Octavian Quotes

On the bright side," Percy said, "both Jason and I outrank you, Octavian. So we can both tell you to shut up.

Reyna sent me to get Percy," Frank said. "Did Octavian accept you?" "Yeah," Percy said. "He slaughtered my panda.

Very slowly using two fingers, Annabeth drew her dagger. Instead of dropping it, she tossed it as far as she could into the water. Octavian made a squeaking sound. "What was that for? I didn't say toss it! That could've been evidence. Or spoils of war!" Annabeth tried for a dumb-blonde smile, like: Oh, silly me. Nobody who knew her would have been fooled. But Octavian seemed to buy it. He huffed in exasperation. "You other two..." He pointed his blade a Hazel and Piper. "Put your weapons on the dock. No funny bus--" All around the Romans, Charleston Harbor erupted like a Las Vegas fountain putting on a show. When the wall of seawater subsided, the three Romans were in the bay, spluttering and frantically trying to stay afloat in their armor. Percy stood on the dock, holding Annabeth's dagger. "You dropped this," he said, totally poker-faced.

Down in the water, Octavian yelled, “Get me out of here! I’ll kill you!” “Tempting,” Percy called down.

There!" Mars finished writing and threw the scroll at Octavian. "A prophecy. You can add it to your books, engrave it on the floor, whatever." Octavian read the scroll. "This says, 'Go to Alaska. Find Thanatos and free him. Come back by sundown on June twenty-fourth or die'." "Yes," Mars said. "Is that not clear?" "Well, my lord...usually prophecies are unclear. They're wrapped in riddles. They rhyme, and..." Mars casually popped another grenade off his belt. "Yes?" "The prophecy is clear!" Octavian announced. "A quest!

Yay!” Tyson went around the couches and gave everyone a big hug—even Octavian, who didn't look thrilled about it.

Percy grunted. ‘Probably something to do with that creep Octavian. Maybe he was so bad at telling the future that he broke Apollo’s powers.

Oh, by the way…” Jason glanced at Percy. “I resigned my office, gave Frank a field promotion to praetor. Unless you want to contest that ruling.” Percy grinned. “No argument here.” “Praetor?” Hazel stared at Frank. He shrugged uncomfortably. “Well… yeah. I know it seems weird.” She tried to throw her arms around him, then winced as she remembered her busted ribs. She settled for kissing him. “It seems perfect.” Leo clapped Frank on the shoulder. “Way to go, Zhang. Now you can order Octavian to fall on his sword.

As Hazel marched down the hill, she cursed in Latin. Percy didn’t understand all of it, but he got son of a gorgon, power-hungry snake, and a few choice suggestions about where Octavian could stick his knife.

Very slowly, using only two fingers, Annabeth drew her dagger. Instead of dropping it, she tossed it as far as she could into the water. Octavian made a squeaking sound. “What was that for? I didn’t say toss it! That could’ve been evidence. Or spoils of war!” Annabeth tried for a dumb-blonde smile, like: Oh, silly me. Nobody who knew her would have been fooled. But Octavian seemed to buy it. He huffed in exasperation. “You other two…” He pointed his blade at Hazel and Piper. “Put your weapons on the dock. No funny bus—” All around the Romans, Charleston Harbor erupted like a Las Vegas fountain putting on a show. When the wall of seawater subsided, the three Romans were in the bay, spluttering and frantically trying to stay afloat in their armor. Percy stood on the dock, holding Annabeth’s dagger. “You dropped this,” he said, totally poker-faced. Annabeth threw her arms around him. “I love you!” “Guys,” Hazel interrupted. She had a little smile on her face. “We need to hurry.

Ceea ce nu trăim la timp, nu mai trăim niciodată.

Să aștepți oricât. Să aștepți orice. Să nu-ți amintești, în schimb, orice. Nu sunt bune decât amintirile care te ajută să trăiești în prezent.

Cred că lumea a fost prea mare pentru mine. În schimb, o lume redusă la "doi" mi s-a părut ideală.

Nu există pustiu. Există doar incapacitatea noastră de a umple golul în care trăim...

Ceilalţi lupi m-ar sfâşia, dacă ar şti că urletul meu e, în realitate, un plâns.

