Nist Quotes

Când nu ştii ce simţi, când nu ştii de ce eşti agitat, nervos, cu capu-n nori şi cu gândurile vraişte, nu da vina pe tine - recunoaşte că ţi-e dor şi uită-te spre fiinţa care te-a răvăşit. Du-te până la ea şi vei da.. de tine, întreg.

Volite se kаd niste zаjedno. To je prаvа ljubаv. Ko ume dа se voli sаmo kаd je zаjedno, tаj ne prаvi pitаnje s kim je.

Barbatul care ti se potriveste va vedea mereu la tine ceea ce tu nici nu stiai cat valoreaza.

Ești frumoasă…altfel. Ești frumoasă ca o femeie pe care am s-o iubesc eu, într-o zi. Ești frumoasă de parcă ești a mea.

ANJAME MA , SARANJAME MA NIST

Intra cu spatele drept la tine, dar ieşea fugărită de cât de tare te-ar fi iubit dacă nu te-ar fi ştiut atat de bine... atât de rau, de fapt.

Nu toti barbatii vor iubi asa. Nu toti barbatii stiu sa alinieze cuvinte care sa devina versuri spre a vorbi despre femeia pe care o iubesc - dar le simti privirea si un fel anume de a se purta cu ea care-ti spune tot. Ii ador pe barbatii care vad la femeilor lor amanunte sublime, care observa mici si rafinate detalii pe care le iubesc ca pe intreg. In afara de sani, fund, picioare si buze, femeile norocoase au privilegiul, din partea barbatilor lor, de a fi admirate pentru felul in care-si trec mana prin par...pentru cat sunt de frumoase cand gatesc si fredoneaza balade rock...pentru pielea si aroma lor...sau pentru zambetul fierbinte cu care-i intampina mereu...pentru felul ciudat in care se ung cu creme si mirodenii de femeie...sau pentru glezna impecabila..pentru modul adorabil in care stau bosumflate superficial, asteptand sarutul de impacare...pentru linistea din glas...sau pentru tinuta lor cand merg pe strada...pentru felul in care converseaza cu prietenii si pentru bunatatea lor...pentru cat de sexy sunt cu samponul in ochi...pentru cat de fragile sunt cand plang...pentru cat de frumos isi iubesc barbatii si cum stiu sa aiba grija de ei...

Ne blocam de mici in niste idei fixe si ne aliniem altora si mai gresite ca ale noastre, ca, nu-i asa, cine mai are timp astazi de analize profunde, de cunoastere mai pe-ndelete?...Toti ne pricepem la pus etichete, toti stim sa “citim” oameni din prima si putini avem calitatea rara si pretioasa de a recunoaste ca ne-am inselat in privinta unui om, in bine sau in rau. Aparentele insala mai abitir ca barbatii nesiguri pe ei, dar nu stiu cum facem de nu le abandonam.

Toți suntem cobaii unui studiu, la un moment dat. Și rareori dezamăgim experții. Poate doar murind din greșeală, nefăcând față experimentelor extreme…

Viata multora se deapana si se consuma in divertismente.Oameni care spun stupiditati si rad,si fac si pe altii sa rada.Unii cred ca sunt spirituali nevoie mare si fac intruna glume,iar altii rad ca si cum ar fi niste glume reusite.Si zilele trec astfel,chipurile,amuzant.

Si inca de atunci intelesesem ca daca ai de-a face cu niste oameni lasi si mincinosi degeaba incerci sa le faci pe plac, ajungi jucaria lor, dupa cum ei sunt jucaria altora si nu mai esti un om, ci carpa.

na kalamat va na anche k bayan mikonand hich yek vagheiate bartar nist.zira bartarin vagheiat chizist k ba mohavere natavan b omghe an rah yaft.

Postoje rijetki trenuci u životu kada vam se otvore jedna vrata i život vam ponudi susret koji više niste očekivali. Susret sa bićem s kojim se dopunjujete, koje vas prihvata onakvim kakvi ste, koje vas uzima u cijelosti, koje nazire i prihvata vaše kontradikcije, strahove, osjećaje...

Dakle, drage moje devojčice, nije uopšte važno imate li četrnaest, sedamnaest, dvadest ili pedeset šest godina! Susretao sam ja i devojčice od sedamdeset dve, i odmah se nekako videlo da su još klinke: mislim, videlo se to po načinu na koji su zrikale unaokolo i krile smešak u prste, kako su isprobavale perike sa loknama boje zlata u robnoj kući, ogledajući se malčice iskosa i vrlo koketno – bile su to prave klinke od sedamdeset dve godine, na časnu reč! Jer, drage moje naglo ostarele devojčice, niste vi krive što se život našalio sa vama, pa vas jednog jutra probudio kao i obično u pola šest, kad ono 8 banki! Opa! A vi se još pitate da li je 1900. i neke trebalo da popustite jednom putujućem glumcu i dozvolite mu da vas poljubi, pitate se i pitate, a sve idete na prstima da ne probudite unuke; bosim nogama šljapkate po betonu (koliko sam vam samo puta rekao da navučete papuče, a vi opet ništa!), oblačite se onako još spvajući i ložite peć, pa ronite kroz jutarnji smog da kupite kilo polubelog, paklo butera, jogurt, kifle, mortadelu... – atamo vec 8 banki, a još niste načisto da li je trebalo dozvoliti onom putujućem glumcu da vas coki, ili nije?

Cand nu stii ce simti, cand nu stii de ce esti agitat, nervos, cu capu-n nori si cu gandurile vraiste, nu da vina pe tine - recunoaste ca ti-e dor si uita-te spre fiinta care te-a ravasit. Du-te pana la ea si vei da... de tine, intreg.

baraye bayane eshgh hamvare niyazi be vazhe haye asheghane nist , balke ziro bam o ashk o labkhand lazem ast. "Christian Bobin

Niste upoznali prevrtljivost kraljevske vlasti. Ona ne poznaje vjernosti, majka kraljevske vlasti često je himba, a njezina dadilja djevojčura.

Fem-i-nist Fight Club / n. Your crew, your posse, your girl gang; your unconditionally helpful professional support system; your ride-or-die homies.

Mergeam incet, pe cerul compact si sticlos alergau niste nori destul de urati. Orasul zacea in covorul lui de praf. Ma simteam in afara oricarei legaturi favorabile cu norii aceia adunati sub ochii mei intr-o harababura menita parca sa-mi demonstreze cat de iluzorii ne pot fi uneori disponibilitatile..

Ponekad mi se ucini da mi beze pod nogama putevi i daljine. I kadgod mi se dogodi da dospem u daleko, i stanem nasred njega i mislim: konacno, evo me; ako podignem oci, vidim da svako najdalje ima svoje jos dalje. Mozda je to i sreca. Mozda imam u sebi nesto duze od krajeva. Mozda imam u sebi toliko mnogo sveta, da se nikada, nigde, nec...e moci zavrsiti. Nije rec o zivotu, nego o njegovom dejstvu. Jer neke stvari se ne mogu saznati samo ocima. Postoje u meni mnoga, neverovatna cula. Cula vode i vazduha, metala, ikre, semenja,... Oni koji me srecu, misle da ja to putujem. A ne putujem ja. To beskraj po meni hoda. Od koje sam ja vrste? Znam jednu novu igru. Zaustavim se naprasno i ne micem se satima. Pravim se kao da razmisljam i da u sebi rastem. Cinim to dosta uverljivo. Dok imitiram drvece, neko sa strane, neupucen, stvarno bi pomislio da sam pustio korenje. Razlistavam se sluhom. Zagrljajima. Disanjem. Cak se i ptice prevare, pa mi slete u kosu i gnezde mi se na ramenu. Pravim se da sam trom sanjar. Nespretan penjac. Spor saputnik. Pravim se da mi je tesko da se savijam preko belih ostrica realnog. Pravim se da mi nedostaje hitrina iznenadnog skracivanja u tacku i produzetka u nedogled... Ja ne upoznajem svet, vec ga samo prepoznajem. Ne idem da ga otkrivam, nego da ga se prisetim, kao nekakve svoje daleke uspomene. Jer mnogo puta sam bio gde nisam jos koracao. I mnogo puta sam ziveo u onom sto jos ne poznajem. I mnogo puta sam grlio to sto ce tek biti oblici. Zato izgledam izgubljen i neprestano se osvrcem. A u sebi se smeskam. Jer, ako niste znali, svet je cudesna igracka. Moze li se izgubiti neko u nekakvom vremenu i nekakvom prostoru, ako u sebi nosi sva vremena i prostore?... Smeta mi krov da sanjam. Smeta mi nebo da verujem...

. . . el crede ca asistam de câteva milenii la moartea clinica a iubirii si ca, tot de atunci, toata lumea a înnebunit, fiecare se culca cu fiecare dar se iubeste singur. . . singura constanta, singurul punct comun al pseudoiubirii omenesti la ora actuala, zamislit si sustinut cu perfidie pentru-contra de o întreaga politie spirituala, este credinta ca iubirea nu poate sa aduca, pâna la urma, decât nenorocire […] E drept, mai recunoaste si câteva exceptii, le numeri pe degete, câte o pereche, ici-colo, la câteva milioane de oameni, le plângi de mila daca îi compari. Niste amarâti, vai de mama lor, traiesc retrasi prin cine stie ce coclauri, fac dragoste acolo, în colibe, pâna îi viziteaza zeii. Atunci devin copaci, cu atâta se aleg... Pe astia îi considera alesii, pastratorii dragostei pe lume...

a zis ca am niste idei bizare si c-am citit prea mult. inexact. am citit prea putin si am inteles si mai putin. apoi a spus c-am sa ma inapoiez la credinta pentru ca am un spirit nelinistit.(...) i-am spus asta si i-am cerut sase penny. mi-a dat trei.

