Nu Metal Quotes

Nu metal kids are cul-de-sac crybabies with their baseball hats on backward. Every song is a little boy crying in his bedroom about how his girlfriend won’t make him a sandwich like his mommy used to do.

Dacă, așa cum spunea amicul meu obsedat să afle dacă există dumnezeu, îți păstrezi sufletul după moarte, trebuie să ți-l însemni undeva foarte la vedere, ca nu cumva să îl încurci cu altul. Pentru că ar trebui să fie o mică graniță, o mică ruptură, în care să vă despărțiți pentru scurt timp, ca și cum l-ai depune în tăviță când treci prin detectorul de metale, după care reintri în posesia lui. Să știi să nu îl iei pe al altuia. Cine știe cum arată sufletele dezbrăcate de trupuri, poate că seamănă între ele, poate că nu se pot exprima, nu pot vorbi. Așa, marcat cu suferință, nu ai nicio șansă să-l încurci. Să pleci acasă, în celula ta din fundul iadului, cu sufletul altuia.

This is meant to be in praise of the interval called hangover, a sadness not co-terminous with hopelessness, and the North American doubling cascade that (keep going) “this diamond lake is a photo lab” and if predicates really do propel the plot then you might see Jerusalem in a soap bubble or the appliance failures on Olive Street across these great instances, because “the complex Italians versus the basic Italians” because what does a mirror look like (when it´s not working) but birds singing a full tone higher in the sunshine. I´m going to call them Honest Eyes until I know if they are, in the interval called slam clicker, Realm of Pacific, because the second language wouldn´t let me learn it because I have heard of you for a long time occasionally because diet cards may be the recovery evergreen and there is a new benzodiazepene called Distance, anti-showmanship, anti-showmanship, anti-showmanship. I suppose a broken window is not symbolic unless symbolic means broken, which I think it sorta does, and when the phone jangles what´s more radical, the snow or the tires, and what does the Bible say about metal fatigue and why do mothers carry big scratched-up sunglasses in their purses. Hello to the era of going to the store to buy more ice because we are running out. Hello to feelings that arrive unintroduced. Hello to the nonfunctional sprig of parsley and the game of finding meaning in coincidence. Because there is a second mind in the margins of the used book because Judas Priest (source: Firestone Library) sang a song called Stained Class, because this world is 66% Then and 33% Now, and if you wake up thinking “feeling is a skill now” or “even this glass of water seems complicated now” and a phrase from a men´s magazine (like single-district cognac) rings and rings in your neck, then let the consequent misunderstandings (let the changer love the changed) wobble on heartbreakingly nu legs into this street-legal nonfiction, into this good world, this warm place that I love with all my heart, anti-showmanship, anti-showmanship, anti-showmanship.

Você desencarcera-se da carne vertendo-te da pele em calor e através de ti eu, metal de memória assumo o tempo perdido, prometido e sim. Você desemaranha-se das entranhas vertendo-te da boca aos ouvidos em música e através de ti eu, anfiteatro de sombras estreio o tempo perdido, prometido e sim. Você se desprende do corpo vertendo-te pelos poros em perfume e através de ti eu, abelha operária teço o tempo perdido, prometido e sim. Você se descola da parede celular vertendo-te às bochechas em tempero e através de ti eu, devorador de mundos saboreio o tempo perdido, prometido e sim. Você se desencana do condicionamento te atravessando até mim por entre visões e através de ti eu, visionário das eternidades cegas contemplo o espaço descoberto, realizado e nu e não!

Bismutul este elementul chimic cu numărul 83. Mă îndoiesc că voi mai prinde cea de-a optzeci și treia aniversare, dar îmi dă un fel de speranță, de încurajare faptul că sunt înconjurat de numărul 83. Mai mult chiar, mereu am avut o slăbiciune pentru bismut, metal cenușiu fără mari pretenții, adeseori trecut cu vederea, nebăgat în seamă nici chiar de cei pasionați de metale. În profesia mea de doctor, m-am simțit mereu apropiat sufletește de cei marginalizați sau tratați necorespunzător, afinitate prelungită și la universul anorganic; de aici slăbiciunea mea față de bismut.” ”Nu neg că mi-e teamă. Și totuși, predominant în mine rămâne sentimentul de recunoștință. Am dăruit dragoste și am primit dragoste în dar; am fost binecuvântat cu multe lucruri minunate, și la rându-mi am întors lumii din zestrea mea; m-am bucurat de cărți, de colindat prin lume, de idei și de scris. Mai presus de orice, am fost o ființă gânditoare, un animal cu rațiune, născut pe o planetă frumoasă, ceea ce în sine e un privilegiu enorm și o aventură unică.

