Of Saree Quotes

She oozes the kind of over-confidence that only comes to people who wear deep red lipstick and sparkly tissue sarees in bright daylight.

The photograph dragged Maneck's eyes back to it, to the event that was once unsettling, pitiful, and maddening in its crystalline stillness. The three sisters looked disappointed, he thought, as though they had expected something more than death, and discovered that was all there was. He found himself admiring their courage. What strength it must have taken, he thought , to unwind those sarees from their bodies, to tie the knots around their necks. Or perhaps it had been easy, once the act acquired the beauty of logic and the weight of sensibleness.

She taught me how to wear a Tangail saree, she taught me Julius Caesar. She taught me how to deal with the pain of a broken heart.’ ('Left from Dhakeshwari')

We would do well to remember that the success of any struggle depends on the determination of its leaders and the clarity of its purpose, not the doubts of naysayers.

In terms of sheer annoyance, nobody I have ever known has compared to Sare Worthington, saver of the environment, native of Portland, Maine, forever wishing that she were from Portland, Oregon. Bitch should have just moved there.

Sare-bear. I can practically hear you thinking in there,” George called from his desk. “It is shrill and growing hysterical. Calm your tits. I put a flask in your desk drawer. It’s pink and sparkly but don’t fall in love; it’s mine.

What draws me to Palestine, then, is neither nationalism not patriotism, but my sense of justice, my refusal to remain silent in the face of injustice, my unwillingness to just go on living my life -- and enjoying the privileges of a tenured university professor – while trying to block out and ignore what Wordsworth once called the still, sad music of humanity.

Cocaine and methamphetamine—the popular drugs through the 1980s and 1990s—are damaging drugs, but people don’t often fatally overdose on them. Heroin, which people do overdose on, hadn’t been a sustained problem since the 1970s. Drug overdoses in Ohio had remained pretty constant for decades.

Decât cu ruşinea, mai bine cu durerea, Lastocika, să trăieşti. Să ţii minte asta de la mine. Durerea când vine, când îţi bate la uşă, îi deschizi şi gata. Se aşază cu tine la masă, beţi dintr-o cană, îţi înfoaie perna pentru noapte. Ca de o mie de ani începe a trăi cu tine durerea. Ca o fată bătrână te vrea doar pentru ea. Crezi că eu nu m-am zbătut, crezi că n-am plâns? Scoate-ţi un dinte, aruncă-l, şi o să mă înţelegi. Mai straşnic te doare golul decât plinul. Picior mi-a cerut şi i-am dat. Mână mi-a cerut şi i-am dat. Şi, iată, trăiesc. Împreună ieşim din iarnă, împreună coborâm în iad. Fără durere, îmi pare, m-aş risipi ca varul acela de pe perete. Dar cu ruşinea, Lastocika, treaba e groasă. Ruşinea nu-ţi ia nimic, ea îţi adaugă. Intră în tine ca o aşchie şi te umple de puroaie. Pe-o secundă să o primeşti şi nu te mai uită în vecii vecilor. Îţi sare la gât, te încarcă, iar de sub talpa ei drăcească nici moartea nu te scoate. Nici chiar moartea. Să ţii minte asta de la mine.

The gentlemen are up there, sare," he said. "They do talk and they do laugh at what they talk. They do say they will throw bombs at ze king.

Life's become a saree store. People enter, do timepass, leave just like that & I spend the rest of my life re-packing & cleaning up the mess.

. . . published the Road Map to Peace. The premise of this plan, as the Palestinian historians Samih Farsoun and Naseer Aruri point out, "is that the nearly forty-year-old impasse is not caused by an abnormal and illegal occupation but by the Palestinian resistance to that occupation. Progress was thus linked to ending the intifada and all acts of resistance rather than ending the occupation or reversing decades of colonial impoverishment of land, resource, and institutions.

Israel maintains its pressure on the Palestinian population not simply for its own security, then, but because such pressure has for four decades enabled it to maintain control over the territories- and, quite simply, because it encourages Palestinians to leave.

Sunt oameni care nu dau prea mare însemnătate sentimentelor nobile și mărinimoase. Dar aici, înaintea mea, se aflau două ființe care nu cunoșteau asemenea simțăminte: una era insuportabil de acră, cealaltă n-avea nici un fel de sare. Duioșia fără judecată e o băutură leșietică, dar judecata fără duioșie, o licoare prea amară și prea tare ca să poată fi sorbită de oameni.

