Pozitiv Quotes

Spiritul acesta, pozitiv în mijlocul exaltărilor sale, care iubise biserica pentru florile ei, muzica pentru cuvintele romanţelor, literatura pentru aţâţările ei pasionale, se răzvrătea în faţa misterelor credinţei, după cum se îndârjea şi mai aprig împotriva disciplinei de nesuportat pentru firea ei.

Trebuie să ai un spirit pesimist; cel optimist e lamentabil, grotesc şi stupid. "Gândeşte pozitiv!" Cum adică, să gândesc în mod deliberat fals, numai ca să am o stare pozitivă, care să placă cui şi cui să facă un bine? Trebuie să fii apt să priveşti realitatea exact aşa cum e, frumoasă sau pocită.

Convingerea mea este ca artistul nu are nevoie de liniste sufleteasca si de calm. Trebuie sa fie intr-un surd conflict sau intr-o permanenta stare de iritare. Ca umilit, ca ocolit, ca neluat in seama. Cind aud atitea indemnuri pe la televiziune si radio, "Sa gindesti pozitiv!", spun: "Sunteti niste prosti!". Ma enerveaza teribil aceste indemnuri. E nevoie de starea conflictuala, de neprevazut, care te duce, prin intimplare si printr-un mecanism pe care nu-l stapinesti, la realizari palpabile. Ce e aia, "Gindeste pozitiv si stai linistit!"? Trece viata pe linga tine...

Călătoria pare să fie destul de lungă. Tânărul pare să se fi îmbarcat în trenul lui Auguste Compte, să fi trecut prin stația teologiei, a cărei deviză era: „Da! Crede și nu cerceta” pentru a poposi și a scormoni acum în tărâmurile metafizicii a cărei deviză este: „Nu!”, iar în depărtare se întrezărește realismul, pe al cărui frontispiciu stă scris: „Deschide ochii și întdrăznește!”.

N-o mai scoatem la capăt cu lectura,nici cu umblatul de colo-colo,nici cu privitul pe fereastră,aşa că trebuie să ne agăţăm de prietenii noştri cei mai apropiaţi şi cei mai intimi,ca să ne salvăm dintr-o dispoziţie necruţătoare,mi-am zis.Am observat întodeauna asta la mine,care,când această stare de spirit necruţătoare pune aproape în întregime stăpânire pe mine,îi iau pur şi simplu la rând pe toţi oamenii cu putinţă ca să-i disec şi să-i dobor în mintea mea,să nimicesc totul în ei,ca să mă salvez,şi să nu las din ei aproape nici cel mai mic lucru pozitiv,ca să pot,în fine,respira din nou.

Mai întâi, cred, împreună cu Schopenhauer, că unul dintre cele mai puternice motive ce conduc la artă şi ştiinţă este evadarea din viaţa de toate zilele cu asprimea ei dureroasă şi pustiul ei dezolant, din cătuşele propriilor dorinţe veşnic schimbătoare. Toate acestea alungă pe omul sensibil din existenţa personală în lumea contemplării obiective şi a înţelegerii; este un motiv comparabil cu nostalgia ce îl împinge pe orăşean, fără putinţă de împotrivire, din ambianţa sa zgomotoasă şi lipsită de perspectivă spre ţinuturile liniştitoare ale munţilor înalţi unde privirea se pierde în depărtări prin aerul liniştit şi pur şi se animă de contururi odihnitoare create, parcă, de eternitate. Acestui motiv negativ i se alătură unul pozitiv. Omul încearcă, într-un fel care să i se potrivească oarecum, să-şi creeze o imagine a lumii simplificată şi sistematică şi să treacă astfel dincolo de lumea trăirilor, în măsura în care năzuieşte să o înlocuiască, până la un anumit grad, prin această imagine. Este ceea ce face pictorul, poetul, filozoful speculativ şi cercetătorul naturii, fiecare în felul său. El strămută centrul de greutate al vieţii sufleteşti în această imagine şi în alcătuirea ei pentru a căuta astfel liniştea şi statornicia pe care nu le poate găsi în cercul prea strâmt al zbuciumatelor trăiri personale

