Uni Quotes

Think they have any bras in here that can get my babies to lie flat?" "They're called sports bras and they have a nasty side effect called the uni-boob.

I'm at uni for three months and suddenly I'm not straight any more.

You’re no princess. You’re a motherfucking queen. Don’t let anyone forget it, not even yourself. People think the king matters, but the queen brings down all the other pieces. Good luck in uni and chug a beer in my honor.

I am free. I am haunted. But if nothing else, I am wide awake.

I haven't finished revisiting Sleeping Beauty. As a faerie tale, that one is rife with inherent difficulties. After all, the world doesn't stop just because one person is asleep.

I didn't want the sun to rise. I didn't want the world to continue turning. I wanted the whole planet put into stasis until I could catch up.

And if I get a little chemically imbalanced in the head, like we all know I tend to get sometimes, and I don't want my parents or brother knowing, Will's like, 'We'll deal with it.' He's never said, 'I'll fix it up.' He just says, 'You're not up to going back to uni to finish your Honours this year? Big deal. There's next year. We'll deal with it.'" She nods. "That's what he does well.

Getting dumped is never really about getting dumped.' 'What is it about, then?' I ask. 'It's about every rejection you've ever experienced in your entire life. It's about the kids at school who called you names. And the parent who never came back. And the girls who wouldn't dance with you at the disco. And the school girlfriend who wanted to be single when she went to uni. And any criticism at work. When someone says they don't want to be with you, you feel the pain of every single one of those times in life where you felt like you weren't good enough. You live through all of it again.' 'I don't know how to get over it, Mum,' I say. 'At this point I'm so tired of myself. I don't know how to let go of her.' 'You don't let go once. That's your first mistake. You say goodbye over a lifetime. You might not have thought about her for ten years, then you'll hear a song or you'll walk past somewhere you once went together - something will come to the surface that you'd totally forgotten about. And you say another goodbye. You have to be prepared to let go and let go and let go a thousand times.' 'Does it get easier?' 'Much,' she says.

Death is more uni­ver­sal than life; everyone dies but not every­one lives.

The way people on Oomza Uni were so diverse and everyone handled that as if it were normal continued to surprise me. It was so unlike Earth, where wars were fought over and because of differences and most couldn't relate to anyone unless they were similar.

When we try to pick out any­thing by itself, we find it hitched to every­thing else in the Uni­verse.

Est unis ex nobis. Nos defendat eius Grayson Hawthorne Scio Jameson Hawthorne

Now I have a question," Otto wrote. "Fire away." "What do you see in him?" "Apart from the obvious?" "What’s the obvious? I’m afraid I’m not a teenage girl.

It seems to me that one of the great luxuries of life at this point is to do one thing at a time. One thing to which you give yourself wholeheartedly, uni-tasking.

It wouldn't be a unicorn without a horn. That's what the word means! Uni, for one. And then corn for, you know, horn. One-horned." "Yeah, but they're supposed to be all peaceful and nice. Why would a unicorn need a horn? What's it do with it?" Mini turned red. "I dunno. For shooting off magic and stuff." "Or they use it to maul things." "Thats horrible, Aru" They're unicorns. They're perfect.

A fierce hand gripped my chest, squeezing my lungs. No. it wasn't my lungs. It was my heart. It was breaking. Wasn't I stronger than this?

Every second the Universe divides into possibilities and most of those possibilities never happen. It is not a uni-verse — there is more than one reading. The story won’t stop, can’t stop, it goes on telling itself, waiting for an intervention that changes what will happen next. Love is an intervention.

Ea e mai sus ca mine, ea m-a biruit şi conştiinţa acestui fapt va fi puntea veşnică între mine şi dânsa, puntea pe care am ars-o, dar care nu s-a prăbuşit şi ne va uni mereu.

Non è che i poveri fossero più impauriti dei ricchi o più attaccati alla vita, ma avevano, più di loro, la tendenza a vivere in gruppo, avevano bisogno gli uni degli altri e di sostenersi a vicenda, di piangere o di ridere insieme.

Peo­ple are look­ing for how to put ev­ery­thing to­geth­er. They need a uni­fied field the­ory that com­bines glam­our and ho­li­ness, fash­ion and spir­itu­al­ity. Peo­ple need to rec­on­cile be­ing good and be­ing good-​look­ing.

Your social media is every bit as much of who you are as the clothes you wear, the bars you check into, the music you share, the car that drives you or who you date. Everyone judges you on them—your mates, teachers, Uni recruiters and employers.

Did you know I blush purple? Jamal’s teasing me about it." "Is he reading this?" I asked, horrified. "No." "Sorry I made you blush." "I’m not. Good night, Briar Rose." "Good night, blue-skinned alien.

What we have is what it is, and all I want it to be...for now

Avec toute sa diversité ethnique et culturelle, il n'y a nulle part ailleurs comme Londres pour ce qui est de la tolérance, de la compassion et de l'humanité.

Bren's eyes always drew me, until I found myself drawing them.

What are you thinking?” I ask. “That I wish this was my home, too.” I have nothing to say to this, so I kiss him instead.

Love with uni-consciousness. Live with purposefulness. Laugh with joyfulness.

Rimasero in silenzio mentre i loro occhi si cibavano gli uni degli altri, senza parole perché quelle tra loro erano inutili. L’alchimia che c’era stata sin dal loro primo incontro era qualcosa di indescrivibile che nessuno dei due aveva mai provato prima. Lui era lo Yang, il lato virile e potente dell’essenza che creavano insieme, e lei era lo Yin, la femminilità, la delicatezza che colmava le mancanze dell’altro. Solo insieme erano completi, lontani erano come un giocattolo rotto.

Ascoltate, perchè non siamo tutti come fratelli gli uni per gli altri? Perchè anche la persona migliore nasconde sempre qualcosa all'altro e non gliene parla? Perchè non dire francamente, subito, quello che si ha nel cuore, se si che le nostre parole non saranno dette al vento? Invece ognuno appare per così dire più burbero di quanto non sia effettivamente, come se tutti avessero paura di fare torto ai propri sentimenti se li esternassero troppo in fretta...

PENTRU CEI MAI SINGURI — Mă adresez vouă, tuturor celor care cunoaşteţi până unde poate merge singurătatea omului, până unde tristeţea de a fi poate să întunece viaţa şi tremurul fiinţei, să zguduie lumea aceasta. Şi mă adresez mai puţin pentru a afla ceea ce trăiesc şi eu, cât pentru a ne uni singurătăţile. Fraţi întru clipe de deznădejde, de tristeţe ascunsă şi de lacrimi nevărsate, ne uneşte pe toţi aceeaşi fugă nebună de viaţă, aceeaşi groază de a trăi, aceeaşi timiditate a nebuniei noastre. Ne-am pierdut curajul de prea multă singurătate şi am uitat să trăim, gândind prea mult viaţa. Oare toată singurătatea noastră să nu ne fi dus decât la moarte şi toate dezamăgirile, numai la renunţare? De ce nimicul să ne fie moartea? Am gândit prea mult pe noi înşine pentru ca viaţa să nu ne fi pedepsit şi am iubit prea mult moartea pentru a mai putea vorbi de iubire. Nu-i viaţă decât unde este un continuu început; iar noi n-am făcut decât să sfârşim viaţa în fiecare clipă, şi ce este toată fiinţa noastră decât un etern sfârşit? Nouă, celor mai singuri, celor cu viaţa alături de noi, cine ne va da speranţa de a uita să murim?

