR 1 SLAP 3 TAPS I=9 OR 1 SLAP 4 TAPS J=10 OR 2 SLAPS K=11 OR 2 SLAPS 1 TAP L=12 OR 2 SLAPS 2 TAPS M=13 OR 2 SLAPS 3 TAPS N=14 OR 2 SLAPS 4 TAPS 0=15 OR 3 SLAPS p=16 OR 3 SLAPS 1 TAP Q=17 OR 3 SLAPS 2 TAPS R=18 OR 3 SLAPS 3 TAPS S=19 OR 3 SLAPS 4 TAPS T=20 OR 4 SLAPS U=21 OR 4 SLAPS 1 TAP V=22 OR 4 SLAPS 2 TAPS W=23 OR 4 SLAPS 3 TAPS X=24 OR 4 SLAPS 4 TAPS Y=25 OR 5 SLAPS Z=26 OR 5 SLAPS 1 TAP

For now, the Simple Daily Practice means doing ONE thing every day. Try any one of these things each day: A) Sleep eight hours. B) Eat two meals instead of three. C) No TV. D) No junk food. E) No complaining for one whole day. F) No gossip. G) Return an e-mail from five years ago. H) Express thanks to a friend. I) Watch a funny movie or a stand-up comic. J) Write down a list of ideas. The ideas can be about anything. K) Read a spiritual text. Any one that is inspirational to you. The Bible, The Tao te Ching, anything you want. L) Say to yourself when you wake up, “I’m going to save a life today.” Keep an eye out for that life you can save. M) Take up a hobby. Don’t say you don’t have time. Learn the piano. Take chess lessons. Do stand-up comedy. Write a novel. Do something that takes you out of your current rhythm. N) Write down your entire schedule. The schedule you do every day. Cross out one item and don’t do that anymore. O) Surprise someone. P) Think of ten people you are grateful for. Q) Forgive someone. You don’t have to tell them. Just write it down on a piece of paper and burn the paper. It turns out this has the same effect in terms of releasing oxytocin in the brain as actually forgiving them in person. R) Take the stairs instead of the elevator. S) I’m going to steal this next one from the 1970s pop psychology book Don’t Say Yes When You Want to Say No: when you find yourself thinking of that special someone who is causing you grief, think very quietly, “No.” If you think of him and (or?) her again, think loudly, “No!” Again? Whisper, “No!” Again, say it. Louder. Yell it. Louder. And so on. T) Tell someone every day that you love them. U) Don’t have sex with someone you don’t love. V) Shower. Scrub. Clean the toxins off your body. W) Read a chapter in a biography about someone who is an inspiration to you. X) Make plans to spend time with a friend. Y) If you think, “Everything would be better off if I were dead,” then think, “That’s really cool. Now I can do anything I want and I can postpone this thought for a while, maybe even a few months.” Because what does it matter now? The planet might not even be around in a few months. Who knows what could happen with all these solar flares. You know the ones I’m talking about. Z) Deep breathing. When the vagus nerve is inflamed, your breathing becomes shallower. Your breath becomes quick. It’s fight-or-flight time! You are panicking. Stop it! Breathe deep. Let me tell you something: most people think “yoga” is all those exercises where people are standing upside down and doing weird things. In the Yoga Sutras, written in 300 B.C., there are 196 lines divided into four chapters. In all those lines, ONLY THREE OF THEM refer to physical exercise. It basically reads, “Be able to sit up straight.” That’s it. That’s the only reference in the Yoga Sutras to physical exercise. Claudia always tells me that yogis measure their lives in breaths, not years. Deep breathing is what keeps those breaths going.

This book first arose out of a passage in Borges, out of the laughter that shattered, as I read the passage, all the familiar landmarks of my thought—our thought that bears the stamp of our age and our geography—breaking up all the ordered surfaces and all the planes with which we are accustomed to tame the wild profusion of existing things, and continuing long afterwards to disturb and threaten with collapse our age-old distinction between the Same and the Other. This passage quotes a ‘certain Chinese encyclopaedia’ in which it is written that ‘animals are divided into: (a) belonging to the Emperor, (b) embalmed, (c) tame, (d) suckling pigs, (e) sirens, (f) fabulous, (g) stray dogs, (h) included in the present classification, (i) frenzied, (j) innumerable, (k) drawn with a very fine camelhair brush, (l) et cetera, (m) having just broken the water pitcher, (n) that from a long way off look like flies’. In the wonderment of this taxonomy, the thing we apprehend in one great leap, the thing that, by means of the fable, is demonstrated as the exotic charm of another system of thought, is the limitation of our own, the stark impossibility of thinking that.

M e i n u n g e n u n d F i s c h e. - Man ist Besitzer seiner Meinungen, wie man Besitzer von Fischen ist, - insofern man nämlich Besitzer eines Fischteiches ist. Man muss fischen gehen und Glück haben, - dann hat man s e i n e Fische, s e i n e Meinungen. Ich rede hier von lebendigen Meinungen, von lebendigen Fischen. Andere sind zufrieden, wenn sie ein Fossilien-Cabinet besitzen - und, in ihrem Kopfe, "Ueberzeugungen" - (Menschliches, Allzumenschliches II/2, 317)

A - ALPHA B - BRAVO C - CHARLIE D - DELTA E - ECHO F - FOXTROT G - GOLF H - HOTEL I - INDIA J - JULIETT K - KILO L - LIMA M - MIKE N - NOVEMBER O - OSCAR P - PAPA Q - QUEBEC R - ROMEO S - SIERRA T - TANGO U - UNIFORM V - VICTOR W - WHISKEY       X - X-RAY Y - YANKEE Z - ZULU

P h y j s l y d d q f d z x g a s g z z q q e h x g k f n d r x u j u g I o c y t d x v k s b x h h u y p o h d v y r y m h u h p u y d k j o x p h e t o z l s l e t n p m v f f o v p d p a j x h y y n o j y g g a y m e q y n f u q l n m v l y f g s u z m q I z t l b q q y u g s q e u b v n r c r e d g r u z b l r m x y u h q h p z d r r g c r o h e p q x u f I v v r p l p h o n t h v d d q f h q s n t z h h h n f e p m q k y u u e x k t o g z g k y u u m f v I j d q d p z j q s y k r p l x h x q r y m v k l o h h h o t o z v d k s p p s u v j h d.

Sublime Books The Known World, by Edward P. Jones The Buried Giant, by Kazuo Ishiguro A Thousand Trails Home, by Seth Kantner House Made of Dawn, by N. Scott Momaday Faithful and Virtuous Night, by Louise Glück The Left Hand of Darkness, by Ursula K. Le Guin My Sentence Was a Thousand Years of Joy, by Robert Bly The World Without Us, by Alan Weisman Unfortunately, It Was Paradise, by Mahmoud Darwish Collected Fictions, by Jorge Luis Borges, trans. Andrew Hurley The Xenogenesis Trilogy, by Octavia E. Butler Map: Collected and Last Poems, by Wisława Szymborska In the Lateness of the World, by Carolyn Forché Angels, by Denis Johnson Postcolonial Love Poem, by Natalie Diaz Hope Against Hope, by Nadezhda Mandelstam Exhalation, by Ted Chaing Strange Empire, by Joseph Kinsey Howard Tookie’s Pandemic Reading Deep Survival, by Laurence Gonzales The Lost City of the Monkey God, by Douglas Preston The House of Broken Angels, by Luis Alberto Urrea The Heartsong of Charging Elk, by James Welch Selected Stories of Anton Chekhov, trans. Richard Pevear and Larissa Volokhonsky The Sound of a Wild Snail Eating, by Elisabeth Tova Bailey Let’s Take the Long Way Home, by Gail Caldwell The Aubrey/Maturin Novels, by Patrick O’Brian The Ibis Trilogy, by Amitav Ghosh The Golden Wolf Saga, by Linnea Hartsuyker Children of Time, by Adrian Tchaikovsky Coyote Warrior, by Paul VanDevelder Incarceration Felon, by Reginald Dwayne Betts Against the Loveless World, by Susan Abulhawa Waiting for an Echo, by Christine Montross, M.D. The Mars Room, by Rachel Kushner The New Jim Crow, by Michelle Alexander This Is Where, by Louise K. Waakaa’igan I Will Never See the World Again, by Ahmet Altan Sorrow Mountain, by Ani Pachen and Adelaide Donnelley American Prison, by Shane Bauer Solitary, by Albert Woodfox Are Prisons Obsolete?, by Angela Y. Davis 1000 Years of Joys and Sorrows, by Ai Weiwei Books contain everything worth knowing except what ultimately matters. —Tookie * * * If you are interested in the books on these lists, please seek them out at your local independent bookstore. Miigwech! Acknowledgments

Sometimes you don’t realize you are h o l d i n g yourself together until you aren’t anymore. Suddenly, you’re not the same person you thought you were j u s t m o m e n t s   before. No. You are not okay. You are not fine. But you will be. When I say, you will be okay, I do not mean you will wake up one day and be the same person you were before the pain. Pain changes a person. But, you will discover a new version of yourself. One who has experienced the great sadness that only follows a great loss. One who knows the value of a good cry. One who knows that even after the coldest of winters, spring will still arrive.

From his beach bag the man took an old penknife with a red handle and began to etch the signs of the letters onto nice flat pebbles. At the same time, he spoke to Mondo about everything there was in the letters, about everything you could see in them when you looked and when you listened. He spoke about A, which is like a big fly with its wings pulled back; about B, which is funny, with its two tummies; or C and D, which are like the moon, a crescent moon or a half-full moon; and then there was O, which was the full moon in the black sky. H is high, a ladder to climb up trees or to reach the roofs of houses; E and F look like a rake and a shovel; and G is like a fat man sitting in an armchair. I dances on tiptoes, with a little head popping up each time it bounces, whereas J likes to swing. K is broken like an old man, R takes big strides like a soldier, and Y stands tall, its arms up in the air, and it shouts: help! L is a tree on the river's edge, M is a mountain, N is for names, and people waving their hands, P is asleep on one paw, and Q is sitting on its tail; S is always a snake, Z is always a bolt of lightning, T is beautiful, like the mast on a ship, U is like a vase, V and W are birds, birds in flight; and X is a cross to help you remember.

Një natë Grue a hyjneshë, e mbështjellun n'errsi të natës, zbriti nga sfera të panjoftuna ndër odat e mia dhe u shtrue një fllad, një e kandshme ndjesi, një heshtje parathanse zemrën don të ma përpijë, vetëm që ora këndon kangën e thjeshtë të natës -jo -jo! dhe diku larg dëgjohen tingujt e kangës Grue a hyjneshë m'erdhi nga gjin' i errsinës... Që! frymën ia ndjej dhe zemrën që rreh prej fellsinës. Buzët e njoma të saj, Syt e zez e të mdhaj me hamnoni vijash të bindshme premtojnë një dashni të hijshme (ashtu dhe akordi i heshtjes frytin e ambël të marrveshtjes). Dhe njëmend! At natë vallzuen ndjesit ejona më një valle dëfryese, pa marrun frymë...

