Lua Quotes

...ilmu demikian luas untuk disombongkan...

perasaan adalah perasaan, meski secuil, walau setitik hitam di tengah lapangan putih luas, dia bisa membuat seluruh tubuh jadi sakit, kehilangan selera makan, kehilangan semangat, hebat sekali benda bernama perasaan itu, dia bisa membuat harimu berubah cerah dalam sekejap padahal dunia sedang mendung, dan di kejap berikutnya mengubah harimu jadi buram padahal dunia sedang terang benderang

Milikilah hati yang luas, seluas langit biru. Di dalam hati yang luas, kamu akan menampung rasa memaafkan yang besar, kekuatan untuk berpikir dan bertindak positif, serta semangat untuk menjelang hari esok yang tidak pernah pudar. Jadilah langit itu

Para ser grande, sê inteiro: nada Teu exagera ou exclui. Sê todo em cada coisa. Põe quanto és No mínimo que fazes. Assim em cada coisa a Lua toda Brilha, porque alta vive.

Para ser grande, sê inteiro: nada Teu exagera ou exclui. Sê todo em cada coisa. Põe quanto és No mínimo que fazes. Assim em cada lago a lua toda Brilha, porque alta vive.

Kadang perpisahan bisa membuat mata kita menjadi segar lewat air mata, hati menjadi peka lewat gelombang besar yang menerpa, dan menumbuhkan cinta yang lebih besar lewat orang-orang yang menyentuh hidup kita. Hidup semakin luas.

Jawanisme dan kolonialisme Jawa sudah bertindak jauh lebih brutal terhadap penduduk yang tinggal di Negara kepulauan yang luas ini daripada yang dulu dilakukan oleh penguasa penjajah asing .

Namun pada saat itupun aku tahu bahwa setiap kali membuka sebuah buku, aku akan bisa memandang sepetak langit. Dan jika aku membaca sebuah kalimat baru, aku akan sedikit lebih banyak tahu dibandingkan sebelumnya. Dan segala yang kubaca akan membuat dunia dan diriku sendiri menjadi lebih besar dan lebih luas.

Unii dintre noi trebuie sa ramana realisti, pentru ca altii sa-si poata lua iluziile in serios.

Tu és Sete-Sóis porque vês às claras, tu serás Sete-Luas porque vês às escuras, e, assim, Blimunda, que até aí só se chamava, como sua mãe, de Jesus, ficou sendo Sete-Luas, e bem batizada estava, que o batismo foi de padre, não alcunha de qualquer um. Dormiram nessa noite os sóis e as luas abraçados, enquanto as estrelas giravam devagar no céu, Lua onde estás, Sol aonde vais.

It's like I keep waiting to look in the mirror and recognize the person staring back.

Stiam prea bine ca fondul sufletului meu e desgustul, apatia, mizeria. Eu nu sunt facut pentru nici o femee, nici o femee nu e facuta pentru mine, si oricare ar crede-o ar fi nenorocita. Nu iubesc nimic pentru ca nu cred in nimic si prea greoi pentru a lua vreun lucru precum se prezinta, eu nu am privirea ce infrumuseteaza lumea, ci aceea care vede numai raul, numai defectele, numai partea umbrei . Satul de viata fara sa fi trait vreodata, neavand un interes adevarat pentru nimic in lume, sunt moraliceste desalat ... Nu cred nimic, nu sper nimic si mi-e moraliceste frig ca unui batran de 80 de ani.

Ao toque adormecido da morfina Perco-me em transparências latejantes E numa noite cheia de brilhantes, Ergue-se a lua como a minha Sina.

Beberapakali aku menemukan mimpiku sendiri terjerembab di depan pintu. Kuyup oleh hujan. Seperti pakaian kotor berulangkali kucuci dan kujemur di halaman luas. Pada saat saat seperti itu aku selalu ingat wajah dan matamu saat menatapku; selalu teduh dan meneguhkan. Maka aku yakin pada akhirnya jarak hanya memisahkan raga. Tapi ia tak pernah sanggup menjauhkan mimpi, imaji dan kenangan yang kita semat bersama dalam rindu yang paling diam.

Lua and Marie are holding hands. They look like they’re so happy, just inside this moment, watching the kids and the lights on their old fibro house. Lua kisses her. Just softly on the lips. And she kisses back. Sometimes people are beautiful. Not in looks. Not in what they say. Just in what they are.

În comportamentul tău faţă de cineva, nu-ţi lua argumentele din părerile altuia despre acel cineva.

mistikus pernah berkata begini pada seluruh patung yang tak bisa diraba: ‘di kehidupan sebenarnya, sesuatu yang kau torehkan ini hanyalah fana!’ tapi makhluk imajiner apa yang merangkak dan memiliki tempat-tempat luas seakan sabana Afrika telah muntah garingnya demi menangkup ia yang tak berjenis apa-apa. ia yang dinomori sebagai sang satu. yang penuh totem warna-warni di sekujur dagingnya. menebarkan piuh dingin yang amis dan luka terjerat kekosongan tanda sebelum bukit pasir menghisap tubuhnya atau warna pasir yang menggerus tubuhnya?

Salah sekali persangkaanmu, Sahabat! Bahwasanya air mata tiadalah ia memilih tempat untuk jatuh, tidak pula memilih waktu untuk turun. Air mata adalah kepunyaan berserikat, dipunyai oleh orang melarat yang tinggal di dangau-dangau yang buruk, oleh tukang sabit rumput yang masuk ke padang yang luas dan ke tebing yang curam, dan juga oleh penghuni gedung-gedung yang permai dan istana-istana yang indah. Bahkan di situ lebih banyak orang menelan ratap dan memulas tangis. Luka jiwa yang mereka idapkan, dilingkung oleh tembok dinding yang tebal dan tinggi, sehingga yang kelihatan oleh orang luar atau mereka ketahui hanya senyumnya saja, padahal senyum itu penuh dengan kepahitan.

Să identifici fericirea când se află la picioarele tale, să ai curajul şi hotărârea de a te apleca pentru a o lua în braţe... şi a o păstra. Asta-i inteligenţa inimii

O sangramento da lua só me deixa abalada durante três dias num mês. Uma pila torna um homem potencialmente estúpido a qualquer hora do dia.

O resto é a vida que nos deixa, a chama que morre no nosso olhar, a púrpura gasta antes de a vestirmos, a lua que vela o nosso abandono, as estrelas que estendem o seu silêncio sobre a nossa hora de desengano. Assídua a mágoa estéril e amiga que nos aperta o peito com amor. (Meu destino é a decadência)

Între doi oameni care alcătuiesc – sau vor să alcătuiască – un cuplu trebuie să se potrivească multe lucruri. Dacă la unele dintre potrivelile-astea se mai poate lua de ici şi pune colo, una este însă indispensabilă şi fără tocmeală: concepţia despre lume.

Pudesse eu ser a lua, a lua terna, E faria que a noite fosse eterna

Sunteţi flămânzi de viaţă, dar nu de fericire, şi singura voastră şansă e că nu sunteţi eterni şi că alţii mai buni, poate, vă vor lua locul. Nu speraţi că vă vor menaja!

sabe, Hillé, às vezes penso que fomos pai e filha, mãe e filho, irmão irmã, que houve lutas e nós, e fios de sangue, que eu tinha fome de ti, que eu te matei, que saía de tuas narinas um cheiro de noite dor incesto e violência, que eras velha e moça e menina, que uns guizos em mim se batiam estridentes cada vez que eu te olhava, que havias sido minha desde sempre, barro e vasilha, espelho e amplidão, infinitas vezes nós dois em flashes nítidos rapidíssimos, recortados em ouro, em negro, numa lua esvaída sombra e sépia, nós dois muito claros num parapeito de pedra cor de terra

