“
She was still under the spell of her infatuation. She had tried to forget him, realizing the inutility of remembering. But the thought of him was like an obsession, ever pressing itself upon her. It was not that she dwelt upon details of their acquaintance, or recalled in any special or peculiar way his personality; it was his being, his existence, which dominated her thought, fading sometimes as if it would melt into the mist of the forgotten, reviving again with an intensity which filled her with an incomprehensible longing.
”
”
Kate Chopin (The Awakening)
“
Inutile piangere sul latte versato. (No use crying over spilled milk.)
”
”
Francesca Marciano (Casa Rossa)
“
Sa fugi de tine o zi, doua, douazeci nu e usor, dar nici imposibil. Faci matematici sau marxism ca S.T.H., faci sionism ca Winkler, citesti carti ca mine, umbli dupa femei sau joci sah, sau te dai cu capul de pereti. Dar intr-o zi, intr-un minut de neatentie, te intalnesti cu tine insuti la un colt de suflet, cum te-ai intalni la un colt de strada cu un creditor de care te-ai ferit zadarnic. Dai ochii cu tine si atunci intelegi cat de inutile sunt toate evadarile din aceasta inchisoare fara ziduri, fara porti si fara gratii, din aceasta inchisoare care este insasi viata ta.
”
”
Mihail Sebastian (De două mii de ani; Cum am devenit huligan)
“
Ce cantitate infinită de inutil calm conţinea în dimineaţa aceea oceanul, faţă de neliniştea şi de zbuciumul unui singur om...
”
”
Max Blecher (Inimi cicatrizate; Întâmplări în irealitatea imediată)
“
Que dites-vous ?… C’est inutile ?… Je le sais ! Mais on ne se bat pas dans l’espoir du succès ! Non ! non ! c’est bien plus beau lorsque c’est inutile !
”
”
Edmond Rostand (Cyrano de Bergerac (French Edition))
“
Elle se sentait noyée dans le mépris de ces gredins honnêtes qui l'avaient sacrifiée d'abord, rejetée ensuite, comme une chose malpropre et inutile.
”
”
Guy de Maupassant (Boule de Suif (21 contes))
“
Il tempo intanto correva, il suo battito silenzioso scandisce sempre più precipitoso la vita, non ci si può fermare neanche un attimo, neppure per un'occhiata indietro. "Ferma, ferma!" si vorrebbe gridare, ma si capisce ch'è inutile. Tutto quanto fugge via, gli uomini, le stagioni, le nubi; e non serve aggrapparsi alle pietre, resistere in cima a qualche scoglio, le dita stanche si aprono, le braccia si afflosciano inerti, si è trascinati ancora nel fiume, che pare lento ma non si ferma mai.
”
”
Dino Buzzati (The Tartar Steppe)
“
She had tried to forget him, realizing the inutility of remembering. But the thought of him was like an obsession, ever pressing itself upon her. It was not that she dwelt upon details of their acquaintance, or recalled in any special or peculiar way his personality; it was his being, his existence, which dominated her thought, fading sometimes as if it would melt into the mist of the forgotten, reviving again with an intensity which filled her with an incomprehensible longing.
”
”
Kate Chopin (The Awakening)
“
Are părul creț și șaten, fața albă, ceva barbă, un tricou cu pete. Verdictul: drogat, sărac, inutil.
”
”
Cristina Boncea (Octopussy (Octopussy #1))
“
- On approche, affirma Oukilip.
- Nous approchons depuis que nous nous sommes mis en route, rétorque Pilipip. Ta remarque est aussi mal formulée qu'inutile.
”
”
Pierre Bottero (Ellana (Le Pacte des MarchOmbres, #1))
“
Elle aurait aimé, si l’orgueil
Pareil à la lampe inutile
Qu’on allume près d’un cercueil,
N’eût veillé sur son coeur stérile.
Elle est morte, et n’a point vécu.
Elle faisait semblant de vivre.
De ses mains est tombé le livre,
Dans lequel elle n’a rien lu.
”
”
Alfred de Musset
“
Pero, si se me permite formular una anodina teoria general, en nuestra vida imperfecta las cosas inutiles son, en cierta medida, necesarias.
”
”
Haruki Murakami (Sputnik Sweetheart)
“
Mais on ne se bat pas dans l'espoir d'un succès.
Non ! Non, c'est bien plus beau lorsque c'est inutile.
”
”
Edmond Rostand (Cyrano de Bergerac)
“
Anularea prezentului în năpădirea amintirilor împrumută vieții un caracter de irealitate și de vis inutil.
”
”
Emil M. Cioran (Lacrimi şi sfinţi)
“
Le même sentiment d'inappartenance, de jeu inutile, où que j'aille : je feins de m'intéresser à ce qui ne m'importe guère, je me trémousse par automatisme ou par charité, sans jamais être dans le coup, sans jamais être quelque part. Ce qui m'attire est ailleurs, et cet ailleurs je ne sais ce qu'il est.
”
”
Emil M. Cioran
“
Eşti doar o altă fiinţă, altă fiinţă, atât de diferită, alta decât mine. Ai gândurile tale, ai amintirile tale, ai atâtea lucruri pe care nu le înţeleg şi-mi sunt inutile. Porţi cu tine anii în care eu nu am existat, în care am fost mai mult decât mort, în care nu ai avut nici măcar presimţirea că mă vei întâlni. Cum aş putea trăi împăcat cu anii ăştia în care eu nu am existat?
”
”
Cristina Nemerovschi (Sânge Satanic (Sânge Satanic, #1))
“
Se simtea despartita de oameni si de lume, izolata intr-o carapace unde sufletul ei se zvarcolea inutil.Constata pentru intaia oara ca, in realitate, omul ca si toate vietatile pamantului, a fost condamnat sa traiasca singur, fiindca existenta nu e posibila decat in singuratate individuala.
”
”
Liviu Rebreanu (Jar)
“
Tu n'as rien appris, sinon que la solitude n'apprend rien, que l'indifférence n'apprend rien: c'était un leurre, une illusion fascinante et piégée. Tu étais seul et voilà tout et tu voulais te protéger: qu'entre le monde et toi les ponts soient à jamais coupés. Mais tu es si peu de chose et le monde est un si grand mot: tu n'as jamais fait qu'errer dans une grande ville, que longer sur quelques kilomètres des façades, des devantures, des parcs et des quais.
L'indifférence est inutile. Tu peux vouloir ou ne pas vouloir, qu'importe! Faire ou ne pas faire une partie de billard électrique, quelqu'un, de toute façon, glissera une pièce de vingt centimes dans la fente de l'appareil. Tu peux croire qu'à manger chaque jour le même repas tu accomplis un geste décisif. Mais ton refus est inutile. Ta neutralité ne veut rien dire. Ton inertie est aussi vaine que ta colère.
”
”
Georges Perec (Un Homme qui dort)
“
Il destino è come il cuore: è dentro di noi fin dal primo istante, perciò è inutile cercare di cambiarlo.
”
”
Margaret Mazzantini (Twice Born)
“
-Ce înseamnă pentru tine iubirea?
-Tu pe de-antregul, o reprezentare unitară, fără abstractizări inutile.
-Poate un om să fie simbolul unui sentiment, să ocupe spațiile goale din sufletul celuilalt?
-În accepțiunea mea, da, poate. Dar tu cum vezi iubirea?
-Iubirea e cuprinsă în ploile pe care tu și eu le respirăm, în spațiile tridimensionale pe care le proiectezi cu pasiune, duse prin firele de iarbă ce ne sărută gleznele..
”
”
Sorina Popescu (Descântecul ploii)
“
Ne m'envoie plus ouvrir la porte. Tu as vu que c'était inutile. L'expérience nous apprend que lorsqu'on entend sonner à la porte, c'est qu'il n'y a jamais personne.
”
”
Eugène Ionesco (La Cantatrice chauve / La Leçon)
“
On ne sait jamais quand la vie va vous trahir ; inutile de compter sur le lendemain, ni même sur l'heure qui va suivre ; il n'y a de certain que la mort.
”
”
Julien Green (Léviathan)
“
L'homme est une passion inutile
”
”
Jean-Paul Sartre
“
-Atunci la ce foloseşti? De când te am, nu-mi dai decât informaţii inutile: cultură, ştiinţă...
”
”
Doina Roman (Prea mulți zei pentru un deșert)
“
Elle a perdu des hommes
Mais là, elle perd l'amour
L'amour le lui a dit
Revoilà l'inutile
Elle vivra de projets
Qui ne feront qu'attendre
La revoilà fragile
Avant que d'être à vendre
”
”
Jacques Brel (Jacques Brel - L'oeuvre Integrale)
“
La difficulté de réussir ne fait qu’ajouter à la nécessité d’entreprendre.
”
”
Pierre-Augustin Caron de Beaumarchais (Le Barbier de Séville ou La Précaution Inutile)
“
beyond the tilled plain, beyond the toy roofs, there would be a low suffusion of inutile loveliness, a low sun in a platinum haze with a warm, peeled-peach tinge pervading the upper edge of a two-dimensional, dove-grey cloud fusing with the distant amorous mist. there might be a line of spaced trees silhouetted against the horizon, and hot still noons above a wilderness of clover, and claude lorrain clouds inscribed remotely into misty azure with only their cumulus part conscpicuous against the neutral swoon of the background. or again, it might be a stern el greco horizon, pregnant with inky rain, and a passing glimpse of some mummy-necked farmer, and all around alternating strips of quick-silverish water and harsh green corn, the whole arrangement opening like a fan, somewhere in kansas.
”
”
Vladimir Nabokov (Lolita)
“
«Ti dirò questo» mi aggredisce. «Esci pure da quella porta. Vattene. Va’ da lui. Torna a soffrire. Io non verrò a cercarti. Non ti inseguirò. Vuoi scappare da me? Fallo. Ma sappi che è inutile. Tempo una settimana, e tu tornerai da me. Perché tu mi ami. Perché io ti amo. E perché io» mi prende il viso tra le mani «sono il tuo futuro.»