Când încearcă să îi facă pe plac bărbatului, femeia are inițiative - doar ea, de fapt: ea sună, dă mesaje, dă like-uri pe Facebook sau îi trimite lui articole interesante, face invitații concrete la film, la concerte. L-a plăcut, a pus ochii pe el și începe curtarea. (Însă peste ani, tot ea va regreta că n-a fost și ea curtată. Că a trebuit să cucerească ea bărbatul.) El o iubește, însă ea nu se simte ca și cum ar fi iubită de un bărbat. Cât a fost ea femeie, și cât a fost el bărbat? ... Unii bărbați pot răspunde pozitiv curtării, însă, ca un bărbat să construiască o relație sănătoasă cu o femeie, trebuie să aibă și el o cotribuție la relație: să inițieze, să curteze, să simtă că ceea ce oferă este de valoare și femeia se simte bine alături de el. ... Iubirea înseamnă întotdeauna reciprocitate. Sunt relații în care ne maturizăm și noi, femeile, și bărbații. Nu cred în iubirile neîmpărtășite. El nu e sigur, nu e hotărât că vrea să fiți împreună? Crede-l pe cuvânt, nu te mai amăgi!

Dacă nu port dușmănie și dacă nu mă bucur de răul cui mi-a făcut rău, consider că iert. Altă iertare cred că de fapt nici nu există. Dealtfel, mie iertarea ca sentiment de revenire totală, într-o relație sufletească, îmi miroase a ipocrizie. „Ia să-ți arăt eu ce bun cunt și ce generos și cum te iert!”. Iertarea nu schimbă și nu șterge faptele. Cred că oamenii fac o confuzie: iau acceptarea drept iertare. Și, fiindcă era vorba de Alexandru și de mine, eu n-am ce să-i iert. Unui om îi accepți firea, nu i-o ierți. Am acceptat zece ani un om greu de suportat și nu l-aș mai accepta. Asta este o ecuație corectă. Sunt multe femei care izbutesc să-și schimbe bărbații. Majoritatea îi schimbă-n rău, făcând din ei simple ființe domestice, priponite la țărușul mărunțișurilor, al meschinăriei, al zgârceniei, al calculelor. Dar sunt și unele care fac oameni din niște derbedei, care știu să scoată la lumină ce e bun în om, să-l trezească, să-l îngrijească răbdător ca pe-o plantă, ca pe-o ființă plăpândă. E însă o greșeală ca o femeie să se erijeze-n spital de recuperare sufletească. Pronosticul nu e totdeauna pozitiv, cum nici la cele de recuperare fizică rezultatele nu pot fi totdeauna de sută la sută.

Njeriu jeton jo vetëm jetën e vet personale, por, me vetëdije apo pa vetëdije edhe atë të epokës dhe të bashkëkohësve të vet dhe, edhe në qoftë se do të ishte i prirur që bazat e përgjithshme dhe jashtëpërsonale të ekzistencës së tij t'i shihte si të dhëna në mënyrë të vetëkuptueshme, si edhe të ishte aq larg idesë për t'i kritikuar, siç ishte Hans Kastorpi shpirtmirë, do të ishte sidoqoftë gjithsesi e mundshme që ai t'i ndjente ashtu turbull mungesat dhe ndikimet e tyre në vetëndijimin e tij moral. Njeriut të veçantë mund t'i vegojnë para syve shumë qëllime, pikësynime, shpresa, perspektiva, prej të cilave ai merr shtysa për sforcime dhe veprimtari më të vrullshme, por kur jashtëpersonalja përreth tij, koha vetë, me gjithë përpjekjet e tij, u heq motivimin shpresave dhe perspektivave, në qoftë se ajo i shfaqet si e pashpresë, pa përspektivë dhe pyetjeve dhe pyetjeve të vëna, me apo pa vetëdije, por sidoqoftë të vëna në ndonjë mënyrë mbi kuptimin fundor, më tepër se personal, të të gjitha sforcimeve dhe veprimatarive, ajo u vë përballë një heshtje të shurdhër, kjo gjëndje e gjërave do të ushtronte një farë ndikimi paralizues qoftë edhe mbi karakteret më të mirëfilltë njerëzorë, ndikim i cili, përtej shpirtit dhe moralit, do të mund të shtrihej edhe mbi pjesën fizike dhe oraganike të individit. Për të qenë i gatshëm për një sforcim të madh, që sidoqoftë e kalon masën e atij të zakonshmit, pa qenë në gjëndje që t'i japë një përgjigje të kënaqshme pyetjes "përse"?, për këtë duhet ose një vetmi dhe pastërti morale që është e rrallë dhe e një natyre heroike, ose një vitalitet shumë i shëndoshë. Hans Kastorpi nuk e kishte as njërën, as tjetrën dhe nuk mund të ishte pra, veçse një i rëndomtë, ndonëse në një kuptim tepër pozitiv.