Decebel looked over at Fane. "A face tu fiecare a lua ce ei say?(Do you ever get what they say?)" Fane smiled at his Beta. "Nu mai incerce sa, (No longer try)." "Good call." Decebel nodded. Jen looked over at Decebel, her eyes narrowing. "No talking in foreign tongue when around the Americans." Decebel leaned towards her, the gleam in his eyes causing Jen to tremble. "But Jennifer, I thought you spoke Romanian." He looked around at Sally and Jacque. "Weren't you two under the impression that she spoke Romanian?" Jacque and Sally nodded despite the daggers Jen was staring their way. "That was thoroughly impressed upon us, wouldn't you say, Sally?" Jacque turned to look at her. "Wait. Uh yeah, I distinctly remember a bar...vodka...and I'm almost positive Jen speaking in Romanian to the hot bartender." Sally was grinning from ear to ear as Jen's face grew red. "I hope you two aren't attached to your undergarments because I just got the sudden urge to have a bonfire," Jen growled out. "Note to self: hide underwear." "Or you could just solve that problem by not wearing any." Jacque heard Fane's voice through their bond. Her jaw dropped open and her face turned bright red as she turned to look at her mate. Jen looked at Sally. "Looks like Fane had a suggestion about the princess' undergarments. If I had my guess, I'd say he told her I couldn't burn them if she didn't own any." If Jacque could've turned any redder she would have. "How? What..." Jacque stuttered as she looked at her blonde friend, trying to figure out how she knew what Fane had been thinking. "It's a gift, Watson. But really what it boils down to is when it comes to chicks and underwear, guys will always say they don't mix." Decebel coughed as he choked on his laughter while Fane had buried his face in Jacque's back, his shoulders shaking. Jacque and Sally both looked at their friend with open mouths.

Para ser grande, sê inteiro: nada Teu exagera ou exclui. Sê todo em cada coisa. Põe quanto és No mínimo que fazes. Assim em cada lago a lua toda Brilha, porque alta vive. To be great, be whole; Exclude nothing, exaggerate nothing that is not you. Be whole in everything. Put all you are Into the smallest thing you do. So, in each lake the moon shines with splendor Because it blooms up above.

A lua în serios ceea ce toata lumea ia în gluma si a lua în gluma ceea ce toata lumea ia în serios e o tehnica traditionala de tatonare a întelepciunii, valorificata mai cu seama în ambianta Chinei taoiste.

deus tem que ser substituído rapidamente por poe- mas, sílabas sibilantes, lâmpadas acesas, corpos palpáveis, vivos e limpos. a dor de todas as ruas vazias. sinto-me capaz de caminhar na língua aguçada deste silêncio. e na sua simplicidade, na sua clareza, no seu abis- mo. sinto-me capaz de acabar com esse vácuo, e de aca- bar comigo mesmo. a dor de todas as ruas vazias. mas gosto da noite e do riso de cinzas. gosto do deserto, e do acaso da vida. gosto dos enganos, da sorte e dos encontros inesperados. pernoito quase sempre no lado sagrado do meu cora- ção, ou onde o medo tem a precaridade doutro corpo. a dor de todas as ruas vazias. pois bem, mário - o paraíso sabe-se que chega a lis- boa na fragata do alfeite. basta pôr uma lua nervosa no cimo do mastro, e mandar arrear o velame. é isto que é preciso dizer: daqui ninguém sai sem cadastro. a dor de todas as ruas vazias. sujo os olhos com sangue. chove torrencialmente. o filme acabou. não nos conheceremos nunca. a dor de todas as ruas vazias. os poemas adormeceram no desassossego da idade. fulguram na perturbação de um tempo cada dia mais curto. e, por vezes, ouço-os no transe da noite. assolam-me as imagens, rasgam-me as metáforas insidiosas, porcas. ..e nada escrevo. o regresso à escrita terminou. a vida toda fodida - e a alma esburacada por uma agonia tamanho deste mar. a dor de todas as ruas vazias.

Dengan arungi lautan luas nusantara, generasi kita miliki karakter bangsa bahari yang tangguh, warisan nenek moyang.

Glumea, ca intotdeauna lua uşor vorbele ei cele mai grave, nu credea în ele, nu credea în nimic.

Não é a lua que lá vai macilenta: é o relâmpago que passa e ri de escárnio às agonias do povo que morrem aos soluços que seguem as mortualhas do cólera.

Nu știam că dorul poate lua forme atât de tiranice.

entrei sozinho no meu quarto, abri uma janela para a noite. Uma grande lua solene, suspensa sobre a aldeia, banhava toda a massa da montanha.

Di mana-mana terdapat rumput jelatang, Tapi rumput hijau yang lembut tetap lebih banyak, Kebiruan langit lebih luas daripada awan gelap.

os sonhos (...) fazem uma coroa de luas, por isso o céu é o resplendor que há dentro da cabeça dos homens, se não é a cabeça dos homens o próprio e único céu. - Memorial do Convento

Sejarah adalah suatu proses yang hidup, saling berbenturan, saling berinteraksi, saling mengembangkan diri, tidak saja antara daerah satu dengan daerah lain namun lingkupnya sangat luas. Hasil interaksi antara satu peristiwa lain, yang juga akan terus berinteraksi dan berkembang, bagai rangkaian benturan atom yang tak pernah berakhir, demikian terus tidak kenal kata henti sampai dunia ini berakhir dalam kepunahan (kiamat).

Rindu tidak tersusun dari batas peta. Tetapi, dari seberapa luas kau mengingatnya. Rindu tidak diciptakan oleh jarak. Ia lahir sebab keberadaan. Sedekat apapun jarak kalian, selama tidak pernah tinggal di hati dan ingatan, rindu tidak akan pernah ada.

keringat dan air mata adalah anak sungai yg akan terus mengangkut sampan impianku. Diatasnya, akan kutompangkan impian-impian manis banyak orang. Sebab sampan ini terlalu luas jika hanya dihuni impianku sendiri

Ketika aku melihat sesuatu yang tak pernah kulihat sebelumnya mataku terbuka. betapa indahnya negri ini dan ketika ku merasakan hal yang tak pernah kurasakan sebelumnya hatiku terbuka betapa besarnya bangsa ini hanya disini dirumahku yang membentang luas ke 4 penjuru Kupersembahkan seluruh jiwa dan ragaku dan kupastikan tak kan ada yang mampu merebutnya ...

Iată de ce, înainte de toate, sunt îndemnat să cred că hotărârea cea mai bună pe care aș putea-o lua, ca și cea mai înțeleaptă, este aceea de-a pleca și de-a rămâne la distanța cuvenită, să fiu ca și cum n-aș fi.

Não tenho necessidade do céu infinito; a lua e as estrelas estão além do meu alcance. Prefiro existir no mundo real, pois sonhos sozinhos não podem me sustentar.

É bom que não tenhamos de tentar matar a lua, o sol ou as estrelas. Já é ruim viver no mar e ter de matar os nossos verdadeiros irmãos

Dacă oamenii îți vor lua, Dumnezeu îți va da înapoi înzecit. Dacă oamenii te vor nedreptăți, Dumnezeu îți va face dreptate. Dacă oamenii te vor lovi, Dumnezeu te va mângâia.

De ce sunt oare oamenii lasati să crească fără a avea aparatura necesară pentru a lua deciziile morale cele mai sănătoase?

Seja qual for a matéria de que as nossas almas são feitas, a minha e a dele são iguais, e a do Linton é tão diferente delas como um raio de lua de um relâmpago, ou a geada do fogo.

Ninguém ama daqui à lua. Ama-se de corpo a corpo. Ama-se essa distância que nos une, Por ser a mesma que nos separa.

Não me digas que o céu é o limite, quando há pegadas na lua.

Nunca ignore alguém que te ama e se importa com você. Porque um dia você pode perceber que perdeu a lua enquanto contava estrelas.

As estrelas são muito mais brilhantes do que gemas incontáveis. A lua é muito mais branca do que prata entesourada. O lume é mais luzente na lareira ao crepúsculo do que ouro tirado de minas.

À noite, quando estou sozinho e a lua derrama as suas lágrimas, sei que o mundo voltaria a ser maravilhoso se estivesses aqui. Sem ti, o meu coração fica vazio, apenas com as lembranças que guarda. Tu, só tu, existes dentro de mim, à noite quando a lua chora.

Quando há a lua, a noite automaticamente se torna bonita; pode não haver necessidade de luz extra. A luz deve ser guardada para aqueles momentos em que a noite está escura e a lua não aparece no céu.

