Giovanni Papini Quotes

Sunt suspendat între cer şi pământ, prea greoi ca să mă înalţ spre stele şi prea eteric ca să scormonesc în noroi.

Câte vieţi sunt într-o viaţă, câţi oameni într-un om.

I am a free man—and I need my freedom. I need to be alone. I need to ponder my shame and my despair in seclusion; I need the sunshine and the paving stones of the streets without companions, without conversation, face to face with myself, with only the music of my heart for company. What do you want of me? When I have something to say, I put it in print. When I have something to give, I give it. Your prying curiosity turns my stomach! Your compliments humiliate me! Your tea poisons me! I owe nothing to any one. I would be responsible to God alone—if He existed!

Nu există înălţimi de neatins, ci numai aripi prea scurte.

Las ciudades desiertas o desenterradas son incomparablemente más bellas que las vivas.

Viata, pentru a fi suportabila, trebuie traita din plin.

Dacă sunt mare , sunt pentru că am avut forţa de a fi singur.

There are those who have a desire to love, but do not have the capacity to love

Life to be bearable must be lived intensely. Through it a continuous stream of emotion passes. Though that emotion is ever changing as flowing water changes, it at least bears us along on a current that gives the illusion of continuity and permanence. But analyze life, tear its trappings off, lay it bare with thought, with logic, with philosophy, and its emptiness is revealed as a bottomless pit; its nothingness frankly confesses to nothingness, and Despair comes to perch in the soul.

Inca de pe atunci, indepartat de la orice caldura si bucurie, ma ascundeam, ma linisteam pe mine insumi, in reveria lacoma, in solitara rumegare a lumii reintregite prin eu. Nu eram placut celorlalti, iar ura m-a intarcuit in singuratate. Singuratatea m-a facut mai trist si mai antipatic; tristetea mi-a strans inima si mi-a ascutit mintea. Firea mea deosebita m-a indepartat chiar de cei mai apropiati, iar despartirea m-a facut si mai deosebit.

El cielo tiene influencia sobre mí y yo no puedo tenerla sobre él.

Sentirse completamente solo en el mundo, abandonado de repente por todos, abatido por el peso de una vergüenza desconocida o de alguna condena silenciosa es algo más pavoroso y misterioso que la muerte.

I am because someone dreams me; a man who sleeps and dreams and sees me acting, living and moving – and who is dreaming at this moment as I am speaking to you. When he dreams, I awake to life; when he awakes, my existence vanishes. I am a whim of his inspiration, a creation of his mind, a visitor in his nightly fantasies.

Pero los hombres se destruyen con el hierro y se compran con el oro.

No hay más Dios que el hombre y cada hombre tiene su encarnación.

Todo lo que sé lo he aprendido de los demás.

Potencia equivale a esclavitud.

Para mí, Dios no ha muerto, porque nunca había estado vivo en mi ánima.

Unui om nu-i ajunge un singur suflet: îi lipsesc întotdeauna unele înclinaţii, unele experienţe, unele forme de pricepere. Cu două suflete vei putea depăşi pe ceilalţi şi pe tine însuţi.

The man who is alone, who stands on his own feet, who is stripped bare, who asks for nothing and wants nothing, who has reached the apex of disinterested­ness not through blind renunciation but through ex­cess of clear vision, turns to the world which stretches out before him as a burned prairie, as a devastated city —a world in which no churches, asylums, refuges, ideals, are left—and says: “Though you promise me nothing I am still with you, I am still an atom of your energies, my work is part of your work; I am your companion and your mirror as you march on your merciless way.

I know that our efforts all come to nothing. I know the end of us all is nothing, I know that at the end of Time, the reward of our toil will be nothing— and again nothing. I know that all our handiwork will be destroyed. I know that not even ash will be left from the fires that consume us. I know that our ideals, even those we achieve, will vanish in the eternal darkness of oblivion and final non-being. There is no hope, none, in my heart. No promise, none, can I make to myself and to others. No recompense can I expect for my labors. No fruit will be born of my thoughts. The Future—eternal seducer of all men, eternal cause of all effects—offers me nothing but the blank prospect of annihilation.

