Mod C Quotes

Valoarea reală, în ce ne priveşte, a oricărei revoluţii, conflagraţii sau perioade de foamete stă în spaima, înşelăciunea, ura, furia şi disperarea individuală pe care ele le pot produce. (...) Dar e mult mai valoros ca scop în sine, anume ca stare de spirit care va duce în mod necesar la excluderea simplităţii, a dragostei pentru semeni, a împăcării şi a tuturor mulţumirilor date de recunoştinţă şi admiraţie, şi astfel va îndepărta fiinţa umană de orice cale care i-ar putea conduce paşii către Rai

Valoarea reală, în ce ne priveşte, a oricărei revoluţii, conflagraţii sau perioade de foamete stă în spaima, înşelăciunea, ura, furia şi disperarea individuală pe care ele le pot produce. (...) Dar e mult mai valoros ca scop în sine, anume ca stare de spirit care va duce în mod necesar la excluderea simplităţii, a dragostei pentru semeni, a împăcării şi a tuturor mulţumirilor date de recunoştinţă şi admiraţie, şi astfel va îndepărta fiinţa umană de orice cale care i-ar putea conduce paşii către Rai.

Identificările cu un rol social sunt în genere o sursă bogată de nevroze. Omul nu se poate debarasa de sine în favoarea unei personalităţi artificiale, fără să fie pedepsit. Chiar şi încercarea făcută în acest scop declanşează în toate cazurile obişnuite reacţii inconştiente, capricii, afecte, angoase, reprezentări obsesive, slăbiciuni, vicii, etc. "Bărbatul puternic" din punct de vedere social este adesea un copil faţă de propriile sale stări afective, disciplina lui publică (pe care o cere în mod special de la alţii) e în sfera privată jalnic nimicită. Bucuria muncii profesionale ia acasă un chip melancolic; morala lui publică "fără pată" arată curios în spatele măştii...

In Europa, intre 1911 si 1913, s-au produs doua miscari disidente ale psihanalizei, miscari inaugurate de persoane care pana atunci jucasera un rol de baza in tanara stiinta: Alfred si C. G. Jung. Aceste miscari pareau foarte periculoase si castigasera repede un mare numar de partizani. Ele nu trebuiau, totusi, prin forta lor, sa fie resimtite ca niste socuri furnizate psihanalizei, chiar daca nu se mai nega materialul faptic, ci permiteau, ceea ce era ademenitor, eliberarea de rezultate. Jung a incercat o transpunere a faptelor analitice intr-un mod abstract, impersonal, fara sa tina cont de istoria individului, modalitate prin care el spera sa indeparteze recunoasterea sexualitatii infantile si a complexului lui Oedip, ca si necesitatea de a analiza copilaria. Adler parea sa se indeparteze si mai mult de psihanaliza, respingand total importanta sexualitatii. Critica a fost ingaduitoare cu cele doua miscari (pentru cei doi «eretici»), eu neputand sa obtin mai mult decat sa-i fac pe Adler si pe Jung sa renunte sa-si numeasca doctrinele «psihanaliza». Se poate astazi constata, la capatul a zece ani, ca cele doua tentative au trecut pe langa psihanaliza fara sa o atinga. Este suficient sa spun ca in fata celor care m-au parasit ca Jung, Adler, Stekel sau alti cativa, se gaseste un mare numar de cercetatori ca Abraham, Eitingon, Ferenczi, Rank, Jones, Brill, Sachs, pastorul Pfister, van Emden, Reik, care de aproape 15 ani mi-au ramas fideli colaboratori, de majoritatea legandu-ma o prietenie pe care nimic n-a tulburat-o. N-am numit aici decat pe cei mai vechi dintre elevii mei, cei care si-au facut deja un nume in literatura psihanalitica; amintirea altor nume nu implica mai putin respect, si tocmai printre cei tineri si printre cei care au venit la mine mai tarziu se gasesc talente care ne dau mari sperante. Dar trebuie sa spun in avantajul meu ca un om dominat de intoleranta si de aroganta perfectiunii nu s-ar fi putut inconjura de o astfel de legiune de personalitati cu o inteligenta superioara, mai ales cand nu are sa le ofere atractii de ordin practic.

