Antonio Conte Quotes

Quan arriba la conclusió del conte, la mainada surt d'estampida cap a la porta amb aquella urgència sobtada de la infantesa. Es viu intensament cada minut perquè el present ho és tot.

Ma le fontane, discorrendo tra loro nella notte quieta, dicevano che Marina era passata come Cecilia, il conte Cesare come i suoi avi, che nuovi signori verrebbero per passare alla loro volta e non valeva la pena di turbarsene. Quando, presso l’alba, uscì la luna e si posò sul pavimento della loggia, sulla pompa delle dracene e delle azalee che nessuno aveva pensato a rimuovere, ella parve cercar là dentro, col suo sorriso voluttuoso, ciò che non si trovava ancora, quella notte, nel Palazzo, ma che la vicenda delle cose umane vi ha quindi portato: degli altri occhi da empir di chimere, degli altri cuori da muovere alla passione, invece di quelli che se n’erano appena liberati per sempre.

early twentieth century seemed to see what was coming. In 1873, Italian geologist Antonio Stoppani proposed that the growing influence of humans was causing the “Anthropozoic era,” but this was largely ignored by scientists of his day. In 1877, physiologist Joseph LeConte described a similar concept, calling it the Psychozoic era. In the 1920s the French Jesuit priest Tielhard de Chardin spoke of

Și tot ceea ce nu era ea, care n-o privea pe ea, tot restul lumii, lucrul, arta, familia, prietenii, munții, celelalte femei și mii și mii de alte femei foarte frumoase, ba chiar mult mai frumoase și mai senzuale decât ea, de ele nu-i mai păsa, să se-aleagă praful, acea suferință insuportabilă doar ea, Laide, putea s-o vindece și nu era măcar nevoie să se lase posedată ori să fie deosebit de amabilă, era de-ajuns să fie cu el, alături de el, să-i vorbească și măcar din obligație să țină cont de existența lui fie și pentru câteva minute, doar în aceste foarte scurte pauze petrecute din când în când care durau cât o răsuflare, numai atunci își afla liniștea. Arsura din dreptul sternului contenesc, Antonio se regăsea pe sine, interesul lui pentru viață și muncă începea din nou să aibă un sens, universul poetic căruia îi dedicase viața începea din nou să-și reverse străvechea-i vrajă și o indescriptibilă bucurie se răspândea în întreaga-i ființă. Știa, este adevărat, că peste puțin ea o să plece și aproape îndată îl va măcina din nou nefericirea, știa că după aceea va fi și mai rău, nu contează, senzația de eliberare era totală și atât de minunată încât pentru moment nu se mai gândea la altceva.

La storia è fatta da chi scrive il proprio nome, gli altri possono leggerlo.