He imagined a town called A. Around the communal fire they’re shaping arrowheads and carving tributes o the god of the hunt. One day some guys with spears come over the ridge, perform all kinds of meanness, take over, and the new guys rename the town B. Whereupon they hang around the communal fire sharpening arrowheads and carving tributes to the god of the hunt. Some climatic tragedy occurs — not carving the correct tributary figurines probably — and the people of B move farther south, where word is there’s good fishing, at least according to those who wander to B just before being cooked for dinner. Another tribe of unlucky souls stops for the night in the emptied village, looks around at the natural defenses provided by the landscape, and decides to stay awhile. It’s a while lot better than their last digs — what with the lack of roving tigers and such — plus it comes with all the original fixtures. they call the place C, after their elder, who has learned that pretending to talk to spirits is a fun gag that gets you stuff. Time passes. More invasions, more recaptures, D, E, F, and G. H stands as it is for a while. That ridge provides some protection from the spring floods, and if you keep a sentry up there you can see the enemy coming for miles. Who wouldn’t want to park themselves in that real estate? The citizens of H leave behind cool totems eventually toppled by the people of I, whose lack of aesthetic sense if made up for by military acumen. J, K, L, adventures in thatched roofing, some guys with funny religions from the eastern plains, long-haired freaks from colder climes, the town is burned to the ground and rebuilt by still more fugitives. This is the march of history. And conquest and false hope. M falls to plague, N to natural disaster — same climatic tragedy as before, apparently it’s cyclical. Mineral wealth makes it happen for the O people, and the P people are renowned for their basket weaving. No one ever — ever — mentions Q. The dictator names the city after himself; his name starts with the letter R. When the socialists come to power they spend a lot of time painting over his face, which is everywhere. They don’t last. Nobody lasts because there’s always somebody else. They all thought they owned it because they named it and that was their undoing. They should have kept the place nameless. They should have been glad for their good fortune, and left it at that. X, Y, Z.

Nu pot să nu mă întreb dacă străvechile noastre amintiri, cele care ne străbat viața atât de limpezi, pe când mii de alte momente, poate mai importante, ne-au ieșit din memorie, dacă, de asemenea, visele care ne obsedează cu claritatea lor, și care par a fi alcătuite din aceeași substanță cu amintirile noastre obsedante, nu sunt un astfel de joc, un test, o probă pe care trebuie să o trecem în această inexplicabilă aventură a vieții. Poate că bătaia inimii noastre nu-i decât metronomul care măsoară timpul ce ne este dat pentru aflarea răspunsului. Poate că e vai de noi dacă am ajuns la ultima bătaie și n-am înțeles nimic din imensul puzzle în care trăim. Poate că, dacă-am afla rezolvarea și-am da răspunsul, am fi eliberați din celula marelui penitenciar, sau măcar am urca un nivel al său spre eliberare. Șoricelul alb care aleargă pe culoare de plexiglas nu știe că i se testează memoria, el doar își trăiește viața. Creierul lui nu e capabil să se întrebe: De ce sunt aici? Ce-i cu labirintul ăsta în care m-am pomenit? Oare nu e însuși labirintul, cu simetriile lui, cu bucățica lui de brânză de la capătul celui mai îndepărtat culoar, semnul unei lumi superioare, al unei inteligențe față de care biata mea minte e doar o bâjbâială în beznă?

dacă n-aş fi fost silit să vorbesc, n-aş fi vorbit niciodată. pînă la şase ani nu mi-au cerut-o nu i-am iertat nici pentru faptul că m-au dat la şcoală, unde a trebuit să vorbesc, iar mai tîrziu să mă străduiesc să le semăn celorlalţi, care vorbeau de zor şi dădeau din mîini şi din picioare, năucindu-mă cu viaţa lor. chiar şi astăzi vorbesc doar cu spaimă, pentru că locuiesc tot acolo, sub clopot, iar vorbirea îmi face rău. n-am nimic de spus în vorbire umană, unde totul este întîmplare şi zarvă. mă prefac însă cu o anume dibăcie că vorbesc, iar afară se aud sunete aproape omeneşti, dar în gîtlej e un muget analfabet şi inform, care n-are de a face cu vorbitul. mai rău e însă că ştiinţa tăcerii mele s-a dus, s-a dus şi îngerul care mi-a stat la căpătîi pînă la şase ani, s-a dus şi omul care putea fi alt om, tăcînd în aşa fel încît, la capătul multor ani de muţenie, să poată dezvălui ştiinţa cea mai neiertătoare a ştiinţelor, singura care ar fi putut face moartea mai suportabilă şi maşinile mai îngăduitoare. şi a fost bine, pentru că stăteam sub vorbire ca sub un clopot de fontă perfect ermetic. ascundeam acolo o ştiinţă pe care, la şase ani, m-au silit să o pierd. îl vedeam pe înger nu în somn, ci aievea, ziua-n amiaza mare, cînd realitatea e de netăgăduit.

Michelle: Phone. That had to be my phone waking me up. My hand swept across the nightstand until it found the vibrating hunk of silicone. "Hello." "Michelle, It's Gordon from the Cobb County Sheriff's Office. We need you to deal with some illegally bred magical creatures." The sound of barking and shouting followed his voice. "What are they?" "We don't know. I can tell you what they look like. Henri was one of the responding and he's never heard of these things. I think they're new." Blech. I rolled out of bed to start getting dressed. Henri was an old vampire. I'm not sure how old. But old enough to take his word on something like this. "Gordon, tell me what these things look like." "I'd say someone found the stupidest chihuahua in the city and then did something to give it wings and magic." "Great! How do I get there?" I wrote down the address and a few directions. "That's the mayor's place, isn't it? "Yep and he's not happy.

91 He who dwells in  a the shelter of the Most High         will abide in  b the shadow of the Almighty. 2    I will say [1] to the LORD, “My  c refuge and my  d fortress,         my God, in whom I  e trust.”     3 For he will deliver you from  f the snare of the fowler         and from the deadly pestilence. 4    He will  g cover you with his pinions,         and under his  h wings you will  i find refuge;         his  j faithfulness is  k a shield and buckler. 5     l You will not fear  m the terror of the night,         nor the arrow that flies by day, 6    nor the pestilence that stalks in darkness,         nor the destruction that wastes at noonday.     7 A thousand may fall at your side,         ten thousand at your right hand,         but it will not come near you. 8    You will only look with your eyes         and  n see the recompense of the wicked.     9 Because you have made the LORD your  o dwelling place—         the Most High, who is my  c refuge

... the taxonomic division of animals in a lost Chinese encyclopedia... (a) those that belong to the emperor; (b) embalmed ones; (c) those that are trained; (d) suckling pigs; (e) mermaids; (f) fabulous ones; (g) stray dogs; (h) those that are included in this classification; (i) those that tremble as if they were mad; (j) innumerable ones; (k) those that are drawn with a very fine camel's hair brush; (l) etcetera; (m) those that have just broken the flower vase; (n) those that at a distance resemble flies.

A peels an apple, while B kneels to God, C telephones to D, who has a hand On E’s knee, F coughs, G turns up the sod For H’s grave, I do not understand But J is bringing one clay pigeon down While K brings down a nightstick on L’s head, And M takes mustard, N drives to town, O goes to bed with P, and Q drops dead, R lies to S, but happens to be heard By T, who tells U not to fire V For having to give W the word That X is now deceiving Y with Z, Who happens, just now to remember A Peeling an apple somewhere far away.

Cea mai minunată femeie din lume este cea care te iubeşte cu adevărat şi pe care-o iubeşti cu adevărat. Nimic altceva nu contează. Odată, pe vremea liceului, umblam pe bulevard cu un prieten, doi puşti zăluzi şi frustraţi care dădeau note «gagicilor» şi vorbeau cu atât mai scabros cu cât erau, de fapt, mai inocenţi erotic. Ce fund are una, ce balcoane are alta... Femeile nu erau nimic altceva pentru noi decât nişte obiecte de lux, ca automobilele lustruite din vitrinele magazinelor «Volvo» sau «Maserati»: nu ne imaginam cu adevărat că vom avea şi noi una vreodată. Prin dreptul cinematografului Patria am zărit o tipă trăznitoare. Am rămas înlemniţi: ce pulpe în ciorapi de plasă neagră, ce fund rotund şi ce mijloc subţire, ce ţoale pe ea, ce plete de sârmă roşie, răsucită în mii de feluri... Ne-am învârtit în jurul ei ca s-o vedem şi din faţă: cum putea avea aşa pereche de ţâţe, aşa de perfecte cum numai în albumele de artă — care pe-atunci ne ţineau loc de Penthouse—mai văzuserăm? Pentru cine era o astfel de fiinţă, cum putea fi o noapte de sex cu ea? Până la urmă ne-am aşezat la coadă la bilete, fără s-o scăpăm din ochi şi fără să-ncetăm comentariile. Când, îl auzim pe unul, un tip destul de jegos care stătea şi el la coadă, mâncând seminţe, înaintea noastră: «E bună paraşuta asta, nu? V-ar place şi vouă, ciutanilor... Da' ascultaţi-mă pe mine, c-am fumat destule ca ea: cât o vedeţi de futeşă, să ştiţi că e pe undeva un bărbat sătul de ea până peste cap! Poa'să fie cea mai mişto din lume, poa'să fie şi Brijibardo, că tot i-e drag vreunuia de ea ca mie de nevastă-mea...» Am fost mult mai şocat de remarcile astea decât mi-aş fi imaginat. Cum să te plictiseşti de frumuseţea însăşi, de neatins şi de neconceput? De cea pentru care ţi-ai da şi pielea de pe tine? Ce ar putea dori un bărbat mai mult decât să-şi poată trece braţul în jurul mijlocului ei, să poată privi minute-n şir în ochii ei, să o întindă încetişor pe pat... Să o scoată din învelişul ei de dantelă mătăsoasă... De-aici încolo imaginaţia mea se bloca, nu-mi puteam închipui cum e să faci dragoste. De câte ori mă gândeam cum ar fi, vedeam doar un ocean roz care se răsuceşte asupra ta şi te sufocă... Am cunoscut apoi femei reale, femei imaginare, femei din vis, femei din cărţi, femei din reclame, femei din filme, femei din videoclipuri. Femei din revistele porno. Fiecare altfel şi fiecare cu altceva de oferit. M-am îndrăgostit de câteva şi de fiecare dată a fost la fel: primul semn că aş putea-o iubi a fost mereu că nu m-am putut gândi, văzând-o, «cât de futeşă e». Chiar dacă era. Bărbaţii au creierul impregnat de hormoni. Nici cel mai distins intelectual nu e altfel, până şi el, la orice vârstă, îşi imaginează cum ar face-o cu fata plictisită, necunoscută, de lângă el. Dar când cunoşti cea mai minunată femeie din lume, care e cea pe care o poţi iubi, semnul este, trebuie să fie, că nici pulpele, nici «balcoanele» nu se mai văd, de parcă hormonii sexului şi-ai agresivităţii s-ar retrage din creierul tău tumefiat şi l-ar lăsa inocent ca un creier de copil şi translucid ca o corniţă de melc. Facem sex cu un creier de bărbat, dar iubim cu unul de copil, încrezător, dependent, dornic de a da şi a primi afecţiune. Femeile minunate din viaţa mea, toate cele pe care le-am iubit cu adevărat şi care-au răspuns cu dragoste dragostei mele, au fost într-un fel necorporale, au fost bucurie pură, nevroză pură, experienţă pură. Senzualitatea, uneori dusă până foarte departe, nu a fost decât un ingredient într-o aventură complexă şi epuizantă a minţii. Pentru mine nu există, deci, «cea mai minunată» în sensul de 90-60-90, nici în cel de blondă, brună sau roşcată, înaltă sau minionă, vânzătoare sau poetă. Cea mai minunată este cea cu care am putut avea un copil virtual numit «cuplul nostru», «dragostea noastră».