Orice guvern va conduce lumea, eu voi fi mereu în opoziţie.

La salvación de la moral y de la sociedad no se obtienen con vanos y costosos procesos contra los culpables, sino con interminables procesos contra los inocentes

Todas las ciencias se reducen a la física, y la física se puede ahora reducir a una sola fórmula.

Toda la música tiende al silencio.

Para comprender a un gran hombre, es preciso referirse, necesariamente, al día de su muerte.

Soy un utopista, pero no un loco.

Deșteptăciunea nu este altceva decît gradul cel mai înalt al mediocrității. Deșteptăciunea e acea formă superioară de inteligență pe care o pot înțelege, aprecia și iubi toți.

When I was young I read almost always to learn; Today, sometimes, I read to forget.

Se vor gândi că și-au sacrificat prezentul pentru un viitor care, la rândul său, avea să devină prezent și care, la rându-i, avea să fie sacrificat pentru un alt viitor și tot așa până la ultimul prezent, până la moarte. Întreaga valoare a lui Azi rezida în Mâine, iar Mâinele conta doar pentru un alt Mâine și astfel sosea și ultimul Azi, Azi-ul definitiv, și-așa trecea toată viața pentru a pregăti, zi după zi, ceas după ceas, clipă după clipă, ceva care nu vine niciodată. Și ei vor descoperi adevărul acesta cumplit: că viitorul nu există ca viitor, că viitorul nu este decât o invenție și o parte a prezentului, iar faptul de a îndura existența agitată, viața tristă, viața nefericită, pentru acest viitor care îți scapă și se îndepărtează cu fiecare zi, este cea mai dureroasă tâmpenie din existența aceasta atât de stupidă.

Cum să fac să mă cunosc pe mine însumi, dacă nu sunt în stare să mă regăsesc în această multitudine de oameni care mă înghesuie şi pătrunde în mine din toate părţile? - să trăiesc pentru vecie ca un necunoscut - lucrul acesta e unul dintre cele mai aspre chinuri ale vieţii mele nespus de dure.

Femeile de la război încoace deveniseră prea evidente, din generaţie în generaţie. Descoperindu-le pulpele, rochia le scurta misterul, după cum şi părul care le descoperea şi masculiniza ceafa. Nudismul desfiinţa acest mister împuţinat de dimensiunile hainelor. Odinioară erau un foşnet pentru suflet, acuma deveniseră un marş.

He renunciado desde hace tiempo a todas mis direcciones y paticipaciones industriales para comprarme la cosa más cara -en sentido económico y moral- del mundo: la libertad. Un lujo que no está al alcance hoy, ni siquiera de un simple millonario. Supongo que soy uno de los cinco o seis hombres apróximadamente libres que viven en la tierra.

Alnını ovuşturup, sararıp solma.En iyi yıllarımı Vittemberg'de geçirmiş olsam da, ben doktor değilim.Fakat düşünceli, uzun sakallara sahip doktorların bahsetmediği o berbat hastalıkların kokusunu uzaktan alırım. Senin rahatsızlığın ruhunda dostum,sadece ruhunda..

Nenorocirea este - acum o pot spune - că cei mai slabi își propun tocmai isprăvile cele mai greu de înfăptuit, cei mai lași - acțiunile cele mai cutezătoare, iar cei cu respirația scurtă și cu picioarele slabe- cursele cele mai lungi. De ce? Din mai multe motive: atracția contrastului, care se observă în toate lucrurile omenești, nevoia de a se exalta și de a se ameți cu puteri imaginare și visuri de mărire; presimțirea obscură a unei scuze comode, când întreprinderea nu reușește și se spune că de vină e însăși grandoarea ei. Astfel, lăsând impresia că faci mai mult decât ceilalți, faci de fapt mai puțin decât oricine, pregătindu-ți o frumoasă și glorioasă înfrângere: ți-ai propus lucruri atât de mari, încât era firesc să nu te țină puterile. Cine știe ce lucruri grozave ai fi făcut dacă ambiția ta ar fi fost puțin mai mică!