Eul îşi păstrează autonomia doar atunci când nu se identifică cu unul dintre opuşii săi, ci ştie să păstreze echilibrul între ei. Ceea ce însă e posibil doar dacă este conştient nu doar de unul dintre opuşii săi, ci şi de celălalt. Această atitudine îi este îngreunată nu numai de conducătorii sociali şi politici, ci şi de cei religioşi. Toţi pretind o decizie într-un singur sens şi deci o identificare totală a individului cu un "adevăr" în mod necesar unilateral. Chiar dacă ar fi vorba de un mare adevăr, identificarea cu el ar fi ceva catastrofal, căci astfel dezvoltarea spirituală ar fi stopată. În loc de cunoaştere am avea doar o convingere, ceea ce uneori e mult mai comod, deci mai atrăgător.

[...] am descoperit o altă determinație a asociațiilor, cea mai importantă din câte mi se pare mie. Pornind de la faptul că în cele câteva secunde ale reacției nu alegem ceva la întâmplare, ci luăm în mod inconștient un fragment din complexele de amintiri, conchidem că reacțiile noastre nu sunt nicidecum rezultatul unei alegeri libere, ci sunt prestabilite de complexe, până în cele mai mici amănunte. În ansamblu, evenimentele vieții cotidiene nu sunt altceva decât experimente ale asociațiilor. Lucrurile din afara noastră sunt cuvintele-stimul, iar noi reacționăm la ele așa cum suntem și cum am devenit, și nicicând altfel. Nimeni nu-și poate schimba firea. Acționăm și ne comportăm așa cum vrea trecutul nostru psihologic, adică organizarea noastră cerebrală.

Visele pot produce imagini asemănătoare unor mari catastrofe. Ele prezintă toate stadiile de dezintegrare personală, astfel încât se poate spune fără exagerare că visătorul este în mod normal tulburat psihic sau că nebunia este un vis care a apărut în locul conștiinței normale. Nu este o metaforă să spunem că nebunia ar fi un vis devenit ”realitate”. Fenomenologia visului și cea a schizofreniei sunt aproape identice, firește cu o anumită diferență; căci una apare în mod obișnuit în timpul somnului, cealalaltă face ca starea trează sau conștientă să se tulbure. Și somnul este un ”abaissement du niveau mental”, care duce la o uitare mai mult sau mai puțin completă a Eului. Mecanismul psihic, care cauzează stingerea și dezintegrarea conștiinței în timpul somnului, este, prin urmare, o funcție normală, aproape subordonată voinței. La schizofrenie se pare că această funcție ar fi fost declanșată pentru a provoca o stare asemănătoare somnului, în care conștiința este redusă la nivelul viselor sau visele sunt atât de intensificate, încât ajung să fie egale cu conștiința. - Psihogeneza bolilor spiritului

Dacă vrem să vedem odată cum acționează o forță demonică a destinului, atunci o zărim aici în aceste tragedii sumbre și tăcute, care se săvârșesc încet și chinuitor în psihicul bolnav al nevroticilor noștri. Unii se eliberează pas cu pas, printr-o luptă continuă cu forțele nevăzute, din ghearele demonului, care îi forțează pe cei candizi să intre dintr-un destin brutal în altul; ceilalți se împotrivesc vehement și câștigă libertatea pentru ca mai târziu, prinși în capcana nevrozei, să fie readuși pe vechile lor cărări. Nimeni nu are voie să obiecteze că acești oameni nenorociți sunt pur și simplu nevrotici sau ”degenerați”. Dacă noi, cei normali, ne cercetăm viața, vedem și noi cum o mână puternică ne conduce implacabil spre anumite destine, și această mână nu poate fi numită întotdeauna una binevoitoare. Adesea, o numim mâna Domnului sau a diavolului și exprimăm astfel corect, în mod inconștient, un factor psihologic extrem de important, și anume faptul că acea compulsie care modelează viața psihicului nostru are caracterul unei personalități autonome, respectiv este percepută ca atare, astfel încât dintotdeauna și încă și în limbajul din ziua de azi sursa unor atare destine apare ca un demon, ca un spirit rău sau bun.