I smiled. I was starting to like being called Briar Rose.

At the Integral stages of development, the entire universe starts to make sense, to hang together, to actually appear as a uni-verse—a “one world”—a single, unified, integrated world that unites not only different philosophies and ideas about the world, but different practices for growth and development as well.

De nos jours, rien n'est plus mensonger que cette étiquette "pro-vie" dont s'affublent les militants antiavortements : un grand nombre d'entre eux sont aussi favorables à la peine de mort ou, aux Etats-Unis, à la libre circulation des armes (plus de quinze mille morts en 2017), et on ne le voit pas militer avec tant d'ardeur contre les guerres ni contre la pollution, dont on estime qu'elle a été responsable d'une mort sur six dans le monde en 2015. La vie ne les passionne que lorsqu'il s'agit de pourrir celles des femmes. Le natalisme est affaire de pouvoir, et non d'amour de l'humanité.

Je suis ravi pour ces révoltes qui se font entendre un peu partout dans le monde. Une chaine s’est brisée. En revanche, je reste très vigilant car nous avons vu comment les américains étaient impliqués en Tunisie et comment ils le sont avec l’armée de l’administration de Moubarak. En réalité nous avons deux dictateurs qui sont partis mais deux systèmes restent à réformer. Nous devrions tendre vers une démocratie transparente et incorruptible. Or, qui souhaite cela aujourd’hui ? Surement pas le gouvernement américain et encore moins les européens qui n’ont cessé de cautionner et de profiter des avantages des dictateurs. Et les Etats-Unis ne voudraient pas d’une vraie démocratie « transparente ». Même si Barack Obama clame le contraire, son administration a un tout autre programme.

La tyrannie de l'opinion, et quelle opinion! est aussi bête dans les petites villes de France, qu'aux États-Unis d'Amérique.

ONCE YOU COMMIT TO A PATH AND TAKE ACTION, THINGS start to change. Said another way, when the Uni-verse knows you are serious, it starts to move into action right along with you.

I'm at uni for three months and suddenly I'm not straight anymore.

Gli innocenti che negano la propria colpa parlano esattamente come i colpevoli, di certo lo avrai notato, mio lettore. Chi li ascolta tende a non credere né agli uni né agli altri.

Les papiers des Etats-Unis n’ouvrent pas les portes du paradis. À désirer avec modération.

Love is the strange attractor, the allurement that holds the Uni-verse together.

I mean, in a way it was crazy good. i've never had so much action with so many different women as when I joined those apps, not even at uni. I had to get myself tested every couple of weeks.

It is cer­tain­ly for­tu­nate for us that the num­bers (of quarks and antiquarks) are un­equal be­cause, if they had been the same, near­ly all the quarks and an­ti­quarks would have an­ni­hi­lat­ed each oth­er in the ear­ly uni­verse and left a uni­verse filled with ra­di­ation but hard­ly any mat­ter. There would then have been no galax­ies, stars, or plan­ets on which hu­man life could have de­vel­oped.

an­ti­quarks? Why are there not equal num­bers of each? It is cer­tain­ly for­tu­nate for us that the num­bers are un­equal be ear­ly uni­verse and left a uni­verse filled with ra­di­ation but hard­ly any mat­ter. There would then have been no galax­ies, stars, or plan­ets on which hu­man life could have de­vel­oped.

This is a uni-verse (”one song’). There’s one song playing everywhere and we are all notes in it. There are no “special” or “better” notes.Every note is necessary and contains the whole essence of the music. All the power and substance of the universe is seeking to sing its song through you as magnificently as it has ever been sung before.

After uni you spend the next few years winnowing those remaining friends down, realizing that you don't have the energy to trek across London or indeed the country to see people who have barely anything in common with you anymore.

A life coach? What does that mean? It doesn’t mean anything, does it? So they ‘coach’ people on how to live their lives? Why don’t they mind their own fucking business? They only call themselves life coaches because they can’t get a job. Because they’re unemployable. And they haven’t got any qualifications either. Do you think they went to Uni to study life coaching? Of course they didn’t. And who do they coach anyway? Do people go to them and ask to be coached on their lives? I hardly think so. They’d see a psychiatrist or a psychologist or someone with a bit of clout, wouldn’t they? They don’t coach anybody at all, do they? They’ve made it all up. So, there you have it. At the bottom end of the otherworldly, metaphysical scale, even less developed spiritually than Orphans or Horace, are Life Coaches.

My tribe is obsessed with innovation and technology, but it is small, private, and, as I said, we don’t like to leave Earth. We prefer to explore the universe by traveling inward, as opposed to outward. No Himba has ever gone to Oomza Uni. So me being the only one on the ship was not that surprising. However, just because something isn’t surprising doesn’t mean it’s easy to deal with.

Signora, tutte le religioni sono vere, per quanto possano sembrare tra di loro opposte. Sono simboli differenti della stessa realtà, sono come la stessa frase detta in varie lingue; tanto che non si intendono gli uni con gli altri anche dicendo la stessa cosa.

We Three had never Wed, not truly Lov’d, but once Night fell again, and if we found ourselves Resident here, might strike the ‘never’- stanley ‘prefesser’ lippert For uni we are ended, ‘never’ may not be truly said. jack ‘malarky’ fuller And love may yet be ours gene ‘rascal’ kane

Il nostro cuore non è fatto di pietra. La pietra a un certo punto può andare in frantumi, sbriciolarsi, perdere ogni forma. Ma il cuore non può andare in frantumi. E questa cosa senza forma che ci portiamo dentro, buona o cattiva che sia, possiamo trasmetterla gli uni agli altri senza limiti.

L'image la plus simple de la vie organique unie à la rotation est la marée. Du mouvement de la mer, coït uniforme de la terre avec la lune, procède le coït polymorphe et organique de la terre et du soleil. Mais la première forme de l'amour solaire est un nuage qui s'élève au-dessus de l'élément liquide. Le nuage érotique devient parfois orage et reombe vers la terre sous forme de pluie pendant que la foudre défonce les couches de l'atmosphère. La pluie se redresse aussitôt sous forme de plante immobile. La vie animale est entièrement issue du mouvement des mers et, à l'intérieur des corps, la vie continue à sortir de l'eau salée. La mer a jouée ainsi le rôle de l'organe femelle qui devient liquide sous l'excitation. La mer se branle continuellement. Les éléments solides contenus et brassés par l'eau animée d'un mouvemnet érotique en jaillissent sous forme de poissons volants.

Azi, din pricina lipsei de organizare, nouăzeci la sută cel puţin din munca creierului omenesc se risipeşte. Închipuieşte-ţi ce-ar fi când s-ar uni, printr-o organizare perfectă, sforţările mintale ale tuturor oamenilor spre aceeaşi ţintă!... Câţi oameni trăiesc azi pe pământ? Două miliarde, să zicem... Ei bine, ar mai exista oare necunoscutul dacă două miliarde de kilograme de materie cenuşie, într-un avânt comun, ar porni la asaltul porţilor închise?

And if I get a little chemically imbalanced in the head, like we all know I tend to get sometimes, and I don’t want my parents or brother knowing, Will’s like, ‘We’ll deal with it.’ He’s never said, ‘Snap out of it,’ and he’s never said, ‘I don’t get it,’ and he’s never said, ‘I’ll fix it up.’ He just says, ‘You’re not up to going back to uni to finish your Honors this year? Big deal. There’s next year. We’ll deal with it.’” She nods. “That’s what he does well.