Am nevoie de puțină certitudine - am nevoie de ceva adevărat. Nu mă pot lipsi de asta, nu mai pot trăi fără asta. Nu cer altceva, nu cer nimic în plus. Ceea ce cer e mult, e un lucru extraordinar: o știu. Dar îl vreau cu orice chip, cu orice preț, trebuie să-mi fie dat dacă există cineva pe lume căruia îi pasă de viața mea. Asta e tot ce am căutat în viață.

Não existe no mundo raça mais necessária do que os imbecis. Se não houvesse génios, ainda seríamos bárbaros, mas sem néscios a espécie humana teria terminado desde longa data.

Eu ți-am dezvăluit ție sufletul tău, iar tu mi-ai făcut cunoscut mie sufletul meu.

El infinito no me aterroriza; me disgusta y me ofende. Para sufrir la humillación de mi pequeñez bastaba la tierra.

Pero no pudiendo ser Demiurgo, la carrera de Demonio es la única que no deshonra a un hombre que no forma parte del rebaño.

El secreto para enriquecerse es pagar como si se fuese pródigo y vender como si se estuviese en vísperas de quiebra.

La civilización le ha corrompido, le ha hecho volverse humanitario y vegetariano.

Mucho más potente que el oro es, en opinión mía, la inteligencia.

Para un estudioso de la historia de las religiones, la variedad es una ventaja, para los hombres en general, un inconveniente

En todos los grandes hombres de ciencia, existe el soplo de la fantasía, madre de las intuiciones geniales.

El arte más perfecto, la música, late, pasa y desaparece.

La sangre es el mejor abono ofrecido a la naturaleza.

Lo que poseo parece ser mío, pero soy poseído siempre por aquello que tengo.

El martirio de la humanidad es doble: para el macho, la más dura fatiga: el pensar; para la hembra, la más espantosa tortura: el parir.

Los ignorantes tienen necesidad de ilusionarse, los obreros tienen necesidad de trabajar y los industriales de ganar dinero.

Desde entonces, lo mejor de mi vida estaba dentro de mí.

Solamente los pequeños industriales atrasados se proponen como fin el ganar dinero.

El hombre es más artista que la naturaleza.

Desde entonces comenzó la guerra entre los hombres y yo.

And I read hundreds and thousands of books, day and night, always awake and always eager to seek health. But in no book I found what I was looking for. Then, shut up in my parents' house, I thought and suffered for hundreds and thousands of hours, always awake and always mindful of the tremendous anxiety of health. But I still have not found what I was looking for.

O cumplită oboseală de om trândav, o lipsă de poftă spirituală, ca a unuia care a băut tot și a vomitat tot, o ură față de orice idee și față de orice chip uman mă fac de disprețuit și de compătimit în propriii mei ochi.

Iar noi doi traim, suntem amandoi in viata si mereu aproape, insa orgoliile nebunesti nu ne mai infierbanta mintile, dar, cand trec pe dinaintea celor intamplate, plec capul si - nu stiu de ce - mi se strange inima. Nu simti ce lucru grav, ce lucru frumos a fost prietenia noastra din vremea aceea? Suntem deopotriva alaturi si departe, prietene, eu nu mai stiu nimic despre tine, iar tu nu mai stii nimic despre mine. Dar cand te revad asezat in fata meselor mari si mazgalite ale bibliotecii, in diminetile si dupa-amiezile de munca patimasa, aplecat peste cartile deschise, peste hartia pregatita pentru scris si aud din nou glasul tau care ma intreba sau imi raspundea ceva, atunci inteleg totul, iar tu redevii al meu, intocmai ca in acele zile indepartate ale nelinistitei noastre vegheri.

Mie îmi trebuiau inimi iubitoare și, mai ales, creiere active și libere. Oameni ca mine, care nu fac o figură prea strălucită la școală, dar care citesc, gândesc, rumegă îndelung și au curiozități ieșite din comun și vise năzdrăvane. Am găsit unul singur, dar nu era elev, era profesor.