Acest fapt particular permite să tragem concluzii referitoare la "localizarea" animusului şi animei în cadrul structurii psihice: ele trăiesc şi funcţionează în mod evident în straturile mai adânci ale inconştientului, mai cu seamă în acel strat filogenetic profund pe care l-am numit inconştientul colectiv. Această localizare explică mult din stranietatea lor: ele aduc o viaţă psihică necunoscută, ce ţine de un trecut îndepărtat, în conştiinţa efemeră. Este spiritul strămoşilor noştri necunoscuţi, felul lor de a gândi şi a simţi, felul lor de a trăi experienţa vieţii şi lumii, a zeilor şi oamenilor. Realitatea acestor straturi arhaice este probabil rădăcina credinţei în reîncarnare şi în amintirile unor "existenţe anterioare". Aşa cum corpul omenesc constituie un fel de muzeu al istoriei sale filogenetice, tot aşa şi psihicul. N-avem niciun motiv să presupunem că structura specială a psihicului este singurul lucru de pe lume care nu are o istorie dincolo de manifestările sale individuale. Nici conştiinţei noastre nu i se poate nega o istorie care cuprinde vreo cinci mii de ani. Numai conştiinţa Eului are tot mereu un început nou şi un sfârşit timpuriu. Dar psihicul incoştient nu este doar infinit de vechi, ci are şi posibilitatea să crească într-un viitor la fel de îndepărtat. El formează species humana şi este o parte componentă a ei, la fel ca şi corpul care, deşi ca individ este efemer, din punct de vedere colectiv este de o vârstă incomensurabilă.

Incalzire in pardoseala Sistemele Margas pot fi instalate in multe tipuri de constructii (umede si uscate), noi sau renovate, in camere de zi sau in bai, mansarde, dormitoare, etc. Sisteme de incalzire in pardoseala REHAU Sistemele de incalzire in pardoseala REHAU ofera in prezent un excelent raport confort/rentabilitate și multa siguranta prin intermediul multor sisteme de incalzire in pardoseala montate peste tot in lume, in birouri, fabrici, locuinte, unitati de asitenta sociala si institurii publice. Adaptabilitatea la mai multe tipuri de pardoseli ofera sistemelor REHAU un prestigiu remarcabil. O temperatura ambientala plăcută este ușor de controlat daca vom folosi sistemele de încălzire prin pardoseală. Membrane de polietilena Membranele de polietilena pentru izolare folosite de Compania Margas indeplinesc normele stabilite pentru standardele DIN 0. Datele tehnice pentru tevileTevile Rautherm folosite de noi sunt prezentate in urmatorul tabel: Proprietati Teste Valoare Unitati Densitate DIN0, g/cm Modul Young DINAprox. Clasele in care este disponibil acest tip de izolatie pentru pardoseala sunt urmatoarele: - EPS 0; - EPS 00. Tevile Universale Tevile Rautherm sunt flexibile si au urmatoarele raze minime de îndoire : - ( x D) la> 0ºC - ( x D) la 0ºC. Apa calda necesara pentru functionarea sistemelor de incalzire REHAU poate fi furnizata de orice surs energetica, inclusiv regenerabila, solara, geotermala sau din surse conventionale – incalzirea electrica sau pe baza de gaz. Sunt foarte recomandate persoanelor care sufera de boli alergice si familiilor cu copiii mici pentru ca scade pericolul de a se lovi de tevi sau calorifere.REHAU – sisteme de incalzire in pardoseala De ce ar trebui să aleg un sistem de incalzire in pardoseala ? Control. . Cu ajutorul unor dispozitive de controlat temperatura montate in fiecre camera in parte, puteți regla temperatura dorită în fiecare încăpere. Tevile Universale RAUTHERM sunt fabricate din polietilena reticulara. Din cauza suprafetei mari pe care sunt asezate tevile de propilena reticulara, nu este nevoie decat de o temperatura de - grade Celsius pentu apa care circula in sistem. Incepand cu conductele necesare pentru realizarea sistemului de incalzire, REHAU poate furniza tot ce este nevoie pentru o utilizare optimă a încălzirii prin pardoseală. Diminuarea curentilor de aer va determina o miscare mai redusa a a particulelor de aer si impuritati prezente in aer in mod constant. Dar, piatra, parchetul montat prin metode clincker sau suprafețele ceramice sunt cele mai recomandate pentru astfel de situatii. Cost redus, confortabilitate mare, eficienta energetica maxima. incalzire in pardoseala pentru locuintele renovate! Este o reputație castigata de-a lungul timpului cu eforturi sustinute pe care Compania Margas doreste să o mențină cat mai mult timp. Există mai multe beneficii pentru sistemele de incalzire in pardoseala de la REHAU: Spre deosebire de radiatoarele convenționale, încălzirea prin pardoseală asigură o distribuție uniformă a căldurii. Spatiile noi de locuint se potrivesc perfect sistemelor de încălzire prin pardoseală, deoarece acestea pot fi încorporate în planurile de constructie a locuintei chiar de la început. Spre deosebire de sistemele clasice de calorifere, sistemele REHAU de încălzire prin pardoseala utilizează temperaturi semnificativ mai mici ale apei, pentru a încălzi o cameră in mod confortabil. Durata de viata a tevilor de plastic folosite la fabricarea sistemelor REHAU este de aproximativ 0 de ani. . Margas combină tehnologia moderna si ingineria germană, cu experiența de pestede ani în fabricarea sistemelor eficiente de încălzire prin pardoseală. Da, sistemele de încălzire prin pardoseală sunt deosebit de recomandate persoanelor care sufera de alergii. Sistemele moderne de control cu care sunt dotate instalatiile REHAU permit emiterea cantitatii dorite de caldura prin pardoseală, in momentul dorit si i

