Nu 13 Quotes

Cînd eşti trist de tot, îţi vine să dormi. Îţi vine să-ţi culci capul pe genunchii altcuiva care te iubeşte, sau, dacă eşti singur şi n-ai pe nimeni, să ţi-l culci pe palmele tale... Da. Îţi vine să dormi cînd eşti trist. Şi să uiţi... Dar cînd te deştepţi? Iar eşti trist şi nu mai poţi s-adormi din nou!...

Simpla constatare că eşti prost nu e dovadă de inteligenţă.

God gave Moses a calendar that began in spring. (Ex 12:2) God Himself emphasized the importance of Israel’s new calendar at Ex 23:16; Le 23:34 and De 16:13. God’s calendar was for marking, and keeping, God’s holy days. Using a foreign calendar became illegal. Ignoring Israel’s new calendar could cost an Israelite their life. (Nu 15:32-35) Yet, the Jewish calendar is not the only calendar. There are plenty of calendars to choose from: Assyrian; Egyptian; Iranian; Armenian; Ethiopian; Hindu; Coptic; Mayan; Chinese; Julian; Byzantine; Islamic and Gregorian; just to mention a few. Has the Seventh Day Adventists settled on any one of these calendars? Which one?

The Hebrew word for “divorce” is, garash (#H1644 גְרַשְׁ). It means: divorce, drive out, cast out. This same word appears at, Nu 30:9, Le 22:13, and other places in your Bible. The divorce unbundled what was once bundled: Judah gained her husband’s name at Mt. Sinai, but lost it when she made a covenant with Egypt. Lamentations, pg 3

Virtutea ingerilor este ca nu pot deveni rai; defectul lor este ca nu pot deveni mai buni. Defectul unui om este ca poate deveni rau; iar virtutea sa este ca poate deveni mai bun." "Dragoste, speranta, teama, credinta - asta inseamna omenescul; Acestea-s semnul, firea si caracterul lui.

-Pentru Dumnezeu, doamnă! răspunse procurorul regal cu o tărie care nu era lipsită de uscăciune; pentru Dumnezeu, nu-mi cereți grație pentru vinovat. Ce sunt eu? Legea. Are ochi legea să vadă tristețea dumneavoastră? Are urechi legea să audă glasul dumneavoastră blând? Nu, doamnă, legea poruncește, iar când legea a poruncit, lovește.

Dintr-o pricină inefabilă, mulți cititori renunță cu totul la cărțile noi, nici nu vor să mai audă de ele, se opresc la Roșu și negru, la Suflete moarte, la Crimă și pedeapsă, la Proust, și se mîndresc cu asta, de parcă ar fi realizat cine știe ce ispravă inedită. ''De la un timp, nu mai citesc, ci re-citesc'' , transcriu la întîmplare dintr-un eseist reputat. Nu este singurul eseist reputat care a spus asta. Altcineva a mărturisit: ''La vîrsta mea, sînt bine plasat pentru a nu citi decît din plăcere... A citi de plăcere inseamnă să recitești''. Am mai vorbit (voi mai vorbi, subiectul mă preocupă intens) despre cei care decid, la un moment dat, printr-o iluminare subită, să nu mai citească absolut nimic nou, deși eu nu-i cred pe cuvînt întru totul. Și nu-i înțeleg prea bine. Ca autori venerați, clasici in viață, cum ar veni, care trăiesc din scris (la scris nu renunță, în schimb, nici unul), n-ar trebui să-și dorească prea tare astfel de cititori. Cineva, un filosof cu umor, a spus pe bună dreptate: ''Fiindcă eu însumi sînt un scriitor in viață, activ, nu-mi doresc ca omul obișnuit să nu mai cumpere și să nu mai citească deloc cărți noi''. ( 13 cărți pe care nu le-a citit nimeni, cu excepția noastră.)