Diallo, a West African immigrant in New York, matched a description of a rapist. Four white officers questioned him, and when the unarmed Diallo started to pull out his wallet, they decided it was a gun and fired forty-one shots. The underlying neurobiology concerns “event-related potentials” (ERPs), which are stimulus-induced changes in electrical activity of the brain (as assessed by EEG—electroencephalography). Threatening faces produce a distinctive change (called the P200 component) in the ERP waveform in under two hundred milliseconds. Among white subjects, viewing someone black evokes a stronger P200 waveform than viewing someone white, regardless of whether the person is armed. Then, a few milliseconds later, a second, inhibitory waveform (the N200 component) appears, originating from the frontal cortex—“Let’s think a sec about what we’re seeing before we shoot.” Viewing a black individual evokes less of an N200 waveform than does seeing someone white. The greater the P200/N200 ratio (i.e., the greater the ratio of I’m-feeling-threatened to Hold-on-a-sec), the greater the likelihood of shooting an unarmed black individual.

PSALM 91 He who dwells in  a the shelter of the Most High         will abide in  b the shadow of the Almighty. 2    I will say [1] to the LORD, “My  c refuge and my  d fortress,         my God, in whom I  e trust.”     3 For he will deliver you from  f the snare of the fowler         and from the deadly pestilence. 4    He will  g cover you with his pinions,         and under his  h wings you will  i find refuge;         his  j faithfulness is  k a shield and buckler. 5     l You will not fear  m the terror of the night,         nor the arrow that flies by day, 6    nor the pestilence that stalks in darkness,         nor the destruction that wastes at noonday.     7 A thousand may fall at your side,         ten thousand at your right hand,         but it will not come near you. 8    You will only look with your eyes         and  n see the recompense of the wicked.     9 Because you have made the LORD your  o dwelling place—         the Most High, who is my  c refuge [2]— 10     p no evil shall be allowed to befall you,          q no plague come near your tent.     11  r For he will command his  s angels concerning you         to  t guard you in all your ways. 12    On their hands they will bear you up,         lest you  u strike your foot against a stone. 13    You will tread on  v the lion and the  w adder;         the young lion and  x the serpent you will  y trample underfoot.     14 “Because he  z holds fast to me in love, I will deliver him;         I will protect him, because he  a knows my name. 15    When he  b calls to me, I will answer him;         I will be with him in trouble;         I will rescue him and  c honor him. 16    With  d long life I will satisfy him         and  e show him my salvation.

Cynnie’s disappeared while I’ve shut up shop. So has Ty, without even giving me a hug. He’s getting a dozen noogies for that the next time I see him. I lock up, checking and double-checking my security. On the way back from checking the manual lock on the fire escape door, I find the dress Cynnie was wearing draped across the foot of the staircase up into the loft like a fallen flower petal. “Baby?” Her wild giggle answers me. Grinning, I scoop up the dress and carry it up the stairs. I expect her to be n*ked in the bed, but she’s not. There’s no sign of her. “Baby, where are you?” Another wild giggle. With the open plan of my apartment, the stairwell, and the screen of trees in the loft, the acoustics can be weird. I was sure the first giggle came from upstairs. Now, it sounds like her giggle is coming from downstairs. “Come out, come out, wherever you are, bumble baby,” I call. Insane giggles. I spin around in place on the landing, trying to locate the source of those irresistible giggles. “When I find you, I’m going to b*te my bumble very hard on her b*ttom,” I growl. “I sting you!” That was definitely from my bedroom. I tear through the doorway and look around. No naughty bumble in my bed. I yank open the closet doors. No naughty bumble in my closets. There aren’t many hiding places in my bedroom. There’s no way she could fit between the trees. Then I spot the black rectangle half-hidden in the rumpled bedding. A phone. She’s put it on speaker and dimmed the screen. That sneaky little bee. I grab the phone and growl into it. “I’m going to find you.” “I fly away!” “You’ll never get away from me, little girl. And when I catch you, I’m going to eat you up.” I grip the phone, so turned on my hand shakes, muscles bunching. I pant into the phone. “I’m going to find you, wherever you are, and rail you into the ground.” She squees. There’s a very faint echo, and I realize where she is. Game on.

POMPIERUL: Nu vreţi să vă spun nişte poveşti? DOAMNA SMITH: Vai, cum să nu, sunteţi o comoară. (îl îmbrăţişează.) DOMNUL SMITH, DOAMNA MARTIN, DOMNUL MARTIN: Da, da, poveşti, bravo, bravo! (Aplaudă.) POMPIERUL: Interesant e că poveştile pompierilor sunt toate adevărate şi trăite. POMPIERUL: Vorbesc despre lucruri pe care le-am trăit pe pielea mea. Realitatea şi numai realitatea. Nimic din cărţi. DOMNUL MARTIN: Aşa e, nu în cărţi găseşti adevărul, ci în viaţă. DOAMNA SMITH: Daţi-i drumul! DOMNUL MARTIN: Daţi-i drumul! DOAMNA MARTIN: Linişte, începe. POMPIERUL tuşeşte de mai multe ori: Iertaţi-mă, dar nu vă mai uitaţi aşa la mine. Mă jenez. Ştiţi că sunt timid. DOAMNA SMITH: Ce comoară de om! (Îl îmbrăţişează.) POMPIERUL: Încerc totuşi să încep. Dar promiteţi-mi că nu ascultaţi. DOAMNA MARTIN: Păi, dacă nu ascultăm, n-auzim nimic. POMPIERUL: La asta nu m-am gândit! DOAMNA SMITH: V-am zis eu: are suflet de copil. DOMNUL MARTIN, DOMNUL SMITH: Vai ce copil mic şi scump! (îl îmbrăţişează.) DOAMNA MARTIN: Curaj. POMPIERUL: Bine. (Tuşeşte, apoi începe cu o voce tremu-rând de emoţie.) Câinele şi boul, fabulă experimentală: „într-o bună zi, alt bou l-a întrebat pe alt câine: «Tu de ce nu ţi-ai înghiţit trompa? — Pardon, i-a răspuns câinele, am crezut că-s elefant.»

The Fellowship of the Believers 42And  a they devoted themselves to the apostles’  b teaching and the  c fellowship, to  d the breaking of bread and the prayers. 43And awe [5] came upon every soul, and  e many wonders and signs were being done through the apostles. 44And all who believed were together and  f had all things in common. 45And  f they were selling their possessions and belongings and distributing the proceeds to all, as any had need. 46And day by day,  g attending the temple  h together and  i breaking bread in their homes, they received their food  j with glad and generous hearts, 47praising God and  k having favor with all the people. And the Lord  l added to their number  m day by day those who  n were being saved.

8for  b at one time you were  c darkness, but now you are light in the Lord.  d Walk as children of light 9(for  e the fruit of light is found in all that is good and right and true), 10and  f try to discern what is pleasing to the Lord. 11 g Take no part in the  h unfruitful  i works of darkness, but instead  j expose them. 12For  k it is shameful even to speak of the things that they do in secret. 13But when  l anything is exposed by the light, it becomes visible, 14for anything that becomes visible is light. Therefore it says,      m “Awake, O sleeper,         and  n arise from the dead,     and  o Christ will shine on you.” 15 p Look carefully then how you walk, not as unwise but as wise, 16 p making the best use of the time, because  q the days are evil.

Era o noapte minunată, cum numai în tinereţe pot fi nopţile, iubite cititorule. Bolta înstelată era atât de luminoasă, încât, privind-o, te întrebai fără să vrei: cum e cu putinţă oare, ca sub firmamentul acesta de vrajă să mai existe şi oameni posomorâţi ori cu toane? E foarte tinerească, desigur, şi această întrebare, iubite cititorule, deie Domnul ca ea să-ţi însenineze cât mai des sufletul! Alunecând însă cu gândul la feluriţi oameni îmbufnaţi şi cu toane, mi-am amintit şi de starea mea sufletească în tot cursul acelei zile. Un sentiment ciudat de înstrăinare puse pe nesimţite stăpânire pe mine, chiar din zori. Încercam senzaţia penibilă a omului însingurat care deodată se simte părăsit şi uitat de toţi. Oricine este în drept, fireşte, să mă întrebe: dar cine erau aceşti „toţi"? de vreme ce, în cei opt ani de când locuiesc aici, la Petersburg, n-am reuşit să leg aproape nici o cunoştinţă. Şi ce rost ar avea, la ce mi-ar folosi de fapt asemenea cunoştinţe, când, fără să fi cunoscut pe cineva direct, am ajuns să cunosc aproape tot Petersburgul! De aceea am şi avut impresia că mă pără¬sesc toţi, când oraşul întreg s-a ridicat deodată cu tot calabalâcul, pornind într-un exod grăbit spre localităţile de vilegiatură din împrejurimile capitalei. Îngrozit la gândul că rămân singur, am hoinărit trei zile la rând pe străzi, pradă unei tristeţi cople¬şitoare şi fără a izbuti să-mi dau seama de ceea ce se petrece cu mine. Fie că mergeam pe Bulevardul Nevski, fie că străbăteam parcul sau rătăceam de-a lungul cheiului — nu mai întâlneam acum nici un chip cunoscut, nici unul din oamenii aceia cu care mă obişnuisem a da ochii în cutare loc, la cutare oră, ani de-a rândul. Ei nu mă cunoscuseră, desigur, dar eu îi cunoşteam... Îi cunoşteam de aproape, căci le studiasem atât de bine chipurile, încât am ajuns să le admir când sunt voioase şi mă simt tare abătut când le văd întunecate. Am ajuns chiar să leg un fel de prietenie cu un bătrânel, pe care, nu e zi de la Dumnezeu, să nu-l întâlnesc, la aceeaşi oră, pe Fontanka. Are o înfăţişare atât de gravă şi e atât de cufundat în gânduri! Tot timpul mormăie ceva pe sub nas, gesticulează cu mâna stângă, iar în dreapta ţine un baston lung, noduros, cu măciulia aurită. Chiar şi el m-a observat şi manifestă faţă de mine o simpatie sinceră. Sunt convins că, dacă s-ar întâmpla să nu fiu la ora obişnuită şi pe locul ştiut de pe Fontanka, l-ar cuprinde ipohondria. Iată de ce câteodată aproape că ne şi salutăm, mai ales când amândoi suntem în bună dispoziţie. Mai deunăzi, după ce nu ne văzusem două zile la rând, întâlnindu-ne a treia zi, printr-o pornire spontană, duserăm involuntar mâinile la pălărie; ne oprirăm totuşi la timp, stăpânindu-ne gestul şi trecurăm cu simpatie unul pe lângă celălalt. La fel de bine îmi sunt cunoscute şi casele. Când trec pe stradă, fiecare parcă m-ar întâmpina cu aerul că vrea să-mi iasă în cale, mă priveşte cu toate ferestrele şi doar că nu-mi spune: „Bună ziua! Cum vă mai simţiţi? Cât despre mine, mulţumesc lui Dumnezeu, sunt bine sănătoasă, iar pe la începutul lunii am să mai capăt un etaj"; sau: „Cum o duceţi cu sănătatea? Eu de mâine intru în reparaţie" (...) Sau, n-am să uit niciodată întâmplarea cu o căsuţă foarte drăguţă, de culoare roz-pal. Era o căsuţă de zid, zveltă şi cochetă, şi mă privea cu atâta prietenie, iar la vecinele ei grosolane şi greoaie se uita atât de semeaţă, încât inima-mi tresaltă de bucurie ori de câte ori mi se întâmpla să trec pe lângă ea. Dar săptămâna trecută, având drum pe acea stradă şi aruncându-mi privirea spre prietena mea, o auzii căinându-se amarnic: „Priveşte, mă vopsesc în galben !" Mizerabilii! Nu-i cruţaseră nici coloanele, nici cornişele. Prietena mea se îngălbenise ca un canar. De supărare, simţii în gură gust de fiere şi nici până acum nu mi-am găsit puteri destule ca să mai dau ochi cu sărmana mea prietenă. (...)Aşadar, cititorule cred că înţelegi cam în cel fel cunosc eu tot oraşul Petersburg. youtubecom/watch?v=Fa5EVxyS7QM&

