Vis A Vis Quotes

On vis och," he told himself. Dawn to dusk. A phrase that meant two things in his native tongue. A fresh start. A good end.

Dilige et quod vis fac. (Love and then what you will, do.)

Death is only meaningless if it does not change us, Vis.

Eik į gyvenimą pakelta galva ir atvira širdžia. Savo širdies vis tiek nenumarinsi. Priimk gyvenimą kaip būtinybę, bet manyk, kad geriau nė negalėjo būti. Nieko nesibijok, nieko nesigailėk ir dėl nieko nesisielok.

Si vis pacem, para bellum

Si vis amari, ama," you tell me. If you wish to be loved, love.

Imi aminteam de ea ca de un vis frumos, intrerupt inainte de a se sfarsi.

Même si aujourd’hui je vis sans elle, je ne suis plus jamais seul, puisqu’elle existe quelque part. (Even if I do't have her now, I'll never be alone again, because she exists somewhere)

Nu! Nu mai vreau să renunţ la orele mele de reflecţie şi vis, la acele plimbări fără ţintă, la clipele asfinţitului care picură liniştite pe fereastră, la noaptea care mă aşteaptă ca o veche prietenă şi-mi dă umărul ei catifelat, destul de larg pentru toate tristeţile mele.

Vina e un vis, mila e singura realitate.

The real genesis is forbidden to me, vis-à-vis N´s inability to confess even the mildest transgressions.

Are you serious? Vi’s arm has been magically barbequed and you think she needs a cupcake?

The anarchist, as the born foe of authority, will be destroyed by it after damaging it more or less. The anarch, on the other hand, has appropriated authority; he is sovereign. He therefore behaves as a neutral power vis-à-vis state and society. He may like, dislike, or be indifferent to whatever occurs in them. That is what determines his conduct; he invests no emotional values.

si vis pacem, para bellum

- Kartais svarstau, ko mes vis laukiame. Tyla. - Kad būtų per vėlu, madam.

It was both odd and unjust, a real example of pitiful arbitrariness of existance, that you were born into a particular time & held prisoner there whether you wanted it or not. It gave you an indecent advantage over the past and made you a clown vis-a-vis the future.

Sic vis pacem para bellum - if you want peace, prepare for war.

Si vis pacem, para bellum - If you want peace, prepare for war.

Forgetfulness is not just a vis inertiae, as superficial people believe, but is rather an active ability to suppress, positive in the strongest sense of the word, to which we owe the fact that what we simply live through, experience, take in, no more enters our consciousness during digestion (one could call it spiritual ingestion) than does the thousand-fold process which takes place with our physical consumption of food, our so-called ingestion. To shut the doors and windows of consciousness for a while; not to be bothered by the noise and battle which our underworld of serviceable organs work with and against each other;a little peace, a little tabula rasa of consciousness to make room for something new, above all for the nobler functions and functionaries, for ruling, predicting, predetermining (our organism runs along oligarchic lines, you see) - that, as I said, is the benefit of active forgetfulness, like a doorkeeper or guardian of mental order, rest and etiquette: from which can immediately see how there could be no happiness, cheerfulness, hope, pride, immediacy, without forgetfulness.

We could speak about the meaning of life vis-a-vis non-consequential/deontological theories, apodictic transformation schemata, the incoherence of exemplification, metaphysical realism, Cartesian interactive dualism, revised non reductive dualism, postmodernist grammatology and dicey dichotomies. But we would still be left with Nietzsche's preposterous mustache which instills great anguish and skepticism in the brain, which leads (as it did in his case) to utter madness. I suggest we go to Paris instead.

The only time "early bloomer" has ever been applied to me is vis-a-vis my premature apprehension of the deep dread-of-existence thing. In all other cases, I plod and tromp along. My knuckles? Well dragged.

Eu şi cuvântul vis ne iubim mult, chiar dacă ne vedem doar din când în când.

Je ne sais plus si je vis ou si je me souviens.

Cine sa te vindece de tine? O tînara fata? Dar cine-i darnic pîna la jertfa, ca sa-ti preia melancolia? Ce suflet pur, dornic de vis si nefericire, sa se-ncumete la o povara ce n-o presimte?

The commandment, 'Love thy neighbour as thyself', is the strongest defence against human aggressiveness and an excellent example of the unpsychological [expectations] of the cultural super-ego. The commandment is impossible to fulfil; such an enormous inflation of love can only lower its value, not get rid of the difficulty. Civilization pays no attention to all this; it merely admonishes us that the harder it is to obey the precept the more meritorious it is to do so. But anyone who follows such a precept in present-day civilization only puts himself at a disadvantage vis-a-vis the person who disregards it. What a potent obstacle to civilization aggressiveness must be, if the defence against it can cause as much unhappiness as aggressiveness itself! 'Natural' ethics, as it is called, has nothing to offer here except the narcissistic satisfaction of being able to think oneself better than others. At this point the ethics based on religion introduces its promises of a better after-life. But so long as virtue is not rewarded here on earth, ethics will, I fancy, preach in vain. I too think it quite certain that a real change in the relations of human beings to possessions would be of more help in this direction than any ethical commands; but the recognition of this fact among socialists has been obscured and made useless for practical purposes by a fresh idealistic misconception of human nature.

Sunt vise ce parcă le-am trăit cândva şi undeva, precum sunt lucruri vieţuite despre care ne întrebăm dacă n-au fost vis.

Above a certain level of income, the relative value of material consumption vis-a-vis leisure time is diminished, so earning a higher income at the cost of working longer hours may reduce the quality of your life. More importantly, the fact that the citizens of a country work longer than others in comparable countries does not necessarily mean that they like working longer hours. They may be compelled to work long hours, even if they actually want to take longer holidays.

Da quod iubes et iube quod vis Give what thou commandest and command what thou wilt

Anularea prezentului în năpădirea amintirilor împrumută vieții un caracter de irealitate și de vis inutil.

Supranti, aš nieka negaliu padaryt' su savim. Nu kažkaip vis reik' i reik' tų babkių.

Îl simt pe el în fiecare mușchi, în fiecare venă. Rebeca, Radu mi-e fiecare gând, fiecare vis, îl simt în fiecare pulsație a inimii.

Vin fluturi catre mine dintr-un vis demult uitat. Mi se aseaza fluturi pe gene, in palme, pe trup, in suflet... Deschid ochii si ma podidesc ninsori...

Kodėl mes vis užmirštam širdį, lyg ji būtų mėsos gabalas? Mes kalbam apie traktorius, ir apie roką, ir apie sūrius, NATO, bet užmirštam širdį, kur viskas prasideda ir viskas pasibaigia...

„Am avut, mai mult ca oricine altcineva, exact viaţa pe care am vrut-o: liberă, fără constrângerile unei profesii, fără umilinţe usturătoare şi griji meschine. O viaţă de vis, aproape, o viaţă de leneş, cum nu sunt multe în acest veac. Am citit mult, însă numai ce mi-a plăcut, şi dacă m-am străduit să scriu şi eu cărţi, efortul mi-a fost răsplătit de satisfacţia că nu m-am abătut, în ele, nicio clipă de la ideile şi gusturile proprii. Dacă sunt nemulţumit de ce am făcut, genul de viaţă pe care am dus-o, în schimb, nu mă nemulţumeşte. Şi asta înseamnă enorm... Marele succes al vieţii mele e că am reuşit să trăiesc fără o meserie. În fond, mi-am trăit viaţa destul de bine. M-am prefăcut că a fost un eşec. Însă n-a fost.

Corto à lui même: Ce serait bon de vivre dans une fable. Bouche Dorée à Corto: Oh oui!… Mais toi tu vis continuellement une fable et tu ne t'en aperçois plus. Lorsqu'un adulte entre dans le monde des fables, il ne peut plus en sortir. Le savais-tu?

we still haven’t learned the essential lesson of the two big economic crashes of the last seventy-five years: when the economy becomes too lopsided—disproportionately benefiting corporate owners and top executives vis-à-vis average workers—it tips over.