Nikada ne možete biti ono što niste. Možete biti samo ono što jeste i to je sve. A upravo ste ovoga trenutka ono što jeste i to bez ikakva napora.

fem·i·nist   n. a person who supports feminism.   adj. of, relating to, or supporting feminism: feminist literature.  late 19th cent.: from French féministe, from Latin femina 'woman'.

Cîteodatã, cînd nu pot s-adorm, mã gîndesc: «Doamne, tu ne-ai dat pãduri nesfîrsite, cîmpii cît vezi cu ochii, zãri fãrã de margini, si trãind în ele, ar fi trebuit sã fim si noi niste uriasi...»

- Vidite, draga moja - rekao je drugarici Mitrović - svet je danas isuviše slojevit da bi se mogao obuhvatiti ili objasniti samo jednom ideologijom, ma koliko ona bila napredna, avangardna i svespasavajuća... Hteli mi to ili ne, možemo reći da živimo u doba krize ideologije. Naravno, lako ćete pronaći opravdanje za bilo koju tezu koju želite da dokažete, ali to ne znači apsolutno ništa! Tačnije, to samo znači da ste sami sebe onemogućili za sveobuhvatnije i slobodnije shvatanje života. Možete li da me pratite? - a hteo je da joj kaže: mora da Vas je strah da malo živite izvan neke ideje, makar i polovne; kada ste izvan čvrstog sistema mišljenja, koji Vam poklanja kakvu-takvu sigurnost (umesto proteze), kao dobro poznati nameštaj u sobi, bez obzira što su ormari toliko veliki da zaklanjaju prozore i vrata, i što nema izlaza iz te sobetine-klopke - ipak imate osećanje da niste sami, da smelo koračate okruženi istomišljenicima prema zajedničkom cilju...

Ono što vjerujete o sebi projicirate na druge ljude i to je ono što drugi vjeruju o vama. Dakako, i oni se prema vama ponašaju u skladu s tim, što samo daje snagu vašem uvjerenju da niste vrijedni. A što je istina? Istina je da jeste vrijedni: svatko je vrijedan.

In camine, unii dintre elevi se apucasera deja sa impacheteze, lucru pe care eu il uram – vedeam peretii goi si suprafetele lipsite de obiecte ca pe niste aluzii rauvoitoare la cat de efemer era totul in jur, cat de iluzorie era senzatia pe care o avem ca ne apartine vreodata ceva.

Daca pe lume nu exista bine absolut, nu exista nici rau absolut...Binele si raul nu sunt niste lucruri fixe si neclintite, ci isi schimba necontenit locul si pozitia. Un bine se poate transforma in clipa urmatoare intr-un rau si viceversa...Important este sa se mentina un echilibru intre cele doua. Daca balanta se inclina prea mult intr-o parte , e greu sa se mai poata pastra o moralitate. Echilibrul in sine e un lucru bun.

La citeva luni dupa intoarcerea sa, incepuse sa imbatrineasca atit de repede si intr-un chip atit de nelinistitor, incit in curind fu privit ca unul dintre acei strabunici inutili care se foiesc ca niste umbre prin odai, tirindu-si picioarele, amintindu-si cu glas tare de timpurile frumoase din trecut, si de care nimanui nu-i mai pasa si nici nu-si mai aminteste de ei pina in ziua cind ii gaseste morti, in zori, in patul lor.

Nu pot sa sufar, suflet miscator, femeie care-mi izvoraste din coasta si-n pietre de melancolie, arzator, cu timpla dai, ca-n inima mea proasta Pasul tau zvelt din glezna mea sa-l rupi nu pot sa sufar, nu, fara durere Mi-e sufletul culcat pe colti de lupi. Devine loc dunga subtire de tacere si de sub palma lata-a mea, umarul tau cu suierat de tren se smulge-asurzitor spre-un tunel, spre vid, spre hau, spre-un chip neinventat, traind in viitor Nu pot sa sufar, nu, sa treaca intre noi reci dorurile ce le misti doar tu nici intimplarile ca niste bivoli stinsi, greoi, si nici distantele sa treaca. Nu.

Trebuiau să poarte un nume Eminescu n-a existat. A existat numai o tara frumoasa La o margine de mare Unde valurile fac noduri albe. Ca o barba nepieptanata de crai. Si niste ape ca niste copaci curgatori În care luna îsi avea cuibar rotit. Si, mai ales, au existat niste oameni simpli Pe care-i chema : Mircea cel Batrîn, Stefan cel Mare, Sau mai simplu : ciobani si plugari, Carora le placea să spuna Seara în jurul focului poezii - "Miorita" si "Luceafarul" si "Scrisoarea a III-a". Dar fiindca auzeau mereu Latrînd la stîna lor cîinii, Plecau să se bata cu tatarii Si cu avarii si cu hunii si cu lesii Si cu turcii. În timpul care le ramînea liber Între doua primejdii, Acesti oameni faceau din fluierele lor Jgheaburi Pentru lacrimile pietrelor înduiosate, De curgeau doinele la vale Pe toti muntii Moldovei si ai Munteniei Si ai Tarii Bîrsei si ai Tariii Vrancei Si ai altor tari românesti. Au mai existat si niste codri adînci Si un tînar care vorbea cu ei, Întrebîndu-i ce se tot leagana fără vînt ? Acest tînar cu ochi mari, Cît istoria noastra, Trecea batut de gînduri Din cartea cirilica în cartea vietii, Tot numarînd plopii luminii, ai dreptatii, ai iubirii, Care îi ieseau mereu fără sot. Au mai existat si niste tei, Si cei doi îndragostiti Care stiau să le troieneasca toata floarea Într-un sarut. Si niste pasari ori niste nouri Care tot colindau pe deasupra lor Ca lungi si miscatoare sesuri. Si pentru ca toate acestea Trebuiau să poarte un nume, Un singur nume, Li s-a spus Eminescu.

Un labirint cu bolti inalte, ca niste tunele la suprafata, imbracat in trandafiri agatatori, acoperea zona dinspre rasarit a gradinii. Din loc in loc erau intercalate mici gherete imbracate in flori ce ieseau in afara, cu o banca din lemn avand spatarul inalt. Ina nu rezistase ispitei trandafirilor. Le invatase soiurile de la Leopold: trandafirii albi „Lace Cascade” revarsati in flori marunte; „Singing in the Rain” cu petale infoliate, de culoarea caiselor, stropiti de diamantele din roua; trandafirii Thea ale caror cupe seducatoare, catifelate, imprastie parfumuri sofisticate; trandafirii japonezi amplu desfacuti in petale mari, rasfrante; trandafirii Damask invaluiti subtil in petale diafane de forma aripilor de fluturi... Ce sa aleaga mai intai? Din aceasta conjuratie picturala, trecand de la nuantele patinate de roz, galben, crem pana la rosu carmin, nu avea decat sa culeaga un buchet multicolor, prea mic pentru a cuprinde nestematele unei gradini intregi.

Televiziunea, prietene Daniel, este Anticristul, si iti spun eu ca vor fi de-ajuns trei sau patru generatii pentru ca oamenii sa nu mai stie nici sa traga o basina pe cont propriu si pentru ca fiinta umana sa se intoarca la pestera, la barbaria medievala si la niste stadii de imbecilitate pe care si limaxul le-a depasit inca de prin Pleistocen. Lumea asta nu va muri de o bomba atomica, asa cum spun ziarele, ci va muri de ris, de banalitate, facand o gluma la tot si la toate si, in plus, o gluma proasta.

You are free to do whatever you like. You only need to face the consequences. —Sheldon Kopp

De ce facem asa? De ce lucrurile dureroase sunt intotdeauna niste electromagneti?

U čoveku se kriju obe mogućnosti: svinja i svetac. Šta će neko ostvariti zavisi od njegovih odluka, a ne od uslova." Viktor Frankl: "Zašto se niste ubili

Slonovi ne znaju nistA o svijetu mrAvA, plAninski vrhovi ne poznAju zivot rAvnice.

Copiii sunt singurii filozofi care au curaj. Si filozofii curajosi sunt neaparat niste copii.

Deplangeam adultii ale caror saptamani serbede erau vag animate de niste duminici fade. Mi se parea ingrozitor sa traiesti fara sa astepti nimic de la viata.

Loše izgledate", izrekao je. "Loša probava", odvratio sam. "Čega?" "Stvarnosti." "Niste jedini", priklopio je.

Am nevoie de free hugs din 24 in 24 de ore, si primesc free doar niste priviri triste si goale, o rutina interminabila, si un urlet la sfarsitul zilei.

Nije istina da ne možete ništa, niste ni razmislili da li išta možete.

Nikada niste napravili nijednu grešku? Napravio sam mnoge, ali nikada nelogične.

Nakon pet minuta transfuzije objavio je da više nije u životnoj opasnosti. Pomilovavši je ispod brade, reče: 'Što ćeš ovdje, dušo? Još si tako mlada da ni ne znaš kako život zna biti gadan.' Cecilia je nato usmeno dala svoju jedinu samoubilačku poruku, usput rečeno i beskorisnu jer će preživjeti. 'Doktore', rekla je, 'očito nikad niste bili trinaestogodišnja djevojčica.

Convingerea mea este ca artistul nu are nevoie de liniste sufleteasca si de calm. Trebuie sa fie intr-un surd conflict sau intr-o permanenta stare de iritare. Ca umilit, ca ocolit, ca neluat in seama. Cind aud atitea indemnuri pe la televiziune si radio, "Sa gindesti pozitiv!", spun: "Sunteti niste prosti!". Ma enerveaza teribil aceste indemnuri. E nevoie de starea conflictuala, de neprevazut, care te duce, prin intimplare si printr-un mecanism pe care nu-l stapinesti, la realizari palpabile. Ce e aia, "Gindeste pozitiv si stai linistit!"? Trece viata pe linga tine...

