Ca Motivational Quotes

Your good friends can write a book on you; but Your best friends can create an embarrassing full fledged 3 hours movie on you, with silliest jingles and animation made ever.

Doesn’t matter if you can dream it or not, all that matters is if you can begin it or not? Take that first step.

It hurts deeper is when somebody you love becomes someone you loved.

Black and white is mix of toughest simplicity and easiest complexity.

Good people won’t do bad to you if you hurt them. They’ll just be neutral and walk away, with experience and a lesson; and you’ll be left with well-wishers less one.

Black and white is salt and pepper of colors, for life tastes bland without them.

Black and white, oldest of the vintages, newest of the last season.

Life as a defeated warrior with dignity is lot better than the king ruling without it.

New year is a day, to tune the rhythm called SOUL, with best chords called EXPERIENCES and play the guitar called LIFE.

Never ever let anyone take the charge of your Guitar called LIFE. Tune your Dreams, for you are the composer of the tracks of your life. Why do you wait? What are you scared of?

Every vision has its own rainbow; The day you realise your vision you'll see your rainbow.

Only one person can stop me or keep me going; I myself.

Black and white is heaviest of vibrant and at the same time lightest of achromatic.

Time spent for temporary happiness like movie or outing or weekend on a beach is all synthetic; with shelf life of a day or two. Work for your bigger dreams that should last for whole life. Then movie and beach would seem more interesting, realising that you have done something.

Work is just a part of our Life, not vice versa. So Live life full time, work work, part time.

Forgive all before you go to sleep, you'll be forgiven before you get up. – Lord Krishna.

You win, not by defeating others, but by performing better than before.

Be a master of your dreams, not the slave of your sorrows.

Dream high, beyond the sky; no matter wings so small, keep vision bright; just dare to learn, for you are born to fly.

No one else can understand you better than you yourself.

Who said I won't fail? I might. Who said I might give up? I won't.

If you want to fly you need to grow up, to grow up you need to be a kid again. To be a kid again you have to just be yourself; so come out of your cozy comfort zone, Yell out and break the boundaries your are stuck in.. Then only you can fly.

People may create your dreams with you, not for you. It’s you and only you who has to think, start and continue.

Irony, we want our handwriting to look like typed fonts, and our computer fonts to look like handwritten text.

Beware of will power. It damages your giving-up skills.

Black and white, severally incomplete and at the same time completely several.

Black and white is as if phoenix of colors has eloped into opacity.

Hurting a softhearted caring person would please you but loss is yours; you would have friends less one.

Irony of the world is that it wants to simplify the complexity and complicate the simplicity.

Corporate rule number 7; survival of the fittest spoon. Those who follow reach nowhere.

Thinking in loneliness and speaking in public are the two things leaders are masters at.

Thanksgiving means thanking the givers.

Freedom of speech doesn't mean threatening the freedom of others.

Speed of love is measured in blushes per hour.

Whatever you do, do it with passion; learn new things, set new standards. If you fall down, get up; just get going, non-stop. This is how dreams come true.

Rainbow of happiness is the byproduct of your inner sunshine, after the rain of sorrows.

Life is like playing a guitar and meditation is like music. Small session of rehearsals daily won’t show much but would make you ROCK in the long run.

Suppose it’s your last day on earth. Have you done what all you wanted to do, you always dreamt of? If answer is NO, your time starts now.

Am cautat cu delicata sensibilitate peisajele frumoase; e singurul motiv pentru care am calatorit. Peisajele erau ca un arcus care canta pe sufletul meu, si anume acelea pe care nu le cita nimeni[...]

HOPES may vanish; DREAMS never die.

Ladder of success is made by nails of Patience.

You are known by the thoughts you seed.

Five Ups of life: Buckle up, Start up, Keep it up, Don’t give up, Cheer up.

Irony; we want to dance like robots and want robots to dance like us.

Dear Boss! Don't be a boss-hole.

Let's fall, or rather rise, in Love.

I am leaving. Where? Not where but whom. Whom? You.

We both were there, but alone. "Bye," she said and left; I was alone; again, one more time.

Life is like a painting; make yours a masterpiece.

The only person standing between your dreams and making them a reality is YOU.

Black and white is refuge of colors from their own nullity.

Black and white seems a journey into space which is destined back to earth.

Black and white, vacuum of cosmos vis-à-vis occupancy of skies.

Power of dreams is not measured by the frequency of dreaming, but by speed of actions to make them come true.

Happiness is.. looking at the closing door, then bolting them from outside and fleeing.