Fortune favours the brave, sir," said Carrot cheerfully. "Good. Good. Pleased to hear it, captain. What is her position vis a vis heavily armed, well prepared and excessively manned armies?" "Oh, no–one's ever heard of Fortune favouring them, sir." "According to General Tacticus, it's because they favour themselves," said Vimes. He opened the battered book. Bits of paper and string indicated his many bookmarks. "In fact, men, the general has this to say about ensuring against defeat when outnumbered, out–weaponed and outpositioned. It is..." he turned the page, "'Don't Have a Battle.

je dormis et rêvai que la vie n'était que joie. je m'éveillai et vis que la vie était service. je servis et vis que le service était joie

A fi? Nebunie şi tristă şi goală; Urechea te minte şi ochiul te-nşală; Ce-un secol ne zice ceilalţi o deszic. Decât un vis sarbăd, mai bine nimic.

Se pare că viața toată e un șir de neîntrerupte deziluzii, o luptă crâncenă între vis și realitate.

A crea inseamna a trai atat visul cat si viata.

Un dor de dragoste, niciodată trăit, dar purtat mereu din an în an, din vis în vis, ca o nepotolită sete de împlinire, dar şi ca o pedeapsă nemeritată.

Le cinéma est un des rares arts où le spectateur a un complexe de supériorité vis-à-vis de la chose qu'il voit. Il a tendance à se marrer, à se foutre de ce qu'il y a sur l'écran

Fortune favours the brave, sir," said Carrot cheerfully. "Good. Good. Pleased to hear it, captain. What is her position vis a vis heavily armed, well prepared and excessively manned armies?" "Oh, no–one's ever heard of Fortune favouring them, sir." "According to General Tacticus, it's because they favour themselves," said Vimes. He opened the battered book. Bits of paper and string indicated his many bookmarks. "In fact, men, the general has this to say about ensuring against defeat when outnumbered, out–weaponed and outpositioned. It is..." he turned the page, "'Don't Have a Battle.'" "Sounds like a clever man," said Jenkins. He pointed to the yellow horizon. "See all that stuff in the air?" he said. "What do you think that is?" "Mist?" said Vimes. "Hah, yes. Klatchian mist! It's a sandstorm! The sand blows about all the time. Vicious stuff. If you want to sharpen your sword, just hold it up in the air." "Oh." "And it's just as well because otherwise you'd see Mount Gebra. And below it is what they call the Fist of Gebra. It's a town but there's a bloody great fort, walls thirty feet thick. 's like a big city all by itself. 's got room inside for thousands of armed men, war elephants, battle camels, everything. And if you saw that, you'd want me to turn round right now. Whats your famous general got to say about it, eh?" "I think I saw something..." said Vimes. He flicked to another page. "Ah, yes, he says, 'After the first battle of Sto Lat, I formulated a policy which has stood me in good stead in other battles. It is this: if the enemy has an impregnable stronghold, see he stays there.'" "That's a lot of help," said Jenkins. Vimes slipped the book into a pocket. "So, Constable Visit, there's a god on our side, is there?" "Certainly, sir." "But probably also a god on their side as well?" "Very likely, sir. There's a god on every side." "Let's hope they balance out, then.

E ciudată și patetică senzația de lumină în lumina pe care ți-o dă gândul că ai trecut prin mintea unui orb. E mai mult decât un tunel. E ca un vis scurt al morții, din care ochii se deșteaptă cu o mirare înduioșată, regăsindu-și lumina.

Nu credeam sa-nvat a muri vrodata, Pururi tanar, infasurat in manta-mi, Ochii mei naltam visatori la steaua Singuratatii. Cind deodata tu rasarisi in cale-mi, Suferinta tu, dureros de dulce... Pana-n fund baui voluptatea mortii Nenduratoare. Jalnic ard de viu chinuit ca Nessus, Ori ca Hercul inveninat de haina-i. Focul meu a-l stinge nu pot cu toate Apele Marii. De-al meu propriu vis, mistuit ma vaiet, Pe-al meu propriu rug, ma topesc in flacari.., Pot sa mai renviu luminos din el ca Pasarea Phoenix ? Piara-mi ochii tulburatori din cale, Vino iar la san nepasare trista, Ca sa pot muri linistit, pe mine Mie reda-ma !

Every intellectual has a very special responsibility. He has the privilege and the opportunity of studying. In return, he owes it to his fellow men (or 'to society') to represent the results of his study as simply, clearly and modestly as he can. The worst thing that intellectuals can do – the cardinal sin – is to try to set themselves up as great prophets vis-à-vis their fellow men and to impress them with puzzling philosophies. Anyone who cannot speak simply and clearly should say nothing and continue to work until he can do so.

Revolutionaries are, by their nature, powerful and single-minded personalities. Almost invariably they start from a position of weakness vis-à-vis the political environment and rely for their success on charisma and on an ability to mobilize resentment and to capitalize on the psychological weakness of adversaries in decline.

Once a molecule is asymmetric, its extension proceeds also in an asymmetrical sense. This concept completely eliminates the difference between natural and artificial synthesis. The advance of science has removed the last chemical hiding place for the once so highly esteemed vis vitalis.

I realize now that Yeats’s statement, ‘I am an immortal soul tied to the body of a dying animal’ is diametrically opposite to the actual state of affairs vis-à-vis the human condition.

I furrow my brow. “And how would that even affect you?” Since I’m not seeing his logic, he slowly spells it out for me. “Sides, dude. People break up, their friends take sides. Dean’s my buddy, so obviously the bro code says I have to side with him. But this one—” He jerks a thumb at Hannah, “is my girlfriend. Girlfriend trumps buddy. Wellsy’ll take Allie’s side, and I’ll have to take Wellsy’s side, vis-à-vis, I’m taking Allie’s side.” “I don’t think you’re using vis-à-vis right,” Morris pipes up. “Yeah, I believe the word you’re looking for is therefore.” Logan’s lips are twitching wildly. “I wouldn’t expect you to take Allie’s side on my behalf,” Hannah protests. “And you’re being such a jackass about this. We’re adults. If they break up, we’ll all still be able to co-exist peacefully.” “Ross and Rachel co-existed,” Logan agrees. Fitzy snorts.

Tot ceea ce făcea era magic, având puterea de a transforma stările, prin intermediul administrării unor substanțe. Părea a fi Dumnezeul propriilor sentimente, pentru că avea cheia inhibării instinctelor și a detașării complete de ermetica ființă. Întindea linii albe, lungi și groase pe oglinda de pe masă și, apropiindu-se, își zărea chipul, asumându-și viciul. Pentru a scurta traseul dintre realitate și vis, folosea un pai, prin care inspira pe nas praful alb, strălucitor, iar, în câteva secunde, se cufunda în altă lume - acolo unde totul este mai ușor.

Dacă n-ar fi fost visele, n-am fi știut niciodată că avem un suflet. Lumea reală, concretă, tangibilă ar fi fost tot ce este, singurul vis permis nouă, și pentru că singurul, incapabil să se recunoască pe sine drept vis. Ne îndoim de ea pentru că visăm.