Accidentul pozitiv (ca în cazul medicamentului pentru hipertensiune care a produs beneficii colaterale ce au condus apoi la Viagra) a reprezentat metoda centrală a empiriștilor în descoperirea medicală. Aceeași idee poate fi generalizată în cazul vieții: profitați la maxim de întâmplările fericite din jur.

Setea dependentului de a plăcea constă în dorința incontrolabilă de a da fără a primi, iar răspunsul pozitiv al celor care primesc această atenție reprezintă doza.

Pe de altă parte, revenind la calomnie în general, ea se poate folosi chiar de un adevăr: scos din context, interpretat tendenţios, supus unui proces de intenţie, un act real al tău, oricât de inocent sau de pozitiv, poate fi înfăţişat ca o culpă. Mai grav: cel care te vorbeşte de rău este uneori chiar de bună-credinţă. Într-un fel. Prejudecăţi înrădăcinate, lenea de a revizui păreri de mult făcute, incompetenţa pretenţioasă, puţină ostilitate, provocată de nu importă ce faptă a ta, ajung ca cineva să te denigreze fără să aibă deloc sentimentul că greşeşte, poate nici pe acela că se răzbună. I-ai refuzat ceva ilegitim sau peste puterile tale, i-ai trântit copilul la un examen, nu l-ai invitat la cununie, ai trecut pe lângă el pe stradă şi, neobservându-l, nu l-ai salutat, gata, poţi să fii tu Arhanghelul Mihail şi tot se găseşte unul care să spună că ţi-ai vândut sabia de foc la mezat şi o mie care să-l creadă. Şi apoi omul este înclinat să-şi aline plictisul cu orice, dar mai ales cu vorbitul de rău. Calomnia prosperă pe veselul tărâm al bârfei dulci şi-al clevetirii. Cine colportează lucruri bune despre tine n-are haz, cum n-a mai avut haz nici povestea cu nevasta şefului de gară, când s-a aflat că presupusul ei însoţitor galant îi e frate. Iar dacă îţi ia cineva apărarea, i se spune: "las' că ştiu eu". Ştie perfect că nu dintr-o farmacie ieşeai, ci de la o amantă, că te-ai îmbogăţit din speculă, că nu eşti chiar aşa cum te arăţi, uşă de altar, că eşti bastard, vândut stăpânirii, că propovăduieşti idei periculoase, că te duci la biserică doar aşa, de ochii lumii, că oi fi tu specialist, dar ultima ta carte e plină de greşeli (zice un ignorant), că-ţi baţi nevasta. Că eşti tot ce nu eşti.

Doamna de serviciu este verde cu tot cu ochii ei albaștri murim de frumusețea ei. amușinăm nespălați de când lumea pătimașă de a ști. și de prea multă cunoaștere am uitat că intersecția dintre a da și a primi un abur de primăvară traistă goală gâlgâitori nici cu parfum franțuzesc nu ne trece. suntem noi mai organici ochi exoftalmici. baloane noroioase. dacă noi nu vrem alege ea de la noi. ce este mai bun mai siropos ne tot căutăm în amintiri să fi rămas vreo felie de pâine un bine din greșeală vreun fir de ceapă cât o sfoară. ne scotocim prin toate ale noastre măcar o spumă de vorbă bună. ofrandă vrea ea să ne oprim pentru o clipă să ne schimbe sensul. să fim și noi măcar frunze bucătării ale creșterii în sus. prin ce ne trece prin ce nu ne trece. rămâne din noi un bebeluș cât o franzelă. care speră speră. am început să ne rărim și câte unul trecut prin spitalul 9 el zice că este agent de securitate noi că este paznic. nu este bolnav are dreptate întotdeauna. o cană de metal sau poate un borcan care se întinde amenințător nici pe furiș nu îl înjurăm. nu de teamă gândim mai pozitiv pe lângă el. mult ne-a trebuit să ne dăm seama că Nu ticul nervos. cu semnul întrebării în coada propoziției spuse este de fapt Da. săreau din el emoții ca niște stringuri. ne zicea el nu s-ar fi despărțit de diva asta manelistă. să vezi cum o compara cu femeia pe care nu a avut-o niciodată. mai să spargă telefonul. nu era vina noastră pentru că era singurul bărbat fără femeie.