Most of what we got was crockery: from exotic crystal bowls to ceramic anomalies. Then, a cross-section of rugs- from a beautiful Kashmiri original to a memorable one with printed dragons and utterly incomprehensible hieroglyphics. Dibyendu (typically) gave us a scrabble set and Runai Maashi: that rocking chair. Yuppie work friends, trying to be unique and aesthetically offbeat, went for wind-chimes but there were really far too many of them by the end. We also got a fantastic number of white and off-white kurtas, jamdani sarees with complementary blouses, no less than nine suitcases, suit pieces, imported condoms, bed-sheets, bed-covers, coffee makers, coffee tables, coffee-table books, poetry books, used gifts (paintings of sunsets and other disasters), three nights and four days in Darjeeling, along with several variations of Durga, Ganesh and all the usual suspects in ivory, china, terracotta, papier-mâché, and what have you. Someone gave us a calendar that looking back, I think, was laudably sardonic. Others gave us money, in various denominations: from eleven to five hundred and one. And in one envelope, came a letter for her that she read in tears in the bathroom.’ ('Left from Dhakeshwari')

S’i’ fosse foco, arderei ’l mondo; s’i’ fosse vento, lo tempesterei; s’i’ fosse acqua, i’ l’annegherei; s’i’ fosse Dio, mandereil’en profondo; s’i’ fosse papa, sare’ allor giocondo, ché tutti cristïani imbrigherei; s’i’ fosse ’mperator, sa’ che farei? A tutti mozzarei lo capo a tondo. S’i’ fosse morte, andarei da mio padre; s’i’ fosse vita, fuggirei da lui: similemente farìa da mi’ madre. S’i’ fosse Cecco, com’i’ sono e fui, torrei le donne giovani e leggiadre: e vecchie e laide lasserei altrui.

Please rate your level of annoyance on a scale of one to ten." "Are you serious?" "We can't proceed with intake until you answer the question." "Uh ... five," he said, "No—six; the question made it worse." "Have you experienced any unfair treatment since being marked unsavory? Anyone refusing you service, or in any way infringing upon your rights as a citizen?" The rote way in which she asked the question made him want to smack that tablet out of her hand. At least she could have pretended to sare about his answer the way she had pretended to smile. "People looked at me like I've just killed their cat." She looked at him as if he's just told her he actually had killed a few cats. "Unfortunately, I can't do anything about the way people look at you. But if your rights are ever infringed upon, it's important that you let your probation officer know." "Wait—you're not my probation officer?" She sighed. “I’m your intake officer. You’ll meet your probation officer after we’re done with intake.” “Will I have to take a number again?” “Yes.” “Then please change my annoyance level to nine.

Fiindcă-n toate fantasmele mele trăieşte marea, care-mi inundă craniul şi se revarsă din el ca vinul ce se varsă peste buza unui potir. Iar la mare nu fac dragoste decât o singură dată, de obicei în ultima noapte, cu o femeie pe care-abia o cunosc, mereu alta şi de fapt întotdeauna aceeaşi, pentru că ea pentru mine este doar marea. Este esenţa acelor zile de nisip şi de sare, de statui de bronz lungite pe plajă ca pe un capac nesfârşit de sarcofag etrusc, de efectele de lentilă, violete şi irizate, ale soarelui triumfător. E promiscuitatea totală, anonimă şi insuportabil de dulce, marea sărată şi umedă şi senzuală din care toţi am ieşit.