Seriously... a sermon is not going to achieve anything. We all know perfectly well that one must not commit suicide. And yet there are times when the world we live in becomes so tough on us that we play with the thought. Therefore, it's useless to appeal to ethics; he ought to go with a more practical and concrete approach. If I were to stop suicide, I would do it like this: "Dying means falling into an eternal state of nothingness, a perfect void that can't be conceived by anything that is alive. Just think about it: your brain goes away. You do not have any thought anymore. Surely, you've heard of the phrase 'I think, thus I am,' no? Give it some careful thought. Nothing exists. Do you get this? Nothing exists. How many seconds could you endure being in a world without sound, without light, and without any kind of sensation? A world where you don't even get hungry. Where you have no desires at all. Can you follow me? But death is a perfect void, so it exceeds even such a sensation-less world. There is no future. Heaven is just a construct people who fear death made up. You should know why there will always be people who believe in a world after death despite the advent of science; it's because they are scared. Scared of what waits beyond death. So, don't think ending your own life will save you! It simply ends. It E-N-D-S. Suicide is the act of killing yourself, and dying without comprehending the meaning of death is but escaping from reality. Although the result is the same in both cases. All right, come on. Try to kill yourself if you can; try to kill yourself now that you've learned the truth." At the very least, I couldn't kill myself. After all, the only reason why I'm here now is because I'm more afraid of death than most.

Poate că m-a iubit in tăcere o inimă umilă pe care n-am înțeles-o sau am zdrobit-o, poate că eu însumi am fost idealul cuiva, polul unei inimi în suferință, visul unei nopți și gândul unei zile. Dacă aș fi privit la picioarele mele, poate aș fi văzut vreo frumoasă Magdalenă cu urna de parfumuri și părul despletit a jale. Umblam cu brațele ridicate spre cer, dornic să culeg stelele care îmi scăpau, disprețuind părăluța, ascunsă în iarbă și acoperită de rouă, care îmi deschidea inima-i de aur. Am comis o mare greșeală; i-am cerut iubirii altceva decât iubire, i-am cerut ceea ce nu-mi putea da. Am uitat că Amorul e nud, nu am înțeles sensul acestui splendid simbol. I-am cerut rochii de brocart, pene, diamante, un spirit sublim, știință, poezie, tinerețe, putere supremă - adică tot ce nu are. Amorul nu poate oferi altceva decât pe sine însuși și cel care vrea altceva nu-i demn de a fi iubit.

Aşadar, şi eu odinioară, cu iluzia mea, ca toţi vizionarii altei lumi, ţintisem dincolo de om. Chiar dincolo de om? Vai, fraţi ai mei! Si Dumnezeu-acesta, pe care l-am creat, lucrare omenească şi iluzie a fost, întocmai ca toţi zeii! El era om, şi doar o biată aşchie de om, a mea: din propria-mi cenuşă şi văpaie-a apărut stafia-aceasta şi într-adevăr: nu mi-a venit de dincolo! Ce s-a-ntâmplat, o, fraţi ai mei? M-am stăpânit pe mine — cel în suferinţă, mi-am dus cenuşile în munţi şi-am plăsmuit o flacără mai pură. Şi iată! stafia aceasta a dispărut. Durere-ar fi acum, şi grea tortură pentru mine, vindecatul, să cred în astfel de stafii: Durere mi-ar fi acum şi umilinţă. Aşa le grăiesc celor ce văd dincolo de această lume. Durere-a fost, şi neputinţă, — ele creară toate lumile de dincolo; şi-această scurtă nebunie-a fericirii pe care-o simte numai cel care a suferit mai mult ca toţi. Şi oboseala, care dintr-un singur salt vrea să ajungă la limanul ultim, un salt mortal — o biată şi neştiutoare oboseală, ce nu mai ştie nici măcar ce e voinţa: ea l-a creat pe Dumnezeu şi lumile de dincolo. O, credeţi-mă, fraţi ai mei! Corpul, el — disperat de-a fi doar corp — şi-a plimbat degetele spiritului rătăcit pe ultimele sale ziduri. O, credeţi-mâ, fraţi ai mei! Corpul, el — disperat de-a fi numai ţarână — a surprins vorbirea măruntaielor fiinţei. Şi-atunci a vrut cu capul să dărâme ultimul zid, şi nu numai cu capul — a vrut să treacă-n întregime-n «altă lume». Această «altă lume» însă îi scapă omului, această inuman de dezumanizată lume ce este doar neant ceresc; iar măruntaiele fiinţei nu-i vorbesc omului decât atunci cînd se-ntrupează-n om. Da, este greu să-adevereşti fiinţa, făcând-o să vorbească. Spuneţi-mi, fraţi ai mei, lucrul cel mai ciudat din toate nu este el şi cel mai bine dovedit?

worthless person, a wicked man, goes about with w crooked speech, 13  x winks with his eyes, signals [3] with his feet, points with his finger, 14 with y perverted heart z devises evil, continually a sowing discord; 15 therefore calamity will come upon him suddenly; b in a moment he will be broken c beyond healing. 16 There are  d six things that the LORD hates,  d seven that are an abomination to him: 17 e haughty eyes, f a lying tongue, and  g hands that shed innocent blood, 18  h a heart that devises wicked plans,  i feet that make haste to run to evil, 19 j a false witness who k breathes out lies, and one who  a sows discord among brothers. Warnings Against Adultery 20  l My son, keep your father’s commandment,  l and forsake not your mother’s teaching. 21  m Bind them on your heart always; n tie them around your neck. 22  o When you walk, they [4] will lead you; o when you lie down, they will p watch over you; and when you awake, they will talk with you. 23 For the commandment is  q a lamp and the teaching a light,

Bel m'es quant ilh m'enfolhetis E·m fai badar e·n vau muzan! De leis m'es bel si m'escarnis O·m gaba dereir'o denan, Qu'apres lo mal me venra bes Be leu, s'a lieys ven a plazer." full poetry De dezir mos cor no fina Vas selha ren qu'ieu pus am; E cre que volers m'enguana Si cobezeza la'm tol; Que pus es ponhens qu'espina La dolor que ab joi sana; Don ja non vuelh qu'om m'en planha. Totz trassalh e bran et fremis Per s'Amor, durmen o velhan. Tal paor ai qu'ieu mesfalhis No m'aus pessar cum la deman, Mas servir l'ai dos ans o tres, E pueys ben leu sabra·n lo ver. Ni muer ni viu ni no guaris, Ni mal no·m sent e si l'ai gran, Quar de s'Amor no suy devis, Non sai si ja l'aurai ni quan, Qu'en lieys es tota la merces Que·m pot sorzer o decazer. Bel m'es quant ilh m'enfolhetis E·m fai badar e·n vau muzan! De leis m'es bel si m'escarnis O·m gaba dereir'o denan, Qu'apres lo mal me venra bes Be leu, s'a lieys ven a plazer. Translation The desire of my heart is endless and only devoted to her, beloved among all others. And my will, I guess, abuses me, if lust deprives me of her. For it's keener than a thorn, this pain that heals with joy, and for which I don't want to be pitied. I’m all quivering shaking and shuddering from the love I feel for her, either when I sleep or when I stay up. Such is my fear of dying from this love that I can’t envision how to speak to her. I will remain her servant two or three years perhaps, before letting her know my feeling. Neither dying nor living nor healing, I don’t feel any pain of my sickness, despite its tremendous intensity. I’m unable to scrutinize the mystery of her love, I don’t know whether she will agree to my passion, and even less when that could occur. For in her lies the entire Mercy that can lead me to enhance or to decay. And I find magnificent that she panics me to this point, leaves me with a gaping mouth and bewildered! I enjoy when she scorns me, makes fun of me in my absence or even in front of me. For after the evil will come the good. And that can be soon, if such is her pleasure.

In extremis Atâta cer şi totuşi nu mi-e destul atât! Atâta cer în ceruri şi totuşi nu-mi ajunge! Chiar de-ar fi înc-o dată cât e şi n-ar fi cât Mi-e-n stare închipuirea să vrea,când îl străpunge! Adaug din mine sute de ceruri cerului! Sporesc cu ochiul-ntr-una întinderea albastră! Şi totuşi împlinirea nu-i a misterului, Ci a nesfârşirii văzute prin fereastră! Oricum mă-ntorc în spaţiu de-o margine tot dau! Oricum mă-nvârt în cosmos un zid tot mă izbeşte! Sub vasta nesfârşire ca sub o frunză stau, Ca sub frunză scurtă ce nu m-adăposteşte! Mai mult!Mai mult!Atâta cât să nu pot privi! Cât să nu pot cu ochiul până la fund pătrunde! Abia atunci mai liber,mai sigur m-aş simţi, Abia atunci sub frunză eu m-aş putea ascunde! Stau însă gol în centrul naturii şi strivit. Nimic nu mă păzeşte!Sunt fără apărare! De n-aş pricepe totul,aş fi mai lămurit. De n-aş cunoaşte totul,aş fi cu mult mai tare! Dar astfel nici o taină nu-mi pot încredinţa. Într-un galop frenetic bat câmpurile toate. Mereu aştept dorinţa să se-mplinească! Ea mereu mi se-mplineşte până la jumătate.

Când ne ascundem fața-n palme și blestemăm clipa în care ne-am născut, ei nu vin bățoși spre noi să ne spună că ne-am făcut-o cu mâna noastră. Nici măcar nu se gândesc la vreun avertisment. Pur și simplu vin încetișor și-și lipesc capul de noi. Pisica ți se-așează pe umăr, îți ciufulește părul și-ți spune clar de parcă ar vorbi: - Vai, săracu' de tine, mi se rupe inima! Câinele te privește cu ochi mari și sinceri care-ți spun parcă: - Tu m-ai înțeles întotdeauna, știi bine! O s-o pornim în viață împreună și-o să fim mereu alături, nu-i așa? Câinele ăsta e tare imprudent. Niciodată nu-și pune în gând să afle dacă ai dreptate sau nu. Niciodată nu se sinchisește dacă urci sau cobori pe scara vieții. Niciodată nu se întreabă dacă ești bogat sau sărac, prost sau deștept, păcătos sau sfânt. Ești prietenul lui și ce vrei mai mult?! Lui i-ajunge atât. Vină ce-o veni, noroc sau nenorocire, nume bun sau rău, onoare sau rușine, el o să fie mereu lângă tine, să te mângâie, să te apere, să-și dea viața pentru tine, dacă e nevoie. Nătărăul ăsta de câine fără minte și suflet e-n stare de-așa ceva!