J’ai réfléchi, je ne me fais pas d’illusions, je t’aime mais je n’ai pas confiance en toi. Puisque ce que nous vivons n’est pas réel, alors c’est un jeu. Je n’ai plus l’âge de jouer à chat. Ne cherche pas à m’appeler, ni à savoir où je suis, ni comment je vis, je crois que ce n’est plus le problème. J’ai réfléchi, je pense que c’est la meilleure solution, faire comme toi, vivre de mon côté en t’aimant bien mais de loin. Je ne veux pas attendre tes coups de téléphone, je ne veux pas m’empêcher de tomber amoureuse. J’ai réfléchi, je veux bien essayer. C’est à prendre ou à laisser…

Sois satisfait des fleurs, des fruits, même des feuilles, Si c'est dans ton jardin à toi que tu les cueilles ! Puis, s'il advient d'un peu triompher, par hasard, Ne pas être obligé d'en rien rendre à César, Vis-à-vis de soi-même en garder le mérite, Bref, dédaignant d'être le lierre parasite, Lors même qu'on n'est pas le chêne ou le tilleul, Ne pas monter bien haut, peut-être, mais tout seul !

Du tūkstančius metų žmonija bandė prisiskambinti Dievui. Nežinojo tikslaus numerio, būdavo užimta, nebūdavo ryšio. Vis tiek atkakliai būdavo skambinama: dūmais, varpais, lavonų virtinėmis, nuodėmių abonentiniais mokesčiais, patyčiomis, piktžodžiavimais, skambinta, skambinta, skambinta. Dabar jau nuovargis, dabar jau gana. Tegul pats skambina.

Pierdut într-o visare nedeslușită și blânda, atât de străina firii lui, strângând încetișor mâna care îi plăcea pentru ca i se părea de o frumusețe desăvârșita, el asculta ca în vis freamătul frunzelor de tei foșnind la adierea nopții, si hămăitul câinilor de la moara de pe Doubs.

Daug keliauju. Tai žmonės manęs vis klausia, iš kur aš. Tai sakau: aš gimiau ir išaugau Lietuvoj. Gyvenu Niujorke. O mano kraštas dabar yra kultūra. Tai jie žiūri į mane, mirksi: a, juokdarys. Bet aš kalbu labai rimtai. Dabar aš įdomaujuos tiktai kultūra. O kultūra yra visur ir niekur.

meander, v. "...because when it all comes down to it, there's no such thing as a two-hit wonder. So it's better just to have that one song that everyone knows, instead of diluting it with a follow-up that only half succeeds. I mean, who really cares what Soft Cell's next single was, as long as we have 'Tainted Love'?" I stop. You're still listening. "Wait," I say. "What was I talking about? How did we get to 'Tainted Love'?" "Let's see," you say, "I believe we started roughly at the Democratic gains in the South, then jumped back to the election of 1948, dipping briefly into northern constructions of the South, vis-a-vis Steel Magnolias, Birth of a Nation, Johnny Cash, and Fried Green Tomatoes. Which landed you on To Kill a Mockingbird, and how it is both Southern and universal, which -- correct me if I'm wrong -- got us to Harper Lee and her lack of a follow-up novel, intersected with the theory, probably wrong, that Truman Capote wrote the novel, then hopping over to literary one-hit wonders, and using musical one-hit wonders to make a point about their special place in our culture. I think." "Thank you," I say. "That's wonderful.

Elle est retrouvée! -Quoi? -l'Éternité. C'est la mer mêlée Au soleil. Je devins un opéra fabuleux : je vis que tous les êtres ont une fatalité de bonheur : l'action n'est pas la vie, mais une façon de gâcher quelque force, un énervement. La morale est la faiblesse du cerveau. À chaque être, plusieurs autres vies me semblaient dues. Ce monsieur ne sait pas ce qu'il fait : il est un ange.

The principle of vis inertiae (...) seems to be identical in physics and metaphysics. It is not more true in the former, that a large body is with more difficulty set in motion than a smaller one, and that its subsequent momentum is commensurate with this difficulty, than it is, in the latter, that intellects of the vaster capacity, while more forcible, more constant, and more eventful in their movements than those of inferior grade, are yet the less readily moved, and more embarrassed, and full of hesitation in the first few steps of their progress

That small word “Force,” they make a barber's block, Ready to put on Meanings most strange and various, fit to shock Pupils of Newton.... The phrases of last century in this Linger to play tricks— Vis viva and Vis Mortua and Vis Acceleratrix:— Those long-nebbed words that to our text books still Cling by their titles, And from them creep, as entozoa will, Into our vitals. But see! Tait writes in lucid symbols clear One small equation; And Force becomes of Energy a mere Space-variation.

Ji pati iš savęs žino, kaip ramina gamtos balsas, vėjo ūžavimas klevo viršūnėje, kapinaičių medžiuose. Ypač rudens naktimis, pavasario vėtrose: esi vienas savo troboj, aplinkui siautėja baisingos jėgos - naktys, tamsos, lietūs, perkūnijos, o vis tiek žinai, kad niekas tavęs nepalies: gina medžiai, užstoję būstą, jie grumiasi, girgžda ir traška, bet jie neišduos tavęs, gyvenančios viršum jų šaknų, po jų viršūnėmis: tu jiems - savo žmogus, jie - tavo medžiai". "Gyvenimas po klevu", R. Granauskas

Te t'es arrêté à parler et seul le silence t'a répondu. Mais ces mots, ces milliers, ces millions de mots qui se sont arrêtés dans ta gorge, les mots sans suite, les cris de joie, les mots d'amour, les rires idiots, quand donc les retrouveras-tu? Maintenant tu vis dans le terreur du silence. Mais n'es-tu pas le plus silencieux de tous?

Purtăm fiecare o dragoste-n noi, Dar eu pentru tine şi tu pentru alta Şi focul ne mistuie surd pe-amândoi: eu ard pentru tine, tu arzi pentru alta. Aştepţi un cuvânt, aştept un cuvânt, Dar eu de la tine, şi tu de la alta. Obrazul îţi văd şi în vis delirând, Dar tu în visare o vezi doar pe alta. Şi ce ne rămâne să facem când nici Ursita nu ştie decât să dezbine? De ce i-ar fi milă? Trăim, doar iubind, Deşi tu pe alta, eu, totuşi, pe tine.

Noaptea trecută am visat-o. Eu locuiam pe malul drept al râului iar ea pe malul stâng. Fără să știm, ne rugam amândoi în același timp să primim o iubire adevărată. Și am primit. Ne-am întâlnit într-un vis și așa am aflat că împărțim aceeași iubire. De atunci caut o modalitate de a traversa râul. Nu există pod iar apele sunt adânci și învolburate. Curenți puternici îl străbat. Am mers în aval, am mers în amonte dar nu am găsit nimic. Tot mai caut o punte care să mă ducă la împlinire. Între timp... iubesc și sunt pe jumătate fericit.

Musk has talked about having more kids, and it’s on this subject that he delivers some controversial philosophizing vis-à-vis the creator of Beavis and Butt-head. “There’s this point that Mike Judge makes in Idiocracy, which is like smart people, you know, should at least sustain their numbers,” Musk said. “Like, if it’s a negative Darwinian vector, then obviously that’s not a good thing. It should be at least neutral. But if each successive generation of smart people has fewer kids, that’s probably bad, too. I mean, Europe, Japan, Russia, China are all headed for demographic implosion. And the fact of the matter is that basically the wealthier—basically wealth, education, and being secular are all indicative of low birth rate. They all correlate with low birth rate. I’m not saying like only smart people should have kids. I’m just saying that smart people should have kids as well. They should at least maintain—at least be a replacement rate. And the fact of the matter is that I notice that a lot of really smart women have zero or one kid. You’re like, ‘Wow, that’s probably not good.

If evolutionism were to be rejected, the whole structure upon which the modern world is based would collapse and one would have to accept the incredible wisdom of the Creator in the creation of the multiplicity of life forms which we see on the surface of the earth and in the seas. This realization would also change the attitude that modern man has concerning the earlier periods of his own history, vis-a-vis other civilizations and also other forms of life. Consequently the theory of evolution continues to be taught in the West as a scientific fact rather than a theory and whoever opposes it is usually brushed off as religious obscurantist.