Cancer can touch you, but not your soul; neither your thoughts, nor your heart.

There is only one way to success.. and only one person can lead you there.. that’s YOU.

Let’s not call cancer patients as patients, they are cancer fighters. They are brave hearts.

Am cautat cu delicata sensibilitate peisajele frumoase; e singurul motiv pentru care am caltorit. Peisajele erau ca un arcus care canta pe sufletul meu, si anume acelea pe care nu le cita nimeni[...].

...gândeai, ca întotdeauna de altfel, atât de departe, acesta fiind și principalul motiv pentru care n-ai reușit să păstrezi niciodată o femeie lângă tine. Toate ți-au fost imature, copilărești, cu minte infantilă incapabilă de a gândi mai departe decât ziua de mâine; ori pentru tine, ziua de mâine e mult prea aproape. Tu gândești la viitor, cu ani de zile înainte, îți place să-ți planifici viața cum își planifică un econom cheltuielile.

Life kicks you on the face, especially the moment you take the helmet off your head to stop and rest.

The only person standing between your dreams and your success is none but YOU.. so all you need is to push YOURSELF.. Towards your goals.. to make it happen.

If life gives you nuts then be a nut cracker.

Caution: Poems are sweeter than chocolates.

Perfection is pure action that comes with zeal to excel.

Journey leading to just an end is better lost on the way. Who knows you would explore the real destination.

Have rum; I mean, have fun. Don't overdose. Cheers.

Give it a try.. for you are born to fly high; don’t sit on the shores, don’t wait and sigh.

Wow! So beautiful. Which star? Planet, not star; It WAS called Earth.

Love is deserved, not desired.

Say your heart out.. work that dream out.. for the time won't be back again.

Behind every successful flight, lies the will, full of thrust, against the wind; the will to win.

Change is Growth, Movement is Change; keep on moving, keep on growing.

Din acest motiv copiii copiilor copiilor copiilor nostri vor avea si ei razboaie si foamete si boli. Pentru ca ne iubim suferinta. Ne iubim dramele, dar nu recunoastem niciodata.

Children dwell in their dreams. Get them the wings and they'll fly.

If someone tells you that you can't do it then it actually means that they can't do it.

With the touch of wisdom, comes the end of fears.

Follow the dreams that your heart visualizes, as what you actually see is just an illusion of temporary contentment.

At the end of the life you have to live your day alone and vice-versa.

Don't just get what you need; achieve what you want.

Joy is temporary, Happiness is permanent; for it comes out from positive mind and is an art of tension free heart.

Right is right, no matter how wrong the time is.

Doing differently what’s already done is old and boring. Do something new, that’s yet to be done.

The moment to make your dreams come true is day before tomorrow, same time, called NOW.

Don’t shout the dreams out.. let it be done by your deeds; stay calm and fly high.

Tough is to innovate; else you are just competing with photocopy machines.

The best way to check what you want is to first imagine that you have nothing and then check if the thing you want really matters to you. Your priorities would change; your wishes would change for sure.

Universul ne inspaimanta prin imensitatea nesocotita a departarilor lui, prin lungimea de neconceput a perspectivelor de timp, care reduc toata istoria omenirii la durata unei clipiri din ochi, prin extrema noastra singuratate, prin neinsemnatatea materiala a locuintei noastre in spatiu-a milioana particica dintr-un bob de nisip, printre toate boabele de nisip ale tuturor tarmurilor din lume. Dar mai presus de toate ni se pare universul ingrozitor, pentru ca pare indiferent fata de orice fel de viata, la fel cu a noastra. Emotie, ambitie si succes, arta si religie, toate par deopotriva de straine planului lui. ... Pentru aceste motive mi se pare imposibil ca universul sa fi putut fi conceput la origine cu intentia de a produce viata...