Poate că te întrebi: dar de ce? Cei înţelepţi răspund: piedici şi împotrivire dinafară întâmpină doar acela care nu şi-a predat voia sa lui Dumnezeu; căci lui Dumnezeu nu I se pot pune piedici. O faptă cu adevărat plăcută pentru aproapele nu este a mea ci a lui Dumnezeu: ea nu poate întâlni nici o piedică. Numai împotriva propriilor noastre planuri şi dorinţe – să învăţ, să lucrez, să mă odihnesc, să mănânc sau să-l slujesc pe aproapele – se pot ridica oarece potrivnice împrejurări, şi atunci urmează mâhnirea. Dar pentru acela ce a găsit calea îngustă ce duce la viaţă – care este Dumnezeu – nu se află decât o singură piedică de învins, şi anume propria voinţă păcătoasă. Pentru că în această situaţie, dacă el vrea să îndeplinească ceva dar nu este lăsat s-o facă, oare cum ar putea să se întristeze? De altminteri unul ca acesta nici nu-şi mai face planuri (Iacov IV, 13-16).

Tu insulto me ha ofendido. Si estuviéramos en los Picos, habríamos tenido que librar un duelo a la forma tradicional alil’tiki’i. —¿Y eso cómo es? —preguntó Teft—. ¿Con lanzas? Roca se echó a reír. —No, no. En los Picos no somos bárbaros como vosotros aquí abajo. —¿Cómo entonces? —preguntó Kaladin, sintiendo verdadera curiosidad. —Bueno —dijo Roca, soltando el verdín y sacudiéndose las manos—. Implica cerveza y cantar. —¿Y eso es un duelo? —El que puede cantar después de beber más cerveza es el ganador. Además, todo el mundo se emborracha tanto y tan pronto que probablemente olvidan de qué iba la discusión. Teft se echó a reír. [...] —Dunny —le dijo al joven—. Es un nombre extraño. ¿Qué significa? —¿Qué significa? —preguntó Dunny—. No lo sé. Los nombres no siempre tienen significado. Roca sacudió la cabeza, disconforme. […] -¿Entonces tu nombre significa algo? —preguntó Teft—. Nu…, ma…, nu… —Numuhukumakiaki​’aialunamor —dijo Roca. El comecuernos nativo sonaba fácil en sus labios—. Naturalmente. Describe la roca especial que descubrió mi padre el día antes de mi nacimiento. —¿Entonces tu nombre es una frase entera? —preguntó Dunny, inseguro, como si no estuviera seguro de encajar en el grupo. —Es un poema —dijo Roca—. En los Picos, todos los nombres son poemas. —¿Y eso? —dijo Teft, rascándose la cabeza—. Llamar a la familia a comer debe ser como escuchar a un coro. Roca se echó a reír. —Cierto, cierto. También provoca discusiones interesantes. Normalmente, los mejores insultos en los Picos son en forma de poemas, similares al nombre de la persona en composición y rima. —Kelek, parece un montón de trabajo. —Quizá por eso la mayoría de las discusiones terminan bebiendo —dijo Roca.” Pasaje de El camino de los reyes Brandon Sanderson

