“
Din Constanța se merge prin Valu lui Traian, cu căsuțe mărunte, scăldate în caniculă, cu măgari costelivi, sub privirea antediluviană a femeilor bătrâne în negru, care fixează vidul prăfos. Dacă ar fi să cobori într-un asemenea loc, n-ai mai găsi puterea să pleci. Prezentul durează aici de o veșnicie. Așa se explică toate acele nume de eroi, răsculați, conducători, voievozi și politicieni: Nicolae Bălcescu, Mihail Kogălniceanu, Cuza Vodă, Vlad Țepeș, Mircea Vodă, Ștefan cel Mare, Dragoș Vodă, Ștefan Vodă, Alexandru Odobescu și încă Independența și Unirea, și Valea Dacilor. Nu e nimic acolo. Numai sate împrăștiate prin toată stepa de-a lungul șoselei 3A sau puțin mai departe. În peisajul plat, abia de răsar puțin deasupra liniei orizontului. Capre, lanuri de porumb, cai înhămați la căruțe, siluete aplecate ale oamenilor pe câmp, aceleași mișcări efectuate de o sută, de două, de trei sute de ani, ba dintotdeauna, la fel de neschimbate ca și mișcările animalelor. Și doar acele nume care trebuie să pună în mișcare timpul încremenit, să-i confere sens și direcție.
”
”