În fiecare zi, ne batem joc De păsări, de iubire şi de mare, Şi nu băgăm de seamă că, în loc, Rămâne un deşert de disperare. Ne amăgeşte lenea unui vis Pe care-l anulăm cu-o șovăire; Ne reculegem într-un cerc închis Ce nu permite ochilor s-admire; Ne răsucim pe-un așternut posac, Însingurați în doi, din lașitate, Mințindu-ne cu guri care prefac În zgura sărutările uzate; Ne pomenim prea goi într-un târziu, Pe-o nepermis de joasă treaptă tristă: Prea sceptici şi prea singuri, prea-n pustiu, Ca să mai știm că dragostea există. În fiecare zi, ne batem joc De păsări, de iubire şi de mare, Şi nu băgăm de seama că, în loc, Rămâne un deşert de disperare.

Intimitatea mea cu celălalt corp al meu este permanentă, când dorm ştiu şi în vis că e lângă mine, dar în orele de dragoste fizică ea devine totală. Atunci nu mai disting privirea de atingere, tandreţea de violenţă, fericirea de suferinţă. Numai pe ea o vreau pentru că numai pe ea o cunosc. Ii privesc, între coapse, «fluturele cu aripi lipite somnoros» şi ştiu că e, cu adevărat, cel mai frumos lucru pe care l-aş putea vedea şi atinge vreodată. Ajungi cu adevărat la maturitate sexuală doar atunci când începi să trăieşti un ciudat solipsism în doi care te face să spui: «în tot universul nu există decât două fiinţe care fac cu adevărat dragoste: eu şi iubita mea.»

Emotion, which is called a passivity of the soul, is a confused idea, whereby the mind affirms concerning its body, or any part thereof, a force for existence (existendi vis) greater or less than before, and by the presence of which the mind is determined to think of one thing rather than another.

Chiar de-a doua zi am început să-mi notez visele când mi le-am amintit dimineaţa. Mai întâi fără convingere, dar după aceea m-au interesat unele observaţii pe care le făceam singur, comparând; de pildă că visele, cel puţin ale mele, n-au sfârşit; de ce, nu ştiu; poate fiindcă moartea e sfârşitul fiecărui vis şi mă trezesc la timp ca să nu mor... Acum m-am întors, se pare, de unde am plecat şi mă întreb dacă nu cumva visez şi guzganii din acest pod. Îmi vine să-i persiflez uneori: Stimaţii mei, scârboşii mei confidenţi, nu existaţi în realitate, îmi pare rău pentru voi, nu sunteţi decât nişte biete ficţiuni. Clipa cînd mă voi trezi vă va omorî...

The most convincing proof of the conversion of heat into living force [vis viva] has been derived from my experiments with the electro-magnetic engine, a machine composed of magnets and bars of iron set in motion by an electrical battery. I have proved by actual experiment that, in exact proportion to the force with which this machine works, heat is abstracted from the electrical battery. You see, therefore, that living force may be converted into heat, and that heat may be converted into living force, or its equivalent attraction through space.

Sonnet VIII Je vis, je meurs : je me brûle et me noie, J’ai chaud extrême en endurant froidure ; La vie m’est et trop molle et trop dure, J’ai grands ennuis entremêlés de joie. Tout en un coup je ris et je larmoie, Et en plaisir maint grief tourment j’endure, Mon bien s’en va, et à jamais il dure, Tout en un coup je sèche et je verdoie. Ainsi Amour inconstamment me mène Et, quand je pense avoir plus de douleur, Sans y penser je me trouve hors de peine. Puis, quand je crois ma joie être certaine, Et être en haut de mon désiré heur, Il me remet en mon premier malheur.

„Noaptea aceasta era specială, era ca ultima femeie, care-și lăsa urma de parfum acolo unde începuse amorul – în gând. Scurtă, fugară și, ca orice iubită de împrumut, era carnală. Nu-mi cerea să-i ofer iubire, jurăminte și cuvinte dulci. Știa de ce fel de resurse dispunea, știa ce trebuia să facă și știa în cât timp să dispară până-n zori. Noaptea aceasta purta ceas la mână. Nu voia nimic de la mine și îmi era atât de dragă, pentru că, astfel, îmi aparțineam mie însumi mai mult. Delicat, îmi atinse pielea rece și își lipi buzele fierbinți de vis, cu patosul unei nebunii trecătoare. Mă sărută-n gând, furându-mi respirația și m-am trezit rostind două cuvinte de somnambul, nu „te iubesc!”, ci... „noapte bună!“ Știam amândoi că se va sfârși. Ea nu era fidelă, în caz contrar nu și-ar împărți trupul între duminică și luni. O îmbrăţişam cu drag, căci nu o voi revedea nicicând. I-am păstrat, în gând, urma de ruj și parfumul.

The Left, which dominates the media, the arts, and most of intellectual life in the West, has rendered criticism of Christianity and Zionism acceptable, even laudable, but criticism of Islam unacceptable. Why has the Left done this? Because the enemy (radical Islam) of my enemy (America and Israel) is my friend, and because the Muslim world is regarded as the underdog vis-à-vis powerful America and Israel, and the Left supports what it perceives as the underdog.

Pe potecile lunecoase ale amanuntelor si ale interpretarilor va gasi reazem si o mai adanca dezlegare? Va afla ceva mai multa impacare decat acea sete, care nu se poate potoli in vis? De altfel, cand e un acord aproape unanim asupra relativitatii spatiale, de ce n-am crede ca sistemul de repercutare al cauzelor nu poate afla nicaieri un punct absolut.

Ah! comme la neige a neigé! Ma vitre est un jardin de givre. Ah! comme la neige a neigé! Qu'est-ce que le spasme de vivre À la douleur que j'ai, que j'ai! Tous les étangs gisent gelés, Mon âme est noire: Où vis-je? Où vais-je? Tous ses espoirs gisent gelés: Je suis la nouvelle Norvège D'où les blonds ciels s'en sont allés. Pleurez, oiseaux de février, Au sinistre frisson des choses, Pleurez, oiseaux de février, Pleurez mes pleurs, pleurez mes roses, Aux branches du genévrier. Ah! comme la neige a neigé! Ma vitre est un jardin de givre. Ah! comme la neige a neigé! Qu'est-ce que le spasme de vivre À tout l'ennui que j'ai, que j'ai!...

The Total Perspective Vortex derives its picture of the whole Universe on the principle of extrapolated matter analyses. To explain — since every piece of matter in the Universe is in some way affected by every other piece of matter in the Universe, it is in theory possible to extrapolate the whole of creation — every sun, every planet, their orbits, their composition and their economic and social history from, say, one small piece of fairy cake. The man who invented the Total Perspective Vortex did so basically in order to annoy his wife. Trin Tragula — for that was his name — was a dreamer, a thinker, a speculative philosopher or, as his wife would have it, an idiot. And she would nag him incessantly about the utterly inordinate amount of time he spent staring out into space, or mulling over the mechanics of safety pins, or doing spectrographic analyses of pieces of fairy cake. “Have some sense of proportion!” she would say, sometimes as often as thirty-eight times in a single day. And so he built the Total Perspective Vortex — just to show her. And into one end he plugged the whole of reality as extrapolated from a piece of fairy cake, and into the other end he plugged his wife: so that when he turned it on she saw in one instant the whole infinity of creation and herself in relation to it. To Trin Tragula’s horror, the shock completely annihilated her brain; but to his satisfaction he realized that he had proved conclusively that if life is going to exist in a Universe of this size, then the one thing it cannot afford to have is a sense of proportion.