Doamna de serviciu este verde cu tot cu ochii ei albaștri murim de frumusețea ei. amușinăm nespălați de când lumea pătimașă de a ști. și de prea multă cunoaștere am uitat că intersecția dintre a da și a primi un abur de primăvară traistă goală gâlgâitori nici cu parfum franțuzesc nu ne trece. suntem noi mai organici ochi exoftalmici. baloane noroioase. dacă noi nu vrem alege ea de la noi. ce este mai bun mai siropos ne tot căutăm în amintiri să fi rămas vreo felie de pâine un bine din greșeală vreun fir de ceapă cât o sfoară. ne scotocim prin toate ale noastre măcar o spumă de vorbă bună. ofrandă vrea ea să ne oprim pentru o clipă să ne schimbe sensul. să fim și noi măcar frunze bucătării ale creșterii în sus. prin ce ne trece prin ce nu ne trece. rămâne din noi un bebeluș cât o franzelă. care speră speră. am început să ne rărim și câte unul trecut prin spitalul 9 el zice că este agent de securitate noi că este paznic. nu este bolnav are dreptate întotdeauna. o cană de metal sau poate un borcan care se întinde amenințător nici pe furiș nu îl înjurăm. nu de teamă gândim mai pozitiv pe lângă el. mult ne-a trebuit să ne dăm seama că Nu ticul nervos. cu semnul întrebării în coada propoziției spuse este de fapt Da. săreau din el emoții ca niște stringuri. ne zicea el nu s-ar fi despărțit de diva asta manelistă. să vezi cum o compara cu femeia pe care nu a avut-o niciodată. mai să spargă telefonul. nu era vina noastră pentru că era singurul bărbat fără femeie.

That is the sum total of what “rock” is now for the people who listen to rock radio and attend festivals like Rock Fest—an inscrutable equation that plugs old-world rock hedonism passed down fourth-hand from Led Zeppelin and Aerosmith into the bludgeoning, sadomasochistic sonic textures of post-grunge and nu metal. It’s party music for people who hate their lives.

Pablo Neruda - Şi de-ar fi să mă uiţi vreodată Vreau să reţii o singură chestiune. Deja ştii cum funcţionează: dacă-mi arunc privirea-nspre luna de cristal sau ramul ruginiu al toamnei liniştite, ce-mi bate în fereastră,  dacă alint focul şi cenuşa imaterială ori coaja încreţită a butucului arzând,  îmi zboară gândul la tine de parcă toate cele ce sunt: miresme, lumină, metale ar fi mici luntri care plutesc spre insulele tale care m-atrag. Ce-o fi, o fi! dacă azi un pic, mâine alt pic vei înceta să mă iubeşti voi înceta şi eu să te iubesc azi un pic, mâine alt pic. Dacă subit mă vei uita,  să nu mă mai cauţi pentru că eu deja te voi fi uitat. Dacă ţi se pare năvalnic şi nebun vântul în vele ce-mi trece prin viaţă şi dacă vei alege să mă debarci la malul inimii în care m-am ancorat,  ia aminte că în aceeaşi zi,  la aceeaşi oră,  voi ridica braţele şi se va smulge ancora plecând în căutarea altui loc, mai bun. Dar dacă zi şi noapte,  la tot ceasul vei simţi că-mi eşti sortită cu neprihănitu-ţi şarm. Dacă zi de zi se-nalţă spre buzele tale o floare şi mă caută,  of dragostea mea, of mie,  în mine se reaprinde focul,  în mine nimic nu se stinge şi nimic nu se uită,  dragostea mi se alimentează din dragostea ta, iubito,  şi veşnic ea va rămâne-n braţele tale fără a se dezlipi dintr-ale mele.