I don’t know,” Mark said, looking down at his own long pale fingers tangled in the little boy’s brown curls. “He just – Julian left, and Tavvy fell asleep on my lap.” He sounded amazed, wondering. “Of course he did,” Cristina said. “He’s your brother. He trusts you.” “Nobody trusts a Hunter,” Mark said.

Amintirile nu ne mai pot omorî; cel mult pot face o rană să doară şi să sângereze din nou.

Sunt lucruri pe care le poţi avea doar dacă stai departe de ele. Făcând greşeala să le cauţi, le pierzi.

Există o limită a rezistenţei în fiecare. Când e atinsă, nu mai ai poftă să te justifici.

Percy and Reyna occupied matching praeters' chairs on the dais, which made Percy self-conscious. It wasn't easy looking dignified wearing a bedsheet and a purple cape. "The camp is safe," Octavian continued. " I'll be the first to congragulate our heroes for bringing back the legion's eagle and so much Imperial gold! Truly we have been blessed with good fortune. But why do more? Why tempt fate?" "I'm glad you asked." Percy stood, taking the question as an opening. Octavian stammered, " I wasn't--" "--Part of the quest," Percy said. "Yes I know. And your'e wise to let me explain, since I was.

Există înfrângeri care nu coboară, ci înalță.

Mă doare tot ce iubesc acum, pentru că presimt în orice frumusețe sfârșitul, dar poate că așa arată adevărata iubire. Bucură-te de acest dar vremelnic, strigă o voce în mine. Căci nu există decât daruri vremelnice.

Adevărata măsură a vieţii unui om nu se poate obţine decât prin lipsa de măsură, dorind fără măsură, îndrăznind fără măsură, iubind fără măsură.

Așteptarea ne dă iluzia că facem ceva așteptând, când, de fapt, nu facem altceva decât să murim suportabil, puțin câte puțin…

Mark whirled on them. His eyes were blind, unseeing. “You bring the twins in front of me and you kill them over and over. My Ty, he doesn’t understand why I can’t save him. You bring me Dru and when she laughs to see the fairytale castle, all ringed round with hedges, you throw her against the thorns until their pierce her small body. And you bid me wash in Octavian’s blood for the blood of an innocent child is magic under the Hill.

La drept vorbind, toată viaţa mea e un şir de pasiuni eşuate. Mereu am luat-o de la început.

Ceea ce nu e destul nu e nimic.

I am praetor of the legion," Reyna said. "I judge this to be in the best interest of Rome." "To get yourself killed? To break our oldest laws and travel to the Ancient Lands? How will you even find their ship, assuming you survive the journey?" [Octavian] "I will find them," Reyna said.

Pentru mine, moartea este doar hotarul unde încetează să mai existe "mâine". Numai până acolo poți să iubești, să visezi, să regreți. Brusc, tot ce n-ai făcut va rămâne pentru totdeauna nefăcut.

Cu ce rămîn dacă alung amintirile? Nu rămîn cu nimic.

At long last, you may no longer distinguish what binds you from what is you.

A iubi înseamnă, poate, a lumina partea cea mai frumoasă din noi.

We all flee in hope of finding some ground of security

Destinul lucrează prin amănunte.

Nu mi-e frică de Dumnezeu, ci de absenţa lui Dumnezeu.

Good idea,” Percy put in. “Go burn your bears, Octavian.

Deh, oamenii au slăbiciunile lor. Nu sunt absoluți ca pustiul. Pustiul nu iartă, nu uită și n-are momente de slăbiciune. El e orb și implacabil. (. . .) El te omoară fără să te atingă, fără să te vadă și fără să te urască...

A friend took me to the most amazing place the other day. It's called the Augusteum. Octavian Augustus built it to house his remains. When the barbarians came they trashed it a long with everything else. The great Augustus, Rome's first true great emperor. How could he have imagined that Rome, the whole world as far as he was concerned, would be in ruins. It's one of the quietest, loneliest places in Rome. The city has grown up around it over the centuries. It feels like a precious wound, a heartbreak you won't let go of because it hurts too good. We all want things to stay the same. Settle for living in misery because we're afraid of change, of things crumbling to ruins. Then I looked at around to this place, at the chaos it has endured - the way it has been adapted, burned, pillaged and found a way to build itself back up again. And I was reassured, maybe my life hasn't been so chaotic, it's just the world that is, and the real trap is getting attached to any of it. Ruin is a gift. Ruin is the road to transformation.

