Mod Quotes

Băi fraierilor!Nu înţelegeţi că e vorba de iubire?!Nu înţelegeţi băi că ne aşteaptă undeva după colţ?E vorba de iubire,mă!Nu înţelegeţi că la toţi ne e dat să iubim?Absolut la toţi?În mod egal,mă!Jumătăţile noastre ne aşteaptă,dar noi ne rătăcim,orbecăim în întuneric,măă!

Hige sceal pe heardra, heorte pe cenre, mod sceal pe mare pe ure maegen lytlao. ( Will shall be the sterner, heart the bolder, spirit the greater as our strength lessens. )

Let unexpected incidents roll off you like raindrops dancing down your bedroom window.

The color scheme of the whole sanatorium seemed to be based on liver. Dark, glowering woodwork, burnt-brown leather chairs, walls that might once have been white but had succumbed under a spreading malady of mod or damp. A mottled brown linoleum sealed off the floor.

Desi este stiintific recunoscut faptul ca este imposibil pentru o fiinta umana sa traiasca fara somn si aiba mintea clara, totusi, studentii la medicina, ingroziti ignorau in mod patologic acest fapt. Cofeina ii ajuta, desigur, si multi masurau noaptea cu ajutorul numarului cestilor de cafea

I'm more of a warrior than you'll ever be. I believe in the class war. I believe in the battle of the sexes. I believe in my tribe. I believe in the righteous, intelligent clued-up section of the working classes against the brain-dead moronic masses as well as the mediocre, soulless bourgeoisie. I believe in punk rock. In northern soul. In acid house. In mod. In rock and roll. I also believe in pre commercial righteous, rap and hip hop. That's my manifesto.

This was the English passion, not for self-improvement or culture or wit, but for DIY, Do It Yourself, for bigger and better houses with more mod cons, the painstaking accumulation of comfort and, with it, status - the concrete display of earned cash.

Aduni,cuceresti,castigi si lupti pentru a fugi de tine,pentru a-ti invinge intristarea de a nu exista,in mod real,decat tu insuti.

Căci în mod fundamental tinerețea este mai solitară decât bătrânețea.

Moartea,în toate trăsăturile ,atributele și caracteristicile ei,era,în mod inconfundabil,o femeie.

M-am agatat (si ma agat in continuare) obsesiv de persoanele dragi, doar de teama de a nu le pierde in acelasi mod brutal in care l-am pierdut pe tata.

We may yearn for rustic detail and old-world charm, but those who have it set their minds on vinyl wallpaper, fitted carpets and all mod cons.

I was created, then the Society ordered the destruction of all mods. The day after I was born, the date of my death was set! So I sweated in that pill, just waiting to die. Day after day, my brothers and sisters were killed. Then I got lucky and got shipped out with a load of goods by mistake. Still, I always expected to be discovered and destroyed. I had a lot of time to think about things. I decided no one has the right to take a life. I exist! I should have the right to live and die freely!! Like humans, or even bugs. Even a mod should have that right. So I refuse to take a life. I won't kill ...not anything!

Nu mai vrea să-și trăiască viața în acest fel, iar apoi să aibă o revelație la fel de dureroasă precum cea cauzată de Octopussy. Nu mai vrea să fie bolnavă, afectată în mod inconștient de toate lucrurile pe care refuză să le vadă, la care refuză să se gândească.

La origine inteligența n-a fost decât un mod practic, un instrument de adaptare la mediu, un mijloc pentru apărarea intereselor. La imensa majoritate a oamenilor ea a rămas și azi același lucru. Ei nu pricep decât ceea ce au interes să priceapă. Ceea ce le contrazice interesele, le contrazice fundamental și inteligența. Înafară de un număr infim de perverși - dacă o fi existând cu adevărat - nimeni nu poate face răul, dacă inteligența lui nu-i priește asta.

Un cuplu care durează este, în mod paradoxal, un cuplu care acceptă că este muritor, și se trăiește pe sine ca fiind releul unei aventuri care-l depășește. Puterea cuplului amoros stă în aceea că este imperfect și maleabil, protejat chiar de ceea ce-l face vulnerabil. Fiind imperfect, el poate fi reformat la nesfârșit. El rămâne, în ceea ce are esențial, o promisiune aruncată peste abisul îndoielii, un pariu pe longevitate, un act de încredere în puterile fecunde ale timpului.

Nu era un laș din fire, însă învățate de-a lungul anilor să nu înceapă o luptă la care nu avea niciun fel de sorți de izbândă. În mod ciudat însă, exact spectrul înfrângerii îl determinase să nu abandoneze lupta.

Bănuiesc că oamenii au nevoie de muzică pentru că au nevoie de memoria Paradisului și nu există un alt mod de a-l reintegra decât prin intermediul muzicii și al iubirii. Dacă este adevărat că am căzut dintr-un absolut, atunci singurul mod în care îl putem recupera cu mijloacele noastre fizice, intuitive, este muzica, pentru că muzica este singura dintre arte care poate realiza acest transport într-o formă directă și rapidă.

Un om din Evul Mediu ar detesta în mod identic întregul nostru stil actual de viaţă, considerîndu-l atroce, dezgustător şi barbar! Fiecare epocă, fiecare cultură, fiecare datină şi tradiţie îşi are stilul său specific, propria moliciune şi duritate, frumuseţile şi atrocităţile sale, considerînd că anumite suferinţe sînt fireşti şi tolerînd răbdător anumite rele. Viaţa oamenilor se transformă în suferinţă reală, într-un adevărat iad numai atunci cînd se întrepătrund două epoci, două culturi şi religii.

To me, the process of writing is just reading what I’ve written and—like running your hand over one of those mod glass stovetops to find where the heat is—looking for where the energy is in the prose, then going in the direction of that. It’s an exercise in being open to whatever is there.

Belzhar este singurul mod în care fiecare dintre noi poate avea ceea ce îşi doreşte. Singurul mod în care putem obţine din nou lucrul pe care l-am pierdut.

Pentru orice om căruia îi este frică, care e singur sau nefericit, remediul cel mai bun este în mod cert să iasă afară.

Ne e fatal, întotdeauna, eul pentru care optăm: să porţi un nume înseamnă să-ţi asumi un mod precis de prăbuşire.

Mod Verdens Flok så ubønhørlig, og med sig selv så let medgjørlig. Farvel, nå har jeg rakt Dem Speilet brug det og suk så: Herregud slig ser en Himmelstormer ud.

Rah chalta hun toh yeh manzilein kho jati hain, Har mod par bas tu nazar aati hai; Kya hai zindgi tere bna, ek pal sochta hu, Agle he pal yeh zindgi bhi maut nazar aati hai.

A aştepta poate fi , un mod de a pleca sau de a sosi.

Cei care cred că a citi înseamnă o fugă de realitate se situează la polul opus adevărului: a citi înseamnă a te plasa în prezenţa realului în starea sa cea mai concentrată - ceea ce, în mod bizar, este mai puţin îngrozitor decît să ai de-a face cu permanentele lui diluări.

I joined the Pass Mods. class and studied the cyropaedia and Livy's Wars with a resentful feeling that there was quite enough war in the world without having to read about it in Latin

I felt confident that his inherited knowledge and instincts would soon assert themselves, given the chance, and in spite of his [lion] breeding. I must admit that I did not feel the same confidence about his two owners, when I heard they would accompany Christian [lion] and stay a few weeks at my camp. I was lead to believe they were very 'mod' with long hair and exotic clothing.

Singurul mod prin care poți scăpa de trecut este moartea. Doar aşa, amintirile vor înceta să te mai bântuie, lăsându-te să zaci într-o linişte neagră, în care nicio rază de lumină nu pătrunde.

E surprinzător cât de des respingerea în dragoste este exprimată în limbajul moralității, limbajul aceea ce e corect și ce nu, a ceea ce e bun și ce e rău, ca și când a respinge sau a nu respinge, a iubi sau a nu iubi este ceva ce aparține în mod natural unei ramuri a eticii. E surprinzător cât de des cel care respinge este etichetat ca fiind rău, iar cel respins ajunge să întruchipeze binele.

„… pentru cei din familia Pendyce era lege să nu întrebe niciodată nimic și să nu creadă ce li se spune, ci să descopere singuri ceea ce căutau, ostenindu-se în mod inutil pentru ca apoi să se plîngă.

These mod cons, despite the brief excitement they generated, were basically chutes leading down to clay pipes, which in turn acted as simple conduits to the river, depositing the waste of the rich next to the waste of the poor, where the distinction was lost on the kholics, who attempted, each day, to clean it up.