Ognuno all'inizio è una nave inaffondabile. Poi ci succedono alcune cose: persone che ci lasciano, che non ci amano, che non ci capiscono o che non capiamo, e ci perdiamo, sbagliamo, ci facciamo male gli uni con gli altri. E lo scafo comincia a creparsi. E quando si rompe non c'è niente da fare, la fine è inevitabile.

Zach was still there. He wasn’t going anywhere. He was going to stick around while she finished uni and traveled and got a job and got married and got old. Just because he chose death didn’t mean Zoe couldn’t choose life. He was still there in her heart and her memory, and he was going to stay beside her, keeping her company right until the end.

Пролетта е религия, по-стара от Месопотамия.

What should I do?" I turned to Negin. "I don't know." "Are you a doctor or not?" I screeched. "As I have said a thousand times, I won't be a doctor for seven years.

Puny minds make puny-verse, uni-minds make uni-verse.

Hello, Jackass Dirtbag,” says a perky computer voice. “Welcome to your divisional experience! I am your fully automated Unwinding Intelli-System, but you can call me UNIS.

Detto del Profeta Riflessione I Fedeli sono specchi, gli uni per gli altri.

Le predisposizioni profonde dei popoli determinano gli effetti dell'influenza esterna. Ciò che conduce gli uni a crepare di fame, educa invece gli altri al duro lavoro

Plus une personne est unie en lui-même et intérieurement simple, plus elle comprend les choses de plus en plus, parce qu'il ou elle reçoit la lumière de la compréhension de l'intérieur.

Là, enfin, tous furent heureux, unis dans le présent comme ils l'avaient été dans le passé; mais jamais ils ne devaient oublier cette île, sur laquelle ils étaient arrivés, pauvres et nus, cette île qui, pendant quatre ans, avait suffi à leurs besoins, et dont il ne restait plus qu'un morceau de granit battu par les lames du Pacifique, tombe de celui qui fut le capitaine Nemo!

We continued dancing as a swift gale wheeled through the hills of Santa Cruz. Xuan leaned down to whisper into my ear, his lips lightly brushing the helix. “Once upon a time there was a boy, and he loved a girl very much. He was sad because he didn’t think the girl noticed him. Until one day the uni- verse intervened and a beautiful comet brought them together after a tragic accident occurred that day. The boy and the girl found comfort and friendship in each other that night. And something new and extraordinary began to blossom under the heavens, something that would burn with such bright- ness that all the stars would be in awe. And the boy fell madly in love with the girl and promised to always find her, in this life and the next.” “That’s my favorite story.” Xuan smiled. “It’s the best one I’ve ever told, Ms. Steel.

Contempla il corso degli astri52 immaginando di ruotare con loro e pensa come gli elementi si trasformano continuamente gli uni negli altri. Il pensiero di queste cose, infatti, purifica dalle brutture della vita terrena.

Cosa li spinge a questa vita, cosa li spinge a combattere, dimmi? [...] E' l'offesa della loro vita, il buio della loro strada, il suicidio della loro casa, le parole oscene imparate fin da bambini, la fatica di dover essere cativi. E basta un nulla, un passo falso, un impennamento dell'anima e ci si ritrova dall'altra parte, come Pelle, dalla brigata nera, a sparare con lo stesso furore, con lo stesso odio, contro gli uni o contro gli altri, fa lo stesso.

Whenever there is something planned in my life—either meeting a friend, going on a school or uni trip, going for a walk, or, like today, starting an internship—when it actually comes to the day I have to go through with the plan, it goes from being something I’m excited about to something I dread. If I arrange to go to the cinema in a week’s time, for instance, when the time to go comes around, it becomes the last thing I want to do. My instinct, always, is to stay in.

It's about every rejection you've ever experienced in your entire life. It's about the kids at school who called you names. And the parent who never came back. And the girls who wouldn't dance with you at the disco. And the school girlfriend who wanted to be single when she went to uni. And any criticism at work. When someone says they don't want to be with you, you feel the pain of every single one of those times in life where you felt like you weren't good enough. You live through all of it again.

He brushed his hand over my cheek and a thought of a wild briar-rose hedge surrounding a beautiful castle flashed into my mind. Sleeping Beauty's castle. Only he didn't see me as the cursed and passive beauty, quietly waiting to be awakened by her Prince Charming. I was the stunning rose hedge, wild and impenetrable and strong enough to withstand a hundred years of people trying to hack their way through it to the vulnerable innocents I would protect. A hedge that knew which person, which people, to let inside.

De mensen in de Sovjet-Unie is elke vorm van politieke vrijheid ontzegd, niet alleen de vrijheid van vereniging, maar ook de vrijheid van denken, van mening en van publieke meningsuiting[...]. Toen Stalin stierf, waren de laden van de schrijvers en de artiesten leeg [...]. Daarmee wil ik niet het verschil tussen tirannieke censuur en vrijheid van de kunsten minimaliseren, maar wel het feit beklemtonen dat het verschil tussen clandestiene literatuur en geen literatuur gelijk is aan het verschil tussen één en nul.

Nothing is wrong with me? I thought. Not unclean? It’s just . . . a new part of me I need to learn to control? I’d come all this way to go on my pilgrimage because I’d thought my body was trying to tell me something was wrong with it. I hadn’t wanted to admit it to myself, but I’d thought I’d broken myself because of the choices I’d made, because of my actions, because I’d left my home to go to Oomza Uni. Because of guilt. The relief I felt was so all encompassing that I wanted to lie down on the rug and just sleep. Ariya

Ognuno all'inizio è una nave inaffondabile. Poi ci succedono alcune cose: persone che ci lasciano, che non ci amano, che non capiscono o che noi non capiamo, e ci perdiamo, sbagliamo, ci facciamo male, gli uni con gli altri. E lo scafo comincia a creparsi. E quando si rompe non c'è niente da fare, la fine è inevitabile. Però c'è un sacco di tempo tra quando le crepe cominciano a formarsi e quando andiamo a pezzi. Ed è solo in quel momento che possiamo vederci, perchè vediamo fuori di noi dalle nostre fessure e dentro gli altri attraverso le loro.

Ei uni koduks tal, kus oleks lahe: ta kahlab varemeil, et sääri nõges ja käsi takjas lakub. Meeltest sõge, ta ammu kaotand öö ja päeva vahe. Kui luige tiib mõnd uni katab mahe. Ta otsib unustuste lahket jõge, mis silmist peseks päevapära nõge - ta valge unelm: Rahu lumijahe.

La gaiezza dei vecchi somiglia assai da vicino al riso dei bimbi: negli uni e negli altri l’allegria non nasce dallo spirito e dall’intelligenza, ma è appena un raggio di gioia che passa e illumina, come una carezza di sole, tanto il ramo verde e tenero quanto il tronco rugoso.