”
”
Chiara Cilli (Radioactive Storm (The MSA Trilogy, #2))
“
As Edna walked along the street she was thinking of Robert. She was still under the spell of her infatuation. She had tried to forget him, realizing the inutility of remembering. But the thought of him was like an obsession, ever pressing itself upon her. It was not that she dwelt upon details of their acquaintance, or recalled in any special or peculiar way his personality; it was his being, his existence, which dominated her thought, fading sometimes as if it would melt into the mist of the forgotten, reviving again with an intensity which filled her with an incomprehensible longing.
”
”
Kate Chopin (The Awakening)
“
...on doit se débarrasser de ce qui nous encombre. Fais le ménage. Elimine l'inutile...
”
”
Jean-Michel Guenassia (Le Club des incorrigibles optimistes)
“
È inutile indagare le occasioni mancate. Non sai mai se ti sei salvato dalla morte, o ti sei perso la vera vita.
”
”
Margaret Mazzantini
“
Nu cunosc pe nimeni mai inutil şi mai inutilizabil ca mine. E un fapt pe care ar trebui să-l accept pur şi simplu,fără să mă consider cîtuşi de puţin mîndru pentru asta. Dacă nu va fi aşa, conştiinţa inutilităţii mele nu-mi vaservi la nimic.
”
”
Emil M. Cioran (The Trouble With Being Born)
“
Ma vie est monotone. Je chasse les poules, les hommes me chassent. Toutes les poules se ressemblent, et tous les hommes se ressemblent. Je m'ennuie donc un peu. Mais, si tu m'apprivoises, ma vie sera comme ensoleillée. Je connaîtrai un bruit de pas qui sera différent de tous les autres. Les autres pas me font rentrer sous terre. Le tien m'appellera hors du terrier, comme une musique. Et puis regarde ! Tu vois, là-bas, les champs de blé ? Je ne mange pas de pain. Le blé pour moi est inutile. Les champs de blé ne me rappellent rien. Et ça, c'est triste ! Mais tu as des cheveux couleur d'or. Alors ce sera merveilleux quand tu m'auras apprivoisé ! Le blé, qui est doré, me fera souvenir de toi. Et j'aimerai le bruit du vent dans le blé...
”
”
Antoine de Saint-Exupéry (The Little Prince)
“
Un homme s’engage dans sa vie, dessine sa figure, et en dehors de cette figure, il n’y a rien. Évidemment, cette pensée peut paraître dure à quelqu’un qui n’a pas réussi sa vie. Mais d’autre part, elle dispose les gens à comprendre que seule compte la réalité, que les rêves, les attentes, les espoirs permettent seulement de définir un homme comme rêvé déçu , comme espoir avorté, comme attente inutile.
”
”
Jean-Paul Sartre
“
A great man is doing you enough good when he isn't doing you harm.
”
”
Pierre-Augustin Caron de Beaumarchais (Le Barbier de Séville ou La Précaution Inutile)
“
Cînd mă gîndesc la faptul că mizeria este strîns legată de existenţa omenească, nu mai pot adera la nici o teorie şi la nici o doctrină de reformă socială. Toate îmi par egal de stupide şi de inutile. Chiar şi tăcerea îmi pare un urlet. Animalele, care trăiesc fiecare din silinţa lor, nu cunosc mizeria, fiindcă nu cunosc ierarhia şi dependenţa unora de alţii. Fenomenul mizeriei apare numai la om, fiindcă numai el a putut să-şi creeze din semen un supus. Nici un animal nu-şi bate joc de altul, asemănător pînă la identitate cu el. Numai omul este capabil de atît autodispreţ. Toată caritatea din lume nu face decît să evidenţieze şi mai mult mizeria, arătînd-o mai îngrozitoare şi mai ininteligibilă decît în părăsirea absolută. Ca şi în faţa ruinelor, în mizerie te doare vidul de umanitate, regretul că oamenii nu schimbă esenţial ceea ce este în putinţa lor de a schimba. De altă parte, acest sentiment se combină cu unul al imanenţei şi eternităţii mizeriei, al caracterului ei ineluctabil şi fatal, acolo unde există viaţă omenească. Deşi ştii că oamenii ar putea înlătura mizeria, îţi dai totuşi seama de veşnicia ei, dînd astfel naştere la un sentiment neobişnuit de nelinişte amară, la o stare sufletească paradoxală şi tulbure, în care omul apare în toată inconsistenţa şi mizeria lui. Căci mizeria obiectivă din viaţa socială nu este decît un reflex palid al infinitei lui mizerii lăuntrice. Nu admit o revoltă relativă în faţa nedreptăţilor, ci numai o revoltă eternă, fiindcă eternă este mizeria în umanitate.
”
”
Emil M. Cioran (On the Heights of Despair)
“
Aucun penseur n'oserait dire que le parfum des aubépines est inutile aux constellations..."
Prolonger la question hugolienne : qui prétendrait que le ressac n'est pour rien dans les rêves du faon, que le vent n'éprouve rien à se heurter au mur, que l'aube est insensible aux trilles des mésanges ?
”
”
Sylvain Tesson
“
Je cherchais une âme qui et me ressemblât, et je ne pouvais pas la trouver. Je fouillais tous les recoins de la terre; ma persévérance était inutile. Cependant, je ne pouvais pas rester seul. Il fallait quelqu’un qui approuvât mon caractère; il fallait quelqu’un qui eût les mêmes idées que moi...
”
”
Comte de Lautréamont (Les Chants de Maldoror)
“
Erau singuri - se credeau singuri - în casa mare și adormită. Nici o mărturisire, nici o sărutare, tăcere... Apoi, discuții înfierbântate și pasionate, în care vorbeau despre țările lor, despre familiile lor, despre muzică, despre cărți... Fericirea stranie pe care o simțeau... Graba de a descoperi fiecare inima celuilalt, o grabă de iubit care este deja o formă de dăruire, prima, dăruirea sufletului înainte de cea a trupului. <> Dar până atunci nici o vorbă de iubire. La ce bun? Sunt inutile când vocea răgușește, când gurile tremură, când se lasă tăcerile lungi...
”
”
Irène Némirovsky (Suite Française)
“
All'uscita del paese si dividevano tre strade: una andava verso il mare, la seconda verso la città e la terza non andava in nessun posto.
Martino lo sapeva perché l'aveva chiesto un po' a tutti e da tutti aveva avuto la stessa risposta:
- Quella strada lì? Non va in nessun posto! E' inutile camminarci.
- E fin dove arriva?
- Non arriva da nessuna parte
- Ma allora perché l'hanno fatta?
- Ma non l'ha fatta nessuno, è sempre stata lì!
- Ma nessuno è mai andato a vedere?
- Oh sei una bella testa dura! Se ti diciamo che non c'è niente da vedere...
- Non potete saperlo se non ci siete stati mai.
”
”
Gianni Rodari (Cuentos por teléfono)
“
C'est un monde fait pour des monomaniaques obsédés par l'idée de progrès... mais d'un faux progrès qui pue. C'est un monde encombré d'objets inutiles que, pour mieux les exploiter et les dégrader, on a enseigné aux homes et femmes à considérer comme utiles.
”
”
Henry Miller (Le cauchemar climatisé)
“
Y, sin embargo, me sentia irritada cada vez que alguien venia a preguntar como habia muerto y a decir que era una lastima que una persona tan joven muriese asi, cuando tanta gente inutil e incapaz seguia viviendo a*o tras a*o, como un verdadero estorbo para la sociedad
”
”
V.C. Andrews (Flowers in the Attic (Dollanganger, #1))
“
Cu sănătatea n-am de ce să mă plîng. Am ajuns şi eu în viaţă, după multe revolte inutile, să mă resemnez, să nu mai iau parte la lucruri şi evenimente, să le privesc.
”
”
Emil M. Cioran (Scrisori către cei de-acasă)
“
Aucun penseur n'oserait dire que le parfum de l'aubépine est inutile aux constellations.
”
”
Victor Hugo (Les Misérables)
“
Inutile de lui mettre entre les mains une culotte dépassant de loin la taille 32, il risquerait de confondre ça avec un filet de pêche géant.
”
”
Elisia Blade (Hollywood en Irlande (Crush Story #1))
“
Am să mă pierd în ceaţă,ca un străin de toate,insulă umană detaşată de visul mării,navă încărcată inutil cu prea multă fiinţă şi prea mult din tot restul.
”
”
Fernando Pessoa (The Book of Disquiet)
“
Fréquenter un écrivain, le connaître de près, dans l'espoir de mieux connaître son oeuvre était un exercice inutile et même destructeur.
”
”
Edmund White (La symphonie des adieux (The Edmund Trilogy, #3))
“
Si la trahison n’a pas accru la simplicité, la confiance plus haute, l’étendue de l’amour, on vous aura trahi bien inutilement, et vous pourrez vous dire qu’il n’est rien arrivé
”
”
Hamza wolf
“
Artemio Cruz...nombre..."inútil"..."corazón"..."masaje"..."inutil"...ya no sabrás...te traje adentro y moriré contigo...los tres...moriremos...Tú...mueres..has muerto...moriré
”
”
Carlos Fuentes (The Death of Artemio Cruz)
“
Una cosa inutile come la sofferenza non può dare diritti a nessuno su niente.
”
”
Boris Vian (Heartsnatcher)
“
La strategia è la via del paradosso. Così, chi è abile, si mostri maldestro; chi è utile, si mostri inutile. Chi è affabile, si mostri scostante; chi è scostante, si mostri affabile.
”
”
Sun Tzu (L'arte della guerra - I metodi militari)
“
Le regole per scrivere bene (adattate da Umberto Eco)
1. Evita le allitterazioni, anche se allettano gli allocchi.
2. Non è che il congiuntivo va evitato, anzi, che lo si usa quando necessario.
3. Evita le frasi fatte: è minestra riscaldata.
4. Esprimiti siccome ti nutri.
5. Non usare sigle commerciali & abbreviazioni etc.
6. Ricorda (sempre) che la parentesi (anche quando pare indispensabile) interrompe il filo del discorso.
7. Stai attento a non fare... indigestione di puntini di sospensione.
8. Usa meno virgolette possibili: non è “fine”.
9. Non generalizzare mai.
10. Le parole straniere non fanno affatto bon ton.
11. Sii avaro di citazioni. Diceva giustamente Emerson: “Odio le citazioni. Dimmi solo quello che sai tu.”
12. I paragoni sono come le frasi fatte.
13. Non essere ridondante; non ripetere due volte la stessa cosa; ripetere è superfluo (per ridondanza s’intende la spiegazione inutile di qualcosa che il lettore ha già capito).
