“
Identificăm faptul de a fi fericiți cu confortul, cu sucesul, cu gloria, cu puterea, cu aplauzele, cu banii, cu plăcerea, cu satisfacția instantanee; și nu părem deloc dispuși să renunțăm la vreunul dintre aceste lucruri. Nici măcar în schimbul fericirii. Știm că o mare parte a suferinței noastre provine de la ceea ce facem în fiecare zi pentru a avea aceste lucruri, dar nimeni nu ne poate convinge să renunțăm la ele.
Nimeni nu ne poate face să credem că vom înceta să suferim dacă vom face marele pas de a înceta să dorim.
Și, bineînțeles, este foarte clar.
Suntem ca alpinistul, cramponați de căutarea lucrurilor materiale, ca și cum ar fi coarda care ne va salva. Nu avem curajul să ne desprindem de acest mod de gândire pentru că ne închipuim că, fără bunuri materiale, ceea ce urmează este eșafodul, moartea, dispariția. Știm că ceea ce cunoaștem ne produce suferință, dar nu suntem dispuși să renunțăm la acest lucru. Ne este cunoscută ideea de a da drumul lucrurilor pentru a parcurge drumul mai ușor, și atunci nu avem nicio posibilitate de a înceta să suferim, pentru că, în afara frustrării, se instalează în noi o anumită contradicție.
Dar este necesar să admitem că, în ceea ce ne privește pe noi occidentalii, ne este imposibil să încetăm să dorim, deși mai știm și că este imposibil să ai la infinit și pentru totdeauna tot ceea ce dorești, pentru că nu suntem omnipotenți.
Cu alte cuvinte:
Nu încetăm să fabricăm dorințe.
Nici unul dintre noi nu poate și nici nu va putea vreodată să aibă tot ce dorește.
A dori și a nu obține este sursa suferinței.
Există vreo soluție pentru această capcană?
Cred că da.
Cheia se poate afla pe drumul învățării modului în care să intri și să ieși din dorință.
În acest sens, este necesar să dezvoltăm abilitatea de a dori fără a rămâne blocați în dorință, de a dori fără să ne agățăm așa cum se agață un alpinist de coarda care crede că îi va salva viața. Pe scurt, să învățăm să ne desprindem.
”
”
Jorge Bucay (Calea Lacrimilor. Cum să faci față despărțirilor și doliului)