N-am încotro: orice-aș face, mie-mi plac întotdeauna extremele. În materie de ființe, nu agreez decât animalele și plantele desăvârșite, decât pe aceia care-și fac cinstit treaba, fără să priceapă altceva, fără să se vânture de ici-colo, pălăvrăgind și urmărindu-și ambițiile, sau geniul adevărat, sufletul măreț, eroul uriaș și solitar ca un munte de noapte.

I was never a child; I never had a childhood. I cannot count among my memories warm, golden days of childish intoxication, long joyous hours of innocence, or the thrill of discovering the universe anew each day. I learned of such things later on in life from books. Now I guess at their presence in the children I see. I was more than twenty when I first experienced something similar in my self, in chance moments of abandonment, when I was at peace with the world. Childhood is love; childhood is gaiety; childhood knows no cares. But I always remember myself, in the years that have gone by, as lonely, sad, and thoughtful. Ever since I was a little boy I have felt tremendously alone―and "peculiar". I don't know why. It may have been because my family was poor or because I was not born the way other children are born; I cannot tell. I remember only that when I was six or seven years old a young aunt of mind called me vecchio―"old man," and the nickname was adopted by all my family. Most of the time I wore a long, frowning face. I talked very little, even with other children; compliments bored me; baby-talk angered me. Instead of the noisy play of the companions of my boyhood I preferred the solitude of the most secluded corners of our dark, cramped, poverty-stricken home. I was, in short, what ladies in hats and fur coats call a "bashful" or a "stubborn" child; and what our women with bare heads and shawls, with more directness, call a rospo―a "toad." They were right. I must have been, and I was, utterly unattractive to everybody. I remember, too, that I was well aware of the antipathy I aroused. It made me more "bashful," more "stubborn," more of a "toad" than ever. I did not care to join in the games played by other boys, but preferred to stand apart, watching them with jealous eyes, judging them, hating them. It wasn't envy I felt at such times: it was contempt; it was scorn. My warfare with men had begun even then and even there. I avoided people, and they neglected me. I did not love them, and they hated me. At play in the parks some of the boys would chase me; others would laugh at me and call me names. At school they pulled my curls or told the teachers tales about me. Even on my grandfather's farm in the country peasant brats threw stones at me without provocation, as if they felt instinctively that I belonged to some other breed.

Într-un cuvânt, am rămas omul care nu acceptă lumea, iar unitatea și armonia sufletelor mele opuse constă tocmai în această atitudine încăpățânată. Nu vreau să accept lumea așa cum e, de aceea încerc s-o refac cu ajutorul fanteziei sau s-o transform prin distrugere. O reconstruiesc prin artă sau încerc s-o răstorn prin teorie. Sunt două eforturi aparent deosebite, dar armonioase și convergente.

O facto de o pranto abundar nos olhos das mulheres e das crianças - umas e outras egocêntricas, fracas e de alma rudimentar - não bastou para colocar de sobreaviso os admiradores da incontinência lacrimal. O homem, verdadeiramente homem, o autêntico vir virtuoso, o sábio honesto, nunca choram ou se porventura a vasilha lacrimal dá indícios de querer transbordar, envergonham-se e escondem-se. Quem sabe realmente sofrer não sabe chorar. Quanto mais profunda a dor, menos se manifesta com as lágrimas.

Am devenit un fel de Gorgias de cafenea, care - pentru a se răzbuna pe certitudinea pierdută și pe orgoliul vlăguit - se delecta descompunând și disecând credințele altora, răsturnând tentativele lor de-a teoretiza și de-a afirma, folosindu-se nu numai de slăbiciunea și ignoranța lor, ci și de propria lui rea-credință și rea-voință. [...] Umblam într-adins să găsesc alți oameni nu pentru a-i convinge de ceva, ca mai înainte, ci pentru a-i face să se îndoiască, pentru a-i face încă o dată asemenea mie.