[…] I began to see Algiers as one of the most fascinating and dramatic places on earth. In the small space of this beautiful but congested city intersected two great conflicts of the contemporary world. The first was the one between Christianity and Islam (expressed here in the clash between colonizing France and colonized Algeria). The second, which acquired a sharpness of focus immediately after the independence and departure of the French, was a conflict at the very heart of Islam, between its open, dialectical — I would even say “Mediterranean” — current and its other, inward-looking one, born of a sense of uncertainty and confusion vis-à-vis the contemporary world, guided by fundamentalists who take advantage of modern technology and organizational principles yet at the same time deem the defense of faith and custom against modernity as the condition of their own existence, their sole identity. […] In Algiers one speaks simply of the existence of two varieties of Islam — one, which is called the Islam of the desert, and a second, which is defined as the Islam of the river (or of the sea). The first is the religion practiced by warlike nomadic tribes struggling to survive in one of the world's most hostile environments, the Sahara. The second Islam is the faith of merchants, itinerant peddlers, people of the road and of the bazaar, for whom openness, compromise, and exchange are not only beneficial to trade, but necessary to life itself.

From the Absolute to the Relative-from the Infinite to the Finite-from the Undifferentiated to the Differentiated-from the Unconditioned to the Conditioned and again from the Relative to the Absolute. That is the whole truth of the inexistance to the existentialist, formless to the form, Creator to the Creature, one to the every being, absolute to the inabsolute and vis-á-vis, soforth every single thing is temporary, non-existed, so do I, the dream that I dreamed off is simply a 'lie and impermanent too' same as in the mortal world whatever I do experience.

Stiti ce fac cei care citesc ratingurile si numara cash-ul care curge din rating? Se uita la procente, la cifre, nu vad acolo nicio figura, nicio faptura, nu-ti stiu niciun vis, habar n-au cum arati, ce drama traiesti, ce grozav si tanar esti. Nu esti o fiinta, ci un numar si o categorie. Te incadrezi fortat la „18-49" sau la cei cu „venituri medii", la „urban" sau la „capi-tala". Nu existi ca individ, nu te descrie nimeni, nu te recomanda nimic. Esti o cifra. Din aceste cifre, unii primesc onoruri, altii numara banii... Din lipsa unor cifre mari, oamenii buni de televiziune, cu emisiuni destepte, pleaca acasa. Din prea multe cifre mari, facute din scandal de mahala, se instaureaza nenorocirea de a nu mai scapa de impostori.

Am avut intr-o noapte un vis ciudat. Purtam o rana adanca la umarul stang din care imi curgeau valuri de sange. Incet, din sangele coagulat s-au format larve ce-mi misunau pe trup haotic. Din larve au iesit fluturi... M-am trezit din somn scuturandu-mi trupul... Ceasul de pe noptiera nu arata decat ora doua. La ferestre se zareau umbrele noptii. Copacii isi despleteau trupurile cu bratele scheletice ale crengilor, in bataia vantului. Isi alungeau formele, in descompunere, pana la mine in camera, desenau pe pereti tablouri in miscare. Nu stiu cat timp am stat culcat cu fata in sus. Priveam umbrele copacilor in geometrii abstracte. Parca imi comunicau ceva printr-un limbaj bizar al miscarilor unduitoare. Spre dimineata am adormit rapus.

Frågar du mig var jag finns så bor jag här bakom bergen Det är långt men jag är nära Jag bor i en annan värld men du bor ju i samma Den finns överallt om också sällsynt som helium Varför begär du ett luftskepp att fara med Begär i stället ett filter för kväve ett filter för kolsyra, väte och andra gaser Begär ett filter för allt som skiljer oss ett filter för livet Du säger att du nästan inte kan andas Än sen! Vem tror du kan andas? Den mesta tiden tar vi det ändå med jämnmod En vis man har sagt : >>Det var så mörkt att jag nätt och jämt kunde se stjärnorna<< Han menade bara att det var natt

On the short walk to the front past the others, either bowing or kneeling or whirling or howling, I feel glad that my life is this way; so full of jarring experience. Sometimes you feel that life is full and beautiful, all these worlds, all these people, all these experiences, all this wonder. You never know when you will encounter magic. Some solitary moment in a park can suddenly burst open with a spray of preschool children in high-vis vests, hand in hand; maybe the teacher will ask you for directions, and the children will look at you, curious and open, and you’ll see that they are perfect.

I'm cracking up in this fucking Fishbinder Problem Box. A terrible seizure is coming on, I can feel its sinister pulsation creeping up my spine as I gnaw my tail apprehensively, grinding my teeth with anxiety, wishing I had some DDT to drown these rats in misery, repetitive cycles of poetry, symptoms of psychotic activity, rhyming of lines endlessly, results in Mazes D and E, dervish spinning round me vis-a-vis, Poole, Broome, Helvicki, help me, please, somebody, take a look at my pedigree, Albino Number 243, Doctor of Psychology, rashes, warts, and a small goatee, expert in lobotomy, performed six times on a chimpanzee, sweet land of liberty, Jesus this is agony, poisonous snake subfamily, here he comes after me!

Le jour où je me suis aimé pour de vrai, J’ai compris qu'en toutes circonstances, J’étais à la bonne place, au bon moment. Et alors, j'ai pu me relaxer. Aujourd'hui je sais que cela s'appelle... l'Estime de soi. Le jour où je me suis aimé pour de vrai, J’ai pu percevoir que mon anxiété et ma souffrance émotionnelle N’étaient rien d'autre qu'un signal Lorsque je vais à l'encontre de mes convictions. Aujourd'hui je sais que cela s'appelle... l'Authenticité. Le jour où je me suis aimé pour de vrai, J'ai cessé de vouloir une vie différente Et j'ai commencé à voir que tout ce qui m'arrive Contribue à ma croissance personnelle. Aujourd'hui, je sais que cela s'appelle... la Maturité. Le jour où je me suis aimé pour de vrai, J’ai commencé à percevoir l'abus Dans le fait de forcer une situation ou une personne, Dans le seul but d'obtenir ce que je veux, Sachant très bien que ni la personne ni moi-même Ne sommes prêts et que ce n'est pas le moment... Aujourd'hui, je sais que cela s'appelle... le Respect. Le jour où je me suis aimé pour de vrai, J’ai commencé à me libérer de tout ce qui n'était pas salutaire, personnes, situations, tout ce qui baissait mon énergie. Au début, ma raison appelait cela de l'égoïsme. Aujourd'hui, je sais que cela s'appelle... l'Amour propre. Le jour où je me suis aimé pour de vrai, J’ai cessé d'avoir peur du temps libre Et j'ai arrêté de faire de grands plans, J’ai abandonné les méga-projets du futur. Aujourd'hui, je fais ce qui est correct, ce que j'aime Quand cela me plait et à mon rythme. Aujourd'hui, je sais que cela s'appelle... la Simplicité. Le jour où je me suis aimé pour de vrai, J’ai cessé de chercher à avoir toujours raison, Et je me suis rendu compte de toutes les fois où je me suis trompé. Aujourd'hui, j'ai découvert ... l'Humilité. Le jour où je me suis aimé pour de vrai, J’ai cessé de revivre le passé Et de me préoccuper de l'avenir. Aujourd'hui, je vis au présent, Là où toute la vie se passe. Aujourd'hui, je vis une seule journée à la fois. Et cela s'appelle... la Plénitude. Le jour où je me suis aimé pour de vrai, J’ai compris que ma tête pouvait me tromper et me décevoir. Mais si je la mets au service de mon coeur, Elle devient une alliée très précieuse ! Tout ceci, c'est... le Savoir vivre. Nous ne devons pas avoir peur de nous confronter. Du chaos naissent les étoiles.