Ce înseamnă a iubi pe cineva? A-l desprinde întotdeauna dintr-o masă, a-l extrage dintr-un grup, chiar și restrâns, din care face parte fie și doar prin intermediul familiei sau prin altceva; și apoi a căuta să afli care sunt propriile lui haite, mulțimile pe care le conține în el însuși și care sunt, poate, de o cu totul altă natură. A le uni cu ale tale, a le face să pătrundă în ale tale și a pătrunde tu însuți în ale lui. Celeste nunți, mulțimi de mulțimi. Nu există iubire care să nu fie un exercițiu de depersonalizare pe un corp fără organe ce se cere creat; și doar în punctul cel mai înalt al acestei depersonalizări poate cineva să fie numit, își primește numele sau prenumele, își dobândește discernabilitatea cea mai intensă prin surprinderea instantanee a multiplilor care îi aparțin și cărora le aparține. ... sfârșitul iubirii îl restituie indiscernabilului. (Gilles Deleuze et Félix Guattari)

You guys used to walk through graveyards?” Iona asked, horrified. “It cut at least ten minutes off the walk to Tesco,” Harriet tried to reason. “I am so glad I go to Uni in the city,” Iona said, shaking her head. “A Tesco Metro on every second corner.” “And a Sainsbury’s Local on all the others,” Adam joked.

when they leave uni it’s gonna be with a huge debt and crazy competition for jobs and the outrageous rental prices out there mean her generation will have to move back home forever, which will lead to even more of them despairing at the future and what with the planet about to go to shit with the United Kingdom soon to be disunited from Europe which itself is hurtling down the reactionary road and making fascism fashionable again and it’s so crazy that the disgusting perma-tanned billionaire has set a new intellectual and moral low by being president of America and basically it all means that the older generation has RUINED

This first period includes the Rise of Venice, her noblest achievements, and the circumstances which determined her cha* Hist- def Rep. Ital., vol. i. ch. v. f Appendix 3.: "Serra r Del t "Ha Maputo trove mo do Che non uni, non pooch, non molt i, ma molt i bubonic, pooch migliori, e insiememente, ultimo solo."— Ah, well done, Venice! Wisdom

Il est sans intérêt à mon sens de discuter sur "our way of life" ou sur celle des Russes. Dans les deux cas, un ensemble de traditions et de coutumes ne constitue pas un ensemble très structuré. Il est beaucoup plus intelligent de s'interroger pour connaître les institutions et les traditions utiles ou nuisibles aux hommes, bénéfiques ou maléfiques pour leur destin. Il faut alors tenter d'utiliser ainsi le meilleur désormais reconnu, sans se préoccuper de savoir si on le réalise actuellement chez nous ou ailleurs.

Čujem priču o čovjeku koji je prije osamdesete imao 40,000 žena. Pitali ga da li se sjeća ičega zanimljivog, uzbudljivih detalja, itd. Čovjek je odgovorio da se eto ničega posebnog ne sjeća, da mu je to bilo isto kao popiti čašu vode. Ako se ova priča stavi u širi kontekst življenja, onda su sva putovanja, raftinzi na Uni, vožnje motorcikolom po francuskim plažama, izvanbračne avanture, seks, itd., samo divlji oganj, lažna vatra, koja gori ali ne grije, kako reče velikan hrvatskog pjesništva S S Kranjčević u "Mir Vam!". Jedino što je izvorno i istinito su momenti koji su nam dani, a ako su nam dani, nema razloga da za njima tumaramo. Ta, doći će ionako, najčešće iznenada, ako Gospod to tako odluči. Ako odluči?

Esistono dei posti non intersezionati, ma dove Besźel è interrotta da una sottile parte di Ul Qoma. Da bambini ce la mettevamo tutta per disvedere Ul Qoma, come i nostri genitori e insegnanti ci avevano addestrato a fare in modo incessante (l’ostentazione con la quale noi e le nostre controparti ul qomane usavamo non vederci gli uni con gli altri quando ci trovavamo praticamente gomito a gomito era impressionante).

In the emerging picture of mankind in the universe, the future (if it exists) will surely entail discoveries about space and time which will open up whole new perspectives in the relationship between mankind, mind, and the uni-verse.… But what is now? There is no such thing in physics;it is not even clear that ‘now’ could ever be described, let alone explained, in terms of physics.… Notions such as ‘the past,’ ‘the present’ and ‘the future’ seem to be more linguistic than physical.… There is no universal now, but only a personal one—a ‘here and now.’ This strongly suggests that we look to the mind, rather than to the physical world, as the origin of the division of time into past, present, and future.…There is none of this in physics.… No physical experiment has ever been performed to detect the passage of time. As soon as the objective world of reality is considered, the passage of time disappears like a ghost into the night.

«Che bel quadretto,» commentò. «I tre evangelisti aggrappati gli uni agli altri si apprestano all'ascensione impossibile.» «Accidenti,» disse Mathias sollevando Lucien, «perché gli abbiamo dato il terzo piano?» «Mica sapevamo che beveva come una spugna,» disse Marc. «E poi ti ricordo che non si poteva fare diversamente. L'ordine cronologico prima di tutto: al piano terra l'ignoto, il mistero originale, il disordine generale, il magma primordiale, insomma, le stanze comuni. Al primo piano, vago superamento del caos, qualche modesto tentativo, l'uomo nudo si raddrizza in silenzio, insomma, tu, Mathias. Risalendo la scala del tempo...» «Cosa c'è da gridare?» domandò Vandoosler il Vecchio. «Sta declamando,» disse Mathias. «È pur sempre un suo diritto. Non ci sono orari per gli oratori.» «Risalendo la scala del tempo,» continuò Marc, «scavalcata l'antichità, l'agevole ingresso nel glorioso secondo millennio, i contrasti, gli ardimenti e gli stenti medievali, insomma, io, al secondo piano. Dopodiché, al piano superiore, il degrado, la decadenza, il contemporaneo. Insomma, lui,» pro- seguì Marc scuotendo Lucien per un braccio. «Lui, al terzo piano, che con la sua vergognosa Grande Guerra chiude la stratigrafia della Storia e della Scala. Ancora più su il padrino, che in un modo tutto suo porta avanti lo scardinamento del presente.» Marc si fermò e tirò un sospiro. «Capisci che, anche se sarebbe più pratico sistemare questo qui al primo piano, non possiamo mica permetterci di sconvolgere la cronologia rovesciando la stratigrafia della scala. La scala del tempo è tutto quel che ci resta, Mathias! Vuoi buttare all'aria la tromba delle scale, che è l'unica cosa che abbiamo messo in ordine? L'unica, caro mio! Non possiamo permettercelo.»

Ces dernières décennies, le référendum a souvent été mis en avant comme un moyen efficace de réformer la démocratie. À une époque où la société s’individualise et où la société civile pèse moins lourd qu’autrefois, il a paru utile à beaucoup d’observateurs de demander directement à la population son avis sur des dossiers controversés. Les référendums sur la Constitution européenne aux Pays-Bas, en France et en Irlande ont quelque peu refroidi le zèle en faveur de ce mode de décision. Pourtant, il bénéficie encore d’une grande popularité, comme en témoignent les référendums projetés sur l’autonomie de la Catalogne et de l’Écosse, et sur le retrait du Royaume-Uni de l’Union européenne. Les référendums et la démocratie délibérative sont apparentés dans la mesure où, dans un cas comme dans l’autre, le citoyen ordinaire est consulté, mais les mécanismes sont pour le reste totalement opposés : lors d’un référendum, on demande à tout le monde de voter sur un sujet à propos duquel, le plus souvent, peu de gens sont informés ; lors d’un projet délibératif, on demande à un échantillon représentatif de la population de délibérer sur un sujet à propos duquel il obtient le plus d’informations possible. Lors d’un référendum, les gens réagissent encore très souvent avec leurs tripes ; lors d’une délibération, c’est une opinion publique éclairée qui s’exprime.