Iubirea adevărată e o experienţă a bucuriei împărtăşite şi ea iradiază, ca atare, în întregul spaţiu din jurul său. Evident, nu cred în utopia unei exaltări de fiecare clipă, sau în convieţuirea paradiziacă, în care totul e roz, adorabil, ireproşabil. Vreau doar să spun că dacă o întîlnire de dragoste devine prea complicată, dacă emoţia, farmecul şi plăcerea se umplu, dintr-un motiv sau altul, de cearcăne, ceva în măruntaiele acestei întîlniri e pe cale de a se deteriora. De asemenea, dacă frumuseţea întîlnirii se cuplează cu nefericirea masivă a altora. O mare iubire care sfîrşeşte prin a ruina cariere, caractere, vieţi e o iubire mai curînd strîmbă şi are puţine şanse de happy end. Sintagme de tipul „sînt îndrăgostit fără speranţă“, „sînt îndrăgostit şi mă simt vinovat“, „sînt îndrăgostit şi nu mai sînt bun de nimic“ n-au ce căuta în vocabularul iubirii. Iubirea adevărată e creatoare, mobilizatoare, restauratoare. E tonică, simplă, vitală. Amărăciunile, neîncrederea, infernul geloziei, suspiciunile mărunte, spaima de viitor şi tot alaiul de indispoziţii cotidiene care confiscă uneori viaţa cuplului sînt preliminarii şi semne ale ratării. Iubirea fericită este, dimpotrivă, un corelativ a reuşitei umane, o binecuvîntare care îmbogăţeşte şi înfrumuseţează inventarul destinului pămîntesc. Fericirea se multiplică, atunci cînd e atentă la fericirea partenerului, iar fericirea cuplului aşază asupra întregii comunităţi un cer mai curat şi mai hrănitor. Ştiu foarte bine că descrierea de mai sus nu se potriveşte tuturor iubirilor, că iubirile fericite nu se întîlnesc pe toate drumurile (deşi sînt sigur că ele sînt mai numeroase decît ne închipuim). Dar iubirile nefericite ar trebui şterse din registrul iubirii: admit că ele sînt curente, aproape inevitabile şi că îşi au nimbul lor de tragism şi de respectabilitate. Nu sînt însă iubiri adevărate: sînt doar teribile probe existenţiale, provocări tainice ale sorţii, materie primă pentru o eventuală soluţie de înţelepciune. Iubirea adevărată e fericire pe termen lung, sau nu e deloc.

VALENTINE'S DAY POEM: What earth is to sky.. on the horizon.. What moon is to night.. no matter start studded ocean! What Love is to life.. above all give and take.. that you are to me.. a rhythm that soulful music would make! * Let's surrender to each other.. for a dream to be woven together!! You're my weakness and my strength.. wanna live with you till the end!! .. and beyond.. ;)!!! * Even a dent in the universe.. can't express my Love for you! My life is yours forever.. O girl, O girl.. O girl.. you be mine!! Not just for this time.. Everyday beyond.. Valentine, O O my heart, be my.. Valentine!

Cîtă laşitate în concepţia celor care susţin că sinuciderea este o afirmaţie a vieţii! Pentru a-şi scuza lipsa de îndrăzneală, inventează diverse motive sau elemente care să le scuze neputinţa. În realitate, nu există voinţă sau hotărîre raţională de a te sinucide, ci numai determinante organice, intime, care predestinează la sinucidere. Sinucigaşii simt o pornire patologică înspre moarte, pe care, deşi îi rezistă conştient, ei n-o pot totuşi suprima. Viaţa din ei a ajuns la un astfel de dezechilibru, încît nici un motiv de ordin raţional n-o mai poate consolida. Nu există sinucideri din hotărîri raţionale, rezultate din reflexii asupra inutilităţii lumii sau asupra neantului acestei vieţi. Iar cînd ni se opune cazul acelor înţelepţi antici ce se sinucideau în singurătate, eu voi răspunde că sinuciderea lor era posibilă numai prin faptul că au lichidat viaţa din ei, că au distrus orice pîlpîire de viaţă, orice bucurie a existenţei şi orice fel de tentaţie. A gîndi mult asupra morţii sau asupra altor probleme periculoase este desigur a da o lovitură mai mult sau mai puţin mortală vieţii, dar nu este mai puţin adevărat că acea viaţă, acel corp în care se frămîntă astfel de probleme trebuie să fi fost anterior afectat pentru a permite astfel de gînduri. Nimeni nu se sinucide din cauza unor întîmplări exterioare, ci din cauza dezechilibrului său interior şi organic. Aceleaşi condiţii exterioare defavorabile pe unii îi lasă indiferenţi, pe alţii îi afectează, pentru ca pe alţii să-i aducă la sinucidere. Pentru a ajunge la ideea obsedantă a sinuciderii trebuie atîta frămîntare lăuntrică, atît chin şi o spargere atît de puternică a barierelor interioare, încît din viaţă să nu mai rămînă decît o ameţeală catastrofală, un vîrtej dramatic şi o agitaţie stranie. Cum o să fie sinuciderea o afirmaţie a vieţii? Se spune: te sinucizi, fiindcă viaţa ţi-a provocat decepţii. Ca atare ai dorit-o, ai aşteptat ceva de la ea, dar ea nu ţi-a putut da. Ce dialectică falsă! Ca şi cum acel ce se sinucide n-ar fi trăit înainte de a muri, n-ar fi avut ambiţii, speranţe, dureri sau deznădejdi. În sinucidere, faptul important este că nu mai poţi trăi, care nu rezultă dintr-un capriciu, ci din cea mai groaznică tragedie interioară. Şi a nu mai putea trăi este a afirma viaţa? Orice sinucidere, din moment ce e sinucidere, e impresionantă. Mă mir cum oamenii mai caută motive şi cauze pentru a ierarhiza sinuciderea sau pentru a-i căuta diverse feluri de justificări, cînd n-o depreciază. Nu pot concepe o problemă mai imbecilă decît aceea care s-ar ocupa cu ierarhia sinuciderilor, care s-ar referi la sinuciderile din cauză înaltă sau la cele din cauză vulgară etc.… Oare faptul de a-ţi lua viaţa nu este el atît de impresionant încît orice căutare de motive pare meschină? Am cel mai mare dispreţ pentru acei care rîd de sinuciderile din iubire, deoarece aceştia nu înţeleg că o iubire ce nu se poate realiza este pentru cel ce iubeşte o anulare a fiinţei lui, o pierdere totală de sens, o imposibilitate de fiinţare. Cînd iubeşti cu întreg conţinutul fiinţei tale, cu totalitatea existenţei tale subiective, o nesatisfacere a acestei iubiri nu poate aduce decît prăbuşirea întregii tale fiinţe. Marile pasiuni, cînd nu se pot realiza, duc mai repede la moarte decît marile deficienţe. Căci în marile deficienţe te consumi într-o agonie treptată, pe cînd în marile pasiuni contrariate te stingi ca un fulger. N-am admiraţie decît pentru două categorii de oameni: pentru acei care pot oricînd înnebuni şi pentru acei care în fiecare clipă se pot sinucide.