Lucrurile supreme trebuie să aibă o altă origine, una proprie lor, - ele nu ar putea lua naştere din această lume efemeră, înşelătoare, iluzorie şi mizeră, din această harababură de amăgiri şi pofte!

Ce pot face, în viaţa cotidiană? Ce lucru uimitor, extraordinar, poate ea conţine pentru mine? în fiecare zi mă voi spăla pe dinţi, voi mânca la prânz şi voi lua cafeaua cu lapte seara, indiferent dacă undeva se va fi întâmplat în timpul zilei o catastrofă de cale ferată, ori cineva în familie va fi murit. Tot mă voi spăla pe dinţi, tot voi sta la masă... tot eu voi fi. Înţelegi? Înţelegi ce animal îngrozitor de monoton voi deveni?

Mereka berjabat tangan, seperti gunung berjabatan dengan samudera. Mereka hanya dua gumpal daging kecil, tetapi jiwanya lebih besar dari gunung, lebih luas dari laut, karena kereka ikut melahirkan sesuatu yang nenek-moyangnya dan bangsa-bangsa lain tidak atau belum melahirkannya: kemerdekaan.

Ada orang yang menghabiskan waktunya berziarah ke Mekah. Ada orang yang menghabiskan waktunya berjudi di Miraza. Tapi aku ingin menghabiskan waktuku di sisimu, sayangku. Bicara tentang anjing-anjing kita yang nakal dan lucu. Atau tentang bunga-bunga yang manis di lembah Mendalawangi. Ada serdadu-serdadu Amerika yang mati kena bom di Banang (?) Ada bayi-bayi yang mati lapar di Biafra. Tetapi aku ingin mati di sisimu, manisku. Setelah kita bosan hidup dan terus bertanya-tanya tentang tujuan hidup yang tak satu setan pun tahu Mari sini sayangku Kalian yang pernah mesra, yang pernah baik, dan simpati padaku Tegaklah ke langit luas atau awan yang mendung. Kita tak pernah menanamkan apa-apa, kita tak'kan pernah kehilangan apa-apa.

Embora não nos apercebamos disso, a Terra é um ser vivo constituído por biliões de seres vivos, as células, a Terra é um ser vivo constituído por biliões de seres vivos, a fauna e a flora. Por exemplo, se a temperatura mudar muito na Lua ou em Vénus, isso é indiferente para esses planetas, uma vez que estão ambos mortos, não passam de pedra e poeira. Tanto lhes faz que faça muito frio como muito calor, os planetas mortos são como esculturas de mármore. Mas as alterações térmicas não são indiferentes para a Terra, que se encontra viva e que, por isso, está constantemente a regular a sua temperatura e composição

os nossos historiógrafos, há seis mil luas, não fazem referência a outras regiões senão aos dois grandes impérios de Lilipute e de Blefuscu. Estas duas poderosas potências têm, como ia dizendo, andado empenhadas, durante trinta e seis luas, numa guerra

LUA ADVERSA Tenho fases, como a lua Fases de andar escondida, fases de vir para a rua... Perdição da minha vida! Perdição da vida minha! Tenho fases de ser tua, tenho outras de ser sozinha. Fases que vão e vêm, no secreto calendário que um astrólogo arbitrário inventou para meu uso. E roda a melancolia seu interminável fuso! Não me encontro com ninguém (tenho fases como a lua...) No dia de alguém ser meu não é dia de eu ser sua... E, quando chega esse dia, o outro desapareceu...

Aș fi vrut să-l rog: povestește-mi ceva despre tine. Nu lua în seamă limbuția mea nefastă! Mi-am dat seama însă că-i mai ușor să-ți formulezi pentru tine astfel de rugăminți decât să le adresezi altcuiva.

Saya tidak tahu Saudara siapa, tetapi saya sangat mengharapkan agar Saudara-lah yang nanti mengontrak saya. Saya suka kepada Saudara karena Saudara kadang-kadang membaca cerita pendek--oleh karena itu, tentunya melek huruf, sabar, cerdas, berpengetahuan luas, dan intelek, hanya saja tidak mampu membeli rumah.

A trăi: a te specializa în eroare. A râde de adevărurile sigure ale sfârșirii, a nu lua in seamă absolutul, a transforma moartea în glumă şi-n întâmplare nesfârșitul. Nu poţi respira decât în afundurile iluziei.

Nu iubesc nimic pentru că nu cred în nimic. Și prea greoi pentru a lua vreun lucru precum se prezintă, eu nu am privirea ce înfrumusețează lumea, ci aceea care vede numai răul, numai defectele, numai partea din umbră.

Mi-am dat seama că, dacă te ajută sănătatea și punga, nimic pe lume nu merită mai mult decât să călătorești. Călătoriile, amintirile adunate în fiecare loc pe care-l vezi sunt o avere pe care nu ți-o poate lua nimeni, nu poate fi prădată, nici arsă, nici inundată. Atâta vreme cât ești în mințile tale o porți cu tine. Aici nu există faliment.

Mă ridic.sunt foarte liniștit.Lunile și anii n-au decât să treacă, nu-mi mai pot lua nimic, n-au ce să-mi mai ia. Sunt atât de singur și fără așteptări, încât le pot privi în față fără teamă. Viața care m-a purtat de-a lungul acestor ani e încă prezentă în mâinile și ochii mei. Am învins-o sau nu - nu știu -Nimic nou pe frontul de vest, cap. 12

Sufletul tău funcționează cu lemne, Iar al meu cu electricitate. Dragostea ta umple cerul de fum, A mea e din flăcări curate. Totuşi vom mai merge împreună O bună bucată de pământ, O bună bucată de cer, O bună bucată de lună. Vom fi fericiţi pentru iarbă Şi pentru lac, Vom râde pentru copac, Vom slăvi drumul drept cu câte-o gură Şi vom ţine un moment de reculegere Pentru fiecare cotitură. Ne vom lua după umbra mea Care merge înainte, Ne vom lua după primul gând, Ne vom lua după două-trei cuvinte. Până când ne va ieşi în cale Sfânta Vineri Să ne spună printre altele Că nu mai suntem tineri. Şi că ea n-o să ne mai dea de-acum Nici electricitatea pentru flacără, Nici lemne pentru fum.

Mas...devagarinho! Qual é a luz que brilha através daquela janela? é o oriente, e Julieta é o Sol. Ergue-te, ó Sol resplandecente, e mata a lua invejosa, que já está fraca e pálida de dor ao ver que tu, sua sacerdotisa, és mais bela do que ela própria

São raros os que teimam em viver, sob a excomunhão do Maior Número, que os crisma de malucos, poetas, criminosos, mágicos! Mas que admirável espectáculo, o do homem que vive, até à hora da sua morte! Eu vos abençoo, malucos, lunáticos, mágicos, criminosos, poetas! e os que saem para a rua, sem chapéu, por divino esquecimento! e os que vão a falar só, pelos caminhos... e os que olham a lua, latindo intimamente.... e os que não se conformam, os que não seguem a lei nem o costume -, todas as criaturas onde o anjo da infância sobrevive.

Proclamava-se ali o fim do mundo, a salvação penitencial, a visão do sétimo dia, o advento do anjo, a colisão cósmica, a extinção do sol, o espírito da tribo, a seiva da mandrágora, o unguento do tigre, a virtude do signo, a disciplina do vento, o perfume da lua, a reivindicação da treva, o poder do esconjuro, a marca do calcanhar, a crucificação da rosa, a pureza da linfa, o sangue do gato preto, a dormência da sombra, a revolta das marés, a lógica da antropofagia, a castração sem dor, a tatuagem divina, a cegueira voluntária, o pensamento convexo, o côncavo, o plano, o vertical, o inclinado, o concentrado, o disperso, o fugido, a ablação das cordas vocais, a morte da palavra.