Mi-a venit foarte greu sa ma afirm alaturi de gandurile mele. Era un demon in mine, iar in cele din urma prezenta lui a fost decisiva. Ma domina si mi-o lua inainte, iar cand se intampla sa nu mai tin seama de nimic, era fiindca el ma presa. Nu ma puteam opri niciodata la ceea ce obtinusem deja. Trebuia sa continui sa alerg, pentru a-mi ajunge din urma viziunea. Intrucat, dupa cum e lesne de inteles, contemporanii mei nu puteau percepe viziunea mea, vedeau in mine doar pe cineva care fuge aiurea. Am ofensat multi oameni; caci, indata ce observam ca nu ma intelegeau, pentru mine cazul era incheiat. Trebuia sa merg mai departe. Exceptie facand pacientii mei, n-aveam rabdare cu oamenii. Intotdeauna trebuia sa-mi urmez legea interioara care-mi era impusa si nu-mi lasa libertatea alegerii. Ce-i drept insa, n-o urmam de fiecare data. Cum am putea s-o scoatem la capat fara inconsecvente? Pentru unii oameni eram nemijlocit prezent, in masura in care se aflau in contact cu lumea launtrica; dar apoi se putea intampla ca, brusc, sa nu mai fiu acolo cu ei, dat fiind ca nu mai exista nimic care sa ma lege de ei. Am invatat anevoie ca oamenii continua sa fie prezenti, chiar si atunci cand nu mai au nimic a-mi spune. Multi trezeau in mine sentimentul unei umanitati vii, dar numai cand apareau in cercul magic al psihologiei, devenind vizibili; in clipa urmatoare, cand farul isi indrepta raza in alta directie, nu mai exista nimic. Unii oameni ma puteau interesa in modul cel mai intens, pentru ca, de indata ce ii "descifram", farmecul sa dispara. Mi-am facut multi dusmani astfel. Dar, ca om creator, esti la discretia demonului, nu esti liber, ci inlantuit si manat de el. "... o putere rusinos ne smulge / Inima. / Caci jertfa cere orice e ceresc. / Dar cand un zeu este lasat deoparte, / N-aduce nici un bine." (Holderlin, Imnuri si ode) Lipsa de libertate m-a umplut de tristete. Adesea aveam senzatia ca ma gasesc pe un camp de lupta. Acum ai cazut tu, bunul meu camarad, dar eu trebuie sa continui! Eu nu pot, nu, nu pot ramane! Caci "o putere rusinoasa ne smulge inima". Mi-esti drag, te iubesc chiar, dar nu pot ramane! Pe moment, este ceva sfasietor. Caci eu insumi sunt victima, nu pot, sa raman. Dar demonul aranjeaza lucrurile astfel incat s-o scoatem la capat, iar binecuvantata inconsecventa are grija ca, in contrast flagrant cu "infidelitatea" mea, sa pot ramane credincios intr-o masura nebanuita.

Put on  h the whole armor of God, that you may be able to stand against  i the schemes of the devil. 12For  j we do not wrestle against flesh and blood, but against  k the rulers, against the authorities, against  l the cosmic powers over  m this present darkness, against  n the spiritual forces of evil  o in the heavenly places. 13Therefore  p take up the whole armor of God, that you may be able to withstand in  q the evil day, and having done all, to stand firm. 14Stand therefore,  r having fastened on the belt of truth, and  s having put on the breastplate of righteousness, 15and,  t as shoes for your feet, having put on the readiness given by the gospel of peace. 16In all circumstances take up  u the shield of faith, with which you can extinguish all  v the flaming darts of  w the evil one; 17and take  s the helmet of salvation, and  x the sword of the Spirit, which is the word of God, 18praying  y at all times  z in the Spirit,  a with all prayer and supplication. To that end  b keep alert with all perseverance, making  c supplication for all the saints, 19and  d also for me, that words may be given to me in opening my mouth  e boldly to proclaim  f the mystery of the gospel, 20for which I  g am an ambassador  h in chains, that I may declare it boldly, as I ought to speak.

PROVERBS 2  u My son,  v if you receive my words         and treasure up my commandments with you, 2    making your ear attentive to wisdom         and inclining your heart to understanding; 3    yes, if you call out for insight         and raise your voice  w for understanding, 4    if you seek it like  x silver         and search for it as for  y hidden treasures, 5    then  z you will understand the fear of the LORD         and find the knowledge of God. 6    For  a the LORD gives wisdom;         from his mouth come knowledge and understanding; 7    he stores up sound wisdom for the upright;         he is  b a shield to those who  c walk in integrity, 8    guarding the paths of justice         and  d watching over the way of his  e saints. 9     f Then you will understand  g righteousness and justice         and equity, every good path; 10    for wisdom will come into your heart,         and knowledge will be pleasant to your soul; 11     h discretion will  i watch over you,         understanding will guard you, 12    delivering you from the way of evil,         from men of perverted speech, 13    who forsake the paths of uprightness         to  j walk in the ways of darkness, 14    who  k rejoice in doing evil         and  l delight in the perverseness of evil, 15    men whose  m paths are crooked,          n and who are  o devious in their ways.

ICH Ich habe das Hosenkaufen immer gehaßt PEYMANN Ich auch ICH Ich habe beim Hosenprobieren immer Erstickungsanfälle bekommen Es ist ja nicht nur e i n e Hose die wir probieren es sind immer mehrere oft habe ich sieben oder acht Hosen probiert und jedesmal habe ich geglaubt mich trifft in der Probierzelle der Schlag PEYMANN Aber er hat Sie nicht getroffen Sie sind zäh Bernhard Ich kenne kaum einen zäheren Schon vor zehn oder vor fünfzehn Jahren haben Sie gesagt daß Sie der Schlag trifft ICH Die Hosenprobierzellen sind zu eng in ihnen ist keine Luft In den Hosenprobierzellen hat schon so viele der Schlag getroffen fragen Sie doch der Kleiderinnung die wird es Ihnen bestätigen die Leute gehen in ein Geschäft hinein und wollen nur eine Hose probieren und probieren naturgemäß sieben oder acht und es trifft sie der Schlag der Kleiderhausprobierzellenschlag ist der häufigste PEYMANN Es ist wie wenn ich drei Tage und Nächte W i n t e r m ä r c h e n probiert hätte ICH Fragen Sie die Ärzte auf den Herzstationen Der während des Hosenprobieren eingetretene Herztod ist keine Seltenheit Wenn wir von den Grabsteinen jeweils die Todesursache ablesen könnten wir würden alle Augenblicke auf den Grabsteinen gleich welchen Friedhofs lesen Todesursache Hosenprobe Wenn Sie ehrlich sind müssen Sie zugeben daß eine solche Hosenprobe mehr erschöpft als eine Theaterprobe ...

6Yet among  e the mature we do impart wisdom, although it is not  f a wisdom of this age or of the rulers of this age,  g who are doomed to pass away. 7But we impart a secret and hidden wisdom of God,  h which God decreed before the ages for our glory. 8None of  i the rulers of this age understood this, for  j if they had, they would not have crucified  k the Lord of glory. 9But, as it is written,      l “What no eye has seen, nor ear heard,         nor the heart of man imagined,     what God has  m prepared  n for those who love him”— 10these things  o God has revealed to us through the Spirit. For the Spirit searches everything, even  p the depths of God. 11For who knows a person’s thoughts  q except the spirit of that person, which is in him? So also no one comprehends the thoughts of God except the Spirit of God. 12Now  r we have received not  s the spirit of the world, but the Spirit who is from God, that we might understand the things freely given us by God. 13And we impart this  t in words not taught by human wisdom but taught by the Spirit,  u interpreting spiritual truths to those who are spiritual. [4] 14The natural person does not accept the things of the Spirit of God, for they are  v folly to him, and  w he is not able to understand them because they are spiritually discerned. 15The  x spiritual person judges all things, but is himself to be judged by no one. 16 y “For who has understood the mind of the Lord so as to instruct him?” But  z we have the mind of Christ.

EPHESIANS 3 For this reason I, Paul,  o a prisoner for Christ Jesus  p on behalf of you Gentiles— 2assuming that you have heard of  q the stewardship of  r God’s grace that was given to me for you, 3 s how the mystery was made known to me  t by revelation,  u as I have written briefly. 4 v When you read this, you can perceive my insight into  w the mystery of Christ, 5which was not made known to the sons of men in other generations as it has now been revealed to his holy apostles and prophets by the Spirit. 6This mystery is [1] that the Gentiles are  x fellow heirs,  y members of the same body, and  z partakers of the promise in Christ Jesus through the gospel. 7 a Of this gospel I was made  b a minister according to the gift of  c God’s grace, which was given me  d by the working of his power. 8To me,  e though I am the very least of all the saints, this grace was given,  f to preach to the Gentiles the  g unsearchable  h riches of Christ, 9and  i to bring to light for everyone what is the plan of the mystery  j hidden for ages in [2] God  k who created all things, 10so that through the church the manifold  l wisdom of God  m might now be made known to  n the rulers and authorities  o in the heavenly places. 11This was  p according to the eternal purpose that he has realized in Christ Jesus our Lord, 12in whom we have  q boldness and  r access with  s confidence through our  t faith in him. 13So I ask you not to lose heart over what I am suffering  u for you,  v which is your glory.

David's Song of Thanks     8  f Oh give thanks to the LORD;  g call upon his name;          h make known his deeds among the peoples!     9 Sing to him, sing praises to him;         tell of all his wondrous works!     10 Glory in his holy name;         let the hearts of those who seek the LORD rejoice!     11  i Seek the LORD and his strength;         seek his presence continually!     12  j Remember the wondrous works that he has done,          k his miracles and the judgments he uttered,     13 O offspring of Israel his servant,         children of Jacob, his chosen ones!     14 He is the LORD our God;          l his judgments are in all the earth.     15 Remember his covenant forever,         the word that he commanded, for a thousand generations,     16 the covenant  m that he made with Abraham,         his sworn promise to Isaac,     17 which  n he confirmed to Jacob as a statute,         to Israel as an everlasting covenant,     18 saying,  o “To you I will give the land of Canaan,         as your portion for an inheritance.”     19 When you were  p few in number,         of little account, and  q sojourners in it,     20 wandering from nation to nation,         from one kingdom to another people,     21 he allowed no one to oppress them;         he  r rebuked kings on their account,     22 saying, “Touch not my anointed ones,         do my  s prophets no harm!”     23  t Sing to the LORD, all the earth!         Tell of his salvation from day to day.     24 Declare his glory among the nations,         his marvelous works among all the peoples!     25 For  u great is the LORD, and greatly to be praised,         and he is to be feared  v above all gods.     26 For all the gods of the peoples are worthless idols,          w but the LORD made the heavens.     27 Splendor and majesty are before him;         strength and joy are in his place.     28 Ascribe to the LORD, O families of the peoples,          x ascribe to the LORD glory and strength!     29 Ascribe to the LORD the glory due his name;         bring an offering and come before him!      y Worship the LORD in the splendor of holiness; [2]         30 tremble before him, all the earth;         yes, the world is established; it shall never be moved.     31  z Let the heavens be glad, and let the earth rejoice,         and let them say among the nations,  a “The LORD reigns!”     32  b Let the sea roar, and all that fills it;         let the field exult, and everything in it!     33 Then shall the trees of the forest sing for joy         before the LORD, for he comes to judge the earth.     34 Oh give thanks to the LORD, for he is good;         for his steadfast love endures forever! 35 c Say also:     “Save us, O God of our salvation,         and gather and deliver us from among the nations,     that we may give thanks to your holy name         and glory in your praise.     36  d Blessed be the LORD, the God of Israel,         from everlasting to everlasting!”  e Then all the people said, “Amen!” and praised the LORD.

and  e who came from the waters of Judah,  f who swear by the name of the LORD and confess the God of Israel, but not in truth or right. 2 For they call themselves after the holy city,  g and stay themselves on the God of Israel; the LORD of hosts is his name. 3 “The former things  h I declared of old; they went out from my mouth, and I announced them; then suddenly I did them, and they came to pass. 4 Because I know that  i you are obstinate, and your neck is an iron sinew and your forehead brass, 5  h I declared them to you from of old, before they came to pass I announced them to you, lest you should say,  j ‘My idol did them, my carved image and my metal image commanded them.’ 6 “You have heard; now see all this; and will you not declare it? From this time forth  k I announce to you new things, hidden things that you have not known. 7 They are created now, not long ago; before today you have never heard of them, lest you should say, ‘Behold, I knew them.’ 8 You have never heard, you have never known, from of old your ear has not been opened. For I knew that you would surely deal treacherously, and that  l from before birth you were called a rebel. 9  m “For my name’s sake I defer my anger; for the sake of my praise I restrain it for you, that I may not cut you off. 10 Behold, I have refined you,  n but not as silver;  o I have tried [1] you in the furnace of affliction. 11  p For my own sake, for my own sake, I do it, for how should my name [2] be profaned?  q My glory I will not give to another.