E oare prima dată când un fricos își închipuie că e erou, când un literat se crede poet, când un idiot își dă aere de om mare? [...] Asemenea răbufniri de genialitate obosită sunt semnul ticăloșiei și suferinței omului mediocru - acela care nu e nici dobitoc în toată regula, nici geniu suprem, nici plantă care vegetează ani în șir, nici suflet care creează cu furie - nici pachet de materie surdă, nici un stâlp de foc în fața popoarelor. [...] Sunt suspendat între cer și pământ, prea greoi ca să mă înalț spre stele și prea eteric ca să scormonesc în noroi. Sedimente de cultură, reminiscențe poetice, furnicare de gânduri au făcut din mine un om inadaptabil la viața temeinică a valorilor practice și mecanice, dar n-au fost suficiente pentru a mă face vrednic de viața unui rege al intelectului. Măcar să nu fi cunoscut deloc, nici pe departe, nici o clipă, sfâșietoarea bucurie a creației! Să mă fi născut și să fi rămas, o data pentru totdeauna, un biet imbecil fără conștiință, un modest creștin fără remușcări, un idiot cumsecade, fără pretenții! Dar nu! Știu că sunt un imbecil, simt că sunt un idiot, iar acest lucru mă scoate din rândurile idioților perfecți și mulțumiți. Sunt superior atât cât să-nțeleg că nu sunt destul de superior, nimic mai mult.

El cielo es una injuria perpetua e insoportable. Las estrellas no me conocen y yo no podré nunca hacer nada de ellas ni contra ellas. Cuando he sabido a cuántos millares de años de luz distan de mí, y cuántos siglos emplea su claridad para llegar a la Tierra, no he hecho más que dar forma aritmética a mi rabia. Yo siento el cielo como algo extraño, remoto, esto es, enemigo. Los cometas que, sin un objeto razonable, arrastran su cola por el infinito, no me dicen nada que me consuele. Las nebulosas, amontonamientos confusos de polvo cósmico, me exasperan como todas las cosas informes no terminadas. En lo que se refiere a los planetas y a los satélites, aduladores extintos que dan vueltas para obtener la limosna de un poco de luz, me causan repugnancia y despecho.

-Usted sabe - me ha dicho - que no se trata de desarrollar una industria, sino de realizar un vasto experimento intelectual y político. Nadie ha comprendido bien los místicos principios de mi actividad. Sin embargo, no pueden ser más sencillos: se reducen al Menos Cuatro y al Más Cuatro y a sus relaciones. El Menos Cuatro son: disminución proporcional de los operarios; disminución del tiempo de la fabricación de cada unidad vendible; disminución de tipos de los objetos fabricados; y, finalmente, disminución progresiva de los precios de venta. El Más Cuatro, relacionado intimamente con el Menos Cuatro, son: aumento de las máquinas y de los aparatos, con objeto de reducir la mano de obra; aumento indefinido de la producción diaria y anual; aumento de la perfección mecánica de los productos; aumento de los jornales y de los sueldos.

Ogni libro è, in qualche senso, un nemico, un invasore (vuol sostituire altri pensieri ai tuoi, condurti a sentire a modo suo ecc.). Bisogna, per conseguenza, difendersi. Leggere a mano armata. L'arma più adatta (di quelle materiali) è un lapis di colore. Uno di quei lapis massicci dal tronco esagonale, con una punta rossa e una turchina. E con quello ferire nei margini (zona più vulnerabile) il libro che si sta leggendo, con lunghi tratti violenti, con esclamativi senza pietà, con interrogativi insidiosi, con frecce di aperta disapprovazione. Non tutti i libri, si capisce, meritano questo trattamento guerrigliero, ma sì quelli che si devono leggere per forza, e quelli che disonorano uno scrittore, e quelli infine che tradiscono le promesse del titolo o della fama, e quelli infine che si leggono apposta per smaltire gli umori marziali.

