Ileana Quotes

Nu te cunosc, nu ştiu cine eşti, nu ştiu ce faci. Nu pot avea secrete faţă de dumneata. N-am spus asta la nimeni, dar d-tale ţi-o pot spune: totul depinde de Timp. Dacă nu rezolvi problema asta chiar acum, cât eşti tânără, te prinde viaţa şi te macină pe dinlăuntru, şi într-o zi te trezeşti bătrână, iar în ziua următoare te trezeşti pe patul de moarte, şi atunci e prea târziu ca să mai încerci ceva. Trebuie să cauţi asta acum, cât eşti tânără. Asta e o problemă de tinereţe... Ce trebuie să caut? îl întrebase Ileana. Să scapi de Timp. Să ieşi din Timp. Priveşte bine în jurul d-tale: ţi se fac din toate părţile semne, încrede-te în semne. Urmăreşte-le...

Cu oamenii cu care trebuie să mă supraveghez când vorbesc, mai bine nu mai vorbesc. Ne salutăm şi ne dăm informaţii meteorologice.

Două gânduri să nu te părăsească niciodată: acela de a-ţi îmbogăţi mintea şi sufletul şi gândul că suntem trecători în lume.

Ce ştim noi despre alţii? Doar ce ne-arată ei. În tăcerile lor nu putem pătrunde. Bănuiesc că fiecare poartă-n suflet câte o cruce şi că fiecare este un rezumat al sufletului celorlalţi.

Eyes open, Ileana,” he growled. “I want you to see who’s in you. Who gives you what you need.

Orice i-aş spune, trecutul nu i-l pot schimba şi nici amintirile.

În viaţă trebuie să înveţi să citeşti printre rânduri şi în oameni. Să citeşti printre vorbele lor şi chiar dincolo de ele. Uneori, un oftat povesteşte mai mult decât un roman-fluviu, o privire - mai mult decât o bibliotecă.

În comportamentul tău faţă de cineva, nu-ţi lua argumentele din părerile altuia despre acel cineva.

La inceput ai sa-l urasti, ai sa-l scoti din randul oamenilor; pe urma, are sa-ti devina indiferent si n-ai sa mai cheltuiesti niciun sentiment pe el, si mai pe urma, ai sa te uiti la el cum de fapt trebuie sa ne uitam la fiecare semen al nostru cand incepem sa-l consideram prin prisma unui singur sentiment: intelegerea.

Cuţite înfig în noi doar cei pe care îi iubim.

Cât de frumos sună glasul oamenilor când spun ceva adevărat, când smulg ceva din ei și-l întind altora ca pe-o ofrandă: <<ține, ia, acesta e sufletul meu.>>

Eu pot să număr pe degete prietenii pe care-i am, dar cu ei vorbesc ca şi cum aş vorbi cu mine. Iar cu lume, în general, ce rost are să stai de vorbă dacă nu spui ce gândeşti?

Între doi oameni care alcătuiesc – sau vor să alcătuiască – un cuplu trebuie să se potrivească multe lucruri. Dacă la unele dintre potrivelile-astea se mai poate lua de ici şi pune colo, una este însă indispensabilă şi fără tocmeală: concepţia despre lume.

În om se strâng vorbe nerostite, gânduri cărora nici n-ai şti să le dai un nume, lacrimi neplânse la vremea lor, care deodată vin ca o apă umflată de ploaie, revărsată peste mal.

Să ne cenzurăm şi-n noi înşine, nici cu noi înşine să nu-ndrăznim să fim noi?

Amorul şi gripa se tratează cu patul.

Când te simţi lovit, apăsat de viaţă, trebuie mai ales atunci să-ţi îndrepţi ochii spre zona solară a speciei: să asculţi muzică, să reciteşti o poezie, să te uiţi la un tablou. Dintr-o dată, simţi cum, de la nivelul râmei, fiinţa ta se ridică pe verticala piscului.

Dragostea cea fierbinte, de la-nceput, nu ţine cât lumea. Important e cu ce rămâi când s-a mai stins văpaia. Dragostea e ca o stare excepţională. Iar stările excepţionale nu pot ţine. Evoluţia dragostei e comparabilă cu evoluţia unei boli. Şi într-o boală, criza nu poate ţine o viaţă. Viaţa poate ţine de-o criză, dar criza nu ţine de-o viaţă.