CHOCOLATE DAY POEM: "Chocolate, dark or light.. Makes me smile bright. Chocolate, whether speak or not.. If it’s love, it conveys a lot. But when you’re.. not there with me.. It’s just a piece.. of sugar candy. It’s you, who makes it sweeter.. I love it with you, even if it’s bitter. So be there always.. stay forever.. I can’t think of life.. without you ever. .. O girl, O girl, O.. O.. girl.. you be mine.. You are my choco-life.. You be my.. Valentine. .. Just be mine.. O O.. Valentine!!!

Iubirea, cu cît e mai intensă şi mai concentrată, cu atît se limitează mai mult în întindere, cu atît cere mai mult individualul şi unicul. Astfel se întîmplă că marile pasiuni descoperă absolutul într-o femeie, care la cea mai redusă analiză de abia îşi poate salva existenţa biologică. Unei consideraţii din afară, iubirea este atît de absurdă, încît ea nu poate fi apreciată decît pentru absurditatea ei. Din acest motiv, asupra iubirii nu se poate vorbi în consideraţii, ci numai în mirări. Din milioane de femei să aleg una singură, să mă limitez numai la una? Ar trebui ca aceea să fie în fiecare moment alta, să fie capabilă de atîta transfigurare, încît să-mi apară veşnic nouă şi nebănuită. Cîţi au pasiunea atît de mare, încît în fiecare moment să vadă lumini noi şi farmece schimbate? Femeia este o fiinţă cu puţine posibilităţi, ea nu poate rezista exigenţelor unui bărbat torturat, pentru care iubirea este numai o formă de a te realiza în viaţă. Îţi trebuie o pasiune mare pînă la imbecilitate pentru a putea iubi o singură femeie. Cînd simţi însă insuficienţa tuturor formelor de viaţă, cînd te satisface numai ceea ce e deviat, crescut paradoxal şi dezvoltat exagerat, ce mai poţi găsi într-o singură femeie? Schimbînd multe, dacă ţi se refuză surprize psihologice este imposibil să nu te farmece jocul de fizionomii, diversitatea de expresie şi să nu te pasioneze căutarea unui mister psihologic pe care nu-l găseşti totuşi niciodată, fiindcă nu există. Sensibilitatea feminină e prea periferică şi prea receptivă pentru a avea resursele inepuizabile ale unui mister. Farmecul absurd al iubirii adevărate, al iubirii intense, este de a găsi mister într-o singură fiinţă, de a descoperi — sau mai precis a inventa — un infinit într-o existenţă individuală de o deconcertantă finitate.