Cultivarea mâhnirii are efecte nesănătoase. Unele persoane, devenite neîncrăzătoare în viață, sunt incapabile să formeze noi relații interumane. Altele se refugiază în droguri sau în alcool, ori încearcă să trăiască în nefericirea lor, sperând că vor reuși cândva să iasă la suprafață. Dar mâhnirea poate duce și la depresie și la sinucidere. Iar resemnarea e foarte riscantă. Nu înălțați tristeții un altar, fiindcă se va transforma în deprimare. Gândiți-vă la binele dumneavoastră. Persoanele care și-au revenit în urma unei experiențe dure sunt cele care, după ce și-au trăit durerea, nu s-au temut să vorbească despre ea și au reușit să-și transpună simțurile în cuvinte, gândind pozitiv și alungându-și durerea. Ele v-ar putea spune că, întreținându-vă durerea și complăcându-vă în ea, îi dați ocazia să vă domine. Durerea trebuie alungată. Nicio vindecare nu este posibilă dacă nu veți înțelege asta.

L'expression la plus adéquate de l'effort spirituel me semble être le fragment. Car le fragment, lui seul, respecte intimement le processus de la réflexion. Nous pensons avec intermittence : intermittence au propre, compte tenu de notre incapacité structurelle à garder active la réflexivité (sur un même sujet) au-delà d'un intervalle de plusieurs heures. (Or, le produit positif, saisissable, de cet intervalle est, la plupart du temps, fulgurant : il y a des instants de compréhension, entourés d'un tâtonnement bourdonnant qui n'est rien d'autre que l'attente active de ces mêmes instants). Mais nous pensons avec intermittence dans un tout autre sens aussi : nous pensons l'infini de chaque pensée avec la finitude de notre appareil réflexif. Être un vivant c'est être un fragment. [„Cea mai adecvată expresie scrisă a efortului spiritual îmi apare a fi fragmentul. Pentru că fragmentul singur, numai el, respectă procedura intimă a gândirii. Gândim intermitent: intermitent la propriu, dată fiind incapacitatea noastră structurală de a păstra în act reflexivitatea (pe o unică temă) dincolo de intervalul câtorva ceasuri. (Iar produsul pozitiv, consemnabil, al acestui interval e, de cele mai multe ori, fulgurant: există clipe ale înţelegerii, înconjurate de un zumzet tatonat, care nu e decât aşteptarea activă a acelor clipe.) Dar gândim intermitent şi în alt sens: gândim cu un aparat finit infinitatea fiecărui gând. A fi creatură înseamnă a fi fragment." ]