O vreme, cât o să vă iubiţi, tu ai să uiţi că el a fost strungar şi el are să uite că tu eşti intelectuală. Pe orizontală, se uită multe lucruri. Dar oamenii mai stau şi vertical. Şi n-are să treacă multa vreme, şi-n timp ce el are să uite probabil mai departe că tu eşti intelectuală, tu ai să-ţi aduci aminte tot mai des că el nu este intelectual.

Dacă nu faci un copil cu un om pe care-l iubeşti, atunci cu cine să îl faci?

Adevarul este cea mai buna minciuna

Trecutul e o încăpere din prezent unde intrăm mai rar. N-avem decât să deschidem o uşă, atât şi suntem în trecut, iar uşa asta se deschide singură foarte des.

Era atât de rar să găsești în ochii cuiva ce căutai ,să găsești un ecou al minții tale în mintea altcuiva .

Sometimes heaven was feeling nothing. Maybe being drunk was a little like dying and going to heaven. Like living in the light. He kept thinking of Ileana. She was eight now.

Oricâtă pasiune ar exista între un bărbat şi o femeie, judecata îşi situează la un moment dat partenerul numai pe verticală. Acest moment nu poate fi evitat. Nici pasiunea cea mai mare nu absolvă pe nimeni de această poziţie esenţial umană. Ceea ce îţi rămâne dintr-un om e ceea ce-l abstrage din animalitate: gândirea lui, cuvintele, gesturile. Orizontalitatea erotică este cel mai perisabil element al unei legături. Ai să vezi, într-o zi, că numai spiritualitatea rămâne dintr-o iubire.

Încolo, mă simt ca o gară. Unul vine, altul pleacă. Îți tocesc dalele, îți zgârie pereții, îți sparg geamurile. Te populează la un moment dat, apoi te lasă pustiu, să te contempli singur.

Imaginaţia omului - deşi fără limită, psihologic vorbind - este limitată istoric.

Iertarea nu schimbă şi nu şterge faptele.

Pe urmă, am început să mă uit mai atent la ochii oamenilor. La ochii şi nu în ochii lor, fiindcă nu te poţi uita în ochii care nu te văd.

Emile, eu am niște principii pe care nu le-ncalc pentru nimeni. Orice om, așa cum apare-n viața altuia, tot așa de bine poate să și plece. În viața asta, numai pe mine contez ca partener permanent al meu însumi. Și nu vreau să-mi fie niciodată nici rușine și nici scârbă de mine însămi. De-asta mă port întotdeauna așa cum trebuie și nu cum - poate că de multe ori - aș avea chef.

oamenii care se iubiseră şi nu-şi împliniseră dragostea sau cei care o-mpliniseră, dar le trecuse, n-ar fi trebuit să se mai vadă niciodată-n viaţă.

Pentru un părinte nimc nu este mai important decât să fie iubit de copilul lui. Dacă nu ştii să-l faci să te iubească, e o cauza pierdută.

Eu rămân la părerea că momentul cel mai important al vieții este momentul în care-ți dai seama cine ești.

You will be my mortal sin Ileana.

De câte ori auzea de o femeie care și-a lăsat bărbatul pentru altul, mama-ntreba: <> Problema pentru mine n-ar fi să mă despart de cineva. De când m-am desparțit de tine, consider bărbații posibili din viața mea ca pe-o excursie, ca pe-o vacanță. O excursie, o vacanță pot fi frumoase, de neuitat, dar nu sunt un stâlp pe care să-ți sprijini existența.

Sunt obsedată de moarte mai mult decât de toate celelalte teme mari din literatură. Dar nu de morbid, de ideea salvării dincolo de moarte, de ideea salvării în faţa morţii. Obsesia morţii este dată de obsesia vieţii la mine. Ceea ce mă obsedează cu adevărat este viaţa, şi faptul că ea este trecătoare.

O parte din om se conjugă cu verbul “a avea”, cealaltă parte se conjugă cu verbul “a fi”; important este ca partea lui “a fi” să fie măcar egală cu cea a lui “a avea”. Cei pentru care “a fi” atârnă mai mult decât “a avea” sunt cei care trăiesc pentru a şti, pentru a afla, ceilalţi sunt robii obiectelor, robi strict ai materiei. Orizontul lor este mărginit de obiecte ca de-un parapet. Ei suferă de-o incurabilă orbie spirituală.