13. ‘’Cel pe care mi-l arati, ce insemnatate are cate stie? E asemenea unui dictionar. Important este ceea ce este.’’ 14. ‘’ Si, una cate una, dintr-o contradictie invinsa in alta, ma indrept spre tacerea intrebarilor si astfel, catre fericire. O, limbutilor! Intrebarile au stricat atat de mult oamenii! Nebun cel care spera in raspunsul providentei! ‘’ 15. ‘’Iubesti fiindca iubesti! Nu exista ratiune pentru a iubi. ‘’ 16. ‘’Te folosesti de trecutul tau ca de o priveliste, marginita aici de un munte, dincolo de un fluviu si dispui in libertate de orasele viitoare, tinand seama de ceea ce exista. Iar daca ceea ce exista n-ar exista, ai inventa cu usurinta orase de vis, caci visului nimic nu-i rezista, dar vor fi nu numai usor de imaginat, ci si pierdute in arbitrar.’’ 17. ‘’ Iar desfraul se naste din spaima de a nu reusi sa fii…La fel despre acela sau aceea care nu vedeau decat golul din oameni, caci ei sunt goi daca nu sunt ferestre inspre eternitate. Iata pentru ce in dragostea vulgara nu iubesti decat ceea ce-ti scapa, caci altfel vei fi satul si scarbit de placerea ta. ‘’ 18. ‘’Caci exista un timp al judecatii. Dar exista si un timp al devenirii.’’ 19. ‘’Nu confunda dragostea cu delirul posesiei, care adduce cea mai crunta suferinta. Caci, in ciuda parerii commune, nu dragostea te face sa suferi, ci instinctual proprietatii, care este contrariul dragostei.’’ 20. ‘’De-abia v-a fost acordata dragostea si voi, intocmai ca in falsele voastre prietenii, transformati acest dar liber in servitute si robie si, din clipa in care sunteti iubiti, incepeti sa va simtiti lezati. Si va impuneti, pentru a aservi mai bine spectacolul suferintei voastre.’’ 21. ‘’Si-ti voi raspunde prin acest mare secret, ascuns sub cuvinte vulgare si simple, pe care intelepciunea m-a facut sa-l aflu, putin cate putin, de-a lungul vietii: ca a pregati viitorul nu inseamna decat a crea prezentul. Iar cei care urmaresc imagini indepartate, fruct al inventiei lor, se irosesc in utopia si himera.’’ 22. ‘’Din distrugere in distrugere, aluneci spre vanitate, caci ea ramane singura culoare posibila, atunci cand tot ce mai exista este doar reziduu ce nu te poate hrani. …Iata ca esti obligat, in pustiul tau, sa fii satisfacut de tine insuti, caci nu mai exista nimeni in afara ta. Si esti condamnat sa strigi de-acum inainte: ‘’Eu, eu, eu’’ in gol, si nu vei primi niciodata raspuns.’’ 23. ‘’Nu aceeasi este placerea pe care ti-o da un diamant fals si un diamant pur. Cea care tace in fata ta nu este aceeasi cu o alta, in profunzimea tacerii ei. Si nu vei fi niciodata inselat de la inceput…Ce inseamna diamantul daca nu este un bolovanis tare de scurmat, care-l ascunde? Ce inseamna o spade, daca nu exista dusmani? Ce inseamna o revenire fara absenta? Ce inseamna fidelitate daca nu exista tentatie?’’ 24. ‘’Am cautat si am gasit, caci spiritul nu doreste decat ceea ce poseda. A gasi inseamna a vedea. Si cum as putea cauta ceea ce pentru mine inca nu are sens? Ti-am spus, regretful dragostei inseamna dragoste. Nimeni nu sufera de dorinta a ceea ce nu concepe.'' 25. ‘’Nu incerca sa transformi omul in altceva decat este. Caci, fara indoiala, ratiuni puternice , impotriva carora nu poti sa faci nimic, il oblige sa fie asa cum este si nu altfel. Dar il poti transforma in ceea ce este, caci omul e greu de substanta. Tu esti cel care trebuie sa alegi din el ceea ce iti place. Si sa faci desenul a ceea ce ai ales, astfel incat sa para evident tuturor si lui insusi.’’ 26. ‘’Iata de ce nu am dusmani. In dusman vad prietenul. Iar el imi devine prieten. Iau toate partile. Nu am de ce sa schimb partile. Ci le leg printr-un alt limbaj. Si aceeasi fiinta se poarta altfel.’’ 27. ‘’Umilinta inimii iti cere nu sa te umilesti, ci sa te deschizi. Aceasta este cheia transformarilor. Doar atunci poti sa daruiesti si sa primesti.’’ 28. ‘’Daca iubirea ta dispretuieste semnele iubirii sub pretextul de a atinge esenta, ea nu mai este decat vocabular.

truly I tell you. Lit. “Amen, I tell you”; “amen” normally concluded a prayer, and most scholars believe that beginning a saying this way implied distinctive authority. smallest letter. The smallest Hebrew letter was a yod, formed by a single stroke of the pen. One Jewish story recounted that the yod removed from Sarai’s name (when it was changed to Sarah, Ge 17:15) protested to God from one generation to another, lamenting its removal from Scripture, until finally God put the yod back in the Bible. When Hoshea’s name was changed to Joshua (Nu 13:16), a yod was reinserted in Scripture. “So you see,” remarked Jewish teachers, “not a single yod can pass from God’s Word.” In a similar Jewish story, a yod protested that King Solomon was trying to remove it from Scripture; “A thousand Solomons shall be uprooted,” God declared, “but not a single yod will pass from my Word.” Such illustrations were merely graphic ways of emphasizing that all of God’s Word must be respected; no part was too small to matter.