Karena sudah demikian mestinya hidup itu, habis kesulitan yang satu akan menimpa pula kesulitan yang lain. Kita hanya beristirahat buat sementara guna mengumpulkan kekuatan untuk menempuh perjuangan yang baru dan mengatasinya. Sebab itulah maka tak usah kita menangis diwaktu mendaki, sebab di bau pucak perhentian pendakian itu telah menunggu daerah yang menurun. Hanya satu yang akan kita jaga di sana, yaitu kuatkan kaki, supaya jangan tergelincir. Dan tak usah kita tertawa di waktu menurun, karena kelak kita akan menempuh pendakian pula, yang biasanya lebih tinggi dan menggoyahkan lutut dari pada pendakian yang dahulu. Dan barulah kelak di akhir sekali, akan berhenti pendakian dan penurunan itu, di satu sawang luas terbentang, bernama maut. Di sana akan bertemu alam datar, tak berpendakian, tak berpenurunan lagi.

Când va veni sfârșitul lumii – care nici măcar nu trebuie să însemne sfârșitul lumii în sensul în care voi înțelegeți asta, oricum viermii nu își pot imagina extincția individuală, pentru a putea lua încă o gură de aer și de hrană coclită ei trebuie să își imagineze că toată specia de viermi va dispărea în aceeași clipă, nu, sfârșitul lumii pentru mine înseamnă sfârșitul meu, căci eu sunt lumea mea – voi urla de bucurie, mă voi îmbăta și voi juca un străvechi joc popular rusesc, voi păși pe creștetul lumii și o voi scuipa între ochi. Îi voi spune că am învins. Și că, în sfârșit, plec. Nu îi mai sunt sclav, am aruncat lesa cât de departe am văzut cu ochii. Și am să-i mai trag încă o flegmă între ochi, de rămas bun. Voi dispărea singur. Lumea va scrie despre mine cântece, va compune poezii. Nu va mai avea nicio importanță.

Dons do Amante Sobre a tua cabeleira hei-de pôr, para as núpcias, uma coroa de borboletas com suas asas pintadas. Terás de volta ao pescoço flores de abóbora, em prata, e a lua que para ti noites e noites forjei. Andarás pelo povo sobre um cavalo em turquesa. Um cavalo ardente e leve, animado pelo meu fogo de amor. E a teus pés eu lançarei uma pedra quente quente: o coração onde correm milhões de gotas de sangue.

(...)sentou-se para descansar e em breve fazia de conta que ela era uma mulher azul porque o crepúsculo mais tarde talvez fosse azul, faz de conta que fiava com fios de ouro as sensações. faz de conta que a infância era hoje e prateada de brinquedos, faz de conta que uma veia não se abrira e faz de conta que dela não estava em silêncio alvíssimo escorrendo sangue escarlate, e que ela não estivesse pálida de morte mas isso fazia de conta que estava mesmo de verdade, precisava no meio do faz de conta falar a verdade de pedra opaca para que contrastasse com o faz de conta verde-cintilante, faz de conta que amava e era amada, faz de conta que não precisava morrer de saudade, faz de conta que estava deitada na palma transparente de Deus, não Lóri mas o seu nome secreto que ela por enquanto ainda não podia usufruir, faz de conta que vivia e não que estivesse morrendo pois viver afinal não passava de se aproximar cada vez mais da morte, faz de conta que ela não ficava de braços caídos de perplexidade quando os fios de ouro que fiava se embaraçavam e ela não sabia desfazer o fino fio frio, faz de conta que ela era sábia bastante para desfazer os nós de corda de marinheiro que lhe atavam os pulsos, faz de conta que tinha um cesto de pérolas só para olhar a cor da lua pois ela era lunar, faz de conta que ela fechasse os olhos e seres amados surgissem quando abrisse os olhos úmidos de gratidão, faz de conta que tudo o que tinha não era faz de conta, faz de conta que se descontraía o peito e uma luz douradíssima e leve guiava por uma floresta de açudes mudos e de tranqüilas mortalidades, faz de conta que ela não era lunar, faz de conta que ela não estava chorando por dentro.

Cică sunt antisocială. Nu mă integrez. E foarte bizar. De fapt, sunt o fiinţă foarte sociabilă. Totul depinde de ceea ce înţelegi prin sociabil, nu? Pentru mine sociabil înseamnă să discut cu tine despre astfel de lucruri. Sau să vorbesc despre cât de ciudată este lumea. E plăcut să fii cu oameni. Dar nu cred că sociabil înseamnă să aduni la un loc un grup de persoane şi să nu le dai voie să vorbească, n-am dreptate? O oră de televiziune, o oră de baschet,baseball sau alergări, altă oră de istoria transcrierii sau de pictură, iarăşi sport, însă niciodată nu punem întrebări, adică cei mai mulţi dintre noi nu întreabă; pur şi simplu, ni se indică răspunsurile, pac, pac, pac, şi noi stăm acolo încă patru ore de film. Mie nu mi se pare deloc că asta înseamnă să fii sociabil. Ce fel de sociabilitate e asta? E ca și cum ai lua niște vase cu fundul spart și-ai turna apă-n ele printr-o mulțime de pâlnii și-ai pretinde apoi că e vin (..) N-am nici un prieten. Asta ar trebui să fie o dovadă că sunt anormală. Dar toţi cei pe care-i cunosc urlă şi dansează ca nişte apucaţi sau se încaieră între ei. Ai remarcat cât de brutali au devenit oamenii unii cu alții?

por isso ele nunca saberá o quanto o amo: e não por ele ser bonito, Nelly, mas por ele ser mais eu, do que eu própria. Não sei de que são feitas as nossas almas, mas elas são iguais; e a de Linton é tão diferente da minha quanto um raio de lua é diferente de um relâmpago, ou o fogo do gelo.

Este în teatrul meu o înclinare spre delicat care îmi va interzice în mod absolut un mare succes. Câtă vreme voi juca pe clapa subtilului, nu voi ajunge să câștig publicul mare. Pagnol îmi arată că grosolănia nu e neapărat necesară, dar că vigoarea dramatică este indispensabilă. Dar pot să încetez a fi ceea ce sunt? Pot să realizez în mod deliberat ceea ce îmi lipsește? (…) Aș vrea să pot lua teatrul ca pe o industrie și să pot realiza o piesă cu un mecanism perfect . (sâmbătă, 2 ianuarie 1943)

O văd şi acum. Storurile erau lăsate, şi în cameră era o penumbră misterioasă, o răcoare de o cu totul altă natură decât răcoarea celorlalte camere în care pătrunsesem până atunci. Nu ştiu de ce, mi se părea că totul pluteşte acolo într-o lumină verde; poate unde perdelele erau verzi. Căci, altminteri, camera era plină de fel de fel de mobile, şi lăzi, şi coşuri cu hârtii şi jurnale vechi. Dar mie mi se părea că e verde. Şi atunci, în clipa aceea, am înţeles ce este Sambo. Am înţeles că există aici, pe pământ, lângă noi, la îndemâna noastră şi totuşi invizibil celorlalţi, inaccesibil celor neiniţiaţi — există un spaţiu privilegiat, un loc paradisiac, pe care, dacă ai avut norocul să-l cunoşti, nu-l mai poţi uita, apoi, toată viaţa. Căci în Sambo simţeam că nu mai trăiesc aşa cum trăisem până atunci; trăiam altfel, într-o continuă, inexprimabilă fericire. Nu ştiu de unde izvora beatitudinea asta fără nume. Mai târziu, amintindu-mi de Sambo, am fost sigur că acolo mă aştepta Dumnezeu, şi mă lua în braţe îndată ce-i călcam pragul. N-am mai simţit, apoi, nicăieri şi niciodată, o asemenea fericire, în nici o biserică, în nici un muzeu; nicăieri şi niciodată.

Subitamente, porém, quando transpúnhamos o portão, tive o choque de um alarme. A casota do cão ficava a um canto do quintal, perto do alpendre onde se arrumavam os bois. Admiti bruscamente que o cão tivesse morrido. E, abandonando o grupo, fui sozinho até ao fundo do jardim. À luz da lua, espreitei para a casota, chamei o cão. Mondego não respondeu. Meti a mão dentro - o cão não estava. Presumi, absurdamente, que tivesse rebentado a corrente, se tivesse aninhado no alpendre. Fui para lá, mergulhei para um lado e outro no escuro, chamei: Mondego! Nada. Mas eis que, ao voltar-me para sair, eu vi o cão, enfim: suspenso de uma trave enforcado no arame, Mondego recortava-se contra o céu, iluminado de lua e de estrelas. Dominei-me, não gritei. E corri para o grupo, que voltava atrás a procurar-me. Desculpei-me como pude e segui para a igreja, chorando duramente: quando Cristo nascia entre cânticos e luzes, Mondego balançava de uma trave o seu corpo leproso, banhado de luar... No dia seguinte quiseram iludir-me: o cão teria aparecido morto à porta da casota. Não reagi. Levantei-me apenas e fui eu enterrar o animal, para que fosse amortalhado com ternura, para que a última voz da terra a falar-lhe fosse uma voz de aliança.