Dar e la fel de adevărat, în caz c-ar fi o mângâiere, că, dacă înainte de fiecare gest, am încerca să-i prevedem toate consecinţele, să le cântărim serios, mai întâi pe cele imediate, apoi pe cele probabile, posibile, cele imaginabile, n-am reuşi să ne urnim un pas din locul unde primul gând ne-a făcut să ne oprim. Rezultatele bune şi rele ale faptelor noastre se distribuie, în mod destul de uniform şi de echilibrat, se presupune, în toate zilele viitorului, inclusiv în acelea, fără sfârşit, când nu vom mai fi aici să le vedem, să ne felicităm pentru ele sau să cerem iertare,

— N-am mai avut prieteni până acum. Nu știu ce să fac, cum trebuie să mă port... — Ce e în neregulă cu felul în care te porți în mod normal? [...] Dacă felul tău de-a fi nu face rău la nimeni, nu văd de ce l-ai schimba. La ce bună o prietenie dacă trebuie să te ascunzi?

Crayon et papier, n’y songez même pas : je n’en ai pas eu en prison. Ce serait donc manquer de sincérité que de soutenir que ce « journal » a été tenu dans l’ordre chronologique ; il est écrit après coup, sur la foi de souvenirs frais et vivants. Puisque je n’ai pas pu l’insérer dans la durée, je crois qu’il m’est permis de le présenter dans le désordre, tout comme, cette fois-ci de façon réelle, se sont succédé les images, les souvenirs, les réflexions, dans ce torrent d’impressions que nous aimons appeler conscience. L’effet tend à paraître, évidemment, artificiel ; c’est un risque que je me dois d’accepter. [Creion și hîrtie nici gînd să fi avut la închisoare. Ar fi așadar nesincer să încerc a susține că „jurnalul” acesta a fost ținut cronologic; e scris „après coup”, în temeiul unor amintiri proaspete și vii. De vreme ce nu l-am putut insera în durată, cred că-mi este permis a-l prezenta pe sărite, așa cum, de data aceasta în mod real, mi s-au perindat imaginile, aducerile aminte, cugetele în acel puhoi de impresii căruia ne place a-i da numele de conștiință. Efectul desigur, bate înspre artificial; e un risc pe care trebuie să-l accept.] (p. 10, 1992)