Îndreptarul pentru spovedanie era o cărțulie mică și cu paginile roase pe la margini. Se vedea că fusese folosită mult. Conținea, de fapt, o listă cu vreo două sute de păcate descrise pe scurt și instrucțiuni utile pentru cel care se pregătea de spovedanie. Având în față această listă de păcate, ne putem face un amănunțit examen de conștiință. Astfel putem descoperi mai ales păcatele ascunse pe care le-am făcut și nu știam că sunt păcate sau nu ne-am dat seama că păcătuim, scria pe prima pagină, după care urmau câteva sfaturi practice. Cel mai simplu și mai sigur este să luați ceva de scris și o hârtie și, pe măsură ce citiți păcatele, notați pe hârtie pe cele pe care le-ați făcut. Apoi i se explica cititorului că păcatele nu trebuie prezentate preotului pe larg, ci cât mai scurt, fără să se insiste asupra împrejurărilor în care s-au petrecut. — Am deznădăjduit în ajutorul și mila lui Dumnezeu, începu Anastasia cu păcatul numărul 1. Îi explicase Irinei în ce consta pregătirea pentru spovedanie. Stăteau amândouă în pridvorul bisericii, pe o băncuță de lemn, și Anastasia se oferise să bifeze ea păcatele pe o foaie de hârtie, pentru ca Irina să se poată concentra cât mai bine asupra răspunsurilor. — Am deznădăjduit…, repetă Irina. Nu se gândise niciodată că era mare păcat să deznădăjduiești. Anastasia o privi ca să-și dea seama dacă înțelegea despre ce era vorba. Părea să înțeleagă. Puse o liniuță în dreptul păcatului numărul 1. — Am zis că nu mă mai iartă Dumnezeu, că sunt prea păcătoasă și tot în iad voi merge, continuă călugărița cu păcatul al doilea. Irina rămase pe gânduri: deci era păcat să crezi că vei merge în iad! Ea chiar crezuse că fusese în iad. Dar era păcat să nu crezi în iertarea lui Dumnezeu. O privi pe Anastasia și dădu din cap. Da, se îndoise de iertarea lui Dumnezeu. Călugărița trase o liniuță în dreptul păcatului cu numărul 2. Irina se mai învioră. Deci Dumnezeu te iartă. Începea să-i placă trecerea asta în revistă a păcatelor. Parcă era un joc la care câștiga cine făcea mai multe liniuțe. Pe de altă parte, auzind ce păcate mai erau, își dădea seama că pe multe ea nu le făcuse și asta era așa, un fel de ușurare. Am asuprit pe slugi, pe săraci, pe orfani, pe văduve, pe neputincioși. I-am batjocorit. Nu, nu făcuse niciodată păcatul cu numărul 13. Și nici pe numărul 24: Am păgubit sufletește și trupește pe aproapele meu. Nu făcuse nici păcatul cu numărul 35: Am crezut că sufletul, după ce iese din om, trece în diferite animale. Și nici păcatul vrăjitoriei. Nu mutase hotarul ca să ia din terenul vecinului, nu ascunsese în casa ei lucruri străine, nu stricase averea nimănui, nu înșelase statul, nu luase pastile anticoncepționale, nu folosise sterilet, nu făcuse avort, nu preacurvise cu rudă, fin, naș, văr, frate, fiu, fiică, nepot, nu trăise necununată, nu mâncase spurcăciuni, nu făcuse glume despre cele sfinte, nu se împărtășise când fusese la ciclu, nu citise cărți sectare, nu ucisese, cu voie sau fără voie, nu intrase în Sfântul altar, nu dăduse anafură pe jos, nu se căsătorise cu evreu, turc, catolic, sectant…, nu pârâse pe cineva cu scopul de a-i face rău, nu trăsese pe nimeni la judecată. La păcatele 82, 83 și 84 trebui să recunoască: nu se rugase în fiecare dimineață și seară și la fiecare masă, mai mâncase de dulce miercurea și vinerea și nu ținuse cele patru posturi de peste an în întregime. În Germania era altfel, se ținea doar post de carne, dar ouă, lapte și brânză aveai voie. Pe urmă, mama Neli și moșu’, de la Cuptoare, tăiau cinci-șase porci pe an, viței, păsări și întindeau mese mari de sărbători, dar nu se omorau prea tare să postească. În plus, da, mai făcuse și alte păcate: vorbise cu mai multe înțelesuri, mințise,