GIGA: Da, ali se pritom nisi ni jedanput upitao: bogzna je li ona kriva, ako je netko stavio ruku na nju i uzeo je? Nije ti palo na pamet, kako sve vreba na jednu mladu ženu, kao na nezaštićenu divljač. Kako su svuda zasjede, himbe, kukavičluci, na svim našim stazama, i kako u njih upadnemo i prevarene i zavedene iz neopreza, nesmotrenosti, iz slaboće, jer i mi smo kao i vi. Zašto tražite od nas, da budemo ono, što vi niste? Zašto vi možete nas mjeriti vagom vaših iskustava na miligrame, a nama mora biti dostatan naš instinkt? Zašto vi znate, kakve su nošnje i običaji po bordelima između Amura i Volge, a mi ne smijemo dopustiti da nas pogladi jedna muška ruka, kad smo već izgubile nadu, da će nas doseći sreća ona, koju tako dugo čekamo? Tvoja je logika apsurdna i egoistična.

Postoje retki trenuci u životu kada se vrata otvaraju i život vam nudi susret koji niste očekivali. Susret sa srodnim bićem, koje vas prihvata onakvim kakvi jeste, u celosti, koje naslućuje i razume vaše protivrečnosti, vaše strahove, osećanja, bes, bujicu mračnih misli koje vam se motaju po glavi. Bićem koje vas smiruje. Onim koje vam pruža ogledalo, a vi se ne plašite da se pogledate u njemu.

Intotdeauna si-a dorit cuvinte, le iubea, crescuse printre ele. Cuvintele ii dadeau claritate, ii ofereau o logica, un tipar. Pe cand eu simteam ca vorbele indoaie emotiile ca pe niste nuiele inmuiate in apa.

Era vanjos si viu, trupul, in toata goliciunea lui de femeie de douazeci de ani, tare, dar fara niciun os aparent, ca al felinelor. Pielea neteda si alba avea luciri de sidef. Toate liniile incepeau, fara sa se vada cum, asa ca ale lebedei, din ocoluri. Sanii robusti, din cauza mainii mele petrecute pe sub talie, prelungeau gratios, ca niste fructe oferite, cosul pieptului, ca sub ei, spre pantec, caderea sa fie brusca. Picioarele aveau coapsele tari, abia lipite inauntru cand erau alaturi, lung arcuite in afara, din sold la genunchi, ca si cand feminitatea ei ar fi fost intre doua paranteze fine, prelungi. Cu toata inversunarea impotrivirii, mi-am apropiat gura de a ei, dar cand am simtit-o moale si buna ca un miez bun de fruct, i-am dat dintr-o data drumul si-am sarit in mijlocul dormitorului, ca de frica unui sarpe. S-a ridicat infuriata, apriga, in genunchi si in aceeasi clipa mi-a zburat in cap cartea... si de abia am avut timp sa ma feresc, caci flaconul cu apa de colonia de pe masa a zburat si el, prabusind in spatele meu o etajera cu vasul de flori cu tot, facandu-se cioburi. Daca ma lovea, nu stiu ce s-ar fi putut intampla. M-ar fi desfigurat, poate m-ar fi ucis chiar. Era fara indoiala un paroxism, o unda de nebunie in furia ei, caci avea in joc aceeasi frenezie ca animalele din jungla. Niciodata n-o iubeam atat de mult ca in asemenea clipe si ar fi putut sa ma omoare, dar la ispita asta n-as fi renuntat. E ceea ce n-am intalnit niciodata la o femeie, aceasta impresie de a te juca pasionat cu o pantera intaratata.

Matchevici answered, “I don’t wish to remain alive and be ashamed to look in a mirror, because I will see the face of a traitor. I cannot accept such a condition. I prefer to die.” The officer of the secret police shook Matchevici’s hand and said, “I congratulate you. I didn’t expect any other answer from you. But I would like to make another proposal. Some of the prisoners have become our informers. They claim to be Commu­nist and they are denouncing you. They play a double role. We have no confidence in them. We would like to know in what measure they are sincere. Toward you they are traitors who are doing you much harm, informing us about your words and deeds. I understand that you don’t want to betray your comrades. But give us information about those who oppose you so you will save your life!” Matchevici answered, as promptly as the first time, “I am a disciple of Christ and He has taught us to love even our enemies. The men who betray us do us much harm but I cannot reward evil with evil. I cannot give information even against them. I pity them. I pray for them. I don’t wish to have any connection with the Communists.” Matche­vici came back from the discussion with the political officer and died in the same cell I was in. I saw him die—he was praising God. Love conquered even the natural thirst for life.

Od onog časa kad ste me vi počeli mrziti, ja sam vas počeo ljubiti. (...) Sav moj život od onog časa bio je prazan, nikad mi srce nije u ljubavi zadrhtalo, nikad propatilo, nikad žena nije potresla moju dušu. (...) Svojim glasom koji mi je prodirao u dušu posijali ste u meni onu klicu iz koje je proklijala moja bezumna ljubav. Ljubio sam vas bez nade, bez cilja, divlje poput luđaka i nježno poput djeteta. Sva moja divlja ćud promijenila se u janje što leži do nogu svog gospodara i onda kad ga odgurne. A kad sam poslije govorio s vama, bio sam osoran i grub, a ipak, svaka moja gruba riječ milovala vas je tajno, svaki moj hladni pogled kriomice vas je cjelivao. Svaki moj divlji, sablažnjiv čin bio je krinka - da sakrijem svoju beznadnu ljubav. Vi ste se grozili od mene, smatrali me svojim zlotvorom, a pred vama je bio nesretnik koji nije želio ništa drugo nego da mu dopustite da vas spasi iz ruku progonitelja! Ali vi to niste osjetili, vi o tom niste razmišljali. Kako je velika i beskrajna bila moja ljubav, tako je velika i beskrajna bila vaša mržnja. Šutio sam i patio...Danas bih kleknuo i blagoslivljao sve te svoje boli, jer su mi donijele najveću sreću o kojoj se nikad nisam usudio pomišljati ni u snu.

Altfel spus; orice relatie de dragoste se intemeiaza pe niste conventii nescrise, pe care partenerii le stabilesc inconstient din primele saptamani. Traiesc amandoi ca intr-un vis, in acelasi timp, fara sa-si dea seama, redacteaza in amanuntime, ca niste jurnalisti intransigenti, clauzele contractului lor. O,amanti! fiti prudenti in aceste prime zile primejioase. Daca veti duce celuilalt micul dejun la pat, va trebui sa faceti asta mereu, de nu veti fi acuzati de indiferenta si tradare.

For Sufis, the primary zikr, or practice of divine remembrance, is La ilaha illa'Llah, which means in Arabic, "no god but God." Azar Kayvan taught his disciples to recite Nist hasti magar Yazdan, which means in Persian "no existence but God." (p. 93)

Imi timp ce toate gagicile se frecau de bancile din curtea scolii, eu ramasesem singura. Vin niste idioti la mine si ma intreaba "Dar tu de ce nu te freci? ia niste prezervative...". Asta explica de ce sunt eu atat de putin sociala acum. Ma multumesc cu cativa oameni normali.

Stiti ce fac cei care citesc ratingurile si numara cash-ul care curge din rating? Se uita la procente, la cifre, nu vad acolo nicio figura, nicio faptura, nu-ti stiu niciun vis, habar n-au cum arati, ce drama traiesti, ce grozav si tanar esti. Nu esti o fiinta, ci un numar si o categorie. Te incadrezi fortat la „18-49" sau la cei cu „venituri medii", la „urban" sau la „capi-tala". Nu existi ca individ, nu te descrie nimeni, nu te recomanda nimic. Esti o cifra. Din aceste cifre, unii primesc onoruri, altii numara banii... Din lipsa unor cifre mari, oamenii buni de televiziune, cu emisiuni destepte, pleaca acasa. Din prea multe cifre mari, facute din scandal de mahala, se instaureaza nenorocirea de a nu mai scapa de impostori.

O sectă, un soi de temniță fără gratii și fără lacăte, ceva care ți se lipea de piele, se insinua în tine, îți obținea consimțământul, și nu forțat, dar cu ușurare, cu entuziasm, cu impresia că ai găsit în sfârșit o familie, un scop, ceva solid, care nu se va toci, nici nu va dispărea, niste certitudini clare, simple...

...našao sam tekst o Josifu Brodskom, i tačan i precizan zapis i izveštaj sa suđenja, nakon što ga je KGB uhapsio, 1963. godine, pod optužbom da je njegov pogled na svet štetan po državu, kao i za parazitski život, jer ništa ne radi osim što piše užasnu poeziju, tako je pisalo: ... SUDIJA: Ko vas je imenovao pesnikom? Ko vas je postavio na rang pesnika? BRODSKI: Niko. Ko me je postavio na rang čoveka? SUDIJA: Da li ste studirali za to? BRODSKI: Da li sam studirao za šta? SUDIJA: Da budete pesnik. Niste nikad pokušali da završite fakultet gde se čovek priprema...gde se to studira... BRODSKI: Nisam mislio da je to stvar obrazovanja. SUDIJA: Kako to? BRODSKI: Mislio sam... Pa, mislio sam da to dolazi od Boga...

O, svetitelju! Tu sam vas i ceko! Zar bi vam ovo bio slucaj prvi da nesto svedocite lazno? Zar niste Boga, svet i sve sto svetom vrvi, sve sto coveku trepti u glavi i u krvi, definisali izvanredno snazno, drskoga cela, smelo, zaneseno? A kad biste valjano u sebe zagledali, morali biste priznati posteno da ste o svemu tome taman toliko znali koliko i o smrti gospodin-Svertlajnovoj.