He sometimes thought that the real thing that distinguished him and Malcolm from Jude and Willem was not race or wealth, but Jude’s and Willem’s depthless capacity for wonderment: their childhoods had been so paltry, so gray, compared to his, that it seemed they were constantly being dazzled as adults. The June after they graduated, the Irvines had gotten them all tickets to Paris, where, it emerged, they had an apartment—“a tiny apartment,” Malcolm had clarified, defensively—in the seventh. He had been to Paris with his mother in junior high, and again with his class in high school, and between his sophomore and junior years of college, but it wasn’t until he had seen Jude’s and Willem’s faces that he was able to most vividly realize not just the beauty of the city but its promise of enchantments. He envied this in them, this ability they had (though he realized that in Jude’s case at least, it was a reward for a long and punitive childhood) to still be awestruck, the faith they maintained that life, adulthood, would keep presenting them with astonishing experiences, that their marvelous years were not behind them. He remembered too watching them try uni for the first time, and their reactions—like they were Helen Keller and were just comprehending that that cool splash on their hands had a name, and that they could know it—made him both impatient and intensely envious. What must it feel like to be an adult and still discovering the world’s pleasures?

Chaque fois que je vais dans un super-market, ce qui du reste m'arrive rarement, je me crois en Russie. C'est la même nourriture imposée d'en haut, pareille où qu'on aille, imposée par des trusts au lieu de l'être par des organismes d’État. Les États-Unis, en un sens, sont aussi totalitaires que l'URSS, et dans l'un comme dans l'autre pays, et comme partout d'ailleurs, le progrès (c'est-à-dire l'accroissement de l'immédiat bien-être humain) ou même le maintien du présent état de choses dépend de structures de plus en plus complexes et de plus en plus fragiles. Comme l'humanisme un peu béat du bourgeois de 1900, le progrès à jet continu est un rêve d'hier. Il faut réapprendre à aimer la condition humaine telle qu'elle est, accepter ses limitations et ses dangers, se remettre de plain-pied avec les choses, renoncer à nos dogmes de partis, de pays, de classes, de religions, tous intransigeants et donc tous mortels. Quand je pétris la pâte, je pense aux gens qui ont fait pousser le blé, je pense aux profiteurs qui en font monter artificiellement le prix, aux technocrates qui en ont ruiné la qualité - non que les techniques récentes soient nécessairement un mal, mais parce qu'elles se sont mises au service de l'avidité qui en est un, et parce que la plupart ne peuvent s'exercer qu'à l'aide de grandes concentrations de forces, toujours pleines de potentiels périls. Je pense aux gens qui n'ont pas de pain, et à ceux qui en ont trop, je pense à la terre et au soleil qui font pousser les plantes. Je me sens à la fois idéaliste et matérialiste. Le prétendu idéaliste ne voit pas le pain, ni le prix du pain, et le matérialiste, par un curieux paradoxe, ignore ce que signifie cette chose immense et divine que nous appelons "la matière". (p. 242)

Văzând în fapta lui jignire, Boierii şi-au ieşit din fire: „Vecinu-i fire prost crescută, Un farmazon, un om năuc: Bea roşul vin ca un haiduc, La doamne mâna nu sărută, Doar da şi nu, nicicând poftim” - îl osândiră unanim. În satul său, pe-aceeaşi vreme Un alt boier sosi-n vecini, Stârnind aidoma dileme La moşierii cei meschini. Vladimir Lenski se numeşte, Direct din Gottirsgen soseşte: Frumos şi tânăr şi poet, Lui Kant discipol, interpret, El din Germania ceţoasă Aduse roadele ştiinţei — S-aline greul suferinţei; Fiinţă-aprinsă, curioasă, Cu negrul păr adus pe spate Vorbea cu foc de libertate. Adică francmason, aici în sens de liber-cugetător. Ferit de tina infamiei, Cu sufletul cuprins de-ardoare, Credea-n căldura prieteniei Şi-n duioşie de fecioare. În inima-i ce ignoranţă! — Nutrea statornic o speranţă. Şi-a lumii larmă, strălucire îi răscoleau tânăra-i fire, împodobind ideea-n haină De reverii şi dulce vis; Scruta cu sufletul deschis în viaţă-un scop, în lume-o taină Ce-i frământa adânca minte, …Visând minuni, ţintind nainte! Credea el că un suflet mare Se va uni cu el, odată, Că chipul gingaşei fecioare L-aşteaptă undeva curată; Sau că amicii-s plini de zel Să poarte lanţuri pentru el, Să sfarme-n ţăndări braţul lor Ulciorul clevetirilor; Că-n viaţă sunt aleşi ai sorţii, Prieteni sfinţi ai omenirii, Ce hărăziţi sunt nemuririi, Cu veşnica văpaie-a torţii Şi cu raza ei de înnoire S-aducă-n lume fericire. Revolta şi compătimirea, iubirea binelui avea Şi-a slavei dulce pătimire De june-n sânge-i clocotea. El lira şi-o plimba cu sete Sub cerul lui Schiller şi Goethe Şi sufletu-i vibra patetic, Aprins de jarul lor poetic. Şi-a muzelor înaltă artă N-a ruşinat-o el nicicând. Şi nimeni de semeţu-i gând N-a fost în stare să-l despartă, De dorul sfânt al tinereţii Şi gingăşia simplităţii.

Revenons donc à nos poncifs, ou plutôt à quelques-uns d’entre eux : 1° Le XIXe siècle est le siècle de la science. 2° Le XIXe siècle est le siècle du progrès. 3° Le XIXe siècle est le siècle de la démocratie, qui est progrès et progrès continu. 4° Les ténèbres du moyen âge. 5° La Révolution est sainte, et elle a émancipé le peuple français. 6° La démocratie, c’est la paix. Si tu veux la paix, prépare la paix. 7° L’avenir est à la science. La Science est toujours bienfaisante. 8° L’instruction laïque, c’est l’émancipation du peuple. 9° La religion est la fille de la peur. 10° Ce sont les États qui se battent. Les peuples sont toujours prêts à s’accorder. 11° Il faut remplacer l’étude du latin et du grec, qui est devenue inutile, par celle des langues vivantes, qui est utile. 12° Les relations de peuple à peuple vont sans cesse en s’améliorant. Nous courons aux États-Unis d’Europe. 13° La science n’a ni frontières, ni patrie. 14° Le peuple a soif d’égalité. 15° Nous sommes à l’aube d’une ère nouvelle de fraternité et de justice. 16° La propriété, c’est le vol. Le capital, c’est la guerre. 17° Toutes les religions se valent, du moment qu’on admet le divin. 18° Dieu n’existe que dans et par la conscience humaine. Cette conscience crée Dieu un peu plus chaque jour. 19° L’évolution est la loi de l’univers. 20° Les hommes naissent naturellement bons. C’est la société qui les pervertit. 21° Il n’y a que des vérités relatives, la vérité absolue n’existe pas. 22° Toutes les opinions sont bonnes et valables, du moment que l’on est sincère. Je m’arrête à ces vingt-deux âneries, auxquelles il serait aisé de donner une suite, mais qui tiennent un rang majeur par les innombrables calembredaines du XIXe siècle, parmi ce que j’appellerai ses idoles. Idoles sur chacune desquelles on pourrait mettre un ou plusieurs noms.

There was once a time when no one really noticed me at all. When I was invisible to the world..." He smiles faintly, as if sharing a private joke with himself. As is recalling some distant memory that makes sense to him alone. My heart stutters. Stops. Could it be...? "So what changed?" My voice is hardly more than a whisper. "Getting into a good uni? Getting recognized?" He shakes his head. "No. No, on the contrary, after I got into Harvard and started winning all these awards... I felt more invisible than ever. People were complimenting me, congratulating me left and right, saying my name over and over again, but none of that really mattered. It was only when I left to teach English- to do something I genuinely cared about, that made me feel like myself- that everything started to get better." He looks over at me, his eyes crinkling. "Descartes was wrong, you know, when he said 'To live well, you must live unseen.' To live well, you must learn to see yourself first. Do you understand what I'm saying?" And I do. I do.