Nu există argumente pentru a trăi. Aceluia care a ajuns la limită nu-i mai rămîn decît motive nemotivate spre a trăi. În culmea disperării, pasiunea absurdului este singura care mai aruncă o lumină demonică în haos. Cînd toate idealurile curente, moral, estetic,religios, social, nu mai pot direcţiona viaţa şi nu-i pot determina o finalitate, atunci cum se mai poate menţine viaţa spre a nu deveni neant? Numai printr-o legare de absurd, prin iubirea inutilului absolut, adică a ceva care nu poate lua o consistenţă, dar care, prin ficţiunea lui, poate să stimuleze o iluzie de viaţă

Nu plânge, Maria! zise regele. Ne vom întâlni acolo, sus... Din lumea asta nu te regret decât pe tine. Dacă te-aș putea lua cu mine aș fi fericit că mor. Călătoria la cer e mult mai frumoasă decât cea din Italia. Și apoi, mi se pare că fără mine, n-ai să mai fii fericită. Te vor face să suferi... Îți va fi frig, vei fi singură; te vor ucide, draga mea! Asta mă necăjește mai mult decât moartea!

E o que significa a palavra qualidade? Para mim significa textura. Este livro tem poros. Tem feições. Este livro poderia passar pelo microscópio. Você encontraria vida sob a lâmina, emanando em profusão infinita. Quanto mais poros, quanto mais detalhes de vida fielmente gravados por centímetro quadrado você conseguir captar numa folha de papel, mais "literário" você será. Pelo menos essa é minha definição. Detalhes reveladores. Detalhes frescos. Os bons escritores quase sempre tocam a vida. Os medíocres apenas passam rapidamente a mão sobre ela. Os ruins a estupram e a deixam para as moscas. Entende agora por que os livros são odiados e temidos? Eles mostram os poros no rosto da vida. Os que vivem no conforto querem apenas rostos com cara de lua de cera, sem poros nem pêlos, inexpressivos.

Os jovens não são naturalmente egoístas, tal como os velhos não são naturalmente sábios. Compreensão e superficialidade não têm nada a ver com os anos, mas com o caminho que cada pessoa percorre. Ainda não há muito tempo, li, já não sei onde, esta máxima dos índios da América: "Antes de julgares uma pessoa, caminha durante três luas com os seus mocassins" (...) Só de dentro, só caminhando durante três luas com os seus mocassins é que se pode compreender as motivações, os sentimentos, aquilo que faz agir uma pessoa de uma forma e não de outra. A compreensão nasce da humildade, não do orgulho do saber.

Cîtă laşitate în concepţia celor care susţin că sinuciderea este o afirmaţie a vieţii! Pentru a-şi scuza lipsa de îndrăzneală, inventează diverse motive sau elemente care să le scuze neputinţa. În realitate, nu există voinţă sau hotărîre raţională de a te sinucide, ci numai determinante organice, intime, care predestinează la sinucidere. Sinucigaşii simt o pornire patologică înspre moarte, pe care, deşi îi rezistă conştient, ei n-o pot totuşi suprima. Viaţa din ei a ajuns la un astfel de dezechilibru, încît nici un motiv de ordin raţional n-o mai poate consolida. Nu există sinucideri din hotărîri raţionale, rezultate din reflexii asupra inutilităţii lumii sau asupra neantului acestei vieţi. Iar cînd ni se opune cazul acelor înţelepţi antici ce se sinucideau în singurătate, eu voi răspunde că sinuciderea lor era posibilă numai prin faptul că au lichidat viaţa din ei, că au distrus orice pîlpîire de viaţă, orice bucurie a existenţei şi orice fel de tentaţie. A gîndi mult asupra morţii sau asupra altor probleme periculoase este desigur a da o lovitură mai mult sau mai puţin mortală vieţii, dar nu este mai puţin adevărat că acea viaţă, acel corp în care se frămîntă astfel de probleme trebuie să fi fost anterior afectat pentru a permite astfel de gînduri. Nimeni nu se sinucide din cauza unor întîmplări exterioare, ci din cauza dezechilibrului său interior şi organic. Aceleaşi condiţii exterioare defavorabile pe unii îi lasă indiferenţi, pe alţii îi afectează, pentru ca pe alţii să-i aducă la sinucidere. Pentru a ajunge la ideea obsedantă a sinuciderii trebuie atîta frămîntare lăuntrică, atît chin şi o spargere atît de puternică a barierelor interioare, încît din viaţă să nu mai rămînă decît o ameţeală catastrofală, un vîrtej dramatic şi o agitaţie stranie. Cum o să fie sinuciderea o afirmaţie a vieţii? Se spune: te sinucizi, fiindcă viaţa ţi-a provocat decepţii. Ca atare ai dorit-o, ai aşteptat ceva de la ea, dar ea nu ţi-a putut da. Ce dialectică falsă! Ca şi cum acel ce se sinucide n-ar fi trăit înainte de a muri, n-ar fi avut ambiţii, speranţe, dureri sau deznădejdi. În sinucidere, faptul important este că nu mai poţi trăi, care nu rezultă dintr-un capriciu, ci din cea mai groaznică tragedie interioară. Şi a nu mai putea trăi este a afirma viaţa? Orice sinucidere, din moment ce e sinucidere, e impresionantă. Mă mir cum oamenii mai caută motive şi cauze pentru a ierarhiza sinuciderea sau pentru a-i căuta diverse feluri de justificări, cînd n-o depreciază. Nu pot concepe o problemă mai imbecilă decît aceea care s-ar ocupa cu ierarhia sinuciderilor, care s-ar referi la sinuciderile din cauză înaltă sau la cele din cauză vulgară etc.… Oare faptul de a-ţi lua viaţa nu este el atît de impresionant încît orice căutare de motive pare meschină? Am cel mai mare dispreţ pentru acei care rîd de sinuciderile din iubire, deoarece aceştia nu înţeleg că o iubire ce nu se poate realiza este pentru cel ce iubeşte o anulare a fiinţei lui, o pierdere totală de sens, o imposibilitate de fiinţare. Cînd iubeşti cu întreg conţinutul fiinţei tale, cu totalitatea existenţei tale subiective, o nesatisfacere a acestei iubiri nu poate aduce decît prăbuşirea întregii tale fiinţe. Marile pasiuni, cînd nu se pot realiza, duc mai repede la moarte decît marile deficienţe. Căci în marile deficienţe te consumi într-o agonie treptată, pe cînd în marile pasiuni contrariate te stingi ca un fulger. N-am admiraţie decît pentru două categorii de oameni: pentru acei care pot oricînd înnebuni şi pentru acei care în fiecare clipă se pot sinucide.

În copilărie încep, pentru fiecare din noi, marile lecții ale vieții. Fericite sau triste, clare sau misterioase, explicate sau intuite numai, pline de căldură sau reci, cu iubire sau fără. Adolescența, tinerețea și maturitatea sunt, apoi, vârste în care rafinăm ceea ce am învățat despre viață, când eram copii. Uneori, ni se oferă șansa de a ne schimba povestea, de a o lua pe altă cale decât cea deja cunoscută, de a găsi ceva mai bun pentru noi.

Uma noite, quantas madrugadas tem? Andas a contar? Eu não. Lhes apanho só, conforme lhes vejo e sinto. Atrevo: uma só noite tem bué de madrugadas; cada uma dessas madrugadas tem bué de brilhos. Confesso-me aqui, nos lábios da sinceridade: gosto muito disso - acreditar no impossível das palavras, lhes maltratar no português delas, ser livre na boca das estórias e me deixar tar aqui, sentado dentro de mim, abismático. E sonhar!, sonhar até chegar nesse quintal onde dentro de mim nascem barulhos e não só: nascem brilhos. Vejo búzios que riem à toa como se fossem conchas de pousar na areia depois de lhes apanhar numa noite de lua brilhante. Depois do barulho das vozes os búzios se calam e eu, no respeito, me calo também.