Adesea se gindea la discursul rostit de Dubcek la posturile de radio dupa intoarcerea sa de la Moscova. Nu-si mai amintea nimic din spuselel lui, dar ii mai rasuna si acum in ureche vocea aceea tremuratoare. Se gindea la soarta lui : niste soldati straini l-au arestat in propria sa tara, pe el, seful unui stat suveran, l-au ridicat, l-au tinut sechestrat timp de patru zile, undeva in muntii Ucrainei, l-au facut sa inteleaga ca va fi impuscat, asa cum fusese impuscat, cu doisprezece ani in urma, precursorul sau maghiar Imre Nagy, apoi l-au transferat la Moscova, i s-a poruncit sa se imbaieze, sa se barbiereasca, sa se imbrace, sa-si puna cravata, l-au anuntat ca nu mai era destinat plutonului de executie, ca trebuia sa se considere in continuare seful statului, l-au asezat la o masa in fata cu Brejnev si l-au constrins sa negocieze.

Cum sa alaturi un suflet criminal unui suflet de martir? Daca doi oameni nu au aceleasi valori, nu pot convietui. Si, pentru cei limitati, pot avea aceleasi valori un crestin si un ateu… pentru ca valorile “morale” sunt ceva universal. La fel de bine, doi crestini, pot sa nu aiba aceleasi valori : unul simte si traieste credinta autentic, in interiorul sau, altul saruta niste moaste si atat, nu simte nimic, e pur si simplu nesimtit. Si atunci, nu sunt aceleasi valori…

Ujedinjeno Kraljevstvo je ono što čovek od davnina pokušava da dostigne i predstavio je to kroz razne priče, mitove i legende tokom istorije. I ova knjiga je priča o Ujedinjenom Kraljevstvu. Ako do sada niste pogodili, radi se o ujedinjavanju ovozemaljskog, materijalnog i onozemaljskog, duhovnog kraljevstva. A kako se to postiže? Postiže se prolaskom kroz lavirint psihe, za čega je potrebna hrabrost kakvu poseduju heroji poput Tezeja, a potrebna nam je i Arijadnina nit.

-Ja primitivac? Ja? - povikao sam - A vi što primate i zahtevate skupocene poklone, vi niste primitivci? Došli ste u Beograd sa čuke, iz vukojebine, bez kučeta i mačeta, i sad hoćete odjednom da nadomestite sve što niste imali čitavog života. Ali ne, vi ne tražite ono što smo mi, Beograđani, imali u svojim kućama: običan šal i običan viski. Ili, ne daj bože, vinjak ili domaću rakiju. Ne, vi sa čuke morate da nas nadmašite, pa tražite šal od kašmira i Čivas Regal star osamnaest godina. -Sestro, reagujte! – povikao je doktor. -A to što ste položili Hipokratovu zakletvu i pristali da radite za doktorsku platu, takva kakva je, to je bila samo fora, samo varka, samo zajebancija! – nisam se gasio - Samo zbunjujete ljude u tim belim mantilima. Ili ih skinite ili okačite natpis preko njih, da ljudi znaju: Mi tražimo pare i skupocene poklone, inače nećemo da vas operišemo! Ma, nećemo da vas pregledamo! Nećemo čak ni da vam se obratimo! Ni da vas pogledamo!

Takole je s tem, je rekla, ene ženske ste take, da zgledate cele boge pa take, da vas je treba zaščitit, čeprav v resnici niste. Druge pa zgledamo take, ko da vse obvladamo pa nobenega ne rabimo, potem se pa tipi zraven počutijo manjvredni. Tipi so že od pamtiveka isti, saj veš, palijo se na to, da so oni ta pametni pa ta močni, pa bog ne daj, da se jim samo zdi, da jih lahko kakšna ženska nadmudri. Takoj bodo spizdili stran pa si šli iskat kakšno, zraven katere bojo lahko carji.

Děti doslova nasávají vzorce našeho chování a učí se, jak budou nebo nebudou jednou podobné situace v životě řešit samy. A tak v podstatě „jen“ stačí, abychom se chovali tak, jak chceme, aby se chovaly naše děti. Abychom jim dávali dobrý příklad.

La Paris suntem precum ciupercile, crestem pe balustradele scarilor, prin incaperi intunecoase unde miroase a untura, unde oamenii fac tot timpul dragoste si apoi prajesc niste oua si pun discuri de Vivaldi, isi aprind tigarile si vorbesc ca Horacio si Gregorovios si Wong...iar afara e totul, ferestrele dau spre spatii libere si se incepe cu o vrabie sau o infiltratie, ploua tare mult pe-aici,Rocamadour, si totul rugineste, canalele, picioarele porumbeilor, firele de sarma cu care Horacio face sculpturi.

Zašto odbijati točno definirati problem kada nam to omogućuje da ga riješimo? Zato što definirati problem znači priznati da postoji. Zato što definirati problem znači dopustiti sebi da saznate što zapravo želite, od primjerice, prijatelja ili partnera - a onda kada to ne dobijete, bit ćete toga bolno svjesni i boljet će vas, vrlo jasno i određeno. Ali iz toga ćete nešto naučiti i ubuduće ćete moći iskoristiti to što naučite. Alternativa toj jednokratnoj oštroj boli jest tupa neprekidna bol beznađa, neodređena osjećaja neuspjeha i osjećaja da vrijeme, dragocjeno vrijeme, nepovratno prolazi. Zašto odbijati točno definirati? Zato što, dok odbijate definirati uspjeh (a samim time sebi onemogućujete da uspijete), istodobno odbijate definirati neuspjeh tako da ga ne ćete primijetiti kada ga iskusite i ne će vas boljeti. Ali to ne ide tako! Ne možete se tako lako prevariti - osim ako već niste prešli dalek put na toj stazi! Umjesto toga, stalno ćete biti razočarani u vlastitomu Biću, a s time dolaze i samoprijezir i sve veća mržnja prema svijetu koji sve to omogućuje (ili rastvara).

La 18.20, Cotter l-a contactat pe Hall si i-a spus ca Jan Arnold sunase din Christchurch si astepta sa i se faca legatura. - Imediat, a spus Rob.Am gura uscata. Vreau sa inghit niste zapada inainte sa vorbesc cu ea. A revenit putin mai tarziu si a spus incet, cu o voce sparta si foarte distorsionata: - Buna, draga mea. Sper ca esti in pat si ca ti-e cald. Ce faci? - Nu pot sa-ti spun cat ma gandesc la tine! a raspuns Arnold. Pari mult mai bine decat ma asteptam. Ti-e cald dragule? - Avand in vedere altitudinea si imprejurimile, mi-e destul de bine, a spus Hall, facand tot posibilul sa nu o ingrijoreze. - Cum iti sunt picioarele? - Nu mi-am dat jos bocancii ca sa ma uit, dar cred ca am niste degeraturi. - De-abia astept sa te fac bine dupa ce vii acasa, a spus Arnold. Sunt convinsa ca o sa fii salvat. Sa nu te simti singur. Iti trimit toate gandurile mele bune! - Te iubesc. Somn usor, draga mea. Te rog sa nu-ti faci prea multe griji, i-a spus Hall sotiei sale inainte sa inchida. Acestea au fost ultimele cuvinte pe care le-am auzit de la el. (ultima convorbire dintre Rob Hall si sotia sa)

Nu cunosteam cantecul, nu-l auzisem niciodata inainte si nu-l voi mai auzi niciodata. Imi amintesc doar ca era vorba de niste lamai sau portocali, nu mai stiu precis, si pentru mine asta-i un succes, c-am retinut ca era vorba de lamai, sau de portocali, caci din alte cantece pe care le-auzisem in viata mea, si-am auzit destule, caci este fizic imposibil s-ar zice, sa traiesti, chiar si asa cum traiam eu, fara sa auzi cantecele, exceptandu-i pe surzi, nu retinusem absolut nimic, niciun cuvant, nicio nota, sau atat de putine cuvinte, atat de putine note ca, ca ce, ca nimic, fraza asta a durat destul.

- Ja se osećam krivim zato što je neko bolestan. Ravik je ostao na stepenicama da stoji. - Ta niste valjda i vi već načeti? - Zar to nije svako? On se smeškao. - To zavisi od stepena promene. Oni koji najbolje umeju da potiskuju, ti su najugroženiji. Ko sve ispljune, nema čega mnogo da se plaši. - To ću da zapamtim - rekao sam. - Šta je s Beti? -Moramo je otvoriti. Pre toga se ne može mnogo reći. - Jeste li svršili sa svim ispitivanjima? - Da. - Hoćete li vi operisati Beti? - Da. - Do viđenja, Ravik. - Ja se sada zovem Rezenburg. Moje stvarno ime. - A ja još uvek Ros. Ne moje stvarno ime. On se smejao i brzo otišao.

„Hoće li doći do nacističkog puča ili do komunističke revolucije?” Bernard se nasmija: „Vidim da niste izgubili ništa od svog entuzijazma! Volio bih samo kad bi ovo pitanje meni izgledalo toliko značajno kao vama ... Jer bi to bio znak nečega zdravog u mome karakteru ... Danas je red da čovjeka te stvari interesuju; svjestan sam toga. To je normalno. To je zdravo ... A zato što mi se sve čini pomalo nestvarno, pomalo — nemojte se uvrijediti Kristofe — trivijalno, znam da gubim kontakt sa egzistencijom. Naravno, to je loše ... Čovjek treba da sačuva smisao za proporcije ... A onda imam neprijatan osjećaj, kao u snu, da i ja ne postojim.