14. Solo gli stronzi usano parole volgari.
15. Sii sempre più o meno specifico.
16. L'iperbole è la più straordinaria delle tecniche espressive.
17. Non fare frasi di una sola parola. Eliminale.
18. Guardati dalle metafore troppo ardite: sono piume sulle scaglie di un serpente.
19. Metti, le virgole, al posto giusto.
20. Distingui tra la funzione del punto e virgola e quella dei due punti: anche se non è facile.
21. Se non trovi l’espressione italiana adatta non ricorrere mai all’espressione dialettale: peso e! tacòn del buso.
22. Non usare metafore incongruenti anche se ti paiono “cantare”: sono come un cigno che deraglia.
23. C’è davvero bisogno di domande retoriche?
24. Sii conciso, cerca di condensare i tuoi pensieri nel minor numero di parole possibile, evitando frasi lunghe — o spezzate da incisi che inevitabilmente confondono il lettore poco attento — affinché il tuo discorso non contribuisca a quell’inquinamento dell’informazione che è certamente (specie quando inutilmente farcito di precisazioni inutili, o almeno non indispensabili) una delle tragedie di questo nostro tempo dominato dal potere dei media.
25. Gli accenti non debbono essere nè scorretti nè inutili, perchè chi lo fà sbaglia.
26. Non si apostrofa un’articolo indeterminativo prima del sostantivo maschile.
27. Non essere enfatico! Sii parco con gli esclamativi!
28. Neppure i peggiori fans dei barbarismi pluralizzano i termini stranieri.
29. Scrivi in modo esatto i nomi stranieri, come Beaudelaire, Roosewelt, Niezsche, e simili.
30. Nomina direttamente autori e personaggi di cui parli, senza perifrasi. Così faceva il maggior scrittore lombardo del XIX secolo, l’autore del 5 maggio.
31. All’inizio del discorso usa la captatio benevolentiae, per ingraziarti il lettore (ma forse siete così stupidi da non capire neppure quello che vi sto dicendo).
32. Cura puntiliosamente l’ortograffia.
33. Inutile dirti quanto sono stucchevoli le preterizioni.
34. Non andare troppo sovente a capo.
Almeno, non quando non serve.
35. Non usare mai il plurale majestatis. Siamo convinti che faccia una pessima impressione.
36. Non confondere la causa con l’effetto: saresti in errore e dunque avresti sbagliato.
37. Non costruire frasi in cui la conclusione non segua logicamente dalle premesse: se tutti facessero così, allora le premesse conseguirebbero dalle conclusioni.
38. Non indulgere ad arcaismi, apax legomena o altri lessemi inusitati, nonché deep structures rizomatiche che, per quanto ti appaiano come altrettante epifanie della differanza grammatologica e inviti alla deriva decostruttiva – ma peggio ancora sarebbe se risultassero eccepibili allo scrutinio di chi legga con acribia ecdotica – eccedano comunque le competente cognitive del destinatario.
39. Non devi essere prolisso, ma neppure devi dire meno di quello che.
40. Una frase compiuta deve avere.
”
”
Umberto Eco
“
„… pentru cei din familia Pendyce era lege să nu întrebe niciodată nimic și să nu creadă ce li se spune, ci să descopere singuri ceea ce căutau, ostenindu-se în mod inutil pentru ca apoi să se plîngă.
”
”
John Galsworthy (The Country House)
“
Nel profondo, ho sempre saputo di volergli bene. Non esistono definizioni e spiegazioni per certi sentimenti. E va bene così, a volte le parole sono superflue, un mezzo inutile che incatena le persone.
”
”
Elisa Fumis (Parole Sbagliate)
“
Nous pouvons pardonner à un homme d’avoir fait une chose utile aussi longtemps qu’il ne l’admire pas. La seule excuse d’avoir fait une chose inutile est de l’admirer intensément. L’Art est tout à fait inutile.
”
”
Oscar Wilde
“
Tant qu’il existera, par le fait des lois et des mœurs, une damnation sociale créant artificiellement, en pleine civilisation, des enfers, et compliquant d’une fatalité humaine la destinée qui est divine; tant que les trois problèmes du siècle, la dégradation de l’homme par le prolétariat, la déchéance de la femme par la faim, l’atrophie de l’enfant par la nuit, ne seront pas résolus; tant que, dans de certaines régions, l’asphyxie sociale sera possible; en d’autres termes, et à un point de vue plus étendu encore, tant qu’il y aura sur la terre ignorance et misère, des livres de la nature de celui-ci pourront ne pas être inutiles.
”
”
Victor Hugo (Les Misérables)
“
Da Fadigati a venire a parlare dell'omosessualità in genere il passo era stato breve. Malnate, in materia, aveva idee molto semplici [...] Per lui i pederasti erano soltanto dei "disgraziati", poveri "ossessi" dei quali non metteva conto di occuparsi che sotto il profilo della medicina o sotto quello della prevenzione sociale. Io, al contrario, sostenevo che l'amore giustifica e santifica tutto, perfino la pederastia; di più: che l'amore, quando è puro, cioè totalmente disinteressato, è sempre anormale, asociale, eccetera: proprio come l'arte - avevo aggiunto -, che quando è pura, dunque inutile, dispiace a tutti i preti di tutte le religioni, compresa quella socialista.
”
”
Giorgio Bassani
“
L'arte, tutta, è ad un tempo superficie e simbolo.
Coloro che si avventurano sotto la superficie lo fanno a loro rischio e pericolo.
Coloro che interpretano il simbolo lo fanno a loro rischio e pericolo.
L'arte, tutta, è completamente inutile.
”
”
Oscar Wilde
“
n’aimait la mer qu’à cause de ses tempêtes, et la verdure seulement lorsqu’elle était clairsemée parmi les ruines. Il fallait qu’elle pût retirer des choses une sorte de profit personnel ; et elle rejetait comme inutile tout ce qui ne contribuait pas à la consommation immédiate de son cœur, – étant de tempérament plus sentimentale qu’artiste, cherchant des émotions et non des paysages.
”
”
Gustave Flaubert (Madame Bovary)
“
N-am vomitat. A trebuit să îmi port frica care mă sugruma, care mă făcea să îmi doresc să fi sfârșit deja cu toate astea, din benzinărie în benzinărie, încercând zadarnic să înghit măcar o gură de apă, trăgând aer în piept cu forță, inutil, căci oricum îmi rămânea în gât, ca și cum acolo aș fi avut un balon care sugea tot aerul și se umfla tot mai mult. Suportând cuvinte binevoitoare care mă făceau să sufăr și mai tare. Am purtat-o până acasă, în vizuina mea jegoasă și uitată de lume, unde mă pot ghemui în fiecare seară în poziție de fetus și pot plânge și pot urla și pot înțelege tot.
Diavol bătrân, plângând după un paradis din care a fost izgonit cu mult înainte de a se naște. Care a fost paradisul meu și de ce, tată, mi l-ai luat? Primește-mă înapoi, voi renunța la orgoliu, la tot, voi fi sclav și fericit. Nu mai pot rătăci prin toate lumile astea străine, nu mai pot lupta. Vreau să mă întorc acasă.
”
”
Cristina Nemerovschi (Sânge Satanic (Sânge Satanic, #1))
“
Daniel emanava un’aura aspra e irregolare, ma era proprio quel modo di essere che l’aveva portata lontano dalla luce e le aveva lasciato intuire che amava la notte assai più del giorno. A nessuno piace capire di amare le tenebre, pensava. Possiamo accettarlo, infine, ma tutti noi vogliamo essere il contrario. Vogliamo il calore e la trasparenza della luce.
Se ognuno di noi vivesse davvero ogni giorno come se fosse l’ultimo, quante cose si svolgerebbero diversamente? Se questo fosse il mio ultimo giorno, se i Maya avessero ragione e l’apocalisse fosse vicina, io richiamerei Arthur. Senza dubbio. Viceversa, se fossi certa di un domani, non sono sicura che sarebbe assennato alcun tipo di gesto che porti a una ricaduta. La nostalgia costa carissima e va adoperata solo quando proprio non se ne può fare a meno. Okay, non ne posso fare a meno.
Vorrei dirgli che rimuginare è inutile. Non sappiamo come, né perché, ma a un certo punto della nostra vita perdiamo delle opportunità. Ed è una perdita irreversibile, non c’è niente da fare.
«In Giappone diciamo: domandare non costa che un istante di imbarazzo, non domandare è essere imbarazzati per tutta la vita.»
”
”
Alessia Gazzola (Le ossa della principessa (Alice Allevi, #3))
“
Ognuno di noi è speciale forse per qualche minuto in tutta la propria vita. E alcuni non riescono ad esserlo nemmeno per così poco tempo. Io lo sono stato da bambino. Sono contento di esserlo stato. Ora mi adagio tranquillamente nella massa di umanità inutile e uguale a se stessa, parte di quel tutto che riempie gli spazi vuoti.
”
”
Valerio la Martire (I ragazzi geisha)
“
La mia vita è monotona. Io do la caccia ale galline, e gli uomini danno la caccia a me. Tutte le galline si assomigliano, e tutti gli uomini si assomigliano. E io mi annoio perciò. Ma se tu mi addomestichi, la mia vita sarà come illuminata. Conoscerò un rumore di passi che sarà diverso da tutti gli altri. Gli altri passi mi fanno nascondere sotto terra. Il tuo mi farà uscire dalla tana, come una musica. E poi, guarda! Vedi, laggiù in fondo, dei campi di grano? Io non mangio il pane e il grano, per me è inutile. I campi di grano non mi ricordano nulla. E questo è triste! Ma tu hai i capelli color dell'oro. Allora sarà meraviglioso quando mi avrai addomesticato. E amerò il rumore del vento nel grano...» disse la volpe.