You should follow your heart. Forget the rest. Ileana stood and gathered up the used plates and napkins. Thomas is human and will make mistakes, and as long as he apologizes and it's something yo can live with? It's worth loving him today. It's also worth forgiving him, too. You never know when he might be taken from you.

Mi-am dat seama că, dacă te ajută sănătatea și punga, nimic pe lume nu merită mai mult decât să călătorești. Călătoriile, amintirile adunate în fiecare loc pe care-l vezi sunt o avere pe care nu ți-o poate lua nimeni, nu poate fi prădată, nici arsă, nici inundată. Atâta vreme cât ești în mințile tale o porți cu tine. Aici nu există faliment.

Fiecare trăim istoria după mintea noastră, deci o percepem diferit.

nu iubesti cu adevarat decat pe cine respecti.

E-atâta rutină pe lume și-atât de puțin adevăr.

Absența fizică a cuiva important în viața noastră ne face să-l abstractizăm în două feluri: să-l estompăm până la nimicire - cazul obișnuit - sau să-l păstrăm, amplificându-l unidimensional.

Norocul meu că l-am citit în adolescență pe Bernard Shaw și că mi-am zgâriat în creier următoarea frază din el: Un bărbat nu-nșeală o femeie cu-o altă femeie pentru că cea de-a doua ar fi mai tânără, mai frumoasă ori mai deșteaptă decât prima, ci pentru că e alta.

Bătrân ești când nu te mai interesează nimic, când nu mai ești curios, când ți se pare că nu te mai interesează nimic, când nu mai ești curios, când ți se pare c-ai văzut totul și că nimic nu tem mai poate bucura. Asta-nseamnă să fii bătrân. Să nu te mai poți bucura.

Toată viaţa nu facem altceva decât să interpretăm cuvinte. Noi - pe-ale altora, alţii - pe-ale noastre. Şi cum să nu te gândeşti la ele, cum să-ţi fie indiferente, când urmele lor sînt de neşters? "O faptă rea se-ndreaptă printr-o faptă bună, o vorbă rea nu se-ndreaptă prin nimic", spune-un moralist de-al meu.

E greu să spui cum începe despărţirea sufletească între oameni. La-nceput apar doze homeopatice de nemulţumire şi de contrariere; şi ele cresc, se umflă, dospesc pân-acoperă totul, se-ntind ca o iederă sufocantă. Raţional poţi să-ţi dai seama că n-ai dreptate, dar sufletul nu se mai poate-ntoarce de unde-a plecat.

Cei în care investim ne dezamăgesc cel mai mult. E firesc. Şi totuşi, nu trebuie să ne oprim niciodată să investim. Talmudul spune să faci mereu bine, fiindcă şi de nu-ţi va fi înapoiat de cel căruia i l-ai făcut, cineva ţi-l va înapoia totuşi. E-o lege a compensaţiei

Nu spune tot ce ştii, nu crede tot ce-auzi, nu face tot ce poţi

The whole world knows that global warming is a left wing manufactured hoax.

Viaţa e mai presus de noi.

Când o viață ai fost singur, începi să-ți socotești singurătatea ca pe cel mai fidel companion, chiar ca pe-un alter ego.

E greu să-i explici cuiva și chiar ție însuți de multe ori ți-e greu să-ți explici de ce simți nevoia să stai de vorbă cu un anume om, să te-apropii de el și nu de altul.

Nu e greu să fugi, e greu să rămâi.

Nu toate experiențele duc la descoperiri, toate îmbogățesc însă cunoașterea.

Totdeauna vorbim la trecut despre oamenii care nu mai fac parte din viaţa noastră, chiar dacă ei trăiesc.

Doar defectele ne rămân trainice şi de neclintit ca stâncile. Calităţile ne lasă, obosesc de convieţuirea cu-acelaşi om

fiecare om era ţinut de propria demnitate să-şi înăbuşe tristeţile şi să nu-l împovăreze şi pe altul cu ele.

And everything in the world that mattered was in the happy stories Andrés was telling. And everything in the world was Ileana listening to the brother she loved. And everything in the world was waiting.