Matchevici answered, “I don’t wish to remain alive and be ashamed to look in a mirror, because I will see the face of a traitor. I cannot accept such a condition. I prefer to die.” The officer of the secret police shook Matchevici’s hand and said, “I congratulate you. I didn’t expect any other answer from you. But I would like to make another proposal. Some of the prisoners have become our informers. They claim to be Commu­nist and they are denouncing you. They play a double role. We have no confidence in them. We would like to know in what measure they are sincere. Toward you they are traitors who are doing you much harm, informing us about your words and deeds. I understand that you don’t want to betray your comrades. But give us information about those who oppose you so you will save your life!” Matchevici answered, as promptly as the first time, “I am a disciple of Christ and He has taught us to love even our enemies. The men who betray us do us much harm but I cannot reward evil with evil. I cannot give information even against them. I pity them. I pray for them. I don’t wish to have any connection with the Communists.” Matche­vici came back from the discussion with the political officer and died in the same cell I was in. I saw him die—he was praising God. Love

Singurul lucru de care sunt mandru ca l-am descoperit foarte devreme, inainte de douazeci si unu de ani, e ca nu trebuie sa procreezi.De aici mi se trage groaza de casatorie, de familie si de toate conventiile sociale.E o crima sa-ti transmiti tarele unei progenituri, silind-o astfel sa treaca prin aceleadi suferinte ca tine, printr-un calvar poate si mai cumplit decat al tau. Sa dau viata unei fiinte care sa-mi mosteneasca nefericirile si bolile-asta n-am putut s-o accept niciodata.Parintii sunt cu totii niste iresponsabili sau niste asasini.Doar brutele ar trebui sa procreeze.Mila te opreste sa devii "genitor".Cuvantul cel mai atroce din cate cunosc.

In Europa, intre 1911 si 1913, s-au produs doua miscari disidente ale psihanalizei, miscari inaugurate de persoane care pana atunci jucasera un rol de baza in tanara stiinta: Alfred si C. G. Jung. Aceste miscari pareau foarte periculoase si castigasera repede un mare numar de partizani. Ele nu trebuiau, totusi, prin forta lor, sa fie resimtite ca niste socuri furnizate psihanalizei, chiar daca nu se mai nega materialul faptic, ci permiteau, ceea ce era ademenitor, eliberarea de rezultate. Jung a incercat o transpunere a faptelor analitice intr-un mod abstract, impersonal, fara sa tina cont de istoria individului, modalitate prin care el spera sa indeparteze recunoasterea sexualitatii infantile si a complexului lui Oedip, ca si necesitatea de a analiza copilaria. Adler parea sa se indeparteze si mai mult de psihanaliza, respingand total importanta sexualitatii. Critica a fost ingaduitoare cu cele doua miscari (pentru cei doi «eretici»), eu neputand sa obtin mai mult decat sa-i fac pe Adler si pe Jung sa renunte sa-si numeasca doctrinele «psihanaliza». Se poate astazi constata, la capatul a zece ani, ca cele doua tentative au trecut pe langa psihanaliza fara sa o atinga. Este suficient sa spun ca in fata celor care m-au parasit ca Jung, Adler, Stekel sau alti cativa, se gaseste un mare numar de cercetatori ca Abraham, Eitingon, Ferenczi, Rank, Jones, Brill, Sachs, pastorul Pfister, van Emden, Reik, care de aproape 15 ani mi-au ramas fideli colaboratori, de majoritatea legandu-ma o prietenie pe care nimic n-a tulburat-o. N-am numit aici decat pe cei mai vechi dintre elevii mei, cei care si-au facut deja un nume in literatura psihanalitica; amintirea altor nume nu implica mai putin respect, si tocmai printre cei tineri si printre cei care au venit la mine mai tarziu se gasesc talente care ne dau mari sperante. Dar trebuie sa spun in avantajul meu ca un om dominat de intoleranta si de aroganta perfectiunii nu s-ar fi putut inconjura de o astfel de legiune de personalitati cu o inteligenta superioara, mai ales cand nu are sa le ofere atractii de ordin practic.

Cand eram student la medicina, mancam sandwich langa cadavre. Aveam o indiferenta fata de acele cadavre, de parca as fi stat langa niste obiecte, erau formolizate, nu mai aveau niciun miros, si stateam langa ele ca langa niste papusi. Consecinta launtrica era cinismul, lipsa oricarei vibratii spirituale. Si mult mai dura a fost experienta autopsiei pe cadavre neformolizate, neconservate. Orice om cand il deschizi si-si dezvaluie viscerele, pute intr-un mod ingrozitor, pe dinauntru suntem o mizerie, suntem o cloaca, ei socul pe care-l traieste un tanar cand vede o fata de 25 de ani inecata pe care trebuie s-o diseci ca sa vezi de ce-a murit, sa vezi cata apa are acolo in plamani, socul acela duce ori spre cinism, ori spre un salt spiritual, dar de obicei spre cinism.

Kada svako u vrijeme akšama postavi sto i svijeće za večeru Ja sanjam o svom Voljenom Zamisljajući u tugi i jadu njegovu sliku Abdest uzimam sa suzama i stoga ce moj namaz biti poput žeravice A vrata džamije će se zapaliti na zvuk mog ezana I ako učeni želite biti spavajte i dalje Ja razum svoj sam odbacio Ako već niste potpuno goli ogrnite se haljom vase slatkorječivosti i nastavite spavati Oni koji sada tragaju za vidjenjem umiru sretni i nasmijeseni u središtu tog istog vidjenja Oni koji su u potrazi za sticanjem Muhamedovih as vrlina umiru poput Omera i Ebu Bekra. Daleka je od njih smrt i poništenje. I ti se taodjer prijatelju moj moraš pomiješati, budući da su i zemlja i nebo pomiješani, baš za tebe i mene. Budi kao sećerna trska slatka a tiha, ne miješa se sa gorkim riječima.

Cine ma va lecui de cumplitul meu "Bildungstrieb"? Pe cine sa fac vinovat de pasiunea mea pentru "carti",de a acumula,de a sti,de a strange nimicuri despre orice?Prefer,pentru comoditate,sa pun aceste cusururi pe seama originilor mele:iesit dintr-un popor pentru care analfabetismul era realitatea dominanta,nu sunt oare,prin curiozitatea mea insatiabila,un fenomen de reactie? Sau,mai curand,nu trebuie sa platesc pentru toti strabunii mei in ochii carora exista o singura carte,cea numita de ei cartea,adica Biblia? E in acelasi timp placut si umilitor sa ma gandesc ca in urma cu cateva generatii ai mei erau niste salbatici,niste bastinasi.Juridic vorbind,erau niste sclavi,obligati sa nu stie nimic;eu insa ma simt obligat za stiu totul:de aceea citesc orice,pana-ntr-acolo ca nu mai am timp pentru propriile mele elucubratii.Le neglijez ca sa vad ce au spus ceilalti.Consumul de carti nu este egalat la mine decat de consumul de alimente: intr-adevar,mi-e foame permanent si nimic nu ma satura-nici cand mananc,nici cand citesc.Bulimia si abulia merg mana-n mana.Trebuie sa devor ca sa simt ca exist,ca sa fiu.Imi amintesc ca in copilarie,uneori,mi se intampla sa mananc singur cat toata familia.Asadar o veche nevoie de a ma linisti prin hrana,de a gasi certitudini printr-un act bestial,de a scapa prin ceva precis,animalic,de ezitarile,de vagul si indecizia in care traiesc.Cand vad un caine sau un porc repezindu-se la mancare,il inteleg ca pe un frate.Si cand ma gandesc ca de luni de zile lecturile mele au drept tema principala renuntarea si ca,dintre toate cartile,le prefer pe cele de filozofie hindusa. Cartile pe care le citesc cu cel mai mare interes trateaza despre mistica si despre dietetica.Sa fie vreun raport intre ele? Neindoielnic,in masura in care mistica implica asceza-aceasta nefiind in esenta decat o chestiune de regim.

Cred ca deja am scris in notele mele despre faptul ca iubirea se aseamana izbitor cu o tortura sau cu o operatie chirurgicala. Aceasta idee poate fi insa dezvoltata la modul cel mai chinuitor. Chiar daca cei doi amanti ar fi foarte indragostiti si plini de dorinte unul fata de celalalt, unul din ei va fi intotdeauna mai calm sau mai putin posedat decat celalalt. El - sau ea - este operatorul, sau calaul; celalalt, subiectul, victima. Auziti aceste suspine, preludiu al unei tragedii a dezonoarei, gemetele, strigatele, horcaiturile? Cine nu le-a proferat, cine nu le-a extorcat fara putinta de a se impotrivi? Si ce gasiti mai rau in supliciul profesat de niste tortionari meticulosi? Ochii acestia de somnambul, dati peste cap, membrele ale caror muschi tresar cu putere si se incordeaza, ca si cum ar fi actionati de o pila galvanica, betia, delirul, opiumul, in consecintele lor cele mai violente,nu va vor oferi, cu siguranta, exemple atat de curioase, atat de inspaimanatatoare. Si chipul omului, pe care Ovidiu il credea alcatuit pentru a oglindi astrele, iata-l nemairostind decat expresia unei ferocitati nebunesti ori destinzandu-se intr-un soi de moarte. Fiindca, desigur, as crede ca fac un sacrilegiu folosind extaz pentru acest soi de descompunere. -Infricosator joc, in care trebuie ca unul dintre jucatori sa-si piarda controlul de sine ! Odata, in fata mea, s-a pus intrebarea : in ce consta placerea cea mai mare a dragostei? Cineva a raspuns cu naturalete : in a primi; iar un altul : in a se datui. Primul spuse: placere orgolioasa! Iar al doilea: voluptate a umilintei! Toti acesti obsceni vorbeau ca din Imitatio Christi. In fine, s-a gasit un isolent utopist care a spus ca cea mai mare placere a dragostei este aceea de a forma cetateni pentru patrie. Eu spun ca unica, suprema voluptate, in iubire, sta in certitudinea de a face răul. Iar barbatul si femeia stiu asta din nastere ca intreaga voluptate se gaseste in rău.

