Ceva Transport Quotes

Printre exodurile mele exista şi una Zenobia supranumită refuzul falsei conştiinţe pe o şosea cânta purta baticuri ne adoram ştia două trei cuvinte mai scurte într-o limbă necunoscută eu treceam singur ca orice fihinţă umană o adoram mă făceam că nici n-o observ îi dădeam târcoale într-un camion de transport ghemuit printre prelate şi busturi de marmură în dreptul ei mă coboram intram în cabina telefonică formam un număr oarecare îmi ceream scuze apoi mă ghemuiam lângă ea era poate singura fericire posibilă era plăcut ne culcam cu oasele noastre îmbibate de amintirea unei străvechi adoraţii cu ochii noştri lucioşi înăuntru era o puternică adoraţie filozofam prostii ne simţeam bine departe rătăciţi orbiţi de faruri nu se putea să nu mă adore era o fihinţă umană ţinea degetele bine întinse pe o coapsă bine întinsă ne adoram Ce nevoie ai tu de cuvintele astea cam scurte (o dar cum le rostea ce superb eram fiecare în adoraţia celuilalt) să nu uiţi adoraţia asta ce fihinţă ai fi tu fără ea cunosc o pasăre care ne adoră nici nu ne vede ne pune gheara pe frunte ne poartă în marea ei limpezime o supranumită Zenobia pe o şosea internaţională de fapt ce fihinţă ai fi şi mai vrei să plantezi busturile astea pe stânga şoselei notează în carnet adoraţia stăteam aşa cu degetele bine întinse era o lumină gălbuie ceva între fulger şi gheaţă respiraţia noastră acoperea vuietele totul se legăna liniştit mă speria ferocea mea luciditate

Un nesimtit bucurestean expediat în Oradea ar putea descoperi aici surprize greu digerabile. Exista sclifositi prevenitori, care practica o discriminare abuziva si îngaduie accesul în vehicul pe criterii iesite din uz: vârsta, sex, eventual betesuguri trupesti. Fiind vorba tot de creaturi de la bunul Dumnezeu lasate, acesti indivizi jalnici, hraniti cu perfuziile unei nostalgii culpabile, nu pot fi lichidati si nici macar închisi în rezervatii. În fata lor, nesimtitul are o singura varianta: actiunea directa. Ea se comprima într-o formula fara echivoc: darea de buzna. Nesimtitul e cel care, prin puterea exemplului, îi supune pe pasageri unei pedagogii simple, dar de o somptuoasa utilitate. Într-un autobuz nu se suie, ci se navaleste. Stilistica momentului trebuie sa aiba ceva de meleu rugbistic, de caft pe maidan, de îmbulzeala ceausista la tejghea, când vânzatoarea le anunta celor o suta de soimi ai cozilor ca mai erau doar treizeci de pachete cu gâturi si gheare de pui. Accesul în mijlocul de transport respecta o lege naturala, cu ecouri darwiniene: the survival of the fittest5. Primii urcati sunt plavanii musculosi, liceenii cu viteza de reactie, haidamacii cu palma cât cazmaua si ceafa încretita ca blana de sharpey. Ei îsi asigura întâietatea distribuind galant ghionturi care disloca fulgerator, maturând din cale concurenta fragila, calcând apasat pe bombeuri si principii. Li se alatura sporadic câte o gospodina teribila, gata sa preschimbe plasa cu morcovi în arma alba si umbrela în sulita. Asaltul treptelor se face icnit, iar când argumentele fizice nu ajung, e loc oricând pentru un îndemn categoric — «Da-te, fa, la o parte ca-mi iei aerul!» — sau o constatare dusmanoasa: «Te cauta moartea pe-acasa si tu te plimbi pe benzina statului». În cazurile speciale, ceea ce nu se poate regla din limbaj sau bicepsi îsi gaseste rezolvarea printr-o flegma bine tintita, pe pantofii sau între ochii cârtitorului.

dacă vreţi să aflaţi tot. - Dacă crezi că e necesar... - Este. Mai ales dacă vreţi să ştiţi ce trebuie să căutaţi în acele interceptări, replică Burckhardt, şi dacă vreţi să vă faceţi o idee a necazurilor pe care povestea asta le poate aduce Elveţiei. - Dă-i înainte. - Bine. Pe 26 iunie 1940, la patru săptămâni după capitularea forţelor armate belgiene, regele lor, ajuns prizonier al Wermachtului german, i-a trimis un mesaj personal lui Hitler prin care îl informa că, anterior izbucnirii războiului, a fost efectuat un transport masiv de aur aparţinând regatului belgian către Banque de France din Paris, pentru siguranţă. După informaţiile sale, aurul fusese depus într-o ascunzătoare din vecinătatea oraşului Bordeaux. Scrisoarea continua prin a-l în cunoştinţa pe Hitler că el, Leopold al IlI-lea, ar fi foarte recunoscător dacă Hitler ar putea face ceva în sensul returnării aurului către proprietarul de drept. Până aici, toate bune. Mai întâi, cât de mare era acea cantitate de aur belgian? Şi cine îl controla? Conform armistiţiului din 22 iunie 1940 dintre Franţa şi Germania, s-a convenit ca guvernul mareşalului Petain s.l exercite de la Vichy toate prerogativele administrării civile asupra îiu regii Franţe, inclusiv asupra teritoriilor de peste mări, deci şi asupra Acest ordin a fost dat de Roosevelt în Ordonanţa Executivă nr. 8785 (vezi Paul Erdman, ţtviss-American Economic Relations, Basel, Tubingen, 1959, p. Băncii Franţei. In consecinţă, în urma ordinelor lui Hitler, Berlinul a trimis celor din Vichy un mesaj urgent prin care solicitau detalii asupra aurului belgian. Răspunsul a venit imediat şi a depăşit evaluările nemţilor. După cei din Vichy, cantitatea de aur în discuţie se ridica la... Burckhardt se opri, scoase din geantă un dosar, îl deschise şi citi: - 4 944 de lăzi conţinând, în total, 221 730 kilograme de aur pur. În plus, Franţa mai deţinea 57 000 kilograme ale Băncii Naţionale a Poloniei şi 10 000 kilograme ale băncilor naţionale ale Luxemburgului, Lituaniei, Letoniei, Norvegiei şi Cehoslovaciei. Burckhardt închise dosarul. - Problema era că nici un gram din toată această masă enormă de aur nu se mai afla în Franţa. Cu patru zile înainte ca Franţa să capituleze, toată cantitatea de aur - plus cel aparţinând Franţei - fusese încărcată în portul Brest la bordul a două crucişătoare care, ulterior, au dispărut în Atlantic. Planul iniţial, încheiat în urma unei înţelegeri