Ne e frică să împlinim una dintre fericirile creștine: „Fericiți cei ce mor pentru dreptate”. Au murit totuși atâția pentru dreptate, dar lumea nu s-a-ndreptat. Vom trăi în strâmbătate, cum am trăit mereu.

Singură în sala întunecată Marele spectacol e doar pentru mine Pe scenă sunt toate stelele lumii Dar lumina lor nu mai vine. A fost oprită de nu ştiu cine Şi nu ştiu de ce şi nu ştiu pînă cînd Şi în sala pustie în care stau Se aud stelele plîngînd. Nu ţipa, mi s-a spus, să nu faci panică Lucrurile trebuie luate aşa cum sînt Şi eu nu ţip si nu încerc să fug Eu intru liniştită în pământ. (singură în sala întunecată)

Lipsa de educație poate fi invocată până la 20, hai 25 de ani. După aceea, nici dacă singura locuință și mamă ți-au fost maidanul, nu mai poți invoca lipsa de educație. Vine-o vreme când mintea proprie îți este-un educator suficient.

Înfrânt se simte orice om când îşi vede mecanismul existenţial demontat şi azvârlit într-un vraf de piese, care, detaşate de complicatul lor ansamblu, devin nişte jalnice rotiţe, şuruburi şi piuliţe, pe care nu mai dai nici două parale.

Eu am un trup ciudat, domnule doctor, nu vibrează decât la impulsuri venite de-aci - și-și duse mâna la cap - impulsuri care nu suportă bruiajul nici unei reticențe; deci, am un trup ciudat, care trebuie făcut să vibreze, fiindcă la fâlfâiri strict endocrine este imun.

Pentru moment nu-mi doresc nici să mă mărit, nici să am copii. Ca să-ți dorești sau nu o familie contează, cred, ce idee ți-ai făcut despre familie, de la părinții tăi... Ai mei... Și pe urmă... pe urmă, vorba e dacă-ți găsești un om potrivit, să-mparți viața cu el, să dorești să ai copii cu el... nu doar ca să fii „în rândul lumii”.

Despărțirile despre care vorbește domnul General sunt inerente, sunt singura certitudine din viața noastră. De dezamăgirea pe care ne-o „oferim” unii altora, suntem însă vinovați, asta nu e scrisă de soartă, pe asta o scriem noi cu nepăsarea și cu egoismul nostru. Despărțirea aceea a trecutului doare, dar e scrisă de la-nceputul vieții.

- Crezi că România a apucat-o pe un drum bun? - Cum s-o apuce pe-un drum bun? A construit dezbinarea vreodată ceva? Dacă o să se-aleagă praful de poporul ăsta, o să se-aleagă fiindcă nu e-n stare - prin aleșii lui - să pună problema națională, deci a propriei existențe, înaintea altor probleme. Cui îi piere instinctul de apărare - piere.

Wealth can procure many things in this world, but Elden was the first person in my life to give real meaning to the things it cannot buy.

Doamne, ori schimbă-ne mintea şi lasă lumea aşa cum e, ori schimbă lumea şi lasă-ne mintea pe care ne-ai dat-o: ca să pricepem şi noi ceva

dacă un bărbat nu-ţi dă e ca şi cum ţi-ar lua...

No legislative power is supposed to go anywhere except to the people who you, the citizens of America, elect.

Când smulgi o rădăcină, nu se poate să nu scoţi şi pământ cu ea. Odată cu cei pe care-i alungi din inima ta, care încă palpită de durere, azvârli şi bucăţi vii din tine.

Dai mălaiul din mână pe vrabia de pe gard. Dragostea vine și trece. Căsătoria e o instituție, iar lumea e nesfârșită: posibilități de combinări, câte clipe are viața.

Nimic mai previzibil decât oamenii nestatornici.

Nimic nu mi se pare mai indecent decât confidenţele pe care un bărbat le face unei femei despre o altă femeie.

În lume, numai vârstele omului se schimbă, restul se fardează.

Dragostea nu cunoaște legi, nu ține seama de reguli și de principii, înseamnă abolirea oricărei „constituții”, ca la orice revoluție.

oamenii erau ori de luat ori de lăsat: de luat aşa cum erau, cu puţinele bune, cu multele rele, sau de lăsat în plata Domnului. Să-ncerci să-i schimbi, însemna să cari apă cu ciurul.