Am vazut deci arzand un om pe rug, si asta mi-a inspirat dorinta de a disparea in acelasi mod. In acest fel totul dispare imediat. Omul grabeste opera lenta a naturii... Trupul e mort, spiritul a disparut. Focul ce purificca imprastie in cateva ore ce a fost candva o fiinta" Insemnarile lui Maupassant din 7 septembrie 1884

Coachingul în sine pleacă de la premisa că fiecare persoană este în mod natural plină de resurse, creativă și capabilă să își găsească soluția propriilor probleme, cât și calea de a obține ceea ce își dorește de la viață.

And I finally understood something--why had it taken me so long? Sometimes people lie because they love you.

polluted mod. environmentally stabilized While residents complained of polluted beaches and virtually nonexistent clean-up, Exxon executives referred to the beaches in Alaska affected by the Valdez oil spill as "environmentally stabilized.

The window logs Kilburn’s skyline. Ungentrified, ungentrifiable. Boom and bust never come here. Here bust is permanent. Empty State Empire, empty Odeon, graffiti-streaked sidings rising and falling like a rickety roller coaster. Higgledy-piggledy rooftops and chimneys, some high, some low, packed tightly, shaken fags in a box. Behind the opposite window, retreating Willesden. Number 37. In the 1880s or thereabouts the whole thing went up at once – houses, churches, schools, cemeteries – an optimistic vision of Metroland. Little terraces, faux-Tudor piles. All the mod cons! Indoor toilet, hot water. Well-appointed country living for those tired of the city. Fast-forward. Disappointed city living for those tired of their countries.

Rag Tags, you see, are absolutely free to do as they please, which for the most part is to imitate each other. And you only have to take a closer look at most youth culture groups to verify that. Mods and rockers, skinheads and greasers, teddy boys, suadeheads, chavs, emos, goths etc. all fear that by being different they’ll be left out in the cold. That’s why they’re Rag Tags

I headed out for an EVA. This time, being very careful while lugging rocks around, I spelled out a Morse code message: “INJURED BACK. BETTER NOW. CONTINUING ROVER MODS.” That was enough physical labor for today. I don’t want to overdo it. Think I’ll have a bath.

People who weren’t fans of the actress didn’t understand that through much of the sixties, Doris Day played independent women, characters who owned their own businesses, ran households, and often didn’t need a man. The irony was, she usually ended up with a pretty good one: Rock Hudson, James Garner, and Cary Grant, to name a few.

Invidiam oamenii din jurul meu,închiși hermetic în tainele lor și izolați de tirania obiectelor..Ei trăiau prizioneri sub pardesiuri și paltoane dar nimic din afară nu-i putea teroriza și învinge,nimic nu pătrundea în minunatele lor închisori.Între mine și lume nu exista nici o despărțire.Tot ce mă înconjura mă invada din cap până în picioare,ca și cum pielea mea ar fi fost ciuruită.Atenția,foarte distrată de altfel,cu care priveam în jurul meu nu era un simplu act de voință.Lumea își prelungea în mine în mod natural toate tentaculele.

Într-o zi, Rațiunea și Inima s-au hotărât să pornească împreună prin lume. -Hai să închidem ochii, să ne învârtim de câteva ori și să pornim pe drumul care ni se va deschide în fața ochilor, a spus Inima chicotind. -Ba mai bine hai să întrebăm, să vedem care dintre drumuri este sigur, a spus Rațiunea încruntându-se. Inima a cedat și a lăsat Rațiunea să aleagă drumul. Au călătorit împreună, Inima minunându-se și exaltându-se pentru tot ceea ce le ieșea în cale, Rațiunea privind cu atenție, analizând, criticând, comparând. Într-o zi s-au întâlnit cu un negustor. -Trebuie să vă vând ceva! a spus negustorul. -Dar nu avem nevoie de nimic! a spus Rațiunea. -Abia aștept să văd ce ai de oferit! a spus nerăbdătoare Inima. Vânzătorul a afișat un zâmbet fals, și-a înmuiat glasul în cea mai dulce miere și a început să le înșire tot ce avea în desagă. Inima s-a oprit la o cutiuță mică în care se afla o piatră strălucitoare. -Este un diamant! a spus vânzătorul și ochii lui sclipiră într-un mod ciudat. -Ba nu este! Este un fals! a spus Rațiunea după ce i-a aruncat o privire critică. -Este un diamant frumos! a spus Inima ridicându-l și lăsând razele soarelui să se răsfrângă pe suprafața pietrei. Îl vreau! -Nu merită! E fals! Uite! a strigat Rațiunea, dar în zadar, Inima își închisese deja ochii. -Este o înșelăciune! O să regreți! a strigat Rațiunea, dar Inima și-a acoperit urechile. -E fals! a strigat din toate puterile Rațiunea și o dată cu ea a strigat și Inima, un strigăt de durere - piatra aceea strălucitoare îi lăsase în palmă o rană adâncă. Oricât ar striga Rațiunea, Inima este de cele mai multe ori surdă și oarbă, nu aude, nu vede, dar simte durerea..

Ceea ce se numeşte îndeobşte "depresia nervoasă" este o criză prelungită de luciditate.Depresivul iese din rândul "oamenilor normali" şi începe să vadă altfel.Această schimbare a calităţii privirii survine ca urmare a degradării stratului protector pe care,pentru orice om,îl reprezintă sistemul lui de iluzii. În mod normal sănătatea mentală a omenirii ţine de transă,de capacitatea de a paricipa la seducţie şi miraj.Eşti sănătos câtă vreme eşti prins în "dansul amăgirii muritoare".Toate medicamentele antidepresive de astăzi reprezintă technici de refacere a sistemului protector de iluzii,reintrarea în hora amăgirii,un mod de a fi îmbrâncit din nou în cursa vieţii,de a-ţi recăpăta miopia salutară.

Trebuie să ai un spirit pesimist; cel optimist e lamentabil, grotesc şi stupid. "Gândeşte pozitiv!" Cum adică, să gândesc în mod deliberat fals, numai ca să am o stare pozitivă, care să placă cui şi cui să facă un bine? Trebuie să fii apt să priveşti realitatea exact aşa cum e, frumoasă sau pocită.

En berømt engelsk fodboldspiller, der hedder Gary Lineker, har engang sagt, at fodbold er et spil, hvor 22 mand spiller mod hinanden i halvanden time, og til sidst vinder tyskerne. I Danmark er udlændingepolitikken et spil, hvor alle partier kæmper mod hinanden, og til sidst vinder Dansk Folkeparti.

Star Trek writers came in with supreme egos. I had worked with many of them before and found them, like most science-fiction writers, very unyielding to comment. Harlan [Ellison] was in a class by himself. He gave me an outline on The Mod Squad that would have cost twenty million dollars to produce.

Simțea milă de tovarășii lui de suferință, dar o milă lucidă și rece. La urma urmelor, aceste mari migrații umane păreau dictate de legi ale naturii, își zicea el. Deplasări periodice de mase considerabile erau probabil necesare popoarelor, cum e transhumanța pentru oi. În mod straniu, ideea îl întărea.

Asa-zisa „psihologie pentru mase” bate intr-una moneda pe „asumarea responsabilitatii”, dar nu sunt decat vorbe goale: este extraordinar de greu, ba chiar terifiant, sa accepti ideea ca tu si numai tu esti acela care iti construiesti viata, felul in care o traiesti. Ca urmare, problema in psihoterapie consta intotdeauna in a sti cum sa treci de la o apreciere in plan intelectual, care se dovedeste ineficace, a unui adevar despre tine insuti la un mod saul altul de a-l simti in plan emotional. Abia din clipa in care terapia mobilizeaza emotii profunde, incepe sa devina o forta redutabila in favoarea schimbarii.

„-S-ar putea, desigur, să nu-i salvăm, adăugă. Dar măcar așa o să ne salvăm pe noi, încercând să-i salvăm pe alții. Nu-i așa? Nu asta propovăduiai dumneata, dascăle? „ Singurul mod de a te salva pe tine însuți este să lupți să-i salvezi pe ceilalți...” la faptă, așadar, dascăl iscusit în predici... Aici să te văd!

Poate că R. e doar o creație minunat de perversă a nebuniei mele, la fel ca berbecul cu două rânduri de coarne care în ultimul timp mă vizitează tot mai des. El nu găsește niciodată bricheta, ea nu găsește un mod de a mă iubi așa cum sunt, de a mă înțelege și de a depăși teama asta ridicolă de ceva ce nu știe prea bine ce e.