De unde derivă adâncimea iubirii, dacă nu din negaţia cunoaşterii? Ceea ce în cunoaştere e plat, iubire devine absolut. Orice cunoaştere obiectivă e plată; e o punere în relaţii prin care obiectele îşi pierd valoarea. Cunoaştem un lucru pentru a-l face ca pe celelalte; cu cât cunoaştem mai mult, cu atât realitatea devine mai comună, mai vulgară şi mai plată, deoarece cunoaşterea nu salvează niciodată nimic, ci distruge progresiv în fiinţă. Există, în orice cunoaştere obiectivă, care consideră lucrurile din afară, le încadrează în legi şi le pune în relaţii, care înţelege totul şi încearcă să explice totul, o tendinţă distructivă, iar când pornirea spre cunoaştere devine pasiune, ea nu este decât o formă de autodistrugere. Iubim în măsura în care negăm cunoaşterea, în măsura în care ne putem abandona absolut unei valori, făcând-o şi pe aceasta absolută. Şi dacă nu ne-am iubi decât dorinţa noastră de iubire sau iubirea noastră, în acest avânt nu este mai puţină negaţie a cunoaşterii. Cunoaştem cu adevărat numai în momentele când nu vibrăm intern, când nu ardem, când nu ne putem ridica la un înalt nivel psihic. Diferenţa aceasta de nivel psihic între cunoaştere şi iubire ne indică suficient pentru ce ele nu pot vieţui niciodată împreună. Când iubeşti o fiinţă, momentele de reală cunoaştere sunt extrem de rare; apariţia lor se datoreşte unui minus de iubire. Când ajungi uneori să-ţi dai seama din afară, cu o perspectivă obiectivă, că femeia care-ţi şerpuieşte ca o obsesie întreaga ta fiinţă, care a crescut organic în tine, seamănă cu oricare alta ca adâncime sufletească, sau când înţelegi că zâmbetul ei nu e unic, ci perfect reversibil, când o poţi încadra în rândul celorlalte şi găseşti explicaţii generale pentru reacţiile ei individuale, atunci cunoaşterea a suplinit dureros elanurile iubirii. Iubirea este o fugă de adevăr. Şi iubim cu adevărat numai când nu vrem adevărul. Iubirea împotriva adevărului, iată o luptă pentru viaţă, pentru propriile extazuri şi pentru propriile greşeli. Pe fiinţa ce o iubim o cunoaştem cu adevărat numai după ce n-o mai iubim, când am devenit lucizi, clari, seci şi goi. Şi în iubire nu putem cunoaşte, fiindcă persoana ce o iubim actualizează, numai, un potenţial lăuntric de iubire. Realitatea primordială şi efectivă este iubirea din noi. Pentru aceasta iubim. Iubesc iubirea din mine, iubesc iubirea mea. Femeia este pretextul indispensabil care-mi aduce într-un ritm intens pulsaţiile timide ale iubirii. Nu poate exista o iubire pur subiectivă. Dar, între abandonarea în experienţa voluptuoasă a iubirii ca stare pură şi abandonarea în culmile unei alte fiinţe, întâia este cea primordială. Iubim o femeie fiindcă ne este scumpă iubirea noastră. Singurătatea sexelor şi lupta sălbatică între bărbat şi femeie îşi au izvorul in această interioritate a iubirii. Căci în iubire ne gustăm, ne savurăm pe noi înşine, ne încântăm de voluptăţile tremurului nostru erotic. Din acest motiv, iubirea este cu atât mai intensă şi mai profundă, cu cât distanţa de persoana iubită este mai mare. Prezenţa ei fizică face din sentimentul nostru ceva prea orientat, cu o direcţie prea determinată, încât ceea ce este în noi cu adevărat trăire erotică pură, elan subiectiv, ne pare a veni din afară, desprinzându-se din prezenţa fizică a persoanei iubite. Numai iubirea de departe, iubirea care creşte alimentată de fatalitatea spaţiului, numai aceasta se prezintă ca stare pură. Atunci ai priză directă pe adânca ei interioritate, atunci trăieşti iubirea ca iubire, adâncindu-te în zvâcnirile unui sentiment, în farmecul lui voluptuos, care face suferinţele fluide, le topeşte ca într-o iluzie.