Je cherchais une âme qui et me ressemblât, et je ne pouvais pas la trouver. Je fouillais tous les recoins de la terre; ma persévérance était inutile. Cependant, je ne pouvais pas rester seul. Il fallait quelqu’un qui approuvât mon caractère; il fallait quelqu’un qui eût les mêmes idées que moi. C’était le matin; le soleil se leva à l’horizon, dans toute sa magnificence, et voilà qu’à mes yeux se lève aussi un jeune homme, dont la présence engendrait les fleurs sur son passage. Il s’approcha de moi, et, me tendant la main: "Je suis venu vers toi, toi, qui me cherches. Bénissons ce jour heureux." Mais, moi: "Va-t’en; je ne t’ai pas appelé: je n’ai pas besoin de ton amitié." C’était le soir; la nuit commençait à étendre la noirceur de son voile sur la nature. Une belle femme, que je ne faisais que distinguer, étendait aussi sur moi son influence enchanteresse, et me regardait avec compassion; cependant, elle n’osait me parler. Je dis: "Approche-toi de moi, afin que je distingue nettement les traits de ton visage; car, la lumière des étoiles n’est pas assez forte, pour les éclairer à cette distance." Alors, avec une démarche modeste, et les yeux baissés, elle foula l’herbe du gazon, en se dirigeant de mon côté. Dès que je la vis: "Je vois que la bonté et la justice ont fait résidence dans ton coeur: nous ne pourrions pas vivre ensemble. Maintenant, tu admires ma beauté, qui a bouleversé plus d’une; mais, tôt ou tard, tu te repentirais de m’avoir consacré ton amour; car, tu ne connais pas mon âme. Non que je te sois jamais infidèle: celle qui se livre à moi avec tant d’abandon et de confiance, avec autant de confiance et d’abandon, je me livre à elle; mais, mets-le dans ta tête, pour ne jamais l’oublier: les loups et les agneaux ne se regardent pas avec des yeux doux." Que me fallait-il donc, à moi, qui rejetais, avec tant de dégoût, ce qu’il y avait de plus beau dans l’humanité!

Et que faudrait-il faire ? Chercher un protecteur puissant, prendre un patron, Et comme un lierre obscur qui circonvient un tronc Et s'en fait un tuteur en lui léchant l'écorce, Grimper par ruse au lieu de s'élever par force ? Non, merci ! Dédier, comme tous ils le font, Des vers aux financiers ? se changer en bouffon Dans l'espoir vil de voir, aux lèvres d'un ministre, Naître un sourire, enfin, qui ne soit pas sinistre ? Non, merci ! Déjeuner, chaque jour, d'un crapaud ? Avoir un ventre usé par la marche ? une peau Qui plus vite, à l'endroit des genoux, devient sale ? Exécuter des tours de souplesse dorsale ?... Non, merci ! D'une main flatter la chèvre au cou Cependant que, de l'autre, on arrose le chou, Et donneur de séné par désir de rhubarbe, Avoir son encensoir, toujours, dans quelque barbe ? Non, merci ! Se pousser de giron en giron, Devenir un petit grand homme dans un rond, Et naviguer, avec des madrigaux pour rames, Et dans ses voiles des soupirs de vieilles dames ? Non, merci ! Chez le bon éditeur de Sercy Faire éditer ses vers en payant ? Non, merci ! S'aller faire nommer pape par les conciles Que dans des cabarets tiennent des imbéciles ? Non, merci ! Travailler à se construire un nom Sur un sonnet, au lieu d'en faire d'autres ? Non, Merci ! Ne découvrir du talent qu'aux mazettes ? Être terrorisé par de vagues gazettes, Et se dire sans cesse : "Oh ! pourvu que je sois Dans les petits papiers du Mercure François" ?... Non, merci ! Calculer, avoir peur, être blême, Préférer faire une visite qu'un poème, Rédiger des placets, se faire présenter ? Non, merci ! non, merci ! non, merci ! Mais... chanter, Rêver, rire, passer, être seul, être libre, Avoir l'œil qui regarde bien, la voix qui vibre, Mettre, quand il vous plaît, son feutre de travers, Pour un oui, pour un non, se battre, - ou faire un vers ! Travailler sans souci de gloire ou de fortune, À tel voyage, auquel on pense, dans la lune ! N'écrire jamais rien qui de soi ne sortît, Et modeste d'ailleurs, se dire : mon petit, Sois satisfait des fleurs, des fruits, même des feuilles, Si c'est dans ton jardin à toi que tu les cueilles ! Puis, s'il advient d'un peu triompher, par hasard, Ne pas être obligé d'en rien rendre à César, Vis-à-vis de soi-même en garder le mérite, Bref, dédaignant d'être le lierre parasite, Lors même qu'on n'est pas le chêne ou le tilleul, Ne pas monter bien haut, peut-être, mais tout seul !

Unless a theologian has the inner fortitude of a desert saint, he has only one effective remedy against the threat of cognitive collapse in the face of these pressures: he must huddle together with like-minded fellow deviants⁠—and huddle very closely indeed. Only in a countercommunity of considerable strength does cognitive deviance have a chance to maintain itself. The countercommunity provides continuing therapy against the creeping doubt as to whether, after all, one may not be wrong and the majority right. To fulfill its functions of providing social support for the deviant body of "knowledge," the countercommunity must provide a strong sense of solidarity among its members (a "fellowship of the saints" in a world rampant with devils) and it must be quite closed vis-à-vis the outside ("Be not yoked together with unbelievers"); in sum, it must be a kind of ghetto.

Je le vis, je rougis, je pâlis à sa vue ; Un trouble s’éleva dans mon âme éperdue ; Mes yeux ne voyaient plus, je ne pouvais parler; Je sentis tout mon corps et transir et brûler : Je reconnus Vénus et ses feux redoutables, D’un sang qu’elle poursuit tourments inévitables ! Par des vœux assidus je crus les détourner : Je lui bâtis un temple, et pris soin de l’orner ; De victimes moi-même à toute heure entourée, Je cherchais dans leurs flancs ma raison égarée : D’un incurable amour remèdes impuissants ! En vain sur les autels ma main brûlait l’encens ! Quand ma bouche implorait le nom de la déesse, J’adorais Hippolyte ; et, le voyant sans cesse, Même au pied des autels que je faisais fumer, J’offrais tout à ce dieu que je n’osais nommer. Je l’évitais partout. Ô comble de misère ! Mes yeux le retrouvaient dans les traits de son père. Contre moi-même enfin j’osai me révolter : J’excitai mon courage à le persécuter. Pour bannir l’ennemi dont j’étais idolâtre, J’affectai les chagrins d’une injuste marâtre ; Je pressai son exil ; et mes cris éternels L’arrachèrent du sein et des bras paternels. Je respirais, ŒNONE ; et, depuis son absence, Mes jours moins agités coulaient dans l’innocence : Soumise à mon époux, et cachant mes ennuis, De son fatal hymen je cultivais les fruits. Vaines précautions ! Cruelle destinée ! Par mon époux lui-même à Trézène amenée, J’ai revu l’ennemi que j’avais éloigné : Ma blessure trop vive aussitôt a saigné. Ce n’est plus une ardeur dans mes veines cachée : C’est Vénus tout entière à sa proie attachée. J’ai conçu pour mon crime une juste terreur ; J’ai pris la vie en haine, et ma flamme en horreur ; Je voulais en mourant prendre soin de ma gloire, Et dérober au jour une flamme si noire : Je n’ai pu soutenir tes larmes, tes combats : Je t’ai tout avoué ; je ne m’en repens pas. Pourvu que, de ma mort respectant les approches, Tu ne m’affliges plus par d’injustes reproches, Et que tes vains secours cessent de rappeler Un reste de chaleur tout prêt à s’exhaler.