A te delecta în trecut poate fi literatură bună. Ca înţelepciune însă, nu duce la nimic. Timpul Regăsit este Paradisul Pierdut, iar Timpul Pierdut este Paradisul Regăsit. Lasă morţii să-şi îngroape morţii. Dacă vrei să trăieşti fiecare moment aşa cum ţi se înfăţişează, trebuie să mori în momentul următor. A muri este o artă şi la vârsta noastră s-ar cuveni s-o învăţăm. Te ajută mult să fi văzut pe cineva care a ştiut cu adevărat cum să moară. Helen a ştiut să moară fiindcă a ştiut să trăiască — să trăiască acum şi aici, pentru mai marea glorie a divinităţii. Şi aceasta atrage în mod necesar după sine de asemenea a muri acolo şi atunci şi mâine şi în nenorocitul nostru eu mărunt. În decursul trăirii, aşa cum se cuvine, Helen murise în rate zilnice. Când a sosit judecata finală, practic nu mai rămăsese nimic de plătit.

Este în teatrul meu o înclinare spre delicat care îmi va interzice în mod absolut un mare succes. Câtă vreme voi juca pe clapa subtilului, nu voi ajunge să câștig publicul mare. Pagnol îmi arată că grosolănia nu e neapărat necesară, dar că vigoarea dramatică este indispensabilă. Dar pot să încetez a fi ceea ce sunt? Pot să realizez în mod deliberat ceea ce îmi lipsește? (…) Aș vrea să pot lua teatrul ca pe o industrie și să pot realiza o piesă cu un mecanism perfect . (sâmbătă, 2 ianuarie 1943)

Timpul poate curge inegal. In sine, el e constant, dar poate sa isi piarda fluditatea si sa se distorsioneze cumplit. Uneori e teribil de greoi si de lent, alteori usor si rapid. Cateodata evenimentele isi schimba cronologia sau chiar dispar cu desavarsire. Alteori apar unele care nici n-ar trebui sa existe. Manevrand astfel timpul dupa bunul lor plac, oamenii ajusteaza semnificatia pe care o atribuie propriei lor existente. Cu alte cuvinte, ei reusesc sa-si apere cumva sanatatea mintala. Daca ar fi nevoiti sa-l perceapa in mod uniform si in ordinea corecta in care acesta se scurge, mai mult ca sigur ca ar ceda nervos. O astfel de viata ar fi tortura curata.

Rumors went round that I might be gay. In some ways, I was happy w/ this. Larry Rivers proved to me that a gay man could be wild, attractive, and courageous; in any case one's sexuality was becoming less of an issue every day. One of the great things about the British Mod movement was that being macho was no longer the only measure of manhood.

It’s been suggested that Chavs are the offspring of previous working-class youth subcultures such as Skinheads and in turn Mods, but when you think about it, they’re not at all, are they? Chavs - with their larger bellies, hairless bodies and excessive sweat glands - are evolution in reverse, proof that given time Homo Sapiens can devolve into a more primitive life form. With Chavs, evolution has not only hesitated but is actually in withdrawal. Chavs may well be the ‘missing link’ in the devolution of man into anthropoid.

sometimes you meet people who make you

Life is a quarry, out of which we have to mod and chisel and complete character?” ~Johann Wolfgang von Goethe

E Cigarette Vapor Lounge SinbadVapors E Cigarette Juice sinbad vapors E Liquid sinbad vapors Kamry k1000 sinbad vapors E Pipes sinbad vapors E Cigarette mods sinbad vapors

Săptămâna asta am citit mult și am muncit puțin. Așa trebuie să faci pe lumea asta și-atunci în mod sigur vei ajunge departe.

≫Du ved jo, hvad man siger: Når djævelen danser, skriger de i Himlen.≪ Hun lænede sig frem mod ham og tilføjede hviskende: ≫Af grin.≪

Știința este un mod de a lămuri felul în care ceva necunoscut devine cunoscut, în ce măsură lucrurile sunt cunoscute (căci nimic nu e cunoscut în mod absolut), cum trebuie operat cu îndoiala și incertitudinea, care sunt regulile demonstrației, cum să concepem lucrurile astfel încât să putem emite judecăți, cum să deosebim adevărul de escrocherie și de spectacol.

Sunt mult mai individualist ca oricând.Mi se pare că nimic nu are nici cea mai mică valoare în afară de ceea ce primeşti de la tine însuţi.Firea mea caută un mod nou de autorealizare.

Through Jimi Hendrix's music you can almost see the assassinations of President John F. Kennedy and of Martin Luther King Junior, the beginnings of the Berlin Wall, Yuri Gagarin in space, Fidel Castro and Cuba, the debut of Spiderman, Martin Luther King Junior’s ‘I Have a Dream’ speech, Ford Mustang cars, anti-Vietnam protests, Mary Quant designing the mini-skirt, Indira Gandhi becoming the Prime Minister of India, four black students sitting down at a whites-only lunch counter in Greensboro North Carolina, President Johnson pushing the Civil Rights Act, flower children growing their hair long and practicing free love, USA-funded IRA blowing up innocent civilians on the streets and in the pubs of Great Britain, Napalm bombs being dropped on the lush and carpeted fields of Vietnam, a youth-driven cultural revolution in Swinging London, police using tear gas and billy-clubs to break up protests in Chicago, Mods and Rockers battling on Brighton Beach, Native Americans given the right to vote in their own country, the United Kingdom abolishing the death penalty, and the charismatic Argentinean Marxist revolutionary Che Guevara. It’s all in Jimi’s absurd and delirious guitar riffs.

O relatie ideala exista numai atunci cand nu este necesara pentru supravietuirea fiecaruia dintre parteneri. Pentru a avea o relatie completa cu altcineva, trebuie sa ai mai intai o relatie cu tine insuti. Daca nu putem cuprinde propria noastra singuratate, il vom folosi, pur si simplu, pe celalalt ca pe un scut impotriva izolarii. Numai atunci cand vei putea trai ca vulturul, fara niciun public, de niciun fel, te vei putea indrepta cu dragoste inspre altcineva; numai atunci poate sa-ti pese de cursul existentei celuilalt. Singurul mod de a salva relatia este sa fii in stare sa renunti la ea.

As I’ve said before, “the Mod generation”, contrary to popular belief, was not born in even 1958, but in the 1920s after a steady gestation from about 1917 or so. Now, Mod certainly came of age, fully sure of itself by 1958, completely misunderstood by 1963, and in a perpetual cycle of reinvention and rediscovery of itself by 1967 and 1975, respectively, but it was born in the 1920s, and I will maintain this. I don’t care who disagrees with me, and there are dozens of reasons that I do so —from the Art Deco aesthetic, to flapper fashions (complete with bobbed hair), to androgyny and subtle effeminacy, to jazz.

Astă-noapte, am fost foarte atent la cîntecul cocoşului. Era atît de sincer, de plin de elan, îneît nu pot concepe că nu se adresează nimănui, că o face doar pentru sine. în mod vădit, are ceva de comunicat, deşi registrul lui rămîne acelaşi şi nu pare să-şi schimbe formula. Şi ce dacă! Atîta convingere trebuie să corespundă unei realităţi şi să exprime un mesaj. Nu poţi să crezi că-i vorba de un simplu exerciţiu.

Poți munci ca un schimnic ani la rând, ba la drept vorbind acesta este singurul mod în care se cuvine să muncești; vine însă o clipă când simți nevoia să arăți lumii ce-ai muncit, nu atât pentru a-ți evalua judecata, cât pentru a căpăta siguranța în legătură cu existența acestei munci, ba chiar în legătură cu propria existență; înlăuntrul unei specii sociale, individualitatea nu mai reprezintă decât o ficțiune pasageră.

Someday, you're going to have to trust the people who love you. If you understand nothing else, understand this. People who love you--people like me--are actually here to help you through life, not complicate it.

Mathematicians call it “the arithmetic of congruences.” You can think of it as clock arithmetic. Temporarily replace the 12 on a clock face with 0. The 12 hours of the clock now read 0, 1, 2, 3, … up to 11. If the time is eight o’clock, and you add 9 hours, what do you get? Well, you get five o’clock. So in this arithmetic, 8 + 9 = 5; or, as mathematicians say, 8 + 9 ≡ 5 (mod 12), pronounced “eight plus nine is congruent to five, modulo twelve.

Fight weak emotions with the power of logic; fight the weakness of logic with the power of emotion. And in the balance of those two, you will find the strength and the tenacity and the guts to say to yourself: I. DON’T. STOP.