NOAPTEA IADULUI Am dat pe gât o straşnică înghiţitură de otravă.De trei ori binecuvântat să fie sfatul ce ni s-a dat! Mi-au luat foc măruntaiele.Veninul e atât de violent încât îmi răsuceşte mădularele,mă schilodeşte,mă doboară.Mor de sete,mă înnăbuş,nu pot nici măcar să strig.E iadul,osânda veşnică.Uite cum se-nalţă flăcările!Ard,cum se şi cuvine.Hai,demone! Întrezărisem convertirea la Bine şi Fericire,la mânturie adică.Chiar de-aş putea descrie priveliştea,aerul iadului nu rabdă imnurile!Erau acolo milioane de făpturi fermecătoare,un suav concert spiritual,forţa şi pacea,ambiţiie nobile,şi mai ştiu eu ce? Ambiţiile nobile! Şi din nou viaţa!Dacă osânda veşnică.. Un om care vrea să se mutileze e osândit,nu-i aşa?Mă cred în infern,înseamnă că şi sunt.Se împlineşte catechismul.Sunt sclav al botezului meu.Părinţi,voi m-aţi nenorocit,nenorocindu-vă şi pe voi.Sărman nevinovat!Infernul nu-i poate vătăma pe păgâni.Şi iarăşi viaţa! Ceva mai târziu,deliciile damnaţiunii vor fi mai profunde.Repede,o crimă,ca să mă prăbuşesc în neant,potrivit legilor omeneşti! Taci,taci odată!..Aici vezi ruşinea,reproşul:Satan care zice că focul nu-i nobil,că furia mea e îngrozitor de stupidă.Destul!..Mi se şoptesc erori,vorbe magice,miresme înşelătoare,muzici puerile.Şi când mă gândesc că deţin adevărul,că văd calea cea dreaptă:am o judecată sănătoasă şi hotărâtă,sunt copt pentru perfecţine...Ce orgoliu! Pielea capului mi se usucă.Îndurare!Doamne,mi-e frică!Mi-e sete,o sete grozavă.O,copilărie,iarba,ploaia,lacul,podit cu pietre,clarul de lună când clopotul din turn bătea de douăsprezece ori..la ora asta diavolul e-n clopotiniţă.O,Mario!Sfântă-Fecioară!..Mi-e silă de prostia mea. Nu-s oare acolo şi suflete cinstite,care-mi vor binele?Veniţi!..Am însă gura astupată cu o pernă,căci ele nu mă aud,sunt doar nişte fantome.Şi apoi,nimeni nu se gândeşte vreodată la altcineva.Nu vă apropiaţi!Miros a ars,asta e sigur. Halucinaţiile sunt fără număr.Tocmai de ele am avut parte,mereu:pierderea credinţei în istorie,uitarea principiilor.O să tac:poeţii şi vizionarii ar putea,altfel,să mă pizmuiască. Dar ia te uită!Orologiul vieţii s-a oprit adineaori.Nu mă mai aflu în lume.Teologia e serioasă,iadul e cu siguranţă jos,pe când cerul e sus.Extazul,coşmarul,somnul într-un cuib de flăcări. [..]Să ne gândim la mine,asta mă face să nu-mi pară prea rău după lume.Am norocul c-am încetat să sufăr.Viaţa mea n-a fost decât un şir de dulci nebunii,regret,dar aşa e. Pfui!Să ne schmonosim în fel şi chip! E clar că suntem în afara lumii.Nu se mai aude nici un sunet.Mi-am pierdut simţul pipăitului.[..]Tare obosit mai sunt! Ar trebui să dispun de un iad pentru mânie,de un iad pentru trufie şi de un iad al dezmierdărilor:un adevărat concert de iaduri. Mor de oboseală.Iată mormântul,mă duc la viermi,oroare supremă!Satan,farsorule,ai vrea să mă spulberi cu vrăjile tale!Protestez!Protestez!cer o izbitură de furcă,o fărâmă de foc! Ah,să revii la viaţă!Să-ţi arunci privirea asupra hidoşeniilor noastre!Şi otrava asta,sărutul acesta de-o mie de ori blestemat!Slăbiciunea mea,cruzimea acestei lumi!Fie-ţi milă,Doamne şi ascunde-mă,prea mă simt rău!Iată,stau ascuns şi totuşi nu sunt ascuns. E focul,care se înalţă o dată cu cel osândit.

The Ten Commandments EXODUS 20  z And  a God spoke all these words, saying, 2 b “I am the LORD your God, who brought you out of the land of Egypt, out of the house of slavery. 3 c “You shall have no other gods before [1] me. 4 d “You shall not make for yourself a carved image, or any likeness of anything that is in heaven above, or that is in the earth beneath, or that is in the water under the earth. 5 e You shall not bow down to them or serve them, for I the LORD your God am  f a jealous God,  g visiting the iniquity of the fathers on the children to the third and the fourth generation of those who hate me, 6but showing steadfast love to thousands [2] of those who love me and keep my commandments. 7 h “You shall not take the name of the LORD your God in vain, for the LORD will not hold him guiltless who takes his name in vain. 8 i “Remember the Sabbath day, to keep it holy. 9 j Six days you shall labor, and do all your work, 10but the  k seventh day is a Sabbath to the LORD your God. On it you shall not do any work, you, or your son, or your daughter, your male servant, or your female servant, or your livestock, or the  l sojourner who is within your gates. 11For  m in six days the LORD made heaven and earth, the sea, and all that is in them, and rested on the seventh day. Therefore the LORD blessed the Sabbath day and made it holy. 12 n “Honor your father and your mother,  o that your days may be long in the land that the LORD your God is giving you. 13 p “You shall not murder. [3] 14 q “You shall not commit adultery. 15 r “You shall not steal. 16 s “You shall not bear false witness against your neighbor. 17 t “You shall not covet  u your neighbor’s house;  v you shall not covet your neighbor’s wife, or his male servant, or his female servant, or his ox, or his donkey, or anything that is your neighbor’s.

Ce se întîmplă cu tine, băiete? mă întrebă. Vorbea destul de aspru pentru felul lui de a fi. Cîte materii ai urmat în trimestrul ăsta? ― Cinci, domnule profesor. ― Cinci? Şi la cîte ai căzut? ― La patru. Îmi amorţise fundul stînd pe pat. În viaţa mea nu stătusem pe un pat atît de tare. ― La engleză am trecut, i-am spus, fiindcă poveştile cu Beowulf şi cu Lord Randal, fiul meu le-am învăţat încă de pe vremea cînd eram la Whooton. Şi, de fapt, la engleză nu trebuia să fac mai nimic, decît să scriu din cînd în cînd cîte o compunere. Bătrînul nici nu mă asculta. N-asculta niciodată cînd îi vorbeai. ― Eu unul te-am trîntit la istorie fiindcă n-ai ştiut absolut nimic. ― Ştiu, domnule profesor, vă înţeleg. Ce era să faceţi? ― Absolut nimic, repetă el. Tare mă înfurie cînd oamenii repetă de două ori un lucru pe care tu l-ai recunoscut de prima dată. Şi pe urmă a mai spus-o şi a treia oară. ― Dar absolut nimic. Ai deschis cartea măcar o dată, în trimestrul ăsta? Eu mă îndoiesc. Spune drept! ― Păi, ştiţi, am răsfoit-o... de vreo două ori, am spus. Nu voiam să-l jignesc. Îi plăcea istoria la nebunie! ― A, ai răsfoit-o! spuse el foarte ironic. Uite, hm, teza ta e acolo sus pe raft, deasupra teancului de caiete. Ad-o, te rog, încoace. Era o figură urîtă din partea lui. Dar n-am avut încotro, m-am dus şi i-am adus-o. Pe urmă, m-am aşezat din nou pe patul lui de ciment. Mamă, nici nu ştiţi ce rău începuse să-mi pară că venisem să-mi iau rămas bun. Ţinea lucrarea mea de parc-ar fi fost o bucată de rahat sau mai ştiu eu ce. ― Am studiat cu voi egiptenii de la 4 noiembrie la 2 de¬cembrie, îmi zise. Singur ai ales să scrii despre ei la lucrarea facultativă de control. Vrei să auzi ce-ai scris? ― Nu, domnule profesor, nu face, i-am răspuns. Cu toate astea, începu să citească. Nu poţi opri niciodată un profesor să facă un anumit lucru, dacă s-a hotărît să-l facă. Oricum, face tot ce vrea el! Egiptenii sînt o rasă veche de caucazieni care locuiesc într-una din regiunile din nordul Africii. Africa, după cum ştim cu toţii, e cel mai mare continent în emisfera răsăriteană. Şi eu eram obligat să stau şi s-ascult toate tîmpeniile astea! Zău că era urît din partea lui. Pe noi, astăzi, egiptenii ne interesează din mai multe motive. Ştiinţa modernă n-a descoperit nici pînă azi ce substanţe misterioase întrebuinţau cînd îmbălsămau morţii, pentru ca feţele lor să nu putrezească secole la rînd. Această enigmă interesantă continuă să constituie o sfidare pentru ştiinţa modernă a secolului XX. Se opri şi puse jos lucrarea. Începusem să-l urăsc! ― Eseul tău, ca să-i zicem aşa, se opreşte aici, spuse cît se poate de ironic. N-ai crede că un tip atît de bătrîn poate fi atît de ironic şi aşa mai departe. Apoi adăugă: Şi în josul paginii mi-ai scris şi mie cîteva cuvinte. ― Ştiu, ştiu, i-am răspuns precipitat, ca să-l opresc înainte de a-ncepe să citească. Dar parcă mai putea cineva să-l oprească?! Ardea ca un fitil de dinamită. Dragă domnule Spencer (citi el cu glas tare), asta e tot ce ştiu eu despre egipteni. Nu reuşesc să mă intereseze, cu toate că dumneavoastră predaţi foarte frumos. Să ştiţi totuşi că nu mă supăr dacă mă trîntiţi ― că în afară de engleză tot am picat la toate materiile. Cu stimă, al dumnea¬voastră, Holden Caulfield. În sfîrşit, a pus jos lucrarea mea nenorocită şi mi-a arun¬cat o privire de parcă m-ar fi bătut măr la ping-pong sau mai ştiu eu ce. Cît oi trăi nu cred c-am să-l iert c-a citit cu glas tare toate rahaturile alea. Dacă le-ar fi scris el, eu unul nu i le-aş fi citit niciodată. Zău că nu. Şi, de fapt, nu-i scrisesem notiţa aia nenorocită decît ca să nu-i pară prea rău că mă trînteşte. ― Mă condamni că te-am trîntit, băiete? m-a întrebat el. ― Nu, domnule profesor, zău că nu! i-am răspuns eu. Numai de-ar fi încetat naibii să-mi mai zică "băiete"!