Konec dějin nenastal – do amerického prezidentského úřadu nastoupil Donald Trump a my se nyní nacházíme ve zcela odlišné fázi vývoje. Liberalismus postrádá ideologického protivníka, jako byl imperialismus, fašismus nebo komunismus. Prezidentův odpor vůči němu je bezvýznamný. Zatímco každé hlavní hnutí 20. století mělo svou vizi nového lidstva, Trump nenabízí nic, nehodlá určovat a prosazovat žádnou globální představu světa, dokonce se domnívá, že by to byla zásadní chyba. Ani zastánci brexitu nemají pro svou zemi žádný plán. Zajímavé je, že většina zastánců vystoupení z Evropské unie neodmítá liberální zásady společnosti – ztratili pouze víru v globalizaci. Nadále uznávají demokracii, svobodný trh, lidská práva a sociální zodpovědnost, domnívají se však, že se tyto pěkné vymoženosti mají zastavit na hranicích, protože s nepřizpůsobivými imigranty jsou neudržitelné. Věří, že k zachování svobody a blahobytu v Británii nebo v Americe je nutné postavit zeď a nežádoucí cizince k sobě nepouštět. Cizinců se liberalismus netýká.

I first came to Hokkaido for two reasons: miso ramen and uni, the island's most famous foods and two items on my short list for Last Supper constituents. The only thing they share in common, besides a home, is the intense fits of joy they deliver: the former made from an unholy mix of pork-bone broth, thick miso paste, and wok-crisped pork belly (with the optional addition of a slab of melting Hokkaido butter), the latter arguably the sexiest food on earth, yolk-orange tongues of raw sea urchin roe with a habit-forming blend of fat and umami, sweetness and brine. Fall for uni at your own peril; like heroin and high-stakes poker, it's an expensive addiction that's tough to kick. But my dead-simple plan- to binge on both and catch the first flight back to Tokyo- has been upended by a steam locomotive and Whole Foods foliage, and suddenly Hokkaido seems much bigger than an urchin and a bowl of soup. No one told me about the rolling farmlands, the Fuji-like volcanoes, the stunning national parks, one stacked on top of the other. Nobody said there would be wine. And cheese. And bread.

One UniVerse for the Living While palaces attest to the power of men, And monuments mark their wars, Little remains of the women who've been- Except for the sons that they bore. But the voices of women were baked into bread And later buttered with epics While the souls of their daughters Stitched with fine thread Became tapestries stored in attics. And all through the ages Men boasted like beasts Erecting pillars of marble and stone, But still they found themselves only to be Sculpted of flesh and bone. Philosophers pondered the nature of gods Outlawing temptations that plagued them And earning themselves, against all odds, The power to punish the pagans. By writing themselves into sacred books The clergymen sealed our fate To follow decrees that have their roots In nothing but misguided hate. So, children of Adam and invisible Eve, challenge the wisdom of sages. Don’t be so sure sacred scrolls that you read Aren't filled with human pages. Walk in the wilderness. Eat of the fruit. Don't let them buy you with wages. Plant your own garden. Drink of the wine. Learn how to be courageous. Hearts that are hardened To what is divine Have honored the dead too long. Search for the stories Baked into bread And eat until you are strong.

Nous avons coutume de considérer que nous formons un grand corps démocratique dont les membres sont liés entre eux par une communauté de sang et de langage, et dont l'unité indissoluble est assurée par tous les modes de communication qu'ait pu tramer l'ingéniosité de l'homme ; nos vêtements, notre alimentation sont identiques ; nous lisons les mêmes journaux (exactement, titre, poids et tirage mis à part) ; nous sommes le peuple le plus collectiviste du monde, hormis quelques peuplades primitives que nous tenons arriérés dans leur développement. Et pourtant... Pourtant, malgré tant d'apparences qui sembleraient prouver que nous sommes étroitement liés et apparentés ; que nous vivons en bons voisins ; que nous avons bon caractère ; que nous sommes serviables, compatissants, fraternels presque, nous sommes un peuple solitaire, un troupeau morbide et dément, se démenant de tous côtés dans une rage frénétique et jalouse ; un peuple qui voudrait oublier qu'il n'est pas ce qu'il croit, un peuple qui n'est pas réellement uni ; dont les individus n'ont, les uns pour les autres, aucun dévouement réel, aucune attention réelle, ne sont, en vérité, que des unités brassées par Dieu sait quelle main invisible, selon une arithmétique qui n'est pas notre affaire.

The clearest signs of Hakodate's current greatness, though, can be found clustered around its central train station, in the morning market, where blocks and blocks of pristine seafood explode onto the sidewalks like an edible aquarium, showcasing the might of the Japanese fishing industry. Hokkaido is ground zero for the world's high-end sushi culture. The cold waters off the island have long been home to Japan's A-list of seafood: hairy crab, salmon, scallops, squid, and, of course, uni. The word "Hokkaido" attached to any of these creatures commands a premium at market, one that the finest sushi chefs around the world are all too happy to pay. Most of the Hokkaido haul is shipped off to the Tsukiji market in Tokyo, where it's auctioned and scattered piece by piece around Japan and the big cities of the world. But the island keeps a small portion of the good stuff for itself, most of which seems to be concentrated in a two-hundred-meter stretch in Hakodate. Everything here glistens with that sparkly sea essence, and nearly everything is meant to be consumed in the moment. Live sea urchins, piled high in hillocks of purple spikes, are split with scissors and scraped out raw with chopsticks. Scallops are blowtorched in their shells until their edges char and their sweet liquor concentrates. Somewhere, surely, a young fishmonger will spoon salmon roe directly into your mouth for the right price.

Iată acuma un atom spiritual pierzându-și echilibrul. Cele două principii se diferențiază îndată în două suflete, bărbat și femeie, sortite de-acum vieții materiale. Urmează căi diferite spre aceeași țintă. Trebuie să treacă prin toate planurile existenței pământești, purtând pretutindeni dorul lor de unire și permanenta nostalgie după lumea spirituală. În clipa când sufletul gol se întrupează, începe viața omului. Pentru suflet e încercarea supremă. Încătușat complet în coaja materială, trebuie să-și recucerească anevoie cunoștința de sine, să urmeze supus legile vieții materiale. Mereu trează stăruie doar trebuința de-a găsi perechea lui de echilibru. Bărbatul și femeia se caută în vălmășagul imens al vieții omenești. Un bărbat din milioane de bărbați dorește pe o singură femeie din milioanele de femei. Unul singur și una singură! Adam și Eva! Căutarea reciprocă, inconștientă și irezistibilă, e însuși rostul vieții omului. Pentru a înlesni căutarea aceasta se fac, se refac și se desfac toate legile și convențiile morale și sociale, tot ceea ce se numește emfatic progresul omenirii. Instinctul iubirii e reminiscența originii divine. Prin iubire numai se poate uni sufletul bărbatului cu sufletul femeii pentru a deveni parte din lumea spirituală. Iubirea aceasta e rodul divin al sufletului omenesc. Dumnezeu sub chipul iubirii trăiește în om. Iubire și Dumnezeu, conștient sau inconștient, trebuie să alcătuiască suprema preocupare a sufletului omenesc. Fără de ele omul nici n-ar putea exista!