Pentru gând nu există ireversibilitatea timpului. Gândul te poate proiecta într-un viitor, de obicei ipotetic, uneori chiar într-unul care se adeverește. Pentru gând, prezentul și trecutul sunt simultane.

Luându-mi viața la răsfoit, ca pe-o carte, mă gândesc cât de important este ca măcar o dată cineva să-ți fi iubit sufletul și trupul. Și la fel de important e ca tu însuți măcar o dată să fi iubit un suflet și-un trup.

Pe lumea asta contează două lucruri, mai mult decât orice: părerea pe care o ai tu despre tine, pe care, n-ai să crezi, dar reușești să le-o transmiți și altora; iar dacă ești persoană publică, imaginea care ți se face.

Albastrul e culoarea speranței. Pentru mine era culoarea inimii mele, potrivită vorbei „de foc și de inimă-albastră”; fiindcă de-acest foc, al deznădejdii și-al îndoielii cu privire la propria persoană, îmi tăiasem părul.

De când m-am despărțit de tine, consider bărbații posibili în viața mea ca pe-o excursie, ca pe-o vacanță. O excursie, o vacanță pot fi frumoase, de neuitat (ca tine, Pavele), dar nu sunt un stâlp pe care sprijini existența.

O femeie sexy - și nu e nimic rău în asta - este acea femeie care inspiră dorință, cu sau fără voia ei, unor categorii foarte largi și foarte variate de bărbați, de la vlădică până la opincă. Tu ești prea deșteaptă, prea rațională, prea puțin interesată de amor ca fenomen în sine pentru a lua în seamă ce inspiri bărbaților care nu te interesează. Atracția spre tine a celor care te interesează e complicată și de elementul psihic, de-asta e derutantă.

În lumea asta ai să găsești totdeauna pe altul mai sărac și mai necăjit decât tine. Să-i dai totdeauna: să nu spui: ”și eu sunt sărac și eu sunt necăjit”. Dau din ce am și din ce știu. Două gânduri să nu te părăsească niciodată: acela de-a-ți îmbogăți mintea și sufletul și gândul că suntem trecători în lume. ”Memento mori” nu era un adagiu al tristeții, nici al resemnării, ci un semnal de alarmă, care voia să te țină într-o permanentă stare de veghe: ”bagă de seamă ce faci cu viața, că nu e veșnică”.

Liber ești numai în groapă sau în urnă la crematoriu. Oamenii numesc libertate posibilitatea de-a-și exprima nesancționați părerile. Din punctul ăsta de vedere, sunt relativ liberă, în mediul în care trăiesc. Altminteri, omul este condiționat dinainte de-a se naște: al cui fiu este, în ce mediu va trăi, cine-i vor fi vecinii, dascălii, modelele - presupunând că le va avea - Țara în care se va fi născut, regimul în care va trăi. Cum să fii lier atâta timp cât depinzi de atâția factori și când există ființe care depind de tine?

La originea tuturor acțiunilor omenești se află, de fapt, ancestrala frică de moarte. Frica asta este motorul artei și-al înmulțirii oamenilor. Frica de moarte, ca de-o pieire totală și definitivă. Mai mulți sunt cei care se tem de moarte ca pieire, decât cei care se tem de moarte ca trecere spre altceva. Pe mine, acest eventual altceva mă-nspăimântă. Pe nenea Sandu nu-l sperie deloc. „Fata mea, dacă prin moarte se termină totul, de ce să te sperii? Iar dacă prin ea pășești în altă lume, lumea aia nu poate fi mai rea decât asta.

Când fac pe psihanalista și mă iau ca subiect pe mine însămi, diagnostichez trăirile acestea pe planul imaginației și neconvertirea lor în realități drept un rest de copilărie, expresie de fapt a nevoii de ideal. Mă bucur că mi-a rămas această sete, această foame de intangibil, că ea respiră odată cu mine, că-n noianul de vorbe, de gesturi, de acțiuni zilnice găsesc niște momente-n care să fiu sigură că trăiesc: copilăria nealterată din mine, setea de ideal vă scot la lumină, domnule doctor, trăgând o perdea peste rutina zilnică.

