Dar Se Related Quotes

Compreendera então, julgo, a natureza da minha situação. A solidão de um é amenizada pela solidão de outro, e deste modo, mesmo na miséria, existe uma espécie de partilha, de comunhão, a que não se pode dar o nome de alegria mas algo como um encolher de ombros. O estudante franzino fora durante os meus primeiros meses de isolamento esse encolher de ombros, a minha resignação perante a brutalidade daquilo que me acontecera. Que ele tivesse alguém e eu não perturbava-me, colocava um entrave à nossa amizade, um ponto final no nosso monólogo. De uma certa maneira que não sei explicar senão com palavras incoerentes, até então tinha sido como se eu tivesse dado um passo ao lado que me tivesse feito sair do mundo, um pequeno passo discreto e silencioso de retirada. Após essa noite, o mundo notou a minha falta e deu também ele um passo ao lado, mas um passo do mundo é muito maior do que um passo dos nossos, e num certo sentido eu fiquei atrás das coisas, deslocado.

IDEOSFERĂ: Ideile sunt ca nişte fiinţe vii. Se nasc, cresc, proliferează, se confruntă cu alte idei şi în cele din urmă pier. Şi dacă ideile, ca şi fiinţele vii, ar avea propria lor evoluţie? Şi dacă ideile s-ar selecta între ele ca să le elimine pe cele mai slabe şi să le reproducă pe cele mai puternice ca în darwinism? În lucrarea Hazard şi Necesitate, apărută în 1970, Jacques Monod a emis ipoteza că ideile ar putea avea o autonomie şi, ca şi fiinţele organice, ar fi capabile să se reproducă şi să se înmulţească. În 1976, în Genă egoistă, Richard Dawkins pomeneşte conceptul de „ideosferă”. Ideosfera ar fi pentru lumea ideilor ceea ce este biosfera pentru lumea fiinţelor vii. Dawkins scrie: „Cînd plantezi o idee fertilă în mintea mea, îmi parazitezi literalmente creierul, transformîndu-l în vehicul pentru propagarea acestei idei”. Şi citează conceptul de Dumnezeu, o idee care s-a născut într-o zi şi a evoluat şi propagat continuu, preluată şi amplificată de parabole, scrieri, apoi muzică, artă, preoţii reproducînd-o şi interpretînd-o astfel încît să o adapteze spaţiului şi timpului în care trăiesc. Dar ideile, mai mult decît fiinţele vii, suferă repede mutaţii. De exemplu, conceptul, ideea de comunism, născută în mintea lui Karl Marx, s-a răspîndit într-un timp foarte scurt în spaţiu pînă la a acoperi jumătate din lume. Ea a evoluat, a suferit mutaţii, ca în cele din urmă să se reducă, stăruind la un număr din ce în ce mai mic de persoane, ca o specie animală pe cale de dispariţie. Dar, în acelaşi timp, a constrîns ideea de „capitalism” să sufere şi ea mutaţii. Din lupta ideilor din ideosferă apare civilizaţia noastră. Actualmente, computerele sunt pe cale să dea ideilor o accelerare a mutaţiei. Datorită Internetului, o idee se poate răspîndi mai repede în spaţiu şi timp, putînd să se confrunte mai rapid cu rivalii sau cu prădătorii ei. E excelent pentru răspîndirea ideilor bune, dar şi pentru cele rele, căci în noţiunea de idee nu există noţiunea de „moral”. De altfel, nici în biologie, evoluţia nu ascultă de nici un fel de morală. Iată de ce poate că ar trebui să reflectăm de două ori înainte de a răspîndi idei. Căci ele sunt de acum înainte mai puternice decît oamenii care le inventează şi decît cei care le vehiculează. În fine, e doar o idee... Edmond Wells, Enciclopedia cunoaşterii relative şi absolute, volumul IV

În întreaga regiune strategii au început să își pună această întrebare esențială, dar rămasă fără răspuns: ”Pentru câtă vreme pacea în regiunea cea mai populată din lume și pe car să devină cea mai înarmată va fi asigurată de o sută de mii de soldați americani și pentru câtă vreme... e probabil ca ei să mai rămână?” Tocmai în această situație nesigură, creată de naționalisme care se intensifică, de creșteri de populații, de prosperitate din ce în ce mai mare, de speranțe exagerate... în peisajul... Asiei de Est apar schimbări cu adevărat spectaculoase

Eu cred doar în ideea mea de căpătâi. Ea rezidă în aserțiunea că oamenii pot fi, în general, împărțiți, în virtutea unei legi a firii, în două categorii: una inferioară (oamenii obișnuiți), o turmă de indivizi a căror unică menire constă în a reproduce făpturi aidoma lor, și cealaltă, superioară, constând din oameni veritabili, dotați cu darul de a spune, în mediul lor, cuvântul cel nou. Subdiviziunile sunt, firește, infinite, dar trăsăturile distinctive ale celor două categorii mi se par destul de nete: prima, turma adică, e compusă din oamenii conservatori, cuminți, care trăiesc în supunere, o supunere ce nici nu le displace, de altfel. Și eu cred că sunt chiar datori să fie supuși, pentru că acesta e rolul lor în viață, rol ce nu implică nimic umilitor pentru ei. Cât despre exponenții celeilalte categorii - toți încalcă legea sau sunt înclinați, prin firea lor, s-o încalce. Crimele comise de ei, sunt, desigur, relative și de o gravitate variabilă. În majoritatea cazurilor, acești indivizi reclamă, în formule diverse, distrugerea a ceea ce este în numele a ceea ce ar trebui să fie. Dacă e cazul, pentru a face să triumfe ideile lor, aceștia calcă peste cadavre, pe mări de sânge; și, după mine, pot să o facă fără mustrări de conștiință: totul depinde de ideea ai cărei purtători sunt, de anvergura ei.