cele 3 secole diferitele lor tipuri de sensibilitate se exprima cel mai bine astfel: aristocratismul: Descartes, domnia ratiunii, marturie despre suveranitatea vointei. feminismul: Rousseau, domnia sentimentului, marturie despre suveranitatea simturilor, minciuna. animalismul: Schopenhauer, domnia dorintei, marturie despre suveranitatea animalitatii. mai cinstit, dar sumbru. secolul 17 e aristocratic, ordonator, trufas fata de animalic, sever fata de inima, "incomod", chiar lipsit de sentiment, negermanic, retinut fata de burlesc si naturalete, inclinat spre generalizare si cu aere de suveranitate fata de trecut, deoarece este increzator in sine. in mare masura si animal de prada, multa deprindere ascetica pt a putea ramane stapan. secolul tariei de vointa dar si al pasiunii puternice. secolul 18 e dominat de femeie, visator, inteligent, cam plat, avand totusi un anumit spirit la dispozitia dorintelor sale, a inimii, libertin in delectarea cu cele spirituale, subminand orice gen de autoritate. ametit, voios, limpede, uman, fals fata de sine, o mare canalie au fond, sociabil. secolul 19 e mai animalic, mai subteran, mai urat, mai realist, mai badaran si tocmai de aceea considerat "mai bun" "mai cinstit" mai smerit in fata "realitatii", mai autentic. dar slab in vointa, dar trist si sumbru, pofticios dar fatalist. nu se teme si nici nu stimeaza ratiunea sau inima. adanc convins de dominatia poftelor [Schopenhauer vorbea de "vointa" dar nimic nu e mai caracteristic pt filozofia sa, decat ca ii lipseste tocmai vointa per se]. pana si morala e redusa la un singur instinct ["mila"]. faptul ca stiinta devenit intr'un asemenea grad suverana arata ca secolul 19 s'a eliberat de dominatia idealurilor. abia o anumita lipsa de pretentii in felul nostru de a dori ne face posibila starea de curiozitate si rigoare stiintifica - aceasta stranie virtute care ne apartine. secolul 19 cauta instinctiv teorii cu ajutorul carora isi simte justificata subordonarea fatalista fata de real. suntem niste oameni care se autodesfiinteaza.

in momentul acela il preocupau cateva carti in care niste tineri deosebit de abili isi imaginau ca inalta, piatra cu piatra, o noua cultura, furand, intr'un limbaj catifelat, placut auzului, tot felul de odoare, frumoase si usor de transportat, cand de la Ruskin cand de la Nietzsche. cartile astea erau mult mai agreabile decat cele de Ruskin si Nietzsche, aveau un farmec cochet, generos in nuante fine, si o stralucire nobila, matasoasa. si unde miza era insemnata si impunea autoritate si pasiune, erau citati Dante si Zarathustra. de aceea avea si Homburger fruntea innegurata, privirea ostenita, ca si cum ar fi strabatut spatii imense, iar pasul ii era agitat si inegal. simtea ca lumea obisnuita, searbada, care'l inconjura, era luata cu asalt, si ca venise vremea sa treaca de partea profetilor si a celor care aduceau noua mantuire. atunci frumusetea si spiritul ar inunda lumea si orice pas in ea ar musti de poezie si intelepciune. de data asta, contrar obiceiului, domnul Homburger s'a trezit dimineata inaintea tuturor. vioi nu era. il durea capul de la cititul indelungat la lumina lampii. cand, in sfarsit, stinsese lumina, patul era deja prea incalzit si ravasit ca sa'i fie prielnic somnul si acum se scula stors de puteri, infrigurat, cu privirile sterse. simtea mai limpede ca oricand necesitatea unei renasteri, dar in clipa aceea nu avea nici un chef sa'si continue studiul. apoi a simtit un fel de gol launtric si a'nceput sa chibzuiasca daca nu cumva se va servi in curand cafeaua.

Marie-Laure isi imagineaza undele electromagnetice intrand si iesind din aparatul lui Michel, arcuindu-se in jurul lor, asa cum descria Etienne, doar ca acum sunt de o mie de ori mai multe unde care strabat aerul in toate directiile decât pe vremea lui - sau poate de un milion de ori mai multe. Torente de mesaje scurte, oceane de conversatii pe mobil, de programe de televiziune, de e-mailuri, retele vaste de fibra si cabluri impletite deasupra si dedesubtul orasului, traversand cladiri, arcuindu-se intre transmitatoare din tuneluri de metrou, intre antene de pe cladiri, reclame la Carrefour, Evian si pateuri semipreparate scaparand in spatiu, apoi revenind pe pamant [...]zburand nevazute peste Ardeni, peste Rin, peste Belgia si Danemarca, peste peisajele pline de cicatrici si mereu in schimbare pe care le numim natiuni. Si chiar atat de greu de crezut ca sufletele umbla pe aceleasi cai? Ca tatal ei, Etienne, Madame Manec si baiatul neamt pe nume Werner Pfennig iau cerul cu asalt in stoluri precum egretele, precum randunelele-de-mare, precum graurii? Ca niste uriase navete pline cu suflete zboara de colo-colo, ba chiar se si aud, chiar daca slab, daca deschizi bine urechile? Zboara peste hornuri, trec peste trotuare, iti strapung haina, bluza, osul pieptului si plamanii, iesind prin partea cealaltă, aerul ca o biblioteca in care reverbereaza inca ecoul tuturor vietilor traite vreodata, al fiecarei fraze rostite, al fiecarui cuvant transmis. [...] Renastem in iarba. In flori. In cantece.

– Je li istina da ste zaista poludeli Ferdinande? – upita me ona jednog četvrtka- – Poludeo sam! – priznadoh. – Onda će vas ovde lečiti? – Strah se ne leči, Lola. – Znači, toliko vas je strah? – I više od toga, Lola, toliko me je strah da čak i da umrem svojom prirodnom smrću, kasnije, nikako ne dam da me spale! Hteo bih da me spuste u zemlju, da istrulim na groblju, mirno, spreman možda da oživim... Ko to zna? A ako me spale, Lola, razumete li, sa mnom je gotovo, konačno gotovo... Kostur, uprkos svemu, još liči na čoveka... Ipak može lakše da oživi od pepela... Pepeo znači kraj... Šta kažete na to? ... I onda, razume se, rat... – O, pa vi ste zaista poslednja kukavica, Ferdinande. Odvratni ste, kao pacov... – Da, poslednja kukavica, Lola, odbijam rat i sve što uz to ide... Ne kažem da žalim zbog rata... Ja se s njim ne mirim... Ja zbog rata ne lijem suze... Ja ga načisto odbacujem sa svim ljudima u njemu, ništa neću da imam ni s njima ni s njim. Čak i da je njih devet stotina devedeset pet miliona tamo, a ja ovamo sam, ipak oni nisu u pravu, Lola, a ja jesam, jer ja jedini znam šta hoću: neću više da umirem. – Ali, Ferdinande, nije moguće odbiti odlazak u rat! Samo ludaci i kukavice odbijaju da ratuju kad im je domovina u opasnosti. – Onda živeli ludaci i kukavice! Ili tačnije, neka prežive ludaci i kukavice. Pamtite li, Lila, bar jedno ime vojnika iz Stogodišnjeg rata?... Jeste li ikad potražili samo jedno od njihovih imena?... Niste, zar ne?... Nikad se niste potrudili da saznate! Za vas su oni isto toliko bezimeni, nevažni i neznani koliko i posledni atom ovog pritiskivača za hartiju tu, pred nama, koliko i vaše govno od jutros... Eto vidite, Lola, da su poginuli bez razloga! Bez ikakvog razloga, budale jedne! To ja vama kažem. I dokazao sam. Jedino je život važan! Za deset hiljada godina, možemo da se kladimo, ovaj rat, koji nama uzgleda toliko značajan, biće potpuno zaboravljen... Možda će se još jedva tuce naučnika prepirati tu i tamo oko datuma glavnih pokolja po kojima se proslavio... To je sve što ljudi umeju da pamte jedni o drugima u razmaku od nekoliko vekova, nekoliko godina, nekoliko časova... Ja u budućnost ne verujem, Lola...

Am ranit si am fost ranit, Apoi am vrut sa invat si am invatat ca asta nu se termina niciodata daca vrei sa fii om." "...ce-i care-si ascund adevarata natura risca sa uite de ea si sfarsesc prin a fi altcineva." " - Ti-e dor de trecut? - Da. - De ce? - Trecutul e sigur. Acolo nu mi se mai poate intampla nimic. - Eu iubesc prezentul. - De ce? - E imprevizibil. - Vezi? Suntem diferiti... Ce iubesti la mine? - Tot ce nu pot fi eu..." " - Pai si...iertati-ma.. din ce traiti? - Am copii, - Ah.. Misto. Pai si cu ce v-ati ocupat? Ce meserie aveati? - M-am ocupat cu fericirea." "Mama ta este aici si acolo. Mama ta este viata si inainte de viata." "Copiii sunt mai aproape de Dumnezeu, pentru ca ei nu se indoiesc. Indoiala vine cu varsta. ...Oare unde ne pierdem harul? Unde se rupe firul care, odata intrerupt naste indoiala? Sunt multe raspunsuri, stiu. Prea multe corecte, niciunul adevarat." "Nu alergati dupa bani cu orice pret. Banii trebuie sa va fie doar mijloc, nu scop. Scopul vostru trebuie sa fie cunoasterea. Cu cat veti sti mai multe, cu atat veti fi mai inalti. Orice carte citita, orice lectie invatata se va aseza sub voi si va va ridica deasupra celorlalti. Veti domina cu mintea. Nu e nimic mai frumos decat asta." "Poate ca iubirea e atunci cand, dupa ce ai stins lumina la baie si ti-ai vazut ochii obositi in oglinda, alti ochi ii privesc pe ai tai de undeva din intunericul apropiat. Si esti impacat cu asta si nu mai tanjesti dupa nimic altceva." "Intelegerea nevoilor reale ale persoanei iubite, asta este pariul unei relatii. Sa mergi adanc in sufletul celui langa care traiesti si sa nu transformi o relatie intr-o mecanica a sabloanelor..." "Iubirea incepe cu intrebari simple pe care le rostim si sfarseste cu intrebari la fel de simple pe care nu le punem niciodata." " - Da' de ce nu-si spun nimic? Stau asa lipiti si-si amesteca mainile... - Sunt la inceput, astia doi. Abia s-au cunoscut. N-au curaj sa-si spuna lucruri si lasa mainile sa vorbeasca pentru ei." "Cel mai frumos lucru al dumnezeirii este ca Dumnezeu se afla si in sufletele celor care il contesta, fara ca acestia sa i se poata opune." "Ati vazut filmele alea in care oamenii, ca sa se razbune, mai trag niste gloante in cadavrul dusmanului lor, desi stiu ca acesta e mort? Ei bine, oricate gloante ai descarca in cadavrul unei iubiri pierdute, n-o sa-ti potolesti setea..." "Esti singur in vartejul suferintei tale si daca vrei sa iesi trebuie sa tragi aer in piept si sa te scufunzi pana se sfarseste. Mai degraba iubeste-o pana cand iubirea ti se face apa si se scurge prin toti porii. Iubeste-o in absenta. Va fi ca si cum te-ai arunca de nebun intr-un zid. De sute, de mii de ori. Neclintit, zidul iti va rupe oasele, pielea ti-o vei zdreli, iti vei sfasia hainele pana cand te vei fi prelins in praful de la poalele lui. Un somn lung te va cuprinde, apoi te vei trezi ca dupa un cosmar pe care vei incerca sa-l rememorezi. Soarele diminetii nu-ti va da timp si vei uita. Cu fiecare zi care va trece, vei mai fi uitat putin cate putin... Vindeca-te singur. E tot ce poti face pentru tine.