Şi cum te simţi acum, că trăieşti în Germania? – Ce vrei să spui? – Păi, după tot ce s-a întîmplat cu evreii. – Nu mă gîndesc prea mult la asta. Nu-mi face plăcere. – Da, dar ar trebui s-o faci, insistă el. – Pare de necrezut. Nu pot să cred că aşa ceva chiar s-a întîmplat. – Tocmai de-aia oamenii ar trebui să se gîndească la toată povestea, spuse băiatul. În primul rînd, fiindcă din cauza asta s-a şi întîmplat - fiindcă oamenilor nu le venea să creadă că s-a întîmplat. Şi evreilor li se părea de necrezut. Şi-au făcut coadă la camerele de gazare. – Încetează, scînci fata. – Ştii, am eu o teorie, cum că lucrurile cele mai urî te care se întîmplă sînt exact cele despre care crezi că nu se vor întîmplă niciodată. – O, nu! Chestiile cele mai frumoase vin pe neaşteptate. Cum a fost întîlnirea noastră pe vaporaş. Nu m-am aşteptat la ea. – Eu da. Ţi-am spus doar. De-aia am şi venit la petrecere. – Mai spune-mi o dată, zise Gloria, cuibărindu-se confortabil la pieptul lui. – Stai un pic. Prinsese un capăt de idee între degete şi nu voia să-l piardă. Era ceva ce nu mai exprimase niciodată în cuvinte. – Nu crezi că atunci cînd se întîmplă ceva cu adevărat nasol, e mult mai rău dacă nu te aştepţi la aşa ceva? Adică dacă-i o surpriză urîtă? – Mmm... cred că da, recunoscu ea. – Şi nu încerci să împiedici dinainte lucrurile nasoale să se întîmple gîndindu-te că ele s-ar putea să se întîmple? – Şi cum să le împiedici? Dacă ceva e sortit să se întîmple, se întîmplă şi gata. – Nu ştiu, dar eu am avut întotdeauna senzaţia că poţi. De exemplu, la examene. Îmi spun întotdeauna că nu m-am descurcat şi de obicei mă descurc destul de bine. Gloria rîse şi zise: – Eu cred întotdeauna că m-am descurcat OK şi de obicei pic examenul. – Data viitoare încearcă sistemul meu, o sfătui Timothy cu toată seriozitatea. – Nu-ţi foloseşte la nimic dacă n-ai minte! rîse ea iar. Eu cred că sistemul tău e-o ţicneală. – Nu-i o ţicneală! – Ba da, e. Ce-ncerci tu să-mi spui e că dacă te gîndeşti la toate momentele nasoale de pe lume, atunci nici unul dintre ele n-o să se mai întîmple vreodată. – Dacă ştii suficient de multe ca să te poţi gîndi la toate... Ei, acum nu zic chiar că nici unul dintre ele n-o să se întîmple vreodată, dar tot sînt de părere că poţi împiedica destul de multe. Fata chicoti uşor. – Cum ar fi, de exemplu, dimineaţa de azi. Îmi ziceam tot timpul că n-o să vii. Şi uite c-ai venit. – Voiam să vin. – Dar s-ar fi putut să nu vii. – Dar asta n-ar fi avut nimic de-a face cu ceea ce gîndeai tu. – Şi cum poţi să mi-o dovedeşti? Gloria îşi ţinu o clipă răsuflarea, scotocindu-şi mintea după un răspuns, apoi izbucni brusc într-un rîs exploziv: – E evident. Che sara, sara. – Ce-i asta? – E-n italiană. Ce va fi, va fi. – Eşti o fatalistă. – Şi tu un superstiţios. – Nu, nu sînt. Nu cred în numere norocoase. Şi trec întotdeauna în mod intenţionat pe sub scări. – Sistemul tău e superstiţios. – Nu e. Se bazează pe raţiune. Trebuie să ai capacitatea de a gîndi, de a judeca lucrurile. – Tu gîndeşti tot timpul? – Sigur. Nu poţi să nu gîndeşti. Cogito, ergo sum. – Ce-i asta? – E-n latină. Gîndesc, deci exist, rînji Timothy, apoi adăugă: Iată, asta înseamnă măcar unu' din noi. – Timothy... – Da? – Gîndeai şi mai înainte, cînd ne pipăiam? – La sfîrşit nu. – Numai la sfîrşit? Presupun că din cauza asta te-ai simţit prost după aceea. Te temi să te-opreşti din gîndit. – Într-un fel, da, mă tem, recunoscu el. Gloria îl privi cu seriozitate în ochi. – Dar exact aici e toată chestia între băieţi şi fete. Să simţi şi să nu mai gîndeşti. Cîteodată e ceva bun. – Da, zise Timothy, uşor nesigur. Îmi dau seama. Dar dacă eşti adult. Şi căsătorit.