”
”
Antoine de Saint-Exupéry (Il piccolo principe)
“
All’inizio la farfalla è un bruco, una specie d’inutile verme della terra, poi un giorno il bruco si costruisce un bozzolo, e dopo un po’ il bozzolo si apre ed ecco che vien fuori la farfalla, la creatura più bella del mondo. Lo stesso succede all’anima, Archie. Si dibatte negli abissi dell’oscurità e dell’ignoranza, soffre sventure e patimenti, e poco per volta viene purificata da quelle sofferenze, rafforzata dalle difficoltà che incontra, e un giorno, se l’anima in questione è un’anima degna, si libererà dal bozzolo e si alzerà in volo come una magnifica farfalla.
”
”
Paul Auster (4 3 2 1)
“
«Ho detto che sono tutte sciocchezze. Tu stai giocando le carte che ti hanno dato come chiunque altro in questo mondo infame. Hai dei doni per cui la gente ucciderebbe, è inutile che tu li disprezzi. Hai una madre che ti vuole bene e una bella casa dove tornare. Quei villani dei tuoi vicini, che ti guardano dall'alto in basso senza sapere niente solo perché non hai un padre, sono soltanto dei coglioni, il mondo è grande, e a te è stato affidato un ruolo importante. Credi che tutti vadano in giro fischiettando felici della vita che fanno? Credi che a loro sia stato concesso di scegliersi il proprio destino? Mi dispiace, piccola, ma non funziona così. Ti attacchi a quelli a cui vuoi bene e combatti le battaglie che puoi vincere: è così che vanno le cose, micetta.»
”
”
Jeaniene Frost (Halfway to the Grave (Night Huntress, #1))
“
[...] Si semina, si raccoglie, e non c'è nesso tra una cosa e l'altra. Ti insegnano che c'è, ma... Non so, io non l'ho mai visto. Accade di seminare, accade di raccogliere, tutto lì. Per questo la saggezza è un rito inutile e la tristezza un sentimento inesatto, sempre. Seminammo con cura, tutti, quella volta, seminammo immaginazione, follia e talento. Ecco cosa abbiamo raccolto, un frutto ambiguo: la luce bella di un ricordo e il privilegio di una commozione che per sempre ci renderà eleganti, e misteriosi. Voglia il cielo che questo basti a salvarci, per tutto il tempo che ci sarà dato, ancora.
”
”
Alessandro Baricco
“
Apoi, pe când toată camera era invadată de soare, R. a strălucit, a strălucit așa cum n-o mai făcuse cred niciodată, și asta a fost confirmarea că m-am întors în timp, și încă nu se construiseră toate bălăriile în Vamă, ea avea 14 ani și era barmaniță de vară, iar tufișul meu scuipător de păsări încă mai trăia, era acolo, unde azi stătuse suedezul la coadă să-și ia clătite, dar îl dăduseră p**dele pofticioase afară din rând, și habar n-am de ce și-a dus un deget la buzele ei cărnoase și a făcut “șșșt”, era inutil, fiindcă nu-mi trecuse prin cap să vorbesc, nu aveam ce să spun. Era suficient să simt.
”
”
Cristina Nemerovschi (Ani cu Alcool şi Sex (Sânge Satanic, #2))
“
Fa male vedere uomini e donne impegnati in una folle corsa verso la terra promessa del guadagno, dove tutto ciò che li circonda – la natura, gli oggetti, gli altri esseri umani – non suscita alcun interesse.
”
”
Nuccio Ordine (L'utilità dell'inutile: Manifesto)
“
Când e frumos afară,când e cald și soare,atunci lucrurile îmi apar grozav de inutile și de neînțeles.Ce poate face un om în mijlocul limpeziciunii decorului?Și chiar de ar face ceva.. e prea clar.. prea vizbil și ininteligibil.Misterul cel mai turburător e poate cel care ne apare în simpla evidență.Îmi plac mai bine zilele astea mohorâte și ploioase,când stai închircit în casă și ai o înțelegere de câine bătut.
”
”
Max Blecher
“
Fiziologii ar trebui să mai chibzuiască înainte de a afirma că in¬stinctul primordial al unei fiinţe organice este instinctul de conser¬vare. Fiinţa vie năzuieşte înainte de toate să dea curs liber puterii sale -viata, ea însăşi, este voită de putere -: instinctul de con¬servare fiind doar o consecinţă indirectă, una dintre cele mai frec¬vente ale ei. - Pe scurt, aici precum şi în altă parte, atenţie faţă de principiile teleologice inutile! – cum este acela al instinctului de conservare (pe care îl datorăm inconsecvenţei lui Spinoza). În acest fel se ordonează metoda ce trebuie să fie, în esenţă, economie de principii.
”
”
Friedrich Nietzsche (Beyond Good and Evil)
“
Je cherchais une âme qui et me ressemblât, et je ne pouvais pas la trouver. Je fouillais tous les recoins de la terre; ma persévérance était inutile. Cependant, je ne pouvais pas rester seul. Il fallait quelqu’un qui approuvât mon caractère; il fallait quelqu’un qui eût les mêmes idées que moi. C’était le matin; le soleil se leva à l’horizon, dans toute sa magnificence, et voilà qu’à mes yeux se lève aussi un jeune homme, dont la présence engendrait les fleurs sur son passage. Il s’approcha de moi, et, me tendant la main: "Je suis venu vers toi, toi, qui me cherches. Bénissons ce jour heureux." Mais, moi: "Va-t’en; je ne t’ai pas appelé: je n’ai pas besoin de ton amitié."
C’était le soir; la nuit commençait à étendre la noirceur de son voile sur la nature. Une belle femme, que je ne faisais que distinguer, étendait aussi sur moi son influence enchanteresse, et me regardait avec compassion; cependant, elle n’osait me parler. Je dis: "Approche-toi de moi, afin que je distingue nettement les traits de ton visage; car, la lumière des étoiles n’est pas assez forte, pour les éclairer à cette distance." Alors, avec une démarche modeste, et les yeux baissés, elle foula l’herbe du gazon, en se dirigeant de mon côté. Dès que je la vis: "Je vois que la bonté et la justice ont fait résidence dans ton coeur: nous ne pourrions pas vivre ensemble. Maintenant, tu admires ma beauté, qui a bouleversé plus d’une; mais, tôt ou tard, tu te repentirais de m’avoir consacré ton amour; car, tu ne connais pas mon âme. Non que je te sois jamais infidèle: celle qui se livre à moi avec tant d’abandon et de confiance, avec autant de confiance et d’abandon, je me livre à elle; mais, mets-le dans ta tête, pour ne jamais l’oublier: les loups et les agneaux ne se regardent pas avec des yeux doux."
Que me fallait-il donc, à moi, qui rejetais, avec tant de dégoût, ce qu’il y avait de plus beau dans l’humanité!
”
”
Comte de Lautréamont (Les Chants de Maldoror)
“
Les bonnes résolutions ne sont que d'inutiles efforts pour contrarier les lois scientifiques. Elles ont leur source dans notre vanité. Leur résultat est absolument nil. Elles nous donnent, de temps à autre, quelques-unes de ces riches et stériles émotions qui ne sont pas sans charme pour les âmes faibles. Voilà tout ce qu'on peut dire en leur faveur. Ce sont des chèques tirés sur une banque où l'on n'a pas de compte ouvert.
”
”
Oscar Wilde (The Picture of Dorian Gray)
“
EMBALM, v.i. To cheat vegetation by locking up the gases upon which it feeds. By embalming their dead and thereby deranging the natural balance between animal and vegetable life, the Egyptians made their once fertile and populous country barren and incapable of supporting more than a meagre crew. The modern metallic burial casket is a step in the same direction, and many a dead man who ought now to be ornamenting his neighbour's lawn as a tree, or enriching his table as a bunch of radishes, is doomed to a long inutility. We shall get him after awhile if we are spared, but in the meantime, the violet and rose are languishing for a nibble at his gluteus maximus.
”
”
Ambrose Bierce (The Unabridged Devil's Dictionary)
“
Cât de puţin din ceea ce există în noi reuşim să transmitem prin vorbe şi cât de puţin din acest puţin este primit! Totuşi vorbim (iată!) mai departe, încredinţaţi că soarele raţiunii ne luminează sufletele... Altfel, ce ar deveni viaţa noastră dacă am vedea schimbul de cuvinte - aşa cum şi e!- ca pe o dificilă transfuzie? Doar în clipele de mare eşec ne încearcă o asemenea bănuială, pe care la prima ocazie avem din noi să o uităm... Doar după ce vom lăsa să se scurgă inutil toată sinceritatea bietului nostru suflet, iar celălalt nu se va arăta în stare să primească niciun cuvânt, vom întrezări, resemnaţi, ocultele legi la care ne predestinează omeneasca apropiere...
”
”
Gabriela Adameșteanu (Dimineaţă pierdută)
“
Possiamo ridurre le spese? Ritieni che ci sia qualche cosa di cui si possa fare a meno?". E, a onor del vero, Elizabeth, con l'ardore improvviso delle donne, si era messa seriamente a pensare a cosa sarebbe stato possibile fare, ed aveva suggerito di tagliare qualche inutile oblazione benefica e di evitare l'acquisto di nuovi arredi per il salotto.
Successivamente, a queste due proposte, aveva aggiunto la felice trovata di non comprare il regalo che tutti gli anni portavano ad Anne tornando da Londra.
”
”
Jane Austen (Persuasion)
“
Un piège.
Dressé non pour Ellana mais pour lui.
Jilano bondit vers la porte.
Verrouillée, elle l'aurait à peine ralenti. Elle s'ouvrit sans difficulté.
Sur un mur de pierre.
Il leva les yeux. La même substance huileuse qui l'avait fait glisser recouvrait tous les murs. La gouttière gisait au sol. Inutile de l'observer pour savoir qu'elle avait été sabotée.
Du joli travail.
Jilano inspira profondément, ralentissant son rythme cardiaque jusqu'à ce que son corps élimine l'injonction de survie induite par le danger.