7. în Duminica Sfintei Măria Egipteanca, un părinte hirotonit de curând a început un cuvânt despre pocăinţă. A dat câteva exemple de sfinţi care au părăsit păcatul. în biserică se auzeau şuşoteli. Unii credincioşi, în special cei mai în vârstă, nu păreau prea interesaţi de subiect. Două femei depanau amintiri din tinereţe, altele vorbeau 13 Danion Vasile deşertăciuni, comentând lungimea fustei unei femei care venise prima dată în acea biserică sau mirosul neplăcut al cerşetorilor de la poarta bisericii. Părintele a continuat: — Dar există şi mulţi păcătoşi care nu vor să audă de pocăinţă. în parohia noastră, de exemplu: avem un caz, un om căruia îi place să bea mult, despre care vă voi spune câteva cuvinte. Omul acesta, pe care îl cunoaşteţi cu toţii, este un caz care pare irecuperabil. încet-încet, credincioşii care şuşoteau începură să fie atenţi: predica devenea interesantă şi pentru ei - se gândeau că poate părintele va da şi nişte amănunte picante, pentru a le putea discuta la masa de prânz cu cei care nu veniseră să se împărtăşească din frumuseţea sfintei slujbe. — Să vă spun cât de tare a căzut în patima băuturii acest om? întrebă părintele, mirându-se câtă linişte se făcuse în biserică. Nu, nu o să vă spun. Am vrut numai să vă daţi singuri seama că, atâta vreme cât vă vorbeam despre îndreptarea vieţii, unii şuşoteau. Cum a venit vorba despre un păcătos care poate fi bârfit, care poate fi arătat cu degetul, s-a făcut linişte. Nu vă voi mai spune altceva astăzi, decât atât: dacă veniţi la biserică din orice alt motiv, şi nu pentru a fi în comuniune cu Dumnezeu şi a vă ruga împreună cu ceilalţi, dacă vă interesează numai subiectele de bârfă sau subiectele care vă ridică în proprii ochi, fâcându-vă să vi se pară că sunteţi superiori celor care stau la această oră în faţa televizoarelor, ar trebui să vă daţi seama că greşiţi. Biserica este casa lui Dumnezeu. Vreţi să o transformaţi în sală de spectacol, în salon de bârfe? Să nu fie aşa! Luaţi aminte la cursele vrăjmaşului care, dacă nu a reuşit să vă împiedice să ajungeţi la biserică, se luptă să vă sucească minţile şi să vă îndemne să vorbiţi în loc să vă rugaţi sau să ascultaţi cuvinte de folos. Aş mai fi avut multe să vă spun, dar o să vi le spun altădată. Vă las să vă gândiţi singuri dacă vreţi să mergeţi pe calea mântuirii. Şi, dacă nu vreţi, nu ştiu ce rost are să mai veniţi la biserică. Iar dacă vreţi, nu ştiu ce rost are să şuşotiţi şi să clevetiţi, în loc să vă rugaţi lui Dumnezeu cu zdrobire de inimă…