Si dalkiinu uu meel sare u gaaro, oo u noqdo mid mar kale horumar ku tilaabsada, ka bilaaba in aad doorataan hogaamiye wanaagsan. Ha ogolaanina in warbaahinta iyo kuwa danaha-gaarka ah lehi ay idinku qasbaan in aad doorataan dadka ay ayagu idiin xuleen, balse doorta dadka aysan ayagu xulan. Dadka dhexdiisa ka doorta hogaamiyaha, oo ah mid uu wado wadnahiisu, mid isu arka in uu matalo shacabka dalka, ogna waxa dalku u baahan yahay dhinac walba. Ha dooranina hogaamiye lacag uun u socda, oo aan waxba ka ogayn shacabka, shacabkana aan xiriir la lahayn, balse kaliya og waxa shirkadahu u baahan yahiin. Doorta nabaddoon. Mid dadka mideeya, ee aan qaybin. Hogaamiye aqoon leh oo taageera dhaqanka iyo xoriyadda figrad-dhhiibashada; oo aan ahayn mid dadka afka qabta. Doorta hogaamiye maalgaliya iskuulada, oo aan joojin maalgalinta waxbarashada, una ogolaanayn in maktabadahu xirmaan. Doorta hogaamiye wadahadal ka doorta in la dagaalo. Hogaamiye dadnimo leh, mid dhahaya waxuu aaminsan yahay, mid balanta ka soo baxa oo aan dadka been u sheegin. Doorta hogaamiye adag oo isku-kalsoon, laakiin aan kor isu qaadin. Mid caqli badan, laakiin aan dhagarow ahayn, hogaamiyo ogol kala duwanaanta oo aan cunsuri ahayn. Doorta hogaamiye maalgalinaya dhisidda buundooyin la isaga gudbo, ee aan dhisayn darbiyo dadka kala xira. Buugaag, maya hub, Daacadnimo, maya musuq-maasuq. Xigmad iyo aqoon, maya jahli, Xasilooni, maya baqdin iyo argagax. Nabad, maya burbur. Jacayl, maya nacayb, Isu-imaatin, maya kala qaybin. Dulqaad, maya cunsuriyayn, Daacadnimo, maya munaafaqnimo, Wax ku oolnimo, maya wax kama jiraan, Dabeecad, maya maangaabnimo, Soo bandhigid, maya qarsasho, Cadaalad, maya sharcidaro, Run, maya been. Ugu danbayn, doorta hogaamiye dadkiisu ay ku farxayaan. Mid dhaqaajinaya qalbiyada dadka, si ay wiilasha iyo gabdhaha qaranku ugu dadaalaan in ay ku daydaan sharafta hogaamiyaha qaranka. Markaas oo qura ayaa qaran si fiican kor ugu kici karaa, marka hogaamiye dhiirigaliyo, soona saaro muwaadiniin u qalma in ay noqdaan hogaamiyayaasha mustaqbalka, maamulayaal qiimo badan iyo nabaddoono. Waqtiyada hadda lagu jirana, hogaamiye waa in uu noqdo mid dhiiran. Hogaankoodu waa inuu ku adeego daacadnimo, mana aha inay u shaqeeyaan laaluush. Suzy Kassem, waana gabar qoraa Mareykan ah kana soo jeeda Masar, waa na faylasuuf.

Întrebarea dacă amintirile fac sau nu parte din viața noastră e ceva la care m-am gândit adeseori. Pe deoparte, suntem făcuți din amintiri: amintirile ne mișcă, amintirile ne opresc. Amintirile bune ne dau curaj, amintirile rele ne opresc să repetăm aceleași greșeli. Pe de altă parte, amintirile sunt ceva ce nu mai există în fapt. Totul e simplu în privința amintirilor, dacă nu ar fi lucrurile pe care le uităm. Sunt atâtea lucruri pe care le uităm! Până la urmă, noi, sau ceva din noi, alegem ce rămâne pentru noi o amintire și ce se dă uitării. Și dacă amintirile noastre se stochează selectiv, atunci ele nu sunt neapărat o parte din făptura noastră, mai bine spus sunt doar niște frânturi, nu întotdeauna cele mai fericite, mai degrabă nefericite. Poate că amintirile nu înseamnă nimic? Poate sunt doar niște închipuiri hrănite de noi, umflate, crescute, până când devin mai mari decât noi înșine, decât unii dintre noi, până ne înghit cu totul și ne fac și pe noi o parte din trecut - al propriului trecut, al unui trecut neîntreg, fărâmițat, un trecut care există doar în amintiri. Rugăciunile vechilor asceți, păstrate în rânduielile creștinilor ortodocși până în zilele noastre, conțin multe referiri la gândurile rele, al obiceiurile nepotrivite și la amintiri. În una dintre rugăciunile de taină citite de preot la Vecernie se cere izbăvire de „relele aduceri-aminte”. Amintirile sunt văzute ca arme în mâinile demonilor cu care luptă împotriva noastră. Nu este nimic mai cumplit decât sfâșierea gândurilor care se pricinuiește unui suflet întristat și neîncrezător în Dumnezeu. Omul chinuit de gânduri poate răbda foame, nesomn și frig, fără ca măcar să bage de seamă. Un om disperat se aruncă în luptă fără nici o reținere, sare de la înălțimi, intră în foc, își pune capăt vieții. Iuda este un om ucis de propriile gânduri. Totuși, asceții din Pustia Egiptului luau în derâdere atacurile gândurilor. Pentru ei, amintirile sunt ca păsările care zboară pe cer căutând să-și facă cuib în inima noastră. Cu alte cuvinte, între noi și amintirile noastre este tot atâta înrudire cât între o pasăre care zboară pe cer și o grămadă de paie. Dacă oamenii ar fi preocupați de ceea ce trebuie să facă și unde trebuie să ajungă, amintirile ar dispărea din mințile și inimile lor în chip firesc, căci ar fi date afară de preaplinul râvnei cu care își trăiesc viața.