Care mama s-ar bucura sa-si vada fiul cu o femeie despartita si cu un copil dupa ea? Eu nu m-as bucura sa-mi vad copilul purtand o haina carpita cand isi poate lua o haina nepurtata. Greseli am facut destule-n viata, dar lucruri murdare, lucruri pe care sa mi le reprosez, nu.

Liniştea deplină şi răcoarea pereţilor o mai liniştiră. Îşi sprijini capul în palme, gândindu-se că părinţii aveau să se întoarcă în câteva ore de la câmp şi aveau să ceară socoteală. Hotărî să nu facă niciuna dintre treburile casei şi să dea vina pe Ileana. Deodată, se auzi încet ticăitul unui ceas, venit parcă de undeva de departe. Maria ştia că era Ceasul casei. Ştia pentru că în casa lor din chirpici, cu patru odăi, pod şi două hornuri, nu se găsea niciun orologiu. Părinţii ei se culcau şi se trezeau odată cu găinile, iar când primele raze ale dimineţii luminau ograda, mumă-sa deja mulgea vaca, iar taică-său înhăma boii. Ticăitul se auzea de undeva din pereţi şi se oprea la cel mai mic zgomot. Mai știa că era Ceasul casei pentru că aşa îi spusese bunică-sa cu ani în urmă, înainte să închidă ochii şi să plece departe, în acea poieniţă înflorită unde, pesemne, este mereu primăvară şi fluturi albi şi blânzi zboară purtaţi de vântul cald. Auzise că atât timp cât ceasul ticăia, casa era ferită de rele şi că, dacă cineva ar fi căutat ceasul prin tencuială şi ar fi dat peste el, casa s-ar fi dărâmat.

Natalia, ne pierdem Țara-n fiecare zi, prin abandonarea tradițiilor, prin ridiculizarea trecutului, prin desconsiderarea a tot ce-am prețuit noi: respectul pentru ce ne-au lăsat strămoșii, pentru familie, pentru cei care s-au străduit să lumineze mintea și sufletul acestui popor.

Gelule, dreptul să ne judece pentru sufletul nostru numai Dumnezeu îl are. Lui nu-i poți ascunde nimic, încolo, ce știm noi unii despre alții? Doar ce vedem și ce-auzim. Dar sufletul omului nu-l știm. Îl bănuim doar. El poate fi un colț de puritate care s-aducă-a rai, dar și o cloacă de infern.

Argentina, în fiecare dintre noi există o cantitate de revoltă. Placiditatea totală e o patologie curată. La unii, revolta țâșnește când îi contrariezi, când le sunt interesele-n joc. Alții, adevărații revoltați, sunt cei care nu suportă nedreptatea și absurditatea. chiar dacă ele nu-i ating. Ei sunt cei mai predispuși fanatismului, ideii de schimbare a omenirii. După o viață închinată unui ideal, sfârșesc în depresii profunde sau își pun capăt zilelor, treziți brusc la realitatea umanității în care de multe ori propagandiștii dreptății sunt doar niște ariviști și niște conformiști...

La-nceput ai să-l urăști, ai să-l scoți din rândul oamenilor, pe urmă are să-ți devină indiferent și n-ai să mai cheltuiești nici un sentiment pe el, și mai pe urmă, ai să te uiți la el cum de fapt trebuie să ne uităm la fiecare semen al nostru când începem să-l considerăm prin prisma unui singur sentiment: înțelegerea.

Nu pot să mă plâng de foame, Hrana mea din ceruri vine, Dar mi-e teamă pentru zeul Ce se va hrăni cu mine. Sunt prea neagră, sunt prea tristă. Jertfa mea poate să-i pară Şi mai slabă decât este Şi mai rea şi mai amară. Sângele-ar putea să-l verse Într-un câmp frumos cu maci, Carnea ar putea rămâne Să se-mpartă la săraci.