Justiția poveștilor, ca și cea a psihicului profund, răsplătește bunătatea arătată celor care par inferiori și pedepsește refuzul de a fi buni cu cei lipsiți de frumusețe. La fel se întâmplă și cu marile sentimente, cu iubirea. Când ne deschidem și atingem nefrumosul, suntem răsplătiți. Când disprețuim nefrumosul, ne izolăm de viața reală și rămânem afară în frig. Pentru unii dintre noi este mai ușor să avem gânduri frumoase, înalte, să ne apropiem de ceea ce literalmente ne transcende, decât să atingem ceea ce nu e pozitiv, să-i acordăm ajutor și asistență. E mult mai ușor, așa cum arată și povestea, să alungăm nefrumosul, și chiar să ne simțim îndreptățiți. Aceasta e problema cu Femeia-schelet. Ce este nefrumosul? Foamea noastră secretă de a fi iubiți este nefrumosul. Atitudinea noastră lipsită de loialitate și devotament este respingătoare, sentimentul separării noastre de suflet este dezagreabil, excrescențele noastre psihice, defectele noastre, neînțelegerile și fanteziile noastre infantile, toate acestea sunt nefrumosul. În plus, cultura noastră consideră că nefrumosul este natura viață-moarte-viață, cea care creează, distruge și creează din nou. Să descâlcim oasele Femeii-schelet înseamnă să înțelegem și să corectăm această eroare conceptuală; înseamnă să înțelegem că iubirea nu-i doar un pat de roze; înseamnă să ne simțim reconfortați, nu înfricoșați, în întunericul regenerator; înseamnă să punem balsam pe vechile răni; înseamnă să ne schimbăm modul de a fi și de a vedea pentru a reflecta sănătatea, nu slăbiciunile sufletului. Pentru a iubi, trebuie să atingem femeia fundamentală, toată numai oase și nu tocmai frumoasă, descâlcind pentru noi înșine sensul naturii viață-moarte-viață, punându-i oasele la locul lor și îngăduindu-i să trăiască din nou. Nu ajunge să aducem subconștientul la suprafață, nici s-o târâm din întâmplare pe Femeia-schelet până în casele noastre. Dacă ne temem de ea, dacă o disprețuim prea mult timp, evoluția iubirii se oprește. Descâlcind misterul Femeii-schelet, începe să se risipească vraja, adică frica noastră de moarte, de moartea veșnică. Din punct de vedere arhetipal, a descâlci ceva înseamnă a străbate un labirint și a coborî în lumea subpământeană sau acolo unde lucrurile sunt relevate într-un mod complet nou. Trebuie să trecem printr-un proces care la început pare întortocheat, dar care, în realitate, este modelul unei profunde reînnoiri. În povești, desfacerea unui nod sau a unei curele, dezlegarea sau descâlcirea este semnul că începem să înțelegem ceva ce până atunci ne era inaccesibil, să-i înțelegem aplicațiile și utilitatea; este semnul că suntem pe cale să devenim asemeni unui mag, o ființă înțeleaptă.

Plierea pe un sistem de valori atât de lipsit de viață duce la pierderea completă a legăturii cu propriul suflet. Oricare ar fi afiliațiile noastre, sau influențele pe care colectivitatea le exercită asupra noastră, trebuie, în numele sufletului sălbatic și a spiritului nostru creator, să nu ne identificăm cu colectivul, ci să ne distingem de cei din jurul nostru, construind, eventual, poduri spre ei. Noi decidem care poduri să fie solide și intens circulate și care să rămână goale sau doar în proiect. Iar grupurile cu care relaționăm trebuie să fie cele care oferă cel mai mare sprijin sufletului nostru și vieții creative. Femeia care lucrează într-un anumit cadru profesional face parte dintr-o colectivitate. Va trebui deci să se delimiteze valorile pe care acel grup le promovează și să-l îmbogățească în schimb prin contribuția sa originală. Exceptând cazul în care a reușit să introducă în viața ei puternice elemente compensatorii, nu-și poate permite, ca ființă integrală ce este, să se transforme într-o persoană dezechilibrată, ursuză, care nu știe altceva decât „casă, slujbă, casă, slujbă...” Dacă femeia încearcă să fie parte integrantă a unei organizații, asociații sau familii care neglijează să vadă cine este ea cu adevărat, care nu se întreabă niciodată ce o motivează, și care nu face nici cel mai mic efort să o încurajeze sau să o provoace în mod pozitiv, vitalitatea și capacitatea creativă îi vor fi serios afectate. Cu cât sunt mai rele circumstanțele, cu atât mai mult se va simți exilată într-un pustiu arid unde nimic nu poate crește.

Recunoașterea sentimentelor actuale, cele pe care le avem la un moment dat - în loc să le negăm - este o formă de confirmare a sinelui. „Exist prin ceea ce simt și sunt înțeles”. Greșeala părinților sau a educației este cel mai adesea de a vrea să negi, să minimalizezi sau să transformi sentimentul încercat de cel care este gelos, care se simte gelos... într-un sentiment pozitiv pe care nu-l are.