I was never a child; I never had a childhood. I cannot count among my memories warm, golden days of childish intoxication, long joyous hours of innocence, or the thrill of discovering the universe anew each day. I learned of such things later on in life from books. Now I guess at their presence in the children I see. I was more than twenty when I first experienced something similar in my self, in chance moments of abandonment, when I was at peace with the world. Childhood is love; childhood is gaiety; childhood knows no cares. But I always remember myself, in the years that have gone by, as lonely, sad, and thoughtful. Ever since I was a little boy I have felt tremendously alone―and "peculiar". I don't know why. It may have been because my family was poor or because I was not born the way other children are born; I cannot tell. I remember only that when I was six or seven years old a young aunt of mind called me [i]vecchio[/i]―"old man," and the nickname was adopted by all my family. Most of the time I wore a long, frowning face. I talked very little, even with other children; compliments bored me; baby-talk angered me. Instead of the noisy play of the companions of my boyhood I preferred the solitude of the most secluded corners of our dark, cramped, poverty-stricken home. I was, in short, what ladies in hats and fur coats call a "bashful" or a "stubborn" child; and what our women with bare heads and shawls, with more directness, call a [i]rospo[/i]―a "toad." They were right. I must have been, and I was, utterly unattractive to everybody. I remember, too, that I was well aware of the antipathy I aroused. It made me more "bashful," more "stubborn," more of a "toad" than ever. I did not care to join in the games played by other boys, but preferred to stand apart, watching them with jealous eyes, judging them, hating them. It wasn't envy I felt at such times: it was contempt; it was scorn. My warfare with men had begun even then and even there. I avoided people, and they neglected me. I did not love them, and they hated me. At play in the parks some of the boys would chase me; others would laugh at me and call me names. At school they pulled my curls or told the teachers tales about me. Even on my grandfather's farm in the country peasant brats threw stones at me without provocation, as if they felt instinctively that I belonged to some other breed.

Quem imagina que vive porque enche e esvazia o ventre, porque fala e corre, porque gera filhos e escava fossos ilude-se e está morto - um daqueles mortos aos quais é permitido sepultar os seus mortos. Vivemos sem medo, no meio de uma multidão de cadáveres que andam, sorriem e serão sepultados sem terem jamais vivido.

A ciência é uma sucessão de hipóteses que se contradizem, de teorias que se contrapõem, de concepções caducas e de esperanças mortas. E a Ciência, tal como soterrou a Magia, poderá um dia ser morta e substituída por um modo de conhecimento superior. Vangloria-se de reduzir as fadigas e as infelicidades dos homens e, com a a ajuda proporcionada à indústria, multiplicou as necessidades e, portanto, o trabalho e a escravidão, aumentando com os conhecimentos inúteis e a vida mais insaciável, a nossa carga de dores. Pretende substituir-se ao sacerdote e não consegue responder às exigências mais desesperadas acerca do destino e da morte, pelo que os homens, após uma longa embriaguez de cientismo, regressam, pouco a pouco, às revelações da fé.

Se se suprimissem a muitos amores as guarnições da literatura, a cópia dos gestos, os motivos do útil, os mecanismos do hábito, encontrar-se-ia como único e verdadeiro fundamento, a avidez do coito. O homem é um varrão que se envergonha da sua suinidade.

Ve o hastalık,ey Hamlet,o korkunç hastalık belki düşünce, belki içe bakış değil midir?Yoksa sen,yapmak yerine,yapmak istemediklerini ve yapmak zorunda olduklarını düşünen o adamlar familyasının hüzünlü kahramanı değil misin? Yoksa sen kelimeleri, ki onlar dişidir,eylemlere,ki onlar erkektir,tercih eden o yorgun ve kadınsı ruhlardan değil misin?

O mundo, que está cheio de orgulhosos, também está cheio de admiradores. O mistério dissipa-se, quando se descobre que a admiração é a maneira mais nobre e pudica de afirmar a superioridade daquele que admira.

Mas como esta raça de imbecis se reúne com frequência com medo da solidão, ou seja, do tédio, torna-se necessário que, depois de escutar um pouco de música, saborear uma bebida e entregar-se a algum jogo, falem uns com os outros. Em que poderia consistir a troca de palavras entre pessoas que não têm nada para dizer? Cérebros desabitados, almas desertas, cabides ambulantes encimados por rostos mascarados que se inibem do que é verdadeiramente humano e profundo, podem palrar, mas não falar. Com efeito - à parte o papaguear de notícias e opiniões recolhidas dos jornais da manhã e que todos já conhecem -, as conversas compõem-se de mexericos sobre escândalos importantes ou exagerados, elogios aos presentes, maledicência acerca dos ausentes e comentários quase sempre impregnados de subentendidos sexuais.