Elizabeth ran her finger along the windowsill, gathering dust. The view was almost exactly the same as from her own bedroom, only a few degrees shifted. She could still see the Rosens' place, with its red door and folding shutters, and the Martinez house, with its porch swing and the dog bowl. She'd heard once that what made you a real New Yorker was when you could remember back three laters -- the place on the corner that had been a bakery and then a barbershop before it was a cell-phone store, or the restaurant that had been Italian, then Mexican, then Cuban. The city was a palimpsest, a Mod Podged pileup or old signage and other people's failures. Newcomers saw only what was in front of them, but people who had been there long enough were always looking at two or three other places simultaneously. The IRT, Canal Jeans, the Limelight. So much of the city she'd fallen in love with was gone, but then again, that's how it worked. It was your job to remember. At least the bridges were still there. Some things were too heavy to take down.

Ceea ce îmi lipseşte de fapt e să îmi lămuresc mie însumi ce trebuie să fac, nu ce trebuie să cunosc, decât în măsura în care cunoaşterea precede în mod necesar orice act. Important e să înţeleg menirea mea, să văd ce vrea de fapt Dumnezeirea ca eu să fac; e necesar să găsesc un adevăr care e adevăr pentru mine, să aflu ideea pentru care vreau să trăiesc şi să mor. La ce mi-a folosit până acum să descopăr câte un adevăr aşa-zis obiectiv, să îmi croiesc calea prin sistemele filozofilor, putând, atunci când mi se cerea, să le trec în revistă, să demonstrez inconsecvenţele din fiecare cerc în parte, [...] la ce bun că ştiam să fac expuneri despre importanţa creştinismului, să explic o mulţime de fenomene particulare, dacă toate acestea n-aveau nicio semnificaţie mai profundă pentru mine şi viaţa mea?

Viata fiecarui om are doua laturi: viata personala, care este cu atat mai libera, cu cat interesele sale sunt mai abstracte, si o viata elementara, de roi, in care omul, fara sa se poata sustrage, implineste legi ce i-au fost prescrise. Constient, omul traieste pentru sine, dar serveste in mod inconstient ca arma pentru atingerea telurilor istorice ale intregii omeniri. O fapta, odata savarsita, e ireversibila, si actiunea ei, concurand in timp cu milioane de actiuni ale celorlalti oameni, capata o insemnatate istorica. Cu cat sta omul mai sus pe scara sociala, cu cat este in fuctie de mai multi oameni, cu atat mai multa putere are asupra celorlalti, cu atat este mai evidenta predestinarea si caracterul neocolit al fiecareia din actiunile sale. "Inima tarului e-n mainile Dumnezeirii." Tarul nu este altceva decat sclavul istoriei.

Credința oarbă nu poate să clintească munții din loc (deși generații de copii aud spunându-li-se asta în mod solemn acest lucru și îl cred). Dar îi poate duce pe oameni la o nebunie atât de periculoasă încât credința oarbă mi se pare demnă a fi considerată un fel de boală mintală. Ea îi face pe oameni să creadă în orice atât de puternic, încât, în cazuri extreme, sunt gata să ucidă ori să moară pentru lucrul în care cred orbește, fără să aibă nevoie de nicio justificare. Credința oarbă este suficient de puternică pentru a-i face pe oameni imuni față de orice apel la milă, iertare și sentimente umane decente. Îi face imuni chiar față de frică, dacă ei chiar cred sincer că o moarte de martir îi va trimite de-a dreptul în rai. Ce armă teribilă! Credința religioasă merită un capitol de sine stătător în analele tehnologiei militare, pe aceeași treaptă cu arcul cu săgeată, cavaleria medievală, tancul și bomba cu hidrogen.

sunk mod. comfortably settled at the bottom Workers tried for two days to move a replica of the 17th-century ship Godspeed into the water. Now only the masts and rear deck are visible in the harbor. "We don't consider it sunk," a spokesperson said. "We consider it comfortably settled on the bottom of the river.

Omul nu mai trăieşte într-un univers pur fizic, ci trăieşte într-un univers simbolic. Limbajul, mitul, arta şi religia sunt părţi ale acestui univers. Ele sunt firele diferite care ţes reţeaua simbolică, ţesătura încâlcită a experienţei umane. […]. Omul nu mai înfruntă realitatea în mod nemijlocit, el nu o poate vedea, cum se spune, faţa în faţă. Realitatea fizică pare să se retragă în măsura în care avansează activitatea simbolică a omului. În loc să aibă de a face cu lucrurile înseşi, omul conversează, într-un sens, în mod constant cu sine însuşi. El s-a închis în aşa fel în forme limgvistice, imagini artistice, simboluri mitice sau rituri religioase încât el nu mai poate vedea sau cunoaşte nimic decât prin intermediul acestui mediu artificial. Situaţia lui este aceeaşi în sfera teoretică şi în cea practică. Chiar şi aici, omul nu trăieşte într-o lume de fapte brute, sau confiorm nevoilor şi dorinţelor lui imediate. El trăieşte mai curând în mijlocul unor emoţii imaginare, în speranţe şi temeri, în iluzii şi deziluzii, în fanteziile şi visurile sale.

You're too scared of what it means to feel anything that matters. You're scared to love, and you hide behind this mission to destroy the code.

M-am ferit întodeauna cu groază să mă fac înţeles.A fi înţeles înseamnă a te prostitua.Îmi place mai degrabă să fiu luat în serios,aşa cum nu sunt,şi să fiu ignorat omeneşte,decent,aşa cum sunt în mod firesc. Nimic nu m-ar putea indigna mai mult decât dacă ceilalţi colegi de birou m-ar crede diferit de ei.vreau să gust în taină ironia de a niu fi în ochii lor diferit de ei.Vreau să îndur supliciul de a-i vedea că mă consideră la fel ca ei şi să îndur crucificarea de a nu fi cu nimic diferit.Există martiraje mai subtile decât cele la care s-au supus sfinţii şi schimnicii.există suplicii ale inteligenţei care seamănă cu supliciile trupului sau cele ale dorinţei.Şi în unele,şi în altele ajungi să cunoşti o anumită voluptate.

Practicăm alchimia pe dos: atingem aurul şi-l prefacem în plumb; atingem liricul pur al experienţei şi-l prefacem în echivalente verbale de măruntaie şi lături. Cât de intolerabil de rudimentară ne este limba! Dacă nu menţionezi corelativele filosofice ale emoţiei, prezinţi denaturat faptele. Dar dacă le menţionezi, rişti să apari cinic şi vulgar. Că e pasiunea sau atracţia moliei pentru stea, că e tandreţe, adoraţie sau năzuinţă romantică — iubirea este însoţită de fenomene la nivelul terminaţiilor nervoase, al pielii, al membranelor mucoase sau ţesuturilor glandulare şi erectile. Cei ce nu spun asta sunt mincinoşi. Cei ce o spun sunt catalogaţi obsceni. Bineînţeles, vina o poartă filosofia noastră de viaţă; şi filosofia noastră de viaţă este în mod inevitabil un produs adiacent al limbii care separă în idee ceea ce în fapt ese întotdeauna inseparabil. Separă şi evaluează în acelaşi timp. Una dintre abstracţii este «bine»; cealaltă «rău». Nu judecaţi ca să nu fiţi judecaţi. Dar limba are o astfel de natură, încât nu poţi să nu judeci. Ceea ce ne trebuie cu adevărat este un alt set de cuvinte, cuvinte care să poată exprima unitatea naturală a lucrurilor. Tot ce-ţi rămâne de făcut este să te bălăceşti în metafore. O soluţie suprasaturată de sentimente ce poate fi cristalizată fie din interior, fie din exterior. Cuvinte şi evenimente ce cad în supa psiho-fizică şi o îngroaşă cu cheagurile producătoare de acţiune ale emoţiei şi sentimentului.

Když obchoduješ ve světě, mluv anglicky. Když vyjednáváš pro stát, mluv francouzsky. Když vyjednáváš pro sebe, tak německy. Když obchoduješ s Východem, mluv rusky, a když s Říší středu, mluv kantonskou čínštinou a uč se mandarínskou. Když se modlíš, modli se latinsky, a když přemýšlíš, přemýšlej řecky. A pokud možno, nikdy s nikým nemluv jeho jazykem, když o něco jde.