Dar știți, ceea ce mă-ntristează cel mai mult e că n-o să vină nimeni la înmormântare. Eu eram unica lui familie, și n-am știut pe cine să anunț. E ciudat, însă tocmai asta mă face să fiu cel mai trist, cu adevărat trist. Nu neapărat moartea lui, cât această idee că nu va fi nimeni la înmormântare. Vă imaginați? Groaznic, nu? — Da, cu siguranță. Nu știu ce să vă spun. — Pot să vă-ntreb ceva? — Da. — Dumneavoastră unde mergeți? Pentru că poate... Dacă n-o să fiți prea departe mâine, ați putea... poate... în fine... e ridicol... — Da, vreau să vin, am spus eu fără să stau pe gânduri. Chipul acestui om mă impresiona, la fel și perspectiva de a avea ceva de făcut. Când te afli într-un abis al lumii, să mergi la o înmormântare e ca un colac de salvare. A părut încântat, ba chiar emoționat. Poate că aveam să devenim prieteni? Pe țărmurile nefericirii există toate condițiile ca să ai parte de întâlniri decisive. — Chiar o să faceți asta? Nu știu ce să vă spun! Ce bucuros o să fie tata! — ...? — În fine, asta i-ar fi făcut plăcere, cu siguranță.” “Vasele erau spălate, de exemplu; ne-am putea imagina că spălase vasele știind că avea să facă asta pentru ultima dată. Ce idee, nu-i așa? La ce bun să mai speli o farfurie, dacă știi că după aceea o să mori? Poate că asta e culmea delicateții: să faci menajul înainte de a muri.” “Tatăl lui vindea cravate, iar el bărbierea gâturi. Vindea lame de ras pentru acea zonă a corpului pe care tatăl lui o avea în stăpânire. M-am gândit că, dacă ar avea la rându-i un fiu, acesta ar vinde ștreanguri. Erau o familie-gât și, generație după generație, lațul se strângea tot mai mult.” “Pe urmă, Bernard mi-a arătat colecția de cravate a tatălui lui. A deschis nenumărate valize, oftând: „E păcat, au rămas multe nevândute...“ Mi-l și imaginam pe sărmanul om zicând în agonie: „Ptiu, ce aiurea că mor, când mai am tot stocul ăsta de vânzare." Ne-am uitat la toate cravatele acelea cu o reală tristețe. Toate acele cravate orfane.

13. ‘’Cel pe care mi-l arati, ce insemnatate are cate stie? E asemenea unui dictionar. Important este ceea ce este.’’ 14. ‘’ Si, una cate una, dintr-o contradictie invinsa in alta, ma indrept spre tacerea intrebarilor si astfel, catre fericire. O, limbutilor! Intrebarile au stricat atat de mult oamenii! Nebun cel care spera in raspunsul providentei! ‘’ 15. ‘’Iubesti fiindca iubesti! Nu exista ratiune pentru a iubi. ‘’ 16. ‘’Te folosesti de trecutul tau ca de o priveliste, marginita aici de un munte, dincolo de un fluviu si dispui in libertate de orasele viitoare, tinand seama de ceea ce exista. Iar daca ceea ce exista n-ar exista, ai inventa cu usurinta orase de vis, caci visului nimic nu-i rezista, dar vor fi nu numai usor de imaginat, ci si pierdute in arbitrar.’’ 17. ‘’ Iar desfraul se naste din spaima de a nu reusi sa fii…La fel despre acela sau aceea care nu vedeau decat golul din oameni, caci ei sunt goi daca nu sunt ferestre inspre eternitate. Iata pentru ce in dragostea vulgara nu iubesti decat ceea ce-ti scapa, caci altfel vei fi satul si scarbit de placerea ta. ‘’ 18. ‘’Caci exista un timp al judecatii. Dar exista si un timp al devenirii.’’ 19. ‘’Nu confunda dragostea cu delirul posesiei, care adduce cea mai crunta suferinta. Caci, in ciuda parerii commune, nu dragostea te face sa suferi, ci instinctual proprietatii, care este contrariul dragostei.’’ 20. ‘’De-abia v-a fost acordata dragostea si voi, intocmai ca in falsele voastre prietenii, transformati acest dar liber in servitute si robie si, din clipa in care sunteti iubiti, incepeti sa va simtiti lezati. Si va impuneti, pentru a aservi mai bine spectacolul suferintei voastre.’’ 21. ‘’Si-ti voi raspunde prin acest mare secret, ascuns sub cuvinte vulgare si simple, pe care intelepciunea m-a facut sa-l aflu, putin cate putin, de-a lungul vietii: ca a pregati viitorul nu inseamna decat a crea prezentul. Iar cei care urmaresc imagini indepartate, fruct al inventiei lor, se irosesc in utopia si himera.’’ 22. ‘’Din distrugere in distrugere, aluneci spre vanitate, caci ea ramane singura culoare posibila, atunci cand tot ce mai exista este doar reziduu ce nu te poate hrani. …Iata ca esti obligat, in pustiul tau, sa fii satisfacut de tine insuti, caci nu mai exista nimeni in afara ta. Si esti condamnat sa strigi de-acum inainte: ‘’Eu, eu, eu’’ in gol, si nu vei primi niciodata raspuns.’’ 23. ‘’Nu aceeasi este placerea pe care ti-o da un diamant fals si un diamant pur. Cea care tace in fata ta nu este aceeasi cu o alta, in profunzimea tacerii ei. Si nu vei fi niciodata inselat de la inceput…Ce inseamna diamantul daca nu este un bolovanis tare de scurmat, care-l ascunde? Ce inseamna o spade, daca nu exista dusmani? Ce inseamna o revenire fara absenta? Ce inseamna fidelitate daca nu exista tentatie?’’ 24. ‘’Am cautat si am gasit, caci spiritul nu doreste decat ceea ce poseda. A gasi inseamna a vedea. Si cum as putea cauta ceea ce pentru mine inca nu are sens? Ti-am spus, regretful dragostei inseamna dragoste. Nimeni nu sufera de dorinta a ceea ce nu concepe.'' 25. ‘’Nu incerca sa transformi omul in altceva decat este. Caci, fara indoiala, ratiuni puternice , impotriva carora nu poti sa faci nimic, il oblige sa fie asa cum este si nu altfel. Dar il poti transforma in ceea ce este, caci omul e greu de substanta. Tu esti cel care trebuie sa alegi din el ceea ce iti place. Si sa faci desenul a ceea ce ai ales, astfel incat sa para evident tuturor si lui insusi.’’ 26. ‘’Iata de ce nu am dusmani. In dusman vad prietenul. Iar el imi devine prieten. Iau toate partile. Nu am de ce sa schimb partile. Ci le leg printr-un alt limbaj. Si aceeasi fiinta se poarta altfel.’’ 27. ‘’Umilinta inimii iti cere nu sa te umilesti, ci sa te deschizi. Aceasta este cheia transformarilor. Doar atunci poti sa daruiesti si sa primesti.’’ 28. ‘’Daca iubirea ta dispretuieste semnele iubirii sub pretextul de a atinge esenta, ea nu mai este decat vocabular.

stilul meu va dobandi un caracter specific din clipa cand nu se va mai sinchisi de nimic, va fi exact, nu va adormi. a face curte direct unei femei pe care o doresti e cea mai mare prostie. asta n-ar reusi decat cu o femeie neatinsa de vanitate. si vanitatea femeilor e locul comun al tuturor filozofilor. fie doua surori A si B: daca vrei ca A sa te placa trebuie neaparat sa incepi prin a-i face curte lui B. ..ajungand la han, am gasit acolo doua fetiscane cu obrajii rumeni. amandoua erau dragute. am apucat-o de cur pe cea mai putin draguta, as fi putut s-o [..] dar m-am gandit ca ar fi imprudent chiar la inceput de campanie. oricum asta mi-a risipit toata melancolia care ma rodea de cand am plecat din Pforzheim si am fost fericit pana la Stuttgart. in timpul drumului am citit Viata lui Alfieri, vol 2. te poti preface o luna-doua dar in cele din urma adevaratul caracter tot iese la iveala: nu tin neaparat sa am femei. Martial a avut, intre 18 si 31 de ani, vreo 22 de femei, dintre care 12 intr-adevar dupa o intriga amoroasa. eu am 25 de ani si in urmatorii 10 ani voi avea probabil 6 femei. voi avea, de asemenea, 20 de cai de acum si pana cand nu voi mai fi in stare sa incalec din pricina varstei. sufletul e oare substanta, sau calitate – pusa odata cu ochiul in trup, consecinta a existentei ochiului? principiul lui Locke potrivit caruia toate ideile ne vin prin simturi, si anatomia pasiunilor asa cum reiese din Helvetius dovedesc ca nu vedem in om niciun fel de efect al sufletului, ca nu exista decat efecte ale simturilor, ca nu exista par conséquent suflet. cele doua portrete ale Imparatului sunt intr-adevar marete, dar Appiani a facut din el un iluminat. se pare ca pictorii nu concep altfel geniul. acea intelegere superioara care surprinde pe cat posibil omeneste raporturile reale dintre lucruri, si care domina evenimentele printr-o prudenta rece, le ramane invizibila. gasesc ca sensibilitatea e inconsistenta, ca autorul [Schiller] n-a adancit suficient ideile majore, in sfarsit ca personajele sale n-au destul spirit [esprit]. exceptand acestea si unele lungimi catre final, piesele sunt bune. dar sensibilitatea intemeiata pe-o serie de idei vagi si umflate, ca aceea din Werther, mi se pare o consecinta a lipsei de spirit specifice natiei, nu ma emotioneaza. raceala germanilor se explica bine prin hrana lor: paine neagra, unt, lapte si bere. cafea totusi, dar ar trebui sa bea vin, si inca din cel mai tare, pt a le insufleti muschii puhavi. apoi lectura Bibliei i-a ajutat si ea sa fie neghiobi si emfatici. de altfel e o cauza care actioneaza si asupra caracterului britanic. dar cei mai mari suverani din sec 18, Frederick II si Catherina II, apartineau acestei natii.