Kushtim Mëngjezi erdh, dhe hapi i tij i lehtë Ma ngriti gjumin që më kish në gji, Unë ika malit nga kasoll’ e qetë, Duke u endur me një shpirt të ri; Ma mbushe zemrën me dëfrim e jetë Lulja e vesuar gjithë njomështi; Një dritë hareje befas niste e ndrinte Përtërinte botën që të më përtërinte. Dhe si po ngjitesha nga lumi i dëlirë Pluskonte larg një mjegull pa pushim. Ajo më futi në një mugëtirë, Ma vrenjti rretheqark vështrimin tim; S’do ta shijoja pamjen aq me hirë, Ngaqë u mblodh një muzg, një turbullim; Pastaj prej resh u gjenda si i sulmuar, I vetëm e mes territ i mbuluar. Menj’herë dielli u duk të depërtojë, Në mjegull u ndërpa një qartësi. Këtej zu muzgu tatëpjetë të shkojë; Andej të ngjitë pyll e lartësi. Si desh ky syri im që ta vështrojë, Pas territ diellin, më me bukuri! Luftë e tejdukshme s’kishte përfunduar, Erdh një shkëlqim, dhe mbeta i verbuar. Nuk ta them emrin. Shumëkush mbi tokë Ta thotë shpesh, të quan si të tij, Sikush për shenjë ty të ka në kokë, Po drita jote i sjell vështirësi. Ah, kur gaboja, kisha shumë shokë, Sot që të njoh, jetoj krejt në vetmi; Se lumturinë e ndiej vetëm fare, S’ia shfaq asnjërit dritën magjistare. Ajo po qeshte, e tha: - Tani kupton Pse ta zbulova aq pak këtë pëlhurë! Sapo shikon që rëndë më s’gabon, Sapo më s’je çunak ti, si moskurrë, Dhe nuk përmbush detyrën posi burrë! Sa shquhesh ti ngado për ndonjë vlerë? Kupto, jeto në paqe me të tjerë! Më fal, bërtita, s’kisha keqmendim; T’i hap se koti sytë e mi përherë? Vullnet gazmor jeton në gjakun tim, E njoh dhuratën tënde plot me vlerë! Të tjerët do t’i mbush me atë bekim; Më s’do ta fsheh talentin asnjëherë! Kërkova rrugën aq me dashuri, Dhe mos t’ua them vëllezërve të mi? Dhe siç po flisja, qenia e mrekulluar Më pas me zemër dhe me mëshirim; Në sytë e saj sakaq para lexuar Çfarë kisha bërë drejt e çfarë gabim. Më qeshi, e ndjeva veten të shëruar, Për gaz të ri m’u ngrit mendimi im; Tani, pra, mundja, me besim pa anë, T’i qasesha, ta shihja më nga pranë. Ajo e zgjati dorën që ta kapë Të lehtë si dhe pahun avullor; Dhe duk’e prekur fillmëndafshtën napë Kjo shkriu, u zhduk rrethimi mjegullor. E shtija syrin mbi luginë prapë, Mund ta sodisja qiellin madhështor; Asaj i derdhej cipa m’e kulluar Rreth shtatit t’hijshëm duke valëzuar. - Të njoh, ta di çdo dobësi të kotë, T’i di të mirat që ti ke gjithnjë, - Më tha kështu, përjetë e ndiej si thotë, - Pra, merr ç’të taksa prej qëkuri: asgjë Nuk i mungon të lumturit në botë, Që merr këtë dhuratë që u përbë Me muzg mëngjesi e diell qartësie: Prej së vërtetës - cipë poezie. Kur ti dhe miqtë ndieni zagushi Në mes të ditës, hidheni në erë! Sakaq ju mvesh me ledha një freski, Një afsh e duf prej lulesh plot me erë, Pushon t’ju shqetësojë dheu i zi, Si shtrat i butë bëhet varri i mjerë, Qetohet vala e jetës së tërbuar Dhe dita e nara ndritin pa pushuar. Pra, eni shokë, kur duke rënduar Ngarkesë e jetës shumë ju mundon, Kur udhën tuaj fati i mrekulluar Me lule e pemë t’arta jua bekon, Drejt ditës s’ardhme shkojmë të bashkaur! Ajo në jetën vjen na lumturon Dhe nipërve, kur t’ikim përgjithmonë, Iu bëftë gaz kjo dashuria jonë! E përktheu: L. Poradeci (nga: J.V. Gëte, Vepra të zgjedhura 3 - Poezi, Botimet Rilindja, 1989)

Cartile? Niste ambrozii zeesti, sampanizate de sensibilitatea generatiilor, printre care destule romane. Traim in nouri! Din toate literaturile lumii, citim carti-farduri, carti-stupefiante, carti-de-scarpinat, carti-de-dormit, carti-de-evadare-din-realitate, carti betive sau carti rautacioase, cum sint toate fiintele care n-au baut decat apa! Cu banii de la tata si cu romantismul de la silozul literar, iata-ne principese!

Stia o multime de lucruri fermecatoare si nefolositoare. Ii spuneam uneori: - Tu n-ai trait, dar in schimb ai invatat!... Erneste imi raspundea cu sinceritate: - Poate! Cartea e mai ieftina decat viata!... Trimiti tanarul la viata, dar el rusinat se duce la carte, fiindca n-are bani, n-are mijloace de cunoastere... Usor ne vine sa ironizam pe tinerii scriitori si artisti care n-au cunoscut viata!...E o povata de om satul si ghiftuit. Multi ajung carturari de seama, numai fiindca le-au lipsit mijloacele necesare sa traiasca. Numara-ti pe degete numele savantilor ce-ti vin acum in minte, si aminteste-ti ce naivi au fost, pana la anii batranetii! Niste sori carbonizati ai bibliotecii, niste periferici ai vietii...

Natura este democrata! Face trandafiri din maracini, si face maracini din trandafiri...Laboratorul dumneavoastra nu poate nimic! Numai natura poate! Va maritati cu Socrate, cu Goethe, cu Einstein, ca sa umpleti lumea cu astefel de genii, si va pomeniti ca din acesti oameni mari lastaresc niste functionari stupizi! Dupa un om genial, natura se odihneste mii de ani.

„Bat Parisul in lung si-n lat de jumatate de secol, astfel ca fiecare cartier imi evoca anumite lucruri, anumite intalniri, adesea ramase fara viitor. In memoria mea totul se amesteca: locurile si persoanele, amintirile intime, lecturile. Nu prefer anumite zone, ci pur si simplu uneori am ciudata senzatie ca as putea sa dau peste niste oameni pe care i-am vazut cu decenii in urma, impietriti si ramasi la varsta si infatisarea de atunci, asa cum se suprapun spatiile-timpuri in unele romane SF.

308. HEJ POVORKO HADŽIJA! Hej povorko hadžija! Da li vi znate da ste ostavili za sobom jedno srce koje kuca poput srca vašeg, spriječila ga je bolest da ide s vama, i goni ga ljubav da ide za vama, pa nećete nijednu dolinu preći niti brdo prevaliti niti obred hadža obaviti a da ono ne bude s vama. Ali, to srce je sputano Allahovim, dž.š., užadima, stoga ga spominjite kao što on vas spominje, ne bi li mu se Allah, dž.š., smilovao kao što se vama smilovao, i učite dove za njega kao što i za sebe dove učite, jer je dova vjernika za brata njegovog u vjeri u njegovoj odsutnosti primljena i kabul, kao što je to kazao vaš poslanik, Muhammed, s.a.v.s. I za njega oči vaše uljepšajte surmom, time što će te gledati zemlju kojom je hodio Voljeni, s.a.v.s., i zemlju iz koje svjedost izbija, zemlju na kojoj se vodila prva pobjednička bitka muslimana, jer će to ojačati iman njegov i iman vaš, i preporoditi i učvrstiti odlučnost njegovu i ,bdlučnost vašu. A kada se budete okačili o zastor Kabe, plačite za njega kao što plačete za sebe, jer vi niste preči plača od njega niti on manje treba milosti Allahove, dž.š., od vas.

Trideset i četiri godine, kažes, Andro. A ne kažes - trideset i četiri godine na muci. Celog veka - štrajkovi, otpuštanja, zatvori. Nikad nisam mogla da budem sigurna da ću sutra imati nesto da vam skuvam da jedete. A koliko sam tek za vreme rata izdrhtala. Jedan ludak se uhvatio sa devojkama i boksom, druga dva ludaka s politikom: objasni im nešto. Niste hteli da mi pomognete, eto.

