Ceva Car Quotes

Dacă-ai crezut c-ar fi putut să fie Ceva mai mult decât ce-a fost, te-ai înşelat!... N-a fost decât un început de nebunie, De care-ntâmplător ne-am vindecat!... N-a fost decât un zbor de triolete Pe care un poet le-a scris în vis, În cinstea celei mai frumoase fete, Şi-a-nnebunit de'ndată ce le-a scris!... N-a fost decât ce nu se poate spune Decât cu ochii-nchişi şi pe-nnoptat, În ritmul unui început de rugăciune Pentru iertarea primului păcat!... N-a fost decât ce-a trebuit să fie, Şi, dac-a fost cu-adevărat ceva, N-a fost decât un strop de veşnicie Desprins dintr-un meschin "et caetera!"...

Daca vrei ca un om sa fie fericit politiceste, nu-i infatisa doua laturi ale unei probleme, caci s-ar framanta, prezinta-i o singura latura, sau chiar nici una, e si mai bine. Lasa-l sa uite c-ar exista primejdia razboiului. Daca guvernul e incapabil, birocratic si ahtiat de impozite, lasa-l sa ramana asa, decat sa-i faci pe oameni sa se necajeasca din pricina asta. Avem nevoie de liniste, Montag. Da-le oamenilor concursuri la care castiga cei care-si aduc aminte cuvintele celor mai polulare cantece, sau de numele capitalelor diferitelor state, sau de recolta de porumb obtinuta in Iowa acum un an. Umple-le mintea cu date ne-inflamabile, impaneaza-le-o cu “fapte” pana ajung sa se simta ghiftuiti, dar grozav de “informati”; atunci au sa-si inchipuie ca gandesc, au sa aiba iluzia miscarii, fara sa se miste. Si-au sa fie fericiti, deoarece “faptele” de acest gen raman neschimbate. Nu trebuie sa le dai vreo materie nesigura, ca filozofia sau sociologia, cu care sa incerce sa-si explice lucrurile. I-ar apuca stenahoria. Orice om capabil sa monteze si sa demonteze un perete de televiziune – si mai toti oamenii sunt capabili acum de asa ceva – este mai fericit decat un om care icearca sa sa masoare, sa fixeze in calcule si ecuatii universul, ce nu se lasa masurat si calculat fara a-l face pe om sa se simta singur ca un animal. Stiu prea bine ca asa se intampla, fiindca am incercat eu insumi. La naiba cu toate astea! Traiasca seratele si cluburile, acrobatii si magicienii, petrecaretii, limuzinele cu reactie, elicopterele-motociclete, pornografia si stupefiantele, tot ce poate simula reflexele automate. Daca piesa e de proasta calitate, daca filmul nu spune nimic, daca spectacolul e lipsit de miez, faceti-mi o injectie cu theremina, si-am sa cred ca piesa ma emotioneaza, desi in realitate va fi doar o reactie tactila la o anumita vibratie. Nu-mi pasa, imi lace sa ma distrez copios!

Așa este pentru noi toți. Avem această latură autocritică despre care credem că ar trebui ucisă și îngropată - și, într-adevăr, poate c-ar trebui să se întâmple asta. Dar singura modalitate de a face acest lucru este să ai, mai întâi, compasiune față de motivul pentru care această latură există în primul rând. Când tratăm această latură din noi cu înțelegere și atenție, ea se diminuează. Aceasta este ideea compasiunii - să ne înțelegem toate laturile, chiar și pe cele care nu sunt pline de compasiune și de atenție. Dacă suntem geloase pe prietenele noastre și ne simțim vinovate pentru asta, avem două laturi în noi care au nevoie de compasiune - cea geloasă și cea care reacționează la această gelozie. Înțelegi la ce mă refer? Uneori, am putea avea trei sau patru laturi, toate cerându-ne înțelegerea. Pur și simplu, răspunsul nu este să tăiem părți din noi. Asta ar însemna și mai mult dispreț de sine. Doar atunci când înțelegem și integrăm toate laturile intrăm într-o stare de calm. Acest lucru este valabil mai ales în ceea ce privește anxietatea și furia. Cu cât denigrăm mai mult părțile din noi care sunt predispuse la anxietate și furie, cu atât ele se dezvoltă mai mult. Singura modalitate de a le diminua prezența este ca mai întâi să le-o accepți. Cu cât ne împotrivim, cu atât acel lucru se dezvoltă mai mult. Observi asta atunci când reacționezi în fața copiilor sau a celor apropiați. Dacă ei se comportă negativ, iar tu reacționezi la fel, atunci nu crește coeficientul de negativitate? Acest lucru se întâmplă pentru că alimentăm mai degrabă cu împotrivire decât cu acceptare. În momentul în care vedem ceva inteligent și natural, acel ceva nu mai trebuie să lupte ca să fie important. Simte acceptare și validare. Odată ce a fost văzut, nu are nevoie să atragă atenția și se estompează încet. Acceptarea este magie.

Această stranie lecție de istorie naturală avu ceva biblic. În ce mă privește, încercam senzația că inițiez un nou Adam pur și cast, la cunoașterea unei Eve eterne...

În liniștea ce cuprinse dintr-o dată totul, în muțenia profundă în care până și stropii de ploaie plesneau fără zgomot când atingeau pământul, ei crezând că au asurzit, întrucât de simțit simțeau, dar de auzit nu puteau să audă deloc nici vâjâitul vântului, nici acea adiere ciudată, călduță care acum îi atinse ușor, totuși, lui i se păru c-ar auzi cum zbârnâitul necontenit și râsul răsunător de adineauri sunt brusc înlocuite de un chelălăit și răsună sforăituri sinistre, văzând chiar că pornesc după el, astfel că-și acoperi ochii cu brațul și izbucni în plâns. „Vezi asta?” șopti încremenit Irimias, strângând atât de puternic brațul lui Petrina, încât i s-au albit degetele. În jurul trupului se înteți vântul, iar în liniștea deplină cadavrul de un alb orbitor începu să se ridice incert... apoi, când ajunse la înălțimea vârfurilor stejarilor se clătină pe neașteptate, prăbușindu-se convulsiv, ca să ajungă, în final, din nou pe pământ, în mijlocul poieniței. Văzând ce se întâmplă, vocile lipsite de trup de adineauri au început să se certe furios, asemenea unui cor nemulțumit, care iar se vedea nevoit să-și asume un eșec, fără să fi avut vreo vină. Petrina gâfâi. „Tu ai crezut asta?” „Mă strădui să cred”, spuse Irimias, cu fața lividă. „Oare de când tot încearcă? Copila-i moartă de două zile.” „Petrina, poate-i prima dată în viața mea când simt că mi-e frică.” „Cumetre...pot să te întreb ceva?” „Tu ce crezi...?” „Ce cred...?” „Tu ce crezi...ăăă...există și iad...?” Irimias înghiți în sec. „Cine știe. Poate.