Ce n'était plus la peine.
Il s'assit en tailleur contre un mur et attendit que la silhouette apparaisse au-dessus de lui.
Elle ne tarda pas.
Un sourire pâle erra sur les lèvres du maître marchombre lorsqu’il reconnut l'assassin. La guilde était donc tombée si bas ?
Il faillit parler, non pas pour tenter de convaincre, encore moins pour supplier, mais pour chercher à comprendre. Il préféra détourner les yeux afin de se concentrer sur l'essentiel.
Alors que l'assassin bandait son arc, les pensées de Jilano s'envolèrent vers Ellana.
Bonheur.
Gratitude.
Amour.
- Garde-toi, murmura-t-il, et que ta route soit belle.
- Madame ! Que vous arrive-t-il ?
Ellana était brusquement devenue livide.
Elle poussa un cri rauque, leva la main à son cœur et, avant qu'Aoro ait pu intervenir, elle s'effondra.
”
”
Pierre Bottero (Ellana, l'Envol (Le Pacte des MarchOmbres, #2))
“
Totul incepe cu o umbrela. Prima ta umbrela de ploaie! Nu te invata nimeni sa infrunti ploaia ci doar sa te protejezi. Apoi afli ca iti trebuie o umbrela de soare. Prima ta umbrela de soare! Ca si in cazul ploii, inveti sa te protejezi nu sa te lupti. Ti se pare normal sa te aperi de orice cu o umbrela asa ca iti iei cate una pentru orice: impotriva tristetii, impotriva dezamagirii, impotriva prietenilor falsi, impotriva oricarui lucru care ti-ar putea provoca un disconfort. Aduni pe holul de la intrare un manunchi de umbrele inutile. De ce inutile? Pentru ca, evident, nu le poti cara pe toate zilnic cu tine! Asa ca in fiecare zi trebuie sa decizi ce umbrela sa iei: impotriva ploii,a tristetii, a dezamagirii...?
Stii ce ar mai trebui? O umbrela impotriva deciziilor proaste!
Iti vine uneori sa nu mai pierzi timpul cu umbrelele, dar, pielea ta a devenit prea sensibila pentru a putea lupta impotriva soarelui, imunitatea ta este mult prea scazuta pentru a lupta cu o raceala iar sufletul...face cu greu fata unei dezamagiri.
Hai, mai ia o umbrela!
”
”
Moise D. (Poveşti despre lucruri mărunte)
“
Cînd mă gîndesc la faptul că mizeria este strîns legată de existenţa omenească, nu mai pot adera la nici o teorie şi la nici o doctrină de reformă socială. Toate îmi par egal de stupide şi de inutile. Animalele care trăiesc fiecare din silinţa lor nu cunosc mizeria, fiindcă nu cunosc ierarhia şi dependenţa unora de alţii. Fenomenul mizeriei apare numai la om, fiindcă numai el a putut să-şi creeze din semen un supus. Niciun animal nu-şi bate joc de altul asemănător pînă la identitate cu el. Numai omul este capabil de atît autodispreţ.
”
”
Emil M. Cioran (Pe culmile disperării)
“
Bevve un sorso di caffè e si sporse in avanti per ravvivare il fuoco, poi prese un libro dal tavolino e cercò di concentrarsi nella lettura.
Tentativo patetico e inutile.
Pensò allora a come sarebbe stato condividere il ranch con una donna, un pensiero che negli ultimi tempi ritornava spesso.
Pensò a Renée che se ne era andata con Craig Haas.
Pensò a Rosalyn, che gli riscaldava il corpo ma non il cuore.
Poi pensò a Maggie.
A come si era sciolta tra le sue braccia e a come si era sciolto lui quando l’aveva sentita fremere contro di sé.
”
”
Viviana Giorgi (Tutta colpa del vento (e di un cowboy dagli occhi verdi))
“
Io mi diverto ad avere trent’anni, io me li bevo come un liquore i trent’anni: non li appassisco in una precoce vecchiaia ciclostilata su carta carbone. Ascoltami, Cernam, White, Bean, Armstrong, Gordon, Chaffee: sono stupendi i trent’anni, ed anche i trentuno, i trentadue, i trentatré, i trentaquattro, i trentacinque! Sono stupendi perché sono liberi, ribelli, fuorilegge, perchè è finita l’angoscia dell’attesa, non è incominciata la malinconia del declino, perché siamo lucidi, finalmente, a trent’anni! Se siamo religiosi, siamo religiosi convinti. Se siamo atei, siamo atei convinti. Se siamo dubbiosi, siamo dubbiosi senza vergogna. E non temiamo le beffe dei ragazzi perché anche noi siamo giovani, non temiamo i rimproveri degli adulti perchè anche noi siamo adulti. Non temiamo il peccato perché abbiamo capito che il peccato è un punto di vista, non temiamo la disubbidienza perché abbiamo scoperto che la disubbidienza è nobile. Non temiamo la punizione perché abbiamo concluso che non c’è nulla di male ad amarci se ci incontriamo, ad abbandonarci se ci perdiamo: i conti non dobbiamo più farli con la maestra di scuola e non dobbiamo ancora farli col prete dell’olio santo. Li facciamo con noi stessi e basta, col nostro dolore da grandi. Siamo un campo di grano maturo, a trent’anni, non più acerbi e non ancora secchi: la linfa scorre in noi con la pressione giusta, gonfia di vita. È viva ogni nostra gioia, è viva ogni nostra pena, si ride e si piange come non ci riuscirà mai più, si pensa e si capisce come non ci riuscirà mai più. Abbiamo raggiunto la cima della montagna e tutto è chiaro là in cima: la strada per cui siamo saliti, la strada per cui scenderemo. Un po’ ansimanti e tuttavia freschi, non succederà più di sederci nel mezzo a guardare indietro e in avanti, a meditare sulla nostra fortuna: e allora com’è che in voi non è così? Com’è che sembrate i miei padri schiacciati di paure, di tedio, di calvizie? Ma cosa v’hanno fatto, cosa vi siete fatti? A quale prezzo pagate la Luna? La Luna costa cara, lo so. Costa cara a ciascuno di noi: ma nessun prezzo vale quel campo di grano, nessun prezzo vale quella cima di monte. Se lo valesse, sarebbe inutile andar sulla Luna: tanto varrebbe restarcene qui. Svegliatevi dunque, smettetela d’essere così razionali, ubbidienti, rugosi! Smettetela di perder capelli, di intristire nella vostra uguaglianza! Stracciatela la carta carbone. Ridete, piangete, sbagliate. Prendetelo a pugni quel Burocrate che guarda il cronometro. Ve lo dico con umilità, con affetto, perché vi stimo, perché vi vedo migliori di me e vorrei che foste molto migliori di me. Molto: non così poco. O è ormai troppo tardi? O il Sistema vi ha già piegato, inghiottito? Sì, dev’esser così.
”
”
Oriana Fallaci
“
Contempla il dolore del mondo con tenerezza, ma lotta con determinazione contro l'ingiustizia. Sii riconoscente di far parte dell'universo. Non corrompere e non lasciarti corrompere. Ogni sforzo che ritieni inutile per migliorare la società fallo tre volte. Sii cavaliere dei tuoi fantasmi e danza con i tuoi peggiori incubi (ma soltanto su una grande musica). Dai piacere agli altri, soprattutto se sei infelice. Accarezza gli animali, le piante, i sassi come se fossero i tuoi bambini. Considera la mente un bel giardino e coltiva i tuoi pensieri come rose.
”
”
Diego Cugia (Nessuno può sfrattarci dalle stelle)
“
Uneori, câte o musculiţă nimerea în calea şuvoiului de apă, uneori reuşea să fugă şi îşi lua zborul, un zbor puțin derutat, amețit, greu și cleios, alteori se îneca. Îmi părea rău de cele care se înecau, dar nu aveam cum să le ajut, eram de partea cealaltă a geamului. De multe ori aveam să mai fiu de partea cealaltă a geamului, izolat, inutil, prins în capcană de un monstru urât care se bucură că nu pot fi decât un banal spectator. Mă uitam la oamenii care mergeau grăbiţi, impasibili, cu multe sacoşe, unii cu copii de mână de-abia luaţi de la şcoală, inevitabil precipitaţi, cu aerul că ştiu foarte bine încotro se îndreaptă, oameni cu responsabilităţi, griji şi vieţi cu un sens solid, bine stabilit. M-a fulgerat, pentru prima dată sub forma asta atât de explicită, venit de nicăieri, poate din picături de ploaie, muște și macazul ce trebuia schimbat la câteva stații, gândul că eu într-o zi nu voi mai fi absolut deloc. Că nu voi mai putea privi ca acum ce se întâmplă în jurul meu, că nu voi mai gândi, voi fi nimic, va fi ca într-un somn definitiv, dar atât de diferit de un somn obişnuit, pentru că nu voi visa nimic, nu voi mai avea amintiri. Şi nu mă voi mai trezi. EU nu am să mai exist, şi nici nu am să mă transform în altceva, nici nu voi pleca într-un loc mai frumos sau mai urât, ci am să dispar pentru totdeauna fără să las în urmă niciun semn, nicio bucată din mine. Nu-mi voi mai putea privi ghetele, corpul, mâinile, unghiile. Se va termina totul, complet, definitiv şi, faţă de oroarea de a şti acest fapt, nu mai conta amănuntul că asta se va întâmpla mâine, peste trei săptămâni sau peste 65 de ani. Într-o zi, ea, asta, va fi realitatea, asta va fi tot, totul. Voi fi nimic, în locul meu va fi un gol și va rămâne așa pentru totdeauna.