Geopolitics is ultimately the study of the balance between options and lim­itations. A country's geography determines in large part what vulnerabilities it faces and what tools it holds. "Countries with flat tracks of land -- think Poland or Russia -- find building infrastructure easier and so become rich faster, but also find them­selves on the receiving end of invasions. This necessitates substantial stand­ing armies, but the very act of attempting to gain a bit of security automat­ically triggers angst and paranoia in the neighbors. "Countries with navigable rivers -- France and Argentina being premier examples -- start the game with some 'infrastructure' already baked in. Such ease of internal transport not only makes these countries socially uni­fied, wealthy, and cosmopolitan, but also more than a touch self-important. They show a distressing habit of becoming overimpressed with themselves -- and so tend to overreach. "Island nations enjoy security -- think the United Kingdom and Japan -- in part because of the physical separation from rivals, but also because they have no choice but to develop navies that help them keep others away from their shores. Armed with such tools, they find themselves actively meddling in the affairs of countries not just within arm's reach, but half a world away. "In contrast, mountain countries -- Kyrgyzstan and Bolivia, to pick a pair -- are so capital-poor they find even securing the basics difficult, mak­ing them largely subject to the whims of their less-mountainous neighbors. "It's the balance of these restrictions and empowerments that determine both possibilities and constraints, which from my point of view makes it straightforward to predict what most countries will do: · The Philippines' archipelagic nature gives it the physical stand-off of is­lands without the navy, so in the face of a threat from a superior country it will prostrate itself before any naval power that might come to its aid. · Chile's population center is in a single valley surrounded by mountains. Breaching those mountains is so difficult that the Chileans often find it easier to turn their back on the South American continent and interact economically with nations much further afield. · The Netherlands benefits from a huge portion of European trade because it controls the mouth of the Rhine, so it will seek to unite the Continent economically to maximize its economic gain while bringing in an exter­nal security guarantor to minimize threats to its independence. · Uzbekistan sits in the middle of a flat, arid pancake and so will try to expand like syrup until it reaches a barrier it cannot pass. The lack of local competition combined with regional water shortages adds a sharp, brutal aspect to its foreign policy. · New Zealand is a temperate zone country with a huge maritime frontage beyond the edge of the world, making it both wealthy and secure -- how could the Kiwis not be in a good mood every day? "But then there is the United States. It has the fiat lands of Australia with the climate and land quality of France, the riverine characteristics of Germany with the strategic exposure of New Zealand, and the island fea­tures of Japan but with oceanic moats -- and all on a scale that is quite lit­erally continental. Such landscapes not only make it rich and secure beyond peer, but also enable its navy to be so powerful that America dominates the global oceans.

L'affaiblissement de la part relative de l'Occident dans l'économie mondiale, tel qu'il s'est amorcé au crépuscule de la Guerre froide, est porteur de conséquences graves qui ne sont pas toutes mesurables dès à présent. L'une des plus inquiétantes, c'est que la tentation paraît désormais grande pour les puissances occidentales, et surtout pour Washington, de préserver par la supériorité militaire ce qu'il n'est plus possible de préserver par la supériorité économique ni par l'autorité morale. Là se situe peut-être la conséquence la plus paradoxale et la plus perverse de la fin de la Guerre froide; un évènement qui était censé apporter paix et réconciliation, mais qui fut suivi d'un chapelet de conflits successifs, l'Amérique passant sans transition 'une guerre à la suivante, comme si c'était devenu la "méthode de gouvernement" de l'autorité globale plutôt qu'un ultime recours. Les attentas meurtriers du 11 septembre 2001 ne suffisent pas à expliquer cette dérive; ils l'ont renforcée, et partiellement légitimée, mais elle était déjà largement amorcée. En décembre 1989, six semaines après la chute du mur de Berlin, les Etats-Unis sont intervenus militairement au Panama contre le général Noriega, et cette expédition aux allures de descente de police avait valeur de proclamation: il fallait que chacun sache désormais qui commandait sur cette planète et qui devait simplement obéir. Puis ce fut, en 1991, la première guerre d'Irak; en 1992-1993, l'équipée malheureuse en Somalie; en 1994, l'intervention en Haïti pour installer au pouvoir le président Jean-Bertrand Aristide; en 1995, la guerre de Bosnie; en décembre 1998, la campagne de bombardements massifs contre l'Irak baptisée "Opération Désert Fox"; en 1999, la guerre du Kosovo; à partir de 2001, la guerre d'Afghanistan; à partir de 2003, la seconde guerre d'Irak; en 2004, une nouvelle expédition en Haïti, cette fois pour déloger le président Aristide...

Considerare il diavolo un partigiano del Male e l'angelo un combattente del Bene significa accettare la demagogia degli angeli. La faccenda, in realtà, è più complessa. Gli angeli sono partigiani non del Bene, ma della creazione divina. Il diavolo, invece, è colui che nega al mondo divino un senso razionale. Come si sa, angeli e demoni si spartiscono il dominio del mondo. Tuttavia, per il bene del mondo non occorre che gli angeli abbiano il sopravvento sui demoni (come credevo quando ero bambino), ma che i poteri degli uni e degli altri siano all'incirca in equilibrio. Se nel mondo c'è un eccesso di senso incontestabile (dominio degli angeli), l'uomo soccombe sotto il suo peso. Se il mondo perde tutto il suo senso (dominio dei demoni), è altrettanto impossibile vivere. Le cose che vengono private di colpo del loro senso presunto, del posto assegnato loro nel preteso ordine delle cose (un marxista formatosi a Mosca che crede agli oroscopi), provocano in noi il riso. All'origine, il riso appartiene dunque al diavolo. Vi è in esso qualcosa di malvagio (le cose si rivelano di colpo diverse da come volevano farci credere di essere), ma anche una parte di benefico sollievo (le cose sono più leggere di come apparivano, ci lasciano vivere più liberamente, smettono di opprimerci con la loro austera serietà). Quando l'angelo udì per la prima volta il riso del maligno, restò sbalordito. Accadde durante un banchetto, la sala era gremita e i presenti durino conquistati uno dopo l'altro dal riso del diavolo, che era contagioso. L'angelo capiva benissimo che quel riso era diretto contro Dio e contro la dignità della sua opera. Sapeva di dover reagire subito, in un modo o nell'altro, ma si sentiva debole e inerme. Non riuscendo a inventare niente di nuovo, scimmiottò il suo rivale. Aperta la bocca, emise un suono intermittente, spezzato, alle frequenze più alte del suo registro vocale [...], ma dandogli un significato opposto: Mentre il riso del diavolo alludeva all'assurdità delle cose, l'angelo, col suo grido, voleva rallegrarsi che tutto, quaggiù, fosse ordinato con ragione, ben concepito, bello, buono e pieno di senso. Così l'angelo e il diavolo si fronteggiavano e, mostrandosi l'un l'altro la bocca spalancata, emettevano all'incirca lo stesso suono, ma ciascuno esprimeva col suo clamore cose radicalmente opposte. E il diavolo guardava l'angelo ridere e rideva ancora di più, ancora meglio e con più gusto, perché l'angelo che rideva era infinitamente comico. Un riso ridicolo è un fallimento. Ciò non toglie che gli angeli abbiano ottenuto comunque un risultato. Ci hanno ingannati tutti con un'impostura semantica. Per indicare sia la loro imitazione del riso, sia il riso originale (quello del diavolo), c'è una parola sola. Ormai non ci rendiamo nemmeno più conto che la stessa manifestazione esteriore nascoste due atteggiamenti interiori assolutamente opposti. Esistono due tipi di riso e noi non abbiamo parole per distinguerli l'un l'altro.