E tenebris tantis tam clarum extollere lumen qui primus potuisti inlustrans commoda vitae, te sequor, o Graiae gentis decus, inque tuis nunc ficta pedum pono pressis vestigia signis, non ita certandi cupidus quam propter amorem quod te imitari aveo; quid enim contendat hirundo cycnis, aut quid nam tremulis facere artubus haedi consimile in cursu possint et fortis equi vis? tu, pater, es rerum inventor, tu patria nobis suppeditas praecepta, tuisque ex, inclute, chartis, floriferis ut apes in saltibus omnia libant, omnia nos itidem depascimur aurea dicta, aurea, perpetua semper dignissima vita. nam simul ac ratio tua coepit vociferari naturam rerum divina mente coorta diffugiunt animi terrores, moenia mundi discedunt. totum video per inane geri res. apparet divum numen sedesque quietae, quas neque concutiunt venti nec nubila nimbis aspergunt neque nix acri concreta pruina cana cadens violat semper[que] innubilus aether integit et large diffuso lumine ridet: omnia suppeditat porro natura neque ulla res animi pacem delibat tempore in ullo.

Surâsul său era foarte inocent, dulce, l-am putea numi, şi totuşi de o profundă melancolie. Melancolia în vârsta lui este semnul caracteristic al orfanilor; el era orfan, o existenţă — cum sunt multe la noi — fără de speranţă şi afară de aceea determinat prin naştere la nepozitivism. În introducerea acestor şiruri am surprins unele din cugetările care-l preocupau în genere — şi c-un asemenea cap omul nu ajunge departe — şi mai cu seamă cel sărac — şi Dionis era un băiet sărac. Prin natura sa predispusă, el devenea şi mai sărac. Era tânăr — poate nici optsprezece ani — cu atât mai rău... ce viaţă-l aşteaptă pe el?... Un copist avizat a se cultiva pe apucate, singur... şi această libertate de alegere în elementele de cultura îl făcea să citească numai ceea ce se potrivea cu predispunerea sa sufletească atât de visătoare. Lucruri mistice, subtilităţi metafizice îi atrăgeau cugetarea ca un magnet — e minune oare că pentru el visul era o viaţă şi viaţa un vis? Era minune că devenea superstiţios? Adesa îşi închipuise el însuşi cât de trişti, cât de lungi, cât de monotoni vor trece anii vieţii lui — o frunză pe apă.

Bloom of adulthood. Try a whiff of that. On your back in the dark you remember. Ah you remember. Cloudless May day. She joins you in the little summerhouse. Entirely of logs. Both larch and fir. Six feet across. Eight from floor to vertex. Area twenty-four square feet to the furthest decimal. Two small multicoloured lights vis-a-vis. Small stained diamond panes. Under each a ledge. There on summer Sundays after his midday meal your father loved to retreat with Punch and a cushion. The waist of his trousers unbuttoned he sat on the one ledge and turned the pages. You on the other your feet dangling. When he chuckled you tried to chuckle too. When his chuckle died yours too. That you should try to imitate his chuckle pleased and amused him greatly and sometimes he would chuckle for no other reason than to hear you try to chuckle too. Sometimes you turn your head and look out through a rose-red pane. You press your little nose against the pane and all without is rosy. The years have flown and there at the same place as then you sit in the bloom of adulthood bathed in rainbow light gazing before you. She is late.

Atsisveikinimas - tai įsisąmoninimas, kad iš tikrųjų gyvenai, kad vis dar gyveni, nes kartais net per aštuoniasdešimt metų tam pritrūksta laiko. Tai - kiekvienos akimirkos pajautimas, tarsi minutės būtų rožinio kamuoliukai, kuriuos čiuopi pirštais ir kartoji: Ačiū už kiekvieną nuostabų mirksnį, kuris man skirtas. Per šias ilgas savo paties palydas Anapilin staiga pamatai begalę anksčiau nepastebėtų kasdienybės detalių: žėrinti dulkelytė nuo drugelio sparno tampa didesnė už juodu dangumi per amžius skriejančias planetas, o žvaigždės telpa delne, kad galėtum nuodugniai jas apžiūrėti. Žinoma, „drugeliai“ ir „žvaigždės“ yra ne tiek botanikos ar astronomijos vadovėlių objektai, o žmonės, jų jausmai, tarpusavio santykiai, buvimas drauge, skyriumi, vienulystė, ryšys su „mažaisiais broliais“ - gyvūnais, su stichijomis, su tuo, kas iš pažiūros negyva, su savimi, su Dievu.

But, you will say, what a dreadful person you are, with your impossible religious notions and idiotic scruples. If my ideas are impossible or idiotic then I would like nothing better than to be rid of them. But this is roughly the way I actually see things. In Le philosophe sous les toits by Souvestre you can read what a man of the people, a simple craftsman, pitiful if you will, thinks of his country: ‘Tu n’as peut-être jamais pensé á ce que c’est la patrie, reprit-il, en me posant une main sur l’épaule; c’est tout ce qui t’entoure, tout ce qui t’a élevé et nourri, tout ce que tu as aimé. Cette campagne que tu vois, ces maisons, ces arbres, ces jeunes filles qui passent lá en riant, c’est la patrie! Les lois qui te protégent, le pain qui paye ton travail, les paroles que tu échanges, la joie et la tristesse qui te viennent des hommes et des choses parmi lesquels tu vis, c’est la patrie! La petite chambre oú tu as autrefois vu ta mere, les souvenirs qu’elle t’a laisses, la terre oú elle repose, c’est la patrie! Tu la vois, tu la respires partout! Figure toi, tes droits et tes devoirs, tes affections et tes besoins, tes souvenirs et ta reconnaissance, réunis tout ça sous un seul nom et ce nom sera la patrie.

Mais à cette heure, où suis-je ? Et comment séparer ce café désert de cette chambre du passé. Je ne sais plus si je vis ou si je me souviens. Les lumières des phares sont là. Et l’Arabe qui se dresse devant moi me dit qu’il va fermer. Il faut sortir. Je ne veux plus descendre cette pente si dangereuse. Il est vrai que je regarde une dernière fois la baie et ses lumières, que ce qui monte alors vers moi n’est pas l’espoir de jours meilleurs, mais une indifférence sereine et primitive à tout et à moi-même. Mais il faut briser cette courbe trop molle et trop facile. Et j’ai besoin de ma lucidité. Oui, tout est simple. Ce sont les hommes qui compliquent les choses. Qu’on ne nous raconte pas d’histoires. Qu’on ne nous dise pas du condamné à mort : « Il va payer sa dette à la société », mais : « On va lui couper le cou. » Ça n’a l’air de rien. Mais ça fait une petite différence. Et puis, il y a des gens qui préfèrent regarder leur destin dans les yeux.

În vis se făcu întuneric până când Godrick se trezi într-o încăpere uriaşă construită numai din aceste suprafeţe îngheţate. Tavanul era atât de sus încât părea invizibil pentru el, iar el făcând mai mulţi paşi prin încăpere realiză că aceasta nu avea uşi şi că trecând dintr-o încăpere în alta, interminabile, ajunsese la concluzia că acesta trebuie să fie un castel uriaş de gheaţă. I se făcu dor de căldura unui şemineu, de îmbrăţişarea lui Mami şi de chipul tatălui său. Iar pe măsură ce mângâia oglinzile de gheaţă simţi căldura unui foc, apoi văzu şemineul plin de lemne şi flăcările roşii care jucau în toate direcţiile. Încălzindu-şi mâinile la foc se afla tatăl lui care privea fix şi îngândurat în oglinda lui de gheaţă. Poate că era chiar trist. Godrick atinse oglinda şi astfel parcă reuşise să atingă creştetul tatălui care tresări, dar cum nu-l vedea căzu iar pe gânduri. Lângă bătrân stătea Mami, cosând la o cămaşă veche, îngălbenită. Din privirea plecată îi cobora o lacrimă. Godrick atinse din nou oglinda şi atinse obrazul lui Mami ocolo unde aluneca lăcrima şi simţi udătura lăsată pe degetele lui. Inima lui Godrick se întristă că acesta era doar un vis şi depărtând braţele îmbrăţişă oglinda care conţinea imaginea aceia caldă de acasă.