... dar in "Pivnita de ceapa" a lui Schmuh nu se gasea nimic de mancare si cine voia sa manance ceva trebuia sa mearga in alta parte, la Fischl si nu in "Pivnita de ceapa", fiindca aici nu se taia decat ceapa. Si de ce asa? Pentru ca pivnita se numea astfel si ce era cu totul iesit din comun pentru ca aceasta ceapa, ceapa taiata, cand o privesti cu atentie... nu, clientii lui Schmuh nu mai vedeau nimic sau doar unii dintre ei nu mai vedeau nimic, li se scurgeau ochii, nu pentru ca aveau inimile prea pline; caci unde scrie ca daca ti-e inima plina, trebuie sa iti planga ochii, unora nu le reuseste niciodata asa ceva, mai ales in deceniile din urma, de aceea secolul nostru se va numi candva, in viitor, secolul lipsit de lacrimi, desi a fost multa suferinta - si tocmai din acest motiv, din cauza lipsei lacrimilor, oamenii, cei care isi puteau permite, se duceau la "Pivnita de ceapa", se lasau serviti de patron cu o scandura de tocat, cu un cutit de bucatarie si cu o ceapa ordinara de camp sau gradina care-i costa douasprezece marci, o taiau atat de marunt pana ce sucul reusea. Ce reusea? Reusea ceea ce lumea si suferinta acestei lumi nu reuseau sa produca: omeneasca lacrima rotunda. Si atunci se puneau pe plans. In sfarsit se punea lumea, din nou, pe plans. Se plangea serios, dezlantuit, in toata legea. Apa curgea si lua totul cu ea. Apoi venea ploaia. Apoi cadea roua... Si dupa acea calamitate naturala de douasprezece marci si optzeci de pfenigi, oamenii satui de plans incep sa vorbeasca. Inca ezitand, mirati de propria lor limba goala, dupa ce savureaza ceapa, clientii pivnitei se predau vecinilor lor, acolo, pe lazile incomode imbracate in iuta, se lasa intrebati, isi schimba felul de a fi cum iti intorci paltonul.

Por esta solidão, que não consente Nem do sol, nem da lua a claridade, Ralado o peito pela saudade Dou mil gemidos a Marília ausente: De seus crimes a mancha inda recente Lava Amor, e triunfa da verdade; A beleza, apesar da falsidade, Me ocupa o coração, me ocupa a mente: Lembram-me aqueles olhos tentadores, Aquelas mãos, aquele riso, aquela Boca suave, que respira amores... Ah! Trazei-me, ilusões, a ingrata, a bela! Pintai-me vós, oh sonhos, entre as flores Suspirando outra vez nos braços dela!

Eis a sublime estupidez do mundo; quando nossa fortuna está abalada - muitas vezes pelos excessos de nossos próprios atos - culpamos o sol, a lua e as estrelas pelos nossos desastres; como se fôssemos canalhas por necessidade, idiotas por influência celeste; escroques, ladrões e traidores por comando do zodíaco; bêbados, mentirosos e adúlteros por forçada obediência a determinações dos planetas; como se toda a perversidade que há em nós fosse pura instigação divina. É a admirável desculpa do homem devasso - responsabiliza uma estrela por sua devassidão. Meu pai se entendeu com minha mãe sob a Cauda do Dragão e vim ao mundo sob a Ursa Maior; portanto devo ser lascivo e perverso. Bah! Eu seria o que eu sou, mesmo que a estrela mais virginal do mundo tivesse iluminado a minha bastardia.

Creştinismul mă păstrează cu ceva tineresc în mine şi neplictisit, nedezamăgit, nescârbit, nesupărat. Prezenţei veşnic proaspete a lui Hristos îi datorez să nu dospesc şi fermentez în supărarea pe alţii şi pe mine. Acesta-i norocul meu, nefiresc, negândit: să-mi fie dat să cred în Dumnezeu şi în Hristos, cunoscând dealtfel ce a spus Unamuno: să crezi în Dumnezeu înseamnă să doreşti ca el să existe şi în plus să te porţi ca şi cum ar exista. Numai creştin fiind mă vizitează - în pofida oricărei raţiuni - fericirea, ciudat ghelir. Numai datorită creştinismului nu umblu - crispat, jignit, pe străzile diurne, nocturne ale oraşului - (...) - şi nu ajung să fiu şi eu - (...) - unul din acele cadavre pe care le poartă, vii, apa curgătoare a vieţii şi să nu mă număr printre cei ce încă n-au înţeles - (...) - că mai fericit este a da decât a lua.

Uneori, câte o musculiţă nimerea în calea şuvoiului de apă, uneori reuşea să fugă şi îşi lua zborul, un zbor puțin derutat, amețit, greu și cleios, alteori se îneca. Îmi părea rău de cele care se înecau, dar nu aveam cum să le ajut, eram de partea cealaltă a geamului. De multe ori aveam să mai fiu de partea cealaltă a geamului, izolat, inutil, prins în capcană de un monstru urât care se bucură că nu pot fi decât un banal spectator. Mă uitam la oamenii care mergeau grăbiţi, impasibili, cu multe sacoşe, unii cu copii de mână de-abia luaţi de la şcoală, inevitabil precipitaţi, cu aerul că ştiu foarte bine încotro se îndreaptă, oameni cu responsabilităţi, griji şi vieţi cu un sens solid, bine stabilit. M-a fulgerat, pentru prima dată sub forma asta atât de explicită, venit de nicăieri, poate din picături de ploaie, muște și macazul ce trebuia schimbat la câteva stații, gândul că eu într-o zi nu voi mai fi absolut deloc. Că nu voi mai putea privi ca acum ce se întâmplă în jurul meu, că nu voi mai gândi, voi fi nimic, va fi ca într-un somn definitiv, dar atât de diferit de un somn obişnuit, pentru că nu voi visa nimic, nu voi mai avea amintiri. Şi nu mă voi mai trezi. EU nu am să mai exist, şi nici nu am să mă transform în altceva, nici nu voi pleca într-un loc mai frumos sau mai urât, ci am să dispar pentru totdeauna fără să las în urmă niciun semn, nicio bucată din mine. Nu-mi voi mai putea privi ghetele, corpul, mâinile, unghiile. Se va termina totul, complet, definitiv şi, faţă de oroarea de a şti acest fapt, nu mai conta amănuntul că asta se va întâmpla mâine, peste trei săptămâni sau peste 65 de ani. Într-o zi, ea, asta, va fi realitatea, asta va fi tot, totul. Voi fi nimic, în locul meu va fi un gol și va rămâne așa pentru totdeauna.

Vă rog să îmi permiteți să vă dau un sfat. Mulți oameni se căsătoresc crezând în legenda că ea, căsătoria, e o frumoasă cutie diferită de cea a Pandorei. Cutia o văd plină cu toate lucrurile frumoase la care au visat în viață. Prietenie, dragoste, o prezență agreabilă, înțelegere și respect. Dar căsătoria este la început o cutie goală iar pe ea scrie că înainte de a lua ceva din ea trebuie să pui ceva acolo. Nu există iubire în căsătorie. Iubirea este în oameni iar ei trebuie să pună iubirea în cutia aceasta. Nu există romantism în căsătorie ci doar matematică. De aceea trebuie adus. Va trebui să învățați să vă mențineți arta de a dărui, de a iubi, de a comunica, de a ține cutia plină. Dacă vrei să iei mai mult decât pui, cutia va rămâne mereu goală ... Mai pe scurt, căsătoria nu înseamnă doar o comuniune spirituală, înseamnă și să nu uiți să duci gunoiul ... (Vladimir Pustan - Trezește-mă când moartea-i la fereastră)

Kanga e të burgosunit Nëpër hekra të kryqzuem të dritores seme shof qiellën të coptueme në katërdhetë copë edhe shof diellin sa një pare serme - aq larg asht qielli nga e emja gropë. E kjo gropë e eme e ka emrin burg. E dini se burgu nuk asht për dëfrim. Prandaj burg' i em asht shum i ultë dhe më bani palmuç dhe më mbyti në trishtim. Hekrat e kryqzuem dhe ndërgjegj' e eme, dy anmiq të betuem, luftojnë dit' e natë; por hekr' i fortë e mund ndërgjegjen teme dhe në dëshprim përplasem si një qen i ngratë. E kur nata vjen dhe xhixhillojnë hyjt gëzohem fort, se hekrat nuk m'i kryqzojnë syt', por t'u sjellmen mbrapa shof dritën e smutë edhe hijën teme tu' u zgjatë në murt si një kërcnim ligji, posi një dajak. Dhe atëher tërbohem dhe urrej pa masë dritën, hijën, vetën, muret edhe hekrat edhe e ndjej vetën lua të ndryem në kafas. Nëpër hekra të kryqzuem të dritores seme shof qiellën të coptueme në katërdhetë copë dhe zemra e eme ndien po aq të breme në mes të katër murve sii në një gropë.

