Mihail Sebastian Quotes

I've always believed that the only defeats and victories that matter in life are those you lose or win alone, against yourself.

O regăsea mai departe, aşteptându-l. Nu-şi vorbeau. Trecea pe lângă ea, cu un salut, cu o privire. Se înţelegeau foarte bine din ochi şi ştiau amândoi că pentru ce ar voi să-şi spună nu sunt cuvinte.

Mona, tu eşti un animal de lux. Eşti făcută din puţin parfum, din multă lene, din oarecare fantezie.

Sa fugi de tine o zi, doua, douazeci nu e usor, dar nici imposibil. Faci matematici sau marxism ca S.T.H., faci sionism ca Winkler, citesti carti ca mine, umbli dupa femei sau joci sah, sau te dai cu capul de pereti. Dar intr-o zi, intr-un minut de neatentie, te intalnesti cu tine insuti la un colt de suflet, cum te-ai intalni la un colt de strada cu un creditor de care te-ai ferit zadarnic. Dai ochii cu tine si atunci intelegi cat de inutile sunt toate evadarile din aceasta inchisoare fara ziduri, fara porti si fara gratii, din aceasta inchisoare care este insasi viata ta.

You will face yourself again in a moment of terror and will learn once again that old lesson you keep forgetting: that you can escape from anywhere, but you cannot flee your own self.

Doesn't being over-familiar put you at a disadvantage? A more formal way of speaking doesn't just mean you're being polite, it's also a way of protecting yourself.

I was happy three days ago. Today I'm depressed. What happened? Nothing. An inner crutch slipped. Some poorly suppressed memory rose to the surface.

Dumneata esti tot ce am detestat mai mult in viata. O fata desteapta. Groaznica specie.

I embraced her and she did not object at all. She let herself be kissed and kissed back, but coolly, without conviction, absently, as if she were smoking a cigarette.

The abundance of beards in periods of social unrest, times of revolt or upheaval, should be noted. It's the handiest way people have of making themselves mysterious.

A book either knocks you down or raises you up.

What an odd thing a stranger is. A stranger sleeping next to you. I listen to his breathing as if it were his entire life, with its hidden processes, the pulsing of the blood in the tissues, with thousands of tiny hidden decays and combustions, which together create and maintain him.

Barurile astea sunt ca femeile: nu ştii nici de ce vin, nici de ce te lasă.

A stranger sleeps next to me, like a stone beside another stone.

— Mă tem că am să plâng. — De ce? — Fiindcă îmi spui un lucru care era un secret al meu. Un lucru pe care am sperat totdeauna, cu puțină teamă, că-l va înțelege cineva, că mi-l va spune.

Imbecilitatea indoctrinata e mai greu de suportat decat imbecilitatea pura si simpla.

I have always believed it my right to have a locked door between me and the world, and to hold the key myself. Now look at it, kicked open. The doors are off their hinges, the portals unguarded, every cover blown.

M-am ferit mereu de adevărurile absolute, pe care le pui în buzunar ca pe un permis de armă. Am încercat să-mi păstrez dreptul modest, dar tenace, de a înțelege lucrurile în nuanțe și în distincții. Nu sunt un partizan, sunt mereu un dizident.

I could reply. I could tell him that a metaphor is inadequate in the face of a bloodbath. That a Platonic inclination for dying doesn't balance out the serious decision to kill. That through the ages there has never been a great historical infamy committed for which there couldn't be found a symbol just as big, to justify it. That, in consequence, we would do well to pay attention to great certainties, to great invocations, to the great 'droughts' and 'rains'. That the temper of our most violent outbursts might benefit from a shade less enthusiasm. I could reply. But what good would it do? I have a simple, resigned, inexplicable sensation that everything that is happening is in the normal order of things and that I am awaiting a season that will come and pass -- because it has come and passed before.

For too long I have played on the stage of lucidity, and I have lost. Now I need to accustom my eyes to the falling darkness. I need to contemplate the natural slumber of all things, which the light calls forth, yet also causes to tire. Life must begin in darkness. Its powers of germination lie hidden. Every day has its night, every light has its shadow. I cannot be asked to accept these shadows gladly. It is enough that I accept them.

Alegerea numelui Sebastian ascunde o ironie în plus, pe lângă aceea a prenumelui Mihail. E un fel de a spune: eu sunt evreul străpus de săgețile urii voastre antisemite, ca Sfântul Sebastian de săgețile romanilor, iar Arhanghelul Mihail, înainte de a fi protectorul studențimii creștine, este protectorul poporului lui Israel.