Auzim adesea comentarii din partea parintilor, cum ca odraslele lor s-au razvratit impotriva eticii crestine, intreband de ce trebuie sa asculte de regulile parintilor lor. Unul din principalele motive pentru care se intampla acest lucru este ca parintii nu si-au instruit copii dintr-o perspectiva fundationala cu privire la ceea ce trebuie si ce nu trebuie sa faca. In cazurile in care copii vad regulile ca nimic mai mult decat opiniile parintilor lor, de ce sa le mai asculte? Este e diferenta enorna atunci cand parintii ii invata pe copii de la cea mai frageda varsta ca Dumnezeu este Creatorul si ca El a stabilit ceea ce este bine si ce este rau. Regulile vin de la Dumnezeu si prin urmare, trebuie respectate. Este imposibil sa zidesti o cladire fara sa-i asezi fundatii, insa aceasta este ceea ce incearca sa faca multi parinti in educatia copiilor lor. Rezultatele unor asemenea incercari sunt pretutindeni in jurul nostru - o generatie in care tot mai multi il resping pe Dumnezeu si absoluturile crestinismului.

Compania lui Rampion mă cam indispune, căci mă face să înţeleg marea prăpastie care desparte conştiinţa lucrurilor evidente de trăirea lor efectivă. Şi vai, câte greutăţi ai de întâmpinat când vrei să treci acea prăpastie! Înţeleg acum de ce marele farmec al vieţii intelectuale – viaţa devotată erudiţiei, cercetărilor ştiinţifice, filosofiei, esteticii, criticii – constă în uşurinţa ei. E o substituire de simple scheme intelectuale în locul complexităţilor realităţii... E incomparabil mai uşor să ştii multe, să spunem, în domeniul istoriei artei şi să ai cele mai adânci idei asupra metafizicii şi sociologiei, decât să cunoşti personal şi intuitiv amănunte despre cei din jurul tău, să ai legături mulţumitoare cu iubitele şi prietenii tăi, cu nevasta şi copiii tăi. Viaţa e mult mai grea decât limba sanscrită, chimia sau ştiinţele economice. Viaţa intelectualului e un joc de copii; iată de ce intelectualii tind să devină puerili, apoi imbecili şi, în sfârşit, aşa cum demonstrează limpede istoria politicii şi industriei din ultimele secole, ţicniţi, cu idei criminale sau fiare. ... e mult mai uşor să fii un intelectual pueril, un ţicnit sau o fiară decât să fii un om matur, echilibrat, iată de ce (printre alte motive) se simte şi o atât de mare nevoie de educaţie superioară. Goana după cărţi şi universităţi e ca o goană după băutură. Oamenii vor să înece în alcool înţelegerea greutăţilor de a trăi decent în această lume contemporană grotescă, şi vor să uite propria lor incapacitate deplorabilă de a reuşi ca artişti în viaţă. Unii îşi îneacă grijile în alcool, alţii, mai numeroşi, citind cărţi şi practicând diletantismul artistic.(Philip Quarles)

Fraților, este important să nu vă mințiți pe voi înșivă. Cel care se minte pe sine însuși și se lasă pătruns de propria minciună ajunge să nu mai deosebească niciodată minciuna de adevăr și, treptat, chiar se înstrăinează de orice formă de adevăr, și de cel din interiorul său, și de cel din afară, din jur, pierzîndu-și totodată, stima față de sine și față de alții. Dacă nu respectă pe nimeni, încetează să mai iubească și atunci, pentru a-și umple timpul, se consacră plăcerilor trupești și patimilor, ajungând să aibă un comportament vicios și brutal, și toate acestea i se întâmplă pentru că ajunge să se mintă deopotrivă pe sine și pe ceilalți din jur. Cel care se minte pe sine devine suspicios și este primul care găsește motive de supărare. Nu-i așa că, uneori, e foarte plăcut să te superi? Cu toate că omul știe că nimeni nu l-a jignit cu ceva, că el însuși și-a inventat supărarea și a mințit pentru împodobirea exagerată a unei clipe, că a înflorit unele fapte ca să-și creeze un tablou cât mai convingător pentru sine, că s-a legat de un cuvânt și a făcut dintr-o boabă de linte un munte, este primul care se îmbufnează și se enervează doar ca să-și facă plăcere și ca să trăiască din plin această senzație de plăcere, ajungând, totodată, să devină dușmanul propriului adevăr.