I do not know what I regret. I sit with my pen, and cannot find an end to that sentence.

Închipuiţi-vă că într-o zi ar fi venit un tren şi n-am fi mai avut putere să urcăm în el. L-am dorit prea mult, l-am aşteptat prea mult. Ne-am epuizat în aşteptare şi nu ne-a rămas nicio picătură de energie pentru a ne bucura de sosirea lucrului aşteptat. Numai că ne-am fi simţit striviţi de o mare tristeţe, amintindu-ne cât am visat trenul acela care acum pleacă fără noi. Şi ce-am fi putut face după plecarea trenului? Singura noastră şansă ar fi fost să uităm de el, să uităm de toate, să dormim, iar când ne trezeam, cu ultimile noastre puteri, să aşteptăm alt tren...

Una din prejudecăţile lumii noastre este nevoia de a pune etichete, de a clasifica totul; oamenilor li se pare că au şi înţeles ceea ce au clasat.

Cred că dragostea ne ridică în proprii noştri ochi. Şi cât de mult ai vrea să fii aşa cum te vede celălalt! Ai dori, şi chiar încerci, să micşorezi distanţa dintre ceea ce ştii că eşti în realitate şi ceea ce intuieşti că vede în tine cel pe care-l iubeşti.

Loviturile vieţii nu sunt numai distructive, ci şi constructive; ca loviturile ciocanului în dalta unui sculptor priceput.

Empedolces claims that in utero, our backbone is one long solid; and that through the constriction of the womb and the punishments of birth it must be snapped again and again to form our vertebrae; that for the child to have a spine, his back must first be broken

Să nu uiţi că orice aşteptare e provizorie, chiar dacă durează toată viaţa.

Orice bărbat care-l invidiază pe Don Juan are, după părerea mea, o mentalitate de bordel. Nu vede în misterul dragostei decât un pat.

...they told me of color, that it was an illusion of the eye, an event in the perceiver's mind, not in the object; they told me that color had no reality; indeed, they told me that color did not inhere in a physical body any more than pain was in a needle. And then they imprisoned me in darkness; and though there was no color there, I still was black, and they still were white; and for that, they bound and gagged me.

Nu putem trăi în conflict cu noi înşine.

Surâd. În viaţa mea domneşte ordinea. Aproape ca în cimitire.

Nu există pustiu. Există doar incapacitatea noastră de a umple golul în care trăim.

O singură femeie e uneori de ajuns pentru a suprima deşertul unui bărbat.

Cine s-a ridicat împotriva tăcerii a riscat totdeauna să se facă tăcere în jurul lui. Oamenii îţi iartă multe, dar nu-ţi iartă când le arăţi cu degetul laşitatea. Ei vor să pară nobili chiar când nu fac nimic pentru asta sau mai ales când nu fac nimic.

Doar un pas ne desparte. Nu ştiu dacă pasul absent e al meu sau al tău. Tu stai pe un mal al lui eu pe altul şi între noi curge noaptea. Ca să ajungem atât de aproape ca să rămânem atât de departe doar un pas ne desparte şi între noi curge noaptea continuu prin pasul absent.

Cea mai mare fericire, după aceea de a iubi, e să-ţi mărturiseşti iubirea.

Nu există viaţă mai pustie decât una care n-a iubit nimic, ştiind că într-o zi va pierde totul.

Ştiu că mărturisirile prea sincere par scandaloase. Mulţi s-au învăţat cu o anumită pudoare a minciunilor cuviincioase, tresar când le spui prea direct ce ai de spus. Nu le convine. Preferă să audă totul ca prin vată. Atunci rămân liberi să reacţioneze cum vor, inclusiv să se comporte ca şi când n-ar fi auzit...

Deştept poţi să pari fără să fii, dar dacă nu eşti un prost autentic, te dai de gol.