Așteaptă-te să fii pus la încercare și să înveți.” ”Gândurile despre... (lipsuri)... nu fac decât să ascundă realitatea, să ne devieze atenția și să ne facă înaintarea mai dificilă. În loc să regretăm ceea ce nu avem, putem să ne îndreptăm atenția spre recunoștința pentru ceea ce avem. Aceasta ne dă putere.” ”Simțindu-ne bogați, suntem gata să dăm – să dăm ce este mai bun în noi. Acest mod de gândire ne dă putere.” ”Acceptă călătoria. Fii împăcat pe parcursul ei. Privește-o. Atunci când poți fi una cu dificultățile și haosul, atunci o vei transcende. Parcurge-ți calea, observând, fiind atent, învățând și crescând prin înțelegerea a cine ești și a ceea ce este posibil pentru tine. Abordată în felul războinicului, stânca te va învăța.

Virtutea şi etica reprezintă o linie de mijloc, şi anume o linie de mijloc între două vicii, unul generat de exces, şi celălalt de insuficienţă, precum şi că ea este astfel deoarece, atît în domeniul pasiunilor, cît si în cel al actelor, ea tinde direct spre măsura justă. De aceea si este dificil să atingem desăvîrşirea; căci în orice lucru este dificil să atingi punctul de echilibru, la fel cum centrul unui cerc nu poate fi determinat de oricine, ci numai de un cunoscător. Tot astfel, pentru oricine e uşor sa se mînie, să-şi ofere sau să-si cheltuie averea; dar nu este deloc la îndemîna oricui să ştie faţă de cine, cit, cînd, pentru ce şi în ce mod trebuie sa o facă. De aceea, a proceda bine este un lucru tot atît de rar pe cit e de lăudabil si frumos.

I remember how I felt the first time I walked into a Torrid or the time period where ModCloth finally started carrying sizes above XL. I gave up wearing only some version of dark jeans with blouses that swooshed over me for candy-colored, twee-patterned A-line and fit-and-flare dresses that did absolutely nothing to make me look smaller. I wasn’t small, and no number of drab patterns were going to change that. I might as well dress how I wanted, regardless. And there’s something about looking loud and in charge of your own look that can say a lot to the world, because unfortunately it’s still revolutionary to be fat and not hate yourself in public. When you wear something that won’t “disappear” you into a dark curtain, even if it isn’t covered in glitter or fringe, people get the message, subtle or otherwise, that you think you’re someone worth seeing.

I don’t accept that I am what I am and that “that” is what I am doomed to be. NO. I do not accept that. I’m fighting. I’m always fighting. I’m struggling and I’m scraping and kicking and clawing at those weaknesses—to change them. To stop them. Some days I win. But some days I don’t. But each and every day: I get back up and I move forward. With my fists clenched. Toward the battle. Toward the struggle. And I fight with everything I’ve got:

Det var en Foraarsaften, Solen skinnede saa rød ind i Stuen, den var lige ved at gaa ned. Vingerne af Møllen deroppe paa Volden drev deres Skygger over Ruderne og Værelsets Vægge, kommende, svindende, i ensformig Veklsen af Skumring og Lys: - een stund Skumring, to Stunder Lys. Ved Vinduet sad Niels Lyhne og stirred gjennem Voldens bronzemørke Ælme mod Skyernes Brand. Han havde været udenfor Byen, under nyudsprungne Bøge, mellem grønne Rugmarker, over blomsterbrogede Enge; Alting havde været saa lyst og let, Himlen saa blaa, Sundet saa blankt og de spadserende Damer saa sælsomt smukke. Syngende var han gaaet henad Skovstien, saa blev Ordene borte i hans Sang, saa lagde Rhytmen sig, saa døde Tonerne bort og Stilheden kom som en Svimmelhed over ham. Han lukkede Øjnene, men endda mærkede han, hvordan Lyset ligesom drak sig ind i ham og flimred gjennem alle Nerver, medens den køligt berusende Luft ved hvert Aandedrag sendte det sært betagne Blod med vildere og vildere Kraft gjennem de i Magtesløshed dirrende Aarer, og der kom ham en Følelse paa, som om alt det Myldrende, Bristende, Spirende, Ynglende i Vaarnaturen om ham, mystisk søgte at samle sig i ham i eet stort, stort Raab; og han tørsted efter dette Raab, lytted til hans Lytten tog form af en uklar, svulmende Længsel. Nu, han sad der ved Vinduet, vaagnede Længslen igjen.

CIORAN (pregătind cele două infuzii de mentă): Nu ştiu de ce toată lumea crede că aş fi un specialist în materie de sinucidere… Un maestru de ceremonii în ce priveşte moartea… Sunt unii care îmi telefonează în timpul nopţii ca să-mi ceară să-i sfătuiesc cum să se sinucidă mai bine… Iar eu n-am spus niciodată, dar niciodată că omul trebuie să se sinucidă… ba aş spune că am afirmat contrariul… şi anume că ideea sinuciderii este, în mod paradoxal, singura care ne permite să supravieţuim…

Mă întreb: când vor înceta oamenii să se întrebe? Când vor renunţa definitiv la teorie şi la mister? Ceea ce este îmi pare a fi neutru aparenţei şi esenţei. Neesenţialul a fost totdeauna definit în opoziţie cu moartea. Toţi gânditorii, cu voia sau fără voia lor, au asimilat esenţa morţii. Aparenţele au constituit în ochii lor tot ceea ce vrea să se facă independent de moarte. Ultimul gând al fiecărui om desfigurează viaţa în iluzie. De câte ori separi lumea în aparenţe şi esenţe, te declari implicit împotriva vieţii. Din orice gen de gândire, ea n-are decât ce pierde. Prejudecata esenţialului este cultul morţii. Când vom distruge categoriile gândirii şi ne vom ataşa lumii printr-un mod cu totul altul, numai atunci vom putea sfărâma acest cult şi această prejudecată. Aparenţe — esenţe, este o dualitate catastrofală. Întâia diferenţiere făcută în lume a fost un atentat de care nu trebuie făcut numai spiritul responsabil. Îmi pare că tot procesul viitor al umanităţii nu va fi decât o recâştigare a amăgirilor.

Trăiesc pentru că munţii nu rîd şi viermii nu cîntă. O pasiune a absurdului nu se poate naşte decît într-un om în care s-a lichidat totul, dar în care pot să apară groaznice transfigurări viitoare. Aceluia care a pierdut totul nu-i mai rămîne în viaţă decît pasiunea absurdului. Căci ce îl mai poate impresiona pe el din existenţă? Ce seducţii? Unii zic: sacrificarea pentru umanitate, pentru binele public, cultul frumosului etc. Nu-mi plac decît oamenii care au lichidat — chiar pentru scurt timp — cu aceste lucruri. Numai aceia au vieţuit în mod absolut. Şi numai ei au dreptul să vorbească despre viaţă. Poţi reveni la iubire sau la seninătate. Dar revii prin eroism, nu prin inconştienţă. O existenţă care nu ascunde o mare nebunie n-are nici o valoare. Cu ce se deosebeşte de existenţa unei pietre, a unui lemn sau a unui putregai? Dar vă spun: trebuie să ascunzi o mare nebunie ca să vrei să devii piatră, lemn sau putregai. Cînd ai gustat toate otrăvitoarele delicii ale absurdului, numai atunci eşti deplin purificat, fiindcă numai atunci ai dus lichidarea la ultima expresie. Şi nu este absurdă orice expresie ultimă?

Deşi sunt bolnav şi neajutorat, nu îmi pare rău că exist. Încerc eu să-mi pară rău, dar n-are sens. Ştiţi de ce? Pentru că eu constat, în mod evident, că exist. Ceea ce mă confiscă pesimismului de a mă autonega este evidenţa existenţei mele. Omul care se sinucide n-a constatat că e om. N-a reuşit să intuiască existenţa sa. Să se trăiască pe sine. Eu nu mă pot sinucide - indiferent de starea mea, sănătate sau boală - fiindcă nu m-am făcut eu. N-am venit cu voia mea pe lumea asta. Şi nici n-am să plec de voie din ea. Ăsta e jocul fundamental al existenţei mele.

Îi dispreţuiesc pe oamenii care sunt întruna gata să fotografieze şi toată ziua umblă cu aparatul atârnat de gât.Necotenit sunt în căutarea unui subiect şi fotografiează absolut orice,chiar şi lucrul cel mai absurd.N-au altceva în minte decât să se arate întruna pe ei înşişi şi întodeauna în maniera cea mai dezagreabilă,de care,de altfel,nici nu sunt conştienţi.Fixează în fotografiile lor o lume pervers deformată,care n-are nimic altceva în comun cu lumea reală decât această deformare perversă de care s-au făcut vinovaţi.Fotografiatul e o manie infamă de care este cuprinsă încetul cu încetul întreaga omenire,pentru că e nu numai îndrăgostire de deformare şi perversitate,ci şi înnebunită de ea şi,într-adevăr,prin fotografiere,cu timpul ia lumea deformată şi perversă drept singura autentică.Cei care fotografiează comit una din cele mai infame crime din câte din câte pot fi comise,deoarece,în fotografiile lor,oamenii apar ca nişte marionete ridicole,schimonosite până la nerecunoaştere,chiar desfigurate,care se holbează înspăimântate la obiectivul infam,într-un mod idiot,respingător.A fotografia e o pasiune abjectă,de care sunt cuprinse toate continentele şi toate straturile populaţiei,e o boală care a lovit întreaga omenire şi de care nu va mai putea fi vindecată niciodată.