Cea mai minunată femeie din lume este cea care te iubeşte cu adevărat şi pe care-o iubeşti cu adevărat. Nimic altceva nu contează. Odată, pe vremea liceului, umblam pe bulevard cu un prieten, doi puşti zăluzi şi frustraţi care dădeau note «gagicilor» şi vorbeau cu atât mai scabros cu cât erau, de fapt, mai inocenţi erotic. Ce fund are una, ce balcoane are alta... Femeile nu erau nimic altceva pentru noi decât nişte obiecte de lux, ca automobilele lustruite din vitrinele magazinelor «Volvo» sau «Maserati»: nu ne imaginam cu adevărat că vom avea şi noi una vreodată. Prin dreptul cinematografului Patria am zărit o tipă trăznitoare. Am rămas înlemniţi: ce pulpe în ciorapi de plasă neagră, ce fund rotund şi ce mijloc subţire, ce ţoale pe ea, ce plete de sârmă roşie, răsucită în mii de feluri... Ne-am învârtit în jurul ei ca s-o vedem şi din faţă: cum putea avea aşa pereche de ţâţe, aşa de perfecte cum numai în albumele de artă — care pe-atunci ne ţineau loc de Penthouse—mai văzuserăm? Pentru cine era o astfel de fiinţă, cum putea fi o noapte de sex cu ea? Până la urmă ne-am aşezat la coadă la bilete, fără s-o scăpăm din ochi şi fără să-ncetăm comentariile. Când, îl auzim pe unul, un tip destul de jegos care stătea şi el la coadă, mâncând seminţe, înaintea noastră: «E bună paraşuta asta, nu? V-ar place şi vouă, ciutanilor... Da' ascultaţi-mă pe mine, c-am fumat destule ca ea: cât o vedeţi de futeşă, să ştiţi că e pe undeva un bărbat sătul de ea până peste cap! Poa'să fie cea mai mişto din lume, poa'să fie şi Brijibardo, că tot i-e drag vreunuia de ea ca mie de nevastă-mea...» Am fost mult mai şocat de remarcile astea decât mi-aş fi imaginat. Cum să te plictiseşti de frumuseţea însăşi, de neatins şi de neconceput? De cea pentru care ţi-ai da şi pielea de pe tine? Ce ar putea dori un bărbat mai mult decât să-şi poată trece braţul în jurul mijlocului ei, să poată privi minute-n şir în ochii ei, să o întindă încetişor pe pat... Să o scoată din învelişul ei de dantelă mătăsoasă... De-aici încolo imaginaţia mea se bloca, nu-mi puteam închipui cum e să faci dragoste. De câte ori mă gândeam cum ar fi, vedeam doar un ocean roz care se răsuceşte asupra ta şi te sufocă... Am cunoscut apoi femei reale, femei imaginare, femei din vis, femei din cărţi, femei din reclame, femei din filme, femei din videoclipuri. Femei din revistele porno. Fiecare altfel şi fiecare cu altceva de oferit. M-am îndrăgostit de câteva şi de fiecare dată a fost la fel: primul semn că aş putea-o iubi a fost mereu că nu m-am putut gândi, văzând-o, «cât de futeşă e». Chiar dacă era. Bărbaţii au creierul impregnat de hormoni. Nici cel mai distins intelectual nu e altfel, până şi el, la orice vârstă, îşi imaginează cum ar face-o cu fata plictisită, necunoscută, de lângă el. Dar când cunoşti cea mai minunată femeie din lume, care e cea pe care o poţi iubi, semnul este, trebuie să fie, că nici pulpele, nici «balcoanele» nu se mai văd, de parcă hormonii sexului şi-ai agresivităţii s-ar retrage din creierul tău tumefiat şi l-ar lăsa inocent ca un creier de copil şi translucid ca o corniţă de melc. Facem sex cu un creier de bărbat, dar iubim cu unul de copil, încrezător, dependent, dornic de a da şi a primi afecţiune. Femeile minunate din viaţa mea, toate cele pe care le-am iubit cu adevărat şi care-au răspuns cu dragoste dragostei mele, au fost într-un fel necorporale, au fost bucurie pură, nevroză pură, experienţă pură. Senzualitatea, uneori dusă până foarte departe, nu a fost decât un ingredient într-o aventură complexă şi epuizantă a minţii. Pentru mine nu există, deci, «cea mai minunată» în sensul de 90-60-90, nici în cel de blondă, brună sau roşcată, înaltă sau minionă, vânzătoare sau poetă. Cea mai minunată este cea cu care am putut avea un copil virtual numit «cuplul nostru», «dragostea noastră».

Augmentez la dose de sports pour chacun, développez l'esprit d'équipe, de compétition, et le besoin de penser est éliminé, non ? Organiser, organisez, super-organisez des super-super-sports. Multipliez les bandes dessinées, les films; l'esprit a de moins en moins d'appétits. L'impatience, les autos-trades sillonnées de foules qui sont ici, là, partout, nulle part. Les réfugiés du volant. Les villes se transforment en auberges routières; les hommes se déplacent comme des nomades suivant les phases de la lune, couchant ce soir dans la chambre où tu dormais à midi et moi la veille. (1re partie) On vit dans l'immédiat. Seul compte le boulot et après le travail l'embarras du choix en fait de distractions. Pourquoi apprendre quoi que ce soit sinon à presser les boutons, brancher des commutateurs, serrer des vis et des écrous ? Nous n'avons pas besoin qu'on nous laisse tranquilles. Nous avons besoin d'être sérieusement tracassés de temps à autre. Il y a combien de temps que tu n'as pas été tracassée sérieusement ? Pour une raison importante je veux dire, une raison valable ? - Tu dois bien comprendre que notre civilisation est si vaste que nous ne pouvons nous permettre d'inquiéter ou de déranger nos minorités. Pose-toi la question toi-même. Que recherchons-nous, par-dessus tout, dans ce pays ? Les gens veulent être heureux, d'accord ? Ne l'as-tu pas entendu répéter toute la vie ? Je veux être heureux, déclare chacun. Eh bien, sont-ils heureux ? Ne veillons-nous pas à ce qu'ils soient toujours en mouvement, toujours distraits ? Nous ne vivons que pour ça, c'est bien ton avis ? Pour le plaisir, pour l'excitation. Et tu dois admettre que notre civilisation fournit l'un et l'autre à satiété. Si le gouvernement est inefficace, tyrannique, vous écrase d'impôts, peu importe tant que les gens n'en savent rien. La paix, Montag. Instituer des concours dont les prix supposent la mémoire des paroles de chansons à la mode, des noms de capitales d'État ou du nombre de quintaux de maïs récoltés dans l'Iowa l'année précédente. Gavez les hommes de données inoffensives, incombustibles, qu'ils se sentent bourrés de "faits" à éclater, renseignés sur tout. Ensuite, ils s'imagineront qu'ils pensent, ils auront le sentiment du mouvement, tout en piétinant. Et ils seront heureux, parce que les connaissances de ce genre sont immuables. Ne les engagez pas sur des terrains glissants comme la philosophie ou la sociologie à quoi confronter leur expérience. C'est la source de tous les tourments. Tout homme capable de démonter un écran mural de télévision et de le remonter et, de nos jours ils le sont à peu près tous, est bien plus heureux que celui qui essais de mesurer, d'étalonner, de mettre en équations l'univers ce qui ne peut se faire sans que l'homme prenne conscience de son infériorité et de sa solitude. Nous sommes les joyeux drilles, les boute-en-train, toi, moi et les autres. Nous faisons front contre la marée de ceux qui veulent plonger le monde dans la désolation en suscitant le conflit entre la théorie et la pensée. Nous avons les doigts accrochés au parapet. Tenons bon. Ne laissons pas le torrent de la mélancolie et de la triste philosophie noyer notre monde. Nous comptons sur toi. Je ne crois pas que tu te rendes compte de ton importance, de notre importance pour protéger l'optimisme de notre monde actuel.