Passò per vie rumorose piene di luce, per gallerie dalla risonanza profonda, su cui, con rumore di tuono, rotolavano pesantemente i treni e che eran tutte tappezzate di annunzi reclamistici dai colori vistosi, vide splendidi palazzi, e case a quattro piani, strette, con finestre polverose che ammiccavan sulla via sporca; risalì file di strade che si somigliavano come orfanelle o ciechi, condotti in fila. Infine si svegliò lentamente alla realtà, e si sentì vecchia, triste e stanca, per aver vegliato e corso. Miserabili bottegucce si schiacciavano l'un l'altra per mettersi in evidenza: abiti vecchi per i più poveri, biancheria grigia per gli operai, e per tutti viveri a buon mercato. Ceste di pere, dure e verdi, e di prugne, nere e secche, aspettavano di sedurre una clientela infantile, coperte da una rete a maglie strette che le salvava dai ladruncoli. In una botteguccia vide una donna obesa, che con le mani tremanti, secche e gialle, accendeva una lampada a petrolio. Ai suoi piedi un ragazzino la guardava con curiosità, con una carota, mezzo rosicchiata, nella sua mano di bambino sporco. Le strade, i cumuli di mercanzie, le camicie grigie, le pere, la rete, i visi stanchi delle persone, tutto era annerito dalla fuliggine grassa delle locomotive che passavano, brontolando, e dal fumo di tutti i camini degli stabilimenti che erano là, stretti gli uni vicino agli altri, come alberi di una foresta. “Ecco il tuo giorno di festa” pensava Franzi. Ella era ferita e inasprita fino al pianto, come se tutto: la strada grigia, la bruttezza della miseria, la tristezza della povertà, fossero state accumulate in quest'angolo di città straniera per disprezzarla. “Ecco il tuo giorno di festa” diceva in lei una voce chiara. E questa creatura che detestava sognare, che non comprendeva la morte, che non si attaccava che alla realtà, che non voleva conquistare e non desiderava che ciò che si può afferrare, ciò che è vibrante di vita: questa creatura si svegliava qui, nella grigia strada di un quartiere popolare di Praga, Zizkov, che nel crepuscolo confuso di una sera di primavera si prolungava a perdita d'occhio. “Ecco il tuo giorno di festa” pensava Franzi. Ella sentiva che non era solo questo giorno che la condannava, ma la troppo lunga fila di giorni di lavoro, fra cui essa aveva il suo posto: ancora grigio su grigio, come un orfanello in una lunga fila, come un seguito di ore vuote in un mondo vuoto. Vuoto? Non stava più la sua vita sulle ali della musica, la più umana di tutte le arti? Perchè dunque il suo passato restava così freddo, così paurosamente squallido, senza un sorriso, senza un ricordo, senza altro che tante pagine voltate, in un gran quaderno di musica? Aveva sempre suonato per se stessa e per la propria soddisfazione. A finestre e porte chiuse si era ubriacata di musica come di un vizio segreto. Che significato aveva per lei? Tanto? Ancora ieri ella vi aveva trovato consolazione, speranza, entusiasmo e pace, terra e cielo, letizia e dolore. Oggi tutto era lontano. Nessuno mai l'aveva ascoltata; mai nessuna delle sue parole si era riflessa nel sorriso di un'altra creatura; mai nessuno era stato dietro a lei e le aveva passato la mano sulla spalla all'ultimo accordo del pianoforte...

Quando Shiva e Shakti se unem no sahasrara, a pessoa experimenta o samadhi, a iluminação ocorre no cérebro e as áreas silenciosas começam a funcionar. Shiva e Shakti permanecem unidos por algum tempo, e durante este período há uma perda total da consciência, pertencente um a outro. Ao mesmo tempo um bindu desenvolve. Bindu significa um ponto, uma gota, e bindu é o substrato de todo o cosmos. Dentro do bindu está a sede da inteligência humana e a sede de toda a criação. Em seguida, bindu se divide em dois, e Shiva e Shakti manifestam-se novamente em dualidade. Quando a ascensão aconteceu, ela foi somente a subida de shakti, mas agora quando a descida acontece, Shiva e Shakti, ambos, descem para os planos grosseiros e há novamente o conhecimento da dualidade. Depois da união total há uma espécie de retorno pelo mesmo caminho da ascensão. A consciência bruta que se tornou refinada, novamente torna-se embrutecida. Este é o conceito da encarnação divina ou avatar. Quando alguém atinge o mais elevado pináculo de samadhi, purusha e prakriti, ou Shiva e Shakti estão em total união e somente advaita existe, a experiência não dual. Ao mesmo temo, quando não há sujeito/objeto mais distinto, é muito difícil para alguém diferenciar. Se ele está falando com um homem ou com uma mulher, ele não sabe, ele não percebe a diferença. Ele pode até mesmo ser associado com pessoas espirituais ou divinas sem estar ciente disto, porque neste momento, sua consciência está reduzida ao nível da inocência de um bebê. Assim, no estado de samadhi, você é um bebê. Um bebê não pode falar da diferença entre um homem e uma mulher porque ele não tem distinção física ou sexual. Ele não pode distinguir um estudioso de um idiota, ele não pode nem mesmo ver qualquer a diferença entre uma serpente e uma corda. Ele pode segurar uma cobra como segura uma cobra. Isso só acontece quando a união está acontecendo. Quando Shiva e Shakti descem para os planos grosseiros, que é o mooladhara chakra, eles se separam e vivem como duas entidades. Há dualidade no mooladhara chakra, há dualidade na mente e sentidos e no mundo de nomes e formas, mas não há dualidade no samadhi. Não há nenhuma vidência ou experiência no estado de samadhi. Não há ninguém para dizer como o samadhi porque ele é uma experiência não-dual. É muito difícil entender por que Shiva e Shakti, ambos, descem para os planos brutos após terem atingindo a mais elevada união. Qual é o objetivo da destruição do mundo e a criação novamente? Qual é o objetivo de transcendência da consciência se você tem de voltar para ele novamente? Por que se preocupar em despertar Kundalini e uni-la com Shiva no sahasrara se você tem de voltar para o mooladhara novamente? Isto é algo muito misterioso e podemos perguntar, "Por despertar Kundalini absolutamente?" Por que construir uma mansão se você sabe que terá de pô-la abaixo quando ela estiver concluída? Na verdade, criamos um monte de coisas que serão destruídas. Então, porque fazê-lo absolutamente? Fazemos muita sadhana para transcender os chakras e ascender da terra para o céu. Então, quando chegamos ao paraíso e nos tornamos um com a grande realidade, de repente decidimos voltar para baixo. E não só, nós trazemos a grande unidade conosco. Seria mais fácil entender se Shakti voltasse sozinha e Shiva permanecesse no céu. Talvez, quando Shakti está prestes a sair, Shiva diga: "Espere, estou indo com você." Quando Shiva e Shakti descem aos níveis mais grosseiros da consciência, há a dualidade novamente. Isso é porque o homem auto-realizado é capaz de compreender a dor e todos os assuntos da vida mundana. Ele compreende todo o drama da dualidade, multiplicidade e diversidade. Às vezes nós, simples mortais, estamos em um dilema para compreender como este homem, como a mais elevada realização, é capaz de lidar com as dualidades sem esperanças da vida.