As dori, de asemenea, sa tii seama de faptul ca astfel de intamplari nu au putut avea loc decat intr-o lume in care barbatul se considera superior femeii. In lumea pe care americanii o numesc a man's world - o lume a barbatilor. Adica o lume guvernata de forta brutala, de aroganta totalmente lipsita de umor, de gustul prestigiului iluzoriu si de prostia funciara. Continua, cu ochii atintiti pe ecran: Barbatilor le place razboiul pentru ca li se pare singurul mod de a fi luati in serios. Pentru ca isi imagineaza ca este singura ocazie cand femeile inceteaza sa-si mai bata joc de ei. Razboiul le permite sa reduca femeile la rand de obiecte. In aceasta consta marea deosebire dintre sexe. Barbatii vad obiebte acolo unde femeile vad relatiile dintre obiecte; relatiile generate de nevoia pe care obiectele o au unul de celalalt, de nevoia de dragoste si de dorinta de armonie. Este o dimensiune in domeniul sentimental care barbatilor le lipseste cu desavarsire. o dimensiune care face ca toate femeile adevarate sa nu vada in razboi decat o odioasa absurditate. Am sa-ti spun eu ce e raboiul. Razboiul e o psihoza creata de incapacitatea noastra de a percepe relatiile. Relatiile noastre cu cei din jur; relatiile cu situatia noastra economica si istorica. Si, mai ales, relatia noastra cu neamul. Cu moartea.

Năzuinţa omului spre „liberul arbitru“, în înţelesul superlativ şi metafizic care din păcate mai domneşte încă în creierele semidocte, vrerea de a purta întreaga şi ultima responsabilitate pentru actele sale, descărcând-o din spinarea lui Dumnezeu, a lumii, a eredităţii, a întâmplării, a societăţii, este nici mai mult, nici mai puţin decât dorinţa de a fi însăşi causa sui. Cu o cutezanţă mai mare decât aceea a baronului de Munchhausen, omul încearcă, trăgându-se de păr, să se smulgă din mlaştina neantului, pentru a se înălţa în existentă. Iar de s-ar hotărî vreunul să-i facă vânt neroziei rustice a acestei noţiuni faimoase a „liberului arbitru“ şi să şi-o scoată din cap l-aş ruga să mai facă un pas pe calea „iluminării“ sale şi să procedeze aşijderea şi în privinţa contrariului acestei pseudonoţiuni a „liberului arbitru“: mă refer la „vrerea încătuşată“ care conduce la un abuz al noţiunilor de cauză şi efect. „Cauza“ şi „efectul“ nu trebuie concretizate, precum o fac în mod greşit naturaliştii (şi toţi cei care naturalizează azi în gândire, asemenea lor), care se conformează neroziei mecaniciste dominante ce îşi imaginează cauza drept ceva care trage şi împinge până în momentul în care este obţinut efectul: trebuie să ne folosim de „cauză“ şi de „efect" doar ca de nişte noţiuni pure, adică în chip de ficţiuni convenţionale în scopul desemnării, al comunicării, şi nu pentru cel al explicaţiei. Noţiunea de „în sine“ nu conţine nici un dram de „legătură cauzală“, de „necesitate“, de „determinism psihologic“, în cazul ei efectul nu este urmarea cauzei, în cadrul ei nu domneşte nici o „lege“. Noi singuri am fost cei care am inventat cauzele, succesiunea, reciprocitatea, relativitatea, obligativitatea, numărul, legea, libertatea, temeiul, ţinta; iar când introducem şi amestecăm în lucruri această lume de semne născocite de noi înşine, în chip de lucruri „în sine“, procedăm iarăşi precum am făcut întotdeauna, şi anume mitologic. „Voinţa încătuşată“ este un mit: în realitate, se poate vorbi doar despre voinţe puternice şi slabe. - Când un gânditor simte că a descoperit deodată în întreaga „înlănţuire cauzală" şi în întreaga „necesitate psihologică“ ceva ce seamănă a constrângere, a necesitate, a succesiune obligatorie, a presiune, a încătuşare - aceasta este mai întotdeauna semnul că în cazul lui ceva nu este în regulă: a simţi astfel e un simptom revelator, - respectivul se demască pe sine; şi, în general, în caz că observaţiile mele sunt exacte, problema determinismului este cercetată sub două aspecte diametral opuse, însă întotdeauna într-un mod profund personal: unii nu vor să cedeze cu niciun preţ din „responsabilitatea“ lor, din credinţa în sine, din dreptul personal asupra meritelor tor (acesta e cazul raselor vanitoase), ceilalţi, dimpotrivă, nu vor să-si asume responsabilitatea şi vinovăţia pentru nimic, dorind, dintr-un tăinuit dispreţ de sine, să poată da bir cu fugiţii, indiferent în ce direcţie, din faţa eului lor. Când scriu cărţi, aceştia din urmă obişnuiesc să ia apărarea în zilele noastre răufăcătorilor; deghizarea lor preferată este un fel de compătimire socialistă. Si, într-adevăr, fatalismul celor cu voinţa slabă se înfrumuseţează uimitor din momentul în care reuşeşte să se dea drept la religion de la souffrance humaine: este felul său de a-si demonstra „bunul gust“.

In Europa, intre 1911 si 1913, s-au produs doua miscari disidente ale psihanalizei, miscari inaugurate de persoane care pana atunci jucasera un rol de baza in tanara stiinta: Alfred si C. G. Jung. Aceste miscari pareau foarte periculoase si castigasera repede un mare numar de partizani. Ele nu trebuiau, totusi, prin forta lor, sa fie resimtite ca niste socuri furnizate psihanalizei, chiar daca nu se mai nega materialul faptic, ci permiteau, ceea ce era ademenitor, eliberarea de rezultate. Jung a incercat o transpunere a faptelor analitice intr-un mod abstract, impersonal, fara sa tina cont de istoria individului, modalitate prin care el spera sa indeparteze recunoasterea sexualitatii infantile si a complexului lui Oedip, ca si necesitatea de a analiza copilaria. Adler parea sa se indeparteze si mai mult de psihanaliza, respingand total importanta sexualitatii. Critica a fost ingaduitoare cu cele doua miscari (pentru cei doi «eretici»), eu neputand sa obtin mai mult decat sa-i fac pe Adler si pe Jung sa renunte sa-si numeasca doctrinele «psihanaliza». Se poate astazi constata, la capatul a zece ani, ca cele doua tentative au trecut pe langa psihanaliza fara sa o atinga. Este suficient sa spun ca in fata celor care m-au parasit ca Jung, Adler, Stekel sau alti cativa, se gaseste un mare numar de cercetatori ca Abraham, Eitingon, Ferenczi, Rank, Jones, Brill, Sachs, pastorul Pfister, van Emden, Reik, care de aproape 15 ani mi-au ramas fideli colaboratori, de majoritatea legandu-ma o prietenie pe care nimic n-a tulburat-o. N-am numit aici decat pe cei mai vechi dintre elevii mei, cei care si-au facut deja un nume in literatura psihanalitica; amintirea altor nume nu implica mai putin respect, si tocmai printre cei tineri si printre cei care au venit la mine mai tarziu se gasesc talente care ne dau mari sperante. Dar trebuie sa spun in avantajul meu ca un om dominat de intoleranta si de aroganta perfectiunii nu s-ar fi putut inconjura de o astfel de legiune de personalitati cu o inteligenta superioara, mai ales cand nu are sa le ofere atractii de ordin practic.

