Ion Luca Caragiale Quotes

Do you want to know the world? Then look at it closely. Do you want to like it? Then look at it from afar.

Voieşti să cunoşti lucrurile? Priveşte-le de aproape. Vrei să-ţi placă? Priveşte-le de departe.

„Din două una, daţi-mi voie: ori să se revizuiască, primesc! Dar să nu se schimbe nimica; ori să nu se revizuiască, primesc! dar atunci să se schimbe pe ici pe colo, şi anume în punctele… esenţiale

Dragomire, uite-te la mine: (el o priveşte) pentru faptă răsplată şi năpastă pentru năpastă!

Amenințarea este mai grea pentru un suflet ce se clatină ușor decât chiar lovitura.

Un prost poate să moară, dar prostia e nemuritoare !

Nu trebuie, domnul meu, să aibă omul judecăți extreme, fiindcă lumea trăiește din pornire, nu prin judecată. Omul cuminte, mai cu seamă având norocul să fie sus-pus, este totdeauna îngăduitor cu lumea lui; de aceea, avem și vorba veche foarte înțeleaptă: lumea n-o putem îndrepta cu umărul. Fiecare dintre noi vede lipsurile și cusururile societății noastre; fiecare este dator a căuta să le constate, să acopere lipsurile și să depărteze cusururile, și-ncet-încet, fiecare luptând în sfera lui de acțiune, să realizăm cu toții, dacă nu idealul unei societăți, măcar o societate mai cioplită, mai cuminte și mai morală. Firește, când vedem atâtea nedreptăți, atâtea prostii și greșeli, atâtea fapte urâte, unele deplorabile, altele ridicule, se revoltă în noi dreapta judecată, și fiecare dintre noi, după putere, protestează și-ncearcă să-nfiereze răul. Dar să nu credem vreodată că protestările și opintirile noastre vor face să sară lumea din făgaș deodată, și, de unde se zbătea-n mocirlă, să iasă curată și să pornească pe calea cea bună și dreaptă. Greu și foarte-ncet, stimatul meu domn, se dezrădăcinează obiceiurile și năravurile vechi... Cu toporul, se curăță pădurea; lumea se curăță cu vremea și cu răbdare... nu așa, de azi pe mâine!

- Cănuţă! - Prezent! - Câţi domni a avut ţara românească? - Mulţi, domnule! - Mulţi, mulţi, da' câţi, neghiobule? - Câţi, domnule? - păi tu mă-ntrebi pe mine or eu te-ntreb pe tine, prostule? - să-i numărăm, domnule - dar până acum ce-ai facut, neghiobule? - am învăţat la armetică, domnule - treci la loc, nătărule. altă dată să-i numeri s-a dus Cănuţă la loc şi s-a apucat să numere şi iar să numere. a doua zi a venit dascalul şi mai supărat: - Cănuţă! - Aici. - Câte feluri de numere complexe avem? - Multe, domnule. - Câte, dobitocule? - Câte, domnule? - Răspunde tu, boule. - Să le numărăm, domnule - Acu' să le numeri? da' pân-acu ce-ai numărat, măgarule? - Am numărat domnii, domnule. - Treci la loc, vită. Altă dată să le numeri. Şi iar s-a dus Cănuşă la loc şi s-a apucat să numere câte feluri de numere complexe avem a treia zi, dascălul intră turbat: - Cănuţă! - Prezent! Numerele complexe... - Nu te-ntreb de numerele complexe! - Domnii ţării româneşti?! - Stai, întâi să te-ntreb, loază: câte râuri are Europa? - Mă duc să le număr, domnule Si a plecat Cănuţă.

Telle est la règle générale… Par malheur, il existe encore une autre règle, tout aussi générale… Parmi les grands propriétaires et même parmi les moyens, il s'en trouve très peu qui cultivent eux-mêmes leurs domaines ; la plupart d'entre eux – l'immense majorité – les afferment en bloc aux plus offrants. Les particuliers concluent le bail par contrat synallagmatique ; quant à l'État et aux Fondations, ils usent de la voie des enchères publiques, conformément à la loi de la Comptabilité de l'État. Seuls les domaines de la Couronne sont administrés directement sans l'intervention des fermiers. Ainsi donc, moyennant certains capitaux et quelques crédits, chacun peut prétendre à accaparer les terres grandes et moyennes.

Mon vœu, quand j'ai commencé à écrire, a été d'être un écrivain roumain. Comme tant d'autres avant moi, qu'ils aient été grecs (I[on] L[uca] Caragiale, Alexandru A. Philippide), arméniens (Garabet Ibrăileanu), juifs (Mihail Sebastian, Max Blecher) ou de bien d'autres origines, depuis le Géorgien Antim Ivireanul, jusqu'au « russe » Nichita Stănescu.

Que signifient pour nous tous la poésie, la littérature et la pensée politique de [Mihai] Eminescu que nous connaissons. Il serait inutile de nous en rappeler encore une fois. Toute la création qui a suivi, de Nicolae Iorga et Tudor Arghezi, à Vasile Pârvan, Nae Ionescu et Lucian Blaga porte l'empreinte du génie, de son esprit, tout au moins de la langue éminescienne. Rarement un peuple entier s'est retrouvé en un poète avec autant de spontanéité et autant de ferveur que celles avec lesquelles s'est retrouvé le peuple roumain dans l'œuvre de Eminescu. Nous aimons tous [Ion] Creangă nous admirons [Bogdan Petriceicu] Hașdeu nous apprenons écrire avec [Alexandru] Odobescu nous respectons Titu Maiorescu et nous pouvons difficilement laisser passer beaucoup de temps sans relire [Ion Luca] Caragiale. Mais, pour chacun d'entre nous, Eminescu est tout autre. Il nous a révélé d'autres visions et nous a fait connaître d'autres larmes. Lui, et lui seulement, nous a aidé à connaître la bataille du cœur. Il nous a permis de comprendre et de savourer la malchance d'être roumain. Pour nous, Eminescu n'est pas seulement notre plus grand poète et le plus brillant génie qu'aient engendré la terre, les eaux et le ciel roumains. Il est, en quelque sorte, la personnification même de ce ciel et de cette terre, avec toutes les douleurs, les beautés et les espoirs qui y ont poussé. (Mircea Eliade, 1950, p. 305-306)