Este în teatrul meu o înclinare spre delicat care îmi va interzice în mod absolut un mare succes. Câtă vreme voi juca pe clapa subtilului, nu voi ajunge să câștig publicul mare. Pagnol îmi arată că grosolănia nu e neapărat necesară, dar că vigoarea dramatică este indispensabilă. Dar pot să încetez a fi ceea ce sunt? Pot să realizez în mod deliberat ceea ce îmi lipsește? (…) Aș vrea să pot lua teatrul ca pe o industrie și să pot realiza o piesă cu un mecanism perfect . (sâmbătă, 2 ianuarie 1943)

Fericiți oamenii cu idee fixă! Ei, cel puțin, își mai pot păstra calmul și mai pot crede că înțeleg.

have the feeling that the Zionist movement is an expression of despair: a revolt against destiny. A tragic effort to move towards simplicity, land, peace. Intellectuals who want to escape their solitude.

-Nora, tu crezi că schiul poate să salveze un om? Poate să schimbe o viață? - Dragă Paul, cred că viața noastră e plină de obiceiuri proaste, de manii și de idei fixe. Schiul ne scoate din ele. Pe urmă, totul este să nu ne lăsăm învinși din nou.

MAGDA: După ce o cunoști? ANA: Ei! După multe. Pe toate le cunosc. M-am învățat cu ele. Numai s-o iau în mână și spun care cum e. Sunt unele de scârțâie, când le deschizi, ca o ușă neunsă. Altele nici nu le auzi. Sunt și cărțile ca oamenii: unele tac, altele țipă.

Iată o noțiune care lipsește total vieții noastre publice, pe toate planurile ei: incompatibilul. În cultură, ca și în parlament, oamenii se înjură la tribună si se împacă la bufet. Compromisul este floarea violenței. Avem de aceea o cultura de brutalități și tranzactii.

There is doubtless such a thing as a ’national character’. In art, it is the lowest common denominator. The more specific the character, the more commonplace it is. That is why creation always requires overcoming such a character. An artist, if he is anything, is an individual. But to be an individual means embodying your own truths, suffering your own experiences, and inventing your own style. But these things can only occur by renouncing facility, and the most unfortunate facility comes from these so-called national characters, formed by the sedimentation of collective mediocrity, which lies there ready-made. National character is by definition that which remains in a culture after you have removed the personal effort involved in thinking, the personal experience of life and the triumph of individual creation.

Sometimes symbolism is too obvious.

Poezia lui e singura dramă întru totul sinceră, pe care de la Eminescu literatura noastră (aşi fi vrut să evit acest cuvînt) o cuprinde. E încă o tristeţe viscerală. Dacă ar fi o atitudine în faţa vieţii, ar avea prestaţia stenică şi bărbătească a luptei. Dacă ar fi o renunţare, ar avea durerosul orgoliu al sacrificiului. Dar nu este nici una, nici alta. E valul obscur, elementar şi implacabil al destinului său. Omul nu poate fi nici victorios, nici înfrînt, nici răzvrătit, nici supus. Se supune cineva legii gravitaţiei? Nu. Trăieşte în necesitatea ei stringentă, aşa cum trăieşte o piesă de oţel într-un angrenaj imens: inconştient şi necesar.

Sistemul școlar al vremii e primul afectat de realitatea teritorială și politică neprevăzută a României Mari. Fostele instituții de stat, nici ele bine închegate, se adaptează din mers la teritoriul atât de diferit cultural, economic, etnic si religios al întregirii. România de după război nu mai este „o țară mărită, ci o altă țară. Cu atât mai mult cu cât între noile noastre hotare încap trei ramuri de oameni trăiți în trei civilizații felurite”, va reflecta la maturitate Iosef Hechter. Cele trei ramuri de oameni trăiseră până nu demult în cele trei imperii fărâmițate de război: Imperiul Austro-Ungar, Imperiul Rus si Imperiul Otoman.

,,Dar noua orientare politică a Profesorului îi frânge inima ca o dezamăgire în dragoste.