Întrebarea care se naşte în mod firesc este următoarea: ce s-ar întâmpla dacă ar exploda o stea prin apropiere? Cel mai apropiat vecin stelar al nostru, după cum am văzut, este Alpha Centauri, la 4,3 ani-lumină depărtare. Îmi imaginasem că, dacă s-ar produce o explozie acolo, atunci am avea 4,3 ani în care să privim lumina acestui eveniment magnific traversând cerul, ca şi cum ar curge dintr-o uriaşă cutie răsturnată. Cum ar fi dacă am avea patru ani şi patru luni pentru a urmări cum o catastrofă inevitabilă se îndreaptă către noi, ştiind că, atunci când în sfârşit va ajunge aici, ne va lua efectiv pielea de pe oase? Oare oamenii s-ar mai duce la muncă? Oare fermierii ar mai cultiva câmpul? Oare ar mai distribui cineva produsele în magazine? Câteva săptămâni mai târziu, când m-am întors în orăşelul din New Hampshire în care locuiesc, i-am pus aceste întrebări lui John Thorstensen, astronom la Colegiul Dartmouth. — A, nu! mi-a spus el râzând. Vestea unui astfel de eveniment călătoreşte cu viteza luminii, dar la fel şi efectul lui distrugător, aşa că ai afla de el şi ai muri din cauza lui în aceeaşi secundă. Dar nu-ţi face griji, pentru că nu o să se întâmple. Ca să fii omorât de suflul unei explozii de supernovă, mi-a explicat el, ar trebui să fii „ridicol de aproape” – probabil la mai puţin de zece ani-lumină ori chiar mai aproape. Pericolul l-ar reprezenta diferitele tipuri de radiaţii – raze cosmice şi altele asemenea. Acestea ar produce aurore fabuloase, perdele sclipitoare de lumină fantomatică umplând întregul cer. Şi acesta nu este un lucru bun. Tot ceea ce este suficient de puternic ca să declanşeze un asemenea spectacol ar putea foarte bine să distrugă magnetosfera, zona magnetică aflată mult deasupra Pământului care, în mod normal, ne protejează de razele ultraviolete şi de alte asalturi cosmice. În lipsa magnetosferei, oricine ar avea ghinionul să iasă la soare ar căpăta imediat aspectul, să zicem, al unei pizze uitate în cuptor.

Uneori, copiii se pot simți respnsabili față de așteptările părinților chiar și atunci când aceștia nu le cer , în mod explicit și clar, ceva anume. Atunci când adulții semnificativi sunt deprimați o perioadă mai lungă de timp, dependenți de diferite substanțe sau nu sunt cu adevărat prezenți, din diferite motive, copiii pot interpreta acest gen de situații ca pe o nevoie a adultului de ajutor, și, mânați de loialitatea invizibilă pe care o manifestă față de cei care le-au dat viață, încep să preia din responsabilități fără să mai aștepte, în schimb, să primească iubirea părintească. Deseori am fost prins și eu în acest mecanism relațional în care, preocupați de propriile dureri psihologice, părinții îmi ofereau atenție doar atunci când deveneam o sursă de suport emoțional și ajutor practic; mai concret, atunci când adoptam comportamente care nu erau potrivite pentru vârsta mea, fenomen care în cărțile de terapia familiei este cunoscut ca parentificare. În timp, am învățat că pot să contribui la schimbarea stării emoționale a părinților mei, dar și a altor adulți din jur și că atunci sunt șanse mai mari să fie liniște în familie și poate - poate voi căpăta și eu puțină alinare emoțională. Însă cel mai dureros mesaj distorsionat pe care l-am dobândit a fost că eu pot fi acceptat doar dacă mă abțin de la a cere, dacă renunț la nevoile mele și mă străduiesc să țin cont de ale celor din jur. La maturitate, am ajuns să caut plăcerea în relații complicate, fiind atras de adulții care erau în căutarea unui colac de salvare. Și culmea sau nu, ajunsesem să mă simt bine în aceste diade unilaterale, în care mă dedicam trup și suflet pentru ca celorlalți să le fie bine. Nu este vorba doar despre conexiunile sentimentale, același obicei îl manifestam și în relațiile de prietenie și cele profesionale. Convingerea bazală fiind aceea că, dacă sunt perfect, mai devreme sau mai târziu, voi ajunge să primesc și eu ceva. Trăind astfel după principiul - Nu te accepta pentru ceea ce ești, deoarece nu ești suficient, tu trebuie să fii ceea ce cred alții că ești. Iar aceasta este o variantă a dependenței de nefericire.

Dasein-ul este fiinţarea caracterizată ca fapt-de-a-fi-în-lume. Viaţa umană nu este ceva precum un subiect care trebuie să facă cine ştie ce artificiu pentru a veni în lume. Dasein-ul, ca fapt-de-a-fi-în-Iume, înseamnă: a fi în lume în asa fel încît acest fapt de a fi să însemne: a avea mereu de-a face cu lumea; a zăbovi în preajma ei într-un anume mod, fie al executării, al îndeplinirii sau rezolvării a ceva, fie în modul contemplării, al interogării, al determinării contemplative şi comparative. Faptul de-a-fi-în-lume este caracterizat ca preocupare. Dasein-ul, ca fapt-de-a-fi-în-lume, este totodată fapt-de-a-fi-unul-laolaltă-cu-altul, de a fi cu ceilalţi; a deţine împreună cu alţii aceeaşi lume, a-l întalni pe celălalt, a fi laolaltă în sensul de a-fi-unul-pentru-altul. Însă acest Dasein este totodată pentru ceilalţi o simplă prezenţă, aşa cum este prezentă o piatră care nu deţine o lume şi care nu se preocupă de vreo lume. A fi unul laolaltă cu altul în lume, în sensul de a o avea laolaltă - acest fapt are o determinare ontologică privilegiată. Modul fundamental în care există lumea pe care Dasein-urile o deţin laolaltă este vorbirea. Vorbirea văzută în totalitatea ei: ca vorbire care se exprimă pe sine atunci cînd vorbeşte cu altul despre ceva. În spaţiul vorbirii are loc, cu precădere, faptul-de-a-fi-în-lume al omului. Acest lucru era cunoscut deja de Aristotel. În felul în care Dasein-ul, în lumea sa, vorbeşte despre modul în care se îndeletniceşte cu această lume a sa este implicată dintru început o explicitare de sine a acestui Dasein. Felul în care el vorbeşte ne arată cum anume se înţelege Dasein-ul de fiecare dată pe sine, ca ce anume se consideră el pe sine. În vorbirea unuia cu celălalt, în acel ceva despre care se stă de vorbă este cuprinsă de fiecare dată o explicitare de sine a prezentului în care are loc această convorbire. Dasein-ul este o fiinţare care se determină pe sine ca "eu sunt". Dasein-ului îi este constitutiv faptul-de-a-fi-de-fiecare-dată al acestui "eu sunt". Prin urmare, Dasein-ul, asa cum este el în faptul-de-a-fi-în-lume, este primordial şi Dasein-ul meu. El este de fiecare dată propriu şi, ca propriu, el este de fiecare dată. Dacă această fiinţare trebuie determinată în caracterul său de fiinţă,nu trebuie făcut abstracţie de faptul-de-a-fi-de-fiecare-dată care este "al meu". Mea res agitur. Toate caracterele fundamentale trebuie să se regăsească astfel în faptul-de-a-fi-de-fiecare-dată, înteles ca "de fiecare dată al meu".În măsura în care Dasein-ul este o fiinţare care sunt eu însumi şi totodată este determinat ca fapt-de-a-fi-unul-laolaltă-cu-altul, eu nu sunt, în primă instanţă şi la nivel mediu, eu însumi, ci ceilalţi; eu sunt cu ceilalţi, şi aceştia, la rîndul lor, cu alţii. Nimeni nu este, în cotidianitate, el insuşi Nimeni nu este ceea ce el este şi aşa cum este: nici unul şi totuşi toţi laolaltă. Aceştia toţi nu sunt ei înşişi. Acest Nimeni, de care suntem noi inşine trăiţi în cotidianitate, este impersonalul "se". Se spune, se aude, se optează pentru ceva, se dă curs unei preocupări. În înverşunarea dominaţiei acestui impersonal "se" rezidă posibilităţile Dasein-ului meu şi "eu sunt" este posibil pornind de la această nivelare. O fiinţare care este posibilitatea lui "eu sînt" este ca atare, cel mai adesea, o fiinţare dominată de impersonalul "se".