Nu v-am scris mai devreme că s-a înfiinţat aici un premiu de 50 000 fr. pentru manuscrisul cel mai bun în franţuzeşte scris de un străin. M-am prezentat şi eu, într-o doară. Comisia e compusă din cei mai mari scriitori francezi. Manuscrisul meu a făcut mare impresie, a fost găsit cel mai interesant dintr-o sută cîte au fost prezentate. Hotărîrea nu se va lua decît la sfîrşirul lui Martie. Un membru al Academiei franceze, care face parte din comisie, m-a chemat la el şi mi-a spus că va vota pentru mine. Cu toate acestea eu nu sper să am premiul, fiindcă unii membri din comisie susţin că am o concepţie prea pesimistă despre viaţă şi că deci ar fi riscant să mi se dea o recompensă oficială. Oricum ar fi, eu mi-am atins scopul: editorul, aflînd despre vîlva ce-a făcut-o manuscrisul, 1-a dat imediat la publicare. E tot ce aşteptam. Casa de editură la care voi apare e cea mai importantă din Franţa. în tot cazul vă voi ţine în curent despre mersul treburilor. într-un anumit fel am avut noroc că n-am fost publicat cum trebuia acum doi ani: între timp am putut să îndrept mult calitatea textului.

În limitele posibilităților, e bine să facem tot ce putem ca să ne simțim mai bine. N-o să credem asta de la început, dar e suficient să fim geniali doar pentru noi! Când suntem mulțumiți de noi, părerea celor din jur nu mai contează aproape deloc. Abia atunci avem o șansă reală să facem ceva măreț. Pentru că toți oamenii geniali erau mediocri în ochii lor și ai celor din jur până în momentul în care au făcut ceva! FĂCUT CEVA! Nu înțeleg de ce suntem atât de cretini încât să nu înțelegem că putem fi fericiți făcând lucruri mici. Și încă ceva. E important să visăm propriile noastre visuri! Nu pe ale celor din jur! Pentru că părerea celor din jur contează mult prea mult! Când vom lua părerea celor din jur și ne vom șterge cu ea la cur, atunci chiar vom fi cu un pas mai aproape de fericire!

Prin metoda asocierii libere si prin tehnica de interpretare care i se adauga, psihanaliza reuseste sa faca un lucru care nu parea pre important din punct de vedere practic, dar care trebuia in realitate sa duca la o pozitie si o valorificare cu totul noi in evolutia stiintei. A devenit posibil sa se dovedeasca ca visurile au un sens si sa se ghiceasca acest sens. In antichitatea clasica, visurile erau considerate adesea previziuni ale viitorului; stiinta moderna nu voia sa auda de visuri, le lega de domeniul superstitiei, declarandu-le un simplu act «corporal», un soi de tresarire a vietii psihice, de altfel adormite. Parea sa fie exclusa posibilitatea ca un savant care a facut deja lucrari stiintifice serioase sa poata aparea ca un «interpretator de visuri». Dar din moment ce nu era luata in seama dispretuirea visului si era tratat ca un simptom nevrotic neinteles, ca o idee deliranta sau obsesiva care, indepartandu-se de continutul sau aparent, lua ca obiect al asocierii libere imaginile sale izolate, atunci se ajungea la un cu totul alt rezultat. Se ajungea prin urmatoarele asocieri ale celui care visa, la constientizarea unor ansambluri de ganduri care nu mai puteau fi numite absurde sau confuze, care corespuneau unui act psihic de mare valoare si ale carui vis manifest nu era decat o traducere deformata, trunchiata sau rau inteleasa, cel mai adesea o traducere in imagini vizuale. Aceste ganduri latente ale visului contineau sensul visului, continutul manifest al visului nefiind decat o iluzie, o fatada de unde putea pleca asocierea cu adevarul dar nu si interpretarea.

De la o vreme, Ivan Ilici isi petrecea mai tot timpul incercand sa retraiasca clipele de odinioara, cand vechile sentimente il tinusera departe de ideea mortii. Bunaoara isi spunea: "Am sa ma ocup de slujba, doar in ea mi-am gasit rostul vietii." Si se ducea la Curte, indepartand de el toate indoielile; intra in vorba cu colegii, se aseza cum ii era altadata obiceiul, imbratisand ganditor publicul cu o privire distrata, si se rezema cu amandoua mainile slabite de bratele fotoliului de stejar, se apleca, cum facea si inainte spre colegul sau, isi lua dosarul mai aproape, schimba cateva cuvinte in soapta si-apoi deodata, ridicand ochii si indreptandu-se in jilt, rostea formula de rigoare si incepea procesul. Dar brusc, in toiul sedintei, fara a se sinchisi de desfasurarea procesului, durerea dintr-o parte isi incepea actiunea distrugatoare. Ivan Ilici isi pleca mai intai urechile la ea , apoi isi alunga gandul de la ea , dar ea isi continua actiunea si ii aparea in fata ochilor, se uita la el, iar el sta impietrit, cu ochii stinsi si se intreba: "Oare numai ea sa fie realitatea ?

Îmi imaginez întregul cosmos alcătuit din suspensii eteroclite. O portocală s-ar întâlni cu o ecuaţie, un copac cu un fluture, un rinocer cu o dansatoare de flamenco, iar eu, de fapt quarcurile mele care dansează, risipite, m-aş bucura de aceste întâlniri întâmplătoare. Fără gravitaţia corpurilor nu există oboseală. Articulaţiile ar rămâne suple. Am vedea venerabili bătrâni îndrăgostindu-se de un fetus care ar oscila nehotărât, încă androgin. Posibilităţile întâlnirilor s-ar înmulţi la infinit. Totul ar putea fi pus în ecuaţie. Aş putea scrie o lucrare care ar lua în derâdere principiile sociale, politice şi relaţionale cele mai elementare: "Plutirea corpurilor". Aventura, adevărata aventură! Orice problemă psihologică ar fi pusă sub semnul întrebării. Monstruosul egocentrism ar exploda. Însăşi imposibilitatea de a stabili o relaţie mai lungă de o miime de secundă ar face orice legătură la fel de uşoară ca fulgul de albatros. Fiinţele ar afla în sfârşit că nu există singurătate, datorie, destin, trecut şi viitor. O suspensie de sentimente şi de dorinţe, sexele s-ar bucura să fie mereu înconjurate de spaţiu. Filosofii s-ar exprima cu simplitate, ceea ce nu este specialitatea lor. Ah! Acea simplitate pe care puţini o cunosc, atât filosofii cât şi ceilalţi, şi la care eu aspir! Ar fi într-un fel Edenul matematic. Iată cu ce îmi petrec timpul. Acest gen de visare mă încântă la culme. Mi se întâmplă să-mi petrec şapte sau opt ore pe terasa mea, orientată spre sud, cu vederea care dă spre portul din Genova, fără să fac vreo mişcare, în afară de acel du-te-vino al braţului în direcţia unei sticle de coniac.

