“
N-am închis ochii toată noaptea şi, pe la ceasul cinci, văzând că nu mai puteam rămâne pradă acestei tensiuni, am hotărât să plec numaidecât. M-am sculat, am trezit omul de serviciu şi l-am trimis să aducă o trăsură. Apoi am trimis un bilet la zemstvă, arătând că am fost chemat la Moscova pentru o chestiune urgentă şi de aceea rugam ca un membru al zemstvei să-mi țină locul. La ora opt m-am urcat în tarantas şi am pornit la drum. (...) Aveam de făcut treizeci şi cinci de verste cu tarantas-ul şi apoi opt ore cu trenul. Drumul cu tarantas-ul fu minunat. Era o vreme rece de toamnă, cu soare strălucitor. Ştii, tocmai vremea când caielele se întipăresc în pământul moale ca untul. Drumu-i neted, lumina limpede şi aerul înviorător. Da, am călătorit bine cu tarantas-ul. Când s-a făcut ziuă şi am întins-o la drum, mi-am simțit inima mai uşoară. Tot privind ba caii, ba ogoarele, ba drumeții ce-mi ieşeau în cale, uitasem unde mă duc. Uneori mi se părea că merg aşa, pur şi simplu, şi că nimic din ceea ce mă stârnise, nimic din toate acestea nu exista şi mă bucuram nespus, lăsându-mă legănat de această uitare.
”
”