Oamenii sunt răi; o tristă şi necontenită experienţă mă scuteşte de a o mai dovedi. Totuşi, omul este bun de la natură şi cred că am demonstrat acest lucru. Ce oare l-a putut deci deprava până într-atâta, dacă nu schimbările survenite în alcătuirea lui, progresele pe care le-a făcut, cunoştinţele pe care le-a dobândit? N-aveţi decât să admiraţi oricât poftiţi societatea omenească; nu va deveni mai puţin adevărat faptul că ea îi împinge în mod necesar pe oameni să se urască între ei pe măsură ce interesele lor se ciocnesc, să-şi aducă unii altora servicii aparente, făcându-şi de fapt tot răul ce se poate închipui. Ce se poate crede despre o societate unde raţiunea fiecărui individ îi dictează reguli direct contrare celor pe care raţiunea publică le predică ansamblului societăţii şi unde fiecare este interesat în nenorocirea altora? (...) Nu există poate nici un om bogat căruia nişte moştenitori lacomi, adesea chiar proprii lui copii, să nu-i dorească în taină moartea; poate nu există vas pe mare al cărui naufragiu să nu constituie o veste bună pentru un anumit neguţător; nu există poate nici o casă pe care un datornic rău de plată să nu dorească s-o vadă arzând împreună cu hârtiile aflate într-însa; şi care este poporul care nu se bucură de nenorocirile vecinilor?

Fiecare dragoste aşa cum se iveşte apare a fi eterică, izvorând în întregime din instinctul sexual; într-adevăr, incontestabil este vorba despre acest instinct şi vorbind doar într-un mod mult mai definit, specializat şi poate ceva mai strict, este o formă mult mai individualizată a acestui instinct. Dacă vom avea permanent în minte acest lucru vom putea considera că unul dintre cele mai importante roluri pe care îl joacă dragostea în toate fazele şi gradele ei, nu doar în drame şi nuvele, dar de asemenea şi în lumea reală, unde alături de dragostea de viaţă se arată a fi ea însăşi cea mai puternică şi cea mai activă dintre toate cauzele ei; astfel încât unii vor considera că va ocupa constant jumătate din capacităţile şi gândurile celor mai tineri membri ai umanităţii şi că este scopul final aproape al fiecăruia dintre eforturile omeneşti; că influenţează nefavorabil cele mai importante acţiuni; că perturbă frecvent până şi cele mai serioase ocupaţii; că uneori este deranjantă pentru o anumită vreme şi chiar şi pentru cele mai mari dintre spirite; că nu-i este teamă să întrerupă tranzacţiile de stat sau investigaţiile în care sunt implicaţi oamenii învăţaţi; că ştie cum să înrâurească alcătuirea scrisorilor de dragoste, manuscrisele filosofice şi pliantele ministeriale; că ştie la fel de bine cum să anticipeze acţiunile cele mai complicate şi situaţiile cele mai extreme, să dizolve cele mai importante relaţii, să rupă cele mai strânse legături; că viaţa, sănătatea, bogăţia, rangul şi fericirea sunt sacrificate de dragul ei; că face dintr-un om, care de altfel este unul onest, un perfid şi dintr-un om ce a fost până acum credincios, un trădător şi că totodată apare ca un demon ostil al cărui obiectiv este de a răsturna totul, de-a aduce confuzie şi nelinişte pretutindeni acolo unde poate ajunge; dacă toate acestea sunt luate în considerare vor fi suficiente raţiuni ca cineva să se întrebe: 'La ce bun tot acest zgomot? Toate aceste complicaţii, furtuni, suferinţe şi dorinţe? De ce ar trebui ca aceste nimicuri să joace o parte atât de importantă, să creeze atâta dezordine şi confuzie în viaţa ordonată a umanităţii?' Dar pentru investigatorul zelos spiritului adevărului răspunsul va fi relevat gradual; nu este vorba despre câteva nimicuri, este vorba despre o atitudine; importanţa dragostei consistă întru-totul în armonia dintre seriozitatea şi zelul cu care este dusă până la capăt. Scopul ultim al tuturor chestiunilor aparţinând dragostei, indiferent dacă acestea sunt de natură comică sau tragică, este în realitate mult mai important decât toate celelalte obiective ale vieţii umane şi de aceea este deservită perfect de acea seriozitate profundă de care este urmărită mereu. Ca o chestiune de fapt, dragostea nu determină nimic altceva decât -întemeierea noii generaţii-. Existenţa şi natura unor -dramatis personae- care intră în scenă atunci când noi ne-am făcut deja ieşirea, ce a fost prilejuită de câteva întîmplări frivole ale dragostei. Că fiinţarea -existentia- acestor oameni viitori, este condiţionată în general de instinctul nostru sexual, astfel încât ea este natura -essentia- acestor oameni, identic condiţionaţi de selecţia pe care individualul o face pentru satisfacţia lor, cu alte cuvinte prin dragoste şi prin urmare prin fiecare din aceste relaţii ce sunt stabilite într-un mod irevocabil. Aceasta este cheia problemei.

Definiţia durerii poate fi sistematizată astfel: 1. Prin ea se exteriorizează o judecată, în care s-a acumulat experienţa; 2. specificul ei este un şoc în sistemul nervos, care provoacă un dezechilibru; 3. este ea însăşi o reacţie, nu este cauza unei alte reacţii. 1. «În sine nu există durere. Nu rana este cea care doare; experienţa cu privire la consecinţele nefaste pe care le poate avea o rană» provoacă durerea. Cu alte cuvinte, obişnuinţa, prin care am învăţat să percepem durerea, este cea care judecă. Rana este secundară, exerciţiul durerii este cel care îşi spune cuvântul. Analiza lui Nietzsche este inventivă: mai degrabă comportamentul nostru (prin habitudini, dezvoltate din experienţă) transmite senzaţia de durere (nu rana efectivă). Ar fi interesant de investigat cum am reacţiona efectiv la durere, dacă obişnuinţa şi comportamentul nu ne-ar dicta că trebuie să plângem, să ne contorsionăm, să tremurăm atunci când ne-am lovit. 2. «Specificul autentic al durerii este întotdeauna îndelunga cutremurare, vibraţia ulterioară – determinată de un şoc înspăimântător. [...] De fapt nu suferim datorită cauzei durerii (a unei leziuni oarecare, de pildă), ci datorită dezechilibrului îndelungat ce apare ca urmare a acelui şoc.» Din acest fragment, putem izola elementul ştiinţific de cel biografic, deşi ele sunt complementare. «Cutremurarea» şi «vibraţia» (angoasa este subliniată auditiv), pe scurt «dezechilibrul» este consecinţa unui «şoc». Nici acum rana nu impune durerea, ci dezechilibrul provocat de şoc induce suferinţa. 3. «Dacă se observă corect, reacţia apare în mod vădit anterior senzaţiei de durere. [...] Mai degrabă eu disting cât se poate de clar că întâi apare reacţia piciorului spre a evita căderea, iar apoi, la un interval de timp apreciabil, devine subit perceptibilă un fel de undă dureroasă în regiunea frontală.» Nietzsche demontează o veche prejudecată, prin care se afirma că durerea este cauza unei reacţii. Analizând retardul dintre o reacţie de autoconservare şi senzaţia de durere, filosoful respinge o interpretare de tip cauză/efect. Mai degrabă durerea este o «reacţie», mişcarea contrară constând într-o altă reacţie (cele două avându-şi «sursa în două locuri diferite.»). În concluzie, «diminuarea sentimentului de putere» nu ţine de «esenţa durerii». Se ajunge la distincţia dintre plăcere şi durere, de la care s-a început. Rezumând, durerea este o «maladie» (plăcerea – nu), cele două stări nu sunt dialectice, durerea este un obstacol care asigură prin contrast creşterea puterii (la fel cum plăcerea însoţeşte sentimentul predominant al puterii). Înţeleg necesitatea respingerii durerii ca epifenomen în contextul unei teorii a voinţei de putere, dar nu ştiu dacă ea este justificată. Schopenhauer, atunci când îl parodiază pe Leibniz, spunând că trăim în cea mai rea din lumile posibile, chiar dacă este agresiv şi excesiv, are dreptatea de partea lui. Din punctul de vedere al lui Schopenhauer, durerea este de netrecut: nu poate fi negată şi nu poate fi transcesă. Nietzsche demonstrează că există stări în care durerea, dacă nu dispare, poate fi amânată. Cu alte cuvinte, semnalul indus de şoc – întârzie. Cazul durerii predormale îi dă dreptate. În cazul unei răni sau în cazul unei altercaţii violente excesul de adrenalină mută conştiinţa pe o altă frecvenţă. Durerea este diluată, este înşelată, doar pentru a reveni în forţă, atunci când este momentul ei. Ceva asemănător voinţei de putere, dacă putem folosi această metonimie pentru un proces neurologic se exprimă în locul durerii. Durerea este astfel transgresată, temporar. Cu toate acestea, durerea efectivă (în tortură, de exemplu) are imediatul ei. Nu este necesar să-l citim pe Cioran să actualizăm ramificaţiile culturale ale unei teorii ale durerii – judecata empirică poate să suplinească cunoştinţa durerii, care este universală.