Hu sözü, Çinlilerin kendilerinden olmayan, bütün kuzey ve batı kavimlerini tanıtmak için kullandıkları, gayet geniş bir deyiştir. Çin kaynaklarına inemeyenler de bu konuda, O. Franke'nin Çin Tarihi adlı ünlü eserine bakabilirler. Çinlilerin Hu deyimi, eski Yunanlıların yabancı kavimlere, 'İskit' demelerine benzer. Hu deyimi üzerinde en derin araştırmayı, ünlü Çin ansiklopedisti ve ilim adamı Wang Kuo-wei yapmıştır. Bu büyük araştırıcının adı ve araştırmaları, bu kitabımızda sık sık yer almıştır. Kuan t'ang-chilin, 13, 14 adlı eserindeki bu araştırma Kui-fang, Hien-yün, Kun-i gibi, eski Çinlilerin kuzey kavimleri için söyledikleri sözleri, eski Çin klasiklerinden toplayarak bir araya getirmiştir. Fevkalade geniş bir kaynak bilgisine sahip olan bu araştırıcıya göre, Hu sözü başlangıçta Hun veya Hiung-nu kavim adlarının başka bir yazılışı idi. Fakat zamanla Çinliler bu sözü diğer yabancı kavimler için de kullanmaya başlamışlardı. Bu ünlü ilim adamı, bir sonuca giderken daima son derece zengin vesika veriyordu. O. Franke de eserinde, sık sık bu görüşü benimser görünmektedir. Bütün bu görüşleri, öz olarak vermek için bile yeterli yerimiz yoktur. Çinliler, batıyı ve Türkistan'ı, oldukça geç çağlarda tanıdılar. Çinliler batıyı tanıdıktan sonra, her iki Türkistan halkına da, Hu demeye başlamışlardı. Bu deyimler az sonra, daha da gelişeceklerdi. Çinliler Türkistan şehir halkına Hsi-hu yani Batı Hunları demek yolu ile onları, çevrelerindeki diğer yabancılardan da ayırmak istemişlerdi. Yukarıda adı geçen Wang Kouwei, bunları bol miktarda vesika kullanma yolu ile, çok derin olarak incelemiştir. Prof. Eberhard da, Kui-fang, K'un-i, Hun-i Hsien-yün, Hsün-yü gibi Çin'in kuzeyindeki eski kavimler üzerinde durmuştur. Çin tarihlerine yapılan eski Çin şerh ve notlarına göre bu kavimler, Hunların, yani Hiung-nu kavimlerinin ataları idiler. Çin edebiyatında böyle bir inanış, köklü ve yerlidir. Biz de vaktiyle, DTCF Dergisi'nde bu kavimler ile ilgili vesikaları, bir araya getirmiştik. Fakat bu çok eski vesikalardan, kesin sonuçlara gitmek doğru değildir. Bundan dolayı kitabımızda, kavimler coğrafyasını esas aldık. Çin tarihlerinde kuzeybatı kavimleri için Hu sözü kullanıldıkça, bu deyimi Hunlar diye belirledik. Çünkü ana Hun kitlelerinin bulunduğu bölgeler, bu yönde idi. Yoksa Çinlilerin zamanla değişen geniş etnik deyimlerine bakarak ırk ve kavim birlikleri kurmak, elbette ki doğru olamazdı.

Hors concours Ô, la belle sans corps des jeux paralympiques tu veux pénétrer cette esthétique pour que le tout ne te semble que peu romancé il te faudrait être manchot et vouloir applaudir [o, frumoasa fără corp a olimpiadei handicapaților vrei să pătrunzi această estetică spre a nu ți se pare totul puțin romanțat ar trebui să fii ciung și să vrei să aplauzi] (p. 13, traduit en français par Gabrielle Danoux)

Toreiz es neko viņai nejautāju. Iespējams, tas iesakņojies vēl tajā laikā, kad, būdami bērni, ļoti gribējām uzdot jautājumus, bet tikām aprauti pusvārdā un aprāti, jo tikai traucējām pieaugušos viņu lielajos notikumos. Kara uzdot jautājumus bija bīstami dzīvībai, kur nu vēl runāt, kas ienāk prātā. Varēja atrauties ne tikai ar trauku dvieli. Tomēr nākas secināt, ka šī centība un dzīvnieciskās bailes nepasaudzē no kādas nepārejošas dvēseles kroplības, kad iemācies vairs neuzdot jautājumus, pat zaudē interesi to darīt. Arī tad, kad neviens vairs nekušina, neapsauc un neliek pirkstu pie lūpām. Varbūt pat gaida, ka jautāsi. Bet ši dvēseles daļa vienkārši ir atmirusi. Klusēšana kā nagla sienā ir iedzīta tevī līdz kaulam, tur sarūsējusi, un rūsa sajaukusies ar asinīm.