Acest copac stă-nsingurat aici pe munte; el a-ntrecut, crescând, şi om şi fiare. Iar dacă ar începe să vorbească, el n-ar găsi pe nimenea să-l înţeleagă: atâta a crescut de-nalt. Acuma el aşteaptă şi aşteaptă-ntruna – dar oare ce aşteaptă? El locuieşte prea aproape de reşedinţa norilor; aşteaptă oare primul trăsnet?” După ce Zarathustra zise-acestea, tânărul, agitându-şi mâinile, strigă: „Da, Zarathustra, ce-ai grăit e-adevărat. Eu însumi mi-am dorit teribil prăbuşirea, în timp ce aspiram către-nălţimi, iar tu eşti trăsnetul pe care-l aşteptam mereu! Uite, ce mai sunt eu, de când mi-ai apărut în faţă tu? Invidia faţă de tine m-a distrus!” – Aşa grăi tânărul om, plângând amarnic. Dar Zarathustra, cuprinzându-l cu un braţ, îl luă cu sine. Iar după un răstimp, mergând alături, Zarathustra începu să zică: Mi-e inima ca sfâşiată. Privirea ta îmi spune, mai bine decât vorba ta, primejdia ce te pândeşte. Tu încă nu eşti liber, tu cauţi încă libertatea. Această căutare te-a făcut să nu mai dormi şi toată noaptea să veghezi. Tu năzuieşti spre piscurile libere, spiritul tău e însetat de stele. Dar chiar şi instinctele cele mai rele din tine năzuiesc spre libertate. Câinii sălbatici din fiinţa ta vor libertatea; ei zăpăte de bucurie-n închisoarea lor, când spiritul tău se munceşte să se libereze. Tu pentru mine încă eşti un prizonier care visează după libertate: ah! sufletul unor asemenea captivi devine foarte întreprinzător, dar şi perfid şi rău. Chiar spiritul eliberat are nevoie de purificare. El încă mai poartă-n sine gratii şi mucegai: chiar ochii lui trebuie să se purifice. Da, cunosc primejdia ce te pândeşte. Dar te conjur, pe dragostea şi pe speranţa mea, nu-ţi părăsi nici dragostea şi nici speranţa! Tu te simţi încă nobil, la fel de nobil te simt încă cei care-ţi poartă pică, zvârlindu-ţi doar priviri răutăcioase. Să ştii că tuturor acestora le stai în drum. Chiar celor buni, un om plin de nobleţe le stă-n drum; şi chiar dacă vor zice că e bun, tot vor căuta în felu-acesta să-l înlăture. Omul cel nobil vrea să creeze noi valori şi o virtute nouă. Omul cel bun iubeşte lucrurile vechi, păstrează tot ce este vechi. Primejdia, pentru cel nobil, nu-i să devină bun, ci să devină insolent, ironic şi distrugător. Am cunoscut, vai! oameni nobili, care-şi pierduseră speranţa cea mai 'naltă. Şi după-aceea ponegreau orice speranţă mai înaltă. De-aceea îşi trăiau cu insolenţă viaţa în trecătoare bucurii şi n-aveau dincolo de clipă nici un ţel. „Spiritul este şi plăcere” – aşa ziceau. Şi astfel spiritul lor avea aripi frânte: acum se târâie pe jos şi întinează totul ca o rozătoare. Visaseră, odată, că vor deveni eroi: acuma sunt doar nişte desfrânaţi. Amar şi spaimă-i pentru ei orice erou. Dar te conjur, pe dragostea şi pe speranţa mea: nu izgoni eroul care e în tine! Păstrează cu sfinţenie speranţa ta cea mai înaltă! Aşa grăit-a Zarathustra.

- Auzi domnule, cum domn'e?, as putea eu sa accept vreodata sau sa fiu obligat de acest Burtica sau chiar conditionat, auzi! conditionat! - La ce va referiti, Dom' Preda? - Cum ba, tu esti pe lumea cealalta de nu intelegi? Imi vorbea de parca eu as fi fost acolo sa stiu ce a vorbit el cu Burtica. Pana la urma s-a hotarat sa ma lamureasca si pe mine. - Uite ce mi-a zis, nea Tecu, cica, tov. Preda, dumneavoastra cunoasteti parerile noastre cu privire la puterea si capacitatea de gandire a tov Nicolae Ceausescu. Stiti cu totii ca dansul e un geniu, ca are gandire creatoare in politica tarii noastre, ca el e ctitorul neegalat de nimeni in privinta indicatiilor novatoare, de construire a socialismului, cum de altfel si a culturii, precum si a cunoasterii istoriei patriei noastre. De aceea m-am gandit ca impreuna sa ajungem la un acord si sa aratam ca in cartea pe care ati scris-o pana acum din romanul Delirul, dumneavoastra ati avut ca model persoana dansului. Descrierea actiunilor din timpul celui de-al doilea razboi mondial il infatiseaza ca un personaj principal, curajos, capabil, credincios comunismului si luptator pentru infrangerea fascismului si a Germaniei hitleriste. - Si dumneavoastra ce ati raspuns? - I-am zis ca nu pricep la ce se refera. Cum, tov Preda, n-ai inteles la cine ma refer eu? Te rog sa il prezinti ca personaj principal al romanului Delirul in volumul al doilea. Dupa cum mi-a povestit el in continuare, am inteles ca Preda ramasese inmarmurit pe scaun si nu-i venea sa creada ca tot ce auzise din gura lui Burtica era aievea. Si ca Burtica s-a ridicat in picioare si s-a proptit cu ambele maini in marginea biroului si i-a repetat: "Cred ca ne-am inteles sau, mai bine zis, ai inteles, domnu' Preda in privinta recomandarii mele prin aceea de a indeplini vointa sefului statului nostru de a il prezenta cu toate meritele in locul lui Niculae, personajul dumneavoastra din volumul I, inlocuindu-l discret cu Niculae Ceausescu, atribuindu-i lui toate meritele. Dupa ce s-a mai linistit a inceput sa-mi spuna mie cu vocea unui copil batut pe nedrept de parinti: - Vezi, ma, Dumitrescule, cum te obliga cizmarul asta nenorocit, care nu stie nici sa scrie, nici sa citeasca, si nici macar sa vorbeasca, te obliga sa il incluzi pe el in toate operele literaturii romane? El habar n-are de nimic, dar de, EL detine puterea si ce vrea el si cum vrea el noi trebuie sa executam. Inclusiv eu sa-l introduc in volumul doi al Delirului. Cum sa-l introduc in cartea mea cand nu stiu nimic despre el? Ba stiu ceva. Ca a facut politica asa de buna ca a dus tara de rapa. I-am zis lui Burtica sa ma scuze, dar nu pot scrie despre un om despre a carui viata si cultura nu stiu nimic. - Si tov. Burtica n-a zis nimic? - Cum sa nu zica? A zis. Si inca ce-a zis. Bine, tov. Preda, dar te avertizez, numai sa incepi sa scrii ceva din volumul al doilea al romanului Delirul si vorbim altfel. Trebuia sa il introduci si in volumul I, dar hai, treaca-mearga. Acum trebuie sa il bagi in vol. II. - Dom Burtica, dar v-am spus ca nu pot, nu pot. Ei, daca nu poti, cat voi trai eu si dumneata, acest volum II din Delirul sa stii de la mine ca nu va aparea.

Romanul adolescentului miop 1.‘’ Mi-am cautat si eu, ca toti oamenii slabi, prieteni. Mi-am descoperit si eu sufletul cersind mangaiere si sprijin. Am tradat colturi din taina mea si am lasat sa se vada ceea ce nu trebuia sa cunosc decat eu. M-am vrut neindurat. Si n-am izbutit. Am fost schimbacios si plin de compromisuri, ca orice adolescent. (…) Si eu, ca si toti ceilalti. Si eu, ca si turma.’’ 2.‘’Tot ceea ce ne inconjoara nu e decat materialul inform pe care noi il culegem, il cernem si il valorificam. Nu suntem nici pedanti si nici nu afectam un intelectualism exagerat . Dar locurile si oamenii sunt prea ispititori. Creierul, obisnuit sa se intrebe, ne daruieste mecanic raspunsuri, care se cer justificate.’’ 3.‘’O data cu prietenii, se rup si fasii din sufletul meu. Iar eu le simt cum se duc, una cate una, si sufletul mi-e tot mai pustiu, si mai stearpa iubirea catre oameni… Si atatea chipuri pe care nu le voi mai vedea, atatea obiceiuri pe care le voi uita, ca sa-mi insusesc altele…(…) Sunt ispitit sa ma intristez. Atatia ani si atatea indurari, alaturi de atatea nadejdi… . Nu stiu ce va fi cu mine dincolo. Voi mai intalni prieteni? Va trebui sa ma schimb iarasi, din adancuri, si sa ma privesc in oglinda fara sa ma recunosc? Nu stiu nimic, si inima mi se strange de teama. Mi-e teama sa nu renunt la mine. Mi-e teama de mine, de viata. Si patimesc, totusi, asteptand s-o cunosc, sa arunc zdrentele lumii acesteia de care eu de mult m-am despartit si de care ma tarau lanturi meschine.(…)Si apoi ma intreb, trist, daca eu stiu pentru ce vietuiesc. Nu stiu. …Ce-mi lipseste? Ce-mi lipseste?...Recitesc caietele de amintiri. Cat de departe mi se par vremurile…Si prietenii mei, ‘’personagiile’’, atat de schimbate. Si eu strain. Ma prefaceam prea vessel si ma ascundeam chiar fata de mine. Dar parca stiu eu de scriu acum adevarul?’’ 4.‘’-Crestinul e optimist si senin. -Cu cat te vei apropia de solutia crestina, cu atat vei fi mai senin…Dar d-ta nu esti decat un simplu pagan torturat de neputinta convertirii. Mi-e mila de suferinta d-tale. Raspandesti atata paganism exasperat de propriile lui elanuri, incat sunt ispitit acum, daca m-ai intreba: ‘’Crezi in har?’’…sa raspund :’’Nu! Iti marturisesc, ma indoiesc de har nu pentru ca am discutat cu d-ta, ci pentru ca am stat in tovarasia d-tale. Esti demoniac.’’ 5.‘’Au fost nopti cand tulburarea ma umilea pana la plans. Criza crestea, crestea in singuratate. Ma simteam parasit de toti, uitat, agonizand intr-un pustiu. Sufletul imi era coplesit de marasm, de disperare muta, de slabiciuni.’’ 6.‘’Degetele raschirate in par au smuls. Am reinceput sa plang de furie. Ma revedeam in adolescenta, chinuit de aceeasi lupta cu toamna, cu nostalgia, cu slabiciunile. N-am facut un pas mai inainte , daca sunt melancolic. Imi strigam: ‘’Ajunge! Ajunge! Am sa innebunesc!’’. Plangeam. ‘’Plansul e stupid si enervant. Nu ma duce la o solutie’’. Imi opream lacrimile, imi racoream ochii. ‘’N-am facut nicio fapta eroica, daca nu mai plang’’. Imi odihneam privirile in toamna. Ma linisteam. Eram trist, trist, disperat. ‘’Totul trece, totul trece…’’…’’ 7.‘’Hotararile mele ma coplesesc de tristeti disperate, fara sfarsit. Imi spun mereu: totul trece…Dar incurajarea mi se pare neghioaba. M-am intrebat cum am putut-o folosi atat timp, fara sa-i observ desertaciunea. Dar daca ea pare desarta numai pentru ca ispita e mai puternica decat mine? ‘’ 8.‘’Dar de ce am scris eu asta-noapte despre ispite? Am uitat hotararea: dragostea nu trebuie alungata, ci stapanita. Eu nu pot s-o stapanesc, de aceea ma umileste. Dragostea e vinovata. Ea ma mangaie, ca o gheara straina. Mi-e draga, mi-e draga…Stiu eu ce am ? Nu inteleg de ce mi-a fost teama. N-am cautat eu dragostea? N-am voit eu s-o cunosc si s-o robesc? Aceasta e dragostea. Stiu ca aceasta e dragostea. Acum, trebuie s-o adancesc si s-o stapanesc.