Cînd iubeşti o fiinţă, momentele de reală cunoaştere sunt extrem de rare; apariţia lor se datoreaza unui minus de iubire. Cînd ajungi uneori să-ţi dai seama din afară, cu o perspectivă obiectivă, că femeia care-ţi şerpuieşte ca o obsesie intreaga ta fiinţă, care a crescut organic in tine seamănă cu oricare alta ca adîncime sufletească sau cînd înţelegi că zîmbetul ei nu e unic, ci perfect reversibil; cand o poţi înseria şi încadra în rîndul celorlalte şi găseşti explicaţii generale pentru reacţiile ei individuale, atunci cunoaşterea a suplinit dureros elanurile iubirii. lubirea este o fugă de adevăr. Şi iubim cu adevărat numai cînd nu vrem adevărul. Iubirea împotriva adevărului, iată o lupta pentru viaţă, pentru propriile extazuri şi pentru propriile greşeli. Pe fiinţa ce o iubim o cunoaştem cu adevărat numai după ce n-o mai iubim, cînd am devenit lucizi, clari, seci şi goi. Şi în iubire nu putem cunoaşte, fiindcă persoana ce o iubim actualizează numai un potenţial lăuntric de iubire. Realitatea primordială şi efectivă este iubirea din noi. Pentru aceasta iubim. Iubesc iubirea din mine, iubesc iubirea mea. Femeia este pretextul indispensabil care-mi aduce într-un ritm intens pulsaţiile timide ale iubirii. Nu poate exista o iubire pur subiectivă. Dar între abandonarea în experienţa voluptuoasă a iubirii ca stare pură şi abandonarea în culmile unei alte fiinţe, întîia este cea primordială. Iubim o femeie, fiindcă ne este scumpă iubirea noastră. Singurătatea sexelor şi lupta sălbatică între bărbat şi femeie îşi au izvorul în această interioritate a iubirii. Căci în iubire ne gustăm, ne savurăm pe noi înşine, ne încîntăm de voluptăţile tremurului nostru erotic. Din acest motiv, iubirea este cu atît mai intensă şi mai profundă, cu cît distanţa de persoana iubită este mai mare. Prezenţa ei fizică face din sentimentul nostru ceva prea orientat, cu o direcţie prea determinată, încît ceea ce este în noi cu adevărat trăire erotică pură, elan subiectiv, ne pare a veni din afară, desprinzîndu-se din prezenţa fizică a persoanei iubite. Numai iubirea de departe, iubirea care creşte alimentată de fatalitatea spaţiului, numai aceasta se prezintă ca stare pură. Atunci ai priză directă pe adinca ei interioritate, atunci trăieşti iubirea ca iubire, adîncindu-te în zvacniriIe unui sentiment, în farmecul lui voluptuos, care face suferinţele fluide, le topeşte ca într-o iluzie. La oamenii cu multă imaginaţie şi cu o viaţă interioară complicată, se găseşte nu arareori o astfel de purificare a iubirii încît ei trăiesc elanurile iubirii in ceea ce ele au suav, virginal, în volutele vitale ale iubirii, în pulsaţiile ei pure, în potenţialul erotic ca atare, inainte ca o fiinţă să fi trezit la viaţă şi să fi actualizat acest potenţial. Contopirea în tremurul vital, în iubirea ca germen, în iubirea ca dorinţă face din sufletul acestor oameni fîntîni nesecate de stări cristaline în puritatea lor.

Dragă Christian, Te-am așteptat în vacanța de Paște. Ți-am pregătit patul lângă al meu. Deasupra, am agățat niște postere cu fotbaliști. Am făcut loc în dulap ca să-ți pui hainele și mingea. Eram gata să te primesc la mine. Nu vei veni. Sunt multe lucruri pe care nu am apucat să ți le spun. De exemplu, cred că nu ți-am povestit niciodată despre Laure. E logodnica mea. Ea nu știe încă. Am plănuit să o cer în căsătorie. Foarte curând. Când va fi din nou pace. Eu și Laure ne trimitem scrisori. Scrisori care ajung cu avionul. Berze de hârtie care călătoresc între Africa și Europa. Este prima oară când mă îndrăgostesc de o fată. E o senzație tare ciudată. Ca o febră în stomac. Nu îndrăznesc să le spun prietenilor, pentru că ar râde de mine. Mi-ar spune că sunt îndrăgostit de o fantomă. Pentru că nu am văzut-o niciodată pe fata asta. Dar nu e nevoie să mă întâlnesc cu ea ca să știu că o iubesc. Îmi sunt de-ajuns scrisorile noastre. Am amânat să-ți scriu. Am încercat prea mult în timpul ăsta să rămân copil. Prietenii mă îngrijorează. Se îndepărtează de mine tot mai mult în fiecare zi. Se iau la harță pentru chestii de oameni mari, își inventează dușmani și motive de luptă. Tata avea dreptate când nu ne lăsa pe mine și pe Ana să vorbim despre politică. Tata pare obosit. Mi se pare absent. Distant. Și-a făcut o platoșă groasă de fier ca să nu-l atingă răutatea. Dar eu știu că, în inima lui, e la fel de gingaș ca pulpa unui fruct bine copt de guava. Mama nu s-a mai întors niciodată de la tine. Și-a lăsat sufletul în grădina ta. I s-a frânt inima. A înnebunit, ca lumea care te-a răpit. Am amânat să-ți scriu. Am ascultat o mulțime de voci care mi-au spus atâtea lucruri… La radio au zis că echipa Nigeriei, cu care țineai tu, a câștigat Cupa Africii pe națiuni. Străbunica mea spunea că oamenii pe care îi iubim nu mor dacă ne gândim în continuare la ei. Tatăl meu spunea că în ziua în care nu va mai fi război între oameni, va ninge la tropice. Doamna Economopoulos spunea că mai adevărate decât realitatea sunt cuvintele. Profesoara mea de biologie spunea că pământul e rotund. Prietenii mei spuneau că trebuie să alegem de ce parte a baricadei suntem. Mama spunea că dormi, cu tricoul de fotbal al echipei tale preferate. Iar tu, Christian, nu vei mai spune nimic, niciodată. Gaby