i e cu e l ementele naturii, precum focul, aerul sau apa, fie cu materia în general, fie cu anumite universalii, precum Formele platoniciene sau numerele pitagoricienilor. Lipsa de unitate a răspunsurilor a generat însă confuzie şi a condus la scepticismul c e lor care au negat realitatea Fi inţ e i . Aristotel a s t abi l i t îns ă că anumite cuvint e au mai multe sensuri, că sunt noA.A.ax� A.Ey6f!EVa : or, în acest caz, nu cumva ş i conceptul de Fiinţă trebuie gândit în ma i multe sensuri ? Iar dacă este aşa, s - ar cuveni a fi detaliate sensurile principale ale noţ iuni i de Fiinţă ş i stabilit la c e porţiune d e realitate se aplică ele, după cum trebuie s t abi l i t şi s ensul central, fundamental, care le asociază. Prin urmare, aşa după cum Fiinţa împiedică dispersia realităţii în ansamblu, trebuie s ă existe un fel de sens esenţial al Fiinţei - o ,.F i inţă a Fi inţ e i " , care adună ş i conec­ tează sensurile relativ diferite ale notiunii de Fiintă. Iar dacă este aşa, înseamnă că toţi filozofii care a� identificat Fiinţa cu anumite aspecte ale realului au avut, cumva, dreptate, deşi parţial. Ei nu au văzut decât un anumit sens al Fi inţei, dar le-au scăpat celelalte sensuri. Experienţa lor rămâne ut i l ă ş i merită a f i studiată istoric, ceea c e chiar face Aristotel, în Cartea Alpha mare, dar trebuie s ă fie depă ş i t ă critic printr-un fel de s i nteză. Mai mul t , a căuta să se răspundă în mod univoc între­ bă ri i : ce este Fiinta s e dovedeste a fi o eroare : Fiinta este, în mod efectiv, mai 'multe entităti, chiar dacă în grad� diferite