Uneori, omul e în situaţia lui Cortes, de a arde toate corăbiile care l-ar putea duce înapoi, ca să poată merge înainte.

Ţipătul nu este un argument, este o izbucnire de disperare; dacă fiecare şi-ar ţipa disperările pe toate drumurile, nu s-ar mai putea trai.

Eternitatea nu poate fi smulsă zeilor decât clipă de clipă.

Nu toată lumea e capabilă să stea în mlaştină până la gât şi să surâdă. Unii nu se pot abţine să nu dea din mâini, încercând să iasă, chiar dacă astfel se scufundă cu totul.

Lacătele din noi se deschid cu o lacrimă.

Pustiul nici nu visează, nici nu se trezește.

Sinuciderea e, poate, singurul act uman care e totdeauna sincer, nu e niciodata mimat.

Pustiul latră uneori ca și câinii. Și, cum să vă spun, mușcă chiar de inimă.

Unii dintre noi trebuie sa ramana realisti, pentru ca altii sa-si poata lua iluziile in serios.

E o îndrăzneală să-i judeci pe alții când tu însuți n-ai fost decât o marionetă a fricii, dar, din întâmplările prin care am trecut, am învățat că, pentru a se opune răului, omul trebuie să înceapă prin a se teme de răul din el.

Destul de des, omul e un fel de romancier ratat al propriei sale vieţi.

Dar acelasi indem, singurul de care mai era in stare fiinta mea, 'nu te opri', m-a facut sa continui.

Time is a beast who has the immense patience to swallow everything.

Sunt drumuri ce ne cauta demult, si-ajung la noi cand noi suntem plecati in cautarea lor pe alte drumuri.

La ora când mă visam vultur, am avut probleme mai urgente, care m-au transformat în cârtiţă.

Mă aruncam în gol cu o exaltare tulbure şi pe urmă mă întrebam de ce-am făcut-o. Eu însumi nu ştiam prea bine ce vroiam ascultînd cum fierbea sîngele în mine.

Dragostea seamănă atât de bine cu lipsa ei încât uneori se confundă.

Era încă pentru mine o femeie aproape necunoscută şi totuşi am simţit, pentru prima oară, o căldură care mi-a dezvăluit un adevăr surprinzător, că apariţia iubirii nu e un proces, e instantanee, aşa cum cred că e clipa morţii; că dragostea apare ca orice mare idee, fiind o ţâşnire de undeva din întunericul nostru.

Ziua e prea scurtă, domnule, soarele prea puţin. Cerul e plin de nori, fericirea o simplă vorbă. În fine, dracul să le ia pe toate. Că zeii te pedepsesc exact cu calităţile cele mai frumoase pe care ţi le dăruiesc.

Inchipuiţi-vă că într-o zi ar fi venit un tren şi n-am fi mai avut putere să urcăm în el. L-am dorit prea mult, l-am aşteptat prea mult. Ne-am epuizat în aşteptare şi nu ne-a rămas nicio picătură de energie pentru a ne bucura de sosirea lucrului aşteptat. Numai că ne-am fi simţit striviţi de o mare tristeţe, amintindu-ne cât am visat trenul acela care acum pleacă fără noi. Şi ce-am fi putut face după plecarea trenului? Singura noastră şansă ar fi fost să uităm de el, să uităm de toate, să dormim, iar când ne trezeam, cu ultimile noastre puteri, să aşteptăm alt tren...

Un prezent prea gol se cere umplut cu ceva.

O jumatate de adevar nu mai contine nimic adevarat.

Sunt o jucărie a dificultăţilor mele interioare.

Fiecare dintre noi a inteles, probabil, atunci ca nu exista "mai tarziu". Ca tot ce nu traim ramane netrait. Eu, oricum, aveam gust de cenusa in gura. A fost prima oara cand am simtit ca orice amanare e o iluzie si o moarte. Ca a tergiversa e o forma de a muri.

We watched each other’s eyes. We were as strangers, in that moment — as intimate as strangers — for strangers know more of us, and can judge of us more without reproach than ever those we love.