”
”
Cristina Nemerovschi (Sânge Satanic (Sânge Satanic, #1))
“
e la risposta - adesso lo so - era in fondo solo una: la vera dignità è di che non pensa mai di essere inutile. Lei, Eichmann, mi dice "eseguivo gli ordini, perché se non l'avessi fatto avrebbero messo un altro". E' come dire: ero una ruota dell'ingranaggio, qualunque cosa facessi era inutile. Ebbene, Sophie Scholl poteva pensare "ho vent'anni, se accuso Hitler di genocidio cosa ottengo? Mi faranno fuori e tutto continuerà come niente fosse". Qui però sta il punto: Sophie Scholl non lo pensò. Gridò, gettò i suoi volantini. Lo fece, mi spiego? Lo fece. E non fu inutile. Perché io oggi, qui, posso dirle che imparo da lei. E non il coraggio, no: la dignità.
”
”
Stefano Massini (Eichmann: dove inizia la notte)
“
Quanto alla felicità, la maggioranza di noi riesce a resisterle; I'infelicità è ben altrimenti insidiosa. L'avete assaporata? Non ne sarete mai sazi; la cercherete con avidità e, preferibilmente, là dove non si trova; e allora là la proietterete, visto che senza infelicità tutto vi sembrerebbe inutile e opaco. Ovunque essa si trovi, scaccia il mistero o lo rende luminoso. L'infelicità che è sapore e chiave delle cose, accidente e ossessione, capriccio e necessità, vi farà amare I'apparenza in ciò che questa ha di più potente, di più durevole e di più vero, e lì vi terrà per sempre avvinti perché, « intensa » per natura, è, come ogni « intensità », servitù, assoggettamento.
”
”
Emil M. Cioran
“
«Sai che effetto mi fa vedere i tuoi occhi?»
«Sì, me ne sono fatto un’idea.»
«No, non parlo di sesso, Travis, anche se è inutile negare che vederli mi faccia eccitare subito, ma non è questo quello che voglio dire.»
«Allora cos’è?»
Mack abbandona il suo sorriso assumendo un'aria seria che mi fa temere di sentire quello che pensa.
«Perché è in quel momento che ti vedo davvero, con tutto quello che non dici, perché quando ti togli gli occhiali fai fatica a non lasciare che i tuoi occhi tradiscano le tue emozioni. E quando lo vedo, mi sento fortunato a essere l’uomo che può vedere chi sei. Anche se so, come in questo momento, che mi nascondi delle cose, il poco che vedo mi sta più che bene»
”
”
Amheliie (Road)
“
Lo amavo. Io ero innamorata di Nico, un suicidio per il mio cuore e una fatale verità dalla quale non potevo più nascondermi. Scacciarlo dai miei pensieri era diventata un’impresa ardua e anche inutile, perché lui era sempre lì. Nella mente il suo sorriso furbo, lo sguardo da cacciatore che mi fissava, le calde mani che mi toccavano in punti che non credevo potessero donarmi un tale piacere, avevo dentro di me tutto questo e non sarei riuscita a scappare a quel sentimento nemmeno se mi fossi strappata il cuore dal petto e lo avessi gettato nelle fiamme dell’inferno. Era impossibile perché l’inferno stesso, con le sue braci divoratrici, albergava proprio in quel cuore che volevo scacciare lontano da me.
”
”
Eilan Moon (Il mio lieto fine)
“
Cînd ne atinge într-un fel sau altul direct, moartea arată ceea ce este de fapt: un scandal. Atunci, în sfîrşit, ne dăm seama că nu există moarte normală, nici măcar cînd omul îşi dă sufletul cu un suspin la o vîrstă respectabilă, şi că morţile revol¬tătoare nu se mai ascund în haine de călugăriţă, venită, chipurile, de la Dumnezeu, ci ţopăie neruşinate, silindu-ne să întoarcem privirea. Sînt vinovat oare că n-am avut tăria să mă uit? Nu din pudoare n-am făcut-o, ci dintr-o neputinţă împotriva căreia n-am fost în stare să lupt. Cel mai important lucru mi se părea atunci să nu mai simt nimic, să mă cufund într-o nesimţire salva¬toare şi am făcut asta cu o spaimă pe care n-am încercat s-o combat, era inutil.
”
”
Octavian Paler (Un om norocos)
“
Ce supplice que lui infligeait ma grand'tante, le spectacle des vaines prières de ma grand'mère et de sa faiblesse, vaincue d'avance, essayant inutilement d'ôter à mon grand-père le verre à liqueur, c'était de ces choses à la vue desquelles on s'habitue plus tard jusqu'à les considérer en riant et à prendre le parti du persécuteur assez résolument et gaiement pour se persuader à soi-même qu'il ne s'agit pas de persécution; elles me causaient alors une telle horreur que j'aurais aimé battre ma grand'tante. Mais dès que j'entendais: "Bathilde, viens donc empêcher ton mari de boire du cognac!" déjà homme par la lâcheté, je faisais ce que nous faisons tous, une fois que nous sommes grands, quand il y a devant nous des souffrances et des injustices: je ne voulais pas les voir; (…)
”
”
Marcel Proust
“
« Quello che avrei potuto dirle, per aiutarla, l'ho capito solo più tardi ripensando a quel giorno, al suo salto, alla sua follia. Le avrei dovuto dire che tanti saltano nello stesso modo via dalla loro vita, oltre se stessi, rischiando tutto per sentirsi davvero vivi. Avrei dovuto dirle che tutti lo fanno chiusi nelle loro paure, chiusi dentro la botte mefitica delle loro paure. Un posto piccolissimo, molto nero, dove sei solo, e fai fatica a respirare. Non c'è nulla che si possa fare per cambiare le cose e già si è fortunati se qualcuno ha avuto per noi l'attenzione di mettere una piccola musica, là dentro; o se capita di avere un amico ad aspettarci in un'ansa del fiume per riportarci a casa, in una qualche casa.
Questo, le avrei dovuto dire. Invece solo la strinsi fa le mie braccia, e non fui capace di dire niente. Piccola Rachel...
Davvero si sarebbe meritata un giorno di gloria, lei e quegli altri due matti, sa il cielo come mi mancano. Ma non è andata così, spesso non va così. Si semina, si raccoglie, e non c'è nesso tra una cosa e l'altra. Ti insegnano che c'è, ma... non so, io non l'ho mai visto. Accade di seminare, accade di raccogliere, tutto lì.
Per questo la saggezza è un rito inutile e la tristezza un sentimento inesatto, sempre.
Seminammo con cura, tutti, quella volta, seminammo immaginazione, e follia e talento. Ecco cosa abbiamo raccolto, un frutto ambiguo: la luce bella di un ricordo e il privilegio di una commozione che per sempre ci renderà eleganti, e misteriosi. Voglia il cielo che questo basti a salvarci, per tutto il tempo che ci sarà dato, ancora. »
”
”
Alessandro Baricco
“
E gli occhi. Io non so dire il colore degli occhi di Lenore Beadsman; non posso guardarli; per me quegli occhi sono il sole.
Sono blu. Le sue labbra sono carnose e rosse e tendono al rorido e più che chiedere pare pretandano, in quel loro broncio di seta liquida, d'esser baciate. Io le bacio spesso, lo ammetto, inutile negarlo, ne sono un baciatore, e un bacio con Lenore è, se mi è concesso indugiare un po' su questo tema, non tanto un bacio quanto una dislocazione, è rimozione e poi brusca assunzione di essenza dall'io alle labbra, sicchè è non tanto il contatto di due corpi umani per fare le solite cose a colpi di labbra quanto due insiemi di labbra in reciproca cova e in comunione di specie sin dagli albori dell'era post-Scarsdale, forti di condizione ontologica autonoma sancita dalla suddetta comunione, che trascinano dietro e sotto di sè, mentre si uniscono e diventano una cosa sola, due ormai completamente superflui corpi terreni appesi al bacio come spossati cambi di fiori sursbocciati ovvero come mute ormai inservibili. Un bacio con Lenore è una sequenza in cui io pattino con scarpe imburrate sull'umida pista del suo labbro inferiore, protetto dalle intemperie grazie all'aggetto madido e tiepido di quello superiore, per infine riparare tra labbro e gengiva e rimboccarmi il labbro sin sul naso come un bimbo la coperta e da lì scrutare con occhi lustri e ostili il mondo esterno di Lenore, del quale non voglio più far parte.
”
”
David Foster Wallace (The Broom of the System)
“
A Balbec, ero arrivato al punto di trovare il piacere d'intrattenermi in svaghi con fanciulle meno funesto alla vita intellettuale – cui, d'altronde, rimane estraneo – che non l'amicizia, il cui sforzo consiste esclusivamente nel farci sacrificare l'unica parte reale e incomunicabile (se non per mezzo dell'arte) di noi stessi a un io superficiale, che anziché trovare, come l'altro, gioia dentro di sé, prova una confusa commozione nel sentirsi sostenuto da puntelli esterni, ospitato in un'individualità estranea dove, felice della protezione accordatagli, fa rifulgere in approvazione il proprio benessere, e va in estasi di fronte a qualità che chiamerebbe difetti, e cercherebbe di correggere, in se stesso. D'altra parte, coloro che disprezzano l'amicizia possono essere, senza illusioni e non senza rimorsi, i migliori amici del mondo, così come un artista che porta in sé un capolavoro e sente che sarebbe suo dovere vivere per lavorare, ciononostante, per non apparire o rischiare d'essere egoista, dà la sua vita per una causa inutile, e con tanto maggiore ardimento quanto più disinteressate erano le ragioni per cui avrebbe preferito non darla.
”
”
Marcel Proust (Alla ricerca del tempo perduto vol. 3)
“
« Dans nos écoles on nous enseigne le doute et l’art d’oublier. Avant tout l’oubli de ce qui est personnel et localisé. »
« — Personne ne peut lire deux mille livres. Depuis quatre siècles que je vis je n’ai pas dû en lire plus d’une demi-douzaine. D’ailleurs ce qui importe ce n’est pas de lire mais de relire. L’imprimerie, maintenant abolie, a été l’un des pires fléaux de l’humanité, car elle a tendu à multiplier jusqu’au vertige des textes inutiles.
— De mon temps à moi, hier encore, répondis-je, triomphait la superstition que du jour au lendemain il se passait des événements qu’on aurait eu honte d’ignorer. »
« — À cent ans, l’être humain peut se passer de l’amour et de l’amitié. Les maux et la mort involontaire ne sont plus une menace pour lui. Il pratique un art quelconque, il s’adonne à la philosophie, aux mathématiques ou bien il joue aux échecs en solitaire. Quand il le veut, il se tue. Maître de sa vie, l’homme l’est aussi de sa mort[30].