Închipuiti-va dobitoacele acelea umane îmbibate de alcool, naucite de vin, carora li se va da dreptul de a bea fara masura, în acelasi timp în care li se va da libertatea. Noi nu putem îngadui ca ai nostri sa decada pâna la o asemenea treapta. Popoarele crestine sunt îndobitocite de bautura. Tineretea le este irosita si înjosita de studiile clasice complet inutile si de desfrânarea precoce la care iau impus agentii nostri: profesorii, oamenii de serviciu, guvernantele din casele bogate, apoi însasi negustorii nostri si chiar femeile noastre din localurile de petrecere ale crestinilor. În rândul acestora din urma eu numar si pe asa zisele "femei din lumea buna", care la rândul lor imita de buna voie, ca niste maimute, luxul si desfrânarea celor dintâi.

Atunci când popoarele considerau persoanele domnitoare ca o întruchipare a Vointei Dumnezeiesti, ele se supuneau fara murmur absolutismului regilor, dar din ziua în care leam picurat în suflet gândul propriilor lor drepturi au considerat persoanele domnitoare ca pe niste simpli muritori de rând. Ungerea Sfânta na mai împodobit capul regilor, deoarece iam luat poporului credinta în Dumnezeu; autoritatea a fost târâta în strada, adica întrun loc de proprietate publica, iar noi am pus astfel îndata mâna pe ea.

Nu vedeți sufletul? Într-o zi o să-l vedeți. Nici ochii mei nu vad totdeauna sufletul. Este acea lumina nemuritoare care apare în forma de aura pe capetele sfinților in biserici. Asta li se vede sfinților in picturile murale bisericești: sufletul. Am auzit ca unii considera sufletul un fel de fórmula chimica. Probabil ca are si el o formula chimica. Dar taina ei n-o știe nimeni. Se pare ca si Dumnezeu a uitat-o.  Si de aia, noi oamenii, in ciuda tuturor greșelilor noastre,  supraviețuim. Insa noi nu suntem, sufletește, numai niste formule chimice

Imi imaginez, dragul meu, incepu el cu un zambet ingandurat, ca batalia s-a incheiat si lupta s-a potolit. Dupa blesteme, bulgari de noroi si fluieraturi, a venit acalmia si oamenii au ramas SINGURI, cum au dorit; mareata idee de altadata i-a parasit; marele izvor de putere, care ii adapase pana azi, se STINGEA ca un grandios soare chemator, dar aceasta era de-acum parca ultima zi a omenirii. Si deodata oamenii au inteles ca au ramas absolut singuri si au simtit cu totii deodata o imensa singuratate de orfani. Dragul meu baiat, nu am putut niciodata sa mi-i imaginez pe oameni nerecunoscatori si prostiti. Ramasi orfani, oamenii ar incepe imediat sa se stranga unii in altii cat mai tare si mai plini de iubire; s-ar prinde de maini, intelegand ca de-acum doar ei sunt totul unul pentru altul. Ar disparea mareata idee a nemuririi si ei ar fi nevoiti s-o inlocuiasca cu ceva; si tot marele surplus de iubire, pe care altadata il aveau pentru Cel care era chiar nemurirea, toti si l-ar rasfrange asupra naturii, asupra lumii, a oamenilor, a fiecarui firicel de iarba. Atunci ei ar indragi irezistibil pamantul si viata, in masura in care si-ar da treptat seama ca sunt trecatori si au un sfarsit, iar iubirea lor ar fi deosebita, alta decat cea de dinainte. Ar incepe sa observe si ar descoperi in natura fenomene si taine pe care nici nu le banuiau mai inainte, caci ar privi natura cu alti ochi, cu ochii indragostitului care isi priveste iubita. S-ar trezi si s-ar grabi sa se sarute, zorindu-se sa iubeasca, stiind ca zilele sunt scurte, ca asta este tot ceea ce le mai ramane. Ar lucra unii pentru altii si fiecare si-ar da tuturor tot ceea ce are si prin asta ar fi fericit. Orice copil ar sti si ar simti ca fiecare om de pe pamant ii este ca un tata si ca o mama. 'Chiar daca maine va fi ultima mea zi, s-ar gandi fiecare, privind soarele care apune, chiar daca eu am sa mor, vor ramane toti ceilalti, iar dupa dansii vor ramane copiii lor' si acest gand, ca ei vor ramane tot asa, iubindu-se si tremurand unul pentru altul, ar inlocui gandul ca se vor intalni pe lumea cealalta. O, s-ar grabi sa iubeasca, pentru a stinge marea tristete din inimile lor. Ar fi mandri si curajosi pentru ei insisi, dar ar deveni sfiosi unii pentru altii; fiecare ar tremura pentru viata si fericirea fiecaruia. Ar deveni gingasi unii fata de altii si nu s-ar rusina de aceasta, ca acum, si s-ar alinta ca niste copii. Intalnindu-se, s-ar uita unii la altii cu o privire profunda si plina de intelegere, iar in privirea lor ar fi iubire si tristete...

Počela sam da sanjam kako joj telefoniram; telefon je postao Milena, a Milena telefon. Milena s prijemnikom i rupicama prljavozelene boje; i kada sam, jedanaestog dana, uspela da je dobijem, to je bilo kao da sam, umesto slušalice, u drhtavoj znojavoj ruci držala Milenu, celu; začuvši njen glas, istog časa mi je postalo jasno da je nemoguće saobraćati s bogom ako i sami niste bog!

ŠKOKO: A ko si i šta si ti da se tute praviš najpametniji? BUKARA: Ako ništa, ja sam među vama najstąriji. A osim toga, proša sam školu koju ni ti ni učitelj niste, a to je ona iz četrdesetprve. ŠKOKO: Nisi ti tu školu ni povonja! Misliš ti da ja ne znam kako si iša u borbu. Iša si, brajko, četrdesetčetvrte, kad su te regrutirali, i bija si ekonom u jedinici. A prije toga si strinu ladija gorika u Bukovici.

Cinicii sunt doar niste idealisti u standarde neobisnuit de ridicate.

ŽIVOT Blago li si vama, što ste prvi pali Na ždrijelu s očma punim sanje žarke! Nestade vas, a da niste nikad znali Ni poraza zbilje ni pobjede varke. Jedino su vama dosudile Parke Život i smrt liepu. Sni su vaši sjali Kao sunca ladji svrh hole katarke: Pali su, a nisu tužno zapadali. A mi, koje život niti satre niti Htjede da nas kruni svojim lovorima, Mi stojimo još u zadnjim redovima. Dok nas, sreće gladni i gorčine siti, Ne bude nestalo šutke i u tmici, Nikad pobiedjeni, nikad pobjednici.

Brijte bradu i brkove! Niste jarci, da nosite brade! Niste mačke, da mičete brcima. Niste gljive, da stojite u klobucima. Hej gospođice! Poskidajte šeširiće! Hej, ljepotice! Poskidajte suknjice! Hajde, ti, Manjka Marusina, Sjedni na Petju Jelabonina. Strižite, djevojčice, pletenice. Niste zebre, da trčite s repićima. Debeljuškaste djevojčice, | Pozovite nas za blagdane.

Ali ja ne bi htjela da se išta od tog događa...! Kako bih više od svega voljela da se nikada niste rastali, da ste ostali solidarni, jer sve je bilo bolje kad nije bilo krvi... Je li zaista to nemoguće, reci mi, molim te, je li zbilja nemoguće da sve ugasite; da se ipak vratite onomu gdje ste ranije bili? A i ja, vidiš... voljela bih te još jedanput zamoliti, ako je moguće, da pokušaš, nekako, možda, učiniti da te kaos zaobiđe...” To sam čuo u poluglasu izgovoreno tako da se uranjalo u osjećaje i vihor, posve predano, u ćuhu se gubeći, u nadolazećoj tuzi je gušeći se govorila predana ranjivoj strani ljudskosti uopće, a ja sam razumijevao - u pramu toga - da se nije moglo učiniti ništa, baš zato što se odavna već tako glupo i okrutno dogodilo. “Vi razumijete da smo odavdje gledano na pragu kolapsa? I da ukoliko je već nešto ranije imalo smisla, poslije sljedećih još par koraka, ništa više shvatljivo neće biti... Vi ste, naravno, na to spremni?” “Zar ja?”, upitah iznovice ustavljen; čovjek do mene smiješio se. Na ornom i toplom i ljudski dobrom licu vidi se osmijeh, smeđih očiju, sjajan sretan pogled, njegovu kratku crnu kosu sad bašuri dah vihora, i on izgleda u potpunosti opušten. Odgovara mi: “Pa da!” tako da mu se vide bijeli zubi. Iznenađen sam, jer i na mene taj osmijeh prelazi. Ne znam zašto, ali nocija o kraju odjednom mi postade toliko smiješna, besmislena, luda, ekstremno, hipersmiješna, i ja se počinjem smijati zajedno sa njim. Čovjek širi ruke, kano pokušava objasniti tu ludost svega, isprekidano izgovara: “I što da se tu uopće učini...? Ta gdje biva to na što se duša može osloniti kao garant stvarne sebe, zašto uzeti išta za sveto?...” “Razumijem vas, da!” odvraćam dok me njegova ruka udara po ramenu. “Ulazak u kaos...” “Ulazak u kaos!”, ponavlja on, “Ali ja, ovaj, moram vas podsjetiti da ništa od ovoga nije stvarno, jer zaista, vidite, ništa od ovoga nije stvarno, a mi se moramo najpristojnije spustiti još dublje u bezumlje, oprostite!... Ja, vidite, odlazim u kaos simbola, i sve što ćete vidjeti, ne zaboravite da nije stvarno!...