Întrebarea care se naşte în mod firesc este următoarea: ce s-ar întâmpla dacă ar exploda o stea prin apropiere? Cel mai apropiat vecin stelar al nostru, după cum am văzut, este Alpha Centauri, la 4,3 ani-lumină depărtare. Îmi imaginasem că, dacă s-ar produce o explozie acolo, atunci am avea 4,3 ani în care să privim lumina acestui eveniment magnific traversând cerul, ca şi cum ar curge dintr-o uriaşă cutie răsturnată. Cum ar fi dacă am avea patru ani şi patru luni pentru a urmări cum o catastrofă inevitabilă se îndreaptă către noi, ştiind că, atunci când în sfârşit va ajunge aici, ne va lua efectiv pielea de pe oase? Oare oamenii s-ar mai duce la muncă? Oare fermierii ar mai cultiva câmpul? Oare ar mai distribui cineva produsele în magazine? Câteva săptămâni mai târziu, când m-am întors în orăşelul din New Hampshire în care locuiesc, i-am pus aceste întrebări lui John Thorstensen, astronom la Colegiul Dartmouth. — A, nu! mi-a spus el râzând. Vestea unui astfel de eveniment călătoreşte cu viteza luminii, dar la fel şi efectul lui distrugător, aşa că ai afla de el şi ai muri din cauza lui în aceeaşi secundă. Dar nu-ţi face griji, pentru că nu o să se întâmple. Ca să fii omorât de suflul unei explozii de supernovă, mi-a explicat el, ar trebui să fii „ridicol de aproape” – probabil la mai puţin de zece ani-lumină ori chiar mai aproape. Pericolul l-ar reprezenta diferitele tipuri de radiaţii – raze cosmice şi altele asemenea. Acestea ar produce aurore fabuloase, perdele sclipitoare de lumină fantomatică umplând întregul cer. Şi acesta nu este un lucru bun. Tot ceea ce este suficient de puternic ca să declanşeze un asemenea spectacol ar putea foarte bine să distrugă magnetosfera, zona magnetică aflată mult deasupra Pământului care, în mod normal, ne protejează de razele ultraviolete şi de alte asalturi cosmice. În lipsa magnetosferei, oricine ar avea ghinionul să iasă la soare ar căpăta imediat aspectul, să zicem, al unei pizze uitate în cuptor.

Mi-a venit foarte greu sa ma afirm alaturi de gandurile mele. Era un demon in mine, iar in cele din urma prezenta lui a fost decisiva. Ma domina si mi-o lua inainte, iar cand se intampla sa nu mai tin seama de nimic, era fiindca el ma presa. Nu ma puteam opri niciodata la ceea ce obtinusem deja. Trebuia sa continui sa alerg, pentru a-mi ajunge din urma viziunea. Intrucat, dupa cum e lesne de inteles, contemporanii mei nu puteau percepe viziunea mea, vedeau in mine doar pe cineva care fuge aiurea. Am ofensat multi oameni; caci, indata ce observam ca nu ma intelegeau, pentru mine cazul era incheiat. Trebuia sa merg mai departe. Exceptie facand pacientii mei, n-aveam rabdare cu oamenii. Intotdeauna trebuia sa-mi urmez legea interioara care-mi era impusa si nu-mi lasa libertatea alegerii. Ce-i drept insa, n-o urmam de fiecare data. Cum am putea s-o scoatem la capat fara inconsecvente? Pentru unii oameni eram nemijlocit prezent, in masura in care se aflau in contact cu lumea launtrica; dar apoi se putea intampla ca, brusc, sa nu mai fiu acolo cu ei, dat fiind ca nu mai exista nimic care sa ma lege de ei. Am invatat anevoie ca oamenii continua sa fie prezenti, chiar si atunci cand nu mai au nimic a-mi spune. Multi trezeau in mine sentimentul unei umanitati vii, dar numai cand apareau in cercul magic al psihologiei, devenind vizibili; in clipa urmatoare, cand farul isi indrepta raza in alta directie, nu mai exista nimic. Unii oameni ma puteau interesa in modul cel mai intens, pentru ca, de indata ce ii "descifram", farmecul sa dispara. Mi-am facut multi dusmani astfel. Dar, ca om creator, esti la discretia demonului, nu esti liber, ci inlantuit si manat de el. "... o putere rusinos ne smulge / Inima. / Caci jertfa cere orice e ceresc. / Dar cand un zeu este lasat deoparte, / N-aduce nici un bine." (Holderlin, Imnuri si ode) Lipsa de libertate m-a umplut de tristete. Adesea aveam senzatia ca ma gasesc pe un camp de lupta. Acum ai cazut tu, bunul meu camarad, dar eu trebuie sa continui! Eu nu pot, nu, nu pot ramane! Caci "o putere rusinoasa ne smulge inima". Mi-esti drag, te iubesc chiar, dar nu pot ramane! Pe moment, este ceva sfasietor. Caci eu insumi sunt victima, nu pot, sa raman. Dar demonul aranjeaza lucrurile astfel incat s-o scoatem la capat, iar binecuvantata inconsecventa are grija ca, in contrast flagrant cu "infidelitatea" mea, sa pot ramane credincios intr-o masura nebanuita.

Diagnozele clinice sunt importante, întrucât oferă o oarecare orientare, dar ele nu-l ajută cu nimic pe pacient. Punctul decisiv este problema “poveștii” pacientului; căci ea dezvăluie fundalul uman și suferința umană și numai atunci poate începe terapia medicului. Am văzut asta clar și într-un alt caz. Era vorba despre o pacientă bătrână de la secția de femei, în vârstă de șaptezeci și cinci de ani. Venise la spital cu aproape cincizeci de ani în urmă, dar nimeni nu-și mai amintea de momentul internării ei; toți muriseră între timp. Doar o soră-șefă, care lucra în această instituție de treizeci și cinci de ani, mai știa câte ceva din povestea ei. Bătrâna nu mai putea vorbi și nu putea consuma decât hrană lichidă sau semilichidă. Își ducea hrana la gură numai cu ajutorul degetelor. Uneori îi lua aproape două ore pentru o cană de lapte. Dacă nu era ocupată cu mâncarea, făcea niște mișcări ciudate, ritmice, cu mâinile și brațele, cărora nu le înțelegeam natura și sensul. Eram profund impresionat de gradul distrugerii pe care-l poate produce o boală mintală, dar nu găseam nici o explicație. În conferințele clinice era prezentată ca o formă catatonică de demență precoce, ceea ce nu-mi spunea nimic, căci nu mă lămurea absolut deloc în legătură cu semnificația și originea mișcărilor ei ciudate. Impresia lăsată de acest caz asupra mea caracterizează reacția mea la psihiatria de atunci. Când am ajuns medic, am avut senzația că nu pricepeam nimic din ceea ce pretindea psihiatria că este. Mă simțeam extrem de jenat față de șeful meu și de colegii care afișau atâta siguranță, în timp ce eu orbecăiam nedumerit prin întuneric. Consideram că misiunea principală a psihiatriei este cunoașterea lucrurilor care se petrec în interiorul spiritului bolnav, iar despre aceasta nu știam încă nimic. Eram antrenat deci într-o meserie în care nu mă orientam deloc! Într-o seară, târziu, m-am dus prin secție, am văzut-o pe bătrâna cu mișcările ei enigmatice și m-am întrebat din nou: de ce o fi așa? Care o fi explicația? M-am dus la bătrâna noastră soră-șefă și m-am interesat dacă pacienta fusese dintotdeauna astfel. – Da, mi-a răspuns, dar sora dinaintea mea îmi povestea că pe vremuri bolnava confecționa pantofi. Apoi i-am studiat încă o dată vechea poveste; scria despre ea că ar fi avut niște gesturi de parcă ar fi făcut cizmărie. Odinioară, cizmarii țineau pantofii între genunchi și trăgeau firele prin piele cu niște mișcări foarte asemănătoare. (La cizmarii de la sate se mai poate vedea și astăzi.) Pacienta a murit curând și fratele ei mai mare a venit pentru înmormântare. – De ce s-a îmbolnăvit sora dumneavoastră? l-am întrebat. Mi-a povestit că sora lui iubise un cizmar, care însă nu voise să se însoare cu ea dintr-un oarecare motiv și atunci ea “o luase razna”. Mișcările de cizmar arătau identificarea ei cu omul iubit, care a durat până la moarte.