Diagnozele clinice sunt importante, întrucât oferă o oarecare orientare, dar ele nu-l ajută cu nimic pe pacient. Punctul decisiv este problema “poveștii” pacientului; căci ea dezvăluie fundalul uman și suferința umană și numai atunci poate începe terapia medicului. Am văzut asta clar și într-un alt caz. Era vorba despre o pacientă bătrână de la secția de femei, în vârstă de șaptezeci și cinci de ani. Venise la spital cu aproape cincizeci de ani în urmă, dar nimeni nu-și mai amintea de momentul internării ei; toți muriseră între timp. Doar o soră-șefă, care lucra în această instituție de treizeci și cinci de ani, mai știa câte ceva din povestea ei. Bătrâna nu mai putea vorbi și nu putea consuma decât hrană lichidă sau semilichidă. Își ducea hrana la gură numai cu ajutorul degetelor. Uneori îi lua aproape două ore pentru o cană de lapte. Dacă nu era ocupată cu mâncarea, făcea niște mișcări ciudate, ritmice, cu mâinile și brațele, cărora nu le înțelegeam natura și sensul. Eram profund impresionat de gradul distrugerii pe care-l poate produce o boală mintală, dar nu găseam nici o explicație. În conferințele clinice era prezentată ca o formă catatonică de demență precoce, ceea ce nu-mi spunea nimic, căci nu mă lămurea absolut deloc în legătură cu semnificația și originea mișcărilor ei ciudate. Impresia lăsată de acest caz asupra mea caracterizează reacția mea la psihiatria de atunci. Când am ajuns medic, am avut senzația că nu pricepeam nimic din ceea ce pretindea psihiatria că este. Mă simțeam extrem de jenat față de șeful meu și de colegii care afișau atâta siguranță, în timp ce eu orbecăiam nedumerit prin întuneric. Consideram că misiunea principală a psihiatriei este cunoașterea lucrurilor care se petrec în interiorul spiritului bolnav, iar despre aceasta nu știam încă nimic. Eram antrenat deci într-o meserie în care nu mă orientam deloc! Într-o seară, târziu, m-am dus prin secție, am văzut-o pe bătrâna cu mișcările ei enigmatice și m-am întrebat din nou: de ce o fi așa? Care o fi explicația? M-am dus la bătrâna noastră soră-șefă și m-am interesat dacă pacienta fusese dintotdeauna astfel. – Da, mi-a răspuns, dar sora dinaintea mea îmi povestea că pe vremuri bolnava confecționa pantofi. Apoi i-am studiat încă o dată vechea poveste; scria despre ea că ar fi avut niște gesturi de parcă ar fi făcut cizmărie. Odinioară, cizmarii țineau pantofii între genunchi și trăgeau firele prin piele cu niște mișcări foarte asemănătoare. (La cizmarii de la sate se mai poate vedea și astăzi.) Pacienta a murit curând și fratele ei mai mare a venit pentru înmormântare. – De ce s-a îmbolnăvit sora dumneavoastră? l-am întrebat. Mi-a povestit că sora lui iubise un cizmar, care însă nu voise să se însoare cu ea dintr-un oarecare motiv și atunci ea “o luase razna”. Mișcările de cizmar arătau identificarea ei cu omul iubit, care a durat până la moarte.