— Il s’agit d’une citation ? lui demandai-je.
— Certainement. Il ne nous reste plus que des citations. Le langage est un système de citations. »
Extrait de: Borges,J.L. « Le livre de sable. » / Utopie d’un homme qui est fatigué
”
”
Jorge Luis Borges (The Book of Sand and Shakespeare's Memory)
“
— Şi totuşi ce? albi zâmbetul oblic al lui Schiassi.
— Şi totuşi, spusei, chiar şi când nu va mai fi nici un singur om care să citească poveştile pe care le scriem, bine sau rău, când expoziţiile de artă vor rămâne pustii şi compozitorii îşi vor cânta creaţiile lor înaintea şirurilor de scaune goale, lucrurile pe care le vom face, nu spun eu, cei care au meseria mea.:.
— Hai, hai, curaj, împungea sarcastic amicul meu.
— Da, poveştile care se vor scrie, tablourile care se vor picta, bucăţile muzicale care se vor compune, tâmpitele ticnitele confuzele şi inutilele lucruri de care spui, vor fi totuşi mereu culmea cea mai înaltă a omului, flamura sa adevărată.
— Mă înspăimânţi, exclamă Schiassi.
Dar, nici măcar eu nu ştiu cum, eram incapabil să mă opresc. Eram cuprins de o mânie fără margini; şi-mi năvălea din piept, şi nu izbuteam s-o reţin.
— Da, spusei, idioţeniile alea despre care spui vor fi tot ceea ce ne deosebeşte mai mult de animale, indiferent dacă sunt cu totul şi cu totul inutile, ba poate tocmai pentru asta. Mai mult chiar decât atomica, decât sputnicele şi decât rachetele intersiderale. Şi în ziua în care idioţeniile acelea nu se vor mai face, oamenii vor fi devenit nişte viermi nenorociţi ca în timpul cavernelor. Căci diferenţa dintre un furnicar de termite sau un dig de castori şi miracolele tehnicii moderne e o diferenţă minoră, un lucru de nimic faţă de cea care deosebeşte acelaşi furnicar de... de...
—De o poezie ermetică de zece versuri, poate? sugeră cu răutate Schiassi.
— Desigur, faţă de o poezie, chiar dacă aparent este indescifrabilă, chiar şi de numai cinci versuri. Ar ajunge încercarea de-a o scrie, chiar dacă eşuează... poate greşesc, dar numai în direcţia asta există pentru noi unica scăpare. Şi dacă...
Aici Schiassi se abandonă într-un superb şi nesfârşit hohot de râs.
”
”
Dino Buzzati
“
Ce qui importe avant tout, c'est que le sens gouverne le choix des mots, et non l'inverse. En matière de prose, la pire des choses que l'on puisse faire avec les mots est de s'abandonner à eux. Quand vous pensez à un objet concret, vous n'avez pas besoin de mots, et si vous voulez décrire ce que vous venez de visualiser, vous vous mettrez sans doute alors en quête des termes qui vous paraîtront les plus adéquats. Quand vous pensez à une notion abstraite, vous êtes plus enclin à recourir d'emblée aux mots, si bien qu'à moins d'un effort conscient pour éviter ce travers, le jargon existant s'impose à vous et fait le travail à votre place, au risque de brouiller ou même d'altérer le sens de votre réflexion. Sans doute vaut-il mieux s'abstenir, dans la mesure du possible, de recourir aux termes abstraits et et essayer de s'exprimer clairement par le biais de l'image ou de la sensation. On pourra ensuite choisir - et non pas simplement "accepter" - les formulations qui serreront au plus près la pensée, puis changer de point de vue et voir quelle impression elles pourraient produire sur d'autres personnes. Ce dernier effort mental élimine toutes les images rebattues ou incohérentes, toutes les expressions préfabriquées, les répétitions inutiles et, de manière générale, le flou et la poudre aux yeux.
Extrait de "La politique et la langue anglaise
”
”
George Orwell (Such, Such Were the Joys)
“
L'inquietudine era nella mia natura; e qualche volta mi agitava fino alla sofferenza. Allora il mio unico sollievo era di camminare su e giù per il corridoio del terzo piano, rifugiarmi nella sua solitudine, abbandonare il mio spirito alle splendide visioni che mi sovrastavano, lasciare il mio cuore vibrare di un'esaltazione che lo turbava sì, ma lo dilatava; e soprattutto aprire l'orecchio a una voce inesistente, una voce creata dalla mia immaginazione e che non mi dava pace, alimentata dalla vita, dal fuoco e dalle sensazioni a cui aspiriamo, e che nella mia esistenza allora non avevo. Inutile dire agli uomini di essere contenti della tranquillità. Quel che essi desiderano è l'azione, e se non la troveranno, la creeranno. Milioni di esseri sono condannati a un destino più pacifico del mio, e milioni si ribellano contro la loro sorte. Nessuno sa quanti ribelli, oltre i ribelli politici, popolano la terra. In genere si crede che le donne siano molto quiete. Le donne invece provano gli stessi sentimenti degli uomini. Hanno bisogno di esercitare le loro facoltà, e di provare le loro capacità come i loro fratelli; soffrono come gli uomini dei freni e dell'inattività, e fa parte della mentalità ristretta dei loro compagni più fortunati il dire che si devono limitare a cucinare e a far la calza, a suonare il piano e a far ricami. E' stupido condannarle o schernirle, se cercano di fare di più o imparare di più di quello che è solito al loro sesso.
”
”
Charlotte Brontë
“
Revenons donc à nos poncifs, ou plutôt à quelques-uns d’entre eux :
1° Le XIXe siècle est le siècle de la science.
2° Le XIXe siècle est le siècle du progrès.
3° Le XIXe siècle est le siècle de la démocratie, qui est progrès et progrès continu.
4° Les ténèbres du moyen âge.
5° La Révolution est sainte, et elle a émancipé le peuple français.
6° La démocratie, c’est la paix. Si tu veux la paix, prépare la paix.
7° L’avenir est à la science. La Science est toujours bienfaisante.
8° L’instruction laïque, c’est l’émancipation du peuple.
9° La religion est la fille de la peur.
10° Ce sont les États qui se battent. Les peuples sont toujours prêts à s’accorder.
11° Il faut remplacer l’étude du latin et du grec, qui est devenue inutile, par celle des langues vivantes, qui est utile.
12° Les relations de peuple à peuple vont sans cesse en s’améliorant. Nous courons aux États-Unis d’Europe.
13° La science n’a ni frontières, ni patrie.
14° Le peuple a soif d’égalité.
15° Nous sommes à l’aube d’une ère nouvelle de fraternité et de justice.
16° La propriété, c’est le vol. Le capital, c’est la guerre.
17° Toutes les religions se valent, du moment qu’on admet le divin.
18° Dieu n’existe que dans et par la conscience humaine. Cette conscience crée Dieu un peu plus chaque jour.
19° L’évolution est la loi de l’univers.
20° Les hommes naissent naturellement bons. C’est la société qui les pervertit.
21° Il n’y a que des vérités relatives, la vérité absolue n’existe pas.
22° Toutes les opinions sont bonnes et valables, du moment que l’on est sincère.
Je m’arrête à ces vingt-deux âneries, auxquelles il serait aisé de donner une suite, mais qui tiennent un rang majeur par les innombrables calembredaines du XIXe siècle, parmi ce que j’appellerai ses idoles. Idoles sur chacune desquelles on pourrait mettre un ou plusieurs noms.
”
”
Léon Daudet (Le Stupide XIXe siècle (French Edition))
“
Voglio farle una domanda, disse il dottor Cardoso, lei conosce i médecins-philosophes? No, ammise Pereira, non li conosco, chi sono? I principali sono Théodule Ribot e Pierre Janet, disse il dottor Cardoso, è sui loro testi che ho studiato a Parigi, sono medici e psicologi, ma anche filosofi, sostengono una teoria che mi pare interessante, quella della confederazione delle anime. Mi racconti questa teoria, disse Pereira. Ebbene, disse il dottor Cardoso, credere di essere 'uno' che fa parte a sè, staccato dalla incommensurabile pluralità dei propri io, rappresenta un'illusione, peraltro ingenua, di un'unica anima di tradizione cristiana, il dottor Ribot e il dottor Janet vedono la personalità come una confederazione di varie anime, perchè noi abbiamo varie anime dentro di noi, nevvero, una confederazione che si pone sotto il controllo di un io egemone. Il dottor Cardoso fece una piccola pausa e poi continuò: quella che viene chiamata la norma, o il nostro essere, o la normalità, è solo un risultato, non una premessa, e dipende dal controllo di un io egemone che si è imposto sulla confederazione delle nostre anime; nel caso che sorga un altro io, più forte e più potente, codesto io spodesta l'io egemone e ne prende il posto, passando a dirigere la coorte delle anime, meglio la confederazione, e la preminenza si mantiene fino a quando non viene spodestato a sua volta da un altro io egemone, per un attacco diretto o per una paziente erosione.
Forse, concluse il dottor Cardoso, dopo una paziente erosione c'è un io egemone che sta prendendo la testa della confederazione delle sue anime, dottor Pereira, e lei non può farci nulla, può solo eventualmente assecondarlo. Il dottor Cardoso finì di mangiare la sua macedonia e si asciugò la bocca con il tovagliolo. E dunque cosa mi resterebbe da fare?, chiese Pereira. Nulla, rispose il dottor Cardoso, semplicemente aspettare, forse c'è un io egemone che in lei, dopo una lenta erosione, dopo tutti questi anni passati nel giornalismo a fare la cronaca nera credendo che la letteratura fosse la cosa più importante del mondo, forse c'è un io egemone che sta prendendo la guida della confederazione delle sue anime, lei lo lasci venire alla superficie, tanto non può fare diversamente, non ci riuscirebbe e entrerebbe in conflitto con se stesso, e se vuole pentirsi della sua vita si penta pure, e anche se ha voglia di raccontarlo a un sacerdote glielo racconti, insomma, dottor Pereira, se lei comincia a pensare che quei ragazzi hanno ragione e che la sua vita finora è stata inutile, lo pensi pure, forse da ora in avanti la sua vita non le sembrerà più inutile, si lasci guidare dal suo nuovo io egemone e non compensi il suo tormento con il cibo e con le limonate piene di zucchero.