Those accustomed to failure fear the novelty of success. Those taught the lessons of subordination are oft timid in the school of self-service.

...for reading, once begun, quickly becomes home and circle and court and family, and indeed, without narrative, I felt exiled from my own country. By the transport of books, that which is most foreign becomes one's familiar walks and avenues; while that which is most familiar is removed to delightful strangeness; and unmoving, one travels infinite causeways, immobile and thus unfettered.

Perhaps his gloom was due to his profession, that he lived among fallen empires, and in reading these languages that had not been spoken by the common man in centuries, he had all about him the ruin of language, evidence of toppled suburbs, grass growing among the mosaics, and voices that had been choked with poison, iron, age, or ash.

Nu eram apt să trăiesc în comun cu o femeie pe care n-o iubeam. Preferam să fiu singur ca un lup care se ţine departe de haită. Mă simţeam mai bine aşa. Nu mă întreba nimeni nimic, nu trebuia să ţin seama decât de mine însumi, ceea ce şi vroiam, de fapt, eu fiind singura persoană care mă interesa.

Lumea e plina de masti de sticla. Te uiti si nu le vezi. Mîngîi fata unei femei si nu simti masca asta de sticla. Se îmbratiseaza doi amanti si nu simt unul la celalalt masca de sticla. Se saruta si nu simt. Mama îsi creste copilul si nu simte cum odata cu obrazul se largeste si masca de sticla. Nu, aceste masti nu se vad. Dar opriti-va undeva, vroiam sa le strig, si tipati, cereti ajutor, amenintati.

Part of their problem was Percy. He fought like a demon, whirling through the defenders’ ranks in a completely unorthodox style, rolling under their feet, slashing with his sword instead of stabbing like a Roman would, whacking campers with the flat of his blade, and generally causing mass panic. Octavian screamed in a shrill voice—maybe ordering the First Cohort to stand their ground, maybe trying to sing soprano—but Percy put a stop to it. He somersaulted over a line of shields and slammed the butt of his sword into Octavian’s helmet. The centurion collapsed like a sock puppet. Frank

Bem prea mult, fumam prea mult, cheltuim prea nesăbuit, radem prea puţin, conducem prea repede, ne enervam prea tare, ne culcam prea târziu, ne sculam prea obosiţi, citim prea puţin, ne uitam prea mult la televizor si ne rugam prea rar. Ne-am multiplicat averile, dar ne-am redus valorile. Vorbim prea mult, iubim prea rar si uram prea des. Am învăţat cum sa ne câştigam existenta, dar nu cum sa ne facem o viata. Am adăugat ani vieţii si nu viata anilor.

I know.” The two words ghosted against the skin of her neck, sending goose bumps down her spine. “But I want to touch you. I want to put my hands all over you. I want to kiss every inch of you and taste you as you come apart in my arms. I want to feel you wrapped around me with nothing but my name on your lips and the sheets a tangled mess beneath us. I want…” He exhaled heavily into her ear. “I want. I want. I want!

Înţelepţii hinduşi pretind că există patru anotimpuri în viaţă. Unul pentru a studia şi a descoperi lumea. Al doilea pentru a întemeia un cămin. Al treilea pentru a reflecta. Şi, în sfârşit, al patrulea, în care eliberat de inhibiţii şi de obsesii devii un fel de călător fără bagaje.

Îmi închipui că puţini s-au gîndit la ciudata asemănare dintre dragoste şi dresură. În orice legătură dintre o femeie şi un bărbat unul din ei trebuie să se lase domesticit. Altfel, iubirea nu se poate desăvârşi. Unul trebuie să-şi piardă libertatea şi să devină supus. În felul acesta îl constrânge pe celălalt, mai puternic, să se ataşeze de supunerea sa. Victoria devine înfrângere şi înfrângerea devine victorie.

Din pacate, nu stiu sa le spun oamenilor pe care ii iubesc cat de mult ii iubesc. Imi ascund, dintr-o proasta pudoare, ori din timiditate, ori din mandrie prost inteleasa, ori din toate aceste motive la un loc, nevoia mea dureroasa de ei, recunostinta pentru tot ce mi-au dat, regretele pentru tot ce nu le-am dat eu. Aici este adevarata mea salbaticie. Cea mai grava. Cea mai trista.