Quien no ha deseado por lo menos una vez en su vida ser un santo, es, todo lo más, una bestia

La moneda, junto con la suciedad de las manos que la han asido y palpado, lleva consigo el contagio inexorable del crimen. Entre todas las cosas inmundas que el hombre ha manufacturado para ensuciar la tierra y ensuciarse él mismo, quizá sea la moneda la más inmunda de todas

El pan que es ya santo sobre la mesa de casa, conviértese sobre la mesa de la Iglesia en el cuerpo inmortal de Cristo. También la moneda es el signo visible de una transustanciación; es la hostia infame del demonio. El dinero amonedado es el excremento corrompido del demonio

Giovanni Papini escribió: Lucifer fue condenado a la pena más atroz: la de no poder amar. Dios está condenado a una pena casi igual de cruel: ama sin ser amado.

Çok, pek çok, belki de fazlasıyla kitap okumuş olsam da yine de hiçbir şey okumadım diyebililim.

Okumak, benim için en büyük mutluluk ve en güvendiğim avuntum olmuştu.

Atunci de ce vă obosiți explicând ceea ce am spus eu, în loc să mă întreceți și să mă desființați cu alte opere? Dacă am spus bine ceea ce am spus, pentru ce o spuneți voi din nou într-un mod mizerabil? Dacă alții nu pricep vorbele mele, merită oare să-i faceți să le priceapă, chiar așa cum le-am însemnat și le-am gravat eu în serile cele mai spumegătoare ale inspirației mele?

Eram urât și demn de dispreț - o știu, o știam și atunci -, dar sub urâțenia și mizeria aceea se ascundea un suflet care voia să știe, să cunoască adevărul, să se îmbete de lumină, iar sub pălăria aceea unsuroasă și în capul ciufulit se afla un creier care voia să înțeleagă fiecare idee și, mai presus de orice, să raționeze și să viseze, o minte care începea să observe ceea ce alții nu văd și se hrănea dintr-un loc în care cei mai mulți nu găsesc decât gol și pustiu. De ce nu m-a înțeles nimeni, de ce nu mi s-a dat ce mi se cuvenea de drept?

Și eu sunt om, și eu vreau să fiu mare și fericit.

Răspunsul meu - singurul posibil la vremea aceea - la răutăcioasa nedreptate a sorții și la tăcuta dușmănie a oamenilor, a fost convingerea în nesfârșita deșertăciune a tuturor lucrurilor, în ticăloșia înnăscută și în nefericirea de neînlăturat a speței umane.

Nu știu câți oameni cunosc chinul blestemat de a nu se regăsi pe ei înșiși. Grecii cu al lor „Cunoaște-te pe tine însuți”, și Ibsen cu „fii tu însuți” mă enervează nemaipomenit. Cum să fac să mă cunosc pe mine însumi, dacă nu sunt în stare să mă regăsesc în această multitudine de oameni care mă înghesuie și pătrunde în mine din toate părțile? Cum să ajung să fiu într-adevăr eu însumi, dacă nu sunt în stare să mă recunosc, dacă nu știu care e sâmburele ireductibil, rămășița ultimă a personalității mele?

Tristeții fizice și absolute a după-amiezilor din timpul sărbătorilor de iarnă i-au urmat întrebarea asupra răului și binelui existenței, iar spirirtul spunea nu la orice promisiune, orice vis mincinos, orice plăcere falsă și sufla peste cele din urmă farmece, ca vântul de la miezul nopții peste ultimele pâlpâiri ale unor lumânări muribunde.

Lumea ni se pare rău întocmită; viața - lipsită de grandoare, gândirea ne face impresia unei intenții rămase la jumătatea drumului, unui gest abia schițat, unui desen negru și confuz pe care nimeni nu l-a dezvoltat în frescă.