”
”
Antonio Tabucchi (Sostiene Pereira)
“
Nu se poate atenua şi nici nu se poate înfrânge suferinţa prin concentrare intelectuală. Cum o să te poţi concentra asupra unei probleme impersonale, când suferinţa te cheamă în fiecare clipă la actualitatea ta personală, la existenţa ta concretă şi individuală? Nu există o salvare prin gând. Şi nu există, şi din motivul că îţi pare inutil să te gândeşti la orice altceva decât la suferinţa ta, pe care gândul numai ţi-o adânceşte, ajungând la esenţa suferinţei. Aceia care susţin că s-au eliberat de chinuri prin preocupări obiective n-au cunoscut durerea adevărată, ci numai nişte trecătoare nelinişti spirituale, care n-au avut nicio adâncime şi nicio bază organică. Toate incertitudinile legate de vârstă, care dau individului o senzaţie de nelinişte provizorie, n-au nicio valoare. Totul este să ai sentimentul ireparabilului în esenţa şi pe întreaga sferă a vieţii tale. Gândul limpezeşte alte gânduri, dar nu limpezeşte suferinţele. Căci pentru aceasta nu există explicaţii; sau dacă există, ele nu dovedesc nimic şi nu le fac cu nimic mai suportabile. Filozofia este expresia neliniştii oamenilor impersonali. De aceea ea oferă atât de puţin pentru înţelegerea trăirilor totale, dramatice şi ultime. Pentru cei care, fără să vrea, au depăşit viaţa, filozofia e prea puţin. Niciun gând n-a suprimat o durere şi nicio idee n-a alungat frica de moarte. De aceea, lasă gandurile şi începe teroarea împotriva ta însuţi, cu furie şi cu o exaltare disperată. Căci ideile n-au salvat şi nici n-au pră-buşit pe nimeni. Din centrul fiinţei tale, din zona din care eşti iresponsabil, fiindcă e prea adâncă, izbucneşte într-o explozie feroce, scoate atâta energie din intunericul tău încât să nu mai rămână decât lumină. Şi în demonia aceasta, să se nască în tine mândria de-a nu mai avea idei, ci numai clocot, obsesii şi nebunie. Să fii atât de frenetic, încât vorbele tale să ardă, şi expresiile tale să fie atât de limpezi, încât să semene transparenţei arzătoare a lacrimilor. Aruncă peste neliniştea ta teroarea ta şi fă ca în acest fel totul să tremure într-un apocalips intern, zguduitor şi dramatic. Aducându-ţi întreg organismul la un nivel atât de ridicat şi la o vibraţie atât de mare, ritmul intens şi accelerat înghite durerea în încordările lui, o topeşte şi o integrează în evoluţiile lui, astfel că o mare nebunie ne scapă temporar de o mare durere. Lumea nu s-a convins nici acum că nu există decât metode brutale de luptă împotriva durerii, că în acest domeniu este necesar un radicalism dus până la bestialitate. Dar oare suferinţa nu este un fapt bestial? Suferinţele sunt inadmisibile, şi cu toate acestea sunt legate de viaţă mai mult decât bucuriile. Cine are regretul unei purităţi vitale nu poate să nu se sperie de aceste pete care sunt suferinţele şi care se întind pe sfera vieţii pentru a o întuneca.
”
”
Emil M. Cioran (Cartea amăgirilor)
“
Mais les signes de ce qui m'attendait réellement, je les ai tous négligés. Je travaille mon diplôme sur le surréalisme à la bibliothèque de Rouen, je sors, je traverse le square Verdrel, il fait doux, les cygnes du bassin ont reparu, et d'un seul coup j'ai conscience que je suis en train de vivre peut-être mes dernières semaines de fille seule, libre d'aller où je veux, de ne pas manger ce midi, de travailler dans ma chambre sans être dérangée. Je vais perdre définitivement la solitude. Peut-on s'isoler facilement dans un petit meublé, à deux. Et il voudra manger ses deux repas par jour. Toutes sortes d'images me traversent. Une vie pas drôle finalement. Mais je refoule, j'ai honte, ce sont des idées de fille unique, égocentrique, soucieuse de sa petite personne, mal élevée au fond. Un jour, il a du travail, il est fatigué, si on mangeait dans la chambre au lieu d'aller au restau. Six heures du soir cours Victor-Hugo, des femmes se précipitent aux Docks, en face du Montaigne, prennent ci et ça sans hésitation, comme si elles avaient dans la tête toute la programmation du repas de ce soir, de demain peut-être, pour quatre personnes ou plus aux goûts différents. Comment font-elles ? [...] Je n'y arriverai jamais. Je n'en veux pas de cette vie rythmée par les achats, la cuisine. Pourquoi n'est-il pas venu avec moi au supermarché. J'ai fini par acheter des quiches lorraines, du fromage, des poires. Il était en train d'écouter de la musique. Il a tout déballé avec un plaisir de gamin. Les poires étaient blettes au coeur, "tu t'es fait entuber". Je le hais. Je ne me marierai pas. Le lendemain, nous sommes retournés au restau universitaire, j'ai oublié. Toutes les craintes, les pressentiments, je les ai étouffés. Sublimés. D'accord, quand on vivra ensemble, je n'aurai plus autant de liberté, de loisirs, il y aura des courses, de la cuisine, du ménage, un peu. Et alors, tu renâcles petit cheval tu n'es pas courageuse, des tas de filles réussissent à tout "concilier", sourire aux lèvres, n'en font pas un drame comme toi. Au contraire, elles existent vraiment. Je me persuade qu'en me mariant je serai libérée de ce moi qui tourne en rond, se pose des questions, un moi inutile. Que j'atteindrai l'équilibre. L'homme, l'épaule solide, anti-métaphysique, dissipateur d'idées tourmentantes, qu'elle se marie donc ça la calmera, tes boutons même disparaîtront, je ris forcément, obscurément j'y crois. Mariage, "accomplissement", je marche. Quelquefois je songe qu'il est égoïste et qu'il ne s'intéresse guère à ce que je fais, moi je lis ses livres de sociologie, jamais il n'ouvre les miens, Breton ou Aragon. Alors la sagesse des femmes vient à mon secours : "Tous les hommes sont égoïstes." Mais aussi les principes moraux : "Accepter l'autre dans son altérité", tous les langages peuvent se rejoindre quand on veut.
”
”
Annie Ernaux (A Frozen Woman)
“
Ciuma-A.Camus
"Puteai sa vezi in toiul noptii, de-a lungul cornisei,convoaie stranii de tramvaie fara calatori, hurducandu-se deasupra marii. Locuitorii au sfarsit prin a afla despre ce e vorba, si in ciuda patrulelor, grupuri de oameni reuseau destul de de sa se strecoare pe stancile care se inaltau deasupra marii si sa arunce flori la trecerea tramvaielor. Si se auzeau atunci vehicule zdranganind in noaptea de vara, cu incarcatura lor de flori si morti."
"Exista in oameni mai multe lucruri de admirat decat de dispretuit."
"Ciuma le rapise tuturor puterea iubirii si chiar a prieteniei. Caci iubirea cere putin viitor, iar pentru noi nu mai exsitau decat clipe."
"Pentru intaia oara simteau cat de dificil e sa-ti imaginezi precis faptele si gesturile celui care lipseste. Deplangeau atunci faptul ca n-aveau habar despre felul cum isi petercea celalalt timpul; se invinuiau de usurinta cu care neglijasera sa se informeze despre aceasta si se prefacusera a crede ca,pentru o fiinta care iubeste, ocupatia celui iubit nu este izvorul tuturor bucuriilor.Le era usor, incepand cu aceasta clipa, sa se reintoarca la dragostea lor i sa-i cerceteze imperfectiunile"
"Cu toti se intampla la fel: te insori,iubirea mai dureaza putin, muncesti. Muncesti atat de mult incat uiti sa mai iubesti."
"Pentru a lupta impotriva abtractiei trebuie sa-i semeni putin."
"Dar porcaria asta de boala!Chiar i cei care n-o au o poarta in inima."
"Raul care este in lume vine aproape intotdeuna din ignoranta, si bunele intentii, daca nu sunt luminate de constiita, pot sa faca tot atatea stricaciuni ca si rautatea."
"Nu mai existau atunci destine individuale, ci o istorie colectiva, care era ciuma, si sentimente unice, impartasite de toti. Cel mai dominant dintre ele era cel al despartirii si al exilului, cu tot ceea ce comporta el ca frica si revolta."
"Persoanele intoarse din carantina, care, inebunite de doliu si nenorocire, isi dadeau foc caselor in iluzia ca faceau astfel sa arda ciuma din ele."
"A fost nevoie de marele duet al lui Orfeu si al Euridicei din actul al treilea pentru ca o anume surpriza sa strabata sala.Cantaretul si-a ales un moment sa inainteze spre rampa intr-un fel grotesc, cu bratele si picioarele departate, in costumul sau antic, si sa se prabuseasca in mijlocul decorului pastoresc care nu incetase niciodata sa fie anacronic. Stateau in fata a ceea ce era viata lor de atunci: ciuma pe scena, sub infatisarea unui actor dezarticulat si, in sala tot luxul devenit inutil, sub forma de evantaie uitate si de dantele atarnand pe roul fotoliilor."
"Chiar atunci cand vremea ciumei trecuse, ei continuau sa traiasca conform normelor ei."
"O scanteie de viata si o imagine de moarte, aceasta era cunoasterea."
"Mame, soti, indragostiti care pierduera orice bucurie odata cu fiinta acum ratacita intr-o groapa anonima sau topita intr-o gramada de cenusa, pentru toti acestia ciuma isi continua existenta.
”
”
Albert Camus