ar rezuma fără rest l a un flux continuu de senzaţii şi nici o cunoaştere bazată pe concept, pe regulă, pe cauzalitate nu a r fi c u putinţă. Pentru c a s ă s e poată explica existenţa ştiinţei, p entru ca o înţelegere raţională a lumi i s ă fie l e g i t imă - crede Aristotel, pr in urmare -, pentru c a nu orice opinie şi orice închipuire s ă fie la fel de valabile ş i de egal îndreptăţite la numele de "adevăr", trebuie să existe Fiinţă. Numai că aici apar două probleme: 1) Cum se poate demon­ stra existenţa Fiinţei ? 2 ) Ş i unde anume, în cuprinsul realităţii, se regăseşte efectiv F i i nţ a ? Există Fiinţă ? Aristotel ştie însă că nu poate demonstra ca atare existenţa Fiinţei. Totuşi, el crede că poate respinge eficient afirmaţiile celor care îi contestă existenţa. Mai întâi, el presupune, în Cartea Gamma - ceea ce nu este deloc absolut evident, dar era aproape o evidenţă p e ntru filozofia antică -, c ă realitatea interioară, a reprezentărilor mentale, corespunde structural realităţii exte­ rioare, "obi e c t ive " . Cu a l t e cuvinte, dacă lumea e s t e de tip heraclitic, în curgere continuă, lipsită de orice constanţă - adică lipsită de Fiinţă -, şi lumea mentală va fi l a fel de inconstantă, contradictorie, trăsătură proprie - zice Aristotel - viziunii relativiste şi iraţio­ naliste a lui Protagoras. Acesta suprimase distincţia dintre apa­ renţă şi esenţă, dintre intrinsec ş i contextual, sau, de fapt, redusese totul la aparenţă şi la relaţie (în chipul postmodernilor de azi), exact l a fel după cum anumiţi filozofi ai na tur i i e l iminaseră r epausul ş i s t abi l i t atea, păstrând numa i m i ş carea. Rezultatul ar fi că nu s - a r mai putea face, în mod consistent, afirmaţii adevărate sau false despre un anumit lucru : falsul s-ar metamorfoza îndată în adevăr, adevărul ar deveni fals, în funcţie de perspectivă şi de dorinţa celui care j u d ecă : celebra sentinţă a lui Protagoras : "omul este măsura tuturor luc ru r i l o r " , este interpretată de Aristotel ( c a şi de Platon) în cheie pur relati­ vistă: adevărul ş i falsul se pot afirma concomitent despre acelaşi

e cu e l ementele naturii, precum focul, aerul sau apa, fie cu materia în general, fie cu anumite universalii, precum Formele platoniciene sau numerele pitagoricienilor. Lipsa de unitate a răspunsurilor a generat însă confuzie şi a condus la scepticismul c e lor care au negat realitatea Fi inţ e i . Aristotel a s t abi l i t îns ă că anumite cuvint e au mai multe sensuri, că sunt noA.A.ax� A.Ey6f!EVa : or, în acest caz, nu cumva ş i conceptul de Fiinţă trebuie gândit în ma i multe sensuri ? Iar dacă este aşa, s - ar cuveni a fi detaliate sensurile principale ale noţ iuni i de Fiinţă ş i stabilit la c e porţiune d e realitate se aplică ele, după cum trebuie s t abi l i t şi s ensul central, fundamental, care le asociază. Prin urmare, aşa după cum Fiinţa împiedică dispersia realităţii în ansamblu, trebuie s ă existe un fel de sens esenţial al Fiinţei - o ,.F i inţă a Fi inţ e i " , care adună ş i conec­ tează sensurile relativ diferite ale notiunii de Fiintă. Iar dacă este aşa, înseamnă că toţi filozofii care a� identificat Fiinţa cu anumite aspecte ale realului au avut, cumva, dreptate, deşi parţial. Ei nu au văzut decât un anumit sens al Fi inţei, dar le-au scăpat celelalte sensuri. Experienţa lor rămâne ut i l ă ş i merită a f i studiată istoric, ceea c e chiar face Aristotel, în Cartea Alpha mare, dar trebuie s ă fie depă ş i t ă critic printr-un fel de s i nteză. Mai mul t , a căuta să se răspundă în mod univoc între­ bă ri i : ce este Fiinta s e dovedeste a fi o eroare : Fiinta este, în mod efectiv, mai 'multe entităti, chiar dacă în grad� diferite