Adevărata noblețe a omului, eroismul său cel mai mare constă în a ști să trăiască până atunci când toate temeiurile vieții sunt distruse în el, până atunci când vălurile și cârjele care fac posibilă viața tuturor au fost aruncate la o parte. Prin această noblețe, prin această măreție, prin acest ultim și disperat curaj, scap în același timp de moarte și de mediocritate.

Lo que indefinida y vertiginosamente cambia no tiene consistencia ni realidad, es tránsito perpetuo, y no sustancia.

Am citit o droaie de cărți, foarte multe, poate prea multe, și totuși pot să spun că n-am citit nimic. Țin minte o infinitate de nume și de titluri, mi-e capul ca o magazie de însemnări, dar cărțile pe care le cunosc într-adevăr bine pe dinăuntru și pe dinafară, în litera și spiritul lor, prin lecturi repetate și meditând asupra lor, sunt extrem de puține, și mi-e rușine de asta; cu toate că nu sunt singurul în această situație nenorocită care-și pierde timpul scriind pe nisip cuvinte pe care le va împrăștia vântul.

Por ahora, sólo nuestras palabras son propias de titantes, pero nuestras obras son de hormigas y topos. Incluso las termitas nos pueden dar lecciones de grandeza. El hombre moderno, a pesar de su jactancia, piensa como Gulliver y no se da cuenta que vive al nivel de Liliput.

Entonces Don Quijote comprendió de qué clase de paño estaban hechas las mujeres, sin excluir las que parecen angelicales, y cobró odio hasta contra la poesía que tan poca ayuda le había prestado

Sé muy bien que la mujer es por su esencia y necesidad, una parásita, una aprovechadora, una ladrona.

Există ceva dincolo de reprezentare? Cunoașterea e o fereastră demnă de încredere spre real, sau doar un sistem de sticle opace și împodobite cu figuri care filtrează numai imagini false și umbre îndoielnice de adevăr? Există într-adevăr ceva îndărătul cunoașterii sau nu există nimic, ca și îndărătul vieții? Să fie oare numai o oglindă a ei însăși, scoarță fără trunchi, draperie a golului?

Cât timp așteaptă ceva din partea universului, omul e un negustor care umblă să primească, care schimbă bani și face troc, și se înfurie când dă greș, și se sinucide când nu i se dă ce e al lui, dacă polițele nu-i sunt plătite, dacă încasările sunt mai mici decât cheltuielile. Dar omul care a renunțat la orice rasplată, care lucrează pentru ceea ce e sortit pieirii știind ca totul va pieri, acela e singurul om vrednic, cu adevărat vrednic de a locui împacat in acest univers. El singur e nobil in fața samsarilor care-l înconjoară, chiar dacă aceștia au scris pe firmele pravăliilor lor numele cele mai pure, mai ideale, mai metafizice.

El triunfo de los dictadores es consecuencia de tres fracasos: de la filosofía, de la religión, del capitalismo democrático.

A linguagem acha-se toda ensopada de mentiras.

Como todos os deicidas, o Cientista é, na sua essência, tentador. Adula no homem a sua própria soberba, e domina-o prometendo-lhe a dominação.

Casamento A uma certa idade, a maior parte dos casais é desunidade inimiga. Ou a longa comunhão de vida medíocre reduziu-os ao embrutecimento que é a identidade de dois estranhos, ou então são duas víboras num saco que não se podem matar, nem fugir, mas apenas envenenar. Não se separam porque têm medo - da vergonha, da desaprovação, da solidão, de recomeçar a vida, da divisão dos patrimónios, da miséria. Ou então, por preguiça e resignação, às vezes por compaixão dos filhos, mas sobretudo pelo prurido de atormentar e ser atormentado que se desenvolve com os anos. As núpcias que foram paraninfadas, como é costume, por Afrodite e Plutão, não podem ter um desenlace alegre.

Piedade - dor pela dor de outrem? Ou não antes medo daquela dor - despertar de recordações, receio que também nos possa atingir.