Mă-nţelesesem bine cu călăul execuţia trebuia să aibă loc în zori şi fiindcă mergeam fără-mpotrivire urma să fie aduse şi flori. Mai urma fără-ndoială să nu se ştie întrucît eram vinovată fiindcă fusesem de acord să mor înainte de a fi condamnată. Ca să simt durerea cît mai puţin îşi ascuţise toată ziua cuţitele şi le trecea prin foc în faţa mea ca atunci cînd înjunghia vitele. Apoi fiindcă nu putuse dormi pentru orice fel de-ntîmplare se pregătise să-mi ţină tot el o cuvîntare. În zori s-a apropiat tremurînd tot ţinea în mîini buchetul pregătit ia florile, mi-a spus, am uitat să aduc cuţitele dar o să fie totuşi ca şi cum ai murit. (Pact)

Modele vin și trec. O să treacă și asta a buricelor la vedere și a mini-jupelor. În Renaștere a fost o vreme când, mai ales la teatru, femeile purtau rochii din care le ieșeau complet țâțele, celor care le-aveau frumoase - asta se-nțelege. Astăzi nu se mai ține seama de-a arăta numai ce e frumos. Astăzi se poartă „dezinhibarea”. Arăți ce ai, nepăsându-ți că e frumos sau nu. Mini-jupele-ți oferă și picioare de sculptat, dar și burlane, stâlpi de telegraf, sau „ciocănele” de găină subnutrită. Moda vine și trece fără urme de neșters. De neșteres este incultura, disprețul pentru gramatică, pentru istorie, pentru limbă, pentru dicționare; este pauperizarea intelectuală.

The most beautiful things in all the kingdom often have jagged and uneven lines, scars which intensify the beauty in intricate ways our eyes nor our minds can detect or even begin to understand,' the Queen had said as she turned the diamond in her hand, light catching on its irregular dips and peaks. 'Without them, they would just be common and ordinary, like all the other smoothly cut diamonds you can find anywhere you look. Beauty, my sweet child, is often broken and barbed, and always unexpected.

Am înțeles din vizita aceea un lucru mult mai important decât părea la prima vedere: am înțeles de ce cât lumea și pământul acei care n-au îi vor urî pe-acei care au, și de ce acei care muncesc cu mâinile vor avea totdeauna o bănuială-n sufletul lor în privința celor care muncesc cu mintea. Nu era vorba numai de efortul fizic, era vorba de certitudinea pe care o dă lucrul ieșit din mâna omului și de incertitudinea pe care-o simți în fața lucrului ieșit din mintea lui. Ce iese din mâna omului se măsoară, se cântărește. E bun sau nu e bun. Dar ce iese din mintea lui? Cine este judecătorul - suprem, imparțial - care să judece lucrul ieșit din mintea omului și care să-l încredințeze pe cel care muncește cu mâinile că lucrul acela al minții e bun, nu numai fiindcă așa i se pare judecătorului, ci fiindcă el este bun în mod absolut? Cine să-l încredințeze pe cel care-și măsoară priceperea cu metrul și cu balanța că ceva ce nu se poate măsura astfel e bun? Un șurub e bun sau nu e bun. El nu poate stârni controverse. Dar cu ce s-l convingi pe cel care muncește cu brațele că un lucru venit din stricta sferă a minții e bun sua nu, când acel lucru stârnește-atâtea controverse?

Timpul timp și este și un timp al fiecăruia. Ultimul are și început și sfârșit. Pentru om - măcar așa ne-nchipuim, adică doar pentru om - există o singură certitudine: sfârșitul. Toate ființele-și simt și își presimt sfârșitul: doar că nu-l cunosc de la-nceputul vieții. Fiindcă altminteri ar trebui să-l privești ca traversatul de pe un trotuar pe cel de vizavi. Pe măsură ce îmbătrânești îți vin în minte pe negândite întâmplări din trecut, fără nicio legătură cu vreun fapt al prezentului, care este și el trecutul de mâine. Trecut și iară trecut, adesea plin de regrete și de-nvinuiri față de tine însuți, față de alții. Pentru unii poate că timpul lor e frumos, măcar pe-alocuri, dacă știu să-i prețuiască frumusețea și mai întâi dacă știu ce e aceea frumusețe. E atât de variată ideea despre frumusețe: unii prețuiesc numai bunurile materiale și satisfacțiile pe care ți le oferă ele, alții caută frumusețea în cât mai multă cunoaștere. După o viață de om, mă-ntreb dacă frumusețea este echivalentă cu fericirea. Nu e. Nimic nu e echivalent cu fericirea. În fața frumuseții poți să fii fericit, dar nu-i obligatoriu. Frumusețea, fie a naturii, fie a ființelor, fie a creațiilor acestora, mai mult te uimește.