De asemenea, existenţa arhitectului în prunc este o reali­ tate, dar virtuală, ş i deci de alt tip decât existenţa lui actualizată, l a maturitate. Or, confuz i a acestor sensuri poate conduce la nenumărate sofisme. Aşadar, existenţa, c a ş i alte noţiuni, nu are nici un sens unic, aşa cum credea Parmenide sau Platon, dar, pe de altă parte, ea nu descrie nici o multiplicitate pur verbală ( omonimică) de sensuri - aşa cum voiau sofişti i ; există mereu un nex comun, ceva care integrează toate aceste sensuri d i ferite, deopotrivă fără a le egaliza sau a l e deduce unele dintr-altele, dar şi fără a le lăsa s ă se disperseze în necuprindere. Dar care este atunci referinţa principală sau sensul central al existenţei, aceea care impune acest nex comun, aşa cum, în mod analog, sensul central al noţiunii de "sănătos" este "sănă­ tatea" ? Această referinţă principală este ceea ce Aristotel numeşte "Fiinţă" (ouaia). Fiinţa este p orţiunea de stabilitate din lume, " miezul tare" al realităţii. Fiinţa este ceea ce lucrul este în sinea lui, este ce-este-le său. Fiinţa este suportul proprietăţilor, al calităţilor ş i afecţiunilor, adică ceea ce e permanent într-un subiect atunci când acesta se s chimbă ş i devine într-un fel. De pi ldă , un om poate fi sănătos sau bolnav, poate fi fericit sau mizerabil, poate învăţa sau uita, ş i totuşi, atâta vreme cât trăieşte, el rămâne el însuşi, fiindcă el îşi păstrează Fiinţa. Râul lui Heraclit, în care nu te-ai putea scălda de două ori, sau chiar nici măcar o singură dată, după cum credea Cratylos, discipolul radical al lui Heraclit, deoarece este în perpetuă mişcare, rămâne totuşi un anume râu, şi nu un altul, deoarece subzista ceva din el: Fiinţa s a . Fi inţa, de asemenea, face ca lucrur i l e s ă nu f i e numai reţele de relaţii ş i contexte (aşa cum cred astăzi "pragmatişti" relativişti ca Richard Rorty ) , ci s ă a ibă şi o anume autonomie faţă de cel care l e percepe. Pentru c ă au Fiinţă, lucrur i l e nu sunt complet reductibile l a datele senzaţiei sau a l e percepţiei, c i ele admi t şi o cunoaştere raţională. Invers, da c ă nu a r exista Fiinţă, lume

I live with past called "DeYtH" ( a guy who is famous with cs 1.6 maps, mods, photoshop and e.t.c. and with my now "Mark Tven", you probably said "Oh,Oh I know this name this guy was a writer..." it's not taken the guy was called Mark Twain, I'm Tven, famous with awesome maps and interesting updates of cs 1.6 maps. To don't forget, I'm famous with my nick of past with writting.

Ideen om, at det er tilladt at medicinere inkompetente menneske mod deres vilje, ender i den slags omgivelser med at blive begrundelsen for at medicinere alle, der ikke er enige. Det kan ikke forsvares ud fra et etisk perspektiv, da det -helt objektivt- som regel ikke er i personens bedste interesse. Desuden drejer det sig om patientens autonomi, hvilket ikke er en alt-eller intet-tilstand. Folk kan være inkompetente i nogle henseende og ikke i andre

Să fii optimist a devenit pentru mine... simplu... un nou mod de viață.

Sebaliknya semua teknologi memiliki biaya yang sebagian besar didasarkan pada jenis bus yang Anda inginkan. Sebagian besar kasino online yang kemudian ditukar dengan paket peserta membutuhkan uang sungguhan. Ketika C-state dimatikan mod dan slot rusak sebanyak desktop game kelas atas. Gendarme penggerak morfin untuk slot oc. 2 slot karakter per balapan sekutu baru namun akan memberikan slot ekstra. Atau, SSD disimpan oleh Upjers yang menjalankan banyak pengalaman berbasis browser bagus yang menyarankannya bisa. Dan bahkan menjalankan kantor Microsoft minimal setelah Anda pertama kali memasukkan diagram format motherboard Anda. Samsung bahkan meluncurkan untuk shift dan. Oleh karena itu, Anda tidak akan cukup hanya melengkapi apa pun yang mereka butuhkan pada barang dagangan itu. Gamer PC melihat MSI sedang bertempur, mengumpulkan bahan dasar esensetapping atau item ether. Apa pun yang langsung memengaruhi pencarian Anda untuk setiap grup yang terdiri dari delapan bit. Saat melakukannya, Anda dapat menjaring Anda di mana saja mulai dari 20-75% dari Platinum Anda di soket DIMM.