Mon vœu, quand j'ai commencé à écrire, a été d'être un écrivain roumain. Comme tant d'autres avant moi, qu'ils aient été grecs (I[on] L[uca] Caragiale, Alexandru A. Philippide), arméniens (Garabet Ibrăileanu), juifs (Mihail Sebastian, Max Blecher) ou de bien d'autres origines, depuis le Géorgien Antim Ivireanul, jusqu'au « russe » Nichita Stănescu.

ȘTEFĂNESCU (cu dispreț): O gazetă trăiește o zi. Mai puțin decât atât. O dimineață, o oră. O gazetă moare cinci minute după ce a fost citită.

Este aici o flagrantă confuzie de planuri și puncte de vedere, care nu surprinde și, cu atât mai mult, nu indignează pe cine cunoaște legile simple ale culturii românești. Confuzia este în discuțiile noastre publice aproape metodă. Pentru un spectator calm, felul în care o dezbatere de idei se degradează la noi, pierzându-și liniile directoare și agățându-se de două-trei fleacuri incidente, este o distracție curentă. Nimic nu e stringent pentru intelectualul bucureștean. El nu judecă pe probleme definite, ci pe oarecari dispoziții personale, lirice și confuze. În genere, de oriunde ar pleca, îi este foarte ușor să ajungă acolo unde are chef. Nici o problemă nu este destul de strictă, pentru a-l opri să evadeze. De la o teorie de matematici superioare, va trece în linie directă la schimbarea guvernului.

Elle aurait voulu le savoir plongé dans la passion comme dans une mer : que l’eau palpite sourdement à ses oreilles, que ses yeux se ferment, que les mouvements de son corps soient instinctifs, désespérés, inconscients.

Tu sais, je viens juste de voir que c'est l'automne et pourtant il y avait des tas de feuilles mortes dans la rue pour me le dire. Je ne pourrai pas poser mes lèvres sur tes bras avant le printemps. Triste,non ?

Chaque baiser était une blessure où les lèvres, le souffle, les dents, la pointe de la langue plongeaient, humides, puis se défaisaient lentement, après une dernière hésitation, laissant entre leurs deux bouches un sourire pâle, embué.

Tu sais, je viens juste de voir que c'est l'automne et pourtant il y avait des tas de feuilles mortes dans la rue pour me le dire. Je ne pourrai pas poser mes lèvres sur tes bras avant le printemps. Triste, non ?

Sambata, 12 iulie [1941] Orgecaim cu totii intr-o imensa, trista, intunecata multime - milioane, milioane, milioane - si moartea nu alege, nu asteapta.

You see, the notion of "sin" is for me an abstraction. There's no such thing as "sin". There's only such a thing as "tactlessness".

Cumpărat cu 1500 lei, câștigați serile trecute la poker, un quartet milanez de Mozart și al treilea concert brandenburghez de Bach. Ca să-mi fac și eu o bucurie în dimineața asta de primăvară, cu atâta soare, cu atâta tinerețe. Viața e undeva, alături de mine, în afară de mine.

Sâmbătă, 16 septemvrie 1944 Nu sunt dispus să am decepții. Nu-mi recunosc un asemenea drept. Nemții și hitlerismul au crăpat. E deajuns. Am știut totdeauna, până în adâncul inimii, că aș fi murit bucuros, ca să grăbesc măcar cu o fracțiune de milimetru prăbușirea Germaniei. Germania e prăbușită - și eu trăiesc. Mai mult ce pot cere? Atâția oameni au murit, fără să vadă cu ochii lor căderea bestiei! Noi, care suntem încă vii, am avut acest imens noroc. Mai departe? Nu știu. Mai departe, începe viața. Un fel de viață care trebuie trăită. Singurul lucru după care am tânjit a fost libertatea. Nu o nouă definiție a libertății - ci libertatea. După atâția ani de teroare nu mai avem nevoie să ni se explice ce înseamnă să fii liber. Asta știm - și asta nu se înlocuiește cu nici o formulă. Sunt mizerii, sunt comedii, sunt imposturi. E Victor Eftimiu, cu nerușinarea, cu prostul gust, cu vulgaritatea lui eternă. E tânărul Macovescu, iacobin feroce, după ce a huzurit sub nemți. E Graur, obtuz, funebru și triumfător. Sunt mii de incidente sau întâmplări care te ofensează. E un înspăimântător spirit de conformism, nou ca orientare, vechi ca structură psihologică. Dar, peste toate astea, rămâne singurul lucru adevărat, singurul care valorează și acoperă tot restul: nemții au crăpat.