Îmi zisese într-o zi: "Nu, domnule, eu nu mă tem de moarte. Vină cînd va dori. Uşa e deschisă, nu trebuie nici măcar să bată. E destul s-o împingă şi să-mi spună: «Bună ziua, domnule»... asta-i singura condiţie pe care i-o pun, să mi se adreseze politicos... «am venit să vă poftesc cu mine». Poate că tot din politeţe o voi întreba «unde?», fără să aştept un răspuns, deoarece ştiu că n-ar avea ce să-mi răspundă. După care formalităţile ar fi încheiate şi m-aş pregăti de călătorie, iertîndu-i pe toţi, uitîndu-i şi lăsîndu-i şi pe ei să mă uite"...

He held out the written pass. "This is what they want us to be," he said. "They want us to be nothing but a bill of sale and a letter explaining where we is and instructions for where we go and what we do. They want us empty. They want us flat as paper. They want to be able to carry our souls in their hands, and read them out loud in court. All the time, they're on the exploration of themselves, going on the inner journey into their own breast. But us, they want there to be nothing inside of. They want us to be writ on. They want us to be a surface. Look at me, I'm mahogany." I protested, "A man is known by his deeds." "Oh, that's sure," said Bono. "Just like a house is known by its deeds. The deeds say who owns it, who sold it, and who'll be buying a new one when it gets knocked down.

He was possessed of a belief that nothing existed, or to be more precise, that only when things were perceived could we be sure that they existed. He troubled himself in arguments, therefore, that when he was not in his chamber, and no one else was in his chamber, there was no one who could say beyond a shadow of a doubt that his desk still existed... or that the bed had not simply frayed into atoms...[Dr. 03-01] developed the habit of quietly leaving company quite suddenly and charging above-stairs to his bedchamber, throwing open the door, and crying "Ah ha!" He found, always, that matter had retained its dubious solidity in his absence; but this did not deter him.

A man in a topiary maze cannot judge of the twistings and turnings, and which avenue might lead him to the heart; while one who stands above, on some pleasant prospect, looking down upon the labyrinth, is reduced to watching the bewildered circumnavigations of the tiny victim through obvious coils - as the gods, perhaps, looked down on besieged and blood-sprayed Troy from the safety of their couches, and thought mortals weak and foolish while they themselves reclined in comfort, and had only to snap to call Ganymade to theeir side with nectar decanted. So I, now, with the vantage of my years, am sensible of my foolishness, my blindness, as a child. I cannot think of my blunders without a shriveling of the inward parts - not merely the disiccation attendant on shame, but also the aggravation of remorse that I did not demand explanation, that I did not sooner take my mother by the hand, and- I do not know what I regret. I sit with my pen, and cannot find an end to that sentence.

De citit, citeam la întîmplare, pe apucate, şi n-am studiat nimic serios. Singura mea specialitate adevărată era plictiseala pe care mi-o provoca învăţătura sistematică. Îmi pregăteam însă cu grijă totdeauna cîteva citate pe care la momentul oportun le debitam ca din întîmplare, ca să forţez o impresie favorabilă; şi au fost cîţiva profesori care s-au lăsat înşelaţi, ba chiar au văzut în mine o speranţă, ceea ce mă făcea să rîd în sinea mea cu recunoştinţă deoarece, sărmanii de ei, îmi dădeau fără voie încredere în capacitatea mea de escroc; cel puţin la acest capitol nu eram cu desăvîrşire mediocru; învăţasem ceva din războiul cu tata, din lecţia dură a şcolii de corecţie şi din ipocrizia bine însuşită la spital. Azi nu mă mai mir decît de curajul şi luciditatea cu care am constatat atunci că nu eram bun de nimic. Cum am ajuns să-mi pierd ulterior această luciditate e aproape o taină pentru mine. La Belle Arte îmi spuneam aproape cu satisfacţie: "Avantajul meu faţă de ceilalţi mediocri, şi slavă Domnului nu sînt deloc singur, e important: eu ştiu! De aceea ei vor fi mereu în inferioritate faţă de mine". Şi totuşi am uitat asta. Singura explicaţie pe care mi-o dau e că în orice ins mediocru există primejdia de a se crede într-o bună zi genial.

We have time for everything: to sleep, to run from one place to another, to regret having mistaken and to mistake again, to judge the others and to forgive ourselves we have time for reading and writing, for making corrections to our texts, to regret ever having written we have time to make plans and time not to respect them, we have time for ambitions and sicknesses, time to blame the destiny and the details, we have time to watch the clouds, advertisements or some ordinary accident, we have time to chase our wonders away and to postpone the answers, we have time to break a dream to pieces and then to reinvent it, we have time to make friends, to lose friends, we have time to receive lessons and forget them afterwards, we have time to receive gifts and not to understand them. We have time for them all. There is no time for just a bit of tenderness. When we are aware about to do this we die. I’ve learned that you cannot make someone love you; All you can do is to be a loved person. the rest … depends on the others. I’ve learned that as much as I care others might not care. I’ve learned that it takes years to earn trust and just a few seconds to lose it. I’ve learned that it does not matter WHAT you have in your life but WHO you have. I’ve learned that your charm is useful for about 15 minutes Afterwards, you should better know something. I’ve learned that no matter how you cut it, everything has two sides! I’ve learned that you should separate from your loved ones with warm words It might be the last time you see them! I’ve learned that you can still continue for a long time after saying you cannot continue anymore I’ve learned that heroes are those who do what they have to do, when they have to do it, regardless the consequences I’ve learned that there are people who love But do not know how to show it ! I’ve learned that when I am upset I have the RIGHT to be upset But not the right to be bad! I’ve learned that real friendship continues to exist despite the distance And this is true also for REAL LOVE !!! I’ve learned that if someone does not love you like you want them to It does not mean that they do not love you with all their heart. I’ve learned that no matter how good of a friend someone is for you that person will hurt you every now and then and that you have to forgive him. I’ve learned that it is not enough to be forgiven by others Sometimes you have to learn to forgive yourself. I’ve learned that no matter how much you suffer, The world will not stop for your pain. I’ve learned that the past and the circumstances might have an influence on your personality But that YOU are responsible for what you become !!! I’ve learned that if two people have an argument it does not mean that they do not love each other I’ve learned that sometimes you have to put on the first place the person, not the facts I’ve learned that two people can look at the same thing and can see something totally different I’ve learned that regardless the consequences those WHO ARE HONEST with themselves go further in life. I’ve learned that life can be changed in a few hours by people who do not even know you. I’ve learned that even when you think there is nothing more you can give when a friend calls you, you will find the strength to help him. I’ve learned that writing just like talking can ease the pains of the soul ! I’ve learned that those whom you love the most are taken away from you too soon … I’ve learned that it is too difficult to realise where to draw the line between being friendly, not hurting people and supporting your oppinions. I’ve learned to love to be loved.

Adevărul e că m-au atras ca un destin cimitirele. De cîte ori am avut timp şi exista un cimitir prin apropiere, încă înainte de a deveni cioplitor de cruci, am umblat ceasuri întregi printre morminte. E plăcut să întîlneşti atîtea nume de oameni faţă de care tu ai o superioritate indiscutabilă: trăieşti. Orice ar fi făcut ei, oricît de mari ar fi fost calităţile lor, mediocritatea ta valorează mai mult: e vie, respiră. În plus, nimeni nu-ţi strigă că nu eşti bun de nimic, deşi într-un cimitir sînt mai numeroşi oameni decît pe stradă. Cu morţii nu rişti niciodată nimic. Ei sînt foarte politicoşi şi discreţi; singurul pericol e să te plictiseşti de atîta discreţie. Cutreierînd printre scaieţi, uitîndu-mă la Stîncile care străluceau în lumină, eram hotărît să-mi dau toată silinţa la cimitirul cel nou, să acopăr prin rîvnă lipsa mea de talent. Mă obişnuisem şi cu ideea că profesia de cioplitor de cruci nu era atît de jenantă cum mi se păruse altădată; la urma urmei, totul se termină sub o piatră funerară, mi-am zis.